Camerele de supraveghere nu rezolvă problema violenței în spațiul școlar

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Hartet” nu susțin inițiativa Ministerului Educației privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice și Continuare »

Oferta de odihnă și tratament pentru anul 2024

După o perioadă plină de provocări și realizări, ca în fiecare an, vă oferim posibilitatea de a vă planifica concediul de odihnă. Tocmai de aceea, am pregătit o selecție de oferte concepute Continuare »

Școlile din România au nevoie urgentă de o strategie de combatere a violenței de orice gen

Sistemul de educație din România își arată din nou vulnerabilitatea în fața cazurilor de violență și abuz, fie că vorbim despre situația de la Școala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul Continuare »

FSLI condamnă consumul de droguri

Consumul de droguri trebuie stopat, iar cei implicaţi în traficul de substanţe, indiferent cine sunt, trebuie să răspundă în faţa legii! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă acţiunea persoanelor care au avut Continuare »

Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la MInisterul Muncii

  În data de 5 iulie 2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a fost înregistrat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar. Descarcă CCMUNSNCIP Continuare »

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație!

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație! Pentru că mi-am respectat elevii și pe părinții acestora! Pentru că m-am săturat de CONTINUA REFORMĂ, fără noimă, fără obiective, fără ținte strategice, Continuare »

Cuvântul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava își reiterează publicația ”Cuvântul Sindicatului” în contextul noilor provocări din domeniul educației. Cuvantul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023 Continuare »

A fost emis Ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anii 2023-2026

A fost emis Ordinul privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ se stat  în Minsterul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii Continuare »

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice! Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin complicii agresorilor din şcoli! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va depune din Continuare »

 

Revista presei – 21.02.2014

PREUNIVERSITAR

 

Pricopie promite lansarea achiziţiei publice pentru noile manuale, cu o întârziere de trei luni faţă de calendar

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că va demara licitaţia publică pentru achiziţia noilor manuale şi, din acest moment, orice autor sau editură care doreşte să propună un manual trebuie să treacă prin acest proces. Oficialul a explicat că mai trebuie doar să publice anunţul de licitaţie în SEAP, deşi termenul iniţial, stabilit în calendarul publicat oficial, era 22 noiembrie 2013. Ministrul a declarat joi că este vorba, de fapt, de noile manuale pentru clasele I şi a II-a, pe formatul tipărit, nu neapărat despre manualele digitale. „De fapt, nu manualele digitale, ci noile manuale, pentru că noi vorbim de un proces pe care trebuie să îl luăm de la capăt”, a spus Pricopie, după ce a participat la masa rotundă organizată de Comitetul Sindical European pentru Educaţie şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în cadrul proiectului „Dialogul social sectorial la nivel European”, citat de Mediafax. Ministrul a precizat că anul trecut a spus că dacă se lucrează pe acest subiect, sunt şanse ca în septembrie 2014 să avem noile manuale. „Ştiţi care a fost reacţia unor editori, pentru că ar fi nedrept să spun reacţia editorilor. Au fost, din punctul meu de vedere, două temeri: prima ar fi că se stabilesc noi reguli ale jocului, fără ca dumnealor să fie consultaţi şi să ştie, şi a existat temerea că unii sunt avantajaţi în raport cu alţii, în special ca urmare a timpului foarte scurt. Şi au spus că unii poate că sunt pregătiţi, poate au ştiut dinainte, alţii nu au ştiut. Pentru a nu exista această suspiciune, atunci am amânat procesul cu un an, am supus dezbaterii publice toate documentele, astfel încât să nu mai poată nimeni să spună că s-au făcut peste noapte sau că nu au avut timpul suficient”, a adăugat Pricopie. Ministrul a mai spus că deşi editorii au cerut şase-nouă luni, le-a acordat mai mult timp. „Aceasta este zona de dezbatere publică. Mai departe, din acest moment, vorbim despre o licitaţie publică. Adică orice autor, editură, oricine doreşte să facă o propunere de manual, trece printr-un proces de licitaţie publică. Licitaţia publică se face după regulile privind achiziţiile publice, iar din acest moment nu cred că mai poate să spună cineva că sunt reguli noi. Ele au fost şi sunt în continuare pe internet. Singurul lucru pe care mai trebuie să îl facem este să încărcăm pe SEAP procedura de achiziţie”, a mai spus Remus Pricopie. Copiii ar putea să nu mai aibă manuale digitale în septembrie Fiindcă licitaţia pentru manualele digitale nu a fost demarată de Ministerul Educaţiei, ordinul de ministru nefiind semnat nici până acum, reprezentanţii editurilor atrag atenţia că este deja prea târziu să mai producă manuale digitale la timp, până la începerea anului şcolar 2014-2015. Sacrificate ar fi chiar primele manuale digitale care ar fi trebuit să ajungă pe băncile elevilor care la anul intră în clasa întâi şi a II-a. „Chiar dacă, să spunem, ordinul se aprobă pe 1 februarie, iar evaluarea manualelor propuse s-ar face în iunie, deci în cinci luni de la aprobare, în loc de şase cum ar trebui, verdictul ar veni în iulie… putem spune că deja e prea târziu. Doar dacă se renunţă la formatul digital am reuşi să avem la anul manuale noi în formatul printat pentru clasele I şi a II-a”, a declarat pentru adevarul.ro, Claudiu Istrate, reprezentant al Uniunii Editorilor din România. Peste 500.000 de elevi afectaţi Şi Paul Balogh, partener la Readforward, companie care digitalizează manuale, crede că „pentru anul şcolar 2014-2015, este deja prea târziu şi susţine că elevii nu vor avea manuale aprobate de minister, ceea ce ar afecta peste 500.000 de elevi”. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au putut fi contactaţi deocamdată pentru a oferi un punct de vedere. El a mai precizat, într-o cronologie a evenimentelor din 2013 legate de digitalizarea manualelor şcolare, publicată pe site-ul lor, că, în decembrie 2013, o parte din editurile educaţionale au primit o adresă oficială de la Ministerul Educaţiei, în care li se cere să trimită o ofertă de preţ „în vederea demarării achiziţiei de manuale”. O parte din editurile educaţionale au primit o adresă oficială de la Minister „Sunt cerute ambele formate – fizic şi digital. Nu sunt cunoscute criteriile de selecţie a editurilor care au primit cererea de ofertă. Formulările ambigue au speriat destui editori, care au refuzat să trimită aceste preţuri în condiţiile în care nu există criterii finale de evaluare a manualelor şi nici datele tehnice. Cei care au răspuns au oferit preţuri aliniate costurilor estimate. Aceste preţuri nu mai sunt sub 2 lei pe exemplar (ca la licitaţiile anterioare, de prin 2003-2007), ci în jurul sumei de 20 de lei / exemplar de manual fizic + digital”, se arată în cronologia Readforward. Licitaţie întârziată Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, pe 21 noiembrie, că va aproba prin ordin metodologia privind evaluarea şi achiziţionarea manualelor şcolare pentru clasele I si a II-a, urmând ca a doua zi să lanseze licitaţia pentru noile manuale clasice şi digitale, potrivit calendarului anunţat acum o săptămână. Oficialul a subliniat că este valabil calendarul anunţat: ”la 5 septembrie 2014 eu îmi doresc manualele pe băncile şcolii”. Pricopie a precizat că nu a aprobat până acum metodologia privind noile manuale şcolare pentru clasele I şi II ”pentru a lăsa timp suficient să se exprime toată lumea, să se trimită observaţii, puncte de vedere” şi că au analizat toate propunerile primite, inclusiv de la asociaţia editorilor. Ce vor învăţa elevii din manualele digitale De anul viitor, elevii din clasele I şi a II-a vor învăţa să scrie, să citească, să calculeze, dar şi despre natură şi religie din manuale digitale. Ei vor învăţa Religia, Matematica, Ştiinţele Naturii, dar şi Comunicarea cu ajutorul filmuleţelor, hărţilor şi al exerciţiilor interactive. „Manualele digitale vor cuprinde atât conţinutul celor tipărite, cât şi exerciţii interactive, jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări”, a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Practic, noile manuale le vor completa pe cele de la materiile obligatorii: Comunicare în limba română/maternă, Matematică şi Explorarea mediului, Limba modernă şi Religie, şi ar trebui să ajungă în şcoli cel târziu pe 5 septembrie 2014, potrivit documentelor publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale. În documentele publicate de MEN, mai exact în Caietul de sarcini, este menţionat că manualele digitale vor putea fi accesate de pe platforma manuale.edu.ro, care momentan nu este funcţională. Pentru aceasta se vor crea trei tipuri de utilizatori care vor putea intra pe site fiecare cu o parolă: elevul, părintele şi profesorul.

Sursa: Adevarul.ro

 

Plagiat la Educaţie. Remus Pricopie lasă de înţeles că Ştefania Duminică va pleca singură. Ponta susţine că decizia aparţine partidului. PNL nu o susţine

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică, cea care este acuzată că a plagiat, şi a înţeles că aceasta se va retrage. Acesta a mai precizat că demisia este un act personal, iar o eventuală demitere nu ţine de el, ci de Guvern. La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că decizia aparţine PNL. Purtătorul de cuvânt al PNL spune că partidul nu se opune demiterii. UPDATE:  Premierul Victor Ponta poate lua oricând orice decizie în cazul secretarului de stat Ştefania Duminică, menţionând că liberalii nu vor se vor împotrivi în cazul unei măsuri de demitere, a declarat  purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, pentru Mediafax.   Pocora a fost întrebată dacă este posibilă demiterea din funcţie a secretarului de stat al ministerului Educaţiei, Ştefania Duminică, acuzată de plagiat. „Premierul poate lua oricând orice decizie consideră necesară, PNL nu are nimic împotrivă”, a răspuns purtătorul de cuvânt al PNL. UPDATE: Potrivit Premierului Victor Ponta, nu este treaba Guvernului să o demită pe secretarul de stat pe preuniversitar, Ştefania Duminică, ci a partidului din care aceasta face parte – PNL. „Doamna secretar de stat este numită de către PNl şi dumnealor trebuie să ia decizia”, a declarat Victor Ponta joi, la Guvern.   În ceea ce priveşte ancheta Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, demarată acum aproximativ două săptămâni, aceasta se apropie de sfârşit, au declarat reprezentanţii universităţii pentru adevarul.ro, ceea ce înseamnă că vom avea un prim verdict oficial în cazul acuzaţiilor de plagiat în lucrarea de disertaţie de la master.   Remus Pricopie a spus că, după ce a aflat că secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să aibă o discuţie cu aceasta, potrivit Mediafax. „Mi-a cerut un răgaz de câteva zile ca să înţeleagă despre ce este vorba, pentru că era vorba despre un lucru care s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă”, a declarat Remus Pricopie, precizând că aceasta a solicitat şi câteva zile de concediu. Ministrul Pricopie a mai spus că a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat Ştefania Duminică, după ce aceasta a revenit din concediu, şi a înţeles că ar urma să se retragă. „În urma mai multor discuţii pe care le-am avut, inclusiv atunci când a revenit după cele trei zile de concediu, eu am înţeles că se va retrage şi că-şi va depune demisia. Nu a făcut acest lucru. Demisia nu ţine de mine, este un act personal, aşa cum şi destituirea nu ţine de mine, este un act la nivelul Guvernului. Eu cred că lucrurile se vor rezolva destul de repede”, a mai spus Remus Pricopie, după ce a participat la un eveniment organizat de Comitetul Sindical European pentru Educaţie. Întrebat dacă a avut o discuţie cu Ştefania Duminică şi după declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, Pricopie a spus că de miercuri seară până joi dimineaţă nu a mai discutat despre acest subiect cu secretarul de stat. „De ieri până azi nu am avut nicio discuţie, ieri am fost la Bruxelles, azi am venit la conferinţă, deci nu am avut nicio discuţie”, a mai spus Pricopie. Traian Băsescu a cerut revocarea secretarului de stat Duminică Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că îi cere premierului Victor Ponta revocarea secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Ştefania Duminică pentru plagiat, menţionând că ştie că şefului Guvernului o să îi fie greu să sancţioneze astfel o faptă de plagiat. Şeful statului a arătat că a confruntat cele două lucrări, cea a lui Dumnică şi a colegei care terminase cu patru ani în urmă aceleaşi cursuri pentru masterat, şi nu există niciun dubiu. „Chiar dacă nu sunt specialist, este bine să o revoce. Ştiu că lui Victor Ponta îi este foarte greu să revoce pe cineva pentru plagiat, pentru că nu s-a autorevocat pe el, pentru plagiat, dar doamna Duminică nu mai are niciun fel de autoritate morală în calitate de hoţ”, a spus preşedintele. Băsescu a mai spus că „Ştefania Duminică a furat, ca şi premierul”. „Furt intelectual se numeşte şi este bine să plece din funcţii de demnitate publică”, a spus preşedintele. PNL nu s-a pronunţat, deocamdată, în legătură cu retragerea din Ministerul Educaţiei Naţionale a secretarului de stat Ştefania Duminică, suspectată că şi-ar fi copiat întreaga lucrare de disertaţie pentru master, potrivit unor surse oficiale. Anchetă la Universitatea din Bucureşti Vineri, 7 februarie, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a anunţat oficial că „s-a autosesizat în cazul suspiciunii de plagiat referitoare la lucrarea de disertaţie a doamnei Ştefania Duminică, ca urmare a semnalării acestei situaţii în mass-media”, ceea ce „Adevărul” dezvăluise anterior. „Comisia a declanşat analiza cazului conform regulamentelor în vigoare ((Regulamentul de funcţionare a Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, Codul de Etică al Universităţii din Bucureşti şi Carta Universităţii din Bucureşti). Rezultatele analizei vor fi făcute publice în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat de presă oficial al UB. Duminică, acuzată că şi-ar copiat integral lucrarea de master   Secretarul de stat Ştefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat din 2012 după o lucrare din 2008, potrivit unor documente prezentate într-o emisiune a postului de televiziune B1. Ştefania Duminică este secretar de stat în Ministerul Educaţiei, lector universitar la Departamentul de formare a profesorilor din cadrul Universităţii din Bucureşti şi profesor de limba şi literatura română în învăţământul preuniversitar.   A absolvit Liceul Pedagogic din Bucuresti, şi-a luat licenţa la Facultatea de Litere a UB şi a făcut un master în management educaţional la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a UB, fiind doctorand în cadrul aceleiaşi universităţi, în domeniul Ştiinţele educaţiei.

Sursa: Adevarul.ro

 

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Subiectele şi baremele pentru simularea de la Limba maternă

Astăzi a avut loc ultima probă de la simularea Evaluării Naţionale din 2014, la Limba Maternă. Elevii s-au plâns că subiectele au fost dificile, cu formulări ambigue, însă profesorii spun că au fost de nivel mediu. Rezultatele finale ale simulărilor se vor comunica pe 7 martie. Ministerul Educaţiei a publicat subiectele şi baremele pentru simularea de la Limba maternă. UPDATE: Elevii de la Liceul german „Goethe” din Capitală, care au dat joi simularea la Limba maternă au spus că primul subiect, cel de literatură, a fost mai greu decât s-au aşteptat. „Am avut probleme la primul subiect, unde am înţeles mai greu ce ni s-a cerut. Trebuia să copiem un paragraf din textul dat şi să explicăm ceva legat de el, iar formularea a fost neclară”, a declarat unul dintre elevii de la „Goethe”. „Subiectele mi s-au părut semigrele. Am putut să le rezolv pe toate, fiindcă le-am tratat cu seriozitate. Acolo unde nu m-am descurcat o să mai repet până la vară şi atunci cred că o să-mi fie mai uşor”, a mai spus un alt elev. Mai mult, până şi o elevă a liceului de origine germană, mutată aici, s-a declarat de aceeaşi părere. „Mi s-au părut mai grele subiectele decât ceea ce am primit eu la testele din şcoala din Germania”, a spus aceasta. Păreri împărţite Pe de altă parte, profesorii de germană nu consideră că testul a fost atât de dificil. „Nu au fost subiecte mai grele decât la examenul din vara trecută. Personal, mi s-a părut că totul a fost ok şi nici elevii nu mi-au sesizat o problemă. Nu a fost vreun subiect de departajare, mai bine zis cunoştinţele de limbă germană fac departajarea între elevii de 9 şi cei de 10”, a declarat pentru adevarul.ro Bianke Grecu, directoarea adjunctă de la Colegiul Naţional „Samuel Von Brukenthal”, din Sibiu. Simularea de la limba maternă a fost destinată elevilor care aparţin minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă: maghiară, germană, rromani, sârbă, clovacă, ucraineană şi italiană. Simulările sunt organizate întocmai ca examenul de la vară: elevii vor sta câte unul în bancă, vor avea doi supraveghetori în sală, coli speciale de examen pe care îşi vor trece numele şi vor fi monitorizaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere care vor fi activate pe parcursul celor două ore (9-11), cât vor susţine testarea. Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii care au dat simulare la Limba Germană Ministerul Educaţiei a precizat şi materia pe care elevii nu o vor primi la simulare, fiindcă nu s-a studiat încă la clasă. Lista Continuturi Simulare Evaluare Nationala Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine că subiectele vor fi de nivel mediu, iar notele nu vor fi trecute în catalog. „Simulările şi evaluările pe parcurs permit creşterea performanţei şi a calităţii sistemului de învăţământ. Pentru că mâine încep testele în cadrul simulărilor pentru examenul de evaluare naţională, cu proba de limbă şi literatură română, le urez elevilor mult succes şi putere de concentrare. Cu toţii trebuie să ştie că subiectele vor fi de nivel mediu şi că acest exerciţiu îi ajută şi îi pregăteşte în vederea examenului din iunie”, a precizat ministrul. Rezultatele obţinute de elevi la simularea evaluării naţionale vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Aceste rezultate nu vor fi trecute în catalog, a conchis ministrul Educaţiei. Marţi şi miercuri au avut loc simulările de la Limba Română şi de la Matematică. Atât elevii cât şi profesorii spun că la Română subiectele au fost neaşteptat de uşoare, însă la Matematică, subiectul al treilea a fost destul de greu cu genul de cerinţe care fac diferenţa dintre un copil de nota 9 şi unul de nota 10. Calendarul privind simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a: •     Limba şi literatura Română – 18 februarie •     Matematică – 19 februarie •     Limba şi literatura maternă – 20 februarie •     Rezultatele vor fi afişate pe 7 martie. Calendar Evaluarea Naţională 2014: • 13 iunie – încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a • 16 – 18 iunie – înscrierea la Evaluarea Naţională • 23 iunie – Limba şi literatura română – proba scrisă • 24 iunie – Limba şi literatura maternă – proba scrisă • 25 iunie – Matematică – proba scrisă • 27 iunie – afişarea rezultatelor (pâna la ora 16:00) • 28 iunie – depunerea contestaţiilor • 28 – 30 iunie – rezolvarea contestaţiilor • 1 iulie – afişarea rezultatelor finale   Barem Germana Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Italiana Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Barem Italiana Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Maghiara Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Barem Maghiara Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Rromani Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Barem Rromani Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Sarba Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Barem Sarba Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Slovaca Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Barem Slovaca Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Ucraineana Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala Barem Ucraineana Materna 2014 Simulare Evaluare Nationala

Sursa: Adevarul.ro 

 

Preşedintele Băsescu a cerut revocarea secretarului de stat de la Educaţie acuzat de plagiat: „Am confruntat cele două lucrări şi nu este niciun dubiu”

Preşedintele ţării, Traian Băsescu, a cerut miercuri seară public premierului Victor Ponta să o revoce din funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei pe Ştefania Duminică, acuzată că ar fi plagiat în lucrarea de disertaţie de la master. „Îl rog public pe domnul prim-ministru Ponta să o revoce pe doamna Ştefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, pentru plagiat. Am confruntat cele două lucrări şi nu este niciun dubiu. E bine să o revoce, ştiu că lui Victor Ponta îi e greu să revoce pe cineva pentru plagiat, nu s-a autorevocat pe el, dar doamna Duminică nu mai are niciun fel de autoritate morală în calitate de hoţ. Această doamnă a furat, ca şi premierul, furt intelectual se numeşte”, a declarat Traian Băsescu într-o conferinţă de presă de miercuri seară. Acuzaţii de plagiat în lucrarea de la master Secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Valentina Ştefania Duminică, este suspectată că ar fi plagiat în 2012 o lucrare de masterat din 2008 a unui absolvent al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, intitulată „Pagini web în prezentarea elementelor de geografie a României în ciclul primar”, potrivit documentelor prezentate marţi seara de jurnaliştii B1 TV. Aceasta riscă însă dosar penal pentru fals în înscrisuri oficiale, în cazul în care se dovedeşte că a copiat o întreagă lucrare în dizertaţia sa. Ea a depus în dosarul de la Facultate de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti (UB), unde a absolvit un master în Management educaţional, o declaraţie pe proprie răspundere potrivit căreia lucrarea nu este plagiată, au precizat pentru „Adevărul” reprezentanţii UB. În plus, aceştia au declarat joi că lucrarea de disertaţie a oficialului nu a fost trecută printr-un soft antiplagiat. Motivul: această verificare nu este obligatorie şi se face prin sondaj, la cererea facultăţii. Anchetă la Universitatea din Bucureşti Vineri, 7 februarie, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a anunţat oficial că „s-a autosesizat în cazul suspiciunii de plagiat referitoare la lucrarea de disertaţie a doamnei Ştefania Duminică, ca urmare a semnalării acestei situaţii în mass-media”, ceea ce „Adevărul” a dezvăluit de acum două zile. „Comisia a declanşat analiza cazului conform regulamentelor în vigoare ((Regulamentul de funcţionare a Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, Codul de Etică al Universităţii din Bucureşti şi Carta Universităţii din Bucureşti). Rezultatele analizei vor fi făcute publice în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat de presă oficial al UB. Decizie oficială amânată Lucrarea Ştefaniei Duminică va fi analizată de o comisie de specialitate pentru a se vedea în ce măsură ceea ce a apărut în spaţiul public se confirmă, a declarat ulterior şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie. Acesta a mai anunţat în urmă cu o săptămână şi jumătate că 11 februarie urma să fie termenul-limită acordat secretarului său de stat pentru clarificări, însă după această dată nu a fost anunţată nicio decizie oficială privind o posibilă demisie sau demitere.

Sursa: Adevarul.ro

 

Pricopie discută la Bruxelles despre măsurile luate pentru diminuarea fenomenului de abandon şcolar

Măsurile luate de Ministerul Educaţiei pentru stimularea participării la educaţie a copiilor şi tinerilor de etnie romă, dar şi pentru diminuarea abandonului şcolar vor fi discutate, miercuri, la Bruxelles, de ministrul Remus Pricopie cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, se întâlneşte, miercuri, la Bruxelles, cu Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European. Agenda discuţiilor include teme privind priorităţile României în domeniul educaţiei şi formării profesionale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei. Potrivit sursei citate, unul dintre subiecte are în vedere consolidarea relaţiilor de cooperare prin participarea României la programele şi iniţiativele Uniunii Europene, inclusiv la noul program Erasmus+, desfăşurat în perioada 2014 – 2020. De asemenea, ministrul Remus Pricopie va prezenta măsurile de intervenţie ale ministerului asupra diminuării fenomenului de abandon şcolar şi programele instituţiei privind asigurarea accesului la educaţie a principalelor grupuri vulnerabile. Oficialul român va discuta şi despre implementarea strategiei pentru educaţie timpurie, în vederea asigurării unei pregătiri optime pentru şcoală a copiilor de vârstă preşcolară. Peste 20% din copiii din mediul rural nu termină nici opt clase În jur de 1,7% dintre copiii din mediul rural abandonează şcoala din cauza situaţiei socio-economice a familiei, judeţele Vaslui şi Dolj fiind pe primele locuri în ceea ce priveşte efectele sociale de tipul acesta ale sărăciei, se arată într-un studiu World Vision. „Copiii abandonează şcoala fiindcă încearcă să-şi sprijine familiile, să contribuie la venit, iar fetele mai abandonează şi fiindcă se mărită de mici”, a explicat joi sociologul World Vision, Mina Petre. Consecinţele nivelului de trai se văd şi în rezultatele de la examenele naţionale. La Evaluarea Naţională, spre exemplu, 30% din elevii din mediul rural au note sub 5, în timp ce doar 12% din copiii de la oraş au note atât de mici. Aproximativ 20% dintre copiii săraci de la sat consideră că sunt trataţi mai prost la şcoală decât colegii lor mai înstăriţi şi, în medie, elevii din mediul rural petrec cu aproximativ un an mai puţin în învăţământul primar şi gimnazial, comparativ cu cei din urban.

Sursa: Adevarul.ro

 

O şcoală din Vaslui interzice elevilor hainele mulate, prea scurte sau transparente. Elevii nu au voie nici să-şi vopsească părul

Noul regulament al Şcolii nr 5 Ştefan cel Mare, din Vaslui, reglementează cum trebuie să vină elevii îmbrăcaţi la şcoală. Pe lângă ţinuta decentă, aceştia trebuie sa aibă şi un comportament  pe măsură. Una dintre cele mai bine cotate unităţi de învăţământ din municipiul Vaslui şi-a inaugurat noul site al şcolii şi, odată cu el, noul regulament de ordine interioară în care elevilor le sunt aduse la cunoştinţă drepturile, dar şi obligaţiile. Astfel, chiar dacă nu sunt obligaţi să poarte uniforme, elevii sunt înştiinţaţi că au obligaţia de a veni la şcoală într-o ţinută cât mai sobră. Conducerea unităţii de învăţământ interzice cu desăvârşire purtarea hainelor transparente, excesiv de strâmte, prea scurte sau prea decoltate. Elevii nu au voie să vină la şcoală cu părul vopsit sau cu tatuaje. De asemenea, elevii nu au voie să fumeze în nici în şcoală, nici în curtea unităţii de învăţământ, în caz contrar fiind sancţionaţi cu scăderea notei la purtare. Pedepsiţi vor fi şi cei care se vor implica în scandaluri, ori vor tulbura grav activitatea şcolară. Elevii sunt ameninţaţi cu scăderea notei la purtare sub 5, dacă vor chema la şcoala alţi elevi, prieteni, rude sau alte persoane adulte pentru răfuieli sau intimidări.

Sursa: Adevarul.ro

 

Viceprimarul Ioan Peteleu vrea campus social cu şcoală şi grădiniţă pentru săracii Bistriţei

În cadrul unei conferinţe de presă, senatorul Dorin Dobra şi viceprimarul Ioan Peteleu s-au arătat împotriva locuinţelor de necesitate care ar fi prea scumpe. În schimb ar vedea o rezolvare a problemelor de integrare a romilor din locuinţele sociale din cartierul Viişoara prin amenajarea unui campus social cu grădiniţă, cantină socială, terenuri de joacă şi de sport.

„Problema nu s-a rezolvat doar construind aceste blocuri. Trebuie o abordare strategică, un plan de acţiune. Dacă nu vom construi grădiniţă, şcoală, cantină socială, spaţii de socializare, terenuri de joacă şi de sport problema nu va fi rezolvată. Am propus ca zona Heidenfeld să devină un campus social, inclusiv cu activităţi de economie socială, activităţi de educare a adulţilor, nu numai a copiilor, traininguri privind gestionarea bugetului familiei,” a precizat în cadrul conferinţei de presă de joi viceprimarul Ioan Peteleu. Mai mult, viceprimarul s-a arătat şi împotriva locuinţelor de necesitate, susţinând că sunt prea scumpe. Preţul pe metru pătrat final ar ajunge la 680 de euro, mult prea mult, susţine Ioan Peteleu. Acesta nu a ignorat nici teancul de petiţii depuse la Primărie de locuitorii din Viişoara, care nu îşi doresc ca aceste locuinţe să fie amenajate în zonă.

Sursa: Adevarul.ro

 

Elevă de clasa a VII-a, scoasă pe braţe dintr-un bar din centrul Vasluiului, în stare avansată de ebrietate. Adolescenta i-a agresat pe medicii de la Ambulanţă

O adolescentă de 14 ani, din municipiul Vaslui, elevă în clasa a VII-a una din Şcolile de elită din oraş, a fost internată astăzi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind într-o stare avansată de ebrietate. Fata a sărit la bătaie la cadrele medicale, distrugând aparatura medicală. Fata a fost preluată joi, după amiază, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui dintr-un pub din centrul oraşului, după ce mai multe persoane au sunat la 112, îngrijorate de manifestările acesteia . Pe drumul spre spital, minora a devenit agresivă, lovind medicul de pe ambulanţă şi distrugând aparatura medicală din autosanitară. Scandalul a continuat şi în Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde asistentă medicală a fost plesnită de adolescenta beată. Mihaela Moroşanu, mama fetei, a declarat cadrelor medicale că fiica, fiind singură acasă, a invitat o prietenă şi ar fi consumat pălincă, din curiozitate. Ulterior fetele, în loc să meargă la cursuri, care începeau la ora 13, şi-au continuat distracţia într-un pub din centrul oraşului. În timp ce mama adolescentei susţine că incidentul este unul izolat şi că fiica sa este un copil cuminte, conducere şcolii unde aceasta învaţă o contrazice, spunând că aceasta este un elev problemă. « De două zile această elevă absentează de la cursuri. Este crescută doar de mamă. Are nota scăzută la purtare, din cauza absenţelor. În urmă cu două zile am avut o discuţie cu mama fetei, legată de situaţia şcolară. A avut o atitudine agresivă faţă de elevă şi i-am recomandat încă de atunci să găsească alte soluţii pentru a o determina să frecventeze şcoala şi nicidecum să rezolve problema prin agresiune”, a declarat Pavelina Tăune, directorul Şcolii Mihai Eminescu, din Vaslui. Conducerea SAJ Vaslui a sesizat reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui despre acest caz. În plus, medicul de pe ambulanţă a anunţat că va sesiza Poliţia, pentru a sesiza faptul că minoră a consumat băuturi alcoolice într-un local public, unde, teoretic, comercializarea băuturilor alcoolice minorilor este interzisă. Conducerea SAJ a anunţat că nu va depunde plângere la poliţie împotriva minorei pentru pagubele produse.

Sursa: Adevarul.ro

 

O şcoală din Satu Mare este călcată lunar de hoţi pentru că nu are paznic

Şcoala Generală din comuna Viile Satu Mare se situează în topul unităţilor de învăţământ din judeţ unde numărul infracţiunilor creşte de la an la an, deoarece nu are paznic. În acest an s-au înregistrat 13 infracţiuni, în principal sustrageri de telefoane mobile, iar în două cazuri, distrugere de bunuri şi lovire. În cursul zilei de miercuri, 19 februarie, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, a convocat o şedinţă cu caracter informal privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar în semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014. La şedinţă au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret. S-a subliniat una dintre clădirile şcolilor generale din comuna Viile Satu Mare care nu are împrejmuire. Astfel, în perioada de referinţă s-au înregistrat 13 infracţiuni, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului şcolar trecut. Obiectul infracţiunilor l-a constituit în principal sustrageri de telefoane mobile, iar în două cazuri, distrugere de bunuri şi lovire.  Urmare a intervenţiilor organelor de poliţie, din cele 13 infracţiuni, în şapte cazuri autorii au fost identificaţi, iar în celelalte, activităţile de identificare continuă.  Printre principalele cauze care au condus la săvârşirea acestor fapte au fost identificate lipsa pazei sub orice formă, lipsa de operativitate în sesizarea evenimentului de către cadrele didactice, neluarea unor măsuri minime de securitate a bunurilor elevilor. Prefectul judeţului Satu Mare a dispus ca primarul comunei Viile Satu Mare să informeze despre cauzele care au condus la nerezolvarea împrejmuirii clădirii cu destinaţie de şcoală menţionată şi luarea unor măsuri de urgenţă în vederea realizării gardului de împrejmuire. În judeţul nostru figurează 315 unităţi de învăţământ preuniversitar care găzduiesc zilnic un număr total de 59.867 elevi şi preşcolari. De menţionat că în majoritatea covărşitoare a unităţilor de învăţământ este asigurată paza, fie prin mijloace tehnice de supraveghere, fie prin paznici angajaţi în acest sens.

Sursa: Adevarul.ro

 

Şcoala de după-amiază – o nerozie!

O întreb pe mama cine a avut o şcoală mai uşoară: nepoţii sau noi, copiii ei. Şi-a crescut cei trei copii, iar acum continuă cu nepoţii. Are termen de comparaţie, aşa că îmi pot verifica revolta faţă de învăţământul românesc. Iar revolta aceasta a fost dublată de două experienţe personale: cea de mamă şi cea de membru în Comisia de educaţie din Camera Deputaţilor. Ambele situaţii mi-au permis să văd limitele acestui sistem, limite susţinute infamant de decidenţii politici care s-au perindat prin funcţii ministeriale. Se spune că un popor e cu atât mai uşor de controlat şi dominat cu cât e mai needucat şi cu cât are o sănătate precară. Am mari îndoieli că politicienii noştri păstrează Educaţia şi Sănătatea în topul celor mai neperformante domenii, bazându-se pe această constatare. Pur şi simplu e un mixt de prostie, ineducabilă nesimţire şi indiferenţă, caractere impenitente pe care le descoperim cu o constanţă îngrijorătoare  înşurubaţi în funcţii. Mama spune că, pe vremea mea – adică a copiilor ei – se făcea şcoală, dar tot ea îmi spune că nepoţii ei au un regim mult mai dur. „Voi aveaţi timp să vă jucaţi, să bateţi mingea în curte“, ceea ce e absolut adevărat. Nu vă grăbiţi să îmi explicaţi că cei de acum nu mai au timp să bată mingea în curte, pentru că sunt toată ziua cu ochii în laptop sau în telefon. Eu nu vorbesc aici de aceste atracţii care apar pe parcurs. Eu spun despre cum şcoala te îndepărtează de şcoală, cum cei mai mulţi copii termină bine şi foarte bine şcoala primară şi cum în gimanziu încep să se piardă şi se pierd atât de mult şi bine că nu îi mai poţi recupera. Că şcoala cel mai adesea înseamnă teme şi teste. Înţeleg şi la ce se referă mama – (aud adeseori această afirmaţie nostalgică pentru şcoala de “dinainte”, admiraţie care ma revoltă prin suficenţă) – când susţine că şcoala de pe vremea copiilor ei, adică şcoala pe care am făcut-o noi, cei trei fraţi – era cu sens. Pe vremea de „dinainte”, ceea ce se făcea în şcoala românească era suficient ca să te integreze în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Drept urmare, era o concordanţă între şcoală şi piaţa muncii. Da, avea o coerenţă sistemul raportat la societatea aceea. Era normal să studiez sămănătorismul, poporanismul sau alte –isme, să învăţ Alecsandri şi “Iarna pe uliţă”. Pentru că eram pe uliţă şi “vedeam” ce citeam. Dar acum? Acum ce coerenţă e între ce se predă la şcoală – chiar evit, în cunoştinţă de cauză să folosesc verbul a învăţa – si dinamica de pe piaţa muncii? Cine sunt cei care predau copiilor? Aţi avut vreodată curiozitatea să vă uitaţi pe diplomele de absolvire ale tinerilor profesori? Sau în ce măsură vârstnicii profesori ţin pasul cu domeniul lor? Cu noile metode de predare? Sunt enorm de multe de făcut şi schimbat în învăţământ şi nu îmi propun acum să reiau inventarul tuturor traumelor sistemice şi nici să pun la cale de-a valma revoluţii şi rezoluţii. Există însă un rău care se amplifică pe an ce trece. În loc ca Ministerul să încerce să tempereze măcar câteva aspecte la îndemână, din contră, priveşte cu aceeaşi obrăznicie înrăutăţirea sistemului. Se vorbeşte mult despre cum părinţii pierd contactul cu odrasla, cum trebuie create programe de nutriţie pentru a corecta apucăturile nesănătoase ale adolescenţilor, cum tânara generaţie şi-a făcut un obicei tot nesănătos să se culce târziu şi să se trezească la fel de târziu. Şcoala dă un ajutor nesperat pentru întreţinerea acestor tare de comportament adolescentin. Cursurile de după-amiază sunt cel mai bun context. Iar Ministerul nu doar că nu intenţionează să restricţioneze cât se poate acest imbecil de sistem, ci chiar îşi găseşte justificări la fel de nesimţite pentru a-l extinde. Acest ciclu de după-amiază poate fi masiv limitat, până la desfiinţare. Dar noi ne agităm – noi, părinţii – doar la început şi la final de an şcolar. Apoi, tăcem isteric timp de un an. Urmărim convulsiv lipsa de preocupare a ministerului, Guvernului şi administraţiei locale în faţa problemelor care se adaugă an de an. Şcoala de după-amiază poate fi desfiinţată. Soluţii există, iar faptul că funcţionarii invocă pretextul că nu sunt spaţii e fantoma cu care ne sperie. Sunt spaţii! Chiar şi de închiriat! Dacă sunteţi de acord să ne mobilizăm pentru a le impune guvernanţilor să rezolve această problemă, un prim pas e să semnăm cât mai mulţi petiţia pentru desfiinţarea acestui sistem. O găsiţi aici.

Sursa: Adevarul.ro

 

Liceul Agricol Hemeiuş, unde a dat Bacalaureatul Dumitru Sechelariu, se desfiinţează. Ultimii elevi se vor transfera în Bacău

Performanţele scăzute ale elevilor din ultimii ani, absenteismul şi abandonul şcolar, au determinat autorităţile locale şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean să închidă Grupul Şcolar Agricol Hemeiuş. Clădirile care aparţin acum liceului vor fi folosite în scopuri economice, pentru obţinerea de venituri. Ultimii 30 de elevi vor decide, în funcţie de apetitul pentru şcoală, la ce liceu se vor transfera în Bacău. Liceul din Hemeiuş, care a dat atâţia ingineri, tehnicieni sau mecanici înainte de 1989, unii dintre ei ajungând chiar în funcţii de conducere în instituţiile statului, îşi închide porţile. În acest an şcolar, mai sunt înscrişi la cursuri, 60 de elevi, din care 30 fac seralul. Tot la Hemeiuş a terminat cursurile de liceu şi a dat Bacalaureatul şi fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu. În ultmii trei ani, tot mai puţini elevi din comună au ales să se înscrie în clasa a 9-a şi niciunul dintre absolvenţi nu a reuşit să treacă Bacalaureatul. Lipsa de performanţă a elevilor şi cadrelor didactice de aici şi  costurile foarte mari cu întreţinerea imobilelor au impus decizia finală. „A fost un management defectuos. Trebuiau atrase cadre didactice cu pregătire dar şi elevi. În acest an şcolar niciun copil nu s-a mai înscris la acest liceu . Decizia închiderii s-a luat în urma discuţiilor cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bacău, după o analiză a situaţiei şi costurilor“, a declarat viceprimarul Ioan Gălăţeanu. Evoluţia liceului agricol din ultimii ani a fost previzibilă chiar şi pentru conducerea şcolii. Lipsa dotărilor, schimbarea obţiunilor elevilor de astăzi spre învăţământul teoretic, depopularea satelor şi chiar poziţionarea liceului au condus la desfiinţare. „Având în vedere poziţia, între Buhuşi şi Bacău, chiar şi copii din localitate nu s-au mai înscris la noi. În plus, baza materială nu a mai fost îmbunătăţită dinainte de Revoluţie“, afirmă directorul adjunct Mihai Laslău. Edilii din Hemeiuş caută acum să găsească utilitate clădirilor, care vor rămâne goale din vară. Cantina, în care s-au investit mulţi bani, caminul şi chiar clădirea liceului ar putea avea aproape orice destinaţie. „Au fost purtate discuţii cu reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei, care ar putea prelua spre folosinţă o parte dintre imobile. În sălile de clasă s-ar mai putea face cursuri de perfecţionare sau pentru învăţământul profesional. Totodată, dacă se va mai extinde Hit Park, ar putea fi folosite şi căminul sau cantina“, a mai afirmat viceprimarul Ioan Gălăţeanu.

Sursa: Adevarul.ro

 

Şcoala Profesională, radiografia unui dezastru

Profit de o investigaţie jurnalistică, realizată de Ziarul Financiar, pentru a aduce şi cititorilor de la „Adevărul“ date noi despre Şcoala Profesională, obţinute şi asamblate de către jurnalista Corina Mirea. Pentru început, cifre comparative referitoare la numărul elevilor din şcoala profesională: 2002/2003: 85 şcoli, 270.215 elevi 2011/2012: 6 şcoli, 12.380 elevi Aceastea sunt proporţiile dezastrului, o cauză importantă pentru care ne ocolesc investitorii, dezastru având ca principal artizan pe Ecaterina Andronescu şi premierii care n-au înţeles importanţa şcolii profesionale pentru economia unei ţări. Majoritatea meseriaşilor calificaţi se apropie de pragul pensionării, meseria se “fură” în unităţi economice, de la cei în vârstă, în condiţii precare. Nu mai există un proces continuu şi susţinut de pregătire a forţei de muncă mediu şi superior calificate. Interesele sunt şi ale statutului şi ale angajatorilor, aşa încât parteneriatul public privat, prevăzut de Legea Educaţiei, este cel mai bun cadru. S-a tot vorbit de o proastă reputaţie a şcolilor profesionale, motiv pentru care tinerii fugeau de ele. Este adevărat până la un punct. Dacă pregătirea nu reprezenta o garanţie a intrării în piaţa muncii, într-o economie lipsită de celebrele „repartiţii în producţie”, la ce reacţie să te aştepţi din parte elevilor şi familiilor lor? Baza materială de instruire practică din liceele tehnice, oricum învechită, a devenit inutilă, odată cu explozia tehnologiilor. Maiştri instructori pentru pregătirea practică, de calitate, nu aveau de ce să vină în şcoli profesionale, la un salariu de 1.200-1.500 lei/lună, când în orice unitate economică câştigau de 3-4 ori mai mult. Doar cei în vârstă, prinşi deja în şcoli, încercau să facă faţă la noile cerinţe tehnologice. Cu greu, însă. În absenţa unui front de instruire practică, direct în unităţi economice, nu există nicio atracţie pentru Şcoala profesională, în care nu învăţai meserie, pentru că nu aveai baza materială şi personalul calificat necesar. Aşa că liceul, la care intrai fără greutate, chiar dacă nu aveai resursele de cunoaştere teoretică-conceptuală, urmat de cursuri univeristare, diplome cumpărate prin taxe şi spăgi, părea o alternativă avantajoasă pentru tineri. Până când piaţa muncii cu angajatori privaţi n-a mai valorizat diplomele obţinute astfel, fără acoperire în competenţele cerute de angajatori. Piaţa muncii funcţionează deci ca un reglator de ultimă instanţă, reglează ceeace statul n-a fost în stare să regleze. Dar cu ce costuri de bani şi timp pentru cei care s-au lăsat amăgiţi de mirajul fabricilor de diplome universitare! Privatizarea masivă a unităţilor economice, tradiţional angajatori ai absolvenţilor de şcoala profesională, a rupt relaţia tradiţională cu grupurile şcolare ataşate, cu mici excepţii, la uzinele Dacia-Renault, şantiere navale de la Tulcea şi Galaţi şi în alte câteva locuri. Schimbarea tehnologiilor după privatizare şi disponibilizările masive de personal au făcut dificil de încadrat absolvenţii de şcoli profesionale. În disperare de cauză investitorii străini au preluat iniţiativa, cum s-a întâmplat la Braşov, unde a şi apărut prima şcoală profesională privată, Şcoala Profesională Germană Kronstadtcu 260 de elevi anul trecut. Toţi investitorii se plâng că nu găsesc electricieni, mecanici, fochişti, tehnicieni de laborator, operatorii în industria textilă sunt şi ei la mare căutare, motostivuitoristi, lucrători în industria alimentară, în construcţii şi toată gana de meseriaşi care de 10 ani nu mai apar din şcoala românească. Mai bine stăm la şcolile de maiştri şi postliceale, în special private. În 2002/2003: 78 de şcoli cu 61.800 elevi În 2012/2013: 101 de şcoli cu 92.850 elevi Fiind majoritar entităţi private, aceste şcoli se preocupă şi de plasarea absolvenţilor în piaţa muncii, condiţie esenţială pentru a-şi câştiga clienţii. În România nu există o tradiţie şi nici obligaţia impusă de acte normative, care să oblige şcolile să urmărească traseul post absolvire al absolvenţilor şi să facă publice statisticile. Ar fi criteriul cel mai nimerit pentru a evalua calitatea unei unităţi de formare profesională. Nu-ţi trebuie cine ştie ce cunoştinţe ca să-ţi dai seama că fără formare profesională amplă şi de calitate, economia României nu are nicio şansă, investitorii vin cu bani, tehnologii, management performant, pieţe de desfacere, doar n-or să vină şi cu muncitori după ei. Reiau câteva soluţii simple dintr-un articol mai vechi, poate, poate pricep şi decidenţii politici ce trebuie învăţământului nostru profesional • Transformarea liceelor tehnice cu procent de promovare la bacalaureat de sub 20% în şcoli profesionale. • Readucerea clasei a IX-a la gimnaziu. • Alocarea cifrei de şcolarizare pentru licee teoretice de 30-35% din total locuri la clasa a X-a, prima clasă de liceu, cu concurs de admitere, iar restul la şcoli professionale şi licee tehnologice. • Reluarea programului de campusuri şcolare pentru mediul rural. • Un set de măsuri fiscale care să cointereseze patronatele, mediul de afaceri, să se implice în formarea profesională a tinerilor. • Burse substanţiale pentru elevii şcolii profesionale, pentru a o face atractivă şi sub aspectul sprijinirii elevilor fără resurse materiale suficiente. • Acceptarea în legislaţie a formării profesionale de scurtă şi medie durată, la cererea agenţilor economici, în meserii nepretenţioase (îngrijirea corpului, turism, servicii diverse, etc.) • O filieră profesională a liceului, preponderentă fiind instruirea practică, finalizată cu bacalaureat profesional, fără acces la facultate, pentru meserii extrem de pretenţioase. Miza este enormă. Fără o formare profesională de calitate nu vom avea investitori, România nu-şi va reface industria, nu va profita de perspectiva de a deveni o importantă sursa de produse agroalimentare pentru toată Uniunea Europeană.

Sursa: Adevarul.ro

 

VIDEO Trei liceeni din Buzău, aduşi la spital după ce au fumat etnobotanice în curtea şcolii

Trei liceeni din Buzău au ajuns, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, după ce au fumat o ţigară cu etnobotanice. Tinerii au leşinat în curtea Liceului Teoretic „Alexandru Marghiloman”, acolo unde învaţă. Procurorii DIICOT au declanşat cercetări, pentru a descoperi sursa  drogurilor introduse de unul dintre tineri în şcoală. Incidentul s-a produs în timpul pauzei de prânz, în curtea interioară a liceului. După mai multe fumuri trase dintr-o ţigară cu substanţe psihoactive, tinerii, unul de 19, iar ceilalţi de 18 ani, s-au prăbuşit la pământ. Ei au fost căraţi pe braţe de câţiva colegi, până la cabinetul şcolii.   ”Se presupune că ar fi tras dintr-o ţigară cu substanţe interzise. S-a întâmplat în pauză, în curtea şcolii. Ei au fost aduşi la cabinet, unde au fost îngrijiţi mai întâi de doamna doctor şi dopamna asistentă”, a declarat Lenuţa Pârlog, director Liceul ”Al. Marghiloman”.   După câteva minute de la apelul către 112, echipaje de la Ambulanţă şi SMURD au ajuns în incinta liceului, pentru a-i prelua şi duce pe tineri la Urgenţele Spitalului Judeţean.   ”Unul dintre ei era mai grav, avea greaţă şi vărsături. Au fost externaţi la scurt timp”, a declarat dr. Adrian Zoican, medic UPU.   Mai mulţi poliţiştii au descins în liceu, pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs incidentul. Ulterior, cazul a fost preluat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care încearcă să ajungă la furnizorii drogurilor.   Din primele verificări, anchetatorii au aflat că dintre cei trei tineri, cel de 19 ani a introdus ţigara în şcoală, iar ceilalţi doi au fumat pentru prima oară etnobotanice. În funcţie de rezultatele anchetei, conducerea liceului va stabili sancţiunile pentru cei trei elevi.

Sursa: Adevarul.ro

 

FOTO Şcoala de bune maniere literare, proiect cultural unic în România, cu titulari de curs precum Emil Brumaru, Florin Lăzărescu sau Oltiţa Cîntec

Oficialii Muzeului Literaturii Române Iaşi organizează „şcoala de bune maniere literare”, un proiect unic în România destinat literaţilor aflaţi la început de carieră. Şcoala de bune maniere literare este structurată pe şase cursuri, fiecare dintre acestea susţinut de către un om de cultură ieşean cu notorietate în domeniu. Iniţiatorii proiectului le promit cursanţilor că la finalul trainingului vor pleca cu simţurile critic şi artistic mult mai ascuţite. Emil Brumaru va deschide porţile imaginaţiei şi va stimula exprimarea poetică la cursul de „Poezie”, unde „Vom vorbi despre poezie… Vom face exerciţii de creativitate… Ne vom juca… Totul va fi spontan, fiindcă altfel nu se poate”. La cursul de „Proză” cunoscutul prozator român Petru Cimpoeşu va explica de ce „a scrie înseamnă a citi lumea”. Cei care doresc să afle de la criticul de teatru Oltiţa Cîntec de ce „teatrul nu e literatură” se pot înscrie la cursul „Text dramatic”. Viorel Ilişoi va face cunoscute subtilităţile stilului jurnalistic şi le va povesti cursanţilor „despre cum se scrie un reportaj dacă trebuie. Şi mai ales despre cum nu se scrie”. Florin Lăzărescu îşi va învăţa studenţii cum să scrie un scenariu de film, dincolo de aspectele teoretice, individual sau în echipă, şi cum să-l „vândă, având în vedere specificul concret al pieţei româneşti.” Workshopul „Desene după poveşti”, susţinut de Alexandra Gheorghiu, va presupune o incursiune în lumea poveştilor lui Ion Creangă, prin intermediul ilustraţiei de carte, la sfârşitul căruia cursanţii de toate vârstele vor fi familiarizaţi cu noţiuni de ilustraţie şi desen. Taxa de participare la unul dintre cele 6 cursuri este de 250 lei pentru angajaţi sau 150 lei pentru elevi/studenţi. Nu există limită de vârstă, dar locurile sunt limitate. Pentru cei cărora situaţia financiară nu le permite această taxă, organizatorii au pregătit o surpriză: câte un loc gratuit la fiecare dintre secţiuni. Condiţia este ca portofoliul de lucrări personale să convingă titularul cursului. Cei ce doresc să facă parte din promoţia 2014 a celei de-a II-a ediţii a Şcolii de bune maniere literare se pot înscrie până în data de 20 martie. Pentru a se putea înscrie, viitorii elevi sunt rugaţi să trimită un CV şi o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail scrierecreativalamuzeu@yahoo.com sau pe adresa Muzeului Literaturii Române Iaşi (Iaşi, strada Vasile Pogor, nr. 4, 700110), specificând secţiunea pe care o doresc (poezie, proză, text dramatic, reportaj, scenariu de film, desene după poveşti). Cei care doresc să obţină un loc gratuit trebuie să adauge o creaţie proprie (text scris sau desen). Şcoala de bune maniere literare este un proiect dezvoltat de Muzeul Literaturii Române Iaşi în parteneriat cu Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate” şi revista „Zona Literară”, iar coordonatorii sunt Dan Lungu şi Cătălin-Mihai Ştefan.

Sursa: Adevarul.ro

 

VIDEO Bătaie de joc pe bani publici. O şcoală nereabilitată complet a început să se deterioreze

O bucată din tavanul unei şcoli, din localitatea buzoiană Valea Râmnicului, s-a prăbuşit. Din fericire, nu au existat victime, pentru că incidentul a avut loc pe timpul nopţii. Unitatea de învăţământ era reabilitată în proporţie de 65%, însă constructorul a sistat lucrările pentru că nu şi-a primit banii. Primăria localităţii pe raza căreia se află unitatea de învăţământ nu poate aloca bani pentru finalizarea construcţiei. Şcoala din satul Rubla a intrat în programul naţional de reabilitare în iulie 2008. Valoarea lucrărilor a fost estimată la 940 de mii de lei. Constructorul, o firmă din Râmnicu Sărat, a primit în timpul lucrărilor peste 460 de mii de lei, bani daţi prin hotărâri de Guvern până în 2009, după recepţii parţiale.   Deşi, conform devizelor executase cam 65 % din lucrarea la care s-a angajat şi  ar mai fi trebuit să încaseze încă 140 de mii de lei, banii nu au fost plătiţi nici până în ziua de astăzi. Între timp, însă, după ce a încasat aproape jumătate din valoarea de contract, constructorul a sistat lucrările.   Aşa se face că şcoala a funcţionat deşi nu prezenta garanţii pentru elevii care învăţau acolo. Zilele trecute, tavanul de pe holul şcolii s-a prăbuşit.   ”Din cauza zăpezii din pod, tavanul s-a lăsat şi, pur şi simplu, a picat. Am avut totuşi mare noroc pentru că asta s-a întâmplat pe timpul nopţii şi astfel nu a fost pusă în pericol viaţa elevilor. Lucrările executate la şcoala Rubla nu au fost lucrări de foarte bună calitate şi nu au fost conservate fapt pentru care s-a produs acest incident”, ne-a declarat Simona Ilie, directoarea şcolii Rubla.   Şi în sălile de clasă situaţia este la fel de gravă. Primăria Valea Ramnicului, care administrează şcoala, are de plătit o sumă mare de bani către constructor şi până nu se achită de datorii nu poate investi în finalizarea lucrărilor.   ”Primăria are de achitat nişte arierate către constructorul care de fapt aceste arierate sunt al Inspectoratului Şcolar, cel care a angajat lucrarea la timpul respectiv. Să vedem ce răspuns o să avem şi de la Consiliul Judeţean şi de la IŞJ, ca să putem demara lucrări din fonduri proprii, să terminăm lucrările, pentru că e păcat. Rămânând aşa şcoala, se duce de râpă”, a declarat Ioan Viorel Olteanu, viceprimar Valea Râmnicului.   În replică, Inspectoratul Şcolar susţine că nu poate decât să informeze Ministerul pentru că nu a angajat niciun fel de lucrări ca persoană juridică.   ”Fac menţiunea că Inspectoratul Şcolar nu este parte în contractul cu firma ce a executat aceste lucrări, aşa cum nu este parte în niciun contract de reabilitare a vreunei unităţi şcolare. În cazul în care comisia de recepţie constată că lucrările nu sunt executate corespunzător, se aduce la cunoştinţa firmei, care în mod normal trebuie să remedieze aceste deficienţe. În ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor, iarăşi, nu stă în puterea Insp de a finanţa aceste lucrări. Noi doar putem transmite Ministerului faptul că există această situaţie şi pe măsura posibilităţilor să fie alocate eventual sume pentru terminarea acestor lucrări”, a spus Dumitru Ene, inspector general IŞJ Buzău.   În prezent, din cele peste 200 de unităţi de învăţământ care au intrat în proces de reabilitare, sunt finalizate lucrări la 15, unde se înregistrează arierate. Trei dintre unităţile şcolare sunt deja executate silit. Este vorba despre şcoala primară Lacu Sinaia, din comuna Amaru, Grădiniţa cu program Normal Robeasca şi Şcoala primară Zeletin, din comuna Cătina.   Lucrările la alte 56 de unităţi şcolare sunt în diverse stadii de execuţie. Dintre acestea, sunt opt şcoli executate silit de constructorii care au dat în judecată beneficiarii pentru recuperarea crean¬ţelor. În prezent, valoarea totală a arieratelor înregistrate ca urmare a unor lucrări de reabilitare executate la unităţi şcolare din judeţul Buzău este de 1.815.683 lei, din care 241.334 lei la cele finalizate deja.

Sursa: Adevarul.ro

 

Suspectată de plagiat, Ștefania Duminică a cerut concediu ca „să înțeleagă despre ce e vorba”

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat joi că a avut mai multe discuții cu secretarul de stat Ștefania Duminică și a înțeles că aceasta se va retrage, precizând că demisia este un act personal, iar o eventuală demitere nu ține de el, ci de Guvern. Remus Pricopie a spus că, după ce a aflat că secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Ștefania Duminică ar fi copiat integral lucrarea de masterat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să aibă o discuție cu aceasta. „Mi-a cerut un răgaz de câteva zile ca să înțeleagă despre ce este vorba, pentru că era vorba despre un lucru care s-a întâmplat cu mai mulți ani în urmă“, a declarat Remus Pricopie, precizând că aceasta a solicitat și câteva zile de concediu. Pricopie a mai spus că a avut mai multe discuții cu secretarul de stat Ștefania Duminică, după ce aceasta a revenit din concediu, și a înțeles că ar urma să se retragă. „În urma mai multor discuții pe care le-am avut, inclusiv atunci când a revenit după cele trei zile de concediu, eu am înțeles că se va retrage și că-și va depune demisia. Nu a făcut acest lucru. Demisia nu ține de mine, este un act personal, așa cum și destituirea nu ține de mine, este un act la nivelul Guvernului. Eu cred că lucrurile se vor rezolva destul de repede“, a mai spus Remus Pricopie, după ce a participat la un eveniment organizat de Comitetul Sindical European pentru Educație. Întrebat dacă a avut o discuție cu Ștefania Duminică și după declarațiile făcute de președintele Traian Băsescu, Pricopie a spus că de miercuri seară până joi dimineață nu a mai discutat despre acest subiect cu secretarul de stat. „De ieri până azi nu am avut nicio discuție, ieri am fost la Bruxelles, azi am venit la conferință, deci nu am avut nicio discuție“, a mai spus Pricopie. Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că îi cere premierului Victor Ponta revocarea secretarului de stat în Ministerul Educației Ștefania Duminică pentru plagiat, menționând că știe că șefului Guvernului o să îi fie greu să sancționeze astfel o faptă de plagiat. Șeful statului a arătat că a confruntat cele două lucrări, cea a lui Dumnică și a colegei care terminase cu patru ani în urmă aceleași cursuri pentru masterat, și nu există niciun dubiu. „Chiar dacă nu sunt specialist, este bine să o revoce. Știu că lui Victor Ponta îi este foarte greu să revoce pe cineva pentru plagiat, pentru că nu s-a autorevocat pe el, pentru plagiat, dar doamna Duminică nu mai are niciun fel de autoritate morală în calitate de hoț“, a spus președintele. Băsescu a mai spus că „Ștefania Duminică a furat, ca și premierul“. „Furt intelectual se numește și este bine să plece din funcții de demnitate publică“, a spus președintele. PNL nu s-a pronunțat, deocamdată, în legătură cu retragerea din Minsiterul Educației Naționale a secretarului de stat Ștefania Duminică, suspectată că și-ar fi copiat întreaga lucrare de disertație pentru master, potrivit unor surse oficiale. Comisia de Etică a Universității din București s-a autosesizat, în 7 februarie, în cazul suspiciunii de plagiat referitoare la lucrarea de disertație a Ștefaniei Duminică, ca urmare a semnalării acestei situații în mass-media. Reprezentanții Universității din București au anunțat, în 5 februarie, că au fost demarate procedurile interne de analiză a lucrării de masterat a Ștefaniei Duminică, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar.

Sursa: Curentul.ro

 

Se poate si fara religie in scoala. Vezi cazul unei scoli private

“La noi in scoala nu se studiaza religia. Facem acest lucru cu respectarea Legii Educatiei Nationale, adica am inlocuit-o cu optionale precum ‘Filosofie pentru copii’ sau ‘Abilitati pentru viata’”. Declaratia vine la Marcel Bartic, director educational pentru ciclul gimnazial la Little London, care a precizat pentru HotNews.ro: “Cred ca suntem singura scoala din zona Bucuresti-Ilfov care nu face Religie”. Cum se poate inlocui Religia la scoala? Legea Educatiei Nationale prevede ca parintele poate solicita in scris scolii ca elevul sa nu frecventeze orele de religie. „Elevii care nu frecventeaza ora de religie raman in scoala pe tot parcursul programului scolar si vor studia in locul disciplinei religie o disciplina optionala”, prevede si nota Ministerului Educatiei nr. 19.283/2005. • HotNews.ro a lansat campania Puneti ora de Religie la inceputul sau la sfarsitul programului scolar! Liliana Vasile, director educational pentru ciclul primar la scoala privata Little London, a declarat pentru HotNews.ro ca “decizia noastra impreuna cu parintii scolii a fost ca in locul orei de Religie sa avem un optional: Educatie pentru societate sau Filosofie pentru copii. A fost agreat de parinti acest optional, a fost aprobat de inspectorat, deci aceasta a fost alegerea noastra. Totusi, pentru ca ni se pare foarte important ca elevii sa cunoasca aspecte despre ortodocsi, despre catolici, despre musulmani, noi avem unitati in care studiem felul in care sarbatoresc ortodcsii, catolicii, musulmanii diversele sarbatori ale lor”.

“Cred ca suntem singura scoala din zona Bucuresti-Ilfov care nu face Religie. Politica noastra educationala incurajeaza la elevii nostri o gandire rationala, critica si totodata in masura sa ii ajute sa isi exploreze universul identitar, cultura din care fac parte, comunitatea, dar toate fara doza de dogmatism si rigiditate pe care o cunoastem cu totii”, a precizat Marcel Bartic.   Amintim ca HotNews.ro a lansat la finalul saptamanii trecute Campania Puneti ora de Religie la inceputul sau la sfarsitul programului scolar! Demersul vine ca urmare a numeroaselor plangeri din partea parintilor care doresc sa opteze ca elevii sa nu frecventeze cursurile de Religie de la scoala – posibilitate pusa la dispozitie chiar prin Legea Educatiei Nationale – dar care nu pot face acest lucru pentru ca orele de religie sunt intercalate intre alte ore si o parte dintre scoli nu le ofera elevilor nicio alternativa pentru ora respectiva.

Ce spune legea

Legea Educatiei Nationale prevede ca “La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie”.

Tot Ministerul Educatiei reglementeaza si ceea ce se intampla cu elevul care nu frecventeaza ora de Religie, ca urmare a unei solicitari din partea parintilor. „Elevii care nu frecventeaza ora de religie raman in scoala pe tot parcursul programului scolar si vor studia in locul disciplinei religie o disciplina optionala”, prevede nota Ministerului Educatiei nr. 19.283/2005.

Avand in vedere ca posibilitatea de a-ti retrage copilul de la Religie se loveste in unele scoli de refuzul sau de neputinta conducerii, HotNews.ro a propus urmatoarea solutie: scolile sa puna ora de religie la inceputul sau la sfarsitul programului, nu sa o intercaleze intre altele cum isi doreste biserica

Sursa: Hotnews.ro

 

EVALUARE NATIONALA 2014. Geometria le-a pus capac elevilor de clasa a VIII-a

Elevii care urmează să intre, din toamnă, la liceu, riscă note mici dacă subiectele seamănă cu cele date la simularea examenului de Evaluare Naţională, ţinută ieri. Proba de matematică a simulării examenului de Evaluare Naţională, susţinută ieri în toată ţara, i-a prins pe picior greşit pe mulţi dintre elevii de clasa a VIII-a. Unghiul buclucaş Unul dintre subiectele de geometrie nu a fost încă predat, se plâng aceştia, contrazicându-i pe dascăli, care spun că mulţi nici nu s-au dezmeticit bine după vacanţa intersemetrială prelungită. „Subiectele au fost de nivel mediu, dar sunt convins că mulţi nu s-au descurcat. A fost mai dificil să se mobilizeze după o săptămână de vacanţă plus încă una în care nu au mers la şcoală din cauza ninsorilor. Partea bună este că notele nu se trec în catalog”, crede Iorgu Mânzală, inspector de matematică din Buzău. Elevii însă aruncă vina unui eventual eşec pe şefii de la minister, care ar fi inclus în testare unghiul diedru, un subiect neatins încă de profesori la clasă. „Algebra a fost acceptabilă, dar unghiul format de două plane nu l-am studiat nici măcar la meditaţii”, spune Tudor, elev în clasa a VIII-a la Şcoala Nr.136 din Capitală. Comparativ cu varianta extrasă la examenul de Evaluare Naţională de vara trecută, simularea a fost într-adevăr mai grea, recunoaşte Andrei Dobre, profesor de matematică din Ploieşti. Per total însă, până şi elevii „certaţi” cu cifrele ar trebui să fie în stare să obţină cu uşurinţă nota cinci. Reamintim că, în 2013, mai mulţi dascăli au contestat subiectele la matematică, pe motiv că ar fi fost mult prea uşoare. În acest an, examenul contează 75% la admiterea în liceu, nu 50%, ca până acum.

Sursa: Evz.ro

 

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Elevii sunt CONTRARIAȚI:”Unul dintre subiecte NU ni s-a PREDAT”

Simularea la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014 continuă astăzi cu proba de MATEMATICA. Elevii de clasa a VIII-a vor avea de rezolvat trei subiecte de aritmetică și geometrie. Update: Elevii care au ieșit de la simulare reclamă faptul că punctul b.) de la subiectul al III-a nu a putut fi rezolvat dintr-un simplu motiv: nu a fost predat. VEZI AICI SUBIECTUL LA MATEMATICĂ DE LA EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014 (PAG.1) VEZI AICI SUBIECTUL LA MATEMATICĂ DE LA EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014 (PAG.2) Iată cum sună cerința: „Determinați măsura unhiului format de planele VAC și VBD”. Copiii spun că nici măcar la meditații nu au rezolvat astfel de probleme și spun că, dacă notele ar fi fost trecute în catalog, ar fi protestat în masă. Ministerul Educației a pus la dispoziția elevilor pe EDU.RO modele de subiecte pentru fiecare disciplină. Aproximativ 200.000 de absolvenți de gimnaziu vor participa la simulările care sunt organizate în premieră la nivel naţional, cu aceleaşi subiecte pentru toate şcolile gimnaziale. Simularea la matematică începe la ora 9:00, timpul pentru rezolvarea subiectelor este de 2 ore, iar rezultatele vor fi afişate pe 7 martie.

Sursa: Evz.ro

 

UNIVERSITAR

 

Se recrutează tineri pentru şcolile din cadrul MAI şi MapN

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad recrutează candidaţi, bărbaţi şi femei cu vârsta de până la 27 de ani, pentru participarea la concursurile de admitere organizate de instituţiile de învăţământ din structura M.A.I. şi M.Ap.N. Pentru sesiunile din acest an, locurile scoase la concurs sunt: 50 locuri pentru Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti – Facultatea de Poliţie, specializarea – ordine şi siguranţă publică – arma Jandarmi (din care: 2 locuri  pentru cetăţeni de etnie romă, 2 locuri pentru cetăţeni de  etnie maghiară şi 2 locuri pentru alte minorităţi; 130 locuri pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani (din care: 3 locuri pentru cetăţeni de etnie romă, 3 locuri  pentru cetăţeni de alte minorităţi şi 5 locuri pentru SPP)  şi 125 de locuri pentru Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni. „Pentru Ministerul Apărării Naţionale, care pregăteşte şi personal ce va fi încadrat, după absolvire, în structuri ale Jandarmeriei Române, locurile scoase la concurs sunt în domeniile: finanţe-contabilitate, intendenţă, transmisiuni, respectiv calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională”, a declarat maior Emilia Fînaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.             Informaţii despre condiţiile de admitere, documentele necesare constituirii dosarului de candidat şi alte informaţii de interes, se pot obţine la sediul inspectoratului din localitatea Vladimirescu, str. Jandarmeriei nr. 1-3, la compartimentul resurse umane şi organizare structurală sau la telefon 0257.514950, int. 24557, 24535. De asemenea, pot fi accesate paginile de internet ale instituţiilor militare de învăţământ şi ale structurilor de jandarmerie.

Sursa: Adevarul.ro