Camerele de supraveghere nu rezolvă problema violenței în spațiul școlar

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Hartet” nu susțin inițiativa Ministerului Educației privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice și Continuare »

Oferta de odihnă și tratament pentru anul 2024

După o perioadă plină de provocări și realizări, ca în fiecare an, vă oferim posibilitatea de a vă planifica concediul de odihnă. Tocmai de aceea, am pregătit o selecție de oferte concepute Continuare »

Școlile din România au nevoie urgentă de o strategie de combatere a violenței de orice gen

Sistemul de educație din România își arată din nou vulnerabilitatea în fața cazurilor de violență și abuz, fie că vorbim despre situația de la Școala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul Continuare »

FSLI condamnă consumul de droguri

Consumul de droguri trebuie stopat, iar cei implicaţi în traficul de substanţe, indiferent cine sunt, trebuie să răspundă în faţa legii! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă acţiunea persoanelor care au avut Continuare »

Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la MInisterul Muncii

  În data de 5 iulie 2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a fost înregistrat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar. Descarcă CCMUNSNCIP Continuare »

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație!

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație! Pentru că mi-am respectat elevii și pe părinții acestora! Pentru că m-am săturat de CONTINUA REFORMĂ, fără noimă, fără obiective, fără ținte strategice, Continuare »

Cuvântul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava își reiterează publicația ”Cuvântul Sindicatului” în contextul noilor provocări din domeniul educației. Cuvantul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023 Continuare »

A fost emis Ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anii 2023-2026

A fost emis Ordinul privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ se stat  în Minsterul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii Continuare »

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice! Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin complicii agresorilor din şcoli! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va depune din Continuare »

 

Revista presei – 7.03.2014

PREUNIVERSITAR

 

Rezultatele de la simularea Evaluării Naţionale 2014, cauze şi soluţii, la Adevărul Live

Aproape 70% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au reuşit să ia nota 5 la simularea de la Matematică pentru Evaluarea Naţională 2014. Dacă luăm în considerare şi rezultatele de la Română, mai puţin de jumătate au obţinut medii peste 5 la acest test. Despre rezultatele acestea am discutat la Adevărul Live cu profesorii Ecaterina Stanca şi Ştefan Vlaston. UPDATE: În Bucureşti, la limba Română, unde procentul de note peste cinci este de 81,23%, au fost obţinute 53 note de 10, 1.636 note între 9.00 şi 9,99 şi 2.490 note între 8,00 şi 8.99, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar al Capitalei. De asemenea, la matematică, unde 46,38% sunt note peste cinci, au fost obţinute 203 note de 10, 985 note între 9 şi 9,99 şi 1026 note între 8.00 şi 8.99. UPDATE: „Eu cred că la Română, prin pregătiri constante, se poate recupera materia până la examen”, spune Ecaterina Stanca. În schimb, Vlaston a explicat că la matematică nu prea se mai poate recupera până la examen dacă nu s-a acoperit baza din clasele gimnaziale, materia fiind structurată ca o piramidă, dacă treci peste un capitol şi nu îl înţelegi, nu vei mai înţelege nici materia pe care o înveţi mai departe. UPDATE: „Sistemul de învăţământ nu-şi produce proprii anticorpi să stabilească ce se întâmplă cu frauda la Bac. (…) Aşa cum arată şcoala astăzi, va arăta societatea mâine”, spune Vlaston. El crede că acolo unde sunt diferenţe mari între judeţe, probabil că este vorba de fraudă. Vlaston ar vrea să existe un sistem naţional standardizat de examinare în care fiecare elev să aibă subiectul lui, cum este cazul la admiterea de la Medicină, unde candidaţii nu au de la cine copia. UPDATE: Vlaston spune că  sunt tot mai puţini profesori buni cu experienţă în sistem. „Tinerii care au venit acum în învăţământ nu se simt deloc motivaţi cu nişte salarii foarte mici. În ceea ce priveşte româna, cred că este o eroare fundamentală că nu se mai face gramatică la liceu. Decât să îi înnebunim pe toţi cu istoria literaturii, să-i învăţăm să scrie corect limba română, să ne gândim şi la nevoile sociale. Lectura e o chestie personală”, este de părere Vlaston. El mai atrage atenţia că sintagma în UE este educaţie şi formare profesională şi fără aceasta din urmă nu ai cum să generezi meseriaşii de are este nevoie în economie. UPDATE: „Dacă un profesor are talent şi ştie să-l determine pe elev să decripteze textele literare, elevul va învăţa. Eu cred că ţine de talentul profesorului de a-l implica pe elev în analiza textului, ţine de orgoliul cunoaşterii pe care îl avem fiecare. Sensibilitatea aceasta pe care o presupune analizarea unui text literar nu ţine numai de inteligenţă, ţine şi de simţire. Elevul trebuie încurajat, dacă îi spui „stai jos, taci din gură, ai spus o prostie”, copilul acela nu îţi va mai răspunde a doua oară”, este de părere Ecaterina Stanca. UPDATE: Vlaston mai spune că la matematică subiectele au fost medii, iar o treime din elevi se descurcă singuri. „Trebuie mai multe trasee educaţionale cu un curiculum de aprofundare pentru fiecare colectiv. Colectivele sunt diferite în funcţie de mediul social, geografic. Într-un fel se comportă un colectiv de elevi de la sat şi altfel, un colectiv de elevi de la oraş”. UPDATE: Profesoara de limba română Ecaterina Stanca este de părere că rezultatele nu sunt un succes, dar elevii îşi pot da seama unde au probleme şi pot să recupereze. Subiectele au fost de nivel mediu, dar unii elevi nu prea le iau în serios findcă se gândesc că notele nu se trec în catalog. „În felul acesta ei se pot trezi la realitate şi să îşi dea seama că examenul nu trebuie să fie luat în glumă. Este primul lor examen serios, această simulare este benefică pentru a-l conştientiza de nivelul de cunoştinţe şi de faptul că este un examen serios şi este nevoie de o pregătire temeinică”, a spus profesoara. „Profesorii din gimnaziu le dau note mari elevilor, ca să ajungă la un liceu bun. Cum să-i dai 9 şi 10 unui elev de trei, mai mult îl strică decât îl ajută pe elevul respectiv. (…) Avem un randament extraordinar de mic la matematică. Este foarte bine că se fac simulările acestea şi că se vor face simulările de la clasele a II-a, a IV-a şi a a VI-a. Avem o radiografie a sistemului”, a spus profesorul Ştefan Vlaston. De ce au ajuns elevii de clasa a VIII-a să aibă rezultate slabe la simularea Evaluării Naţionale? Lipsă de motivare sau lipsă de pregătire? Ce se poate face pentru ca aceşti copii să reuşească la vară să obţină note mai bune la examen? Despre aceste subiecte am discutat azi, de la ora 13.00, la Adevărul Live, alături de profesoara de Română Ecaterina Stanca, de la Colegiul „Tudor Vianu” din Capitală, şi profesorul Ştefan Vlaston, blogger adevarul.ro. Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat miercuri rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a. Doar 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică. Ministerul Educaţiei a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei, cum ar fi ore de pregătire în şcoli. Succes sau dezastru? Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat joi că nota 5 la simularea examenului de Evaluare Naţională 2014 „o considerăm un succes”, comentând rezultatele slabe obţinute de elevii de clasa a VIII-a.  „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări”, a spus Pricopie. „Din aceste rezultate constatăm că avem uşor sub 50% rata de succes, nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la Română avem peste 60%, deci elevii au reuşit să facă faţă subiectelor. La Matematică avem 30,4%, adică un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu”, a declarat Pricopie. Pe de altă parte, profesorul Vlaston scrie pe blogul său că singurul lucru bun al simulării este că „începem să ştim cum stăm, nu ne mai amăgim cu ipocrizii, mistificări şi minciună; cu camere de supraveghere video, cu profesori supraveghetori speriaţi de intervenţia SRI şi a parchetelor, iată că aflăm care este realitatea: dezastru”. Referitor la procentul de 30% din elevi care au luat peste 5 la Matematică la simularea Evaluării Naţionale, directorul adjunct de la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, profesorul de matematică Adrian Troie, a spus miercuri la Adevărul Live că lucrurile sunt destul de grave la nivelul gimnaziului. „Elevii nu sunt învăţaţi să înveţe, li se dau reţete pentru examen. Prin urmare, copiii nu mai fac conexiuni plus că circulă mitul următor printre ei: „dacă facem prost acum, în vară ne dau mai uşor”, iar o parte din ei nu îşi dau deloc interesul”, a spus Adrian Troie.

Sursa: Adevarul.ro

 

Remus Pricopie: 30% la matematică, un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat joi „avem uşor sub 50% rată de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes”, comentând rezultatele slabe obţinute de elevii de clasa a VIII-a.  „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări”, a spus Pricopie. Ministrul Pricopie a comentat joi, prezent la o conferinţă la Parlament, rezultatele la simulările de acum două săptămâni de la Evaluarea Naţională. „Din aceste rezultate constatăm că avem uşor sub 50% rata de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la Română avem peste 60% elevii care au reuşit să facă faţă subiectelor. La Matematică avem 30,4%, adică un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu”, a declarat Pricopie. În ceea ce priveşte faptul că notele de la simulare nu sunt trecute în catalog, ministrul a explicat că, dacă nu luau această decizie, „în acel moment ne-am fi confruntat cu un alt tip de probleme, cum ar fi tentaţia unora de a copia”. „Dacă vrei o radiografie de sistem corectă, ea nu trebuie să aibă consecinţe asupra elevului. Acesta este nivelul de pregătire a elevului şi de mobilizare. Constatăm din aceste rezultate că gradul de mobilizare a elevilor este foarte slab, cel puţin la matematică”, a adăugat Remus Pricopie. Rugat să comenteze faptul că mulţi elevi au susţinut că, fiind o simulare, au simulat şi ei şi nu s-au pregătit, Pricopie a răspuns: „Da, dar să nu cumva să nu simulăm o notă 3 în vară”. Ministrul a discutat şi despre măsuri. „Vom avea discuţii cu inspectorii generali, cu inspectorii de matematică, de română şi de limba maternă la nivelul fiecărui judeţ, ca să existe o abordare mai clară cum recuperăm materia şi cum creştem gradul de mobilizare a elevilor pentru ca la examenul naţional să avem rezultate mai bune”, a explicat Pricopie. „Scopul simulărilor este să te antrenezi, să recuperezi, să vezi unde ai deficienţe şi să încerci să le corectezi. Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări, o să vedem şi la bacalaureat ce se întâmplă (…) Cred că vom reuşi să remediem. Sigur, nu mă aştept la un rezultat spectaculos în vară, dar important este ca încet, gradual, să ajungem la rezultate mai bune”, a mai spus Pricopie. Ministrul Educaţiei a mai spus că a cerut ca simularea să se desfăşoare atât de devreme pentru a fi timp „pentru intervenţii” până la examenul din vară. „În mod deliberat am cerut ca simularea să se facă cu câteva luni înaintea examenului propriu-zis, pentru a avea totuşi timp pentru intervenţii. Suntem în luna martie, examenul este în vară, prin urmare încă putem să ne concentrăm asupra acestor evaluări”, a precizat Pricopie. Mai puţin de jumătate dintre elevi au luat peste 5 Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat miercuri rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a. Doar 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică. Ministerul Educaţiei a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei, cum ar fi ore de pregătire în şcoli. Din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7%) au participat la toate probele. Dintre aceştia, 86.893 (48,8%) au obţinut medii peste 5. Scopul simulării a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor lor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară. La Limba română, prezenţa a fost de 95,4%, iar 119.963 (66,95%) de elevi au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică, prezenţa a fost de 95,2%, iar 54.465 (30,4%) au obţinut note peste 5. La limba maternă, prezenţa a fost de 94,5%, iar 7.912 (76%) au obţinut note peste 5. Din datele prezentate rezultă că peste jumătate dintre cei prezenţi la simulări au obţinut note peste 5 la disciplina Limba română, fapt care nu s-a înregistrat şi la disciplina Matematică, unde procentul de 30,4% indică un nivel scăzut de pregătire a elevilor, în condiţiile în care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei evaluare de masă. Pe judeţe, cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în municipiul Bucureşti 64,21%, judeţul Brăila – 60,42% şi judeţul Cluj 59,18%. Prezenţa elevilor la examene a fost aici de peste 95%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi – 34,18%, Caraş-Severin – 36,28% şi Tulcea – 37,95%. Şi aici, prezenţa a fost de aproximativ 90%. Cea mai ridicată participare a elevilor la simularea naţională pentru clasa a VIII-a s-a înregistrat în judeţul Neamţ – 98,18%, iar cea mai scăzută în judeţul Dolj – 89,04%. În ceea ce priveşte situaţia pe discipline, cel mai ridicat procent la Limba română îi revine Bucureştiului, cu 81,23%, iar cel mai mic procent s-a înregistrat în judeţul Harghita – 38,72%. La Matematică, primul loc este ocupat tot de Capitală, cu 46,38%, iar cel mai scăzut procent îl are judeţul Călăraşi: 17,8%. Măsurile oficialilor Ca urmare a situaţiei înregistrate, conducerea MEN a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, care urmează să fie aplicate, pe verticală, la nivelul fiecărui judeţ. În acest fel, de la inspectorat, până la şcoală şi elev, se vor întreprinde următoarele: * Inspectoratele şcolare vor prezenta situaţia reală tuturor directorilor de şcoli şi vor aduce la cunoştinţa acestora măsurile dispuse de MEN şi, după caz, a celor adoptate la nivel local. De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora. * La nivelul şcolii, va fi analizată situaţia şi se vor lua măsurile impuse de MEN, dar şi alte măsuri suplimentare pentru pregătirea elevilor, acolo unde şcoala consideră necesar. * Părinţii vor fi informaţi asupra situaţiei elevilor, în cadrul şedinţelor cu părinţii. Tot atunci, li se vor prezenta soluţiile pe care şcoala le are în vedere pentru fiecare elev în parte. * Lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate. * Se vor efectua ore de pregătire pentru examinarea naţională din vară.

Sursa: Adevarul.ro

 

Peste 350 de elevi vor participa la Gala Culturală Romano-Turcă

Peste 350 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 19 ani vor participa la a treia ediţie a Galei Culturale Româno-Turcă pe 12 martie 2014 la Sala Palatului din Bucureşti, unde vor susţine o reprezentaţie artistică. Pe 14 martie, Gala va avea loc şi la Casa de Cultură din Constanţa. Gala Culturală Romano-Turcă are ca scop promovarea şi întărirea relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia.  Evenimentul, organizat de Lumina Instituţii de Învăţământ, va aduce împreună talente din cele două ţări sub formă de dansuri, cântece, poezie şi interpretări artistice la instrumente tradiţionale specifice. Cea de a III- a ediţie a evenimentului va dura în jur de două ore, iar spectacolul va fi moderat de Andreea Marin şi Ramazan Umit Simsek. Gala Româno-Turcă reprezintă în acealşi timp faza naţionala a Olimpiadei de Limba Turcă. Finalele naţionale se desfăşoară concomitent în 150 de ţări ale lumii. “În fiecare an suntem plăcut surpinşi de cât de deschişi sunt românii în ceea ce priveşte Gala Culturală Romano-Turcă, de la elevi, părinţi, copii până la instituţii publice, companii private şi instituţii media, toţi sunt gata să întindă o mână de ajutor pentru realizarea acestui eveniment care celebrează prietenia şi colaborarea dintre cele două naţiuni.” Fatih Goktas, director general Lumina Instituţii de Înavăţământ. Fondată în 1994, reţeaua de institutii de învăţământ privat Lumina  cuprinde  în acest moment 11 şcoli gimnaziale în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Timişoara, Iaşi şi Ploieşti si o universitate în Bucureşti. Olimpicii de la aceste şcoli au adus un total de 404 de medalii, dintre care 130 de aur, 48 de argint, 101 de bronz, 20 menţiuni şi 5 premii speciale.

Sursa: Adevarul.ro

 

Rezultate dezastruoase la simulare. Doar un sfert dintre elevii botoşăneni au luat peste 5 la Evaluarea Naţională. Judeţul a ajuns în topul ruşinii

Elevii botoşăneni care au terminat clasa a VIII a nu au învăţat mai nimic în cei opt ani de şcoală. Cel puţin asta arată rezultatele de la evaluarea naţională. Doar un sfert din cei 5000 de elevi care au participat la simulări au luat peste nota 5. Botoşaniul se află printre judeţele cu cele mai slabe rezultate din ţară. Aproximativ 500 de elevi de clasa a VIII-a au participat la simulările examenelor din cadrul Evaluării Naţionale. Aceştia au susţinut două probe, una la limba şi literatura română, iar cealaltă la matematică.   Rezultatele în acest an au fost dezastruoase la Botoşani. Doar un sfert dintre elevii examinaţi au reuşit să obţină rezultate de trecere. Mai precis conform rezultatelor făcute publice de Ministerul Educaţiei procentul de promovabilitate la Botoşani este de 38,3%.   Totodată rezultatele arată că elevii botoşăneni se pricep ceva mai bine la limba şi literatura română, procentul de promovabilitate find de 59,8% şi au carenţe mari la matematică, acolo unde doar 22,9% au reuşit să obţină note de trecere.

În urma rezultatelor obţinute judeţul Botoşani intră în clasamentul ruşinii, adică printre ultimele cinci locuri din ţară. Mai mult decât atât , după publicarea rezultatelor se anunţă furtună la Inspectoratul Şcolar Judeţean, surse din cadrul instituţie precizând că vor fi chemaţi la raport toţi inspectorii de specialitate pentru a evita un dezastru la examinările din vară. Notele la simulare nu vor fi trecute în catalog.

Sursa: Adevarul.ro

 

De unde trebuie începută reforma şcolii româneşti?

Suntem la momentul în care, rezultatele dezastruoase ale elevilor ce au participat la simularea evaluării naţionale, au ajuns să nu ne mai surprindă. Pare astfel monoton şi oarecum lipsit de rost a reitera observaţii precum : * profesorii au salarii mici. Ei au devenit mai degrabă, mici funcţionari preocupaţi a se justifica prin hârtii şi nicidecum prin rezultatele elevilor ( cu excepţiile de rigoare ). * cei mai mulţi profesori îşi rotunjesc veniturile acordând elevilor lor sau ale altora, meditaţii. În cele mai multe dintre situaţii aceste venituri sunt obţinute fără a fi declarate şi impozitate. * în şcoli predau foarte mulţi profesori care nu au reuşit a promova examenul de definitivat sau / şi titularizare.  Aceştia activează într-un provizorat ce afecteză profund calitatea actului educaţional. * mulţi părinţi încearcă a delega şcolii, sarcini şi responsabilitati ce în mod normal ar trebui să se afle în sarcina şi responsabilitatea lor. În acelaşi timp, fiţele materiale şi culturale venite din partea lor înspre şcoală, au devenit o prezenţă şi o practică ce subminează serios structurarea comportamentului şcolar şi civic responsabil din partea tinerilor. * politicile statului român, în şi legat de şcoală au fost mai degrabă experenţiale, lipsite de coerenţă si profund daunătoare speranţelor tinerilor în / şi legat de România. * programa şcolară ( cu mici excepţii ) este aiuritor alienată de nevoile şi specificităţile vieţii şi ale societăţii caracterizate prin interconectare, accesibilitate, baze de date şi perspective comparative aproape în orice. Şi dacă mă opresc aici, şi dacă măcar în parte cele de mai sus sunt adevărate, ramâne întrebarea : Şi totuşi, de unde trebuie începută reforma şcolii româneşti ? De la părinţi ? Fără îndoială că da. De la profesori ? Fără îndoiala că da. De la guvernanţi ? Fără îndoială că da. De la schimbarea programei şcolare ? Fără îndoiala că da. Este suficient ? Fără îndoială ca nu. Şi atunci ce lipseşte ? Eu zic că lipseşte hotarârea şi acţiunea politică de a numi şi de a acorda putere de decizie şi acţiune (în/şi legat de şcola românească) oamenilor care au făcut şi fac management privat în societatea românească de cel puţin 5 ani de zile – şi aceasta în indiferent ce domeniu al activitaţii economice au activat sau activează. Cred, în acelaşi timp, că nu este realist şi înţelept (într-un asemenea mai sus descris context al realităţi) să aşteptăm ca unii sau alţii să se schimbe, să priceapă, să-şi asume şi să practice concepte şi principii chiar declarate a fi înţelese măcar în teorie. Pur şi simplu nu mai avem timp. Sau altcumva spus, pierderile le putem calcula de pe acum în anii de şcoala irosiţi atât pentru tineri, cât şi pentru părinţi, cât şi pentru statul român, la care trebuie a adăuga pierderea incomensurabila a forţei de muncă active, datorată imigrării timpurii a tinerilor pentru studii şi muncă în strainătate. Cred în acelaşi timp, că se impune o semnificativă si revoluţionară schimbare în legislaţia educaţiei, care trebuie a acorda un foarte mare spaţiu de manevră şi iniţiativă fiecărei şcoli in parte, nu doar în organizarea cursurilor cât mai ales în stabilirea programei de studiu. Mai concret, la nivel naţional ar trebui a se reglementa foarte puţin şi de bază în ceea ce priveşte programa, iar mai apoi, fiecare şcoală în parte are dreptul de a-şi stabili cea mai mare parte a programei materiilor de studiu şi a proporţiilor lor în pregătirea elevilor. Cred în acelaşi timp, că examinarea în şcoala românească trebuie să se schimbe din temelii. Cred că ea trebuie puternic focusată pe proiect, pe proiecte şi nu atât pe materii. Cred că ea trebuie să fie un proces şi nu un moment cu tensiuni aiurea, irelevant mai apoi şi imediat în practica societăţii. Cred că, ( oricât de surprinzător  ar părea ) reconstrucţia şcolii româneşti trebuie a se baza pe învăţatura biblică şi morala de ea generată. Îmi asum pe deplin afirmaţia şi efectele ei, chiar dacă nu este spaţiul şi momentul să mă explic pe deplin. Pur şi simplu, cred şi încurajez această perspectivă, nu doar declarată ci şi probată în practica onestă a credinţei şi a credincioşilor. Iată de ce, înţeleg a încheia şi această postare cu formula : Înţelepciunea, priceperea şi harul de la Dumnezeu să însoţească reformele atât de necesare ale şcolii româneşti.

Sursa: Adevarul.ro

 

Campus de învăţământ profesional şi tehnic la Arieşeni. Proiectul costă 18 milioane de lei

Şcoala generală din Arieşeni, judeţul Alba, va beneficia de fonduri nerambursabile în valoare de aproape 12 milioane de lei pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu şi diversificarea specializărilor profesionale. Proiectul denumit „Campus învăţământ profesional şi tehnic” va fi implementat într/o perioadă de 18 luni. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru anunţă semnarea unui nou contract de finantare în valoare totală de peste 18,83 milioane de lei, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu şi diversificarea specializărilor profesionale ale Şcolii generale din Arieşeni. Fondurile nerambursabile solicitate, în valoare de aproape 12 milioane lei vor fi asigurate din bugetul Programului Operaţional Regional, prin domeniul major de intervenţie 3.4.  La sediul ADR Centru din Alba Iulia, primarul comunei Arieşeni, Marin Vasile Jurj alături de directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, au semnat contractul de finanţare al proiectului „Campus învăţământ profesional şi tehnic”.    Timp de 18 luni, perioada estimată de către beneficiar ca fiind necesară pentru implementare a proiectului, se vor efectua diverse lucrări de intervenţie, reparaţie, extinderi şi achiziţii de echipamente. Bugetul total al proiectului este de 18,37 milioane lei, din care 11,99 milioane lei sunt fondurile nerambursabile solicitate. Contribuţia solicitantului o constituie suma cheltuielilor neeligibile, precum şi 0,28 milioane lei contribuţia la cheltuielile eligibile. Din fondurile proiectului se va realiza îmbunătăţirea domeniilor de pregătire profesională prin patru specializări profesionale şi tehnice. Vor fi achiziţionate echipamente şcolare pentru dotarea şcolii la standarde europene şi se vor construi atelierele necesare specializărilor profesionale. Se va renova sala de sport, se vor crea noi facilităţi în campus, prin amenajarea cantinei şi îmbunătăţirea condiţiilor de cazare pentru elevi, urmând a fi create spaţii de cazare pentru profesori. Tot din bugetul proiectului s-au prevăzut fonduri pentru finalizarea lucrării de intervenţie asupra clădirii căminului de elevi şi pentru finalizarea lucrării de intervenţie asupra clădirii cantinei, precum şi a reţelei de utilităţi.   Campusul care va fi creat va asigura oportunităţi de studiu, în ateliere specializate, în domeniul prelucrării lemnului, în cel al industriei alimentare, dar şi în specializări pentru HoReCa, utile pentru turismul rural din Munţii Apuseni. Acest proiect este cel mai mare din mediul rural, pe domeniul destinat infrastructurii de educaţie, de la nivelul întregii regiuni Centru şi asigură finalizarea unor investiţii la unitatea de învăţământ din Arieşeni, demarate încă din anul 2006.   „De rezultatele acestui proiect, peste un an şi jumătate, se vor bucura şi vor beneficia toţi cei peste 300 de elevi, care frecventează acum şcoala generală şi, poate, noi elevi ce vor dori să studieze într-o şcoală reabilitată, ce va avea facilităţi de cazare şi studiu moderne. Aş dori însă să îi anunţ pe cei interesaţi că se va relansa în curând acest domeniu de finanţare nerambursabilă destinat reabilitării şcolilor. Vor fi însă eligibile doar acele unităţi de învăţământ la care deja au fost începute lucrările de reabilitare, tocmai pentru a putea fi finalizate până la finele anului 2015, data la care se va încheia Programul Regio”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.   ”Am pornit de la ideea de a crea premizele necesare pentru asigurarea serviciilor esenţiale pentru populaţie, contribuind astfel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice şi sociale, prin îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor de educaţie. În principal, de rezultatele acestui proiect, de o unitate de învăţământ complet reabilitată, vor beneficia copii aparţinând grupurilor de populaţie dezavantajate. Practic, prin acest proiect, vrem să ne ţinem tinerii acasă şi să-i educăm, să le asigurăm condiţii pentru a se putea angaja, în urma calificărilor obţinute, în zona Munţilor Apuseni, fie în industria lemnului sau industria alimentară, fie în domeniul serviciilor turistice”, a declarat Marin Jurj, primarul comunei Arieşeni.   Până în prezent prin domeniul major de intervenţie 3.4 s-a finanţat reabilitarea şi dotarea a 33 de unităţi de învăţământ de care beneficiază peste 10 000 de elevi sau studenţi. Un număr de 17 proiecte au fost deja finalizate şi peste 18 milioane de euro s-au decontat de către ADR Centru pentru investiţii în lucrări de extindere, modernizare, refacere a reţelelor de apă, electricitate şi încălzire, precum şi în dotarea lor cu echipamente IT, echipamente profesionale specifice specializărilor şcolare şi mobilier şcolar.

Sursa: Adevarul.ro

 

BACALAUREAT 2014 Proba la alegere încheie testările pentru Bac

Elevii de clasa a XII-a au susţinut vineri proba opţională a profilului de la simularea pentru Bacalaureatul de anul acesta, ultimul examen până la vară. Liceenii care au trecut vineri prin ultima probă a simulării pentru Bacalaureatul de la vară au avut de ales între materiile opţionale specifice profilului studiat: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, psihologie sau sociologie. Acesta a fost şi ultimul examen din cadrul simulării organizate anul acesta la nivel naţional şi ca şi celelalte teste pe care le-au dat săptămâna care tocmai s-a încheiat a durat trei ore şi a fost supravegheat video. Notele vor fi afişate pe 14 martie, fără a fi trecute în catalog. Pentru elevii de clasa a XI-a, simularea s-a încheiat miercuri, cu proba obligatorie a profilului. BIOLOGIA ŞI GEOGRAFIA, MATERIILE PREFERATE „Aşa cum s-a întâmplat şi la materiile obligatorii de până acum, Română şi Matematică, respectiv Istorie, subiectele de la proba opţională a profilului nu vor conţine materia care nu a fost încă studiată”, spuneau joi oficiali din Educaţie. Mai mult, judecând după modelul publicat de minister, specialiştii susţineau că subiectele de la proba la alegere ar trebui să fie mai simple, cel puţin la Ştiinţe. La Geografie, elevii care au o bază solidă din gimnaziu nu ar trebui să întâmpine dificultăţi, spun dascălii, în timp ce la Biologie, ar trebui să aibă cunoştinţe de cultură generală, nivelul fiind acelaşi cu cel de la subiectele care s-au dat la Bac în 2013. Adică ar trebui să ia nota 7 fără probleme. Candidaţii care au susţinut proba la fizică, chimie, biologie sau informatică vor absolvi la vară profilul Real din filiera teoretică, profilul Tehnic şi cel de Resurse Naturale şi Protecţia Mediului din filiera tehnologică. De asemenea, şi cei care vor termina profilul Militar din filiera vocaţională dau examen la una dintre aceste probe. Probele de la geografie, filosofie, logică, economie, psihologie şi, după caz, sociologie, au fost susţinute de candidaţii care au absolvit profilul Umanist din filiera teoretică, profilul Servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar, potrivit metodologiei de examen stabilită de Ministerul Educaţiei. Anul trecut, la proba opţională a profilului de la Bacalaureat au participat peste 155.000 de absolvenţi de clasa a XII-a, materiile preferate de aceştia fiind Biologia şi Geografia. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, cei mai mulţi elevi s-au înscris anul trecut la Biologie (68.000), Geografie (56.500), Fizică (14.000) şi Chimie (10.500), iar aproape 6.000 au ales Informatica. ; Calendarul Bacalaureatului 2014 • 26 – 30 mai – Înscrierea candidaţilor • 30 mai – încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a • 10-12 iunie – Proba orală la Limba Română • 11-13 iunie – Proba orală la Limba maternă • 16-20 iunie – Proba de Competenţe digitale • 23-27 iunie – Proba orală la o limbă străină • 30 iunie – Limba şi literatura română (proba scrisă) • 1 iulie – Limba şi literatura maternă (proba scrisă) • 2 iulie – Proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie (probe scrise) • 4 iulie – Proba la alegere a profilului: Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie sau Sociologie (probe scrise) • 7 iulie – afişarea rezultatelor • 11 iulie – afişarea rezultatelor finale

Sursa: Adevarul.ro

 

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Nota 5, „performanţă“ greu de atins la clasa a VIII-a

Doar un elev din trei a reuşit să ia peste nota 5 la Matematică la simularea Evaluării Naţionale de la vară. Profesorii vorbesc de un „dezastru la gimnaziu“, în timp ce mai-marii de la Minister se declară optimişti. Aproape 70% din elevii de clasa a VIII-a nu au reuşit să ia nota 5 la simularea de la Matematică pentru Evaluarea Naţională de anul acesta. Dacă luăm în considerare şi rezultatele de la Română (67% au luat note peste 5), practic mai puţin de jumătate (48,8%) dintre candidaţi au obţinut medii „de trecere“ la acest prim examen de simulare organizat la nivel naţional. Profesorii vorbesc de o lipsă de motivare din partea elevilor, dar şi de un nivel îngrijorător, dar real al pregătirii acestora. „Vor remedia problemele, mai uşor la Română, însă mult mai greu la Matematică“, susţin dascălii. Pe judeţe, cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în municipiul Bucureşti (64%), iar cele mai slabe în Călăraşi (34%). În ceea ce priveşte situaţia pe discipline, la Limba română locul întâi îi revine Bucureştiului, cu 81% din elevi cu note peste 5, iar cel mai mic procent s-a înregistrat în judeţul Harghita (38%). La Matematică, primul loc este ocupat tot de Capitală, cu 46%, iar cel mai scăzut procent îl are judeţul Călăraşi, unde doar 17% din elevi au luat peste 5. Continuând antiteza evidenţiată de harta rezultatelor pe judeţe, Bucureştiul se laudă cu 53 de note de 10 la Română şi 203 la Matematică, iar la polul opus, în patru şcoli din judeţul Arad, niciun elev nu a luat nici măcar nota 5 la simulare. NOTA 5, UN SUCCES? Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a venit vineri cu propriile comentarii şi explicaţii, declarându-se nemulţumit, dar optimist că situaţia de acum nu se va repeta la vară. „Din aceste rezultate constatăm că avem uşor sub 50% rata de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes (…) La Matematică avem 30,4%, adică un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu. Gradul de mobilizare a elevilor este foarte slab, cel puţin la Matematică“, a spus joi Pricopie. Rezultatele sunt explicate de profesori prin lipsa de implicare a copiilor, dar se tem că acesta este nivelul real al elevilor, mulţi obişnuiţi cu note mari la clasă. „Profesorii din gimnaziu le dau note mari elevilor, ca să ajungă la un liceu bun. Cum să-i dai 9 şi 10 unui elev de trei? Mai mult îl strică decât îl ajută. Avem un randament extraordinar de mic la Matematică“, a declarat joi, la Adevărul Live, profesorul Ştefan Vlaston, de asemenea blogger adevarul.ro. Mai mult, susţine şi profesorul de matematică Adrian Troie, directorul adjunct de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, „elevii nu sunt învăţaţi să înveţe şi mai circulă printre ei mitul că, dacă iau note mici la simulare, în vară o să le dea mai uşor“.   ORE SUPLIMENTARE PENTRU ELEVII SLABI În ceea ce priveşte rezultatele la Română, profesoara Iulia Pop de la „Sf. Sava“ consideră că „acesta este nivelul, nu a fost înfiorător de greu şi mulţi s-au dus pe nepregătite, dar un 5 puteau să ia“. Profesoara Ecaterina Stanca de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu“ din Capitală este mai optimistă. „Subiectele au fost de nivel mediu, dar unii elevi nu prea le iau în serios, findcă se gândesc că notele nu se trec în catalog. Însă, sunt sigură că au fost scuturaţi bine de tot de aceste rezultate dezastruoase şi că se vor mobiliza, mai intervin şi părinţii, şi cu ajutorul profesorilor de la clasă cred că rezultatele vor fi mai bune“, a explicat Stanca joi, la Adevărul Live. Cât despre soluţii, ministrul Pricopie a declarat că „lucrările vor ajunge la fiecare elev, astfel încât să vadă unde a greşit, să poată să prezinte şi părintelui lucrarea“, urmate de ore suplimentare de pregătire în şcoală. Dacă la Română, prin pregătiri constante se poate recupera materia până la examen, la Matematică „nu prea se mai poate recupera până la examen dacă nu s-a acoperit baza din clasele gimnaziale, materia fiind structurată ca o piramidă“, a explicat profesorul Vlaston. ; Calendar Evaluarea Naţională 2014 • 13 iunie – încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a • 16 – 18 iunie – înscrierea la Evaluarea Naţională • 23 iunie – Limba şi literatura română – proba scrisă • 24 iunie – Limba şi literatura maternă – proba scrisă • 25 iunie – Matematică – proba scrisă • 27 iunie – afişarea rezultatelor (pâna la ora 16:00) • 28 iunie – depunerea contestaţiilor • 28 – 30 iunie – rezolvarea contestaţiilor 1 iulie – afişarea rezultatelor finale

Sursa: Adevarul.ro

 

Iaşi: 138 de tineri din toată lumea participă la Olimpiada Internaţională de Matematică

Ceremonia de deschidere a competiţiei a avut loc joi, 6 februarie, în Aula Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi, organizatorul evenimentului. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ, Olimpiada internaţională pentru studenţi aduce la Iaşi 25 de echipe şi 138 de participanţi din ţări precum Azerbaijan, Bulgaria, Grecia, Iran, România, Rusia, Turcia, Turkmenistan. “Pe lângă concursul propriu-zis, organizatorii au pregătit pentru participanţi şi activităţi de socializare şi de promovare a regiunii Moldovei: vizite cu ghid la obiectivele oraşului Iaşi, spectacole artistice, excursie pe ruta Iaşi – Ruginoasa – Cetatea Neamţului – Mănăstirea Agapia”, au transmis organizatorii. La ceremonia de deschidere au luat parte Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Radu Gologan, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, Sava Grozdev, reprezentantul Academiei de Ştiinţe Bulgaria.

„Concursul, constând într-o probă scrisă de 5 ore, unde participanţii vor rezolva 4 probleme cu grad ridicat de dificultate, va avea loc vineri, 7 martie. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc duminică, 9 martie, în Sala Verdi, Palas Congress Hall”, au mai spus organizatorii. Olimpiada internaţională de matematică pentru studenţi este o competiţie universitară de excelenţă, adresându-se studenţilor din anul I şi II, din Europa şi nu numai, cu aptitudini şi performanţe înalte în domeniul matematicii. Studenţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi au participat la toate competiţiile de până acum, câştigând medalii de aur, argint şi bronz. Gazdele ediţiile anterioare au fost universităţi din Cipru, Grecia, Bulgaria, România.

Sursa: Adevarul.ro

 

Magazinele alimentare din incinta sau apropierea şcolilor şi liceelor de la Olt, luate la puricat

Toate unităţile de alimentaţie publică amenajate în incinta sau în apropierea unităţilor şcolare gimnaziale şi liceale din judeţul Olt vor fi controlate în perioada următoare de instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor şi a sănătăţii publice. Rezultatele acţiunii vor trebui făcute publice la jumătatea lunii iunie Motivul demarării unei asemenea acţiuni constă în reclamaţiile primite la sediul Prefecturii Olt privind calitatea unora dintre produsele comercializate în incinta magazinelor din vecinătatea şcolilor şi liceelor sau chiar în interiorul acestora. În acest scop se vor forma comisii mixte alcătuite din inspectori de la mai multe instituţii cu atribuţii pe această ramură, care vor controla toate spaţiile comerciale ce întrunesc condiţiile vizate. “Am dispus efectuarea acestor acţiuni de control deoarece siguranţa elevilor implică şi asigurarea accesului acestora la produse alimentare sănătoase, ei apelând în timpul orelor de curs cu precădere la  consumul de alimente ce sunt comercializate în magazinele din incintă şi din zona adiacentă unităţilor de învăţământ. Astfel, echipele de control vor cuprinde inspectori din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Olt, Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, respectiv Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Olt”, a declarat prefectul Cătălin Rotea . Activiatatea comisiei se va desfăşura până la data de 15 iunie, dată la care va fi prezentat şi raportul final ce va cuprinde concluziile verificării, măsurile dispuse şi sancţiunile aplicate.

Sursa: Adevarul.ro

 

Sancţiuni pentru elevii din Olteniţa care au povestit că au consumat droguri

Elevii de la liceul din Olteniţa, filmaţi când povesteau cum au consumat droguri într-o excursie organizată de şcoală, au fost sancţionaţi cu nota scăzută la purtare şi exmatriculare pe trei zile, iar diriginta care i-a însoţit în excursie a primit avertisment, ea renunţând la orele de dirigenţie. Conducerea Liceului “Nicolae Bălcescu” din Olteniţa a decis sancţionarea cu scăderea notei la purtare şi exmatricularea pentru trei zile a elevilor filmaţi în timp ce povesteau cum au consumat droguri într-o excursie, a declarat corespondentului Mediafax inspectorul general şcolar al judeţului Călăraşi, Silviana Şestacovschi. Aceasta a precizat că diriginta care i-a însoţit pe elevi în acea excursie a primit din partea conducerii şcolii un avertisment.”Este vorba doar de avertisment pentru că dânsa, între timp, şi-a dat demisia din funcţia de diriginte la clasa respectivă pentru că oricum recomandarea noastră a fost să i se ia dirigenţia. Pentru copii s-a luat decizia scăderii notei la purtare şi o exmatriculare de trei zile. Asta este ceea ce a hotărât şcoala”, a spus şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi. Prin retragerea orelor de dirigenţie, profesoara pierde sporul de zece la sută la salariu. Diriginta care a mers cu elevii în acea excursie a fost singurul cadru didactic însoţitor pentru 34 de elevi, în condiţiile în care, potrivit regulamentelor, la organizarea de excursii este nevoie de un profesor însoţitor la fiecare zece elevi. Silviana Şestacovschi a precizat că Inspectoratul Şcolar Judeţean, care în astfel de situaţii poate face doar recomandări şi nu poate aplica sancţiuni, a recomandat consiliere psihologică pentru copii, dar şi discuţii cu părinţii acestora. Şefa ISJ Călăraşi a mai spus că instituţia pe care o conduce a fost informată de Inspectoratul de Poliţie Călăraşi, care s-a autosesizat în acest caz. “Am primit adresă de la Poliţie, s-a autosesizat şi urmează acum să facă anchetă. Asta e foarte clar”, a spus Şestacovschi. Surse din rândul anchetatorilor au declarat că elevii au fost deja audiaţi şi că toţi au negat faptele descrise în înregistrările în care povestesc că au consumat droguri. În luna februarie, au fost publicate înregistrări făcute cu o cameră ascunsă, în care apar mai mulţi elevi ai liceului “Nicolae Bălcescu” din Olteniţa povestind că s-au drogat înr-o excursie. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Călăraşi declarau, la acea dată, că a fost vorba despre o excursie de studii la care au participat elevi din ultimul an de liceu care sunt majori şi că, dacă faptele prezentate sunt reale, responsabilitatea aparţine dirigintei. Pe înregistrările făcute publice, unul dintre elevi spune că cinci băieţi şi o fată au fumat substanţe stupefiante aduse de o colegă care avea drogurile de la fratele său din Spania. Pe filmare apare, de asemenea, un tânăr care povesteşte că fiul dirigintei, minor, a consumat alcool de la tatăl său în excursia organizată cu elevii.

Sursa: Cronicaromana.ro

 

Val de înscrieri în clasa pregătitoare

Un număr de 132.450 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate de luni până joi seară, 108.123 din ele fiind pentru copii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2014, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). MEN a centralizat situaţia privind înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014 – 2015, constatând că, la nivel naţional, până joi, la ora 20.00, au fost completate 132.450 de cereri, astfel: 108.123 de cereri pentru copiii cu vârsta de 6 ani împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2014, şi 24.327 de cereri pentru copiii cu vârsta de 6 ani împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2014, informează Mediafax. Părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014 – 2015, începând din 24 februarie, până în data de 14 martie. În cazul copiilor cu vârsta pentru integrarea în clasa pregătitoare, cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ la care se solicită înregistrarea copiilor. Validarea cererilor-tip se face zilnic, în intervalul orar 08.00 – 20.00 (luni-vineri), respectiv 08.00 – 13.00 (sâmbăta). În intervalul 21 – 22 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă. A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 25 martie – 4 aprilie, iar pe 11 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 14 – 18 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere. Tot pe 24 februarie a debutat şi înscrierea copiilor pentru clasa I, în unităţile şcolare din circumscripţia de care aparţin aceştia. Înscrierea se va face direct la sediul unităţilor de învăţământ, în acelaşi segment orar destinat şi înscrierilor pentru clasa pregătitoare. Înscrierea copiilor în unităţile şcolare din circumscripţia de care aparţin se va încheia în data de 14 martie. Pentru părinţii care doresc înscrierea copiilor în alte unităţi de învăţământ decât cele de circumscripţie, MEN a alocat perioada 25 martie – 4 aprilie. În data de 11 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, vor fi afişate listele finale ale copiilor înscrişi în clasa I.

Sursa: Cronicaromana.ro

 

Simularea bacalaureatului se încheie vineri cu proba scrisă la alegere a profilului

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a din anul școlar 2013-2014 se va încheia vineri cu proba scrisă la alegere a profilului și specializării, urmând ca rezultatele să fie anunțate pe 14 martie. Disciplinele pentru care s-a organizat simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național pentru elevii clasei a XI-a în anul școlar 2013-2014 sunt: Limba și literatura română, Limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), Matematică și Istorie. În cazul elevilor clasei a XII-a, disciplinele sunt: Limba și literatura română, Limba și literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare și comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie. Rezultatele obținute de elevi la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național sunt analizate de fiecare unitate de învățământ în care s-au desfășurat simulările naționale din anul școlar 2013-2014, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la clasă, ședințe cu părinții, precum și în consiliul profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Sursa: Curentul.ro

 

Ministrul Educației: Elevii de clasa a VIII-a nu s-au pregătit la simulare

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat, joi, că este nemulțumit de rezultatele de la simularea evaluării la clasa a VIII-a, pentru că subiectele se puteau rezolva ușor, dacă elevii s-ar fi pregătit, precizând că nici la examenul din vară nu se așteaptă la rezultate spectaculoase. „Avem ușor sub 50 la sută rată de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la română avem peste 60 la sută care au reușit să facă față subiectelor și la matematică 30,4 la sută, adică un procent extrem de mic (…) pe subiecte de nivel mediu”, a spus ministrul Educației, Remus Pricopie, adăugând că subiectele au fost mai dificile față de anul trecut, dar până la nota 9 se puteau face ușor, dacă elevii s-ar fi pregătit. Ministrul Educației s-a declarat nemulțumit de rezultate și a arătat că nu speră la rezultate spectaculoase până în vară. „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulțumit de rezultatele acestei simulări, o să vedem și la bacalaureat ce se întâmplă (…) Cred că vom reuși să remediem. Sigur, nu mă aștept la un rezultat spectaculos în vară, dar important este ca încet, gradual, să ajungem la rezultate mai bune”, a precizat Pricopie. Ministrul Educației a mai spus că a cerut ca simularea să se desfășoare atât de devreme pentru a fi timp „pentru intervenții” până la examenul din vară. „În mod deliberat am cerut ca simularea să se facă cu câteva luni înaintea examenului propriu-zis, pentru a avea totuși timp pentru intervenții. Suntem în luna martie, examenul este în vară, prin urmare încă putem să ne concentrăm asupra acestor evaluări”, a precizat Pricopie. Referitor la unele opinii potrivit cărora notele ar fi trebuit trecute în catalog pentru o mai bună mobilizarea elevilor, ministrul Educației a spus că dacă s-ar fi decis acest lucru, ar fi apărut altfel de probleme, precum „tentația unora de a copia și, practic, de a falsifica rezultatele”. „Acesta este nivelul de pregătire al elevilor și de mobilizare. Constatăm din aceste rezultate că gradul de mobilizare al elevilor este foarte scăzut, cel puțin la matematică”, a subliniat Pricopie. Ministrul a declarat că a trimis deja instrucțiuni pentru demararea unor discuții în toată țară referitor la rezultatele simulării. „Am transmis deja instrucțiuni foarte clare inspectoratelor. Vom avea în continuare discuții cu inspectorii generali, cu inspectorii generali adjuncți, cu inspectorii de specialitate – matematică, română, limba maternă -, astfel încât la nivelul fiecărui județ să existe discuții cu toți profesorii de matematică, română și limba maternă din țară, să existe o abordare foarte clară cum recuperăm materia și cum creștem gradul de mobilizare al elevilor pentru ca la examenul național să avem rezultate mai bune”, a spus Remus Pricopie. Întrebat dacă vor fi inspecții în școlile cu rezultate slabe, ministrul a spus că vor fi „evaluări, discuții individualizate, cu profesorii de la clasă, cu părinții, iar lucrările vor ajunge în mâna fiecărui elev, astfel încât elevul să vadă unde a greșit, să poată să prezinte și părintelui lucrarea”. Rugat să comenteze faptul că mulți elevi au susținut că, fiind o simulare, au simulat și ei și nu s-au pregătit, Pricopie a răspuns: „Da, dar să nu cumva să nu simulăm o notă 3 în vară”. Doar 48,8 la sută dintre elevii de clasa VIII-a prezenți la simularea evaluării naționale au obținut medii peste 5, respectiv 66,95 la sută la Limba română și 30,4 la sută la Matematică, Ministerul Educației recomandând efectuarea unor ore de pregătire. Din totalul celor 187.886 de elevi înscriși, 177.946 (94,7 la sută) au participat și la proba de Limba română și la cea de Matematică. Dintre aceștia, 86.893 (48,8 la sută) au obținut medii peste 5. La proba de Limba română, 119.963 (66,95 la sută) de elevi au obținut note peste 5, în timp ce la Matematică au fost 54.465 (30,4 la sută) cu note de promovare. Prezența la proba de Limba maternă a fost de 94,5 la sută, iar 7.912 (76 la sută) elevi au obținut note peste 5. Cea mai ridicată participare a elevilor la simularea națională pentru clasa a VIII-a s-a înregistrat în județul Neamț – 98,18%, iar cea mai scăzută în județul Dolj – 89,04%. Cea mai mare pondere a elevilor care au obținut medii peste 5 a fost înregistrată în municipiul București – 64,21 la sută, urmat de județul Brăila – 60,42 la sută și județul Cluj 59,18 la sută. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călărași – 34,18 la sută, Caraș-Severin – 36,28 la sută și Tulcea – 37,95 la sută.

Sursa: Curentul.ro

 

Discuțiile – singura strategie a ministrului Pricopie pentru rezultatele dezastruoase la simularea evaluării naționale

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat, joi, că este nemulțumit de rezultatele de la simularea evaluării la clasa a VIII-a, pentru că subiectele se puteau rezolva ușor, dacă elevii s-ar fi pregătit, precizând că nici la examenul din vară nu se așteaptă la rezultate spectaculoase. „Avem ușor sub 50 la sută rată de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la română avem peste 60 la sută care au reușit să facă față subiectelor și la matematică 30,4 la sută, adică un procent extrem de mic (…) pe subiecte de nivel mediu”, a spus ministrul Educației, Remus Pricopie, adăugând că subiectele au fost mai dificile față de anul trecut, dar până la nota 9 se puteau face ușor, dacă elevii s-ar fi pregătit. Ministrul Educației s-a declarat nemulțumit de rezultate și a arătat că nu speră la rezultate spectaculoase până în vară. „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulțumit de rezultatele acestei simulări, o să vedem și la bacalaureat ce se întâmplă (…) Cred că vom reuși să remediem. Sigur, nu mă aștept la un rezultat spectaculos în vară, dar important este ca încet, gradual, să ajungem la rezultate mai bune”, a precizat Pricopie. Ministrul Educației a mai spus că a cerut ca simularea să se desfășoare atât de devreme pentru a fi timp „pentru intervenții” până la examenul din vară. „În mod deliberat am cerut ca simularea să se facă cu câteva luni înaintea examenului propriu-zis, pentru a avea totuși timp pentru intervenții. Suntem în luna martie, examenul este în vară, prin urmare încă putem să ne concentrăm asupra acestor evaluări”, a precizat Pricopie. Referitor la unele opinii potrivit cărora notele ar fi trebuit trecute în catalog pentru o mai bună mobilizarea elevilor, ministrul Educației a spus că dacă s-ar fi decis acest lucru, ar fi apărut altfel de probleme, precum „tentația unora de a copia și, practic, de a falsifica rezultatele”. „Acesta este nivelul de pregătire al elevilor și de mobilizare. Constatăm din aceste rezultate că gradul de mobilizare al elevilor este foarte scăzut, cel puțin la matematică”, a subliniat Pricopie. Ministrul a declarat că a trimis deja instrucțiuni pentru demararea unor discuții în toată țară referitor la rezultatele simulării. „Am transmis deja instrucțiuni foarte clare inspectoratelor. Vom avea în continuare discuții cu inspectorii generali, cu inspectorii generali adjuncți, cu inspectorii de specialitate – matematică, română, limba maternă -, astfel încât la nivelul fiecărui județ să existe discuții cu toți profesorii de matematică, română și limba maternă din țară, să existe o abordare foarte clară cum recuperăm materia și cum creștem gradul de mobilizare al elevilor pentru ca la examenul național să avem rezultate mai bune”, a spus Remus Pricopie. Întrebat dacă vor fi inspecții în școlile cu rezultate slabe, ministrul a spus că vor fi „evaluări, discuții individualizate, cu profesorii de la clasă, cu părinții, iar lucrările vor ajunge în mâna fiecărui elev, astfel încât elevul să vadă unde a greșit, să poată să prezinte și părintelui lucrarea”. Rugat să comenteze faptul că mulți elevi au susținut că, fiind o simulare, au simulat și ei și nu s-au pregătit, Pricopie a răspuns: „Da, dar să nu cumva să nu simulăm o notă 3 în vară”.

Sursa: Curentul.ro

 

Lecția unei eleve de clasa a XII-a pentru profesori: ”Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva…”

O elevă de clasa a XII-a care a susținut săptămâna aceasta simularea examenului de bacalaureat a menționat în teză și punctul său de vedere cu privire la profesori: ”Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din fața mea”, a scris adolescenta. Eleva din Vâlcea și-a notat gândurile în lucrarea la limba română, iar profesorul corector i-a apreciat părerile și a postat scrisoarea ei pe blogul personal. ”Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relația între un elev și oricare profesor. Nu vreau să generalizez, așa că o să profit de ocazia asta și o să spun un secret. Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din fața mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbește absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta și la un moment dat prezența ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi și, după ce s-a uitat puțin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care și dumneavoastră ați trăit adolescența, știți cum e. Poate vă aduceți aminte de momentele de tristețe sau de pasele proaste. Țin să vă anunț că există și acum, iar data viitoare, când o să mergeți într-o clasă, uitați-vă mai atent la sufletele prezente și nu uitați că nu pentru toți e ușor și uneori tot ce ne lipsește e o privire încurajatoare. Știu că fericirea nu e o materie și nu doriți să predați așa ceva.

Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiția romanului sau a schiței, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-ați permis să lăsați materia deoparte pentru a ne cunoaște, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem ființa umană.” Profesorul Ovidiu Iancu, cel care a notat lucrarea, a ținut să menționeze că, deși această scrisoare nu a fost punctată din cauza baremelor de corectare, el i-ar fi acordat numărul maxim de puncte.  ”Pe lângă concizie, ironie și originalitate (toate, calități ale stilului), găsesc aici și o mostră de gândire critică.”, a scris dascălul.

Sursa: Evz.ro

 

BACALAUREAT 2014. Răspunsul impresionant al unei eleve de clasa a XI-a la simulare BAC 2014. Ce reacţie a avut profesorul corector

La simularea pentru examenul de Bacalaureat, o elevă a dat, la unul dintre subiecte, un răspuns pentru care examinatorii nu i-au putut oferi niciun punct. Însă eseul ei a impresionat o ţară întreagă, iar profesorul corector se înclină cu respect în faţa acestei adolescente de clasa a XI-a, căreia i-ar da nota 10 în catalogul lui personal. Răspunsul unei eleve de clasa a XI-a la unul dintre subiectele de la simularea pentru BAC 2014 la limba română a devenit viral pe internet după ce a fost făcut public de profesorul corector, care i-a adresat, la rândul său, o scrisoare deschisă pe blogul personal. Atât răspunsul elevei cât şi scrisoarea profesorului au suscitat o adevărată dezbatere în mediul virtual. Ce a scris eleva pe foaia de examen: „Nu am studiat comedia la clasă, dar pot să prezint relaţia între un elev şi oricare profesor. Nu vreau să generalizez, aşa că o să profit de ocazia asta şi o să spun un secret. Nu mă interesează atât de mult materia pe care o predă cineva, cât mă interesează omul din faţa mea. Am o profesoară care, în cele 50 de minute petrecute la clasă pe săptămână, nu zâmbeşte absolut deloc. Sunt aproape doi ani de când se întâmplă asta şi la un moment dat prezenţa ei a devenit epuizantă. Am ajuns să fac tot posibilul să-i evit orele, astfel încât să evit depresia în care intru după oră. Sunt o persoană mai sensibilă, totul în jur mă afectează. Doamna dirigintă a intrat la oră într-o zi şi, după ce s-a uitat puţin la noi, ne-a cerut să nu mai fim atât de veseli. Poate că exagerez, poate o să mă aleg cu o pedeapsă mare pentru tot ce-am scris aici. Dar a fost o vreme în care şi dumneavoastră aţi trăit adolescenţa, ştiţi cum e. Poate vă aduceţi aminte de momentele de tristeţe sau de pasele proaste. Ţin să vă anunţ că există şi acum, iar data viitoare, când o să mergeţi într-o clasă, uitaţi-vă mai atent la sufletele prezente şi nu uitaţi că nu pentru toţi e uşor şi uneori tot ce ne lipseşte e o privire încurajatoare. Ştiu că fericirea nu e o materie şi nu doriţi să predaţi aşa ceva. Ne amintim de fiecare om care a trecut prin liceu; vrem să ne amintim de bine. Nu o să-mi amintesc definiţia romanului sau a schiţei, dar o să-mi aduc aminte de acea zi în care v-aţi permis să lăsaţi materia deoparte pentru a ne cunoaşte, pentru a ne aminti că nu e prea târziu să vedem fiinţa umană” Profesorul Ovidiu Ivancu, profesor de limba română de la Liceul Tehnologic din Sebeş, a corectat lucrarea ei. Deşi nu ştia nimic despre subiectul în care trebuia să descrie relaţia dintre două personaje ale unei comedii studiate, eleva a dat un răspuns care l-a uimit. Atât de mult încât i-a dedicat o scrisoare deschisă pe blogul personal: Simulare BAC. Scrisoare deschisă. „Printre lucrările corectate, găsesc un text al unei eleve căreia aş fi onorat să îi fiu profesor. În el regăsesc multe dintre erorile pe care le comit eu însumi în faţa claselor la care predau”, a scris Ovidiu Ivancu, care a mărturisit că nu a putut nota ceea ce a scris fata pentru cel de-al treilea subiect pentru că nu s-a încadrat în niciun fel în barem, dar că, dacă era după el, i-ar fi dat nota 10. Simulare BAC. Scrisoare deschisă „Şi acum, voi pretinde că textul îmi e adresat personal şi voi schiţa un răspuns: Da, ştim cum e adolescenţa, însă o cunoaştem acum doar  teoretic. Memoria noastră e uşor disfuncţională; ne imaginăm întotdeauna că am fost adolescenţi mai responsabili decât voi, ne închipuim că toată adolescenţa noastră a fost petrecută prin biblioteci, că eram cuprinşi de o sete nemărginită de cunoaştere. Dacă am fi sinceri cu noi înşine, ar trebui să admitem că nu eram deloc aşa. Aşadar, învaţă să îţi ignori profesorii atunci când îţi cer să nu mai fii veselă. Învaţă să fii selectivă. Nu te împovăra cu propriile noastre depresii, atunci când, nemaireuşind să le facem faţă, le aducem în faţa clasei. Sensibilitatea e o calitate şi dacă vreunul dintre noi, profesorii, îţi spune că nu e aşa, ignoră-l! Fără agresivitate, fără revoltă exterioară, doar cu zâmbetul superior al aceluia care înţelege că noi, profesorii, avem automatismele noastre, rigidităţile noastre. Nicio pedeapsă nu trebuie să te facă să-ţi pierzi libertatea interioară de a gândi aşa cum vrei, aşa cum crezi! Limba şi Literatura Română, ai dreptate, nu se reduce la definiţia romanului şi a schiţei. Trebuie să vi le dictăm în caiete pentru că unii consideră că ele sunt esenţiale şi le-au trecut în programa de bacalaureat. Literatura română e un obiect care trebuie să îţi stimuleze sensibilitatea, nu s-o inhibe. Dacă nu reuşim să o predăm aşa, înseamnă că noi suntem cei vinovaţi, nu materia în sine. Dacă suntem şi preferăm să ne comportăm ca nişte dinozauri, nu ne lua în seamă! Dinozaurii îşi imaginează că lumea le aparţine, însă, în cele din urmă, ea aparţine celor ca tine! Fericirea nu poate fi predată de către noi. Prin natura meseriei, prin faptul că trebuie să ne ducem existenţa cu salarii cuprinse între 200 şi 400 de euro (lucru de care voi nu vă faceţi vinovaţi!) şi, nu în ultimul rând, prin faptul că, pur şi simplu, suntem mai bătrâni, noi ne aflăm în situaţia nu de a preda fericirea, ci de a o învăţa de la voi. De data asta, voi sunteţi profesorii! Dacă vedeţi că suntem prea încăpăţânaţi ca să învăţăm ceva de la voi, procedaţi aşa cum facem şi noi. Treceţi-ne câte un doi în catalogul vostru personal, încercaţi să ne faceţi să înţelegem ceva, iar dacă nu vom reuşi, lăsaţi-ne corigenţi şi mergeţi mai departe! Lumea noastră e aproape de apus, a voastră abia dacă a trecut de răsărit”. „Am simţit o frustrare când am corectat lucrarea” Profesorul Ovidiu Ivancu este unul dintre profesorii români care au predat limba română în India, la New Delhi, de unde s-a întors în toamna trecută. Contactat de gândul, dascălul a spus că el crede că ceea ce a scris eleva în foaia de examen este de fapt o situaţie generală în şcoala românească. „Eleva este de la o altă şcoală din oraş, nu am încercat să o identific, nici pe ea şi nici pe profesoară, am preferat să tratez textul ca şi cum mi-ar fi fost adresat mie. Cred că este de fapt o situaţie generală în şcoala românească”, a spus Ovidiu Ivancu.Profesorul spune că a simţit două frustrări atunci când a corectat lucrarea: „În primul rând a mea pentru că am impresia că mă transform pe zi ce trece mai mult într-un birocrat şi nu într-un dascăl, cum ar fi normal. A doua frustrare venea din text, că în şcoală se învaţă cu totul altceva decât ar trebui să se înveţe”.

Sursa: Gandul.info

 

BACALAUREAT 2014. MODELE de SUBIECTE pentru BIOLOGIE, CHIMIE, ECONOMIE, FILOSOFIE, FIZICĂ, GEOGRAFIE, LOGICĂ, PSIHOLOGIE, SOCIOLOGIE sau INFORMATICĂ

BACALAUREAT 2014. Elevii de clasa XII-a susţin vineri, 7 martie, simulare la BAC 2014 – proba scrisă la alegere a profilului. BACALAUREAT 2014. Elevii de clasa XII-a susţin vineri, 7 martie, ultima probă din cadrul sesiunii de simulare pentru BAC 2014, proba la alegere a profilului. În funcţie de profilul urmat la liceu, elevii de clasa a XII-a vor da examen la BIOLOGIE, CHIMIE, ECONOMIE, FILOSOFIE, FIZICĂ, GEOGRAFIE, LOGICĂ, PSIHOLOGIE sau SOCIOLOGIE. Ministerul Educaţiei a publicat modelele de subiecte pentru examenul de BACALAUREAT 2014, care pot fi consultate şi pentru simulări. DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru BIOLOGIE – Anatomie DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru BIOLOGIE -Biologie vegetală DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru CHIMIE -chimie anorganică -profil tehnologic DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru CHIMIE -chimie anorganică -profil teoretic DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru CHIMIE -chimie organică -profil tehnologic DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru CHIMIE -chimie organică–profil teoretic DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru ECONOMIE DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru FILOSOFIE DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru GEOGRAFIE DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru LOGICĂ DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru PSIHOLOGIE DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru SOCIOLOGIE DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru INFORMATICĂ – matematică-informatică -Limbajul C/C++ DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru INFORMATICĂ – ştiinţe ale naturii – Limbajul C/C++ DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru INFORMATICĂ -matematică-informatică- Limbajul Pascal DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru INFORMATICĂ – ştiinţe ale naturii- Limbajul Pascal DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru FIZICĂ profilul teoretic DESCARCĂ DE AICI MODEL DE SUBIECT BACALAUREAT 2014 pentru FIZICĂ profilul tehnologic BACALAUREAT 2014.  Elevii vor fi supravegheaţi de profesori de altă specialitate La fel ca la celelalte probe susţinute până acum, accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, iar examenul începe la ora 9:00, când elevii primesc subiectele. Elevii vor avea trei ore la dispoziţie pentru a rezolva subiectele. Ei vor fi supravegheaţi de profesori de altă specialitate. Metodologia de organizare a examenului arată că elevii vor fi supravegheaţi în timpul simulării de câte doi profesori pe clasă, care predau altă materie decât disciplina la alegere. Profesorii supraveghetori provin din şcoala în care elevii susţin simularea, iar preşedintele comisiei de organizare a simularii este directorul liceului. Notele obţinute la simulare BACALAUREAT 2014 nu vor fi trecute în catalog, dar lucarea fiecărui elev va fi analizată la clasă, împreună cu profesorul. La simulare BAC 2014, profesorii nu vor fi plătiţi suplimentar. Ministerul Educaţiei a decis că profesorii care predau disciplinele la care se organizează simularea au obligaţia să evalueze lucrările, dar fără a fi plătiţi pentru această activitate. Sindicatele din educaţie susţin că în aceste condiţii nici profesorii şi nici elevii, ale căror note nu se pun în catalog, nu vor fi interesaţi de aceste testări. BACALAUREAT 2014. 55,4%- rata de promovare în 2013 Rezultatele de la simulare BACALAUREAT 2014 vor fi publicate pe 14 martie. În 2013, după centralizarea tuturor datelor de la judeţe, rata de promovare a fost de 55,4% pentru sesiunea iunie-iulie 2013. Anul trecut, a fost prima dată când elevii au primit subiecte diferenţiate în concordanţă cu programa şcolară şi cu numărul de ore urmat de elevi. În 2014, elevii vor primi tot subiecte diferenţiate în funcţie de profil. BACALAUREAT 2014. Anul acesta, simulare BAC 2014 a fost susţinută de deopotrivă de elevii de clasa a XII-a şi de elevii de clasa a XI-a. Astfel, simularea probelor scrise ale examenului de BAC 2014 entru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2013-2014 are loc după cum urmează: BACALAUREAT 2014. Toate probele sunt scrise. Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 14 martie.

Sursa: Gandul.info

 

Gorj: Toţi elevii unei clase a XII-a de la liceul din Turceni au rămas corigenţi la matematică

Profsorul Ion Pasăre afirmă că în primul semestru al actualului an şcolar elevii au fost mult mai interesaţi de petreceri şi obţinerea permisului de conducere, matematica fiind ultima lor preocupare.  Toţi cei 33 de elevi ai unei clase a XII-a de la liceul din Turceni au rămas corigenţi la matematică pe primul semestru al anului şcolar, dirigintele acestora, care este şi profesorul de matematică, declarând, joi, corespondentului MEDIAFAX că elevii au fost total dezinteresaţi de materia respectivă Profsorul Ion Pasăre afirmă că în primul semestru al actualului an şcolar elevii au fost mult mai interesaţi de petreceri şi obţinerea permisului de conducere, matematica fiind ultima lor preocupare. „Parcă e un făcut la clasa aceasta, dar aproape toţi au fost născuţi între septembrie şi ianuarie şi au ţinut-o numai din majorat în majorat. De asemenea, aproape toţi au luat permis de conducere pentru că au urmat cursurile la şcolile de şoferi, iar de matematică nu i-a interesat câtuşi de puţin”, a declarat profesorul de matematică. Acesta a spus că la sfârşitul primului semestru a încercat să îi ajute măcar pe unii elevi să promoveze cu media 5.00, însă nici aceştia nu au ştiut să rezolve un exerciţiu de clasa a VII-a. „Le-am dat cât s-a putut de simplu, le-am sugerat şi răspunsurile doar ca să văd cât sunt de neştiutori şi niciunul nu a fost în stare să spună răspunsul corect. Au picat toţi, iar apoi au început să vină să mă întrebe dacă facem meditaţii. Le-am spus că meditaţii aş putea face doar dacă au nelămuriri pentru admiterea la facultate, nu pentru ceea ce nu învaţă de la clasă”, a mai precizat Ion Pasăre. Directorul liceului din Turceni, Octavian Vladu, a declarat, la rândul său, că, pe parcursul celui de-al doilea semestru şcolar, el sau alt profesor de matematică vor superviza orele de la clasa a XII-a D, conducerea unităţii de învăţământ având dreptul la un astfel de demers. „Este ceva inedit şi pentru noi, mai ales că anul trecut am avut o promovabilitate foarte bună la bacalaureat. Acum, din ce am discutat cu elevii, ei au fost mai interesaţi de reţelele de socializare şi de petreceri, lăsând matematica în seama altora. Au timp să îşi revină, depinde doar de ei dacă se apucă să înveţe sau rămân cu acelaşi nivel de cunoştinţe”, a afirmat directorul Octavian Vladu. Elevii clasei menţionate au susţinut, în aceste zile, examenele de simulare a bacalaureatului, notele de la lucrările lor urmând să fie cunoscute la sfârşitul săptămânii viitoare. Cei mai mulţi dintre ei au declarat conducerii unităţii de învăţământ că au rezolvat multe dintre exerciţiile de la proba de matematică, directorul liceului menţionând că, în cazul unor note proaste, aceştia vor da bacalaureatul, în cel mai fericit caz, în sesiunea din toamnă, dacă până atunci reuşesc să promoveze clasa a XII-a.

Sursa: Gandul.info

 

Un elev de 13 ani a realizat fuziune nucleară în laboratorul şcolii

Un elev de 13 ani din Marea Britanie a reuşit să realizeze fuziune nucleară lucrând în timpul liber în laboratorul şcolii. Jamie Edwards, elev la Academia Penwortham Priory, este cel mai tânăr om de ştiinţă care are la activ o astfel de realizare.

„Încă nu-mi vine să cred că am reuşit. Toţi prietenii mă cred nebun”, spune elevul.

Jamie, care a început să lucreze la proiectul său anul trecut, în octombire, a folosit procedeul fuziunii prin confinare inerţială, pus la punct în anii ’60. „Într-o zi căutam pe internet informaţii despre radiaţii şi alte aspecte ale energiei nucleare şi am citit despre Taylor Wilson”, spune elevul. Taylor Wilson este un american care a realizat acelaşi tip de fuziune nucleară la vârsta de 14 ani. Astfel că Jamie şi-a propus să bată recordul de vârstă pentru o astfel de realizare. Jamie Edwards va împlini 14 ani pe 9 martie. „Am cercetat procedeul, mi s-a părut cool şi am decis să încerc şi eu”, spune Jamie.

„Vedeţi această minge mov de plasmă? Practic este o stea închisă într-un borcan”, spune elevul despre realizarea sa. Jamie, alături de un prieten de-al său pe nume George Barker, a început proiectul consultând un site pentru fizicienii amatori. Elevul a cerut fonduri de la mai multe laboratoare şi universităţi, însă a fost respins. În cele din urmă, şcoala la care merge a decis să acopere costul materialelor. „Nimeni nu mă lua în serios. Era greu de crezut că un băiat de 13 poate face aşa ceva. În cele din urmă am apelat la profesorul meu, domnul Hourigan”, povesteşte Jamie. „Am rămas trăsnit şi recunosc că mi-a fost puţin teamă când Jamie a venit cu propunerea. M-a asigurat, totuşi, că nu va arunca şcoala în aer”, a povestit Jim Hourigan, profesorul elevului. Şcoala a acceptat să finanţeze proiectul cu 2.000 de lire sterline. Jamie a comandat materialele necesare din Lituania, SUA şi Marea Britanie, lucrând la proiect în timpul pauzelor şi după orele de şcoală. În viitor, Jamie Edwards intenţionează să realizeze un accelerator de particule în miniatură.

Sursa: Jurnalul.ro

 

Un profesor a picat o clasă întreagă la matematică. Elevii, mai preocupaţi de facebook, chefuri sau obţinerea permisului de conducere

O clasă întreagă de la Colegiul Tehnic Turceni nu a reuşit să promoveze examenul la matematică. Profesorul susţine că nici măcar un elev nu a putut obţine nota de promovare, cu toată bunăvoinţa sa. El spune că a descoperit la elevi preocupări mai mari pentru facebook, chefuri sau obţinerea permisului de conducere. Elevii urmeaza ca peste câteva luni să susţină examenul de bacalaureat.

Cu doar câteva luni înaintea examenului de bacalaureat, un profesor de matematică de la Colegiul tehnic Turceni a decis ca întreaga clasă la care este şi diriginte să nu promoveze la matematică. Aşa se face că din cei 33 de elevi ai clasei a XII-a D să nu obţină media 5 la această disciplină. “Am văzut că există mai mare preocupare pentru altceva decât matematică. Sunt şi dirigintele lor şi din clasa a IX, de când i-am preluat le-am tot explicat că nu este de joacă. Am făcut compromisuri şi i-am trecut până acum. La teză reuşiseră să promoveze 8 din cei 33 de elevi. Şi ca să le dau un exemplu că se poate, i-am trecut la tablă pe cei care obţinuseră nota de trecere să le explice celorlalţi cum trebuiau rezolvate subiectele. Am avut surpriza neplăcută să constat că nici cei 8 elevi nu cunoşteau lucruri elementare din matematică. Am decis apoi ca la toţi să le dau un exerciţiu pe care îl pot rezolva şi elevii de clasa a VII-a. Niciunul n-a ştiut să-l facă. În aceste condiţii, i-am picat pe toţi”, a explicat Ion Pasăre, profesor de matematică. BigLike pentru prof’ Ion Pasăre este supărat şi pe lipsa de interes faţă de şcoală: “Le ceream ca la orele de dirigenţie să rămână să facem suplimentar matematică. Am vrut să-i ajut pentru bacalaureat. Din păcate, erau preocupaţi cu altceva. Aproape toţi din clasă au învăţat pentru a promova examenul de permis auto, facebook, mergeau la berărie, la chefuri, chiar şi după ce au aflat că au picat toţi, şi-au făcut cinste unii altora”. În replică, elevii i-au transmis profesorului că o să-i dea un big like pe facebook. Exigenţa profesorului va fi verificată de Inspectoratul Şcolar Gorj. La teze şi orele de curs din semestrul II , cadrul didactic va fi asistat de inspectorii şcolari. Liceul din Turceni a reuşit, anul trecut, să înregistreze promovabilitate de 100% la examenul de bacalaureat.

Sursa: Jurnalul.ro

 

Evaluarea naţională 2014. Pricopie: Subiectele de la simulare se puteau face uşor

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, joi, că este nemulţumit de rezultatele de la simularea evaluării la clasa a VIII-a, pentru că subiectele se puteau rezolva uşor, dacă elevii s-ar fi pregătit, informează Mediafax. „Avem uşor sub 50 la sută rată de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la română avem peste 60 la sută care au reuşit să facă faţă subiectelor şi la matematică 30,4 la sută, adică un procent extrem de mic (…) pe subiecte de nivel mediu”, a spus ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, adăugând că subiectele au fost mai dificile faţă de anul trecut, dar până la nota 9 se puteau face uşor, dacă elevii s-ar fi pregătit. Ministrul Educaţiei s-a declarat nemulţumit de rezultate şi a arătat că nu speră la rezultate spectaculoase până în vară. „Eu sunt optimist, chiar dacă sunt nemulţumit de rezultatele acestei simulări, o să vedem şi la bacalaureat ce se întâmplă (…) Cred că vom reuşi să remediem. Sigur, nu mă aştept la un rezultat spectaculos în vară, dar important este ca încet, gradual, să ajungem la rezultate mai bune”, a precizat Pricopie. Ministrul Educaţiei a mai spus că a cerut ca simularea să se desfăşoare atât de devreme pentru a fi timp „pentru intervenţii” până la examenul din vară. „În mod deliberat am cerut ca simularea să se facă cu câteva luni înaintea examenului propriu-zis, pentru a avea totuşi timp pentru intervenţii. Suntem în luna martie, examenul este în vară, prin urmare încă putem să ne concentrăm asupra acestor evaluări”, a precizat Pricopie. Referitor la unele opinii potrivit cărora notele ar fi trebuit trecute în catalog pentru o mai bună mobilizarea elevilor, ministrul Educaţiei a spus că dacă s-ar fi decis acest lucru, ar fi apărut altfel de probleme, precum „tentaţia unora de a copia şi, practic, de a falsifica rezultatele”. „Acesta este nivelul de pregătire al elevilor şi de mobilizare. Constatăm din aceste rezultate că gradul de mobilizare al elevilor este foarte scăzut, cel puţin la matematică”, a subliniat Pricopie. Ministrul a declarat că a trimis deja instrucţiuni pentru demararea unor discuţii în toată ţară referitor la rezultatele simulării. „Am transmis deja instrucţiuni foarte clare inspectoratelor. Vom avea în continuare discuţii cu inspectorii generali, cu inspectorii generali adjuncţi, cu inspectorii de specialitate – matematică, română, limba maternă -, astfel încât la nivelul fiecărui judeţ să existe discuţii cu toţi profesorii de matematică, română şi limba maternă din ţară, să existe o abordare foarte clară cum recuperăm materia şi cum creştem gradul de mobilizare al elevilor pentru ca la examenul naţional să avem rezultate mai bune”, a spus Remus Pricopie. Întrebat dacă vor fi inspecţii în şcolile cu rezultate slabe, ministrul a spus că vor fi „evaluări, discuţii individualizate, cu profesorii de la clasă, cu părinţii, iar lucrările vor ajunge în mâna fiecărui elev, astfel încât elevul să vadă unde a greşit, să poată să prezinte şi părintelui lucrarea”. Rugat să comenteze faptul că mulţi elevi au susţinut că, fiind o simulare, au simulat şi ei şi nu s-au pregătit, Pricopie a răspuns: „Da, dar să nu cumva să nu simulăm o notă 3 în vară”. Doar 48,8 la sută dintre elevii de clasa VIII-a prezenţi la simularea evaluării naţionale au obţinut medii peste 5, respectiv 66,95 la sută la Limba română şi 30,4 la sută la Matematică, Ministerul Educaţiei recomandând efectuarea unor ore de pregătire. Din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7 la sută) au participat şi la proba de Limba română şi la cea de Matematică. Dintre aceştia, 86.893 (48,8 la sută) au obţinut medii peste 5. La proba de Limba română, 119.963 (66,95 la sută) de elevi au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică au fost 54.465 (30,4 la sută) cu note de promovare. Prezenţa la proba de Limba maternă a fost de 94,5 la sută, iar 7.912 (76 la sută) elevi au obţinut note peste 5. Cea mai ridicată participare a elevilor la simularea naţională pentru clasa a VIII-a s-a înregistrat în judeţul Neamţ – 98,18%, iar cea mai scăzută în judeţul Dolj – 89,04%. Cea mai mare pondere a elevilor care au obţinut medii peste 5 a fost înregistrată în municipiul Bucureşti – 64,21 la sută, urmat de judeţul Brăila – 60,42 la sută şi judeţul Cluj 59,18 la sută. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi – 34,18 la sută, Caraş-Severin – 36,28 la sută şi Tulcea – 37,95 la sută.

Sursa: Romanialibera.ro

 

UNIVERSITAR

 

Intel România caută tineri studenţi pentru programul de stagii de la vară

Centrul de cercetare şi dezvoltare software deschis de Intel la Bucureşti, Intel Romania Software Development Center, recrutează studenţi pentru stagii pe perioada verii. Intel Summer Experience 2.0.Internshipurile sunt plătite şi recunoascute ca practică. Ajuns la cea de-a doua ediţie, programul Intel Summer Experience se adresează studenţilor din anii I, II şi III de la facultăţi cu profil tehnic, care doresc să îşi petreacă vara colaborând la proiecte de cercetare şi dezvoltare de software, pe arhitectură Intel. Pentru cei mai talentaţi dintre ei, va exista oportunitatea conversiei în angajaţi permanenţi sau extinderea stagiului, se arată într-un comunicat de presă Intel. Perioada de depunere a CV-urilor este 6 martie –20 aprilie. Stagiul de practică propriu-zis se va derula între 16 iunie -12 septembrie. Toate internship-urile sunt remunerate şi, pe baza colaborarii oficiale dintre Intel şi mediul universitar tehnic, sunt recunoscute ca practică. „Ne bucurăm să anunţăm o nouă ediţie a campaniei Intel Summer Experience, prin care ne căutam, practic, cei mai tineri colegi. Este şansa tinerilor pasionaţi de cercetare şi dezvoltare de software să descopere cum pot să îşi pună în aplicare cunoştinţele şi să se dezvolte profesional, încă din facultate”, a declarat Monica Ene-Pietroşanu, Country Manager Intel Romania Software Development Center. Studenţii trebuie să ştie programare Studenţii îşi pot depune CV-urile pe intel.stagiipebune.ro. Momentan, sunt deschise 11 pozitii, majoritatea concentrate în zona dezvoltării de soluţii software pentru platforme mobile sau dispozitive integrate (embedded). Echipele din care vor face parte studenţii selectaţi sunt Android Platform Engineering, Android QA, Open Source Security, Open Source Graphics, Yocto Development, Innovation & Pathfinding, Developer Products, Platform Analysis Center, din cadrul diviziilor Open Source Technology Center, System Technologies & Optimizations şi Developer Products Division, din Grupul Intel Software and Services. Printre cerinţele minime pentru a putea participa la selecţia de CV-uri se regăsesc, în funcţie de poziţia aleasă, cunoştinţe de limbaje de programare (C, C++, Java sau Python), sisteme de operare, reţele de calculatoare, protocoale de reţea. Pe parcursul celor trei luni de practică, studenţii vor avea prilejul să dezvolte integral un proiect de cercetare şi dezvoltare software pe tehnologii Intel, având acces la resursele tehnologice ale centrului. Ei vor fi ghidaţi de mentori şi vor colabora în proiectele lor cu echipe de cercetare şi dezvoltare ale Intel din diverse colţuri ale lumii. Totodată, vor fi implicaţi în programe de training de dezvoltare personală şi profesională, activităţi de team building şi workshop-uri dedicate. Anul trecut, Intel a primit 800 de CV-uri Cu peste 800 de CV-uri primite, pentru 11 poziţii deschise, prima editie Intel Summer Experience, desfăşurata în anul 2013, a reprezentat un succes pentru Intel Romania Software Development Center. 6 din cei 11 studenţi continuă să lucreze şi astăzi la Intel. Pe lângă stagiile de vară, Intel Romania Software Development Center derulează şi un program de internship-uri pe un an, adresate studenţilor din ani terminali, masteranzi sau doctoranzi. Poziţiile deschise sunt disponibile pe site-ul www.intel.ro/jobs.

Sursa: Adevarul.ro

 

Harvard îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Eseu despre salamul cu soia

Sunt două poveşti, între care distanţa e ca de la cer la pământ. Prima e cu vulpea şi strugurii – clasică: La Fontaine. Dacă vă simţiţi captivi în pilda vulpii, vă sugerez cum să faceţi: mai întâi aplicaţi (Harvard, Stanford, Oxford…), apoi absolviţi (dacă sunteţi admişi) şi pe urmă povestim mai departe. A doua poveste, în schimb, merită rostită de multe ori, până ne intră bine în cap – în primul rând nouă, “ăstora” cu Harvard şi/sau Stanford şi/sau Oxbridge şi/sau toate celelate şcoli din primele zece-douăzeci-o sută din lume, făcute pe bune. Întâi şi-ntâi, pun lucrurile în ordinea lor corectă: eu, şi alţii asemenea mie (foarte mulţi foarte tineri, ceea ce e extraordinar, cu adevărat!…), chiar am absolvit de-adevăratelea şcolile citate. O parte din noi mai şi predăm acolo. Multora ne pasă de România cum nu vă puteţi închipui. Şi, place-nu place lumii dimprejur, vorba lui Ţuţea, nu ne putem salva noi de clipele astrale ale unor interacţiuni umane şi intelectuale de prim rang, din care fiecare din noi am tras cât am fost, în parte, în stare. Punct. Apoi, vin la chestiune. Morala textului de faţă are de-a face cu nevoia critică a noastră, “ăstora” cu Harvard şi/sau Stanford şi/sau Oxbridge, de a ne aminti şi reaminti fără încetare că Dumnezeu ne dă, poate, dar cu certitudine nu ne şi bagă în traistă. Acesta este unul din subiectele foarte dragi mie şi bunului meu prieten Tianu Burduja, de pildă (http://www.burduja.ro/), iar el, subiectul curge în două fire răsucite îndeolaltă, deopotrivă de importante, şi anume: 1. Aici, acasă, de fapt, nu moare nimeni de dragul “ăstora” cu Harvard şi/sau Stanford şi/sau Oxbridge – viaţa merge înainte şi cu, şi fără… Aşa încât, dacă vrem să contăm cu adevărat în România, avem a intra în jocul de putere şi a ni-l asuma pe deplin, jucându-l cât mai eficient cu putinţă; prin putere înţeleg cunoaştere, influenţă, conexiuni 2. Şcolile excepţionale pe care le-am absolvit nu pot substitui obligaţia noastră profesională de căpătâi de a cunoaşte pe de rost şi cu ochii închişi viaţa reală (cum trăieşte şi respiră ea acolo, la firul ierbii, nu cum e scrisă în cărţi) în materiile politicilor publice de interes pentru noi – cum „se face” salamul cu soia, adicătelea, ca să evoc metafora binecunoscută!… Altfel, riscăm să ne-o furăm pe mâna noastră, cu tot cu şcolile cu care poate că ne mândrim. În 2010 şi 2011, în “România liberă”, http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/bursier-la-harvard-intoarceti-va-acasa-si-preluati-puterea-209790.html, şi pe blogul meu, http://scoala-pe-bune.blogspot.ro/2011/09/proiect-romania-pe-bune-conversatie.html, am detaliat subiectul relaţiei cu ţara al tinerilor care optează să studieze şi să-şi consolideze cariere profesionale pe tot cuprinsul planetei, insistând pe asumarea lucidă până la capăt a jocului dur de acasă, dacă vor să revină şi să schimbe în bine România. Legătura cu pământul de aici este esenţială, pentru a ne putea pune în valoare, aşa cum merităm, ceea ce am învăţat în şcolile cele mai bune din lume. Aşa încât, dragi coechipieri de Harvard şi/sau Stanford şi/sau Oxbridge şi/sau toate celelalte şcoli minunate ale lumii, cu mult respect pentru forţa anilor voştri tineri, îngăduiţi-mi să reiterez mesajul meu către voi: focalizaţi-vă intens pe dezvoltarea, în următorii zece ani, a mecanismelor care să vă permită accesul spre poziţiile formale de putere şi influenţă în stat şi în societate. Luaţi puterea şi exercitaţi-o în aşa fel încât cei care vă vor urma să vă poarte numele şi faptele în inimi cu preţuire pentru felul în care ei vor simţi că aţi condus România! Succes!

Sursa: Adevarul.ro

 

Tineri excepţionali din România. Un eveniment

Air Navigation Convention 2014 este un eveniment organizat de studenţii de la Air Navigation din cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospatială, Universitatea Politehnica Bucureşti. Sunt prezenţi studenţii şi profesorii de la Air Navigation, dar şi o serie de invitaţi speciali printre care se numără experţi din domeniul aviaţiei şi ingineriei aerospaţiale la nivel naţional şi european, profesori şi studenţi din mari centre universitare din Europa alături de reprezentanţi ai unor companii care furnizează servicii de trafic aerian, etc. Interesantă este şi apariţia pe lista de participanţi a unor reprezentanţi din managementul unor companii internaţionale precum EUROCONTROL, ALOFT Aviation Consulting, BBA Aviation, ICAO, DFS, AustroControl, dar si din ţară: ROMATSA, Fokker Engineering Romania, EURO AVIA, Regional Air Support şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Absenţa notabilă (dar în firescul lucrurilor în România) a fost cea a ministrului delegat pentru învăţământul superior, dl. Mihnea Costoiu, anunţat totuşi în programul oficial ca fiind cel care ar fi trebuit să deschidă lucrările… Păcat, pentru că ar fi putut să-l asculte, spre exemplu, pe Mihai-Bogdan Nasulea, unul dintre entuziaştii studenţi organizatori, preşedintele secţiei din Bucureşti a EUROAVIA Organizaţia europeană a studenţilor în inginerie aerospaţială care argumenta oportunităţile deschise de acest eveniment: studenţii din anul III au prilejul de a negocia stadii de pregătire de vară în mari unităţi de profil naţionale sau internaţionale, iar celor din anul IV li se organizează prezentări pentru locurile de muncă cu oferte directe. Ar fi putut să asculte domnul ministru delegat engleza perfectă a studenţilor acestei facultăţi cu totul specială, fie şi numai datorită faptului că absolut toate disciplinele sunt predate în limba engleză, fapt care dă celor 40 de studenţi din fiecare an de studiu un cert şi foarte uşor de înţeles argument în favoarea competenţei şi forţei lor viitoare de competiţie pe toate pieţele muncii. Dar mai este un lucru interesant de consemnat: avem români care ocupă poziţii cheie în mari companii internaţionale în domeniu, printre care Antonio Licu, Head of Safety Unit  la EUROCONTROL, George Firican, Deputy Regional Director la ICAO, Eduard Porosnicu, Senior Air Specialist la EUROCONTROL, Răzvan Bucuroiu, Head of Operations Planning la EUROCONTROL şi Radu Cioponea, Senior Expert în cadrul aceleiaşi organizaţii. Absolvenţi ai acestei Facultăţi de inginerie aerospaţială, acum, iată, calibrată şi spre o deschidere internaţională masivă, demonstrată de faptul că, deja, 40 din cei 200 de absolvenţi de până acum de la Air Navigation au fost deja ofertaţi pe pieţele străine. Ne bucură faptul că Adevărul a putut fi, ca partener media, alături de acest efort de a arăta că în România se poate construi o zonă a prestaţiilor de excepţie într-o meserie de înaltă specializare. Poate să fie un semn, cu siguranţă, cum spunea Mihai-Bogdan Nasulea, este o oportunitate pe care ei nu o pot rata şi pe care, cu puţină inteligenţă, ar putea-o folosi şi România.

Sursa: Adevarul.ro

 

Britanicii ne vânează liceenii: „Am fost acceptat la cinci universităţi”

Dacă românii care muncesc în Regatul Unit sunt huiduiţi de englezi, cei care merg acolo să înveţe sunt printre preferaţii dascălilor. Opţiunile destinaţiilor de studiu a celor 4.500 de tineri români care pleacă anual să înveţe în străinătate fluctuează extrem de mult, dar Marea Britanie pare să fie o alegere constantă. În ciuda scandalurilor iscate recent în Regatul Unit, în urma cărora românii au ieşit cu imaginea „şifonată”, 21 de universităţi britanice vor încerca să-i „seducă” pe elevii români la cea mai nouă ediţie a târgului Romanian Internaţional University Fair (RIUF), desfăşurat luna acesta în Bucureşti, Iaşi şi Cluj- Napoca. Trei domenii par să fi captat atenţia tinerilor de la noi: managementul, limbile străine şi marketingul. Este şi cazul lui Rareş Alma, care va absolvi vara acesta Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” din Bucureşti. A fost acceptat la cinci universităţi din Marea Britanie şi ar vrea să studieze Business Management la Universitatea Manchester. „Mi-am dorit mereu să fiu propriul meu şef, dar la noi nu există o şcoală unde să înveţi temeinic etapele construirii unei afaceri”, explică băiatul motivaţia din spatele deciziei sale. Elevii români au memorie de elefant Excelent vorbitor al limbii engleze, acesta spune că tinerii de la noi sunt bine primiţi de comunitatea academică, datorită unei calităţi deprinse în şcoala românească: „Elevii noştri sunt obişnuiţi cu un volum mare de informaţii, iar acolo se trezesc că au mai puţin de învăţat decât în liceu. Normal că se descurcă mult mai bine”. Procesul de aplicare la o astfel de universitate nu e tocmai floare la ureche. Rareş a început să facă voluntariat încă din clasa a IX-a şi a avut grijă să aibă medii mari. „Iniţial, m-am implicat în proiecte de liceu, prin care ajutam copiii bolnavi de hemofilie, iar acum sunt coordonatorul voluntarilor din târgul educaţional RIUF. Nu mi s-a cerut foaia matricolă, însă am avut grijă să am medii peste 8,50, cam asta e regula. Mai am şi un certificat de limbă engleză Cambridge”, explică tânărul reţeta succesului. „Britanicii sunt uimiţi că elevii noştri vorbesc o engleză perfectă şi reţin un volum mare de informaţii”, RAREŞ ALMAŞ, elev clasa a XII-a Bucureşti

Sursa: Evz.ro

 

PIAŢA MUNCII. Cursuri „particulare“ la universitate pentru viitorii angajaţi

Investitorii căsătoresc forţat programa şcolară cu regulile de pe piaţa muncii În contextul în care tot mai multe companii se luptă pentru a-şi asigura serviciile informaticienilor clujeni, există şi firme care au decis să încheie contracte direct cu universităţile. Companiile care consideră că piaţa locală a muncii nu este suficient de flexibilă sunt dispuse să finanţeze înfiinţarea unor noi secţii sau facultăţi. Condiţia este ca programele de studiu să includă cele mai noi tehnologii de pe piaţă, în aşa fel încât să fie scurtată perioada de acomodare pe care trebuie să o petreacă într-o companie un tânăr informatician angajat la ieşirea de pe băncile şcolii. În acest context, trei mari companii din domeniul IT au anunţat ieri că vor sponsoriza secţia în limba germană a Facultăţii de Matematică – Informatică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“. Este vorba de EBS, de subsidiara grupului auto Porsche, care şi-a deschis de puţină vreme un birou la Cluj, şi MHP Consulting, unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piaţa de profil. Cele trei companii au afaceri orientate cu precădere către piaţa germană şi austriacă şi doresc ca, prin intermediul acestui program academic de la universitatea clujeană, să îşi asigure resursele umane necesare. ”Pentru început, noua secţie în limba germană a Facultăţii de Matematică – Informatică va avea 30 de locuri, iar programa de studii va fi una foarte bine adaptată cerinţelor”, a declarat decanul Adrian Petruşel. Noua secţie ar urma să îşi înceapă cursurile din această toamnă. Adrian Petruşel a mai declarat că ideea de a porni această secţie a venit după succesul înregistrat de secţia în limba engleză a Facultăţii de Matematică – Informatică, care a furnizat deja contingente importante de absolvenţi facultăţilor clujene. Manager: aş angaja 100 de informaticieni La rândul său, Daniel Metz, fondatorul companiei clujene EBS România, care produce software de contabilitate pentru Guvernul Germaniei, dar şi pentru Biserica Romano-Catolică ori cea Lutherană din Germania, s-a ¬declarat încântat de faptul că va exista o anumită flexibilitate în pregătirea studenţilor. El a adăugat că, în prezent, EBS România a ajuns la 630 de angajaţi şi că intenţionează să mai angajeze. ”Dacă aş avea mâine posibilita¬tea să angajez 100 de informaticieni, aş face acest lucru imediat”, a spus -Daniel Metz. El a adăugat că, în contextul în care, în primii ani absolvenţii Facultăţii de Matematică-Informatică studiau patru ani pentru obţinerea licenţei, de la trecerea la sistemul Bologna, care are ciclul de trei ani de studiu pentru licenţă şi doi pentru masterat a observat o anumită scădere a calităţii pregătirii. Şi asta pentru că, în ciclul de licenţă, tinerii învaţă fundamentele profesiei, apoi ar urma, teoretic, specializarea în cadrul masteratului. ”Multe dintre masterate sunt după-amiază, după muncă ori la fără frecvenţă, iar în alte cazuri tinerii nu mai fac masterat. Acest lucru înseamnă că specializarea lor trebuie să fie asumată de mediul economic şi ne asumăm această specializare, însă nu cred că trebuie să ne ascundem nemulţumirea”, a spus Daniel Metz. Concurenţă din partea britanicilor Nu doar companiile germane se luptă pentru serviciile tinerilor informaticieni din Cluj. Oamenii de ¬afaceri din Marea Britanie mizează tot mai mult pe informaticienii clujeni. Thomsosn Online Benefits a anunţat, de exemplu, că după ce şi-a dublat la 70 numărul de angajaţi în anul 2013, şi în acest an îşi va dubla numărul de salariaţi de la Cluj. Mai mult, britanicii au transferat în Cluj-Napoca centrul de pregătire globală, Thomsons Academy, care pregăteşte angajaţii din Cluj, Londra, Singapore şi San Francisco. „Acest lucru înseamnă că specializarea lor trebuie să fie asumată de mediul economic şi ne asumăm această specializare, însă nu cred că trebuie să ne ascundem nemulţumirea.“ Daniel Metz, fondatorul companiei EBS România

Sursa: Romanialibera.ro

 

Deputat PSD: Sustin Guvernul atat timp cat nu se atinge de UMF Targu Mures

Deputatul PSD Mures Florin Buicu (foto) a declarat, joi, ca va sustine Guvernul, din Parlament, „atat timp cat nu se atinge de Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures”, dat fiind ca „politicul nu are ce cauta in spatiul academic in influentarea deciziilor”. Deputatul PSD de Mures Florin Buicu, care este secretarul Comisiei de Sanatate din Camera, a declarat presei ca a votat Guvernul si i-a dat aviz pozitiv lui Nicolae Banicioiu pentru portofoliul de ministru al Sanatatii, iar in continuare va sustine Guvernul, din Parlament, doar „atata timp cat nu se atinge de UMF Targu Mures”, unde a fost cancelar si unde tine si in prezent cursuri. „Voi sustine Guvernul atat timp cat nu se va atinge de UMF Targu Mures. Politicul nu are ce cauta in spatiul academic in influentarea deciziilor, pentru ca solutia trebuie gasita in interiorul UMF. (…) Refuz orice schimbare care ar putea duce la separarea studentilor, a salilor de curs in interiorul UMF Targu Mures, a clinicilor sau a spitalelor. Orice decizie in acest sens trebuie sa apartina Senatului UMF, in baza autonomiei universitare. Dorinta UDMR de infiintare a unei facultati separate cu predare in limba maghiara la UMF Targu Mures o gasesc nejustificata atata vreme cat minoritatile din tara noastra au toate conditiile de a invata in sistemul actual de invatamant”, a spus Buicu. El a precizat ca un parlamentar poate sustine Guvernul prin activitatea din comisia de specialitate si activitatea din plen, cand se pune problema votarii unor proiecte legislative. Deputatul PSD a subliniat ca, in contexul in care evenimentele din planul politic au readus in atentie problema UMF Targu Mures, „o problema sensibila, datorita careia Guvernul Ungureanu a cazut in 2012 printr-o motiune de cenzura”, el isi mentine opinia exprimata si atunci, ca „politicul nu are ce cauta in spatiul academic in influentarea deciziilor”. Buicu a subliniat ca, in prezent, la UMF exista „examene de admitere in limba maghiara, cursuri, sustinerea examenelor de specialitate de pe parcursul scolarizarii si de licenta, lucruri care reprezinta dovezi ale multiculturalismului in spiritul european respectat de tara noastra”. Totodata, potrivit sursei citate, in urma discutiilor dintre cadrele didactice romane si maghiare au fost facuti pasi importanti in vederea solutionarii problemei, insa „trebuie sa se inteleaga ca maghiarii reprezinta o minoritate etnica si nu sunt stat in stat”.

O problema spinoasa inca din 2011

Universitatea de Medicina si Farmacie Targu Mures a fost, incepand din 2011, subiectul unor controverse, in care formatiunile politice maghiare au reclamat nerespectarea dreptului la invatamant in limba materna asa cum prevede Legea educatiei 1/2011, iar cele romanesti, ca se vrea „scindarea”. O Hotarare de Guvern privind infiintarea liniilor maghiare de studiu la UMF Targu Mures a fost aprobata, la sfarsitul lunii martie 2012, de Cabinetul Ungureanu. Actul normativ stabilea ca la universitate va fi infiintata o noua facultate, cu programe in limbile romana, maghiara si engleza. Aplicarea HG a fost suspendata, in 4 mai 2012, in urma unei decizii a Curtii de Apel Targu Mures, care a admis o solicitare in acest sens formulata de conducerea UMF. Guvernul Ungureanu a declarat recurs fata de sentinta de suspendare a HG, insa ulterior Guvernul Ponta a retras actiunea. Respectiva HG a fost una dintre temele motiunii de cenzura a USL in urma careia a cazut Guvernul Ungureanu. In luna aprilie 2013, Hotararea de Guvern din martie 2012 privind infiintarea unei noi facultati in cadrul UMF Targu Mures, cu programe in limbile romana, maghiara si engleza, a fost anulata de Curtea de Apel Targu Mures. Premierul Victor Ponta preciza, luni, ca prevederile din protocolul semnat cu UDMR sunt cele cuprinse in programul de guvernare, aratand ca nu este vorba despre acceptarea unei descentralizari pe criterii etnice si nici de infiintare a unei universitati in limba maghiara la Targu Mures. Acordul semnat de liderii USD si UDMR, luni, prevede reglementarea problemei drepturilor culturale ale minoritatilor nationale, prin legislatie adecvata, reprezentarea proportionala a maghiarilor in institutii si solutionarea problemei infiintarii liniei maghiare la UMF Targu Mures.

Sursa: Ziare.com