Întâlnire a reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative din învățământ cu Prim-Ministrul

Astăzi, 17.02.2021, a avut loc la sediul Guvernului României, o întâlnire a reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative din învățământ cu Prim-Ministrul Guvernului României, domnul Florin Cîțu, Ministrul educației, domnul Sorin Cîmpeanu, Secretarul de Continuare »

Structura anului școlar 2021-2022

Anul școlar 2021-2022 se structurează pe două semestre după cum urmează: Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021. În perioada 25 – 31 octombrie Continuare »

Avem un  Guvern opac, care ignoră dialogul social și care ia măsuri de austeritate ilogice!

În anul 2021 se repetă scenariul din anii 2009-2010? Avem un  Guvern opac, care ignoră dialogul social și care ia măsuri de austeritate ilogice! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care apără interesele Continuare »

Cifrele analizei ministrului de Interne arată dezastrul din educație

Trebuie să aibă loc tragedii, ca în sănătate, pentru ca Guvernul să investească în învățământ? 4.000 de clădiri, dintr-un total de peste 25.000 în care funcţionează unităţi școlare, fără autorizație de la Continuare »

Atenție mare la redeschiderea școlilor! Nu ne permitem nicio greșeală; costul plătit ar putea fi sănătatea copiilor și a colegilor noștri!

Redeschiderea unităților de învățământ începând cu data de 8 februarie 2021 va însemna revenirea la normalitate în cadrul sistemului de educație, dar totul trebuie gândit și făcut cu mare responsabilitate. Nu trebuie Continuare »

Corectarea Legii salarizării și a inechităților din sistemul public de pensii, principalele teme discutate de ministrul Muncii cu reprezentanții sindicatelor din educație

sursa: mmuncii.ro Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanții principalelor structuri sindicale din educație. O primă temă discutată cu partenerii sociali a vizat proiectul de Continuare »

FSLI salută decizia Ministerului Educației prin care este redus numărul de elevi la clasa a IX-a

Este una dintre măsurile pentru care federația noastră a militat ani la rândul și ne bucurăm că insistența noastră a dat roade, iar ministrul Sorin Cîmpeanu a dat dovada de receptivitate, conștient Continuare »

Consilierii școlari forțați să accepte un număr de elevi peste limita prevăzută de lege

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, federație la care ASI Suceava este afiliată, s-a adresat, în regim de urgență, Ministerului Educației pentru a clarifica numărul de elevi/preșcolari în raport de care se face Continuare »

Întâlnire de lucru cu ministrul educației. Probleme abordate

Astăzi, 7 ianuarie 2021, a avut loc la sediul Ministerului Educației (ME) o întâlnire a președinților celor trei federații reprezentative din învățământ: FSLI, FSE Spiru Haret și FNS Alma Mater, cu ministrul Continuare »

Austeritatea anunțată de Guvernul Cîțu îndeamnă la declanșarea acțiunilor de protest în educație

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care apără interesele a peste 165.000 de salariați din învățământ, protestează față de politica de austeritate pe care noul Guvern al României se pregătește să o pună Continuare »

 

Revista presei – 9.12.2013

PREUNIVERSITAR

 

DOCUMENT Olimpicii internaţionali din 2013, premiaţi în plus faţă de cei din 2012

Ministerul Educaţiei a publicat un ordin prin care creşte valoarea premiilor acordate elevilor medaliaţi la olimpiadele internaţionale din 2013, cu sume cuprinse între 50 şi 260 de lei, această majorare din urmă fiind acordată doar olimpicilor de aur. Elevii români care au obţinut premiul special pentru medalia de aur şi punctaj maxim la olimpiadele internaţionale, pe obiecte de învăţământ, în 2013 vor primi de la Ministerul Educaţiei un premiu de 12.440 de lei, în creştere cu 260 de lei faţă de valoarea stabilită pentru performanţele de anul trecut (12.180 de lei). De asemenea, faţă de 2012, valoarea premiilor oferite de minister pentru olimpicii internaţionali care au venit acasă în 2013 cu premiul I, II, III sau cu menţiune creşte cu sume cuprinse între 210 şi 90 de lei, se arată în ordinul publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, astfel: • premiul I: 9.640 de lei faţă de 9.430 de lei • premiul II: 8.260 de lei faţă de 8.080 de lei • premiul III: 5.900 de lei faţă de 5.770 de lei • menţiune: 4.030 de lei faţă de 3.940 de lei.   În ceea ce priveşte valorile cuantumurilor premiilor oferite elevilor medaliaţi în 2013 la alte competiţii internaţionale (Olimpiadele Balcanice, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Yakutzia, Olimpiada Central Europeană de Informatică, Olimpiada D.I. Mendeleev, Olimpiada Internaţională de Limbă Maghiară, Olimpiada Internaţională de Limbă, Literatura şi Spiritualitate Românească, Olimpiada Internaţională de Lingvistică, Olimpiada Internaţională de Limbă Turcă, Olimpiada Internaţională de Limbă Rromani, Olimpiada Internaţională de Matematică pentru Eleve, Olimpiada Internaţională de Matematică a Liceelor Maghiare din Europa, Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene, Olimpiadele Internaţionale de Limba Latină Sulmona şi Venosa, Turneul Internaţional de Informatică), şi acestea cresc faţă de 2012 cu sume cuprinse între 50 şi 90 de lei, astfel:   • premiul I: 4.400 de lei faţă de 4.310 lei • premiul II: 3.750 de lei faţă de 3.670 de lei • premiul III: 2.920 d elei faţă de 2.480 de lei • menţiune: 2.530 de lei faţă de 2.480 de lei. Ordin_premii_2013 Aproape 200 de elevi români premiaţi internaţional în 2013   Până în septembrie 2013, 161 de elevi români au adus României medalii şi premii la olimpiadele internaţionale, 29 dintre ei intrând pe lista olimpicilor de aur ai ţării. Lista urmează să să fie extinsă după finalizarea competiţiilor din perioada octombrie-decembrie 2013, potrivit Ministerului Educaţiei.

Sursa: Adevarul.ro

 

Spiru Haret, omul care a adus primul cartea

La sfârşitul anilor 1800, un român care bulversase comunitatea ştiinţifică europeană prin cercetările sale decidea să renunţe la tot şi să se întorcă acasă. Omul acesta avea un plan: definirea unui sistem de învăţământ ce ar fi scos România dintr-un pericol care astăzi poate stârni, cel mult, ilaritate: analfabetismul În martie 2011, ziarul „Adevărul“ îşi trimitea reporterii pe stradă cu un scop precis: să întrebe oamenii simpli cine a fost şi ce-a făcut Spiru Haret. Răspunsurile, după cum puteţi deja intui, erau dezarmante: în rarele cazuri în care cel întrebat auzise numele acesta, Haret era fie confundat cu cineva în viaţă, fie prezentat total eronat. Adevărul este că şi astăzi, la 101 ani de la dispariţia sa, Spiru Haret continuă să rămână un mister pentru majoritatea românilor. Numele său apare pe frontispiciul celei mai mari universităţi private din ţară, cu 30 de facultăţi şi 49 de specializări. A fost o formă de recunoştinţă, se spune. Era şi cazul ca numele celui mai mare reformator al sistemului de învăţământ din România să fie cinstit în acest fel. Între timp însă, de la momentul inaugurării, lucrurile n-au mers tocmai grozav pentru Universitatea „Spiru Haret“. Supranumită în presă „fabrica de diplome“, universitatea respectivă a rămas în conştiinţa opiniei publice cu toate elementele negative implicate. Şi iată în ce fel (caz şcoală, cum s-ar spune) un nume ce ar trebui cinstit, cel puţin în intenţie, devine asociat cu o eroare a unei societăţi defecte, iar ideea de învăţământ meritoriu, atât de des invocată de Haret, ajunge în lada de gunoi a scandalurilor. Muzeul incomplet Ion Grosu îşi freacă mâinile de mulţumire. Este profesor de istorie la Colegiul Naţional „Sfântul Sava“, din Bucureşti, instituţie de învăţământ care, vă vine să credeţi?, a fost absolvită chiar de Spiru Haret. Se întâmpla în 1867. Astăzi, la parterul clădirii se află un muzeu. Nu ştie nici naiba de el. Ion Grosu insistă însă că ar apărea prin nu se ştie ce pliante ale Primăriei Capitalei şi laudă un edil de sector pentru implicarea recentă în proiect. Muzeul în sine este extrem de mic. O cameră cât o sală de clasă, tapetată cu fotografii, tablouri şi cărţi. Este o urmă aparent insignifiantă şi totuşi esenţială pentru a atesta documentar personalităţile care au trecut, cândva, prin acest liceu. De la Regele Mihai, la cercetători şi academicieni recenţi, fiecare este reprezentat de câte ceva: o poză, o carte scrisă, lăsată cu dedicaţie instituţiei de învăţământ ce i-a deschis drumul în viaţă, vreo foaie matricolă ciuruită de note excelente. Nu şi pentru Spiru Haret. Acesta lipseşte cu desăvârşire din tablou. Singura urmă a prezenţei sale prin această lume sunt câteva cărţi lucioase, ce-i alcătuiesc „Scrierile complete“, însă nu ediţiile vechi, îngălbenite de trecerea timpului, ci cele noi, încă mirosind a cerneală de la tipografie. „Nu ne-a rămas nimic de la Spiru Haret. Nimic, nimic, nicio urmă“, se declară înfrânt Ion Grosu. De curând, colegiul a organizat chiar un fel de comemorare a personalităţii sale. Au venit oameni precum Solomon Marcus şi Constantin Bălăceanu-Stolnici în faţa elevilor şi au citit câte un mic discurs de pe nişte foi. Discursurile au fost interesante (mai ales cel al lui Marcus), însă faceţi un exerciţiu: aduceţi-vă aminte când eraţi liceeni şi trebuia să luaţi parte la astfel de manifestări. De câte ori v-aţi întors acasă curioşi sau aţi dat buzna în vreo bibliotecă sau librărie să căutaţi lucrările celui invocat? Câteva urme Şi urmele fizice ale lui Spiru Haret, cel puţin în Bucureşti, sunt extrem de reduse: o statuie în Piaţa Universităţii şi un rest de Casă Memorială. Un rest, pentru că imobilul din strada Gheorghe Manu pare mai degrabă un loc bântuit de fantome. Abandonat, jefuit până la ultimul obiect şi transformat în poligon artistic de către graficienii urbani, locul este cea mai bună dovadă a modului în care o personalitate ce ar trebui măcar să pătrundă în manuale de istorie este detaşată la nivelul unui simplu nume despre care nimeni nu ştie mai nimic. Şi, totuşi, cine a fost acest Spiru Haret? Şi de ce ar trebui să ne intereseze viaţa şi realizările cuiva mort de peste un secol, cu o singură fotografie ce a reuşit să supravieţuiască până la cerinţele zilei de astăzi? În fine, cât de relevante mai sunt ideile celui care, cândva, făcea Europa să privească admirativ către România, într-o uimire totală faţă de modul în care o ţară, unde analfabetismul era la putere a reuşit să-şi depăşească condiţia? CUM A AJUNS NUMELE LUI SPIRU HARET TOCMAI PE LUNĂ Spiru C. Haret s-a născut pe 15 februarie 1851, în Iaşi, într-o veche familie armenească. De mic a arătat un talent deosebit în matematică, publicând, încă din perioada liceului, două culegeri de profil, una de algebră şi o alta de trigonometrie. În 1869, Haret intră la Universitatea din Bucureşti, studiind, în paralel, matematică şi fizică. În aceeaşi perioadă, dezvoltă şi un interes fugar pentru religie, ţinând o serie de cursuri de matematică la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. Prima tentativă profesorală este abandonată în mai puţin de un an, în momentul în care Haret a decis să-şi reia studiile serioase şi să aleagă cariera de cercetător. În 1874, la 23 de ani, viitorul ministru absolvea cursurile Universităţii din Bucureşti, cu o dublă licenţă, în fizică şi matematică. O descoperire esenţială La câteva luni distanţă, Spiru Haret câştiga o competiţie şcolară organizată de Titu Maiorescu. Premiul: o bursă de studii la Paris, unde urma să frecventeze cursurile de matematică ale celebrei universităţi Sorbona. În 1875, obţinea deja licenţa în matematică, urmată, un an mai târziu, şi de cea în fizică. Haret străbătuse astfel toate etapele fundamentale ale unui viitor cercetător de excepţie. Lumea academică aştepta însă de la el dovada capacităţilor demonstrate, până acum, doar prin diplome şi distincţii. Iar această dovadă avea să apară în 1878, când Spiru Haret avea numai 27 de ani.  Pe 18 ianuarie 1878, Spiru Haret îşi susţinea cu succes lucrarea de doctorat cu teza „Sur l’invariabilité des grandes axes des orbites planétaires“ (n.r. – „Despre invariabilitatea axelor majore ale orbitelor planetare“). Comisia examinatorilor era condusă de Victor Puiseux, matematician celebru şi deţinător al catedrei de „Mecanică cerească“ de la Sorbona. Lucrarea avea să inaugureze o mică revoluţie în domeniu, cu efecte durabile peste secole. La momentul susţinerii doctoratului, se ştia că planetele îşi perturbă orbitele, deviind astfel de la traiectoriile eliptice descrise în Prima Lege a lui Johannes Kepler. Problema fusese reluată în 1773 şi 1776, de către Pierre Laplace şi Joseph Louis Lagrange, ambii arătând, prin folosirea unor termeni seculari de gradul I, că axele majore ale orbitelor sunt stabile. În 1808, Siméon Denis Poisson ajungea la aceleaşi concluzii ştiinţifice, folosind termeni seculari de gradul II.  În lucrarea sa, Haret demonstra, folosind termenii seculari de gradul III, că axele nu sunt stabile, cum se credea, ci că au parte de o variabilitate temporală, denumită „perturbaţii seculare“. Cu alte cuvinte, Haret demonstra că mişcarea planetară nu era una stabilă. Craterul „Haret“ Eruditul matematician şi astronom Jules Henri Poincaré observa: „În 1878, Spiru Haret a dovedit existenţa termenilor seculari de gradul III şi acest rezultat a provocat o mare uimire“. Teza de doctorat a lui Haret e republicată în Analele Observatorului Astronomic din Paris, în 1885, iar în 1889, de Poincaré. Facultatea de Ştiinţe din Paris trimite o adresă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, felicitând România „pentru un asemenea talent“. Henri Poincaré avea să continue cercetarea lui Haret, în ceea ce este cunoscut astăzi ca fiind „Teoria Haosului“. Félix Tisserand, un alt mare astronom francez, recomanda chiar extinderea metodei lui Haret şi în privinţa altor probleme din domeniu, iar mult mai târziu, în 1955, astrofizicianul Jean Meffroy a reluat cercetarea lui Haret, folosind noi tehnici de lucru. Relevanţa lui Spiru Haret în cercetarea astronomică a fost consolidată în 1976, când, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea sa, un crater de pe harta Lunii – pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud şi longitudine 176 grade vest, în partea lunară invizibilă – a primit numele său. Era primul român care anunţa valoarea şcolii româneşti de matematică. NOUA INOVAŢIE: MATEMATICA, FOLOSITĂ ÎN SOCIOLOGIE Spiru Haret putea să rămână în Franţa. Avea asigurat un loc bine remunerat ca profesor universitar. A preferat însă să revină în ţară, abandonând instantaneu activitatea de cercetător, în locul uneia de profesor. Prima pe listă, începând cu 1878, este Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, unde devine profesor, atenţie!, prin concurs. Avea să rămână aici până în 1910, când va fi succedat la conducere de Dimitrie Pompeiu. Urmează, din 1882, Catedra de Geometrie Analitică a Şcolii de Poduri şi Şosele (actuala Universitate Politehnică). Începând cu 1879, devine membru corespondent al Academiei Române, primind drepturi depline din 1892. Avea să profeze din spatele catedrei până în 1910, când se pensionează, ba şi după aceea, până la moarte, pe 17 decembrie 1912 (la 61 de ani), ţinând prelegeri de popularizare la Universitatea Populară. Va reveni doar ocazional la marile pasiuni ale tinereţii, matematica şi astronomia. Mai întâi, prin publicarea a două articole de profil, unul în 1880, iar celălalt în 1912. Apoi, prin înscrierea sa, ca membru fondator, la inaugurarea Observatorului Astronomic din Bucureşti, înfiinţat în 1910. În căutarea sistemului În 1910, Spiru Haret publica lucrarea „Mecanica socială“. La 32 de ani de la momentul în care uimise lumea ştiinţifică pariziană cu noua metodă de lucru din astronomie, bazată pe cercetarea matematică, românul bulversa din nou elitele profesorale din întreaga lume cu o nouă inovaţie: introducerea matematicii pentru a defini comportamentul social. Retrospectiv, se consideră că noţiunile introduse de Spiru Haret au prefigurat noţiunea fictivă de „psihoistorie“, un tip de matematică dezvoltat de Hari Seldon, personajul celebrei „Fundaţii“, scrisă de Isaac Asimov. „Mecanica socială“ este mai puţin despre rezultatele unei cercetări, cât despre sistemul, modul de lucru. Nu este deloc întâmplător că Haret îl invocă în lucrare, în repetate rânduri, pe Descartes, considerat unul dintre reformatorii aparatului conceptual ce-ţi permite abordarea unui sistem. Astfel, a spune că matematica sau astronomia stau la bazele noului mod de lucru este un adevăr, dar nu întregul său. Haret este interesat de aplicarea întregii mecanici raţionale la fenomenele sociale. Punctul de pornire al cercetării sunt prezumţiile individualismului metodologic, adică al explicării societăţii în termeni de sumă a indivizilor, şi nu prin relaţiile sociale dintre aceştia. Aşa cum mecanica naturală presupune identificarea poziţiei geometrice a unui punct în funcţie de trei elemente, la fel mecanica socială presupune caracterizarea omului pe trei coordonate: moral, intelectual şi economic. De aici, Haret descrie conceptele de mişcare socială, forţă socială, cauză socială şi echilibru social ale unui individ, cu alte cuvinte conceptul unitar de „statică socială“. Noua direcţie În replică, există şi o „dinamică socială“, caracterizată de trei axiome: a inerţiei, a mişcării relative şi a egalităţii dintre acţiune şi reacţiune. Ce l-a determinat însă pe Spiru Haret să întreprindă o astfel de cercetare complicată, alegând să o publice într-o ţară fără mare tradiţie ştiinţifică, la acel moment? Ei bine, potrivit propriei mărturii, se pare că tocmai această rămânere în urmă a României l-a impulsionat pe savantul obişnuit  cu precizia matematică să se preocupe de găsirea certitudinilor şi în ştiinţa socială. Iniţiativa lui Haret se plasa pe o linie de activism inaugurată în 1879, când a participat, pentru prima oară activ, la reforma socială prin reforma educaţiei. De la acel moment, Haret avea să abandoneze aproape definitiv cariera în cercetare pentru a se dedica vieţii politice. Prins în noua reformă a învăţământului, mai întâi în calitate de participant şi iniţiator al unor acte legislative, apoi ca iniţiator direct, în calitate de ministru, Haret avea să-şi dedice restul vieţii pentru ceea ce percepea ca fiind salvarea unui popor ameninţat de cel mai mare pericol cu putinţă: ignoranţa deplină. CUM AU FOST SALVAŢI ROMÂNII DE ANALFABETISM „Alo, da.“ „Bună ziua, sunt Mihai Mincan, jurnalist la «Weekend Adevărul». Facem un articol mai amplu, despre personalitatea lui Spiru Haret. Vă deranjez pentru câteva întrebări şi comentarii privind modul în care s-a făcut, în acei ani, reforma în învăţământ. Mai exact, m-ar interesa trei lucruri: dacă ne puteţi explica, structural, cum a decurs reforma din învăţământ a lui Spiru Haret, care au fost cauzele acesteia şi cât de relevant mai este acest demers la cerinţele şi structura sistemului de astăzi.“ Aşa a început una dintre convorbirile telefonice care ar fi trebuit să demonstreze miza demersului teoretic al lui Spiru Haret în istoria învăţământului din România. La celălalt capăt al firului se afla un fost ministru al Învăţământului. Nu importă numele, tot ce contează este că această persoană a ţinut, într-o anumită perioadă, frâiele sistemului românesc. În plus, pentru articolul următor s-a discutat cu trei miniştri ai Învăţământului, din perioade şi guvernări diferite. Răspunsurile au fost, cu mici variaţii, identice. Cei doi Spiru Haret Iată, aşadar, cum decurs conversaţia telefonică. Persoana respectivă a început prin a-mi explica, extrem de aplicat, cele patru structuri pe care s-a desfăşurat reforma lui Spiru Haret: administrativă, privind reţeaua şcolară, arhitectura întregului sistem de învăţământ şi, în fine, o reformă a resurselor umane implicate. Eu am notat totul cuminte, după care am îndrăznit să-mi întreb interlocutorul cum s-ar transpune aceste concepte la nivelul zilei de astăzi. Fapt ce a condus, instantaneu, la distrugerea întregului demers jurnalistic. Discuţia a alunecat, în numai câteva secunde, spre bătăliile politice ale zilei, despre cum unii nu-i lasă pe alţii să facă adevărata reformă, deşi aceşti „alţii“ ar putea să o facă. Brusc, numele lui Spiru Haret s-a mutat de la nivelul „marelui reformator“, la un pretext al luptei politice la baionetă ce caracterizează actuala perioadă. „Mi-au strigat: «Spiru Haret a deschis şcoli şi dumneata vrei să le închizi?». Păi cum să fac, dacă nu mai sunt elevi? Pe vremea lui Spiru era nevoie de şcoli, erau copii care trebuiau să înveţe şi n-aveau unde. Astăzi, sunt şcolile goale, cum să le ţin deschise?“, a răbufnit unul dintre cei chestionaţi telefonic. Reţeta succesului În total, Spiru Haret a petrecut la conducerea Ministerului Instrucţiei Publice (actualul minister al Învăţământului) opt ani, în trei mandate. Pare mult, la nivelul situaţiei de astăzi, dar încercaţi să faceţi un calcul şi veţi observa că tot atâtea are la activ şi Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei. Seria coincidenţelor (să le numim astfel) cu situaţia actuală poate fi desprinsă şi privind discursurile lui Haret şi comparându-le cu cele ale omologilor săi din prezent. „Învăţământul unei ţări este chemat să îndeplinească un întreit scop. În prima linie, el trebuie să formeze buni cetăţeni. În a doua linie, el trebuie să procure tuturor tinerilor fondul de cunoştinţe care este indispensabil oricărui om în viaţă, fără osebire de treaptă socială: acesta este învăţământul obligatoriu. În fine, el mai trebuie să formeze contingente pentru toate carierele cari sunt necesare pentru viaţa completă şi armonică a statului“, aşa îşi explica intenţiile Spiru Haret. Cum s-a putut? Iată, deci, cuvinte şi programe politice frumoase, pline de cuvinte la locul lor, aproape de felul celor pe care le puteţi auzi şi astăzi, de fiecare dată când un ministru îşi preia portofoliul. Şi atunci apare întrebarea, desigur: cum s-a putut? Cum a putut Spiru Haret să refacă din temelii învăţământul românesc şi de ce mult discutata reformă a zilelor noatre pare amânată pentru o dată nedefinită? Unul dintre răspunsuri poate fi găsit în urmărirea adevăratei „probe de foc“ a oricărei iniţiative legislative: rezultatele. La Congresul învăţătorilor din 1907, istoricul Nicolae Iorga avea să declare astfel: „Când vă vorbesc despre Spiru Haret, în semn de respect, sculaţi-vă în picioare! Câţi ştiutori de carte erau în România? În 1899, recensământul stabileşte 22% din totalul populaţiei. În 1909, proporţia ajunsese la 39,4%“. Trebuie avute în vedere trei lucruri: populaţia ţării, net inferioară celei de astăzi, preponderenţa extremă a cetăţenilor proveniţi din mediul rural, unul bazat, prin esenţă, pe agricultură şi procentul uriaş de analfabetism din 1899: 78%! În aceste condiţii, rezultatele lui Haret erau de-a dreptul senzaţionale. Două probleme rezolvate La momentul în care a preluat frâiele învăţământului din România, Spiru Haret avea de rezolvat două mari probleme. În primul rând, era vorba despre organizarea unui sistem aflat la pământ şi compus, în proporţie covârşitoare, din subiecţi pentru care educaţia se afla pe ultimul loc în topul intereselor. Cel puţin la începutul secolului XX, România trecea printr-o gravă criză economică, iar simpla sa existenţă devenise prima prioritate. Pe cine mai interesa matematica, limbile străine şi istoria? O a doua problemă se lega de climatul politic al vremii, foarte asemănător celui de astăzi. Cea mai bună dovadă a instabilităţii în acest sens este faptul că Haret a avut nevoie de trei mandate (1897-1899, 1901-1904 şi 1907-1910) pentru a-şi pune în aplicare ideile. Această a doua problemă a fost rezolvată extrem de ingenios. „Trebuie ţinut cont de ce dorea Spiru Haret: extensia cercetării de la ştiinţe la practica de zi cu zi. Astfel de inovaţii stârneau consternarea celorlalţi, preocupaţi mai mult de problemele curente. Astfel, Haret a decis să facă reforma educaţiei nu printr-o singură lege, ci prin legiferări în etape, prin măsuri de caracter limitat, secvenţial, tocmai spre a reduce din tensiunile existente în diverse zone ale societăţii româneşti“, explică Alexandru Zub, actualul şef al secţiei istorice a Academiei Române. Pentru prima dificultate, cea privind prăpastia dintre centru şi mediul rural (unde trebuia să aibă loc adevărata reformă), Spiru Haret a decis schimbarea sistemului de lucru: pentru a reuşi să rezolve problemele din afara oraşelor trebuia să şi-i apropie pe cei care-i puteau transmite ideile şi cerinţele ţăranilor ce-şi ţineau copiii la munca pământului. „Haret acorda atenţia necesară oricărui detaliu fără a se mulţumi doar cu trasarea unor direcţii generale, aşa cum procedează un politician. El mai mult consilia pe alţii decât să se lase consiliat. Fiecare decizie avea la bază o amănunţită documentare. Ministrul redacta personal circularele şi deciziile Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor. În plus, îşi făcea timp pentru a scrie învăţătorilor din provincie care îi trimiteau petiţii. Ţinea legătura direct cu ţara prin audienţele acordate la minister, dar şi la propria locuinţă“, spune Constantin Schifirneţ, editorul celor 11 volume din seria „Operele lui Spiru Haret“. PRINCIPIILE UNUI SISTEM REVOLUŢIONAR • Şcoala primară trebuie să aibă ca sferă de activitate pregătirea copiilor din punct de vedere practic în vederea dificultăţilor viitoare. Se va face distincţie între şcoala primară urbană şi rurală. La sate, copilul în şcoala primară (între 5 şi 7 ani) trebuie să dobândească şi noţiuni practice în vederea pregătirii ulterioare de agricultor, nu neapărat în scopul continuării studiilor. • În învăţământul secundar se va pune accent pe studiul limbilor clasice timp de şapte ani. • Învăţământul public nu trebuie să fie numai teoretic, ci şi practic. Se va introduce învăţământul practic agricol în şcolile primare rurale. În şcolile primare urbane se introduce lucrul manual, care nu figura în programă. Se urmăreşte atragerea cât mai multor tineri către carierele profesionale. Se consideră că profesii legate de agricultură, industrie şi comerţ pot asigura existenţa. • Se va pune accent pe dezvoltatea sentimentului patriotic. Prin decizia din 2 septembrie 1902 se impune elevilor să salute drapelul, să asculte imnul regal în picioare şi cu capul descoperit. Abaterile de la aceste prevederi vor fi sancţionate. • Vor fi introduse amenzi şcolare pentru părinţii care nu sunt de acord să-şi lase copiii la şcoală. Frecventarea şcolii trebuie să fie regulată. În acest scop, statul va acorda ajutoare de haine şi hrană pentru copiii săraci. De asemenea, se vor înfiinţa cantinele şcolare. Învăţământul primar rural va avea reguli specifice: un orar adaptat cerinţelor rurale, vacanţe regionale şi învăţământ agricol. • Introducerea gimnaziului unic şi diviziunea cursului superior de liceu în secţiile clasică, reală şi modernă. Cursul superior al liceului – format din patru clase – va oferi posibilitatea unui început de specializare a elevilor, în funcţie de aptitudini. În secţia clasică se va pune accent pe limbile greacă şi latină, iar în secţia reală, pe matematică. Se consideră că limba latină era limba ştiinţei, a studiilor religioase, a bisericii, a diplomaţiei, justiţiei şi administraţiei superioare. Se va fixa numărul maxim de elevi într-o clasă la 50 în gimnazii şi 40 în cursul superior de liceu. Admiterea se va face pe bază de concurs. Se vor acorda burse elevilor cu rezultate bune şi cu situaţie materială precară. • Se înfiinţează diploma de doctorat la facultăţile la care nu exista (până la momentul respectiv, numai Facultatea de Medicină organiza această formă de învăţământ). • Sistemul prin care sunt selectaţi profesorii trebuie să pună accentul pe contribuţia ştiinţifică a acestora nu pe platforma politică, din care, eventual, făceau parte. Recomandările pentru obţinerea posturilor le vor avea în prim-plan pe cele provenite de la cadre didactice din facultăţi, nu pe concursuri care, de cele mai multe ori, erau subiective.   ATENŢIE: VINE „OMUL NOU“! Într-o formă mai mult sau mai puţin modificată, structura sistemului pus la punct de Spiru Haret a asigurat mersul şi principiile şcolii româneşti până în perioada interbelică, fiind considerată, şi astăzi, principalul motiv al exploziei creative şi ştiinţifice din România între cele două Războaie Mondiale. Totul avea să se schimbe începând cu 1945 şi venirea la putere a regimului comunist. Pe hârtie, multe dintre iniţiativele puse la punct de noul sistem politic păreau lăudabile: spre exemplu, cadrele didactice aveau obligaţia ca în timpul liber să înveţe cinci analfabeţi scrisul şi cititul. Planul suna bine, cât timp putem ignora adevărata intenţie: analfabeţii nu puteau fi ideologizaţi din cauza imposibilităţii de a avea acces la mijloacele de informare ale partidului. Exemplul este definitoriu pentru ce avea să urmeze: educaţia va deveni un produs al sistemului social, fiind principalul mijloc de atingere a „progresului social multilateral“. Iar miza educaţiei stătea în conceperea „omului de tip nou“, a simplului purtător al „conştiinţei socialiste la nivelul întregii societăţi“.

Sursa: Adevarul.ro

 

10 concluzii pentru dascăli după rezultatele de la testele PISA 2012

Profesorii britanici au realizat o listă a celor mai importante concluzii după publicarea rezultatelor la testele PISA, prin care au trecut în 2012 sute de mii de elevi de 15-16 ani din 65 de state ale lumii, relatează The Guardian. 1. O educaţie de calitate înseamnă mai mult decât bani Ceea ce contează este modul în care sunt alocate resursele şi asta o arată chiar faptul că elevii britanici nu au fost în top 20, în condiţiile în care Regatul Unit are printre cele mai mari investiţii în educaţie dintre statele membre ale Organizaţiei pentru cooperare şi dezvoltare economică (OCDE), susţin specialiştii britanici într-o analiză publicată pe The Guardian, pe baza rezultatelor la testele PISA 2012. 2. Dintre statele bogate, cele care îşi plătesc mai bine profesorii tind să aibă performanţe mai bune Ţările cu cele mai bune rezultate la PISA sunt şi cele care plătesc salarii mai mari dascălilor, raportat la PIB-ul pe cap de locuitor. Deşi acest aspect nu este suficient, rapoartele PISA arată că ”salariile mai mari pot ajuta sistemele de învăţământ în atragerea celor mai buni profesori”. 3. O şcoală sigură şi cu reputaţie bună este mai importantă pentru părinţi decât rezultatele elevilor la examene În majoritatea ţărilor OCDE, părinţii au spus că li se pare mai importantă reputaţia şi siguranţa dintr-o şcoală decât rezultatele academice foarte bune pe care le pot obţine elevii la şcoală. 4. O mai mare putere de decizie a profesorilor poate genera performanţă Sistemele care permit şcolilor să decidă, împreună cu profesorii, politicile de evaluarea a elevilor, cursurile ce pot fi urmate şi conţinutul acestora, dar şi manualele folosite la aceste cursuri reuşesc să atragă un număr mai mare de elevi la şcoală şi o participare mai largă. O astfel de autonomie pare să funcţioneze însă acolo unde există un sistem de responsabilizare, dar şi dacă există o colaborare bună între profesori şi director. Nu s-a găsit însă o legătură între performanţa şcolară şi transferarea managementului fondurilor direct către şcoli, mai spun specialiştii britanici. 5. Sistemele de educaţie care separă elevii nu generează rezultatele mai bune Şcolile care se adresează nevoilor diferite ale elevilor separându-i între diferite instituţii, niveluri de cunoştinţe sau clase nu au reuşit să aibă rezultatele mai bune, pentru că în cazul acestor tineri influenţa statutului lor socio-economic asupra performanşei şcolare este mult mai puternică şi ei tind să fie mai puţin motivaţi. 6. Relaţia profesor-elev este esenţială Aici s-au înregistrat progrese ăntre 2003 şi 2012 în mai toate ţările, mai puţin în Tunisia, susţin profesorii britanici. Rezultatele PISA arată că, printre elevii cu aceleaşi performanţe şi un statut socio-economic similar, cei care învaţă în şcoli unde se pune accent pe relaţia dintre profesor şi elev au un sentiment de apartenenţă mai puternic şi o mai bună motivaţie interioară de a învăţa. 7. Directorii de şcoli au impresia că profesorii sunt entuziaşti 91% dintre elevii care au dat testele PISA la nivel mondial merg la şcoli ai căror directori consideră că moralul profesorilor este ridicat, în timp ce 94% dintre elevi merg la şcoli ai căror directori cred că dascălii muncesc cu entuziasm. 8. Excelenţa în predare este vitală Ţările care au arătat că şi-au îmbunătăţit performanţele la testele PISA (cum ar fi Estonia, Polonia, Brazilia, Columbia, Japonia şi Israel) au creat politici menite să ridice calitatea corpului profesoral. Adică au înăsprit condiţiile de acces în rândul dascălilor, stimulente pentru studenţii de top care aleg să predea, salarii mărite, dar şi stimulente pentru a-i determina pe cei aflaţi la catedră să participe la cursuri de formare profesională, la traininguri pentru profesori. 9. Din ce în ce mai multe şcoli pun accent pe analiza performanţei lor Procentul elevilor testaţi la PISA care provin din şcoli ce utilizează statistici de evaluare a progreselor pentru a se compara cu alte şcoli a crescut de la 40%, în 2003, la 52%, în 2012. Cele mai mari creşteri au fost în Brazilia, Danemarca, Irlanda, Luxembourg şi Portugalia şi a scăzut doar în Finlanda. 10. Directorii de şcoli nu consideră că au probleme la clasă cu intimidările şi hărţuirea între elevi Peste 89% dintre elevi învaţă în şcoli unde directorii susţin că procesul de învăţare nu este deloc sa este puţin afectat de elevii care îi intimidează sau îi hărţuiesc pe colegii lor. Procentul este de 95% şi peste în ţări precum România, Muntenegru, Indonezia, Albania, Slovacia, Letonia, Regatul Unit, Spania, Japonia, Singapore, Lituania şi Islanda. Însă, peste 20% dintre elevii din Kazakhstan, Shanghai-China, Finlanda, Columbia, Olanda, Brazilia, Coreea şi Tunisia merg la şcoli unde astfel de fenomene sunt larg răspândite.

Sursa: Adevarul.ro

 

VIDEO DOCUMENTAR Cum au reuşit elevii din cinci licee slabe să ia BAC-ul

Un film documentar despre cele cinci licee tehnologice din ţară care au înregistrat anul acesta rate de promovare şi de trei ori mai mari la examenul de Bacalaureat va fi prezentat ca model de bună practică şi în Bucuresti, sâmbăta, 7 decembrie, de la ora 11, la Colegiului National Bilingv “George Cosbuc”. Filmul a mai fost prezentat elevilor şi profesorilor din Cluj-Napoca. Documentarul ”Ba Se Poate!” prezintă povestea celor cinci licee tehnologice din ţară care au reuşit să crească rata de promovare a elevilor săi de la 2 la 40% la Bacalaureatul din vara lui 2013, în urma implementării proiectului „Zburd – Educaţie prin coaching”. ”Proiectul Zburd a fost implementat de către Asociaţia ROI în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Sibiu şi Câmpulung-Muscel. Timp de doi ani, membrii asociaţiei au consolidat prin coaching relaţia elev-profesor-părinte, lucru care a contribuit la creşterea performanţei fiecărui liceu implicat în program”, se arată într-un comunicat de presă. ”Adevărul” a relatat în vară povestea de succes a voluntarilor de la Asociaţia ROI, care, bazându-se pe ideile unui expert american, Ernie Turner, profesor şi „trainer“ recunoscut la nivel mondial de peste 30 de ani, au lucrat cu profesori, părinţi şi elevi din cinci licee tehnologice din aceste oraşe, pentru a le da o şansă acestor elevi să promoveze Bac-ul în 2013. Rezultatele proiectului „Zburd-Educaţie“ au arătat că modelul poate fi unul de succes în România: la Colegiul din Braşov, dar şi în Sibiu, rata aproape s-a triplat, la Iaşi şi la Câmpulung Muscel s-a dublat, iar în Bucureşti, Liceul de Mecanică Fină a avut o creştere faţă de 2012, de la 1,9% la 13,7%. Teaser documentar ”Ba se poate!”, Bucureşti Cum s-a născut documentarul despre modelul de educaţie a elevilor cu ajutorul ”antrenorilor” Regizorul Tedy Necula a documentat derularea proiectului şi a realizat un lungmetraj educaţional. Imaginea filmului este semnată de Cosmin Nistor, iar coloana sonoră aparţine compozitorilor Georg Mausolf şi Nicklas Bauske. ”M-a fascinat ambiţia cu care elevii au depăşit barierele impuse de statutul lor social sau de nivelul general de educaţie din cele cinci licee. Am reuşit să aratăm drumul spre succes al elevilor. Ei, împreună cu coach-ii, profesorii şi părinţii au arătat că <<Ba Se Poate>> să performezi în plan educaţional şi personal, atunci când cineva te ajută să conştientizezi propriul tău potenţial. Filmul trebuie să ajungă la cât mai multe licee din Romania, iar în acelaşi timp va fi propus pentru selecţie la 400 de festivaluri internaţionale de film”, a declarat regizorul filmului, Tedy Necula, cel care produce campanii şi filme social-inspiraţionale despre proiecte ale unor organizaţii precum UNICEF, Consiliul European, Blue Heron Foundation, JRC Germany şi diferite fundaţii locale. Filmul este prezentat  în cadrul celei de- a 5-a ediţii din seria LMT Talks, intitulată “LMT talks…with you!”, organizata de ONG Clubul Liderii Mileniului Trei, organizată pe ideea de a arăta “rolul filmului şi al teatrului în educaţie”, au mai spus organizatorii.

Sursa: Adevarul.ro

 

Orbi şi surzi prin România. Calvarul adolescenţilor din Secuime

EŞEC Şcoala românească nu poate să-i înveţe limba română pe elevii de etnie maghiară. A trecut aproape un sfert de secol de la Revoluţie şi problema a rămas nerezolvată. În cel mai optimist scenariu, situaţia se va reglementa peste doi ani „Feleşag“. Ce înseamnă feleşag? Suntem într-o sală de clasă a Liceului „Marton Aron“ din Miercurea Ciuc. E ora de limba şi literatura română pentru elevii din clasa a X-a C, iar în această dimineaţă au de conspectat basmul „Harap Alb“. Sunt cu toţii maghiari, numai profesoara, Maria Sturzu, este româncă. Ea repetă întrebarea, citind cuvâtul cu princina în context: „Şi de-amiază, când a veni cerbul aici la izvor să bea apă şi s-a culca ş-a adormi, cu ochii deschişi, cum i-i feleşagul, tu, îndată ce l-îi auzi horăind, să ieşi încetişor şi să potriveşti aşa ca să-i zbori capul dintr-o singură lovitură de sabie, şi apoi repede să te arunci în groapă şi să şezi acolo într-însa…“. Se rezolvă.Peste doi ani Elevii maghiari au două opţiuni în faţa acestei interminabile fraze: să nu înţeleagă nimic sau să-şi bată capul până îi găsesc înţelesul şi-apoi să deteste pentru tot restul vieţii această limbă. Problema predării limbii române în şcolile minorităţilor naţionale e nerezolvată de aproape un sfert de secol. Pe scurt, Ministerul Educaţiei nu ia în considerare faptul că, pentru unii elevi, româna nu este prima limbă. Dacă trăiesc în comunităţi puternic maghiarizate, aceşti elevi au foarte puţine ocazii de a exersa limba română. Şi totuşi, la şcoală ei învaţă din manuale identice cu cele ale copiilor români. Andras Kiraly, secretar de stat pentru minorităţi în Ministerul Educaţiei, spune că de 20 de ani ungurii cer manuale speciale de limba şi literatura română, dar până acum nu s-a rezolvat nimic: „Cu tot respectul pentru Ion Creangă, dar nu cred că ar trebui să avem texte de-ale lui în cărţile de limba română pentru maghiari. Copiii au nevoie de conversaţie, nu de arhaisme. Noua lege a învăţământului prevede manuale speciale. Cred că în vreo doi ani vor ajunge pe băncile elevilor. Cam aşa“. Până atunci, elevii îşi vor face şi pe mai departe temele cu bătăi de cap şi cu google.translate.com. Situaţia elevilor maghiari Sunt 161.000 de elevi care învaţă în clase cu predare în limba maghiară – ne spune Andras Kiraly. Anual, 8.500 de elevi dau Bacalaureatul în limba maghiară. Rata promovabilităţii la Bacalaureat în regiunea Harghita – Covasna e sub media ţării, adică 42-43%. Majoritatea elevilor care promovează Bac-ul urmează facultăţi în limba maghiară. Lecţia de română: „Taci din gură!“ Astfel, statul român investeşte în şcolarizarea a sute de mii de elevi care, în final, au dificultăţi în a vorbi limba română. Andy Hockley, un profesor de limba engleză care trăieşte de nouă ani în judeţul Harghita, spune care-i finalitatea acestei anomalii: „Cred că asta e în defavoarea României. Te trezeşti cu toţi aceşti copii, absolvenţi de liceu, care nu se descurcă prea bine în limba română. Pot cumpăra sau pot lucra în magazine. Dar le va fi foarte greu să-şi găsească o slujbă bună. Ştiu maghiari care au joburi bine plătite în Bucureşti, dar cei mai mulţi dintre ei rămân în această zonă, unde pot comunica în maghiară. Sau pleacă în Ungaria“. Revenim în clasă, la Harap Alb: „Alei, ţolină ce-mi eşti, zise fata împăratului; da’ bine m-ai vândut“. Cum e în alte ţări? În ţările europene divizate etnic există  un program special „Second languages  acquisition“ (învăţarea unei a doua limbi). Programul reprezintă metodologia prin care minorităţile etnice învaţă limba ţării în care trăiesc. Astfel de programe se desfăşoară în Catalunya sau în Ţara Galilor. Spre sfârşitul orei, îi întrebăm pe elevii clasei a X-a ce li se pare cel mai greu la limba română. „Limba“, răspund ei. Ne împrietenim cu Lenk Szabolcs, unul dintre cei mai buni elevi ai liceului, câştigător anul acesta al unui concurs de competenţe în limba română. Ne despărţim cu urarea lui: „Pa! Cele mai bune!“ Varga Laszlo, directorul Liceului „Marton Aron“ (unul dintre cele mai bune licee cu predare în limba maghiară din România – foto), admite că problema limbii e oful principal: „Elevii noştri nu stăpânesc limba română la un nivel comparabil cu un elev care provine dintr-o familie românească. Este un lucru absolut real. Din punctul meu de vedere, un elev care termină aici liceul şi care nu ştie româneşte este neajutorat în ţară. Este orb şi surd, nu poate să se des¬curce. Noi facem pedagogie, nu politică“. În cancelarie, Maria Sturzu, profesoara venită din Moldova să le predea româna elevilor din Miercurea Ciuc, povesteşte o anecdotă. Din păcate, e adevărat: „Am predat o vreme la clasele V-VIII. Acolo, la primele ore trebuie să începi cu ce înseamnă caiet, carte, temă. Am avut un elev în clasa a V-a. După o lună a întrebat-o pe mamă-sa ce înseamnă «Taci din gură!»“. “Sistemul educaţional românesc continuă să creadă că toţi elevii din România vorbesc româna ca primă limbă. Băsescu a fost aici acum câţiva ani şi a spus că acest lucru trebuie să se schimbe. Dar a schimba ceva ar fi ca şi când România ar recunoaşte că e o naţiune formată din mai multe naţiuni”, spune Andy Hockley, profesor de engleză care trăieşte în judeţul Harghit Româna şi maghiara, unite prin cuvântul „muncă“ Fiecare limbă are o filosofie proprie. Putem să ne dăm seama cât de greu le este maghiarilor să înveţe română aruncând o privire peste un site care se termină cu .hu. Unul dintre puţinele cuvinte identice în română şi în maghiară este cuvântul „muncă“ (în maghiară – „munka“). Cam despre muncă e vorba când eşti maghiar şi vrei să înveţi româna. Sau invers. Lilian Zamfiroiu, actualul preşedinte al Institutului Cultural Român, a încercat, în perioada studenţiei, să înveţe maghiara. S-a înscris la facultatea de Filologie la secţia româno-maghiară, dar a renunţat după un an. De ce? Era prea greu: „Maghiara e o limbă foarte grea, e o limbă aglutinantă. Raporturile pe care noi le exprimăm prin conjuncţii şi prepoziţii, de genul «Telefonul este PE fotoliu», «Eu şi CU tine», în maghiară se exprimă prin terminaţii.M-am trezit într-o zonă greu de digerat şi am renunţat după un an“. Florina Vaipan, profesoară de română vreme de 10 ani în judeţul Harghita, a scris pe blogul „Adevărul“ cât de greu îi este unui elev maghiar din clasa I să înveţe limba română: „Alfabetul şi toată logica lui sunt date peste cap: „c“ este ţ, dar şi c. „Sz“ este s, dar în cealaltă limbă nu există, aşa că „s“, care în limba lui e ş, este s în cealaltă. „J“ în limba lui e i, dar în română se pronunţă j. Aţi ameţit? Ei, el are doar şapte ani şi trebuie să le cunoască! Va şti să citească bine la sfârşitul clasei I?“ Apoi mai e gramatica. Reka Juhasz Andras, director adjunct la Liceul „Marton Aron“ din Miercurea Ciuc, a observat că o limbă se învaţă prin analogii: „Din moment ce elevul a învăţat cuvântul «munceşte», după aceea spune «lucreşte». Apoi, în maghiară nu există gen. Greşeala cea mai frecventă este să-i auzi spunând «Un mas㻓. Sunt sunete româneşti care nu există în limba maghiară. Aşa se face că în secuime auzi frecvent cuvântul Romunia Armata şi televizorul, mai bune decât şcoala Sunt aşezări în Harghita unde, oficial, nu trăieşte niciun român şi unde limba română nu se aude în nicio situaţie. E cazul comunei Satu Mare, care face subiectul articolului de mâine. Până acum 10 ani, limba română era mai prezentă în zonele ocupate de maghiari. Explicaţia e că bărbaţii făceau armata şi interacţionau zi de zi, vreme de un an, cu românii. Şi tot până acum 10-15 ani era doar o emisiune în limba maghiară, la TVR 1, nu existau reţele de cablu cu 14 programe în maghiară, cum au acum cei din secuime. Gabor Francisc, patronul unui birt din comuna Satu Mare, ne spune că muşteriii lui sunt interesaţi de un singur post TV românesc, Taraf TV. „Guţă şi Salam – spune Gabor – în rest, posturi ungureşti“.

Sursa: Adevarul.ro

 

PISA-2012: epitom pentru inconştienţă şi nesimţire politică de sistem

Suntem în ultima treime a performanţei educaţionale la nivel mondial şi ocupăm penultimul loc în Europa la acelaşi capitol. Suntem cap de serie la economia subterană echivalată în procente PIB: locul al doilea în topul negru european, 29%. Coroborând cele două statistici în raport cu interesul naţional, eu încadrez acţiunea clasei politice ca subminare a puterii statului român, în spiritul art. 162 CP: infracţiuni contra siguranţei naţionale. Oana Crăciun, coechipiera jurnalistă de la adevarul.ro, m-a rugat să fac şi eu, alături de alţi colegi de blog, analiza rezultatelor la testarea PISA-2012, publicate recent (http://www.scribd.com/doc/188886019/Rezultate-PISA-2012). Am zis da şi am purces la treabă. În primul rând, am citit o serie consistentă de contribuţii, foarte bine documentate, care clarifică excelent dimensiunile şi argumentele tehnice ale performanţei slabe a României în materia politicilor publice educaţionale, aşa cum este ea reflectată de PISA-2012. Iată referinţele pe care vi le recomand, în opinia mea profesională: • Raluca Pantazi – hotnews.ro  • Mircea Miclea , intervievat de Raluca Pantazi –  hotnews.ro   • Valentin Anghel, Elvira Gheorghiţă –  gandul.info  • Oana Crăciun –  adevarul.ro  • Oana Crăciun –  adevarul.ro  • Ştefan Vlaston, adevarul.ro (mai puţin pledoaria pentru ceea ce el numeşte „Legea Funeriu”, text faţă de care am rezerve de natură structural-strategică) – Adevarul.ro. În al doilea rând, semnalez o serie de texte „de calibru greu”, tangente sau conexe impactului stării sistemului public al Educaţiei asupra societăţii româneşti şi economiei, în particular. Iată-le pe cele care mi-au reţinut atenţia în mod deosebit: • Alina Mungiu-Pippidi –  romanialibera.ro  • Dragoş Drăgoteanu –  ziare.com  • Laurenţiu Mihu –  romanialibera.ro . În fine, în al treilea rând… În al treilea rând, eu cred că în conversaţia publică noi nu am pus, încă, suficient de apăsat degetul pe rana reală a Educaţiei. Ea, rana, este una adâncă, sistemică, iar vindecarea sa implică transformări adaptive pe toate palierele societăţii. Faptul cel mai dureros – limpede ca lumina zilei, dar despre care ne e cam teamă, deocamdată, să vorbim deschis, detaşat, chirurgical – este că punctul zero în schimbarea de paradigmă a Educaţiei presupune un alt fel de clasă politică, pregătită să confere procesului leadershipul necesar şi reperele strategice corecte: • ne asumăm, până în 2018, punerea în fapt a celei de-a treia transformări istorice a Şcolii ca sistem, după epoca Spiru Haret (1980-1900) şi reforma comunistă (1948-1950); • definim şi ne asumăm setul de valori pe care şcoala are a le cultiva copiilor noştri, în secolul XXI; • proiectăm şi punem în fapt o arhitectură curriculară de secol XXI, în locul celei existente; • proiectăm şi punem în fapt o strategie de resurse umane de secol XXI, centrată pe opţiuni flexibile de carieră didactică, cu care o în locuim pe cea existentă. Răul este adânc, iar vindecarea dureroasă, dar perfect posibilă. Dacă Polonia a putut –  ziare.com , noi, ca naţie, ce cusur am avea să nu putem dacă ne înhămăm serios la treabă? Mai pe româneşte şi mai puţin principial, în al treilea rând eu pun acum degetul pe rana cea mai purulentă, aceea a relaţiei clasei politice din România cu sistemul public al Educaţiei din România. Din 1999-2000 începând, am interacţionat direct, în materia Educaţiei, cu toţi ocupanţii fotoliului de Preşedinte al României: Ion Iliescu; Emil Constantinescu; Traian Băsescu. Am interacţionat nemijlocit cu Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta, în calitatea lor de prim-miniştri ai Guvernului României. Am interacţionat nemijlocit cu Andrei Marga, Ecaterina Andronescu, Cristian Adomniţei, Mircea Miclea, Mihail Hărdău, Daniel Funeriu, Cătălin Baba, din nou Ecaterina Andronescu, Liviu Pop, Mihnea Costoiu şi Remus Pricopie, ca miniştri ai Educaţiei (Mircea Miclea este, pentru mine, singura excepţie notabilă într-o lungă serie de „dialoguri ale surzilor”). Am interacţionat nemjlocit cu toţi secretarii de stat pentru învăţământ preuniversitar din subordinea miniştrilor pe care i-am menţionat anterior. Am pledat tema nevoii strategice de schimbare a paradigmei Educaţiei în conversaţiile mele directe cu foarte mulţi membri ai Parlamentului României şi/sau europarlamentari, pe mulţi cunoscându-i direct, personal. Implicare şi asumare politică de vreo consistenţă cât de cât notabilă? ZERO! Drept pentru care pe toţi cei nominalizaţi mai sus vă acuz şi vă fac direct răspunzători de faptul că azi România este într-un film, iar Educaţia a rămas încremenită în filmul de dinainte de 1989. Acum, Educaţia e formă fără fond, după toate evaluările internaţionale serioase, şi voi ştiţi foarte bine acest lucru. Din incompetenţă, din orgoliu, din interese meschine electorale, pentru că nu v-a păsat sau, pur şi simplu, de frică n-aţi făcut ce ar fi trebuit să faceţi pentru ca România secolului XXI să fie propulsată, ca performanţă naţională, de un sistem public al Educaţiei gândit şi proiectat pentru valorile secolul XXI. Fără excepţie, eu, cetăţeanul, am acordat votul meu pe rând fiecărui partid politic din care faceţi parte, cerându-vă în schimb să scoateţi Educaţia din paradigma comunistă – n-aţi făcut-o. V-aţi bătut joc, politic, de votul meu, aşa cum v-aţi bătut joc, politic, de Educaţie ca sistem, şi de oamenii şcolii pe care i-aţi folosit, cinic, drept masă de manevră electorală. Să vă fie ruşine! Cei care acum ocupaţi fotoliile de şef al statului, preşedinte al Senatului, preşedinte al Camerei Deputaţilor, prim-ministru şi ce veţi mai fi fiind restul, nu sunteţi câtuşi de puţin primul, al doilea, al treila ori al patrulea,… în stat. Diferenţa dintre a fi primul în stat şi a ocupa prima poziţie în stat este enormă! Mandela a fost şi va rămâne un om de stat adevărat. Voi, vai sufletele voastre!… „You can fool all the people some of the time, and some of the people all the time, but you cannot fool all the people all the time.” („Îi poţi prosti pe toţi un timp, îi poţi prosti pe unii tot timpul, dar nu-i poţi prosti pe toţi tot timpul”) (Abraham Lincoln) La urmă, vreţi-nu vreţi, vă pasă-nu vă pasă, rămâne realitatea rece şi implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic meschin, conjunctural: România secolului XXI nu poate porni din loc aşa cum se cade fără o Educaţie croită autentic pentru secolul XXI. Iar starea Educaţiei, aşa cum este acum, constituie o ameninţare directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţi inepţi produşi de şcoala de azi pot deveni conducători inepţi ai României de mâine. Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, ca şi peste douăzeci de ani tot de aici plecăm şi vom pleca, şi până nu vom rezolva chestiunea, între noi nu va fi deloc „pace sub măslini”: ROMÂNIA PE BUNE ÎNCEPE CU ŞCOALA PE BUNE.

Sursa: Adevarul.ro

 

Soluţia este în…clasă!

Cred ca avem nevoie de altceva, mai profund şi mai realist, ceva ce nu ţine de guvern, de politic sau de context. Cred că este necesară o schimbare a paradigmelor în care gândim educaţia şi şcoala, elevul şi învăţarea, evaluarea şi finalităţile din procesul educaţional. Zilele trecute OECD a publicat rezultatele de la ciclul PISA 2012 şi am avut din nou ocazia să constatăm  cu tristeţe că elevii noştri se situează pe ultimele locuri… Nu, nu este o noutate! Ştiam acest lucru încă din 2000, când România a participat pentru prima data la o testare PISA. Şi atunci, ca şi acum, am fost ocupanţii ultimelor locuri. Şi acum, ca şi atunci şi ca de fiecare dată când s-au publicat rezultatele am început să acuzăm, să blamăm, să găsim sau să inventăm scuze şi să căutăm vinovaţii. La 13 ani de la prima participare rezultatele sunt aproape la fel. Prin urmare, reacţiile ce au urmat (pentru că de măsuri, strategii şi politici concrete în această direcţie nu poate fi vorba) nu au produs niciun efect pozitiv. Profesorii acuză guvernele, care au plasat şi continuă să plaseze educaţia şi copiii pe ultimele locuri în ierarhia priorităţilor lor, ceea ce, evident, conduce la „performanţe” ce ne poziţionează elevii pe ultimele locuri! Profesorii noştri predau fără asumarea rolului de actori cheie în procesul de învăţare şi spun că elevii nu învaţă şi, prin urmare, îşi merită locul. Cei mai mulţi dintre profesori sunt demotivaţi, nemulţumiţi şi neîncrezători, lipsiţi de pasiunea învăţării şi fără speranţă (şi au suficiente motive să fie aşa). Dar, cel mai trist este că toate aceste lucruri sunt duse în clase şi transmise elevilor. Un profesor demotivat, nemulţumit şi frustrat nu poate motiva copiii să vină la şcoală şi să înveţe. Un profesor lipsit de entuziasm nu poate inspira copiilor încredere şi speranţă în viitor. Pe de altă parte, părinţii nu ştiu încă (după 13 ani) despre ce este vorba în aceste teste, care este rostul lor şi, prin urmare, nu le acordă prea mare atenţie. Vinovaţii pentru rezultatele copiilor sunt profesorii, spun ei. Pentru părinţi, mai importante sunt examenele de înscriere în clasa a V-a la o şcoală de elită, decât testele internaţionale (PISA, PIRLS, TIMSS) care evaluează în ce măsură elevii folosesc cunoştinţele în situaţii de viaţă reală, au competenţele necesare pentru a învăţa şi aplica ceea ce învaţă. Ei nu ştiu că elevii trebuie pregătiţi în primul rând pentru viaţa reală şi nu au înţeles că învăţământul obligatoriu nu înseamnă doar să mergi la şcoală 10 ani, ci acumularea obligatorie a cunoştinţelor corespunzătoare celor 10 ani de şcoală şi formarea acelor competenţe cheie ce le vor permite elevilor să-şi continue studiile, să se formeze pentru a trăi în societate ca persoane împlinite şi responsabile. Reacţia societăţii aproape că nu există, ea reducându-se la câteva articole sau postări pe Facebook care fie lovesc în profesori, fie îî consideră pe elevi vinovaţi şi … cam atât. Reintrăm repede în rutina educaţională românească încoronată de lozinci care ne dau iluzia că avem un învăţământ de elită şi ne amintim de subiect la … următoarele teste sau examene când, din nou, câteva valuri mici ating problema … Nu, acestea nu sunt soluţii! Sunt doar scuze care nu rezolvă problema! Şi totuşi, ce este de făcut, de unde trebuie să începem, cum şi mai ales cine trebuie să facă ceva? Desigur, ministerul are principala responsbailitate în ceea ce priveşte politicile şi strategiile în educaţie, dar, din experienţa ultimilor 23 de ani de democraţie, observăm că acesta eşuează în mod constant…  Apoi, guvernul şi autorităţile locale sunt responsabile pentru asigurarea resurselor financiare şi materiale care s-au dovedit a fi insuficiente şi incorect alocate. Prin urmare, a clama continuu şi obsesiv aceleaşi lucruri nu cred că va produce vreun efect care să conducă constant şi consecvent la  îmbunătăţirea situaţiei în care este sistemul de educaţie. Cred ca avem nevoie de altceva, mai profund şi mai realist, ceva ce nu ţine, în primul rând, de guvern, de politic sau de context. Cred că este necesară o schimbare a paradigmelor în care gândim educaţia şi şcoala, elevul şi învăţarea, evaluarea şi finalităţile din procesul educaţional. Schimbările de paradigmă trebuie să vizeze, în primul rând redefinirea rolului profesorului, care trebuie să accepte că fiecare copil este important, să-şi asume responsabilitatea învăţării în clasă şi să creeze o atmosferă care promovează şi susţine învăţarea, să relaţioneze cu elevul, să-l încurajeze şi să-l susţină în mod constant. Predarea trebuie să producă învăţare pentru toţi copiii, la fiecare oră. Una dintre principalele cauze ale rezultatelor slabe ale elevilor noştri este faptul că ei nu înţeleg sarcinile de lucru, nu înţeleg ceea citesc. Ei vin la şcoală dar nu învaţă. Altfel spus, cei mai mulţi dintre elevii noştri sunt analfabeţi funcţional: citesc şi nu înţeleg, nu fac conexiuni cu ceea ce ştiau dinainte, nu-şi pot formula un punct de vedere cu privire la textul lecturat şi nu sunt în stare să-şi exprime opinia (lucru confirmat de toate testele internaţionale la care România a participat).  Şcoala trebuie să devină un loc atractiv pentru copiii noştri şi, deşi ştim că nu este deloc aşa, nu facem nimic în acest sens. Un studiu la nivel european ne spune despre copiii români că ei se consideră a fi cei mai nefericiţi, iar rezultatele PISA 2012 spun că mai mult de 70% dintre  elevii români se simt singuri la şcoală. Pare exagerat, dar aşa este! Am avut curiozitatea să întreb câţiva elevi de la o şcoală considerată bună, „de câte ori aţi fost întrebaţi în ultima lună de unul dintre profesorii voştri, cum îţi merge, ţie ca persoană?” Răspunsul… ”nu m-a întrebat nimeni! Dar în ultimele două luni sau în acest an şcolar? Răspunsul a fost acelaşi: nu m-a întrebat nimeni”. Am continuat, „de câte ori ai fost solicitat să pui o întrebare?” Răspunsul… ”niciodată!”.  Am continuat, din nou, „câte întrebări ţi-au fost adresate ţie, ca elev în clasă?” Am avut răspunsuri diferite. De la „nicio întrebare” până la „doar atunci când mi s-a pus o notă”. Cum să nu te simţi singur atunci când tu exişti în clasă doar pentru a primi o notă în catalog şi nici asta nu e sigur că se întâmplă, pentru că poţi primi nota şi fără a răspunde la vreo întrebare directă într-un semestru întreg… Mai mult, elevilor români nu le place şcoala. Ca să ne convingem de acest lucru este suficientă o discuţie informală cu elevii. Profesorii ştiu acest lucru (iar dacă nu sunt convinşi ar trebui să-i întrebe pe elevi de ce absentează atât de mult de la şcoală), ştiu şi părinţii, toata lumea ştie! Cu toate acestea, continuăm să ne comportam ca şi cum lucrurile nu ar fi deloc aşa. Finlanda are ca principiu fundamental în educaţie, asumat de către TOŢI profesorii,  „FIECARE copil este important”. Danemarca este ţara în care profesorii şi-au asumat un motto simplu „Este distractiv la şcoală!”. În Republica Moldova se vorbeşte de „şcoala prietenoasă”, un concept introdus şi susţinut de copii şi luat în serios de către profesori în clasă şi în şcoală. Care o fi motto-ul nostru, al profesorilor din România? În toate cele trei exemple, profesorii au mai înţeles ceva, şi anume, că ei trebuie să colaboreze, să fie parte ai aceleaşi comunităţi de practică în care împărtăşesc aceleaşi valori, principii şi idealuri educaţionale.  Au înţeles că în şcoală învăţarea este mai importantă decât competiţia, încurajarea mai eficientă decât critica sau ironia, iar ei, profesorii sunt modele pentru copii. Aceste câteva lucruri nu ţin de politicile ministerului, de direcţiile de acţiune ale inspectoratelor şi nici de planurile manageriale ale directorilor. Ele ţin de fiecare profesor care este în clasă. Dacă profesorul înţelege că este acolo pentru copii şi că nu are ce cauta în clasă dacă nu a înţeles acest lucru, dacă el este gata să schimbe paradigmele educaţionale în care gândeşte şi acţionează oră de oră, dacă el doreşte să facă din fiecare oră de predare una de învăţare pentru toţi copiii, dacă el are curajul să facă schimbarea, atunci ea se va produce şi va fi una autentică, de durată şi aducătoare de speranţă pentru copiii noştri. Pentru că, în final, victimele a ceea ce facem sau nu facem azi, sunt copiii, din nefericire! Credinţa mea este că sala de clasa trebuie să fie locul de unde încep schimbările din educaţie, iar ca acest lucru să se întâmple este necesar ca profesorii, care sunt inima sistemului de educaţie, să accepte provocarea şi responsabilitatea transformării, de dragul copiilor noştri! Aşadar, soluţia este…în clasă!

Sursa: Adevarul.ro

 

Madiba. INVICTUS

“Education is the most powerful weapon which you can use to change the world.” / “Educaţia este arma cea mai puternică pe care o putem folosi pentru a schimba lumea.” (Nelson Mandela) 18 septembrie 1998. Universitatea Harvard conferă diploma sa onorifică (honorary degree) lui Nelson Mandela. Este a treia recunoaştere de acest prestigiu, în istoria Universităţii, după cele acordate lui George Washington şi Winston Churchill. Am fost acolo, în Yard. Timpul toamnei de aur vibra, suspendat în sine însuşi, în magică rezonanţă cu cei peste 25000 asemenea mie, aflaţi acolo. Părea că aura lui Madiba ne trasfigurase pe toţi, trimiţând asupra noastră, cu simplitatea, modestia şi forţa nepământeană a zâmbetului său mereu senin, îndemnul plin de încredere de a fi noi înşine mai curajoşi, mai puternici şi mai buni. Asemenea lui, cel transfigurat, la randu-i, de aproape trei decenii petrecute în închisoare pentru a-şi vedea împlinit visul său înalt: Africa de Sud – liberă de apartheid, demnă şi respectată în lume. “Never, never and never again shall it be that this beautiful land will again experience the oppression of one by another and suffer the indignity of being the skunk of the world.” („Niciodată, de-acum înainte, acest tărâm frumos nu va mai permite oprimarea oamenilor de către oameni, şi eticheta nedemnă de a fi ruşinea lumii”) (http://www.anc.org.za/show.php?id=3132) Cu viaţa sa drept pildă, îndrăznesc să cred că şi schimbarea paradigmei Educaţiei în România este – acum, în timpul nostru – perfect posibilă. Dacă Mandela a putut face ceea ce a făcut, nu văd de ce eu, împreună cu generaţia timpului meu, nu putem trece Şcoala ca sistem din secolul XX in secolul XXI, la un sfert de secol de când veacul XXI curge deja în clepsidre. Cât de încremenită în proiect poate fi România „de lemn”, şi cât de versaţi pot fi „rinocerii Romîniei de lemn”, pentru ca mâlul gros de incompetenţă şi impostură ce sufocă ieşirea la lumină a Şcolii ca sistem să nu poată fi spălat de apele curate ale schimbării? Credinţa mea este că suntem în stare, iar legământul meu cu Ţara este că la centenarul Marii sale Uniri, în 2018 adică, vom sta cu fruntea sus în faţa ei, mândri că ne-am făcut datoria şi am împlinit proiectul public cel mai important al României acestor ani: Educaţie pentru secolul XXI, clădită pe valorile secolului XXI. …La urmă, ca mereu în clipele nosatre astrale de viaţă şi moarte, cuvântul poetic: “toate frunţile libere / iar ca sentiment / un cristal” (Elitis)… Cuvinte de foc, asemeni celor care l-au ţinut în viaţă pe Madiba, neînfrânt, zeci de ani, în închisoarea Pollsmoor şi pe Insula Robben, până când a trăit, împlinit, visul său înalt: Africa de Sud – liberă de apartheid, demnă şi respectată în lume. INVICTUS (W.E. Henley, 1849-1903) – http://www.youtube.com/watch?v=FozhZHuAcCs … „It matters not how strait the gate/How charged with punishments the scroll./I am the master of my fate: I am the captain of my soul.”

Sursa: Adevarul.ro

 

Şcoala noastră: instrument naţional de alienare şi aplatizare socială !

Vremurile contemporane ne arată, încă odată, drumul sinuos pe care copiii noştri şi tinerimea, în ansamblul ei, trebuie să-l traverseze din cauza incoerenţei noastre şi a fricii de a lua taurul de coarne atunci când vine vorba de atentatul asupra sănătăţii şi vieţii copiilor noştri pe care îi păstorim inconştienţi într-un sistem educaţional falimentar. Ori nouă ne este frică, ori nu avem destulă iniţiativă civică asumată – consecinţa unei mentalităţi retrograde, în curs de dezvoltare, asemenea întregii noastre societăţi care trebuie racordată la valorile culturale ale bunului simţ şi, totodată, ale umanităţii ! O primă parte … constatarea eşecului! Realitatea părinţilor care au copiii înscrişi în sistemul naţional de educaţie este una destul de tristă şi derutantă, plasându–ne – pe noi, părinţii – în partea derizorie a evenimentelor pe care le traversăm, lăsându-ne fără reacţie în faţa a ceea ce propune şcoala,  deşi multele transformări care au survenit după actul pseudo-revoluţionar de la ’89 încoace pot fi evaluate, în marea lor majoritate, ca nefaste, dacă ne raportăm atât la calitatea actului educaţional şi a materialelor didactice (manualele, în speţă) cât şi la cantitatea de materie ce se propune spre îngurgitare elevilor. Şi … … sunt şi eu tată, şi am şi un copil … şi copilul frecventează o şcoală … şi este la ciclul primar … şi are şi un învăţător … şi începe orele de dimineaţă până la ora 12, şi face şi lecţii, şi primeşte şi „teme pentru acasă”, şi de pe la ora 13.30 “se apucă” de teme … şi acest copil se îndeletniceşte mai tot timpul cu “făcutul” acestor teme, şi are şi “suplimentar” … şi îşi finalizează lecţiile într-un timp … şi ia cina, şi se culcă … şi a doua zi o ia de la capăt … şi programul este repetitiv, şi viaţa lui se transformă într-o rutină perversă care îi anihilează dezvoltarea liberă, şi naturală, şi constructivă şi participativă ! Şi să zică cineva că pentru aceşti copii nu merită să li se calculeze la pensie şi anii de şcolarizare ! Şi … copilul meu nu are copilărie, şi nu se joacă, şi asta 5 zile din săptămână, şi celelalte două mai stă şi cu părinţii (dacă aceştia nu se preocupă de cele trebuincioase pentru casă şi pentru o nouă săptămână), dar şi mai lucrează … că are şi teme … şi suplimentar ! Şi … copilul meu se bucură de un căţeluş, şi căţeluşul de 2 kg se bucură şi el … doar când este scos la plimbare vreo 15 minute … de către copil … căci trebuie să vină în casă copilul căci are şi teme de făcut …dar şi suplimentar … şi bucuria de câine se stinge alte câteva ore, până la ora somnului când se regăsesc pentru câteva clipe … copilul şi căţeluşul său de 2 kg. … şi bucuria se transformă în somnul liniştirii zbuciumului de peste zi, pregătindu-i pe fiecare dintre cei doi … copilul şi căţeluşul … pentru o altă nouă zi … la fel de insuportabilă … dar care procură trei momente de bucurie în fiecare zi, şi care sunt aceleaşi, şi care vor rămâne tot aceleaşi pentru o bună bucată de timp: • nici 15 minute dimineaţa, când se pleacă la şcoală şi căţeluşul rămâne singur – de fapt, când fiecare va rămâne în singurătatea sa, • alte 15 minute pe la ora 17.00, când se ajunge acasă şi căţeluşul este scos la plimbare de către copiul, • şi alte 5 – 10 minute la culcare, când ambii singuratici … şi copilul şi căţeluşul … se îmbrăţişeză sub aceeaşi plapumă pentru un somn uşor după o zi debusolantă. Gândeşte-te că … Straşnică evoluţie a copilăriei în aceste timpuri moderne care, cică, se dedică omului şi umanităţii, în singurătatea noastră socială şi comunitară pur românească, contextualizată momentului de dezbinare şi dezorientare naţională ! Şi iată cum acest copil se pregăteşte „pentru atunci când va fi mare”, înzestrat de valorile epocii actuale pe care i le-am construit şi dăruit cu răbdare şi efort, pentru a se regăsi într-un mare necunoscut şi într-o mare incertitudine – epoca maturităţii desăvârşite în care nu va mai avea suportul celor care i-am condus paşii către drumul viitorului, în care mare parte dintre lucrurile pe care le-a învăţat nu vor avea aplicabilitate; se va afla pe marginea prăpastiei, în vârful muntelui urcat cu greu, şi va observa în râpa din faţă jungla umană, în spate purtând rucsacul neputinţei acumulate în anii de studiu, pe creastă izbit de conflictul dintre valori şi realitatea pragmatică a existenţei incoerente, conflict născut şi descoperit în momentul expulzării sale din lumea dogmatică a educaţiei şi instruirii şcolare propovăduită de sistemul de educaţie naţională, un sistem formator de conştiinţe derutate, sortite unei morţi precoce, datorită neputinţei şi lipsei de pregătire pentru adevăratul joc al vieţii ! Va continua … !!!

Sursa: Adevarul.ro

 

Dascălul care la 60 de ani merge cu elevii la concerte rock: „Secretele reuşitei sunt pregătire serioasă şi dragoste de elevi”

Cu cinci ani înainte de pensionare, un profesor de limba română a devenit preferatul elevilor, după ce a încheiat cu aceştia un pact inedit: întâi merg la târgurile de carte, dar mai apoi se zbenguie împreună la concerte. Dan Pârvuleţu (60 de ani), profesor de limba română în cadrul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Capitală, a devenit un adevărat fenomen în breaslă datorită numeroaselor măşti cu care se prezintă în faţa elevilor săi: actor, istoric, psiholog. În plus, acesta a găsit o metodă prin care diferenţa de peste patru decenii dintre el şi liceeni devine practic inexistentă: îi însoţeşte la concertele rock ale unor trupe celebre precum AC/DC sau Rolling Stones. „Nu trebuie să-i judecăm, uitând că am fost şi noi aşa” În ciuda popularităţii sale, dascălul recunoaşte că meseria „s-a lipit ca scaiul” de el şi nu invers. „Iniţial am vrut să dau la Medicină, dar mi-am dat seama că nu ştiu chimie şi m-am orientat către sistemul de învăţământ, mai ales că tata era profesor de istorie. Mai târziu, în anii 90 am încercat să intru în comerţ, cu un magazin, dar nu s-a prins nimic”, admite profesorul. Astăzi, după 37 de ani petrecuţi la catedră, spune că două lucruri sunt esenţiale pentru a rezista în această meserie: o pregătire serioasă şi dragoste de elevi. „Nu trebuie să-i judecăm, uitând că am fost şi noi aşa. Deşi locuiam într-o zonă bună, lângă parcul Cişmigiu, şi învăţam la reputatul liceu «Lazăr», adolescenţa mea a fost presărată cu revolte şi muzică rock, am avut chiar şi plete, doar că m-au prins şi m-au tuns pe stradă”, povesteşte amuzat dascălul de limba română. Şi părinţii au nevoie de cursuri Tată a doi băieţi de 28 şi 30 de ani, Dan Pârvuleţu este convins că şcoala românească ar trebui să ofere cursuri pentru părinţi, care nu ştiu cum să evite conflictele cu propriii adolescenţi. „Le mai cert pe mămici la şedinţele cu părinţii că vor ca tineri de 17 ani să vină la 20.30 în casă. Dar la 22.00 ce are? Nu trebuie ţinuţi prea din scurt. E nevoie şi de discuţii pe teme intime. Le-am adus chiar eu un specialist, pentru că un tânăr informat, e un tânăr protejat”. Faptul că se pune de fiecare dată în pielea elevilor i-a adus faima de profesor nonconformist, ale cărui metode sunt cu un pas înaintea celor implementate de Ministerul Educaţiei. Un astfel de exemplu este predarea transdisciplinară sau simulările de Bacalaureat încă din clasa a XI-a. „Chiar de curând am făcut la o clasă Baltagul, de Sadoveanu, care conţine concepte extrem de profunde. Aşa am ajuns să vorbim despre ritualuri de înmormântare la alte popoare. Am trecut prin istorie şi prin folclor şi au rămas şi ei cu ceva în minte. Cât despre Bac, le aduc subiecte de examen din clasa a XI-a, ca să nu mai dea banii pe meditaţii. Dacă ar şti măcar 60% din ce le predau, ar lua examenul cu note mari”, crede profesorul. Greşelile de exprimare, marea „bubă” a tinerilor de astăzi Marea slăbiciune a elevilor care dau Bacalaureatul, arată acesta, sunt greşelile de exprimare: „Unii nu citesc o carte până în clasa a XII-a. Ştiu cazuri de elevi care cochetează cu NASA, lucrează în programe complicate, dar mi-au recunoscut că nu au citit niciodată un roman. De curând, am corectat o teză de doctorat care avea extrem de multe virgule între subiect şi predicat”. De altfel, dascălul a primit propunerea de a face o emisiune la postul naţional de televiziune despre cele mai frecvente greşeli de limbă. În liceul în care predă, este deja o vedetă. Elevii îl simt ca pe unul de-al lor şi îl însoţesc la diverse evenimente. „Dacă e ultima oră şi îi văd obosiţi, le pun o jumătate de oră să asculte o muzică de calitate. Pe unii îi iau cu mine la concerte AC/DC sau Rolling Stones, iar pe alţii la târguri sau lansări de carte. Ultima dată am fost la scriitorul israelian Amos Oz”, arată acesta. Nivelul dascălilor şi respectul elevilor Se mândreşte că foştii lui elevi au terminat şcoli înalte precum Sorbona, iar unii chiar i-au devenit rude prin alianţă. „Am trei fini, dintre care doi mi-au fost elevi. Alţii îşi aduc copiii la pregătire”, spune cu entuziasm profesorul. Nivelul slab al dascălilor proaspăt intraţi în sistem creează un cerc vicios şi asta se reflectă în respectul elevului faţă de cadrele didactice. „Profesorul este un actor. Dacă joacă bine, are priză la public. Dar trebuie să cunoşti bine cartea, altfel te încuie cu o întrebare şi eşti discreditat”. Faptul că le permit adolescenţilor să-i tutuiască şi că încearcă să le intre în graţii punându-le note mari sunt, în opinia dascălului de limba română, erori care le ştirbesc din imagine profesorilor.

Sursa: Evz.ro

 

La Constanţa se colectează, ilegal, bani pentru fondul şcolii

Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Alexandru Bajdechi, demonstrează că în şcolile constănţene se colectează în continuare bani pentru fondul şcolii, în baza unor „obligaţii convenite” în Consiliile Reprezentantive ale Părinţilor. Inspectorul general al ISJ Constanţa, Răducu Popescu, va sesiza organele de anchetă. Ultima dovadă ajunsă în posesia lui Alexandru Bajdechi este copia unui bilet trimis părinţilor elevilor unui liceu din Constanţa prin care aceştia sunt atenţionaţi ca până la data de 15 decembrie, trebuie să achite 100 lei pentru fondul şcolii. „ În vedere achitării obligaţiilor convenite pe anul şcolar 2013/2014, vă solicităm suma de 100 lei reprezentând astfel, 15 lei igienizarea, 40 lei paza, 45 lei fondul şcolii, sens în care vă rugăm să rezolvaţi această situaţie, predând suma solicitată casierei pe clasă, sau dacă se poate, la şedinţa cu părinţii care va avea loc în data de 11.12. 2013. Vă mulţumim pentru înţelegere.”, se arată în biletul în care sunt menţionate şi numele „ d-nei  preşedinte” al Consiliului Părinţilor şi al „ d-nei casiere”. Alexandru Bajdechi spune că fenomenul colectării banilor pentru fondul şcolii, prin intermediul elevilor, a devenit ceva  obişnuit la Constanţa. „ Procedura e simplă, directorii ştiu că este ilegal să ia bani de la copii aşa că negociază direct cu Consiliul Părinţilor, din care fac parte doar câţiva părinţi, să impună familiilor elevilor o sumă anuală pentru şcoală. Banii se colectează astfel ilegal prin implicarea diriginţilor. Acesta este primul caz în care profesorii au făcut greşeala să dea bilete copiilor. Din ştiinţa mea, cererile de colectare a banilor se efectuau prin mesaj verbal”, explică preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa. Potrivit lui Alexandru Bajdechi, cazuri asemănătoare au fost reclamate în această toamnă, la alte două colegii de renume din Constanţa. Ce spune inspectorul general al ISJ Constanţa Şeful Inspectoratului Şcolar al Judeţelui Constanţa, Răducu Popescu, susţine că „am discutat deja cu directorul liceului Traian, Constanin Caracoti, care mi-a spus că nu are cunoştinţă de colectarea unor sume pentru fondul şcolii”. Inspectorul general şcolar crede că poate fi  vorba de o iniţiativă  a părinţilor „ e problema lor şi, dacă organele competente vor să se sesizeze, e o altă discuţie, eu mă delimitez complet de aceste demersuri ale părinţilor”. Ce îl doare însă pe Răducu Popescu este eventuala implicare a vreunui profesor din şcoală. „ Dacă se dovedeşte că un cadru didactic a susţinut această acţiune în şcoală şi a dat biletul elevilor, mă voi adresa chiar eu procurorilor pentru a investiga situaţia colectării banilor pentru fondul şcolii”. Oricum, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa va  urmări modul în care sunt trataţi elevii ai căror părinţi vor refuza să plătească pentru pentru fondul şcolii.

Sursa: Evz.ro

 

O firmă privată donează bani pentru cumpărarea de calorifere în şcolile fără căldură din Târgovişte

O firmă privată donează bani pentru achiziţionarea unui număr de o sută de calorifere electrice ce vor fi duse în şcolile din municipiul Târgovişte care nu sunt racordate la nicio sursă de agent termic, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, o firmă privată din domeniul producţiei de materiale de construcţii va dona suma necesară achiziţionării a o sută de calorifere electrice, astfel încât să poată fi rezolvată, pentru moment, problema încălzirii şcolilor din municipiul Târgovişte. ”Soluţia este una provizorie şi are la bază relocarea elevilor din cele 17 centre unde nu există soluţii de încălzire în doar opt unităţi şcolare unde se poate asigura încălzirea, prin folosirea caloriferelor electrice achiziţionate din banii donaţi. (…) Clasele vor funcţiona după un program de învăţământ special planificat, care să nu afecteze pregătirea elevilor”, precizează comunicatul dat publicităţii de IŞJ Dâmboviţa. Documentul citat menţionează, de asemenea, că suma necesară achiziţionării celor o sută de calorifere către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, care le va achiziţiona şi apoi le va distribui în şcoli. ”Facem un apel către autorităţile locale care coordonează instalarea noilor centrale termice că este doar o soluţie temporară şi că acestea trebuie să intensifice eforturile de finalizare a lucrărilor”, mai spun reprezentanţii Inspectoratului şcolar judeţean în comunicat. Conform datelor făcute publice de Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, jumătate dintre cele 34 de unităţi de învăţământ din Târgovişte nu au căldură. Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a anunţat, joi, că până la începutul săptămânii viitoare în patru şcoli vor fi montate centrale termice. Tot joi, Boriga cerea ministrului Educaţiei să suspende cursurile în 13 şcoli din Târgovişte pe perioada săptămânii viitoare. Vineri, autorităţile judeţene din Dâmboviţa au anunţat că în niciuna dintre şcoli cursurile nu vor fi suspendate, întrucât perioada următoare este una de teze. La nivelul municipiului Târgovişte funcţionează în prezent un număr de 34 unităţi de învăţământ dintre dare 14 licee, zece şcoli gimnaziale, nouă grădiniţe şi o Şcoală Gimnazială Specială. Zeci de imobile din Târgovişte – unităţi şcolare, blocuri de locuinţe ANL, blocuri de locuinţe sociale şi instituţii publice între care şi primăria – au rămas fără căldură după ce societatea de termoficare Termica, la care respectivele imobile erau racordate, a intrat în insolvenţă şi şi-a încetat activitatea.

Sursa: Gandul.info

 

UNIVERSITAR

PROIECT Ministerul Educaţiei preia Institutul de Cercetare în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale

Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale trece din subordinea Ministerului Muncii în coordonarea Ministerului Educaţiei şi poate reţine 50% din sumele obţinute din închirierea bunurilor sale, potrivit unui proiect de hotărâre. Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS) va fi reorganizat şi va funcţiona ca persoană juridică de drept public română, în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), în calitate de autoritate de stat pentru cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, măsura fiind prevăzută într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică pe site-ul MEN. Proiectul de act normativ prevede că structura organizatorică a institutului naţional va fi aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei. Patrimoniu evaluat la peste 3,5 milioane de lei Patrimoniul institutului, stabilit pe baza raportărilor contabile în 30 iunie 2013, este în valoare de 3.585.792 lei, din care 456.679 lei reprezintă imobilizări corporale şi necorporale iar 3.129.113 lei reprezintă active circulante nete. Proiectul mai prevede că bunurile proprietate publică a statului, pot fi închiriate prin licitaţie publică, în condiţiile legii. „Institutul naţional are dreptul să reţină o cotă parte de 50% din sumele percepute din închirierea acestora, iar diferenţa de 50% se face venit la bugetul de stat”, se arată în proiect. În calitate de minister coordonator, MEN va cuprinde în bugetul său de venituri şi cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiţii şi dotări pentru institut. Acesta va putea să aibă în structură subunităţi, cu sau fără personalitate juridică. INCSMPS are ca obiect principal de activitate realizarea de studii şi cercetări cu caracter teoretic şi aplicativ în domeniul de interes naţional privind piaţa muncii, managementul resurselor umane, dezvoltarea şi securitatea socială în România.

Sursa: Adevarul.ro

 

Strângere de semnături pentru susţinerea lui Vlad Nistor

Conflictul dintre asociaţiile de studenţi din Universitatea Bucureşti nu dă semne că se stinge. După ce zilele trecute, liderii Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Bucureşti s-au răzvrătit împotriva profesorului Vlad Nistor, preşedintele Senatului Universităţii Bucureşti, reproşându-i că nu a fost de acord cu modificările aduse de ei la regulamentul de alegere a studenţilor reprezentanţi în Senat şi Consiliile facultăţilor, tabăra rivală a dat ieri replica. Mai concret, Societatea Studenţilor Universităţii din Bucureşti a demarat o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea lui Vlad Nistor în funcţia de preşedinte. „În Senatul Universităţii nu mai există o reprezentare a voinţei studenţilor. Actualii aleşi şi-au cam terminat mandatul de un an” a declarat George Velcea, preşedintele SSUB. Prin urmare, aceştia nu mai pot pretinde că reprezintă voinţa studenţilor, consideră Velcea.

Sursa: Evz.ro

 

PREMIERE: 40 de viitori ingineri au primit burse studiu de câte 2.400 de dolari fiecare

Zeci de studenţi eminenţi din toată ţara au fost selectaţi şi premiaţi cu câte 2.400 de dolari în cadrul unui program finanţat de o companie privată. Studenţii – viitori ingineri – au fost selectaţi pentru Programului Educaţional Roberto Rocca pe baza rezultatelor academice şi a aptitudinilor personale. Cei 40 de norocoşi provin de la universităţi tehnice din Cluj, Bucureşti, Iaşi şi Ploieşti.

„Pentru Tenaris, ingineria reprezintă motorul progresului societăţii, de aceea colaborăm cu universităţile tehnice prestigioase din România, în care se formează specialiştii de mâine ai industriei. Tinerii talentaţi precum cei pe care îi sărbătorim astăzi sunt capabili să transforme idei în realitate’, a declarat Michele Della Briotta, Area Manager Tenaris pentru Europa de Est,compania care a acordat bursele.  În ediţiile anterioare ale programului peste 300 de studenţi au primit burse de studiu.

Sursa: Evz.ro