PREUNIVERSITAR

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Încep simulările la examenul de Capacitate

Toţi elevii de clasa a VIII-a vor susţine simularea la Evaluarea Naţională, la probele Limba şi literatura română şi Matematică, urmând ca rezultatele, care nu vor fi trecute în catalog, să fie afişate pe 7 martie. Simularea Evaluării Naţionale pe care o vor da elevii de a VIII-a pe 18 (Română) şi 20 februarie (Matematică) îi va ajuta pe profesorii de la clasă să îşi dea seama de nivelul elevilor, unde au probleme şi ce trebuie să recupereze. De asemenea, rezultatele vor oferi şi o imagine de ansamblu a rezultatelor pe care le vor lua elevii la examenul din vară. În martie, elevii de clasele a XI-a şi a XII-a vor da şi ei simulare la toate probele de la Bacalaureat. În ceea ce priveşte conţinutul testelor la simularea de la Capacitate, la proba de Limba Română, elevii nu vor avea de lucrat cu procedee  de expresivitate artistică (figuri de stil precum alegoria), complementul direct şi propoziţia subordonată completivă directă; complementul indirect şi propoziţia subordonată completivă indirectă; complementele circumstanţiale şi propoziţiile subordonate circumstanţiale corespunzatoare (de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop). La Matematică, ei nu vor primi subiecte din capitolul Calcul Algebric şi anume: rapoarte de numere reale reprezentate prin litere, simplificare, operaţii cu rapoarte (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ridicare la putere cu exponent număr întreg). De asemenea, ei nu vor primii funcţii, iar din capitolul Ecuaţii, inecuaţii şi sisteme de ecuaţii nu vor primi următoarele: – rezolvarea în R x R a sistemelor de ecuaţii sub forma:   – probleme cu caracter aplicativ care se rezolvă cu ajutorul sistemelor de ecuaţii. Din capitolul Punctul, dreapta, planul, semiplanul, semidreapta, segmentul de dreaptă, unghiul, elevii nu vor primi calculul unor distanţe în interiorul corpurilor studiate. În sfârşit, din capitolul Corpuri geometrice. Paralelipipedul dreptunghic, cubul; prisma dreaptă cu baza triunghi echilateral, pătrat sau dreptunghi; piamida triunghiulară regulată, tetraedul regulat, piramida patrulateră regulată, elevii nu vor primi desfăşurări, aria laterală, aria totală şi volumul. Calendarul simulărilor Evaluării Naţionale 2014: • 18 februarie – Limba şi literatura română • 19 februarie – Limba şi literatura maternă • 20 februarie –Matematică • 7 martie – afişarea rezultatelor Evaluarea Naţională va conta în proporţie de 75% la admiterea de la liceu Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că media de la Evaluarea Naţională va conta în proporţie de 75% la admiterea de la liceu, iar notele obţinute în clasele V-VIII vor conta doar 25%, dat fiind faptul că există discrepanţe majore între media de la Evaluarea Naţională şi notele date de profesori, care sunt „subiective”. „Au fost şcoli unde elevii aveau la clasă medii de 7-8 şi la evaluarea naţională au luat 2”, a completat Pricopie. Calendar Evaluarea Naţională 2014: • 13 iunie – încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a • 16 – 18 iunie – înscrierea la Evaluarea Naţională • 23 iunie – Limba şi literatura română – proba scrisă • 24 iunie – Limba şi literatura maternă – proba scrisă • 25 iunie – Matematică – proba scrisă • 27 iunie – afişarea rezultatelor (pâna la ora 16:00) • 28 iunie – depunerea contestaţiilor • 28 – 30 iunie – rezolvarea contestaţiilor • 1 iulie – afişarea rezultatelor finale  Anul trecut, la Evaluarea Naţională, 75% din elevi au luat note peste 5, adică peste 123.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a.  Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în judeţul Brăila (88%), iar cele mai scăzute, în judeţul Olt (61%). În niciun judeţ nu s-a înregistrat un procent de note peste 5 sub 60%. Pe discipline, situaţia notelor peste 5 se prezintă astfel: la Limba şi literatura română – 82%, la Limba şi literatura maternă – 93%, la Matematică – 71%, potrivit Ministerului Educaţiei.

Sursa: Adevarul.ro

 

INTERVIU Radu Gologan, matematician: „Îmi plăcea să văd numerele. Mă fascinau 17 şi 71“

Profesorul Radu Gologan (61 de ani), ambasadorul medaliilor de aur câştigate de olimpici la matematică, vorbeşte despre constantele şi variabilele din viaţa unui matematician care a încercat să demonstreze tot ceea ce era de demonstrat. „Mathematics is the music of reason“ (n.r. – „Matematica e muzica raţiunii“) scrie pe unul dintre pereţii din biroul lui Radu Gologan. Propoziţia asta e, pe undeva, o vorbă de duh a celor care „lucrează cu judecăţi formale“ (n.r. – a matematicienilor), dar pare şi-o blândă ironie, aşa, pentru cunoscători. Radu Gologan cântă la chitară şi lucrează la organizarea unui curs de matematică acompaniat de muzica pe care-o mai ştie el. Totuşi, aici nu-i o simplă picanterie jurnalistică, expusă doar pentru aparenta ei frivolitate, pentru că Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor români la matematică, a înţeles că trebuie să-şi actualizeze cel puţin anual metoda de predare. Să ţină pasul cumva cu preferinţele studenţilor şi ale elevilor ultratehnologizaţi. Radu Gologan e riguros, atent şi exigent cu sine. Poate că nu-i deloc surprinzător, dată fiind profesia sa, dar e cel puţin nostim când mai spune, fără să glumească: „Eu sunt un tip destul de calculat“. Radu Gologan: Aşa tineri? „Weekend Adevărul“: Şi deja ziarişti.  „Aşa tânăr şi deja Gheorghe?“ era un banc când eram eu mai mic decât voi. Şi despre perioada asta vrem să vorbim. Vă plăceau cifrele de mic? Da, da. Nu-mi aduc aminte cât de mic eram, dar ştiu că stăteam după-masa, când eram pus să dorm, şi număram. Număram, număram pentru că voiam să ajung la un milion. Rezolvarea unei probleme: 5 lei Şi aţi ajuns? Am ajuns. Mă mai opream, continuam a doua zi şi tot aşa. Îmi mai plăcea să văd numerele, cum şi de ce formă sunt. Spre exemplu, mă fascina chestia cu 17 şi 71, cum, dacă schimbi o cifră, ce se întâmplă. Filosofii din acestea mărunte. Şi observ că aşa se întâmplă şi cu acei copii care ajung să facă performanţă. Familia lui Omer Cerrahoglu, unul dintre studenţii care vor merge la olimpiadă, îmi povestea că aşa a descoperit că fiul lor are înclinaţie către matematică: la 4 ani, el făcea nişte calcule minunate, îi plăceau tot felul de socoteli, trucuri. Părinţii vă direcţionau către astfel de exerciţii de gândire? Mama – profesoară de matematică, tatăl – inginer… Eu îi întrebam des. Şi tata ne şi împingea din spate, pe mine şi pe fratele meu. Întotdeauna când mai mergeam cu maşina sau la plimbare pe undeva, ne punea câte o întrebare cu iz matematic. Dacă avem distanţa de aici până acolo şi mergem cu nu-ştiu-cât la oră, în cât timp ajungem? Făceam şi concurs. Cine calcula primul primea 5 lei! Când m-am hotărât să fac Facultatea de Matematică, am lăsat-o mai moale la celelalte. Dar la română n-am avut niciodată sub 9. Şi cine-i lua? De obicei, eu… (râde) Fratele meu primea pentru alte lucruri. „Crezi că le ştii pe toate?“ Dar aveaţi note bune la şcoală? Era vreo materie  la care aveaţi probleme? Da. Foarte bune. La început chiar am fost de 10. La liceu, am fost într-o clasă specială de fizică, o singură clasă pe judeţ. Sigur că, atunci când m-am hotărât să merg la olimpiadă şi să fac Facultatea de Matematică, am lăsat-o mai moale la celelalte. Dar la română n-am avut niciodată notă sub 9. La franceză aveam note mai mici din două motive: 1. când mi-am schimbat clasa, am trecut de la începători la avansaţi şi 2. pentru că profesoara, de câte ori îmi spunea sau mă întreba ceva, adăuga: „Ce? Crezi că dacă eşti bun la matematică, trebuie să le ştii pe toate?“. N-aveam 10 sau 9, dar uite că acum predau în franceză. Aveaţi statutul de elev special? Astăzi, văd mulţi copii care nu mai ştiu să-nveţe. Au impresia că, dacă s-au uitat o dată şi au scris o temă, s-a terminat. Noi învăţam. Şi-acum mi-aduc aminte: mă duceam acasă, îmi adunam caietele pentru a doua zi şi le luam la rând. La unele stăteam mai mult, la altele mai puţin. Într-o oră făceam temele şi apoi – matematică. Dar nu mi-am pus problema că obosesc. Şi erau mulţi aşa. Am văzut şi la studenţi acum: majoritatea celor cu care am dat examen credeau că ştiu, dar, de fapt, nu înţeleseseră nimic. Vorbeau aiurea despre matematică. Şi asta este din cauza stilului în care am învăţat în ultimii ani la şcoală: elevul nu mai realizează care-i momentul în care a înţeles ceva. Din ce spuneţi, în pregătirea dumneavoastră, constanta era seriozitatea. Eu văd, în multe situaţii, copii de liceu care au de făcut lecţiile pentru a doua zi. Au de scris trei rânduri la franceză. De vorbit nu vorbesc, mai reuşesc să scrie, dar nu învaţă cu adevărat. Îi întrebi ce note au la franceză. „9 şi 10.“ „Păi, hai să discutăm.“ „Păi, nu ştiu.“ Dar în cinci minute şi-au făcut tema. La matematică, la fel: „Facem nişte teste pentru examenele naţionale“. Păi, matematica înseamnă examenele naţionale? Sunt mult mai multe lucruri în spate, trebuie să şi înţelegi ce faci. Nu poţi să faci doar nişte părţi standard din examen. „Am fost făcut pionier ultimul. M-a durut“

De două ori olimpic internaţional Numele: Radu Gologan Data şi locul naşterii: 7 iunie 1952, Braşov Studiile şi cariera: – Până în clasa a IX-a a făcut şcoala la Sibiu, iar din anul următor a studiat la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov. – În liceu, a fost olimpic internaţional la matematică, obţinând, în 1970 şi 1972, medaliile de argint (în Ungaria), respectiv bronz (în Cehoslovacia). – A absolvit Facultatea de Matematică din Bucureşti în 1976. – În perioada 1976-1978 a fost profesor de matematică la Liceul nr. 18 din Bucureşti. – Între anii 1978 şi 1986 a fost cercetător la INCREST Bucureşti. – Din anul 1986 şi până în anul 1990 a fost cercetător la Institutul de Maşini Agricole din Bucureşti. – În perioada 1990-2001 a fost cercetător principal la Institutul de Matematică al Academiei Române. – În 2008, a fost ales preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice din România. – Este profesor universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti din 2000 şi preşedintele comisiei naţionale a Olimpiadei de Matematică din 2001. – Este colaborator al revistei „Gazeta Matematică“ de peste 40 de ani. – Locuieşte în: Bucureşti V-aţi mutat cu familia din Braşov în Sibiu când aveaţi câteva luni. Spuneaţi c-aveaţi probleme cu Securitatea. De ce? Bunicul din partea tatălui a fost primar în Braşov între ’41 şi ’44, octombrie chiar. Apolitic. După rebeliune, Antonescu a numit, în oraşele mari, persoane care nu făcuseră politică şi erau doar tehnicieni. Bunicul meu era preşedintele Camerei de Comerţ. Celălalt bunic, din partea mamei, a făcut politică de partea liberalilor şi a fost şi el primar adjunct al Braşovului. Perioada terorii comuniste a fost mai dură în ’50-’52. Atunci au ridicat valuri de intelectuali şi i-au dus în lagăre. Bunicul primar a fost arestat fără vreun fel de proces. Ţinut doi ani şi jumătate în lagăr. Noapte de noapte intra Securitatea în casă, cu chei potrivite, şi cereau tot felul de date, erau interviuri, anchete. În timp ce bunicul era închis. Cu un bebeluş în casă, mama n-a mai suportat anchetele şi am reuşit să ne mutăm în Sibiu. Asta cumva ne-a lăsat în pace. Tata era proaspăt absolvent de facultate, mama – la fel. Le era frică. Să joci şah în lagăr După ancheta lungă n-a primit condamnare? Majoritatea proceselor comuniste nu se terminau cu condamnări. Nici n-aveau de ce să-l condamne. Veneau liste întregi cu oamenii care trebuiau băgaţi în lagăr. Bunicul a fost ridicat de la Săcele, unde avea domiciliu forţat după ce i se luase casa din Braşov. Au venit noaptea, l-au ridicat şi gata. După câteva luni, bunica a aflat că era la Bicaz. Apoi, că era la Poarta Albă. După doi ani şi jumătate, s-a trezit cu el acasă. V-a povestit din închisoare? A povestit foarte mult. Începusem să am impresia că toţi cei din lagăre, foşti militari, intelectuali, unii foşti legionari, erau numai oameni buni. Unul dintre lucrurile care m-au marcat atunci când eram puţin mai mare a fost când mi-a spus că şi într-un lagăr sunt foarte mulţi oameni de foarte proastă calitate. Asta m-a făcut să fiu circumspect după ’90. Asta a spus moşul: şi-năuntru, şi afară e acelaşi lucru. Erau oameni care turnau pentru o bucată de pâine în plus, ca să se salveze pe ei lovind în ceilalţi. Ştiu că, la un moment dat, şi-au făcut figurine de şah din pâine. Au fost turnaţi de colegi! Să joci şah în lagăr în loc să munceşti… Bunicul medic, aproape dat afară din spitalul său Celălalt bunic, oftalmolog, a studiat la Budapesta, a făcut politică. A avut probleme? Şi el a avut probleme. De pildă, în momentul în care urma să fie arestat, el fiind un medic cunoscut în Braşov, una dintre paciente, care era soţia unui şef comunist, l-a anunţat să n-aibă nimic în casă compromiţător, pentru că urmează să vină la el. Ulterior, tot pe filiera asta, i s-a „furat“ dosarul. Prin nişte relaţii speciale, prin corupţia sistemului comunist totalitar. S-a furat dosarul. (râde) Sigur, a avut probleme în permanenţă, N-a mai fost directorul spitalului pe care el îl înfiinţase, de pildă. Aţi fost incomodat în şcoală de istoria de familie? Am fost făcut pionier ultimul, deşi eram cel mai bun din clasă. Asta m-a durut. Până acolo se ajunsese: copiii securiştilor şi ai activiştilor de partid, care nici pe departe nu erau cei mai buni din clasă, erau făcuţi primii pionieri. După anii ’60, n-am mai simţit lucrurile astea. N-am avut oprelişti politice în timpul educaţiei mele. La facultate chiar am intrat fără examen, pentru că eram olimpic la matematică. Dar vă revoltaţi? Ascultaţi rock, cine ştie? Încet-încet, am format un grup de prieteni cu care vorbeam liber. Dar nu era o revoltă. Faptul că ascultam muzică aşa-zis interzisă, care nu se dădea la radio, nu era o revoltă. Ce e marxismul? Ce e marxismul? Poate că nu-i disidenţă, dar ceva-ceva… Dimpotrivă, discutam foarte serios înainte de a începe orele de liceu ce e,  de fapt, comunismul. E ceva bun? E real, nu e real? Ce-i marxismul? Ce-i filosofia lui Engels? Am fost tentaţi să citim, fără să fim obligaţi, numai să vedem ce e. Sigur, concluzia a fost că e o idee despre o societate ideală, dar care nu poate fi pusă în practică. Mai ales că, atunci când a fost pusă în practică, a fost invers faţă de cum a fost teoretizată – deci nu în ţările capitaliste dezvoltate, ci în cea mai amărâtă ţară din lume. Au sfârşit prin a construi un sistem totalitar care a plecat de la dorinţa unei mari puteri de a domina lumea. „Au fost probleme la care m-am gândit 20 de ani“ Radu Gologan (primul din dreapta) la olimpiada din 1970 FOTO Arhivă personală Au existat momente când v-aţi blocat? Când nu s-a mai putut.Mi s-a întâmplat foarte des chiar. În clasa a IX-a, spre exemplu, la primul extemporal pe care l-am dat la matematică, am luat nota 4! Şi eram considerat un elev foarte bun, pentru că intrasem cu o notă foarte mare la liceu. Aia a fost prima mea notă. 4! M-am blocat, nu ştiu ce s-a întâmplat. Îmi aduc aminte foarte bine că stăteam în faţa foii de hârtie atunci şi nu puteam să fac nimic. Însă am mai păţit-o şi în prima zi la olimpiada internaţională din clasa a XII-a, am fost complet blocat. Ceva nu mergea. Acum îi înţeleg pe copii – sunt foarte mulţi cărora adesea li se întâmplă lucrul acesta. Şi ştiţi de ce li se întâmplă lucrul acesta? Poate oboseala, stresul. Însă nu îţi dai seama, pur şi simplu. Recent îmi povestea una dintre fetiţele olimpice care anul trecut era gata-gata să intre în lotul de şase pentru olimpiada internaţională şi, în ultimul baraj, nu a făcut problema cea mai simplă, care a tras-o automat în jos. Îmi spunea că nu înţelegea. Parcă ştia să o facă, dar nu ştia să se apuce. S-a blocat. „Uneori eşti căscat“ Se spune că oamenii care lucrează cu cifre au tendinţa de a avea căderi psihice. Chestia cu cifrele nu e prea corectă, dar hai să-i spunem aşa: oamenii care lucrează foarte mult cu judecăţi formale. Da, se întâmplă. Fără să-ţi dai seama, mintea oboseşte şi n-o mai poţi controla. De exemplu, ca matematician, când ai o problemă care te frământă şi te consumă, nu te gândeşti la ea numai când eşti în faţa foii de hârtie, ci când eşti peste tot.  De aceea, uneori eşti căscat. Lumea are impresia că eşti atent la ce îţi spune, dar tu te gândeşti, fără să vrei, la altceva. Şi probabil că asta oboseşte. Atunci sunt momente când lucrurile nu merg. Uneori durează mult. Sunt persoane care îmi spun că de o lună de zile nu au mai putut să facă nimic. Dar de obicei îţi revii. Cum să te detaşezi? Te detaşezi fără să vrei. Bine, sunt unii care se detaşează mai tare şi aceia sunt consideraţi duşi. Alienaţi?! Pot fi consideraţi ciudaţi pentru că întreaga lor viaţă socială e dată peste cap. Dar şi oameni perfect normali au o astfel de cădere pentru că se gândesc la o problemă. Ca matematician, când ai o problemă care te frământă, nu te gândeşti la ea numai când eşti în faţa foii de hârtie, ci când eşti peste tot. Prejudecăţi despre matematicieni Dar dumneavoastră aţi avut astfel de „probleme“? A, sigur că da. Şi acum am un lucru la care mă gândesc adesea şi aş vrea să ajung la o soluţie. Au fost probleme la care m-am gândit 20 de ani! În final, s-a întâmplat ceva, am găsit o soluţie şi, împreună cu alţii, am rezolvat-o. E vorba despre lucrarea „Modelul Lorenz în fizică“. O problemă pe care am aflat-o prin anii ’80 şi atunci am scris primul articol legat de ea. Pe urmă, următorul articol în care am început să rezolv problema a fost în 2003. Ulterior, împreună cu câţiva colegi, într-o serie de câteva lucrări, am rezolvat-o de tot. Asta se întâmpla în 2006-2007. Dar sunt alte probleme care stau nerezolvate de 300 de ani. Cei care studiază ştiinţele exacte parcă nu prea au abilităţi sociale. E o prejudecată? Sunt mai greu de implicat social? Nu cred lucrul acesta. E o prejudecată. Şi asta porneşte de la faptul că cei care merg spre ştiinţe sociale, pe politici, e clar că vor să facă ceva prin care să fie vizibili sociali, să fie mai activi. Dar uitaţi-vă că, de multe ori, persoane care au priză la public şi reuşesc în spaţiul politic sunt ingineri şi matematicieni. Când matematica sperie în şcoală Se fac glume că matematicienii, programatorii sunt însinguraţi! Aici cred că e o tară a societăţii care porneşte de la felul în care de multe ori matematica a speriat în şcoală. Profesorul de matematică era acel om zăpăcit, care nu ştia decât probleme toată ziua. Ei, nu prea e adevărat. Discutaţi cu matematicieni şi o să vedeţi că au o cultură foarte bogată şi, desigur, nu numai în matematică. Vorbesc foarte bine şi au uneori şi un avantaj. A învăţa prin ştiinţă exactă te face mult mai antrenat în a te pregăti foarte repede în ceva care e nou. Uitaţi-vă ce spun bancherii, spre exemplu – cel mai repede se pregătesc, pentru domeniul bancar, matematicienii şi fizicienii. De ce? Pentru că efortul pe care îl fac ei ca să înveţe ei în facultate este mult mai mare decât în alte facultăţi. Fiind obligaţi să înveţe o cantitate foarte mare şi foarte complicată de informaţie, le este foarte uşor să se adapteze mult mai repede decât alţii. Sigur, poate n-o să înveţe mai repede o poezie decât un filolog care s-a antrenat toată viaţa cu asta. Dar în relaţii şi în judecăţi probabil merg foarte repede. Prima provocare ca profesor: „Să-i învăţ să se spele“ Ce-aţi făcut după facultate? Am fost repartizat la un liceu industrial, care era mai mult o şcoală profesională. De fapt, mi-am ales dintr-o singură listă care însemna „producţie“ şi însemna, spre norocul meu, că pot să fiu, printre altele, şi profesor de şcoală. Predam matematica unor copii care nu ştiau tabla înmulţirii, deşi aveau 14-15 ani. Nu v-a demoralizat? La început, foarte mult, dar apoi chiar mi-a plăcut. Am văzut că pot să am rezultate. Pe cei de la şcoala profesională am reuşit să-i învăţ câte ceva. Să îi învăţ să se spele! La început, când am intrat în clasa aia, era ceva insuportabil, şi ca miros, şi ca disciplină. (râde) Dar am mai avut o clasă de liceu profesional obişnuită. De-acolo, toţi copiii mergeau direct în producţie de regulă, după absolvire. Au fost vreo cinci-şase elevi care au dat admitere la facultate. Acum sunt intelectuali. Şi au plecat dintr-o şcoală proastă. Peste mulţi ani, mi-am dat seama că a fost o mare şansă pentru mine această experienţă. La Revoluţie, am mers la studenţii de pe treptele Teatrului Naţional, care cântau «Trei culori», şi i-am învăţat «Deşteaptă-te, române!». De ce? Pentru că, dacă aş fi vrut să rămân în domeniul universitar după absolvire, nu aş fi perceput adevărata realitate în care trăim. A celor 95% care sunt aşa. Şi care sunt oameni obişnuiţi, dar care înţeleg lucrurile altfel, care sunt mai greu de şcolit, însă care reprezintă votanţii majoritari. Cristian Sima, format la Cercul de Matematică Aţi înfiinţat, în ’76, un cerc de matematică pe Capitală. Ce înseamnă asta? Când predam la liceu, a venit o brigadă de inspecţie. Şi eu i-am propus inspectorului de matematică să facem o chestie bună pentru Capitală – să organizăm un cerc de matematică în care ne obligăm noi, câţiva profesori, să ţinem lecţii pentru liceeni. Ne-am strâns vreo opt profesori. A funcţio¬nat vreo doi ani. Culmea e că acele generaţii de liceeni pe care i-am prins atunci au fost de aur. Au devenit mari matematicieni în universităţi străine sau la noi: sunt foşti olimpici internaţionali, este chiar prodecanul actual de la Facultatea de Matematică sau chiar Cristian Sima. Aţi mers apoi la Institutul de Matematică. De fapt, Institutul de Matematică fusese desfiinţat în 1975 de Nicolae Ceauşescu. Apoi s-a înfiinţat INCREST (n.r. – Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică), acesta avea un departament – o secţie de cercetare în matematică, din care am făcut şi eu parte. „Zoia Ceauşescu se implica şi se zbătea“ Zoia Ceauşescu lucra acolo. Vă simţeaţi constrâns, urmărit? Nu, nicidecum! Într-adevăr, era o pază mai specială, că era un institut militarizat, şi, erau, probabil, şi turnători care erau puşi să facă lucrul acesta pentru că era şi Zoia Ceauşescu acolo. Ea era şefa institutului. Era lumea mai măgulitoare faţă de ea? Unii da, alţii nu. Erau persoane care păreau că fac sluj. Culmea este că unele dintre ele au fost cele care au lovit-o cel mai tare apoi. Unele încercau să mai profite, să mai obţină o semnătură, o casă. Elena Ceauşescu credea că grupul de matematicieni de la INCREST este format din nişte reacţionari şi nişte beţivi. Şi era voluntară? Era foarte voluntară, mai ales când simţea că e o cauză adevărată se implica şi se zbătea. Erau câţiva colegi care chiar n-aveau unde să locuiască şi i-a ajutat. Însă nu profita foarte tare de puterea ei. Dimpotrivă, cred că i-ar fi plăcut să trăiască precum un om normal. Sigur că îi şi plăcea, că i se aducea mâncarea gătită gata. Într-o lume din asta, eşti prinţesă. Oricum, cel mai tare suferea că toată copilăria ei a fost urmărită, că n-a fost liberă. Probeleme în familia Ceauşescu Povestea de-acasă? Puţin, dar mai povestea. De exemplu, ştiu că a tot încercat să discute cu tatăl ei despre soarta INCREST-ului şi spunea că nu prea e lăsată. Şi nici mama ei n-o lăsa să vorbească cu el. De altfel, în ’86, au fost câteva schimbări la institut şi m-am trezit, împreună cu alţi cinci colegi, dat afară şi mutat la o întreprindere în Bucureşti. Ce s-a întâmplat? Nici până azi nu ştiu. M-a chemat directorul şi mi-a spus: „Uite, conform deciziei cutare, au venit nişte liste prin care de la Institut sunt mutaţi următorii“. Şi erau vreo 10 pagini cu mai mulţi ingineri şi încă cinci de la secţia de matematică, printre care şi eu. Sigur că mi-a căzut foarte rău şi am încercat să văd ce se întâmplă, dar nici Zoia nu ştia! Decizia a fost luată de Elena Ceauşescu nominal. E adevărat, era într-o perioadă când Zoia era într-o dispută foarte mare cu mama ei. Mereu a avut episoade din astea când mama ei încerca să o controleze în toate felurile. Credea că grupul acesta de la INCREST este format din nişte reacţionari şi nişte beţivi. Dumneavoastră eraţi prieten bun cu Zoia Ceauşescu. Probabil că asta a generat mutarea mea. Ceva n-a plăcut. Eu aveam informaţii din interiorul institutului că relaţia noastră de prietenie cu Zoia ar fi fost acceptată de familia ei, dar după aceea s-a întâmplat ceva. Se poate să fi fost momentul când cumnata mea a plecat în Germania şi nu s-a mai întors, deşi asta se întâmplase cu ceva timp înainte. Se poate să fi spus eu ceva, pentru că vorbeam. Înclusiv cu Zoia se vorbeau anumite lucruri şi poate asta n-a convenit. Scrisorile lui Gelu Gologan către români

Unde aţi fost repartizat în ’86? La Maşini Agricole. Ce făceaţi acolo? Nimic. Era un institut care trebuia să proiecteze şi să demonteze şi să monteze tot felul de maşini agricole. Institutul era în fosta locuinţă a lui Antonescu. În spate avea un fost hipodrom, unde se făceau, din când în când, expoziţii de maşini agricole, pe care Ceauşescu venea să le viziteze. Avea el un fix să facă nişte maşini mari, care să facă de toate. În fine, lumea s-a purtat foarte bine cu mine, deşi la început au crezut că sunt un intrus al Securităţii. Apoi mai veneau nişte directori şi mă puneau să le meditez copiii… (râde) Cum a primit familia vestea aceasta, c-aţi fost mutat? I-a afectat, desigur. Mai ales pe tatăl meu (n.r. – Gelu Gologan). La scurtă vreme după mutarea acesta, a fost prins de Securitate că scria manifeste împotriva lui Ceauşescu. Scria tot felul de scrisori cu mesajul „Românilor, treziţi-vă!“ şi, când mergea pe la prieteni prin ţară, le punea în cutii poştale. Iar ca să fie sigur că lucrurile funcţionează, îşi trimitea şi lui una. Aşa a fost descoperit. Ce s-a întâmplat? M-a sunat mama într-o dimineaţă că au venit nişte oameni acasă şi l-au dus pe tata la Securitate. Seara însă l-au adus înapoi. Era în perioada ’87, cu mişcările de la Braşov, şi l-au lăsat în pace. L-au pus să promită că nu mai face treaba asta. Tata mi-a povestit că discuţia cu ei a fost extrem de civilizată, de genul: „Dacă-mi faceţi ceva, eu mă sinucid!“. Şi că l-au întrebat: „Tovarăşul Gologan, dar ce credeţi dumneavoastră că trebuie făcut?“. „Păi, uite, domn’e, ce trebuie să faceţi: să luaţi voi puterea, să democratizaţi ţara şi pe urmă să faceţi alegeri libere.“ Ceea ce poate că s-a şi întâmplat. Nu era nimic organizatoric în scrisorile astea? Nu. El mai făcuse o chestie: a trimis unei reviste germane o siglă care avea dedesubt un motto, „Români, treziţi-vă!“, siglă care a fost publicată. Oricum, n-a vorbit despre asta prea mult. Şi nici despre scrisoare nu ştiu foarte multe. Mama mi-a povestit că, din când în când, se trezea că în sobă e funingine. El ardea tot ce rămânea, dar nu spunea nimic. În plus, avea în birou o mănuşă de mâna stângă: scria cu mănuşă şi cu mâna stângă să nu lase amprente şi să nu-i fie descoperit scrisul. Dar el n-a făcut niciodată caz de chestia asta. Când aţi plecat de la Maşini Agricole? Am mai stat ceva după Revoluţie. Chiar a fost o chestie urâtă: la un moment dat, erau câţiva ciudaţi, care nu fuseseră cine-ştie-ce curaţi înainte, dar acum erau cu Puterea şi ne priveau pe noi ca fiind cei ai lui Zoia Ceauşescu. ; Prima olimpiadă a fost românească „Ideea cu primele olimpiade internaţionale la matematică a fost a României. În ’59 a fost organizată prima, la Sinaia, cu cinci ţări din Europa. În anul următor s-a făcut la Braşov şi pe urmă a început să fie itinerant. Acum, sunt peste 100 de ţări participante. Toate olimpiadele internaţionale, absolut toate, sunt copiate după cea de matematică. A doua a fost Fizica, la finalul anilor ’60“, explică Radu Gologan. „Da, cânt la chitară!“ Citeaţi literatură în adolescenţă? Au fost diverse perioade. Lecturile din clasicii ruşi se dezbăteau cu colegii mei din liceu, dimineaţa, înainte de a începe orele. Dostoievski era la modă atunci. De Ilf şi Petrov râdeam. Bulgakov ne plăcea. Chiar şi romanele româneşti din perioada respectivă. Apoi, când am început eu liceul, începuseră să apară Blaga, Barbu, Arghezi, Bacovia. Îi citeam şi-i reciteam. Am fost un mare entuziast al lui Blaga, ştiam pe de rost toate Poemele luminii. Le mai încercam la chitară – şi ăsta a fost un motiv. Cântaţi la chitară?! Da, cânt la chitară. Mă rog, mai degrabă mă acompaniez. (râde) Cânt din copilărie, dar nu pot să spun că sunt un cântăreţ. Am încercat tot felul de variante. Vara asta chiar le-am făcut o surpriză copiilor în tabăra de matematică. La una dintre lecţiile cu toţi cei 200 de copii, le-am vorbit despre matematică şi muzică. Am aranjat ca, pe lângă tablă, să am şi chitara pe scenă. Am vorbit despre matematică având diverse intermezzouri muzicale care se potriveau cu partea respectivă: vibrarea corzii de chitară este o sinusoidă care duce la teoria Fourier şi aşa mai departe. „Nu vă place matematica? N-aţi înţeles? «A venit un lup din crâng»“. Dar cum se leagă? Extraordinar! Odată că sunetul, aşa cum e produs, e o matematică extrem de complicată, până la urmă. Ecuaţia undelor nu e trivială, a fost un moment crucial în istoria ştiinţei când a fost rezolvată. Apoi, din punctul de vedere al mentalului, e bucuria unor sunete frumos aşezate. Te simţi la fel de liber şi când asculţi muzică, şi când e vorba de matematică. Se rezolvă mai uşor problemele? Nu sunt de părerea asta. Deşi văd mulţi tineri cu căştile la urechi când învaţă. Poate că te poţi antrena, dar eu n-aş putea. Trebuie să am linişte. Lecţia pentru dascăli: „Adaptaţi-vă!“

Lucraţi cu tinerii. Observaţi schimbări în atitudinea lor? Sunt foarte multe lucruri care se schimbă în timp. S-a schimbat foarte tare modul tinerilor de a accesa şi de a cuprinde lucrurile noi. Calculatorul a făcut ca structura mentală să fie complet diferită de a mea. Nepoţii mei gândesc cu totul altfel, au cu totul alte idei şi cu totul alte nemulţumiri. Şi, în general, au dreptate. Dascălii trebuie să identifice aceste preocupări. Nu mai merge să iei un manual şi să spui: „P-ăsta-l învăţăm şi aia e“. Copilul descoperă, încet-încet, că are surse de informare mult mai bune şi mult mai rapide. Şi atunci întreabă, în mod firesc: „De ce mă mai duc eu la şcoală?“. Profesorul a pierdut contactul şi nu mai ştie ce se-ntâmplă, iar copilul se plictiseşte. De ce să-i dicteze lui munţii la şcoală când el poate să apese pe un buton şi să-i vadă pe un ecran? Mai bine faceţi în aşa fel încât toate mijloacele astea să fie folosite şi în actul educativ!   Nu mai merge să iei un manual şi să spui: «P-ăsta-l învăţăm şi aia e». Copilul descoperă că are surse de informare mult mai bune. Şi se întreabă: «De ce mă mai duc eu la şcoală?». Credeţi că tehnologizarea educaţiei o face mai productivă? Cred că da. Numai că perfecţionarea profesorilor se face la fel ca acum 100 de ani. Cu nimic nou. În mare parte, ce se proiectează ca fiind tehnologie modernă de predare nu e bine făcută. Este tot carte! Tot expunere la tablă! Copilul are nevoie de interactivitate. Să vadă că totul se mută, că totul se schimbă, să întrebe. Care va fi deosebirea că va avea, în loc de manuale, tablete!? „Anual, îmi remodelez felul de predare“ Poate că vor fi nişte alienaţi, cu mai puţină răbdare şi mai greu adaptabili. Pentru că tableta e concepută ca un loc de joacă şi nu de şcoală. Dascălii trebuie să înţeleagă că lucrează cu alte minţi decât acum 20 de ani. Pretenţiile trebuie să fie altele, modul de pregătire trebuie să fie altul. De exemplu: în fiecare an, eu remodelez felul de predare. Am redus la maximum părţile de matematică în care e vorba de demonstraţii formale. Folosesc mult mai mult intuiţia, imaginile, ca să le dau copiilor o idee despre ce înseamnă acel rezultat, cum poate fi interpretat şi care e naturaleţea lui. Nu mai e demonstraţia riguroasă. Nu-i trebuie în viaţă demonstraţia, ci să ştie că există. În momentul în care va avea nevoie, trebuie să ştie unde să meargă şi pe cine să întrebe. Şi un dascăl în pragul pensionării, cu salariul pe care-l are, ar mai avea voinţa?… Sunt oameni care au voinţă. Dar mulţi nu fac exact din aceste două motive. Se apropie pensia şi nici măcar nu e motivaţie. Îşi păstrază câteva meditaţii care să-i completeze acel nenorocit de salariu. Fiind o mare masă! Numai la matematică sunt 18.000 de profesori în ţară. Imaginaţi-vă ce influenţă au aceşti oameni asupra societăţii! Cine face lobby pentru România Mai ţineţi legătura cu foşti studenţi pe care i-aţi pregătit pentru con¬cursuri? Sigur că da, dar nu cred că-i bună exprimarea „i-am pregătit“. Am fost unul dintre cei care i-au influenţat. Au obţinut ceva informaţii de la mine. Nu neapărat matematică întotdeauna. Au vieţi bune? Majoritatea da. Foarte mulţi dintre ei sunt în locuri foarte bune şi fac un lobby extraordinar României. Şi au rămas legaţi de ţara asta. Eu asta le spun întotdeauna. Au mai existat răzvrătiţi care nu voiau să mai audă de România, dar acum nu mai are nimeni curajul să-mi spună mie aşa ceva. E păcat că ţara îi face să lăcrimeze în fiecare moment când guvernanţii fac câte-o prostie.

Sursa: Adevarul.ro

Reabilitare inteligentă în două unităţi de învăţământ din Braşov

Liceul de Informatică Grigore Moisil şi Şcoala Generală 4 vor fi renovate cu un sistem intelligent. Braşovul va primi 11 milioane de lei prin programul de cooperare română-elveţian. Izolarea clădirilor acestor unităţi şcolare nu va fi făcut în stil clasic, cu polistiren, ci pe pereţii exteriori se va pune vată bazaltică, dar nu direct pe zid, astfel ca să rămână un spaţiu de ventilaţie, ţinând cont că aerul este cel mai bun izolator din punct de vedere termic. Una dintre cele mai importante lucrări este montare unui sistem de ventilaţie special în sălile de clasă, care practic va aerisi automat spaţiile, dar va recupera şi căldura, un sistem destul de puţin întâlnit în clădirile  de la noi din ţară. Iluminarea va fi cu LED. Edilii spun că vor economisi astfel 39% la căldură şi 29% la curent electric. În plus emisiile de dioxid de carbon se vor reduce cu 126 de tone pe an, scrie newsbv.ro.

Sursa: Adevarul.ro

Protopopul Alexandru Vidican le cere parlamentarilor bistriţeni să voteze împotriva scoaterii Religiei din programa şcolară

Alexandru Vidican, protopopul de Bistriţa se arată împotriva propunerii deputatului Remus Cernea, care vrea ca religia să fie facultative şi să se studieze doar dacă părinţii solicită în scris asta. Mai mult, protopopul de Bistriţa i-a îndemnat pe parlamentarii bistriţeni să voteze împotriva acestui proiect. Deputatul independent Remus Cernea va depune săptămâna care urmează în Parlament o iniţiativă legislativă prin care doreşte ca elevii să studieze obligatoriu Etica, în locul Religiei. Mai mult, deputatul vrea ca Religia să fie studiată de către elevi doar dacă părinţii acestora cer acest lucru în scris.  Iniţiativa deputatului a determinat valuri de critici în toată ţara, preoţii fiind revoltaţi de ideile lui Remus Cernea. „Parlamentarii sunt fiii Bisericii şi cred că nu ar trebui să voteze în favoarea proiectului propus de Remus Cernea. Nici nu mă gândesc că o asemenea propunere ar putea fi votată. Biserica nu vrea să îi facă pe toţi teologi, Biserica vrea să îi ajute pe elevi să crească drept”, susţine protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican. Protopopul consideră că Religia îl face pe om mai bun ca şi creştin şi ca şi cetăţean şi că are locul său bine stabilit, participând la formarea omului. Mai mult, acesta spune că propunerea deputatului Remus Cernea îi aduce aminte de regimul ceauşist. Preotul Vasile Rus din Nepos consideră că elevii nu ar trebui obligaţi să înveţe această materie, însă nu crede că scoaterea Religiei din grila de materii ar fi o soluţie.

„Religia nu ar trebui scoasă din grila de materii, dar elevii care nu doresc să participe la ora de religie să poată alege să facă altceva. Aici şi părinţii lor au un cuvânt de spus, nu poţi să obligi un copil să înveţe orice materie, trebuie să vrea el. Religia nu poate să îl înveţe ceva rău pe copil”, explică preotul Vasile Rus. De aceeaşi părere este şi profesoara de Limba şi Literatura Română Sorina Cazac. Deşi nu vrea să se pronunţe cu privire la proiectul deputatului Remus Cernea, spune că „ora de religie are rostul ei, mai ales că e un bun prilej pentru a se face educaţie în spiritul moralei creştine, deci are o componentă etică”. Opiniile protopopului de Bistriţa, Alexandru Vidican sunt împărtăşite şi de cei mai tineri, care nu şi-ar dori ca Religia să fie transformată într-o materie facultativă. „Păi e bine să se facă religie în şcoală. De ce? Pentru că dacă nu ar fi religia în şcoli, elevii ar uita să meargă la biserică, ar uita multe lucruri legate de religie şi nu ar mai cunoaşte nimic despre credinţă”, crede Mara Andreea Deteşan, elevă în clasa a VII-a. Anca Rus, elevă în clasa a XI-a,  consideră că scoaterea Religiei din grila de materii ar putea avea un efect negativ asupra tinerilor, pentru că dacă nu ar exista această materie e posibil ca elevii să nu-şi dorească să afle mai multe despre biserică şi nu ar acorda aşa multă atenţie acestui aspect. „Mie mi se pare o materie destul de utilă. Deşi noi elevii ne confruntăm cu unele materii care nu prea ajută la profilul ales, Religia pe lângă faptul că ne ajută să ne lămurim unele „obiceiuri” legate de biserică, avem şansa să vorbim cu cineva care ne poate oferi sfaturi utile.(…) De exemplu orele noastre de religie mereu încep cu o rugăciune, ceea ce mi se pare un lucru frumos, că avem şansa să ne rugăm împreună şi sunt conştientă că poate pentru unii e singura rugăciune pe care o spun”, completează Anca.

Sursa: Adevarul.ro

Schimbare de paradigmă, la firul ierbii. Un proiect excepţional: „Ba se poate!“

Lic. Tehnologic „Mecanică Fină” Bucureşti. BAC-2011: 2.50% promovaţi; BAC-2013: 13.79% promovaţi. Col. Tehnic Câmpulung. BAC-2011: 2.80%; BAC-2013: 38.19%. Col. Tehnic Transporturi Braşov. BAC-2011: 8%; BAC-2013: 30.77%. Col. Tehnic „I.C. Ştefănescu” Iaşi. BAC-2011: 10.46%; BAC-2013: 32%. Col. Tehnic „Terezianum” Sibiu. BAC-2011: 18%; BAC-2013: 27.45%. Poţiunea magică? Recadrarea, prin coaching, a conversaţiei între elevi, părinţi şi profesori. Simona David-Crisbăşanu a coordonat un proiect educaţional excepţional dus la bun sfârşit de o echipă de coachi excepţională, iar Teddy Necula a documentat procesul, regizând un film documentar excepţional: „BA SE POATE!”: Faptul că, în cadrul proiectului, adică într-un interval bine definit în timp (2 ani), ratele de promovabilitate la examenul naţional de bacalaureat au crescut de 1,5 ori (Sibiu), 3,1 ori (Iaşi), 3,8 ori (Braşov), 5,5 ori (Bucureşti), respectiv de 13,6 ori (Câmpulung – wow!…) pornind de la procentele iniţiale pe care le-am menţionat mai sus constituie doar vârful la vedere al unui aisberg transformaţional  tulburător, dovedit perfect posibil prin ceea ce eu numesc schimbare de paradigmă la firul ierbii. Alt film. Altă realitate. Alt cadru de referinţă, fără nicio similitudine cu scenariul business as usual din şcoli – că dacă era altfel, Colegiul Tehnic din Câmpulung făcea din prima 38,19% şi nu 2,80%, cum a făcut în 2011. Este? Este!… Iată o parte din licorile magicei poţiuni de coaching preparate de Simona & ROI, combinate în proporţii care l-ar încânta până şi pe Harry Potter, cu întreg conclavul său de magiştri incontestabili de la Hogwarts: managementul eului (de pildă, abţinerea de la a judeca şi a da verdicte); managementul percepţiilor (vedem ceea ce este, sau vedem ce vrem noi să vedem?); analiza tranzacţională aplicată (pendularea subtilă între postúrile de părinte, adult, copil); managementul polarităţilor (asumare individuală-lucru în echipă; autoritate-responsabilitate; formal-nonformal…); crearea relaţiilor; formularea întrebărilor; ascultarea; limbajul corpului; accentuarea cuvintelor-cheie; stabilirea contractului psihologic şi a cadrului de referinţă al interlocutorilor; umorul; respectul; integritatea; încrederea; curajul; asumarea… Adică, recursul continuu la VALORI, puse în fapt în mod real şi nu trântite de pereţi inconştient, prin interacţiuni duplicitare, forme secate de fond, aşa cum se petrec lucrurile acum, în scenariul business as usual. VALORI, nu iresponsabilitate! În ziua de 12 februarie, Institutul Francez a găzduit lansarea filmului regizat de Teddy, iar faptul că sala s-a dovedit neîncăpătoare a confirmat preocuparea acută a celor real interesaţi de şcoală pentru diseminarea unor modele de bună practică precum Zburd – educaţie prin coaching şi pentru transformarea reală a Şcolii ca sistem în România. Iată impresiile şi comentariile formulate după vizionarea documentarului „BA SE POATE!”: Simona, tu şi echipa ta excepţională aţi fost doar Însoţitorii. Protagoniştii de drept, însă, ai acestei poveşti cât se poate de reală, deci perfect posibilă, aţi fost voi, elevii, părinţii, profesorii şi directorii celor cinci licee, care v-aţi asumat curajul de a privi senin spre lumina curată din voi, şi a zbura într-un cer cu mult mai înalt decât cel în care v-aţi aflat, până în clipa BA SE POATE! Meritul vă aparţine în totalitate. La fel, şi respectul nostru, al tuturor.

Sursa: Adevarul.ro

FOTO Matematician român, profesor de împrumut în Pakistan

Gorjeanul Vasile Lupulescu predă, de aproape cinci ani, cursul de ecuaţii diferenţiale la Şcoala Doctorală de Matematică din Lahore, Pakistan. Studenţii pregătiţi de el s-au angajat în universităţi sau urmează calea cercetării. Profesorul de matematică Vasile Lupulescu (56 de ani), din Târgu Jiu, a început în anul 2009 aventura pakistaneză, cea mai interesantă din viaţa sa, după cum el însuşi mărturiseşte. Totul a pornit de la un coleg din Timişoara de la care a aflat că Şcoala a scos la concurs câteva posturi. Nu a stat pe gânduri şi a trimis CV-ul. Acesta a fost analizat de către o comisie  pakistaneză şi, în scurt timp, a fost anunţat că a fost  acceptat. Vasile Lupulescu este conferenţiar la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu şi este prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul aceleiaşi universităţi. „Colegul meu de la Facultatea din Timişoara aplicase cu un an înainte şi fusese admis. Aşa a aflat că mai  este nevoie de personal. Evaluarea experienţei şi a calificării mele a fost făcută de specialişti din Ministerul Învăţământului din Pakistan, şi nu în cadrul instituţiei de învăţământ. În 2009, în primăvară, am început activitatea acolo. De atunci, merg de două ori pe an, în fiecare semestru, şi susţin cursul de ecuaţii diferenţiale“, povesteşte Vasile Lupulescu. Stă câte două-trei luni în fiecare an în Lahore şi i se asigură transportul, cazarea şi masa, iar salariul  este de şase ori mai mare decât cel pe care-l primeşte în România. Se bucură de o consideraţie mai mare în străinătate decât în ţară, aşa cum se întâmplă cu mulţi dintre oamenii de ştiinţă români. În afara ţării, Vasile Lupulescu este un cercetător recunoscut, coordonator de lucrări de doctorat. Pentru munca sa este răsplătit cu un salariu care ajunge şi la 3.000 de euro lunar. În ţară, datorită gradelor didactice şi a funcţiei pe care o ocupă în universitatea din Târgu Jiu, primeşte un salariu de aproximativ 500 de euro. Studenţii pakistanezi pregătiţi de Vasile Lupulescu care se angajează în universităţi primesc un salariu mai mare decât îl are acesta în România, deşi el are o vechime de peste două decenii în câmpul muncii. „Şcoala de matematică din Lahore de pe lângă Colegiul Guvernamental poartă numele lui Abdus Salam, în cinstea marelui fizician laureat al Premiului Nobel în fizică atomică. Pakistanul are însă un deficit de cadre în învăţământul doctoral, pentru că foarte mulţi tineri se îndreaptă către facultăţile tehnice sau cele de business. Atunci, guvernul pakistanez a găsit această metodă, de a înfiinţa şcoli doctorale în diferite discipline cu profesori străini“, explică matematicianul. Tocmai din această cauză, oficialii pakistanezi au mărit foarte mult şi salariile din învăţământul universitar. „Pot să vă dau un exemplu: un absolvent al Şcolii Doctorale care îşi găseşte un job într-o universitate din Pakistan are un salariu de încadrare de 700-800 de euro . Nu este o ţară foarte bogată, dar investeşte în educaţie pentru a ţine pasul cu lumea“, precizează Lupulescu.   Patru doctoranzi   Matematicianul român şi-a început activitatea în Pakistan cu patru studenţi înscrişi la studiile doctorale. Doi dintre aceştia au reuşit să-şi obţină diploma şi să se şi angajeze. Ceilalţi doi studenţi urmează să-şi susţină lucrarea în primăvara acestui an în faţa unei comisii formate din profesori străini. „Cei doi studenţi care şi-au obţinut doctoratul în primăvara anului trecut s-au angajat în cadrul unor universităţi din Pakistan“, spune matematicianul gorjean.

Sursa: Adevarul.ro

Dă CLICK aici! De ce SEXUL ar trebui discutat la grădiniţă

Se dă un articol de presă în care aflăm că o profesoară de religie îi învaţă pe elevii ei despre iad, blasfemie şi avort. Se dau nişte părinţi revoltaţi de această situaţie, care fac apel la inspectorat, însă inspectoratul spune că totul e în regulă, că aceasta este o situaţie cât se poate de normală. Părinţii nu sunt mulţumiţi şi fac apel la Asociaţia Secular-Umanistă din România, după ce simt că aceşti copii sunt practic hărţuiţi de profesoară. Deocamdată cazul e sub investigaţie, părinţii fiind hotărâţi să apeleze la minister, în caz că nu se vor lua măsuri. Şi se mai dă un comentariu la această ştire, care spune: „Aşa-i că-i mai bine să le bage ore de sexologie de mici? Şi aşa sunt mulţi obsedaţi care nu se pot abţine de la sex.” Răspuns: DA! I-aş scrie ”DA!” cu 1.000 de semne de exclamare acestei persoane. De ce: 1. Teoria morţii şi a sexului Se spune că două lucruri sunt inevitabile pe lumea aceasta: moartea şi taxele. Şi mai e unul: dacă nimeni nu face sex, toţi oamenii din lume mor. Nu e nevoie de mai mult de 60 de ani pentru ca acest lucru să se întâmple. Aşadar, nu cred că e nevoie de mai multe dovezi pentru a demonstra că sexul, numărul doi după moarte, e cel mai natural lucru din lume. Iar atunci mă întreb: de ce am ascunde faţă de copiii noştri până şi existenţa sexului? De ce atâta mister? De unde până unde a ajuns să fie sexul ”murdar”? Trataţi sexul aşa cum este: natural ca lumina soarelui şi necesar ca oxigenul. 2. Pedofilii Nu pot să număr câte documentare am văzut despre pedofili şi victimele lor. Şi nu mă refer la ”one-night-stands”, ci la adevărate relaţii de lungă durată. Cea mai comună cauză pe care victimele o menţionau când erau întrebaţi ”De ce ai îndurat aşa un calvar atâţia amar de ani?” era ”Eram doar un copil şi nu ştiam ce se întâmplă, ce e bine şi ce e rău”. Băieţi de 6 ani care sunt violaţi de către taţii lor nu sunt rarităţi, ci se întâmplă mai des decât credeţi. Dacă nu e tatăl, e unchiul, dacă nu e unchiul, e vecinul. Din păcate, aceste cazuri ies la suprafaţă în ziua de azi într-o proporţie foarte mică, multe dintre victime ducând secretul în mormânt, alţii devenind criminali la rândul lor, violatori sau pedofili. Este acesta un risc la care, conştienţi fiind, vreţi să vă supuneţi copilul pentru că ”Nu e bine să afle de la o vârstă aşa de fragedă despre sex”? Dacă alegi să nu vorbeşti cu copilul tău, chiar şi de la 5 ani, rişti să îl laşi să treacă printr-o dramă pe care tu cu greu o să o poţi înţelege. Iar când copilul va fi îndeajuns de adult încât să realizeze că ce i s-a întâmplat a fost foarte greşit, când va realiza că de fapt a fost violat ani la rând, zi de zi, şi că ar fi putut să facă ceva ca să împiedice asta, atunci va fi prea târziu. 3. Mass-media ne îndobitoceşte Vorbeam mai sus de lucruri simple, naturale, ca de exemplu moartea şi sexul: cele mai evidente şi mai comune lucruri, care au toate şansele să atingă fiecare om de pe lumea aceasta. Pe baza acestor lucruri, corporaţiile fac bani pe spinarea noastră: aşa s-au inventat spre exemplu filmele HORROR şi PORNO. Poate aţi observat că mai sus, precum şi în titlu, am subliniat nişte cuvinte cu CAPS LOCK, aşa cum fac jurnaliştii senzaţionali (”senzaţionalişti” ar fi corect, dar ei oricum sunt senzaţionali). Am făcut-o intenţionat. Subiectele care îi ating pe toţi, dar tind să fie tabu sau să se creeze un mister în jurul lor, creează vânzări. Aşadar, încă un motiv pentru care ar trebui să se discute sexul la grădiniţă ar fi învăţarea de la vârste fragede despre ce e vorba în propoziţie, pentru ca mai târziu să nu mai existe atât de multă curiozitate să dăm cu toţii CLICK pe orice link ce are în descriere cuvântul ”sex”. În loc, am putea citi mai multă carte. UPDATE: Singurul scop al articolului meu e să contrazică comentariul menţionat mai sus. Nu doresc să fac niciun fel de comentariu pe tema religiei sau a modului cum se predă religia în şcoală. De asemenea, rolul meu nu este să judec modul în care părinţii care au făcut plângere, nici pe profesoară, şi nici Asociaţia Secular-Umanistă, precum unele din comentarii au sugerat. Nici nu îndemn la ”sex instinctual”, ci dimpotrivă: cred că prin educaţie sexuală copiii vor face mai uşor diferenţa între fanteziile prezentate în filmele pentru adulţi, prin definiţie ireale, jucate, şi realitatea de zi cu zi, care nu se poate trăi decât individual, în intimitate.

Sursa: Adevarul.ro

Cadrele didactice de la Şcoala Specială 11, acuzate că au agresat o fetiţă care suferă de Sindromul Down. Mămica a depus o plângere penală împotriva acestora

Mama unei fetiţe de 9 ani care suferă de Sindromul Down a depus o plângere penală împotriva cadrelor didactice de la o clasă pregătitoare din Şcoala Specială 11 din Capitală, pe motiv că acestea au lovit-o pe fiica sa. De altfel, mămica este preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, Mădălina Turza. Concret, plângerea penală vizează cadrele didactice de la clasa pregătitoare A din cadrul Şcolii Speciale nr. 11 din Capitală şi a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. „La data de 22 ianuarie 2014, fiica mea a fost agresată verbal şi fizic de către cadrele didactice prezente în clasă, în cadrul programului şcolar la grupa pregătitoare A. Agresiunile fizice la care a fost supusă fiica mea sunt susţinute prin certificatul medico-legal eliberat de Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici»”, susţine mămica, citată de Mediafax.   Potrivit Mădălinei Turza, în certificat se menţionează că minora prezenta, la data menţionată, mai multe urme de lovire: braţ lateral drept – mai multe echimoze violacei, neomogene, între 3/2 cm şi 05/0,5 cm, pe o zonă de 6/4 cm, faţă dorsală mâna stângă, patru excoriaţii acoperite parţial de crustă hematică între 0,3/01 cm.   „Concluzia examenului medico-legal arată că minora în cauză prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 22.01.2014 prin lovire cu un corp dur. Dincolo de traumele fizice suferite de fiica mea, evalurile psihologice, dar şi observaţia personală indică comportament post-traumatic evident, manifestat printr-o serie de indicatori nespecifici comportamentului şi personalităţii sale. Conform raportului de evaluare psihologică, fiica mea, prezintă: «modificări ale comportamentului, în sensul în care a suferit o agresiune (…retrasă, nu dorea să comunice, era speriată, pentru ca apoi cu ajutorul familiei şi al terapeuţilor să revină la comportamentul său normal). Această succesiune de comportamente s-a produs în două momente pe parcursul celor 15 zile.   Aceste schimbări de comportament denotă suferinţă din partea copilului a unei agresiuni (indiferent de ce natură: psihică, fizică, verbală)»”, potrivit sursei citate.   Îndemnaţi să-şi sedeze fetiţa   Turza precizează că, încă de la începerea cursurilor, în cadrul Şcolii Speciale nr. 11, atât ea, cât şi soţul său au fost permanent îndemnaţi să-i administreze copilului tratamente neuroleptice în vederea sedării, în ciuda faptului că aceştia au precizat constant că fata are probleme cardiace.   „În acest sens, ne-au fost prezentate constant cazurile de «succes» ale celorlaţi elevi, care sedaţi fiind sunt «liniştiţi» şi «cuminţi». În contextul în care fiica mea este înscrisă într-o şcoală specială, conform Orientării CMBRAE, unde rolul cadrelor didactice este să cunoască şi să adreseze nevoile speciale ale copilului cu dizabilităţi, în completarea actului educaţional, în contextul în care minora este în situaţia unei triple vulnerabilităţi, respectiv aceea de copil cu dizabilitate non-verbală, aceasta este agresată fizic şi verbal de cadrele didactice deoarece, în absenţa sedării acestea, sunt nevoite să răspundă cerinţelor fişei postului, respectiv să aplice metode de psihopedagogie specială, ceea ce din punctul lor de vedere, este un efort prea mare”, precizează Mădălina Turza.   „Astăzi, sistemul mi-a declarat război personal. Copilul meu a fost bătut. Copilul meu a fost chinuit. Copilul meu nu a putut să-mi spună. A trebuit să apară urme fizice ca să-i înţeleg suferinţa. (…) Nu voi ezita să mă folosesc de toate mijloacele legale existente pentru ca vocea lor să fie auzită dincolo de tăcerea la care sunt condamnaţi de sistemul din România”, a declarat Mădălina Turza.

Sursa: Adevarul.ro

Primaria Timişoara vrea să umble la cifrele de şcolarizare ale instituţiilor de învăţământ

Prea multe clase pe săli de curs prea puţine. Cu aceasta se confruntă Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Iar aceasta face imposibilă dorinţa de a trimite elevii la cursuri doar de dimineaţă. La acestă situaţie contribuie şi refuzul şcolilor de a se muta în alte spaţii, mai bune. Este deja celebru cazul Liceului de Arte care a ajuns să refuze două locaţii… pentru că nu era în centru şi viitorii artişti nu puteau învăţa în altă clădire. Toată lumea şcolară şi-ar dori ore numai de dimineaţă. Elevii şi profesorii au spor, se studiază mai bine, la alt randament. Dar o asemenea dorinţă e greu de pus în practică în Timişoara, spune Cornel Petroman, inspector general şcolar la ISJ Timiş. „Noi ne străduim. Cine crede că se poate să mutăm orele doar de dimineaţă, să vină să ne dea soluţia. Eu cred că nu se poate. De exemplu, Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” n-o să renunţe la numărul de clase pe care le are deja, deşi numărul de săli de clasă este mai mic decât clasele. Sunt doar nişte iluzii pe care le urmărim, deşi alţii ştiu că nu se poate în totalitate ore doar de dimineaţă. Noi ne străduim să reducem numărul de clase şi de elevi care urmează cursurile şcolare după – masa”, a declarat Cornel Petroman, inspector şcolar general de Timiş. Primăria vrea, dar nu poate Petroman este aprobat de primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Edilul şef spune că deocamdată nu se pot ridica clădiri noi, cel puţin nu în zona centrală. O posibilitate, dar în viitor, ar fi viitorul campus de pe strada Oituz. „Este o precucupare foarte serioasă a noastră pentru ca elevii să înveţe de dimineaţă. Nu este uşor. Inexistenţa spaţiilor intervine la şcolile din zona centrală, dar putem face amenajări, aşa cum facem şi suntem în curs de a face la Lenau. Nu putem să construim în zona centrală noi clădiri şcolare, în afară de campusul de la Oituz, avem spaţii la periferie. Domnul Petroman (inspector şcolar general de Timiş) are dreptate, e un lucru greu de realizat, dar nu imposibil. Acum, facem o inventariere a tuturor spaţiilor pe care le avem, cu minuţiozitate”, a declarat vineri Nicolae Robu, primarul Timişoarei. Cu clădirile aflate în administrare proprie a primăriei, Nicoae Robu se gândeşte să umble puţin şi la cifrele de şcolarizare. „S-a ajuns la situaţia de a se oferi unor şcoli cifre de şcolarizare în disproporţie cu infrastructura pe care o au. Pentru a asigura o calitate a actului educaţional trebuie să ai o infrastructură corelată cu numărul de elevi. Nu te poţi adapta cu cifra de şcolarizare doar cererii, ci trebuie să te raportezi şi la capacitatea pe care o ai de a primi acei elevi. Dacă nu facem acest lucru, atunci riscăm să scădem calitatea şcolii. Acum sunt prea mulţi elevi la unele şcoli, în raport cu infrastructura, de aceea trebuie să facă ore de după-amiaza”, mai spune Robu. Rezolvarea, conform acestui principiu, ar avea efecte în câţiva ani. Doar după ce numărul de elevi se va corela cu spaţiile de clasă se va putea vorbi de ore numai de dimineaţă.

Sursa: Adevarul.ro

Copiii şi internetul

În decembrie 2012 o fată de 11 ani din Giurgiu s-a sinucis, după ce tatăl ei a aflat că postase nişte poze pe Facebook. Tatăl i-a cerut telefonul pentru a căuta pozele, fata i l-a dat şi a plecat, supărată, în dormitor. Când părintele a intrat în cameră, geamul era larg deschis, iar fetiţa zăcea în faţa blocului, pe asfalt. Nu cred că putem acuza tatăl de această tragedie – el şi-a dorit doar ca fata să fie în siguranţă, să nu publice pe reţele sociale lucruri pe care mai târziu le-ar putea regreta. Fetiţa s-a simţit probabil rănită, neînţeleasă, iar un impuls de moment a făcut-o să ia o decizie cu consecinţe tragice.. La vârsta asta copiii nu înţeleg pe deplin ireversibilitatea morţii. Chiar dacă nu este vorba despre vinovaţi aici, totuşi sunt câteva lucruri pe care ar fi bine să le învăţăm din povestea asta. Un studiu publicat recent arată că în România, peste 40% din copii au reclamat că au fost hărţuiţi sau agresaţi pe internet, faţă de 27% în alte state europene. Studiul a scos la iveală şi celelalte riscuri şi probleme la care se expun copiii, accesând mediul online de pe dispozitive din ce în ce mai diverse (51% din copii deţin un smartphone, în timp ce 20% deţin o tabletă, conectate la internet). Pe primul loc se află conţinuturile negative generate de utilizatori, mesajele instigatoare la ură, consum de droguri sau sinucidere, urmate de riscul contactului şi al comunicării cu persoane necunoscute, imaginile sexuale şi hărţuirea în mediul online şi offline, inclusiv prin telefonul mobil. Cred că cea mai greşită concluzie pe care o putem trage, ca părinţi, este că „mie nu mi se poate întâmpla”. De multe ori părinţii sunt complet luaţi prin surprindere atunci când descoperă ceea ce fac sau la ce sunt expuşi cu adevărat copiii pe internet DACĂ nimeni nu a vorbit cu ei despre aceste lucruri. Problema cea mai importanta nu este accesul la internet al copiilor, ci ceea ce fac concret pe net aceştia. Activităţile preponderente sunt legate de jocuri online şi reţele sociale (copii de doar 7, 8 ani au deja conturi pe reţele sociale, chiar dacă limita minimă ar fi 13 ani). Doar în mică măsură, în acest moment, copiii români folosesc internetul pentru a se informa, pentru a accesa programe sau aplicaţii educaţionale sau chiar pentru a fi ei înşişi creatori de tehnologie. Unii părinţi aleg să interzică copiilor accesul la internet… fără succes aş spune eu, pentru că tehnologia este omniprezentă, iar dacă acasă nu au voie, copiii vor intra pe net la prieteni sau la şcoală. Atunci când le interzicem accesul la internet, creăm o prăpastie între noi şi copiii noştri pentru că ei văd tehnologia peste tot şi ştiu că doar lor le este interzisă. Pe de altă parte îi privăm de o abilitate foarte importantă pentru viaţa lor profesională ulterioară (împreună cu limbile străine şi antreprenoriatul, abilităţile digitale sunt cele mai importante pentru piaţa muncii de acum şi din viitor). Alţii aleg să îşi pedepsească dur copiii atunci cand află despre poze nepotrivite publicate sau despre limbaj neacceptabil folosit. Complet nerecomandat şi chiar destructiv. În momentul în care ne pedepsim copilul pentru ceea ce face pe internet, fără a vorbi despre cauze, soluţii, fără a afla versiunea lui, ne putem asigura că atunci când o să aibă cu adevărat o problemă, nu o să vină să ne ceară ajutorul. Rezultatul? Depresie, anxietate, scăderea rezultatelor la şcoală, violenţă şi înstrăinarea copilului de părinţii săi. O altă greşeală este să evaluăm greşit situaţia: să fim mult prea îngăduitori şi să trecem cu vederea atunci când copilul nostru agresează virtual un altul sau să pedepsim drastic şi să facem o mare dramă din descoperirea unor poze compromiţătoare găsite pe internet. Cei mai înţelepţi părinţi (să-mi fie iertată judecata de valoare) sunt cei care înţeleg ceea ce se poate întâmpla şi aleg să vorbească cu copiii lor… fără mânie, fără critică, amical şi deschis. Sunt cei care le transmit (nu doar verbal) copiilor lor că, dacă ceva rău se va întâmpla, el, părintele va fi acolo şi îşi va susţine copilul. Sunt cei care le spun clar copiilor lor ce trebuie să facă dacă primesc mesaje nepotrivite (şi anume, să nu închidă fereastra respectivă şi să cheme imediat un adult care să evalueze situaţia) sunt cei care reuşesc să îşi păstreze calmul şi umorul şi nu fac o tragedie din orice. Sunt cei care reuşesc să comunice eficient cu copiii lor şi se abţin de la certuri, agresiune fizică, critici sau judecăţi care să submineze încrederea copilului. Sunt cei care vorbesc copiilor despre responsabilitate personală şi asumarea consecinţelor propriilor greşeli. În final sunt cei care, deşi nu se pricep la computere sau IT încearcă măcar să afle care sunt instrumentele şi metodele concrete prin care pot bloca (cu ajutorul filtrelor) conţinuturile neadecvate pentru ca ai lor copii să nu rişte să dea peste astfel de conţinuturi pe internet. Internetul nu este bun sau rău, nu este benefic sau nociv. Este doar un instrument, precum un baros pe care îl poţi folosi fie pentru a dărâma o casă, fie pentru a o construi. Internetul ne-a dat acces la o multitudine de informaţii şi a democratizat profund educaţia. Datorită lui, orice tânăr sărac dintr-un sat poate să urmeze cursurile unei universităţi de top. Internetul ne dă acces la o cantitate imensă de informaţie şi utilizat cum trebuie ne poate cu adevărat ajuta, atât la şcoală, facultate, cât şi în viaţa personală şi profesională. Internetul ne-a adus însă şi o escaladare la limbajului instigator la ură (este de ajuns să urmăriţi comentariile la majoritatea articolelor publicate online), a extremismului, discriminării, marginalizării şi chiar şantajului. Utilizat fără măsuri de protecţie, mai ales de către minori, internetul poate răni, poate mânia, dezinforma, poate chiar genera tragedii. Până la urmă, rădăcina problemei stă în comunicarea dintre părinţi şi copii, sau mai degrabă în lipsa acesteia. Atunci când alegem să nu vorbim cu copilul nostru despre lucrurile care îl preocupă, care îl dor sau care îl fac fericit, atunci când singurele lucrurile pe care i le spunem sunt ordine pe care trebuie să le execute (spală-te! încalţă-te! fă-ţi temele! etc), nu construim o bază de încredere care să îi permită acestuia să vină prima dată la noi atunci când se confruntă cu o problemă. Asta face ca, atunci când copiii noştri primesc mesaje nepotrivite pe internet, să prefere să nu ne spună pentru a nu da de necaz. Păstrează pentru ei şi suferă în tăcere pentru că nu au încredere că îi putem ajuta fără să îi criticăm.  Dacă este un singur lucru pe care îmi propun să îl transmit prin acest articol, acela este: vorbiţi mai mult cu copiii voştri despre lucrurile care îi preocupa şi nu fiţi trişti şi nu renunţaţi dacă nu merge din prima. Perseveraţi cu calm şi dragoste şi fiţi alături de copilul vostru în orice încercare, inclusiv una „virtuală”.

Sursa: Adevarul.ro

UE suspendă toate negocierile privind colaborarea în educaţie şi cercetare cu Elveţia

Uniunea Europeană a anunţat duminică amânarea pe termen nelimitat a negocierilor cu Elveţia demarate în vederea colaborării în programe educaţionale şi de cercetare în valoare aproape 100 de miliarde de euro. Decizia vine ca urmare a rezultatelor referendumului organizat săptămâna trecută în Elveţia, prin care statul a hotărât reintroducerea cotelor pentru imigranţi. Ca urmare a referendumului, Elveţia a anunţat că nu va mai semna un pact cu UE privind pieţa muncii cu Croaţia la 1 iulie, aşa cum fusese stabilit. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a avertizat că votul prin care elveţienii şi-au exprimat dorinţa de a reintroduce cote pentru imigranţii din UE încalcă acordul pe care ţara l-a semnat cu Bruxelles-ul, iar asta va avea „consecinţe serioase” asupra relaţiilor dintre bogatul stat din Alpi şi cele 28 de ţări comunitare care îl înconjoară.   Libera circulaţie a forţei de muncă este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene.   Prima consecinţă concretă a rezultatelor referendumului este decizia UE de a suspenda negocierile pentru colaborarea cu Elveţia pe mai multe programe educaţionale şi de cercetare, reunite sub planul Horizon 2020, cu o valoare totală de 80 de miliarde de euro, dar şi în ceea ce priveşte programul Erasmus+, cu o valoare de 14,7 miliarde de euro. Ambele programe vizau perioada 2014-2020.   Votul privind limitarea imigraţiei ar putea avea mai multe consecinţe interne pentru Eleveţia, avertizează experţii. Aproximativ 400.000 de elveţieni trăiesc în Uniunea Europeană (inclusiv unii cu dublă cetăţenie), în timp ce pe teritoriul Elveţiei se află peste un milion de cetăţeni europeni.   Deja, UE a suspendat negocierile cu Elveţia pe tema exporturilor de electricitate ca urmare a rezultatelor referendumului.

Sursa: Adevarul.ro

Moise Guran, despre cazul elevei care a fugit la mănăstire: Trebuie să fi existat o predispoziţie către dogmatism

Cazul Iuliei Ionescu, eleva de 15 ani care a fugit din Bucureşti miercuri şi care, conform propriei declaraţii, s-a adăpostit la o mănăstire din Moldova, fiind găsită sâmbătă într-un tren care venea de la Suceava la Bucureşti, a stârnit reacţii în privinţa influenţei  învăţăturilor bisericeşti asupra minorilor şi întrebări legate de ce a făcut Iulia în tot timpul cât a fost „dispărută”. Jurnalistul Cătălin Striblea se întreabă pe blogul său striblea.ro de ce duhovnicul fetei nu a sesizat familia că ceva nu este în regulă cu Iulia Ionescu. „E în neregulă să te acoperi cu taina spovedaniei, dacă afli că un copil vrea să plece. Nu-i musai să spui ce ai aflat. Dar e musai să-i anunţi părinţii că lucrurile nu-s în regulă. Să faci în aşa fel încât să împiedici o dramă”, scrie Striblea pe blogul său. Pe de altă parte, preotul Eugen Tănăsescu, blogger adevarul.ro, spune că „duhovnicul nu poate fi obligat să divulge secretele spovedaniei. Mai mult, legile româneşti îl protejează în faţa aceste invazii în spaţiul intim al fiecăruia. În cazul fetei, deşi era minoră, duhovnicul nu putea fi obligat de nicio lege să spună ceva părinţilor” Şi Moise Guran a comentat pe biziday.ro caz fetei spunând că este nefiresc ca o fată de 15 ani să îşi dorească să se călugărească şi atrage atenţia asupra orei de religie din şcoli, care nu este obligatorie, însă dacă un părinte nu vrea ca al lui copilul să facă religie în şcoală, atunci trebuie să facă cerere de renunţare, nu cerere de adeziune la ora de religie. „E o chestiune psihologică, e mai uşor să nu faci nimic decât să faci o cerere”, scrie Guran pe blogul său. Lucian Mândruţă întreabă pe blogul său unde a fost fata atâtea zile, cine a avut grijă de ea. El atrage atenţia că un copil de 15 ani nu are discernamantul necesar pentru a-şi dedica viata cuiva (Hristos), iar singurii care pot să-i îndrume pe copii sunt părinţii lor, nu confesorul şi nici dirigintele. Cătălin Striblea: „Cum o fi ajuns un copil să se spovedească singur într-o biserică? De ce a avut mai multă încredere într-un străin, fie el şi preot, de ce a ales să se deschidă altora decât celor din casă sau din clasă e o poveste pe care cei care au crescut-o trebuie să o lămurească cu ei înşişi. Preotul Visarion Alexa spune aşa: „Eu sunt un preot la care Iulia s-a spovedit, iar eu nu pot să divulg spovedania. Nu e treaba mea să intru în spaţiul unei familii.” Fără să mă pricep la religie sau canoane, eu cred că sunt câteva lucruri cumplit de neînregulă aici. Preotul nu e un înregistrator de cuvinte. El trebuie să evalueze persoana din faţa sa şi să-i dea cele mai potrivite sfaturi. Spovedania nu trebuie să fie musai o descărcare, cât o călăuzire. Să nu faci tu, duhovnic, diferenţa dintre copil şi adult, iarăşi e grav.  (…) E în neregulă să te acoperi cu taina spovedaniei, dacă afli că un copil vrea să plece. Nu-i musai să spui ce ai aflat. Dar e musai să-i anunţi părinţii că lucrurile nu-s în regulă. Să faci în aşa fel încât să împiedici o dramă. Moise Guran: „Da, nu este firesc ca la 15 ani un copil să-şi dorească să se călugărescă. Dar este stupid să dai vina pe şcoală pentru asta. Trebuie să fi existat şi în familie fie o predispoziţie către dogmatism, fie un mediu ostil (de orice natură) care să fi împins ca o reacţie de adversitate copilul spre dogmatism. (…) Adevărata problemă nu este obligativitatea orei de religie (teoretic ea este opţională), ci modul în care ora de religie devine aproape imposibil de evitat: – Deseori (depinde mult de directorul şcolii) este programată în mijlocul orarului, niciodată prima sau ultima, astfel încât părintele să poată decide că se poate renunţa la ea fără să-şi facă griji ce face copilul său în ora respectivă. Acesta este principalul motiv pentru care un părinte ateist va prefera totuşi să nu îşi retragă copilul de la ora de religie. În clasele mici mai intervine şi desocializarea – copiii nu înţeleg de ce să nu facă şi ei ce fac ceilalţi, iar şcoala este totuşi viaţa lor socială; – Trebuie să faci cerere de renunţare, nu cerere de adeziune la ora de religie, aşa cum ar fi firesc. E o chestiune psihologică, e mai uşor să nu faci nimic decât să faci o cerere. Lucian Mândruţă: „Povestea Iuliei Ionescu, plecată de la Bucureşti sa se călugarească în Moldova sună romantic şi adolescentin. Să-l descoperi pe Dumnezeu, să-i dedici viaţa, să fii mireasa lui Hristos… Sună bine, însă nu şi legal. La 15 ani nu ai voie să te căsătoreşti nici măcar cu un bărbat în carne şi oase. La 15 ani nu ai discernamantul necesar pentru a-ţi dedica viaţa cuiva. La 15 ani, singurii care te pot îndruma sunt părinţii tăi. Nu confesorul şi nici diriginta. Părinţii. (…) nu pot să nu pun câteva întrebări: Unde a fost fata atâtea zile? Miercuri noapte în tren, să zicem. Dar totuşi, unde a dormit joi? Vineri noapte? Unde? Pe stradă? Nu cred, e frig în Moldova. La un hotel? Ar fi fost gasită. La vreun prieten? Nu are unul nici măcar la Bucureşti. Nu, părerea mea e că a mers la sigur, la o mănăstire. Şi că acum se depun toate eforturile ca fata să nu povestească nimic şi totul să fie muşamalizat. Eu nu cred că autorităţile ecleziastice de la Bucureşti au vreo vină. Cred că mai degrabă discutăm de o lipsă de sinceritate locală, din partea celor care au adăpostit-o atâtea zile. Oricum ar fi, undeva, la mijloc, e o minciună. (…) Dincolo de toate: e legal sa iei in custodie, într-o manastire, un minor? Nu, nu moral. Asta am stabilit deja: să sculptezi cu cadelniţa şi mătăniile în destinul fragil al unei fete naive nu e vreun semn de dragoste faţă de Dumnezeu. E doar un semn de iresponsabilitate faţă de oameni.” Preotul Eugen Tănăsescu „Puţin a lipsit ca duhovnicul (sau Biserica) să nu fie scos (scoasă) vinovat(ă) de gestul fetei. Deşi Patriarhia a explicat în detaliu ce înseamnă duhovnicul şi viaţa monahală, opozanţii BOR mai aveau puţin şi puneau pistolul la tâmpla duhovnicului/Bisericii, nepricepând chestiuni de profunzime. Cum ar fi: a) Duhovnicul nu poate fi obligat să divulge secretele spovedaniei. Mai mult, legile româneşti îl protejează în faţa aceste invazii în spaţiul intim al fiecăruia. În cazul fetei, deşi era minoră, duhovnicul nu putea fi obligat de nici o lege să spună ceva părinţilor. El are libertatea (garantată de legi, repet) de a acţiona de la caz la caz, spre binele fiului său duhovnicesc, cât şi al familiei. El nu poate „turna” copilul părinţilor, dacă aceştia nu-l pot înţelege, deoarece ar provoca tensiuni inutile în familie (mai ales când aceştia sunt despărţiţi şi îşi dispută copilul). Dar nici nu poate ţine secrete date care ar pune în pericol integritatea copilului. Pentru modul în care îşi tratează fii duhovniceşti, duhovnicul nu poate fi judecat decât de către instanţele bisericeşti, în afară de situaţia când la mijloc ar fi încălcări ale legilor zis lumeşti. În schimb, duhovnicul poate colabora cu autorităţile oricând, în interesul fiului său sufletesc. b) Când un copil destăinuie unui duhovnic gânduri pe care nu le poate comunica părinţilor, înseamnă că deja există o barieră de comunicare între părinţi şi copil. Nu e vina duhovnicului pentru această situaţie. Dar el nici nu poate fi poliţist, să stea să facă anchetă în sufletul copilului, în numele părinţilor. (…)Alegerea unei vieţi monahale nu este o joacă, nu se discută pe loc şi nu se poate impune de nimeni. Există o perioadă de probă care are tocmai rolul de a demonstra practic dacă eşti făcut pentru aşa ceva. Dar toate acestea numai după vârsta majoratului. Cine îşi închipuie că BOR este un bau-bau care papă copii părinţilor onorabili, smulgându-i de la inima lor, se înşeală amarnic. (…)Sunt absolut convins că iminenţa Apocalipsei din mintea Iuliei nu a fost culeasă de pe siturile oficiale ale BOR, ci de pe o serie de situri anonime, aproape para-ortodoxe sau extremiste, care au uneori pretenţia că sunt mai ortodoxe decât Ortodoxia. Există, mai ales în zona monahală, tot soiul de „sfinţişori” socotiţi mai de încredere decât toată Ortodoxia la un loc, care devin generatori de opinii ce nasc uneori, în mintea unor credincioşi, în circumstanţe aproape patologice, curente de opinie mai puternice decât învăţăturile oficiale al Bisericii. Acestea, de regulă, desconsideră autoritatea preoţilor de mir, socotiţi mai „lumeşti” şi incapabili de desăvârşire spirituală. Posibil ca Iulia să fi fost atrasă de un asemenea curent, Eu însumi am fost (şi sunt convins că voi mai fi) înjurat de diverşi „curentaţi” pentru poziţia privind CIP-ul sau alte bazaconii, scornite de aşa-zişi „ucenici” ai unor duhovnici cu renume.”

Sursa: Adevarul.ro

Modelul suedez de educare a copiilor, oftica britanicilor şi dilema părintelui român

„Părinţii permisivi din Suedia au dat naştere unei generaţii de monştri?“, se îngrijorează jurnalista britanică Judith Wood într-un articol publicat în „The Telegraph“ zilele trecute. Cum este şi normal, subiectul a suscitat interesul tuturor, indiferent dacă sunt părinţi sau nu. Pe reţelele sociale au apărut părinţi români stabiliţi în Suedia care au demascat exagerarea voită a britanicilor prin relatarea propriilor experienţe, numai că dezavuarea pe alocuri pătimaşă a analizei făcute de Wood nu face decât să contureze o concluzie pe cât de simplă, pe atât de reală: toate exagerările, fie ele şi în sens pozitiv, deschid calea problemelor. Poate că este corectă bănuiala celor care o suspectează pe Judith Wood că, la fel ca alţi compatrioţi, are ceva împotriva scandinavilor, şi de aici şi amploarea pe care a dat-o fenomenului în articolul din „The Telegraph”, dar este la fel de adevărat că aceasta porneşte de la exemplul personal, a problemei pe care o întâmpină cu propriul copil, povestind reacţia fiicei sale de 5 ani atunci cand este contrazisă sau nu i se face pe plac, când o simplă rugaminte de a închide televizorul şi de a se îmbrăca stârneşte o adevărată furtună, relatare în care se regăsesc, în mod sigur, mulţi dintre părinţii zilelor noastre: „Pot să văd cum pe sprânceana ameninţătoare se adună norii negri de furtună, cum i se îngustează ochii, buzele-i strânse într-o nemulţumire shakespereană, pe măsură ce caută cea mai dureroasă, înţepătoare ingratitudine care-i poate trece prin cap: ‘Nu mai eşti prietena mea!'”, scrie Wood, întrebându-se dacă nu cumva, ţările care altădată se mândreau cu stilul inovator de creştere a copilului acum se gândesc dacă este înţelept să-ţi laşi copilul să facă ce vrea, ori de câte ori vrea. Nu degeaba observa, într-o postare pe Facebook, un alt părinte român care trăieşte în Suedia: „e adevarat că, copiii sunt trataţi aici ca nişte adulţi, dar nu răsfătaţi, aşa cum scrie în articol (articolul publicat în The Telegraph-n.r.). Asta e cu totul altceva. Copiii au o mare putere de decizie. Personal, nu prea sunt de acord cu lucrul asta. Până la 18 ani e bine să decidă un adult pentru copilul lui. Am văzut situaţii aberante, când un copil de 8 ani a decis să nu facă examinarea RMN, pe care o aşteptase 3 luni, pentru că nu a vrut el. Părinţii au zis că nu vor să îl oblige. Au fost şi cazuri dramatice când o adolescentă cu ADHD a refuzat internarea în secţia de psihiatrie, părinţii nu au avut dreptul să o interneze forţat, iar fata s-a sinucis.“  Cazuri care nu dovedesc, în acelaşi timp, că nu ar fi bine să-ţi creşti copilul în Suedia. Cu siguranţă, părintele suedez, oricât de relaxat s-ar dovedi în privinţa educaţiei pe care i-o face copilului, nu-i doreşte răul. Dar, să recunoaştem, nu trebuie să-ţi spună un expert în psihologia copilului şi a familiei că nu este în regulă să tratezi un copil ca pe un adult, oricât de frumoasă ar părea intenţia; nu degeaba este pavat drumul spre iad cu bune intenţii. RIE, Sfântul Graal în educaţia copiilor Acest trend permisiv de parenting, numit RIE- Resources for Infant Educarers şi devenit celebru în anii ‘70, mai exact în 1978, când Magda Gerber a susţinut ideea că respectul dintre părinte şi copil este de ajuns pentru a rezolva problemele, fără alte ajutoare, a fost „resuscitat“ recent de volumul „Baby Knows Best” („Copilul ştie cel mai bine“), publicat la sfârşitul anului trecut de Deborah Carlisle Solomon, directorul executiv al centrului RIE din SUA. RIE este una din metodele de creştere a copiilor extrem de populare şi în SUA, apreciată de multe vedete-părinţi de la Hollywood, printre care Penelope Cruz, Jamie Lee Curtis sau Hank Azaria, care au declarat în repetate rânduri că au descoperit în RIE Sfântul Graal al educaţiei copiilor. Ideea de bază a acestei metode este că bebeluşii şi copiii ştiu mai multe decât cred părinţii, motiv pentru care trebuie respectaţi, ca nişte adulţi funcţionali. De aceea, vorbele dulci trebuie înlocuite cu conversaţii lungi şi mature, iar lista lucrurilor interzise de către cei care adoptă metoda RIE include şi obiecte precum scaunul-balansoar, suzete, gângureli sau scaune înalte cu jucării ataşate, mai exact toate acele lucruri pe care industria le dezvoltă în jurul falselor necesităţi ale copiilor, le promovează şi le vinde, iar părinţii le cumpără nu pentru că nu ar fi conştienţi că se pot lipsi de ele, ci pentru că sunt de părere că le fac viaţa mai uşoară. De exemplu, în viziunea RIE, „suzeta pune capăt, opreşte copilul din plâns, dar întrebarea este alta. Are un copil dreptul să plângă?”, enunţa Gerber cu zeci de ani în urmă, sfătuind părinţii ca în loc să încerce să ademenească bebeluşii să adoarmă cu diverse tertipuri, să-i lase să plângă oricât doresc. „Ce dracu’, faceţi mişto de mine?! Este periculos!“ Pe de altă parte, cei care văd şi părţile mai puţin bune ale acestei abordări spun că problemele pot apărea foarte uşor, dacă părintele nu este convins de funcţionalitatea ei, pentru că RIE presupune ca adultul să nu se amestece în problemele copilului, oricare ar fi ele. Iar dezavantajele acestei metode au fost observate inclusiv de părinţi care îşi cresc copiii conform acestei filosofii. De exemplu, Annabelle Gurwitch, autoarea cărţii „I See You Made an Effort“, o adeptă RIE, a relatat o scenă în care a fost direct implicată, în timpul unei întâlniri a părinţilor RIE. Un bebeluş foarte forţos, cam ca un bebe Spartacus, îmbrăcat doar într-un pampers, a început să împingă încoace şi încolo nişte mese destul de mari. De fapt, copilul era capabil chiar să le ridice şi să le arunce spre alţi bebeluşi aflaţi pe podea. Toate mamele păreau panicate, dar niciuna nu a suflat o vorbă: metoda RIE presupune ca niciodată să nu intervii. Într-un final, m-am ridicat şi am spus: «ce dracu’, faceţi mişto de mine?! Este periculos!» Mi-am ridicat copilul şi l-am scos din cercul bebeluşilor, moment în care şi celelalte mame mi-au urmat exemplul. Attica! Attica!“, a povestit Gurwitch. Evident, întâmplarea a fost adusă în atenţia publicului pentru că scriitoarea a vrut să evidenţieze că, la fel ca orice în viaţă, totul trebuie făcut cu măsură, nu înghiţit pe nemestecate. În concluzie, RIE se poate dovedi o cale inspirată de a educa un copil, dar cu condiţia să nu cazi în extreme şi să ajungi să aplici teoria fără să o adaptezi personalităţii copilului, necesităţilor familiei proprii şi a mediului social în care trăieşti. Aşa cum şi metoda tradiţională de a educa un copil are, la rândul ei, certe dezavantaje şi, cu siguranţă, se vor găsi cohorte întregi de psihologi să le explice părinţilor zăpăciţi că în funcţie de modelul social în care copiii se dezvoltă, nu tot ce au aplicat mamele şi taţii noştri, pe timpuri, este şi corect sau benefic. Tradiţionalul „acolo unde dă mama, creşte!“ Învăţături de tipul „acolo unde dă mama, creşte!“ sau „eu te-am făcut, eu te omor“ reprezintă şi ele lacune grave ale modelului tradiţional de educaţie. Iar această realitate încă este valabilă în multe din familiile din România, după cum se arăta într-un raport UNICEF intitulat „Cunoştinte, atitudini şi practici parentale în Romania”. Educaţia cu „bâta“ rămâne în continuare cea mai folosită metodă de disciplină în România, alături de ţipete şi înjurături, chiar dacă părinţii moderni, cu un anumit nivel de educaţie, au început să descopere că se poate şi altfel. Deocamdată, în peste 90% din familiile din ţara noastră se aplică pedepese, dintre care două treimi sunt fizice, iar restul verbale, în timp ce comunicarea cu copilul este ca şi inexistentă. Studiul UNICEF mai arată că majoritatea părinţilor consideră că o pereche de palme nu este abuz şi că fac acest lucru fără să realizeze, atât de încetăţenită este această practică. Modele de parenting apar ca ciupercile după ploaie, una mai deşteaptă ca alta, contează cum alegi bucăţile „otrăvitoare“ şi rămâi cu cele bune. Pentru că un expert îţi spune să nu-i arăţi copilului prea multă dragoste, că-l strici, iar mâine vine altul şi te ceartă că ţi-ai transformat progenitura într-un „schilod“ emoţional… pentru că nu ai fost suficient de afectuos!

Sursa: Adevarul.ro

Asociaţia Civică Banat protestează împotriva abuzuilor ideologice la care sunt supuşi elevii şcolilor timişorene

O asociaţie timişoreană trage un semnal de alarmă în legătură cu tot felul de abuzuri religioase şi politice la care sunt supuşi elevii din oraşul de pe Bega. Organizaţia vorbeşte despre cazul unui copil dus la biserică în ciuda opoziţiei sale, dar şi asupra unui profesor de educaţie civică, acuzat că îşi promovează preferinţele politice şi ura împotriva actualului preşedinte. Asociatia Civică Banat constată cu îngrijorare creşterea numărului de fapte abuzive din şcolile din Timişoara, prin care se impun de către dascăli reguli, valori şi limite religioase şi politice unor copii aflaţi la vârsta la care nu pot lua decizii singuri şi nu pot alege ce este bine pentru ei. Acestea se produc în ciuda opţiunilor clar exprimate de părinţi şi contrar prevederilor curriculei şcolar. Asociaţia aminteşte despre cazul unui elev de de clasa a IV-a de la Şcoala gimnazială nr. 19 din Timişoara care a fost obligat să participe, contrar voinţei sale şi a opţiunilor scrise ale părinţilor săi, este revoltător. „Impunerea prin voinţă unilaterală a unor concepte religioase aflate la limita patologiei şi părăsirea şcolii pentru a merge cu clasa la o biserică din Timişoara, fără aprobare, reprezintă abuzuri ale unui cadru didactic, îndreptate împotriva siguranţei fizice şi psihice ale copiilor, spun cei de la Aosciaţia Civică Banat. De asemenea cei de la Banat prezintă un alt caz, la Şcoala gimnazială nr. 13, tot din Timişoara: „Un profesor de educaţie civică face de ani buni apologia unor partide politice în instituţia de învăţământ unde este salariat şi îndeamnă copii să-l urască pe actualul preşedinte al statului. Ceea ce face în mod repetat acest profesor reprezintă propagandă politică, faptă sancţionată de legea în vigoare”. „Ne amintim, de asemenea, că în campania electorală din 2012, unii candidaţi pentru parlamentare, din care unul este acum ministru în Guvernul României, îndemnau elevii cu drept de vot ai Liceului tehnic „Azur” din Timişoara să voteze alianţa politică din care aceşti candidaţi făceau parte. Această ilegalitate, deşi a fost reflectată în presă la momentul respectiv, a fost trecută cu vederea de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Toate aceste cazuri arată lipsa de respect faţă de libertăţile şi drepturile elevilor. Ele sunt incălcări flagrante ale legii, ignorarea conştientă a opţiunilor exprimate de către părinii şi reprezintă  abuzuri exercitate de unii profesori şi factori politici asupra elevilor. Constatăm totodată cu îngrijorare inexistenţa reacţiei instituţiilor statului faţă de prozelitismul religios din şcoli şi cârdăşia dintre unii factori de răspundere din învăţământul timişorean şi politicienii locali”, mai spun cei de la Asociaţia Banat. Măsuri drastice, evitate de Inspectoratul Şcolar Timiş Reprezentanţii asociaţiei cer luarea unor măsuri drastice împotriva unor asemenea demersuri profesorale şi, de asemenea, o atitudine clară din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. „Susţinem demersul Asociaţiei Secular – Umaniste din România şi solicităm public Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş să comunice poziţia oficială a acestei instituţii faţă de toate aceste abuzuri şi măsurile imediate şi de lungă durată faţă de cei răspunzători şi pentru ca aceaste fapte să nu se mai producă în viitor. Cerem direcţiunilor instituţiilor de învăţământ vizate să ia măsuri de urgenţă pentru sancţionarea profesorilor care abuzează de rolul pentru care sunt platiţi din bani publici să-l exercite, conform cadrului legal, al curriculei şcolare şi al bunei credinţe”, au mai anunţat cei de la Asociaţia Banat. „Modelarea conştiinţei elevilor credem că nu trebuie să presupună înregimentări doctrinare religioase şi politice, ci formarea unor caractere libere şi a unei generaţii deschise către nou şi inovaţie, care traieşte în secolul XXI, nu în vremea inchiziţiei feudale”, au încheiat cei e la asociaţie.

Sursa: Adevarul.ro

Centrul Român pentru Copii Dispăruți: Copiii pleacă de acasă din lipsă de comunicare cu părinții

Coordonatorul operațional al Centrului Român pentru Copii Dispăruți a afirmat că motivele pentru care Iulia Ionescu a plecat de acasă ar putea fi lipsa comunicării sau stricta supraveghere a părinților. Andreea Adam, coordonator operațional al Centrului Român pentru Copii Dispăruți, a explicat că situația Iuliei Ionescu nu este una deosebită, datele arătând că numărul persoanelor dispărute este mai mare la fete decât la băieți, iar vârsta de 15 ani este des întâlnită în aceste cazuri. „Am avut cazuri de dispariție în cei șapte ani de activitate copii din toate categoriile sociale care au plecat de acasă. Marea majoritate a oamenilor consideră că pleacă copii din familii foarte sărace sau în situație de risc de abandon școlar. Nu e primul caz de genul ăsta pe care îl avem în lucru. Ceva e clar că s-a întâmplat acolo. Am înțeles că era foarte strict supravegheată de mamă. Poate nu a existat o bună comunicare. Întotdeauna când stăm de vorbă cu părinții îi sfătuim să încerce să le devină prieteni copiilor. Fără foarte multe restricții, în sensul în care tocmai aceste situații trebuie evitate”, a comentat Andreea Adam, conform digi24.ro. Aceasta a afirmat că 15 la sută dintre copii sunt identificați în primele 24 de ore și încă un sfert identificați în prima săptămână după dispariție. „Plecările voluntare sunt atât de acasă, cât și din sistemul de protecție a copilului. Sunt copii care pleacă de sărăcie, pentru că nu se înțeleg cu părinții, tinere care pleacă pentru că se îndrăgostesc și consideră că pot să ia viața în piept și se mărită de la 15-16 ani. Sunt copii care pleacă de acasă mai ales în sezonul estival, să muncească, să își câștige propriul bănuț”, a exemplificat coordonatorul operațional al Centrului Român pentru Copii Dispăruți. Andreea Adam a evidențiat nevoia părinților de consiliere subliniind ideea că adulții nu știu cum să reacționeze și cum să se poarte cu un copil care se întoarce acasă.

Sursa: Curentul.ro

Clasa pregatitoare. Luni se afiseaza numarul de clase de la fiecare scoala si programul de evaluare psihosomatica. Inscrierile incep peste o saptamana

Luni, 17 februarie se afiseaza circumscriptiile scolare, planul de scolarizare propus si numarul de clase pregatitoare alocate, la fiecare unitate de invatamant, inclusiv pe site-urile acestora si pe cele ale inspectoratelor scolare, arata Metodologia de inscriere a copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2014-2015. Tot in luni, 17 februarie va fi afisat programul de evaluare a dezvoltarii psihosomatice a copiilor solicitata de parinti si unitatile unde se face evaluarea. De asemenea, vor fi afisate la sediul unitatii de invatamant criteriile specifice de departajare elaborate de unitatile de invatamant. La clasa pregatitoare se pot inscrie toti copiii care implinesc varsta de 6 ani pana in 31 august 2014. Cei care implinesc aceasta varsta pana la sfarsitul anului se pot inscrie doar dupa o evaluare a nivelului de dezvoltare psihosomatica. Aceasta poate fi facuta intre 18 februarie si 12 martie. Si anul acesta, copiii de 7 ani care nu au facut clasa pregatitoare pot fi inscrisi direct in clasa I. Calendarul inscrierilor la clasa pregatitoare 19-28 februarie 2014: „Ziua portilor deschise” in fiecare scoala care are clase pregatitoare; zi in care parintii, copiii si alte persoane interesate pot vizita spatiile dedicate activitatilor claselor pregatitoare si pot purta discutii cu personalul unitatii de invatamant implicat in aceasta activitate. 17-28 februarie 2014: Organizarea in gradinite a intalnirilor pentru informarea si consilierea parintilor copiilor din gradinita care vor fi cuprinsi, in anul scolar 2014-2015, in invatamantul primar. 18 februarie-12 martie 2014: Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatica a copiilor pentru care Metodologia de inscriere a copiilor in invatamantul primar pentru anul scolar 2014-2015, prevazuta in anexa nr. 2 la ordin, prevede aceasta evaluare. 18 februarie-13 martie 2014: Comunicarea rezultatului evaluarii dezvoltarii psihosomatice a copilului, in scris, parintelui care a solicitat evaluarea. 24 februarie-14 martie 2014: Completarea de catre parinti, online sau la unitatea de invatamant la care solicita inscrierea copiilor, a cererilor-tip de inscriere. Validarea cererilor-tip de inscriere la unitatea de invatamant la care solicita inscrierea copiilor, zilnic, in intervalul orar 8:00-20:00 (luni-vineri), respectiv 8:00-13:00 (sambata). Depunerea si validarea cererilor-tip de inscriere de catre parintii care solicita inscrierea copiilor la scoala speciala. 21-22 martie 2014: Afisarea in scoli si pe site-ul inspectoratului scolar si al scolilor a candidatilor inmatriculati, a numarului de locuri ramase libere si a listei copiilor neinscrisi dupa prima etapa. 24 martie 2014: Comunicarea, prin afisare la unitatile de invatamant si pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborata de inspectoratul scolar. Informarea Ministerului Educatiei Nationale de catre comisia judeteana/a municipiului Bucuresti, cu privire la procedura specifica de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, in etapa a doua

25 martie-4 aprilie 2014: Depunerea cererii-tip de inscriere la secretariatul unitatii de invatamant aflate pe prima pozitie dintre cele trei optiuni exprimate pentru etapa a doua, de catre parintii copiilor care nu au fost cuprinsi in nicio unitate de invatamant in etapa anterioara sau care nu au participat la prima etapa. Validarea cererilor-tip de inscriere la unitatea de invatamant aflata pe prima pozitie in optiunile privind inscrierea copiilor. 11 aprilie 2014: Afisarea la fiecare unitate de invatamant a listelor finale ale copiilor inscrisi in clasa pregatitoare. 14-18 aprilie 2014: Centralizarea si solutionarea de catre inspectoratul scolar a cererilor parintilor copiilor care nu au fost inca inscrisi la vreo unitate de invatamant. Solutionarea de catre inspectoratul scolar a oricarei alte situatii referitoare la inscrierea in invatamantul primar, avand in vedere, cu prioritate, interesul educational al copilului.

Sursa: Hotnews.ro

Cazul adolescentei disparute in drum spre scoala si gasite in tren: Iulia Ionescu le-a povestit politistilor ca a fost la manastire

Iulia Cristina Ionescu, eleva olimpica din Bucuresti care a disparut miercuri in drum spre scoala, a dat o declaratie la politie in care spune ca a stat, inca din prima seara a disparitiei ei, la o manastire, transmite Digi24. Prefectul de Suceava, de unde fata a urcat in tren pentru a se intoarce la Bucuresti, a spus ca au fost verificate 112 de lacasuri de cult din judet, dar nu a fost confirmata prezenta fetei acolo. Iulia Ionescu a fost gasita sambata dupa-amiaza intr-un tren international in care a urcat la Suceava, venind spre Bucuresti. Adolescenta a revenit in Capitala, fiind adusa de politie dupa ce a fost coborata din tren, de politia feroviara, in gara Focsani.

Fata in varsta de 15 ani a dat la politie o declaratie de cateva pagini, in care a scris de ce a plecat de acasa si unde a fost in cele patru zile. Politistii nu i-au pus nicio intrebare, dar au rugat-o sa scrie ce a facut incepand de miercuri, de cand a disparut de acasa.

Surse din randul anchetatorilor au spus pentru sursa citata ca Iulia Ionescu a scris in declaratie ca a stat la o manastire inca din prima noapte, dar nu au precizat despre ce locas de cult este vorba. Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat la Digi24 ca toate manastirile sau schiturile din judet care pot caza pelerini, un numar de 112 lacase de cult, au fost verificate de echipe de politisti si s-au realizat documente prin care acestea au declarat ca nu exista persoane care corespund descrierii Iuliei care sa fi fost in acele zile la un lacas de cult din Suceava.

Sursa: Hotnews.ro

Parintii permisivi din Suedia au dat nastere unei generatii de monstri? Ce se intampla cu copiii lasati sa faca tot ce vor – de la prabusirea disciplinei in scoli pana la suicid

„Parintii permisivi din Suedia au dat nastere unei generatii de monstri?”, se intreaba Judith Woods intr-un articol cu acelasi titlu publicat in The Telegraph, care pune in discutie efectele modelului scandinav de a-ti creste copilul. Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o generatie de tineri adulti fara empatie sociala, care, dupa o copilarie de rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a 6 copii. Potrivit acestuia, „a-i spune ‘nu’ unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil”. Judith Woods isi incepe articolul din The Telegraph povestind reactia fiicei sale de 5 ani atunci cand este contrazisa sau nu i se face pe plac. O simpla rugaminte de a inchide televizorul si de a se imbraca starneste o adevarata furtuna: „Pot sa vad cum pe spranceana amenintatoare se aduna norii negri de furtuna, cum i se ingusteaza ochii, buzele-i stranse intr-o nemultumire shakespereana, pe masura ce cauta cea mai dureroasa, intepatoare ingratitudine care-i poate trece prin cap: ‘Nu mai esti prietena mea!’ In conditiile in care tot mai multi copii devin de nestapanit atunci cand sunt lasati sa faca tot ceea ce vor, moda veche de crestere a copiilor ar putea reveni in actualitate chiar si in Scandinavia, scrie Judith Woods, care precizeaza ca exact tarile care altadata se mandreau cu stilul inovator de crestere a copilului acum se gandesc daca este intelept sa-ti lasi copilul sa faca ce vrea, ori de cate ori vrea. Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o generatie de tineri adulti fara empatie sociala, care, dupa o copilarie de rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a 6 copii. Potrivit acestuia, „a-i spune ‘nu’ unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil. Parintii ar trebui sa se comporte ca parinti, si nu ca cei mai buni prieteni. Ar trebui sa isi pregateasca copiii pentru viata adulta invatandu-i cum sa se comporte, nu tratandu-i ca pe printi si printese. In Suedia, ei cred ca orice forma de interventie impotriva copilului este o forma de molestare”. „Asa-zisii experti cred ca parintii trebuie sa negocieze mai degraba decat sa pedepseasca. Au inteles gresit conceptul de a fi parinte. Copiii nu sunt atat de fragili precum cred ei”, sustine David Eberhard, autor al cartii „How Children Took Power”, citat de Telegraph. Psihiatrul sustine ca acest stil de a-ti lasa copilul sa fie seful a esuat; ca dovezi, el arata catre prabusirea disciplinei in scoli si a calitatii actului educational, dar si spre cresterea ingrijoratoare a tentativelor de sinucidere in randul adolescentilor. Suedia a fost prima tara care a interzis pedepsele fizice, in 1979, pentru ca apoi opinia sa fie ca cei mici trebuie sa fie tratati ca adulti. Valorile egalitare ale social-democratiei s-au soldat insa cu un dezastru in familie, noteaza publicatia.

Frank Furedi, sociolog, profesor emerit la University of Kent si autor al „Paranoid Parenting”, este citat in articol spunand ca „cea mai tulburatoare caracteristica a societatii suedeze este abdicarea voluntara din autoritatea de adult”. „A inceput cu stigmatizarea pedepsirii copiilor si a transformat-o intr-o frica de a-i disciplina, ceea ce este lucrul pe care parintii ar trebui sa il faca”, iar ingrijorarea nu este ce li se intampla cand sunt copii, „ci ce se intampla cu ei pe masura ce cresc”, avertizeaza Frank Furedi.   In tarile scandinave, copiii nu incep educatia formala mai devreme de 6 sau 7 ani, lucru pe care specialistii in educatie l-au calificat adesea preferabil sistemului britanic, in care toti copiii trebuie inscrisi in sistemul de educatie pana la 5 ani, noteaza Judith Woods. Aceasta face referire si la o scrisoare trimisa in septembrie 2013 la The Daily Telegraph de un grup de specialisti britanici in educatie – printre care si Lord Layard, director al Well-Being Programme la London School of Economics, si David Whitebread, senior lecturer in psihologia educatiei la Cambridge University – care au sustinut ca modelul scandinav ar trebui copiat. Psihiatrul suedez David Eberhard avertizeaza insa ca problemele sociale sunt in crestere in scolile din Suedia, unde elevii refuza in mod obisnuit sa urmeze instructiunile profesorilor, iar problemele continua in ceea ce el numeste o viata adulta neimplinita. Potrivit acestuia, „asteptarile lor [asteptarile copiilor – n.red.] sunt prea mari si viata e prea dura pentru ei. O vedem in tulburarile de anxietate si de automutilare, care au crescut in mod dramatic”. „Tinerii din Suedia tind sa fie foarte dezamagiti in viata, mai ales in jurul varstei de 20 de ani”, sustine Eberhard, care precizeaza ca desi se inregistreaza o scadere a sinuciderilor, „exista o crestere uriasa a tentativelor de sinucidere, mai ales in randul fetelor cu varste cuprinse intre 15 si 25 de ani”.

Sursa: Hotnews.ro

UPDATE. Poliția a deschis DOSAR PENAL în cazul ELEVEI care a dispărut de acasă. Iată care au fost declaraţiile adolescentei

Iulia Ionescu a fost găsită, într-un tren, de angajații CFR în timp ce se întorcea de la Suceava. Adolescenta a fost predată poliției, ea spunându-le acestora că se întorcea de la o mănăstire din județul Suceava. Tânăra dispărută a ajuns în sânul familiei, însă nu înainte să le dea o declaraţie anchetatorilor. Iulia a declarat că intenţiona să vină acasă cu trenul în care a fost găsită. Cei care au sesizat faptul că tânăra se afla în tren sunt câţiva poliţişti, potrivit declaraţiei sale, scrie Mediafax.ro. Poliția Română a anunțat că s-a deschis un dosar penal în acest caz. Anchetatorii vor să afle cine a ajutat-o pe fată să fugă și unde a fost aceasta cazată, a informat RTV. Stareţul Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului, preotul Gavril, neagă că fata a fost în incinta lăcaşului sfânt. Poliţiştii au făcut, până în acest moment, două controale la mânăstire. La rândul său, şeful de tren a declarat că fata era îmbrăcată în straie preoteşti, însă erau de culoare gri. În tren, Iulia s-a îmbrăcat în haine normale. Potrivit surselor EVZ, există și un martor care ar fi văzut-o pe fată la mănăstire. ”Autorităţile sucevene au verificat în ultimile zile 112 unităţi de cult, mănăstiri, schituri, biserici din judeţ, unde ar fi putut fi primită Iulia”, a declarat, prefectul Florin Sinescu. El a spus că verificările au fost efectuate de poliţişti care au încheiat şi procese-verbale cu reprezentanţii unităţilor de cult, aceştia susţinând că nu au văzut-o sau cazat-o pe tânăra din Bucureşti. Prefecul a mai spus că trebuie aşteptate precizările fetei în acest caz, ce vor elucida ceea ce s-a întâmplat în zilele cât a fost plecată de acasă. Iulia Ionescu, fata în vârstă de 15 ani din Bucureşti dată dispărută de pe 12 februarie, a fost găsită sâmbără seară în trenul internaţional Sofia-Moscova, în vagoanele de trafic intern care circulă de la Suceava spre Bucureşti. Conform ziariștilor de la publicația ”Monitorul de Suceava” fata s-a aflat în judeţul Suceava la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini. Jurnaliștii din presa locală au păstrat confidențialitatea surselelor care le-au furnizat această informație. Vineri după-amiază,Iulia Ionescu a ajuns în municipiul Suceava, de unde, în jurul orei 16.00, s-a urcat în trenul internaţional, îndreptându-se spre Bucureşti, http://www.monitorulsv.ro/%3Cwbr Adolescenta olimpică este acasă Iulia Ionescu a ajuns acasă noaptea trecută. Ea a fost preluată de la Focsani de politişti şi adusă în Capitală. Părinţii au aşteptat nerăbdători să o vadă, dar şi fericiţi că minora s-a întors teafără acasă. Înainte să fie găsită de autorităţi, tatăl fetei era disperat. „Aş vrea să fie adevărat, dar aş vrea să fie şi o confirmare oficială. Să nu creem alte confuzii. Aş vrea ca Iulia să fie în acel tren şi să ajungă cu bine acasă”. – declara Daniel Ionescu. Poliția și BOR continuă anchetele Conform unei știri B1 TV difuzată duminică dimineață acum au loc două anchete paralele. Una derulată de autoritățile judiciare care trebuie să stabilească unde a fost adolescenta în perioada dispariției. O altă anchetă a Bisericii Ortodoxe Române caută să lămurească dacă s-a încălcat vreo regulă internă. Conform primelor declarații ale reprezentanților BOR, fata nu a fost la vreo manastire. În presă au apărut însă informații potrivit cărora Iulia Ionescu ar fi stat, totuși, la o manastire. Momentan este așteptat rezultatul anchetei interne a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.  Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a precizat, sâmbătă seară, că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a infirmat faptul că Iulia Ionescu ar fi fost la vreo mănăstire din județul Suceava. „Ne bucurăm, după patru zile de coșmar. I-a spus fiicei mele: „Te iubesc, mă bucur că vin acasă”. A sunat-o de pe telefonul cuiva. Acum e la IGP și o așteaptă”, a declarat, la Realitatea TV, bunica Iuliei. Cum a ajuns Iulia la gară: declarațiile angajaților CFR Iulia Ionescu a venit la gară însoțită de un bărbat îmbrăcat în haine monahale și, înainte de a urca în tren, s-a dezbrăcat de hainele călugărești pe care le purta și ea, rămânând în pantaloni și o jachetă neagră, a declarat Cornel Grigoriciuc, şeful trenului internaţional Moscova – Bucureşti, citat de mediafax.ro. Grigoriciuc a mai povestit că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care Iulia a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce la Bucureşti. Șeful Poliției TF Suceava: Un călugăr i-a cumpărat bilete La rândul său, Florin Catană, şeful Poliţiei TF Suceava, a declarat că fata avea bilet pe ruta Suceava – Bucureşti, dar că nu l-a cumpărat ea. „S-a eliberat un bilet la ghişeu pentru un bărbat în haine monahale. Nu s-a prezentat nicio fată la ghişeu”, a spus Catană. Declarațiile șefului Poliției Române ”Iulia Ionescu este în custodia poliției și se află în drum spre București”, au declarat reprezentanții Poliției Capitalei, într-o conferință de presă, organizată sâmbătă seară.  „În baza informațiilor obținute, am stabilit că minora se află în județul Suceava și o echipă specializată din direcția de operațiuni speciale se deplasează cu acasta către București. Minora nu a fost victima niciunei infracțiuni. Primul lucru pe care l-am făcut am informat mama fetiței. Când va ajunge la București, va fi predată familiei. A fost cooperantă de prima dată, abia aștepta să ajungă acasă la familie. Atunci când a fost identificată era îmbrăcată cu aceleași haine ca atunci când a plecat de acasă. A fost identificată în tren, de către poliție. Am gasit-o în tren, se deplasa de la Suceava la Bacău”, a declarat Petre Tobă, șeful Poliției Române. „A fost depistată de personalul de tren când a plecat din Suceava, au verificat legitimația de călătorie, apoi au supravegheat-o până după stația Pașcani, unde au mai făcut o verificare și apoi au sunat la 112. Avea bilet, pe ruta Suceava-București. Din informațiile pe care le-am primit, era îmbrăcată în haine preoțești, de aceea au și verificat de două ori colegii mei”, a declarat Aurel Vlaicu, director de marketing la CFR Călători, într-o intervenție la Realitatea TV. Identificată în tren, la ora 17.15 Se pare că adolescenta a fost adusă la gara din Suceava de către un preot. Iulia a fost identificată de angajații CFR în jurul orei 17.15, în trenul internațional Moscova-București-Sofia, potrivit Alinei Predescu, purtător de cuvânt la CFR Călători. Polițiștii de la Transporturi au urcat în tren la Bacău şi au coborât cu adolescenta la Focşani. În cursul după-amiezii, Iulia ar fi sunat-o pe mama ei pentru a-i spune că se întoarce acasă și i-a cerut iertare, plângând, potrivit Digi 24.

Sursa: Evz.ro

Manifest pentru demnitate: Copii abuzaţi în şcoli

În cadrul campaniei noastre am mai prezentat cazuri de copii abuzaţi în şcoală pentru motivul că având dizabilităţi îi “deranjează” pe ceilalţi copii. Un alt caz dureros, petrecut în 2013, este cel al lui Mark. “Bucureşti, 12 noiembrie 2013. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a comunicat hotărârea în cazul micuţului Mark ameninţat cu eliminarea din şcoala pe care o frecventa din cauza dizabilităţii şi reprezentat în cauză de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD). Mark are 7 ani şi Sindrom Asperger, o tulburare de spectru autist. În ianuarie 2013, mama şi-a înscris fiul la o şcoală din Bucureşti. Deşi mama copilului a informat imediat după diagnosticare conducerea şcolii şi cadrele didactice cu privire la situaţia medicală a fiului ei, începând din acel moment asupra ei şi a fiului ei au fost exercitate presiuni şi ameninţări constante pentru a-şi retrage copilul. Directorul unităţii de învăţământ a susţinut şi încurajat acţiunile discriminatorii ale părinţilor celorlalţi elevi coalizaţi împotriva micuţului Mark, arătând că “părinţii fac legea” şi indicând necesitatea mutării copilului pentru a evita riscul desfiinţării clasei. (…). Părinţii “revoltaţi” de prezenţa băieţelului în clasă au declarat public faptul că “acum avem doi elevi cu probleme în clasă, de la anul nu dorim să mai avem niciunul”. (…) CNCD a constatat existenţa faptei de discriminare conform prevederilor OG 137/2000, a sancţionat directorul unităţii de învăţământ cu amendă contravenţională şi a emis recomandări clare cu privire la informarea părinţilor coalizaţi împotriva micuţului Mark. A arătat faptul că discriminarea produsă de directorul unităţii de învăţământ a afectat trei drepturi fundamentale ale băieţelului: dreptul la educaţie, dreptul la sănătate, dreptul la demnitate. Readucem cazul în discuţie, pentru ca alţi părinţi aflaţi în situaţii similare să fie informaţi şi să acţioneze. Informaţiile ne-au fost puse la dispoziţie de dna Mădălina TURZA, preşedinte CEDCD. Agresiune Săptămâna trecută, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti dar şi Parchetul au fost sesizate că o fetiţă de 9 ani, diagnosticată cu Sindrom Down, malformaţie cardiacă corectată chirurgical, în vârstă de 9 ani, încadrată în grad de handicap grav, înscrisă în clasa pregătitoare la o şcoală specială din Bucureşti “a fost agresată verbal şi fizic de către cadrele didactice prezente în clasă, în cadrul programului şcolar la Grupa Pregătitoare A. Agresiunile fizice la care a fost supusă fiica mea sunt susţinute prin certificatul medico-legal Nr. …. eliberat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, ne spune mama fetiţei.(…)  Dincolo de traumele fizice suferite de fiica mea, evalurile psihologice, dar şi observaţia personală indică comportament post-traumatic evident, manifestat printr-o serie de indicatori nespecifici comportamentului şi personalităţii sale”. Aşteptăm rezultatele anchetei pentru a vă spune dacă şi ce măsuri s-au luat. Jurnalul Naţional susţine proiectul de lege al societăţii civile privind drepturile copiilor cu dizabilităţi. Acesta reprezintă coagularea voinţei părinţilor de copii cu dizabilităţi din România, ca răspuns la neajunsurile cadrului legal şi a practicii actuale în materie de dizabilitate. Mai multe informaţii găsiţi pe www.cedcd.ro Votează petiţia de susţinere a proiectului de lege pe: www.osvd.ro

Sursa: Jurnalul.ro

Expunerea copiilor la substanţe chimice, mai mare ca niciodată. Lista chimicalelor care produc tulburări neurologice la copii

În ultima vreme, există o incidenţă mai mare ca oricând a unor probleme neurologice precum autismul, ADHD sau dislexia în rândul copiilor. Deşi creşterea numărului de cazuri are legătură şi cu îmbunătăţirea tehnicilor de diagnosticare, aceasta nu este singura explicaţie Expunerea la o serie de substanţe chimice a copiilor mici sau chiar mamelor însărcinate au un efect negativ asupra lor, reducând coeficientul de inteligenţă şi provocând tulburări de comportament, informează Time. Iar aceasta este acum mai intensă ca niciodată. Potrivit unui studiu din 2006 realizat de oamenii de ştiinţă de la Harvard şi Mount Sinai, există cinci substanţe chimice care au efecte negative asupra dezvoltării creierului copiilor mici sau al fetuşilor: plumbul, metil-mercurul, bifenilii policloruraţi (se găsescu în transformatoare, motoare şi condensatori), arsenicul (poate fi găsit în şi în apă şi în sol) şi toluenul (se foloseşte în diluant, lac de unghii şi produse pentru bronzat). Iar expunerea la aceste cinci chimicale a fost asociată cu diferite schimbări în dezvoltarea neuronilor, dar şi cu performanţe reduse la şcoală, comportamente nocive şi coeficiente reduse de inteligenţă în rândul copiilor. Recent, aceiaşi cercetători au adăugat pe listă alte şase chimicale industriale nocive care pot dăuna dezvoltării creierului: mangan (se găseşte chiar în apa potabilă şi duce la hiperactivitate şi performanţă redusă la calculele matematice), fluor (poate duce la scăderea cu şapte puncte a coeficientului de inteligenţă), clorpirifos, diclordifeniltricloretanul, tetracloroetilenă, şi eteri de difenil polibromuraţi – acestea se găsesc în pesticide şi solvenţi şi pot provoca probleme în dezvoltarea socială şi comportamente agresive. Oamenii de ştiinţă au adăugat că nu pot identifica o legătură cauzală strictă între expunerea la o astfel de substanţă dăunătoare şi probleme în dezvoltarea neurologică a copiilor. Ce au identificat însă cu certitudine este legătura dintre nivelurile crescute ale acestor substanţe în probele de sânge şi urină ale femeilor însărcinate şi tulburări în dezvoltarea neurologică a copiilor lor. Creierul în dezvoltare al copiilor este vulnerabil la aceste chimicale, iar efectele produse sunt permanente. „Cea mai mare îngrijorare a noastră este că din ce în ce mai mulţi copii din întreaga lumea sunt expuşi la substanţe toxice neidentificate şi care le erodează inteligenţa, provoacă un comportament problematic, limitând posibilităţile lor de viitor”, au notat cercetătorii.

Sursa: Gandul.info

”Donator de viitor”, programul susţinut de Oana Cuzino care le dă copiilor săraci şansa la educaţie. Povestea micuţilor din judeţul Dolj, cărora le poţi oferi un viitor mai bun

Într-un sat sărac din judeţul Dolj trăieşte Izabela, unul dintre copiii înscrişi în programul „Donator de viitor”, iniţiat de World Vision România. Alături de ea însă, sute de alţi minori aşteaptă să li se întindă o mână de ajutor pentru a putea merge la şcoală, pentru a avea hăinuţe şi încălţăminte, pentru a deveni oameni mari. Fundaţia World Vision România, a cărei ambasadoare este Oana Cuzino, a lansat în judeţul Dolj programul ”Donator de viitor”, prin care oricine poate investi în educaţia copiilor născuţi în familii sărace, cărora viaţa le-a luat mai mult decât le-a dat. Cu doar 68 de lei pe lună, fiecare donator are ocazia de a le oferi copiilor de vârstă şcolară din medii defavorizate şansa la învăţătură şi la un viitor mai bun.  „Noi vrem să îi facem pe oameni să se ajute singuri, să facă ceva pentru ei. Nu vrem să aştepte pomană, să mergem să le dăm bani şi gata. Îi învăţăm cum să se pună pe picioare singuri pentru a reuşi să-şi întreţină familia, să îi facem să înţeleagă că e important să-şi ducă copiii la şcoală, că e important să fie uniţi în comunitatea lor”, spun reprezentanţii fundaţiei. Judeţul Dolj este unul dintre cele mai sărace din România, arată aceştia. Abandonul şcolar a crescut şi el alarmant în ultimii ani, de aceea fundaţia World Vision România a lansat aici programul pilot „Donator de viitor”. 600 de copii cu vârste cuprinse între 1 şi 14 ani, din 13 comunităţi defavorizate, vor beneficia de acest sprijin. Ne îndreptăm spre unul dintre satele beneficiare ale acestui program, aflat la aproximativ 50 de kilometri de Craiova, unul dintre locurile în care se desfăşoară acest proiect. „Practic, donând lunar câte 68 de lei pentru unul dintre aceşti copii, îi oferi o mână de ajutor pentru a merge la şcoală, pentru a avea rechizite, pentru a fi consultat de un medic atunci când este nevoie sau, spre exemplu, pentru a ne ajuta să reparăm sau să dotăm sălile în care se desfăşoară cursurile”, îmi explică pe drum un voluntar al fundaţiei. Microbuzul înaintează anevoios pe drumul de ţară. Zăpada s-a topit, dar în urma ei a rămas noroiul. Oprim în faţa unei clădiri portocalii ce găzduieşte sub acoperişul ei grădiniţa şi şcoala cu clasele I-IV. În faţa uşii, îmbrăcaţi în costume populare, o fetiţă şi un băieţel ţin în mână o pâine mare, rotundă, pe care sunt aşezate simetric patru grămăjoare de sare. Zgribuliţi, dar cu zâmbetul pe buze, copiii ne privesc timid. Primarul, preotul, directorul şcolii, învăţătoarea şi educatoarea le stau alături. „Gustaţi, vă rugăm, cu toţii din pâine!”, ne îndeamnă primarul arătând cu o mână către turta rumenită şi cu cealaltă către câteva femei care privesc din spate, curioase. „Haideţi, vă rugăm, mămicile sunt şi ele mândre, au muncit cu drag să o facă…”. Cum intri pe holul mic, în dreapta este grădiniţa, iar în stânga este şcoala. În sala în care se află preşcolarii se aud câteva chiote înfundate, acoperite aproape de zgomotelor cuburilor de plastic răscolite de un puşti. La o măsuţă rotundă, pe scăunele mici, copii s-au adunat în jurul invitatei speciale. Oana Cuzino este începând cu luna decembrie ambasadoarea World Vision România, iar azi o cunoaşte pe Izabela, fetiţa în vârstă de cinci ani pe care care o va susţine prin intermediul programului „Donator de viitor”. Ochii albaştri ai micuţei stau aţintiţi către foaia pe care desenează câteva prinţese, apoi, jucăuş, pe sub bretonul blond ce-i acoperă fruntea, priveşte către Oana. În faţa uşii alăturate, câţiva şcolari stau înghesuiţi. Înăuntru, doi medici oftalmologi, care s-au alăturat programului, oferă consultaţii gratuite. George poartă ochelari. „D, T, …E”, se chinuie el să citească literele de pe perete. Doamna doctor îi schimbă lentilele. „D, T, F!”, se corectează el încreţindu-şi frunte. După el, pe rând, intră alţi copii. „Câţi ani ai?”, întreabă medicul. „O să fie ziua mea acum, pe 11”, răspunde băieţelul ezitând. „Şi câţi ani împlineşti?”. Încearcă să numere pe degete pe ascuns, apoi capitulează. „Nu ştiu, mă duc să întreb”, zice el, apoi ies pe uşă val-vârtej. Pe băncile goale ale clasei stau aşezate felicitări portocalii, cu sclipici, pregătite de elevi înainte de sosirea noastră. Deschid una: „Dragă primăvară, abia aştept să revii!”. Casa în care locuieşte Izabela este undeva în valea satului. „Când au fost inundaţiile, a fost apa până la tavan aproape”, ne povesteşte bunica fetiţei. „Am fost distruşi atunci, nu am rămas decât cu hainele de pe noi, în rest, nimic. Până s-a retras apa, am dormit pe un hol, în două paturi de spital improvizate. Când a venit viitura, a luat tot, tot! Bărbatul meu se dusese să salveze vaca. Noroc că reuşise să o scoată mai încolo de grajd şi s-a ţinut de coarnele ei, că altfel cred că se îneca şi el…”, adăugă femeia. Se lasă seara şi frigul.

Sursa: Gandul.info

Lista integrală a celor 25 DE COPII DISPĂRUŢI pentru care Guvernul ar trebui ”să depună toate eforturile” şi ”celulele de criză” pentru a fi găsiţi

În România dispar în fiecare an în medie 3.000 de copii. 97% dintre ei sunt găsiţi, cea mai mare parte în primele trei săptămâni. Din restul de 3%, despre mulţi nu a mai aflat nimeni niciodată. Au rămas pe lista cazurilor urgente ale Poliţiei, care începând de miercuri, odată cu dispariţia Iuliei Cristina Ionescu, eleva de 10 de la ”Sfântul Sava”, are 25 de nume. Pentru acest ultim caz, de la Guvern, ”prin dispoziţia” vicepremierului Gabriel Oprea, s-a înfiinţat o celulă de criză, din care fac parte inclusiv lucrători ai DGIPI, care ”să coordoneze activităţile derulate pentru găsirea minorei”. Mai mult, Oprea ”a cerut să fie depuse toate eforturile pentru găsirea minorei şi să fie informat permanent cu privire la evoluţia situaţiei operative”. „Poate că dacă avea un prieten, ar fi fost mai simplu. O ţinea dragostea o săptămână, dar măcar ştiam de unde să o luăm”, spune tatăl Iuliei Cristina Ionescu, care nu crede că fiica sa a fugit pentru a merge la mănăstire, aşa cum au fost prezentate primele informaţii publice, şi se teme să nu fi fost ”ademenită sau păcălită în vreun fel”. Gândul vă prezintă povestea emoţionantă a Iuliei Cristina Ionescu, precum şi lista celorlalţi 24 de copii dispăruţi pentru care ar trebui depuse toate eforturile să fie găsiţi. La 15 ani, Iulia Cristina Ionescu este o fată care nu are timp liber. Învaţă de 10 pe linie, medie cu care a intrat la prestigiosul Colegiu Naţional „Sfântul Sava” în 2013. Învăţătura este principala ei preocupare încă din şcoala generală. O face pentru că aşa îi place, nu o forţează nimeni, povesteşte tatăl ei, Daniel Ionescu, pentru gândul. Ziua la şcoală, seara acasă, sâmbăta la olimpiade, duminica la activităţi şcolare şi la biserică împreună cu bunica ei. Asta e, în mod grosier, viaţa Iuliei. Nu e bisericoasă din cale-afară, spun părinţii, însă la vârsta ei fragedă, are deja un duhovnic căruia i-a spus de mai multe ori că vrea să meargă la mănăstire. Miercuri, la ora 12, Iulia Cristina Ionescu a dispărut pe drumul către liceul unde învaţă, „Sfântul Sava”. „Nu este naivă, dar un copil de genul ăsta e foarte uşor de prostit”, spune tatăl Daniel Ionescu, director administrativ într-o companie multinaţională. Ultima întâlnire dintre Iulia şi tatăl ei, care este divorţat de mama fetei, a avut loc sâmbăta trecută. S-au plimbat prin mall, Iulia a băut un suc de portocale şi şi-a cumpărat cartea „Ciocoii vechi şi noi”, de Nicolae Filimon. Îi trebuia la şcoală. Privită din depărtare, fără să o cunoşti personal, Iulia Ionescu pare genul de copil care deşi trăieşte împărţită între doi părinţi divorţaţi de 6 ani, locuind cu mama ei, are de toate şi îşi ţine viaţa în frâu cu ambele mâini, poate un pic prea strâns pentru vârsta ei – cu rezultate foarte bune la învăţătură, fără derapaje sociale, fără cluburi sau baruri, cu vizite regulate la biserică. Pe de altă parte, diriginta ei de la liceu spune că nu prea are prieteni şi că nu este genul de fată expansivă, care să vorbească prea mult despre viaţa ei. Sâmbătă, Iulia ar fi trebuit să participe la o etapă a olimpiadei de fizică. „Pare un copil neînţeles. Copiii asta caută, înţelegere şi acceptare”, spune Daniela Gheorghe, specialistă în psihologia copiilor. De cele mai multe ori, când nu găsesc înţelegere nicăieri în jur, intră în depresie şi ajung să îţi găsească diverse salvări. Una dintre ele, mai rară, este credinţa în Dumnezeu, însă este vorba de o relaţie de credinţă prost-înţeleasă, tocmai pentru că se bazează pe disperarea depresiei, mai spune psihologul, care crede că preoţii ar trebui să le explice cu mare atenţie copiilor de acest fel ce înseamnă credinţa, nu să îi încurajeze în căutarea unei vieţi monahale. Poliţia verifică persoanele cu care Iulia a vorbit la telefon în ultimele 10 zile. Ea ar fi lăsat un bilet că pleacă la mănăstire Miercuri, 12 februarie, în jurul orelor 12, Iulia s-a despărţit de mama sa la staţia de metrou Eroilor, ea plecând cu alt mijloc de transport în comun, spre liceul „Sfântul Sava”, la ore. „Ea are o înţelegere cu mama ei, când ajunge în clasă să îi dea un sms sau să o sune, ca să ştie că a ajuns la şcoală. Acest lucru nu s-a întâmplat. La pauză, maică-sa a sunat-o ea. Telefonul era închis”, povesteşte Daniel Ionescu cum a început totul. După căutări pe cont propriu, părinţii Iuliei au mers a doua zi la Poliţie şi au dat-o dispărută. Vineri, poliţiştii Capitalei au apelat la sprijinul populaţiei, publicând fotografia Iuliei şi semnalmentele ei: „înălţime 1,67 m, greutate 50 kg, faţă ovală, ten de culoare deschisă, ochi verzi, păr şaten închis lung şi drept, bărbie rotundă. La data dispariţiei era îmbrăcată cu pantaloni negri, cămaşă albă, pulover mov, scurtă neagră cu nasturi aurii şi ghete negre”. Fără să fie un caz de dispariţie ieşit din comun, vicepremierul Gabriel Oprea a solicitat înfiinţarea unei celule de criză la nivelul Poliţiei Capitalei, la care să fie cooptaţi şi specialişti ai serviciului secret al Internelor, DIPI (fostul “Doi şi-un sfert”). Anchetatorii au stabilit până acum că miercuri seara, Iulia şi-ar fi vândut telefonul Iphone 5 şi un lănţişor de aur unei persoane din sectorul 1, care le-a vândut mai departe. Prima pistă, aceea că s-a refugiat la preotul ei duhovnic s-a dovedit falsă, după ce părintele Visarion Alexa, de la biserica “Sfântul Nicolae”, a fost audiat de poliţişti. Organizaţia “Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual”, care colaborează cu Poliţia în astfel de cazuri, a distribuit pliante în judeţele Suceava, Iaşi şi Neamţ, unde se află cele mai renumite mănăstiri din ţară, la solicitarea anchetatorilor, care nu au abandonat acest fir, după ce Iulia Ionescu ar fi lăsat părinţilor un bilet în care anunţă că pleacă la o mănăstire. “Nu ar fi primul caz de copil care să fie găsit la mănăstire, dar totuşi nu sunt multe astfel de cazuri”, explică pentru gândul Andreea Adam, cea care coordonează căutarea din partea ong-ului respectiv. Cu toate acestea, părinţii Iuliei resping cu tărie această ipoteză cu plecatul la mănăstire şi spun, într-un comunicat adresat presei, că dacă Iulia ar fi plecat într-adevăr la o mănăstire, ea ar fi fost găsită de miercuri până acum. „Nu te poţi ascunde la mănăstire”, spun ei. Poliţiştii verifică de asemenea persoanele cu care Iulia a vorbit la telefon în ultimele 10 zile dinaintea dispariţiei. „Părinte, mie mi-ar plăcea să mă rog la mănăstire” „I-aş mulţumi bunului Dumnezeu să o găsească la o mănăstire. Dar mie mi se pare că se merge pe ipoteza asta în care stăm liniştiţi. Poate a fost ademenită, nu ştiu, avea şi acel Iphone… Ce să crezi, când e vorba despre un copil eminent, care are numai 10, care nu merge în cluburi şi baruri?”, se teme tatăl fetei de ce poate fi mai rău. Iulia nu este din cale-afară de credincioasă, spune Daniel Ionescu, în ciuda faptului că la vârsta ei, de doar 15 ani, avea deja de ceva timp un preot duhovnic, căruia i se confesa. „Duminica se ducea cu bunica ei la biserică. Este credincioasă, vrea să viziteze mănăstiri. Discuta cu preotul de acolo, îi spunea ‘părinte, mie mi-ar plăcea să mă rog la mănăstire’. Da, foarte frumos, dar de aici până să zici că a fugit la mănăstire…”, nu crede tatăl în această ipoteză. Totuşi, Iulia a mai avut un episod în trecut, în care a spus că vrea să plece la mănăstire. „A vorbit cu părintele aceleaşi lucruri, dar nu a plecat, nu şi-a făcut vreun bagaj”, spune Daniel Ionescu, pentru gândul. În loc de timp liber, olimpiade. „Aşa e ea, un copil silitor. Mă rugam eu de ea, nu te mai duce la toate” „Ultima oară am fost amândoi la mall, sâmbătă. Am stat la Diverta, ea şi-a cumpărat ‘Ciocoii vechi şi noi’, avea nevoie la şcoală. A băut un suc de portocale, era foarte grijulie cu chestiile astea. Ne-am plimbat, am vorbit, am glumit”, îşi aminteşte Daniel Ionescu cum şi-a petrecut ultima oară timpul cu fiica sa, înainte să înceapă toată nebunia dispariţiei. Deşi soţii Ionescu sunt divorţaţi de 6 ani, iar Iulia locuieşte cu mama ei, tatăl spune că relaţiile dintre ei au rămas ca într-o familie normală: „Mergem împreună în excursii, în vacanţe, şi în ţară, şi afară. Sâmbăta ieşim împreună”. Totuşi, Iulia nu este ca cei mai mulţi adolescenţi de vârsta ei. Şi în timpul liber, ea se dedică învăţăturii. „Ea din generală a fost aşa, o face cu uşurinţă. Aşa a fost ea, un copil silitor. Nu stă zeci de ore să tocească, nu e presiune pe ea, de genul stai şi învaţă că dacă nu îţi dau una peste bot. Aş înţelege atunci să-şi ia lumea în cap. Dar nu e cazul, mă rog eu de ea şi îi spun nu te mai duce la toate olimpiadele. În clasa a opta, ea a cerut să facă meditaţii, ca să se simtă mai pregătită”, spune tatăl Iuliei. De altfel, Iulia nu prea ştie ce e acela timp liber, din ce povesteşte tatăl ei: „Timpul ei liber este foarte puţin. La 12-13 se duce la şcoală, seara după 7 vine acasă, mănâncă şi mai citeşte câte ceva. Sâmbetele se duce la olimpiade la fizică, matematică, chimie. Duminica se mai duce la tot felul de activităţi pe la şcoală, a mai ieşit cu prietenii pe la McDonald’s, a mai mers cu maică-sa la teatru”. Iulia nu umbla cu băieţii şi nu avea un prieten sau un băiat de care să se simtă mai apropiată, mai spune tatăl ei. „Poate că dacă avea un prieten, ar fi fost mai simplu. O ţinea dragostea o săptămână, dar măcar ştiam de unde să o luăm”, elimină Daniel Ionescu şi ipoteza că Iulia a fugit cu un băiat pe care îl iubeşte. „Un copil de genul ăsta e foarte uşor de prostit, mai ales de persoane specializate în asta” Tatăl Iuliei mai spune că fata sa nu a dat niciodată semne că vrea să fugă şi se teme de ce e mai rău: că Iulia a fost ademenită sau păcălită în vreun fel. „Ea nu avea comportamente de genul ‘nu vă mai suport, vreau să plec’. Dar un copil de genul ăsta este foarte uşor de prostit, mai ales de persoane specializate în asta. Iulia nu era o naivă, noi am mai avut discuţii de genul ăsta, în care îi spuneam: dacă tu te duci cu doi băieţi într-un bloc, la o petrecere, ce crezi că se poate întâmpla acolo? Tată, ştiu ce se poate întâmpla, îmi zicea. Nu este naivă, dar ştiţi cum se zice, nu eşti prost până îţi găseşti omul care să te prostească”, mai povesteşte Daniel Ionescu. Psiholog: „În depresie severă, se ajunge des la relaţia cu Dumnezeu, dar e o relaţie prost înţeleasă” Daniela Gheorghe, psiholog specializat în cazuistica copiilor şi adolescenţilor, spune că cea mai mare problemă a adolescenţilor din ziua de astăzi este găsirea unei identităţi şi regăsirea de sine. „Tinerii îşi găsesc foarte greu locul, pentru că au foarte multe influenţe care sunt foarte puternice. Peste 50% dintre copii spun că modelul lor este familia, însă restul sunt influenţaţi foarte puternic de anturaj şi de mass media”, explică Daniela Gheorghe, pentru gândul. În acelaşi timp, părinţii ţin din ce în ce mai greu pasul cu evoluţia copiilor, care are loc foarte rapid. La asta se adaugă mediul stresant în care trăiesc atât părinţii, care nu mai au timp de copiii lor, cât şi copiii înşişi, la şcoală, unde trebuie să fie acceptaţi în diverse grupuri. Din această cauză, dacă un copil ajunge în situaţia să nu aibă cu cine să stea de vorbă şi să povestească, poate recurge la gesturi extreme, spune psihologul. Iar în ziua de azi, copiii acţionează fără să stea prea mult pe gânduri. „În generaţiile noastre, primul gând când ne certam cu părinţii era lasă că plec eu de acasă, le arăt eu lor. Voiam să le atragem atenţia. Noi, generaţiile mai vechi, doar ameninţam, dar copiii aceştia chiar o fac. De la ameninţări la acţiunea în sine este un mic pas. Şi spre deosebire de alte vremuri, acum ei ies într-o societate mult mai rea, mult mai agresivă”, explică psihologul Daniela Gheorghe. Dispariţia Iuliei Ionescu, o adolescentă care aparent duce o viaţă tihnită, chiar dacă înclinată puternic spre muncă şi ignorând prietenii şi distracţiile, este privită de psiholog drept un caz de „copil neînţeles”, care cel mai probabil a găsit refugiu în relaţia cu Dumnezeu. „Când vezi că nu te înţelege nimeni, îţi cauţi surse şi resurse. Când ai eliminat câteva, îţi dai seama că Dumnezeu te poate ajuta. În depresie severă, se ajunge des la relaţia cu Dumnezeu, dar este o relaţie prost înţeleasă. Duhovnicul te poate ajuta, te poate îndruma. Păstrând tradiţia bisericii ortodoxe, eu cred că preoţii ar trebui să fie atenţi cu unele aspecte: poţi sfătui un copil să se reculeagă la mănăstire, dar totuşi ar trebui să vorbeşti cu familia. Dispariţia Iuliei este un semnal pentru părinţi şi pentru profesori: copiii trebuie ascultaţi, indiferent ce-ar fi, chiar dacă verifici după aceea că e adevărat sau nu, dar copiii trebuie ascultaţi”, mai spune Daniela Gheorghe. Patriarhia Română a emis astăzi un punct de vedere, prin părintele Constantin Stoica, care a explicat că intrarea în monahism nu se poate face înainte de 18 ani şi  că dacă un minor cere găzduire la o mănăstire, acesta va fi ajutat, dar conducerea bisericii va sesiza organismele abilitate, nefiind permisă nici găzduirea minorilor fără părinţi în aceste lăcaşuri. Iulia Ionescu, al 25-lea copil dispărut în baza de cazuri urgente a Poliţiei Anual, în România dispar peste 3.000 de copii, majoritatea fiind găsiţi în mai puţin de trei săptămâni. Mai mult de 95% din cazurile de dispariţie a copiilor sunt plecări voluntare: copiii pleacă singuri fie de acasă, fie din centrele de protecţie a minorilor. Vârsta Iuliei Ionescu, 15 ani, este cea mai vulnerabilă la acest fenomen, explică Gabriel Coman, directoarea Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual. Nu întotdeauna cazurile de dispariţie au loc în medii sărace sau din familii disfuncţionale. „Sunt cazuri care par ok, dar fără să intri în profunzime, nu poţi să cunoşti legăturile emoţionale între părinţi şi copii. Nu înseamnă că trebuie să dăm vina neapărat pe părinţi. Foarte mulţi îşi doresc să-şi crească bine copilul, dar nu ştiu cum. E şi asta o meserie care se învaţă”, spune Gabriela Coman, pentru gândul. În prezent, Poliţia Română caută 25 de copii dispăruţi la nivel naţional, printre care şi Iulia Ionescu. În perioada mai 2012 – mai 2013, au fost daţi dispăruţi 3.235 de copii, conform datelor Poliţiei Române, puse la dispoziţia organizaţiei „Salvaţi Copiii”. În aceeaşi perioadă, au fost găsiţi 3.229 de copii, doar 6 cazuri rămânând nerezolvate. Conform statisticilor Centrului Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, 15% dintre copii dispăruţi sunt găsiţi în mai puţin de 48 de ore, 26% dintre ei sunt găsiţi în mai puţin de o săptămână, iar 13% sunt găsiţi în mai puţin de 2-3 săptămâni. 3% dintre copiii dispăruţi nu sunt găsiţi. Copiii cu vârste între 12-15 ani reprezintă cea mai mare parte dintre cei dispăruţi, 56%. Urmează categoria de vârstă 16-17 ani, cu 27%. După cauzele dispariţiei, 38% dintre copii dispar pentru vagabondaj, 17% pentru o relaţie de concubinaj, 13% din cauza unor neînţelegeri, iar 5% pleacă pentru a munci sezonier. „Mulţi provin din familii dezorganizate sau sărace. Dar sunt şi familii care se ocupă bine de copii, doar că ei nu se simt bine. Copilul nu este înţeles, nu este ascultat. Sunt părinţi care îşi închipuie că dacă copilul stă cuminte în faţa calculatorului, totul este ok. Mai sunt şi copii care cred că ei le ştiu pe toate şi le pot face pe toate”, explică Gabriela Coman, directoarea Centrului Român pentru Copii Dispăruţi. Lista celor 25 copii dispăruţi, căutaţi de Poliţia Română • Iulia Cristina Ionescu, 15 ani, Bucureşti. LA 12.02.2014 A PLECAT DE LA DOMICILIU ŞI NU A MAI REVENIT. • Denisa Mihaela Pintilie, 13 ani, Piatra Neamţ. ÎN DATA DE 08.01.2014 A PLECAT ÎN MOD VOLUNTAR DE LA DOMICILIU ŞI NU A MAI REVENIT PÂNĂ ÎN PREZENT. MINORA SE AFLĂ ÎN PLASAMENT DIN ANUL 2002. • Andreea Mihaela Răileanu, 15 ani, Iaşi. LA DATA DE 20.09.2013 A PLECAT DIN CENTRUL DE PRIMIRE IAŞI ŞI NU A MAI REVENIT. • Victoria Anghel, 17 ani, Bucureşti. LA 04.10.2013 A PLECAT ÎN MOD VOLUNTAR DIN CENTRUL PINOCHIO ŞI NU A MAI REVENIT. ARE NUMEROASE PLECĂRI VOLUNTARE. ESTE CONSUMATOARE DE SUBSTANŢE TOXICE. • Radu Constantin Florea, 14 ani, Bucureşti. LA 04.09.2013, ORELE 15.00, A FUGIT DIN CSS SF. NICOLAE ŞI NU A MAI REVENIT. • Ştefania Denisa Lăutaru, 14 ani, Plopii Slăviteşti, jud. Teleorman. LA 13.04.2013 A PLECAT ÎN MOD VOLUNTAR DE LA DOMICILIU ŞI NU A MAI REVENIT. • Gabriel Carlo Cincă, 17 ani, Bucureşti, ultimul domiciliu Silivaşu de Câmpie, Bistriţa Năsăud. LA 13.02.2012 A PLECAT DE LA DOMICILIU ŞI NU A MAI REVENIT. • Simona Nicoleta Nădăşan, 11 ani, Reghin, jud. Mureş. LA 04.07.2011 A PLECAT DE LA DOMICILIU ŞI NU A MAI REVENIT. • Ana Maria Ciobotaru, 11 ani, Giurgiu, căminul de nefamilişti zona Istru. LA 14.06.2011, ORELE 12.00, A PLECAT DE LA DOMICILIUL BUNICII SALE SĂ CUMPERE O ÎNGHEŢATĂ ŞI NU A MAI REVENIT. • Burcsa Csaba, 12 ani, Târgu Mureş, ultima oară domiciliat în Mohu, jud. Sibiu. LA 16.04.2004, ORELE 12.30 A DISPĂRUT DE LA DOMICILIUL DIN MOHU JUD. SIBIU. • Andreea Arhip, 12 ani, Târgu Neamţ, născută în Germania. LA 08.12.2006, ORELE 8.30, A DISPĂRUT DIN BUHUŞI. • Elvira Loredana Ghioca, 16 ani, Berbeşti, jud. Vâlcea. LA 21.02.2007 A DISPĂRUT DIN PARCUL ORAŞULUI BERBEŞTI, JUD. VÂLCEA. ERA ÎMBRĂCATĂ CU PANTALONI DE CULOARE ROŞIE CU DUNGĂ NEAGRĂ, PULOVĂR ÎN ROMBURI DE CULORI, ÎN PICIOARE PURTA SANDALE. • Kassandra Ungureanu, 17 ani, Galaţi. LA 11.05.1999 A FOST LĂSATĂ DE MAMA EI, LA CERŞIT, ÎN FAŢA MAGAZINULUI MODERN DIN GALAŢI, ÎMPREUNĂ CU O ALTĂ MINORĂ. ERA ÎMBRĂCATĂ CU O SCURTĂ DIN TERCOT DE CULOARE NEAGRĂ, CU CAPSE, PANTALONI LUNGI CULORI MULTIPLE, CĂCIULIŢĂ DE CULOARE ALBASTRĂ DIN MĂTASE CU DANTELĂ PE MARGINI, ADIDAŞI ALBI CU ŞIRET. • Nicu Eduard Sbenghea, 15 ani, Timişoara. LA 17.07.2002, ÎN TIMP CE SE JUCA ÎN FAŢA BLOCULUI A DISPĂRUT ÎN ÎMPREJURĂRI NECUNOSCUTE. ERA ÎMBRĂCAT ÎN TRICOU ALB CU MÂNECI SCURTE CU DESEN IMPRIMAT PE PIEPT, PANTALONI SCURŢI, PAPUCI CU DESEN POKEMON. • Andreea Simona Simon, 17 ani, Miercurea Ciuc. LA 15.12.2005 A DISPĂRUT DE LA DOMICILIUL DIN MIERCUREA CIUC, UNDE STĂ FĂRĂ FORME LEGALE. S-A STABILIT CĂ MINORA FUSESE LA CUMPĂRĂTURI, LA MAGAZINUL DIN APROPIEREA LOCUINŢEI. LA PLECARE AVEA LA EA 100 RON DAŢI DE CĂTRE TATĂL SĂU. LA DATA DISPARIŢIEI ERA ÎMBRĂCATĂ CU O GEACĂ DE IARNĂ, PÂNĂ ÎN TALIE, DE CULOARE CREM ÎNCHIS, PREVĂZUTĂ ÎN LATERAL, PE MÂNECI, CU O BANDĂ DE CULOARE ROŞIE, PANTALONI DE TRENING DE CULOARE ROŞIE CU DUNGI ALBASTRE ÎN LATERAL, GHETE DE CULOARE MARO, CAPUL DESCOPERIT, AVÂND ASUPRA EI LA DATA DISPARIŢIEI O PLASĂ DIN MATERIAL TEXTIL DE CULOARE MARO ÎNCHIS. • Paul Mihai Lungu, 7 ani, Drăgăneşti Olt, judeţul Olt. LA 01.04.2013 A CAZUT IN RAUL OLTET. • Nicolae Alexandru Chirilă, 12 ani, Oancea, jud. Galaţi. LA 08.06.2007 A CAZUT CU BICICLETA IN RAUL PRUT SI S-A INECAT. TRUPUL NU I-A FOST INCA GASIT. • Iuliana Paula Harda, 10 ani, Teceu Mic, jud. Maramureş. LA DATA DE 18.05.2007 IN JURUL OREI 19, IN TIMP CE SE AFLA LA JOACA IN PARCUL Gradina Morii(ce se afla pe malul drept al raului Iza) DI MUN. SIGHETU MARMATIEI A DISPARUT SI PANA IN PREZENT NU A FOST GASIT.ERA IMBRACAT CU UN TRICOU DE CULOARE ALBASTRU CU GALBEN, PANTALONI DIN MATERIAL TEXTIL DE CULOARE ALBASTRA CU MOTIVE FLORALE DE CULOARE ALBA, PANTOFI DIN PIELE INTOARSA DE CULOARE MARO, PE CAP O CORDELUTA DIN MATERIAL PLASTIC DE CULOARE VERDE. • Dana Daniela Baciună, 13 ani, Reşiţa. La data de 14.04.2006, a disparut de pe raza Mun. Resita. Exista date ca aceasta a cazut in raul Barzava, care avea un debit mare si a fost luata de curenti, pana in prezent aceasta nefiind gasita. La data disparitiei purta pantaloni 3/4 de culoare rosie, maiou de culoare alba, slapi de culoare deschisa. • Tudorel Zama, 13 ani, Frecăţei, jud. Brăila. LA DATA DE 31.03.2007 A CAZUT ACCIDENTAL DE PE UN BAC PLUTITOR CARE TRAVERSA FLUVIUL DUNARERA INTRE LOCALITATILE AGAUA, JUD.BRAILA SI GARLICIU,JUD.CONSTANTA. • Adrian Dumitru Stoica, 12 ani, Vidra, jud. Ilfov. LA 21.02.2007 A PLECAT CU TATAL SAU LA PESCUIT PE RAUL SABAT CE CURGE PRIN PADUREA SINTESTI. EXISTA SUSPICIUNI CA ACESTA S-A INECAT IN RAU, CAND TATAL SAU A PLECAT DE LANGA EL SA CAUTE UN BUSTEAN. ERA IMBRACAT CU O SALOPETA DE BLUGI DE CULOARE ALBASTRA, PULOVER ALBASTRU, CIZME DIN CAUCIUC, CACIULA DE CULOARE ROSIE. • Bianca Ramona Marincat, 15 ani, Vişeu de Sus, jud. Maramureş. LA 01.06.2006 INTRE ORELE 18.00 – 18.15 A PARASIT DOMICILIUL PLECAND LA PRIETENA SA DIN STR. PESTILOR NR. 9 UNDE A STAT PANA IN JURUL ORELOR 19.00 CAND A PORNIT SPRE CASA. PENTRU A AJUNGE ACASA MINORA TREBUIA SA TREACA PESTE PARAUL VALEA PESTILOR PE UN POD IMPROVIZAT, DIN MATERIAL LEMNOS. PURTA TRENING ROSU, CU 2 LINII LATERALE ALBE, INCALTAMINTE DE CULOARE MOV. • Vasile Gheorghiu, 13 ani, Ceahlău, jud. Suceava. LA 04.04.2006 A DISPARUT DE LA DOMICILIU. DATORITA FAPTULUI CA SE JUCA CU MINGEA SI CU ALTI COPII PE MALUL BISTRITEI, ESTE POSIBIL SA FI CAZUT IN APA. – ERA IMBRACAT CU PANTALONI RAIATI, VESTA DIN FAS ROSIE, PULOVER VISINIU, CIZME DIN CAUCIUC ALBASTRU, FES MARON. • Eusebiu Marian Arpi Boloacă, 17 ani, Perceni, jud. Prahova. LA 19.07.1999, MINORUL SI-A INSOTIT UNCHII PE PRUNDUL PARAULUI DAMBU DIN VECINATATEA COM. BERCENI, PT A ADUNA FIER VECHI. IN JURUL ORELEOR 11.00 A FOST LASAT NESUPRAVEGHEAT, DORMIND PE MALUL RAULUI, DE UNDE A DISPARUT. IN JURUL ORELOR 12.00, O TANARA DIN CORLATESTI, IN TIMP CE TRAVERSA UN POD PESTE DAMBU, A OBSERVAT CORPUL UNUI COPIL IN APA. SATENII AU CAUTAT COPILUL DAR FARA REZULTAT. ERA IMBRACAT  IN BLUZA VERDE FARA MANECI, PANTALONI SCURTI TIP BERMUDE DE CULOARE VERDE. • Mircea Alexandru Mirică, 15 ani, Cugir, jud. Alba. LA 08.04.2005 SE JUCA PE MALUL RAULUI AMPOI IMPREUNA CU ALTI COPII, IAR INTR-UN MOMENT DE NEATENTIE A CAZUT IN APA.

Sursa: Gandul.info

BAC 2014. Reţeta succesului la bacalaureat. Cum au reuşit cinci licee tehnologice să-şi dubleze promovabilitatea. VIDEO

BAC 2014. Elevii de la cinci licee tehnologice au reuşit să crească promovabilitatea la examenul de maturitate, în cadrul unui proiect al Asociaţiei ROI

Cinci licee tehnologice din România şi-au crescut rata de promovabilitate la bacalaureat de la 2% la 40%, după ce au urmat un program iniţiat de un ong.  Povestea lor de succes au transformat-o într-un film motivaţional, „Ba se poate”, ce poate fi urmărit în cinematografe. Proiectul iniţiat de Asociaţia ROI: „Zburd – Educaţie prin coaching”, s-a desfăşurat pe parcursul a doi ani, în cinci oraşe – Bucureşti, Iaşi, Braşov, Sibiu şi Câmpulung-Muscel. La proiectul-pilot  au participat  Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară “Terezianum” Sibiu, Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov, Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu” Iaşi, Colegiul Tehnic Câmpulung Muscel şi Liceul “Mecanică Fină” Bucureşti. Trainerii  voluntari au lucrat timp de aproape doi ani  cu elevii şi au format în fiecare liceu câte o echipă-nucleu din care fac parte profesori, elevi şi părinţi. Filmul arată cum membrii echipei au fost încurajaţi să stabilească obiective, să găsească soluţii la diferitele situaţii cu care se confrunta şcoala lor şi să treacă la acţiune. Ca urmare a antrenamentului constant, liceele participante la proiect au obţinut rezultate foarte bune la Bacalaureat. Dacă în 2010 treceau examenul numai unul sau doi elevi, de doi ani încoace promovarea la Bacalaureat  a crescut de 2-3 ori, cu  o creştere medie de 20% la nivel naţional. Elevii nu au mai lipsit de la şcoală, iar  problemele legate de violenţă au fost reduse. De asemenea, au reuşit să ajungă la o mai bună comunicare profesori-elevi şi să-i implice pe părinţi în viaţa şcolii. „Lucrul în echipă – profesori, elevi şi părinţi – aduce rezultate excepţionale, chiar şi în cazul în care mare parte dintre elevi provin din medii defavorizate. Filmul va inspira şi alte şcoli să aplice acest lucru, astfel încât şcoala să devină un loc unde toţi cei implicaţi să vină cu drag pentru că este şcoala lor”, a declarat Simona David Crisbăşanu, iniţiatoarea proiectului  Zburd în Educaţie şi producătoarea filmului. Proiectul este dezvoltat de Asociaţia ROI în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Coaching, Leadership in International Management şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti, cu susţinerea Ministerului Educaţiei Naţionale. Pentru anul în curs numărul liceelor care pot participa la proiect a crescut la 20.  De asemenea, din 2014, proiectul Zburd-Educaţie prin coaching va fi aplicat în cadrul programului Adoptă un liceu (www.adoptaunliceu.ro), iniţiat împreună cu alte organizaţii neguvernamentale cu expertiză în educaţie. Bacalaureat 2014 se va desfăşura după aceleaşi reguli ca şi în anii trecuţi, cu camere video în sălile de examen. Ministerul Educaţiei a publicat datele la care vor avea loc probele. CALENDAR BACALAUREAT 2014 -sesiunea iunie-iulie 26 – 30 mai  Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen 30 mai  Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a 10 – 12 iunie  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A 1 – 13 iunie  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B 16 – 20 iunie  Evaluarea competenţelor digitale – proba D 23 – 27 iunie Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C 30 iunie  Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă 1 iulie  Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă 2 iulie Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă 4 iulie Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă 7 iulie Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) 7 iulie Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00) 8 -10 iulie  Rezolvarea contestaţiilor 11 iulie Afişarea rezultatelor finale CALENDAR BACALAUREAT 2014- sesiunea august-septembrie 2014 14 – 18 iulie Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen 18-19 august  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A 18-19 august  Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B 19 -20 august  Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C 21 – 22 august  Evaluarea competenţelor digitale – proba D 25 august  Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă 26 august Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă 27 august Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă 29 august Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă 1 septembrie  Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00) 2-3 septembrie Rezolvarea contestaţiilor 4 septembrie Afişarea rezultatelor finale

Sursa: Gandul.info

Plecarea de acasă

Ani la rând, decenii întregi o serie de copii şi tineri români au dispărut de acasă, de prin orfelinate, de te miri unde şi nu s-a întâmplat nimic. Triumfal, deşi cârpit în coate, statul nostru a afectat nepăsarea, preocupat de chestiuni mai importante şi mai stringente (s-a înţeles cred că ¬vorbesc despre campaniile electorale, hârjonelile politice cotidiene, încasările de taxe şi de afacerile transpartinice cu implicaţii mafiote). Şi uite că, dintr-o dată, o fetiţă de 15 ani a şters-o de acasă şi un întreg aparat s-a pus, zelos, în mişcare, -căutând-o prin carul cu fân al naţiei. Semn bun, semn bun!, se vor grăbi unii să exc¬lame. Statul se interesează – măcar acum, în al doisprezecelea ceas – de dramele omului simplu, de viitorul naţiunii (pe care, se ştie, copiii noştri îl asigură), de soarta noastră, a oricăruia… Aşa s-ar zice, deşi, să nu exagerăm, de „soarta noastră, a oricăruia“, ba chiar şi a fiecăruia se interesa îndeaproape şi Ceauşescu, prin poliţiile lui, de suprafaţă şi secrete. N-aş crede că astăzi, cu atâtea camere de luat vederi şi aparate de interceptare, cu progresul tehnologic în domeniu şi câte şi mai câte, statul nostru se interesează mai puţin de noi. Dar este o diferenţă, fără îndoială, între această preocupare şi cea pentru copiii care, din motive numai de ei ştiute, chiar dacă bănuite şi de alţii, o şterg într-o bună zi de ¬acasă. Statul are însă o anumită problemă în România acestor zile. De curând a căzut un avion în munţi, iar instituţiile abilitate au dat-o glorios în bară. Aşa că acum, în plină pierdere de carburant la capitolul imagine, dezvăluit şi ca prea puţin simţitoriu la furia naţiunii (responsabilii indolenţi pentru intervenţia salvatoare au fost spălaţi de păcate, rulaţi în mici rocade, şi stau cam tot pe unde stăteau, sau nu departe de locurile dinainte), statul trebuie să arate că se implică efectiv şi că soluţionează fără greş. Fetele României sunt, prea des şi prea mult, traficate, azvârlite pe piaţa prostituţiei internaţionale, ba chiar decapitate sau tranşate prin capitalele Europei civilizate. În zeci, sute şi poate mii de asemenea cazuri, statul se învârte în jurul cozii, tropăie uşor şi ridică apoi, necăjit, din umeri. Atâta se poate, atâta facem! De astă dată însă, nu. Pentru a regăsi o elevă bucureşteană plecată într-o direcţie necunoscută, pe seama căreia psihologii şi sociologii au luptat intens la televiziuni să facă rating, s-a mobilizat toată lumea. Ba chiar şi bărbaţii cu trenciuri uşoare şi cu pălăria trasă pe ochi, vezi bine… Ceea ce dovedeşte cât de în serios a fost luată misiunea acum. Se apropie o serie de campanii electorale, preşedintele a făcut strigare pentru ieşirea în stradă spre invalidarea unei taxe socotite de el injuste (aşa şi e; de mirare că atunci când altele de acelaşi fel s-au adoptat, Cotroceniul a trecut cu bine peste moment, ocupându-se de alte d-alea), iar între capii coaliţiei de guvernământ s-a înteţit dihonia. Cum altfel?! Dacă Floricel scade în sondaje, Titulică se instalează mai confortabil în frunte, ceea ce, măcar pentru unii dintre aliaţi, este inadmisibil. Ba, unde mai pui că Felix a ieşit la rampă cu o atitudine împăciuitoare, de papă al culiselor politice româneşti, asigurând poporul de concordia pe cale să survină între împricinaţi. Lumea e cam dezgustată şi sătulă de amăgeli, ce e drept, dar fundalul este vivace, iar un eveniment cu impact asupra freneticelor conştiinţe populare nu poate face decât bine sau foarte bine. Ar mai fi şi chestiunea cealaltă. De la o vreme se aud glasuri tot mai decise cârtind împotriva extinderii percepute ca tentaculare a Bisericii majoritare. Unele afaceri prospere, o implicare prea subliniată în interacţiunea cu statul, cereri de bani pe la primării şi bateri ale obrazului către primarii care nu dau nimic pentru Catedrala Mântuirii Neamului au atras atenţia, iritând partea cetăţenilor care se interesează de evoluţiile din spaţiul nostru public. Şi uite că fetiţa plecată de acasă pare să se fi orientat, la numai 15 ani, către viaţa de obşte într-o mănăstire, ceea ce părinţilor li se pare inacceptabil. 15 ani nu este vârsta la care, formarea cuiva ca om fiind încheiată, caracterul şi felul de a fi ajungând la deplina lor coerenţă, să poţi socoti că vocaţia bisericoasă nu este numai un glas de sirenă captat cam pripit. Rezultă că importanţa prezenţei duhovnicului în viaţa fetei a fost prea subliniată şi că, în loc ca rezultatul să fie buna temperare creştină şi îndrumarea către perseverenţa pe calea continuării bunei educaţii la şcoală, discuţiile dintre cei doi au putut sta la baza deciziei – anunţate într-un bilet către mama – de a se înrola în rândul măicuţelor dintr-o mănăstire. Din punct de vedere religios, părintele duhovnic se poate mândri cu o bună înfăptuire pe linie vocaţională ecleziastică. În viziunea unui reprezentant al Bisericii, acesta nici nu a greşit în vreun fel, deşi ştia de planurile fetei de a pleca la o mănăstire din Suceava. Şi iarăşi are dreptate, căci, dacă la mijloc era o confesiune, preotul nu avea cum şi de ce să o dezvăluie. A asista însă la frământările dezvăluite public ale familiei fără a interveni cumva, creştineşte, spre a tempera scandalul, e lucru bun? Sigur este doar că, oricâtă evlavie ar exista într-o familie, nu cred că sunt multe mame care s-ar resemna cu gândul că, înainte de a se împlini sorocul bunei educări şi mai devreme cu câţiva ani de limanul deplinei răspunderi civice personale, fiica iubită pleacă brutal, fără prevenire, de acasă pentru a se călugări. Cu experienţa pe care o are în a îndruma sufletele, Biserica se cuvine să păzească în mod chibzuit fruntariile recrutărilor sale, poate. Una peste alta, în climatul de iritare continuă de la noi, fiecare pare să fi capitalizat cazul după propriile îndemnuri: statul cu ale lui, Biserica cu ale ei, iar cetăţenii, urmărind cazul în maniera în care aşteaptă serialele indiene de seară. Şi uite aşa, o fetiţă de 15 ani pleacă de acasă către o destinaţie necunoscută părinţilor şi o întreagă societate îşi dezvăluie viscerele, exhibându-le impudic; cu statul şi Biserica în frunte.

Sursa: Romanialibera.ro

EDUCAŢIE. Evenimentul intitulat „Porţi Deschise” se adresează deopotrivă elevilor şi părinţilor.

Cu ce oferte vin şcolile pentru elevii claselor pregătitoare La Constanţa, pregătirile sunt în toi. Copiii care din anul şcolar următor vor intra în prima clasă a ciclului primar urmează să viziteze spaţiile în care vor învăţa. La rândul lor, şcolile ţin să se prezinte cât mai bine în faţa „bobocilor”,  dar şi a părinţilor acestora.  Cereri pentru „Şcoală după Şcoală” „Este bine pentru cei mici să vină la şcoală cu părinţii, să cunoască acest univers în care vor intra şi să nu se sperie. Din contră, să fie încurajaţi. Vor găsi o şcoală primitoare, cu săli frumos amenajate, cu cadre didactice apropiate şi foarte bine pregătite”, ne-a spus directorul-adjunct al Şcolii nr.24 „Ion Jalea”, prof. Ana Gheorghe. La această şcoală de top a Constanţei vor funcţiona  la clasa I cele şase clase actuale pregătitoare, iar în Consiliul de Administraţie al şcolii au fost aprobate cinci clase pregătitoare pentru anul şcolar viitor. De asemenea, în acest spaţiu este în derulare, din acest an, programul „Şcoală după Şcoală”, preferat în special de către copiii din clasa I. „Sunt părinţi care nu au cu cine să lase copiii acasă după cele trei- patru ore de curs şi atunci ne-am gândit să venim în sprijinul celor mici.  „Şcoală după Şcoală” este şi un program recreativ, cuprinde mai multe ore care să-i antreneze pe copii, să-i relaxeze, şi în acelaşi timp să le dezvolte anumite competenţe şi abilităţi specifice vieţii”, a completat managerul. Părinţii, de la reticienţă la aprecieri Aşadar, toţi copiii care au urmat clasa pregătitoare vor merge din toamnă în clasa I. Sunt doi ani de când funcţionează acest prim nivel de educaţie la nivelul primar, o clasă pregătitoare  la început contestată de unii părinţi. „Părinţii s-au arătat reticenţi pentru că nu au ştiut cam care este programa ce se va derula pe parcursul anului şi considerau că un elev de şase anişori, pe care i-ar fi împlinit în decembrie, nu ar fi fost apt, la cinci ani şi nouă luni, să înceapă alfabetul”, este de părere directorul Şcolii gimnaziale nr 28 „Dan Barbilian”, prof.dr. Mihaela Stan. Ulterior „am primit mulţumirile părinţilor şi ale elevilor. Aceştia sunt încântaţi de modul de abordare al cadrelor didactice, de confortul din şcoală”, a completat directorul. 711 clase pregătitoare şi întâi Pentru anul şcolar 2014-2015, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a propus în planul de şcolarizare 305 clase pregătitoare, iar pentru clasa I, 306 clase. „O creştere a numărului de clase la clasa pregătitoare, comparativ cu anul şcolar anterior, de aproximativ 20 de clase”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, prof. Cristina Ivan. În perioada 24 februarie- 14 martie, vor fi depuse cererile de înscriere a copiilor la şcoala de circumscripţie, iar în perioada 25 martie – 4 aprilie va avea loc depunerea cererilor de către părinţii care solicită înscrierea în altă şcoală decât unitatea de circumscripţie.

Sursa: Romanialibera.ro

Cazul Iulia Ionescu: Fata le-a declarat poliţiştilor că a stat la o mănăstire din Suceava

Iulia Ionescu, fata de 15 ani dispărută miercuri în Capitală, le-a declarat poliţiştilor că a stat la o mănăstire din judeţul Suceava, pe care a şi nominalizat-o, în prezent făcându-se verificări pentru confirmarea celor spuse de tânără, au declarat pentru Mediafax surse din rândul anchetatorilor. Adusă la Bucureşti de Poliţie, după ce a fost găsită într-un tren venind de la Suceava, Iulia Ionescu le-a dat anchetatorilor o declaraţie scrisă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, înainte de a fi predată familiei. Fata a declarat că a stat la o mănăstire din judeţul Suceava şi că intenţiona să vină acasă cu trenul în care a fost găsită. Ea a mai precizat că a fost găsită în tren de poliţişti, potrivit surselor citate. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat, sâmbătă seară, pentru MEDIAFAX că, în urma verificărilor făcute după găsirea Iuliei Ionescu, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor infirmă că fata ar fi fost la vreo mănăstire din judeţul Suceava. Potrivit lui Stoica, poliţiştii din Suceava au verificat în ultimele două zile toate mănăstirile şi chiar biserici din judeţ şi nu au găsit-o pe adolescentă la niciuna dintre ele. Pe de altă parte, Cornel Grigoriciuc, şeful trenului în care a fost găsită fata, a declarat că adolescenta, îmbrăcată în straie călugăreşti, a fost însoţită în gara Suceava de un bărbat, şi el îmbrăcat în haine monahale. Potrivit sursei citate, fata s-a dezbrăcat de aceste straie înainte să urce singură în tren, rămânând în haine civile – pantaloni şi o jachetă neagră, ea urcând apoi singură în tren, Şeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la Bucureşti. Fata avea bilet pe ruta Suceava – Bucureşti, care i-a fost cumpărat de către călugăr la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catană, şeful Poliţiei TF Suceava. „S-a eliberat un bilet la ghişeu pentru un bărbat în haine monahale. Nu s-a prezentat nicio fată la ghişeu”, a spus Catană. Şeful de tren a mai spus că a anunţat Poliţia la 112 după ce a recunoscut-o pe fată, însă adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliţiei Transporturi, aflată în trenul respectiv. Fata a fost recunoscută de şeful de tren, în jurul orei 17.15, în dreptul localităţii Paşcani, acesta transmiţând autorităţilor că este o persoană în tren cu semnalmentele Iuliei Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX Alina Predescu, purtător de cuvânt al CFR Călători. Poliţiştii au urcat în tren la Bacău şi au coborât cu tânăra la Focşani, potrivit unui comunicat al CFR Călători de sâmbătă seară. Ulterior fata a fost adusă la Bucureşti, în custodia Poliţiei Române. Conform unor surse, tânăra şi-ar fi sunat mama în cursul zilei de sâmbătă, plângând, şi a rugat-o s-o ierte. Iulia i-ar mai fi spus mamei că se întoarce acasă din pelerinaj.

Sursa: Romanialibera.ro

Copiii din clasa zero vor face scoala in … biblioteci si laboratoare

La toamna incepe al treilea an scolar cu clasa zero si unitatile de invatamant din tara tot nu au unde sa ii primeasca pe copii. Digi24 trece in revista situatia din mai multe orase ale tarii, unde directorii de scoli se lovesc de problema spatiului. Solutiile gasite sunt inedite. De pilda, la Cluj-Napoca, bibliotecile sau laboratoarele au fost transformate in sali de curs. La Timisoara, directorii unor scoli au cerut inspectoratului mai putine clase decat anul trecut. In schimb, la Brasov, cererile au fost asa de multe, incat a fost nevoie sa se infiinteze 12 clase in plus. Inscrierile in clasa zero incep pe 24 februarie. Citeste mai multe despre biblioteci si laboratoare, transformate in sali de curs, pe Digi24.

Sursa: Ziare.com

UNIVERSITAR

 

Studenţii de la Universitatea din Bucureşti şi Politehnică se întorc la cursuri

Studenţii Universităţii din Bucureşti şi ai Politehnicii din Bucureşti revin, luni, la facultate după vacanţa intersemestrială, potrivit calendarelor anului universitar 2013 – 2014. Astfel, după vacanţa din perioada 10 – 16 februarie, studenţii Universităţii din Bucureşti se vor întoarce la cursuri luni, 17 februarie, potrivit calendarului universităţii. Următoarea vacanţă a studenţilor este cea de Paşte, care va fi în perioada 18 – 23 aprilie, urmând ca pe 24 să se întoarcă la cursuri. Studenţii din anii I, II, III (pentru facultăţile cu durată de patru ani) şi studenţii din primul an de master vor avea sesiune de examene de pe 1 iunie până pe 29 iunie, iar studenţii din anii III, IV şi anul II de Master (anii terminali) vor avea sesiune în perioada 11 – 31 mai. Şi studenţii de la Universitatea Politehnică din Bucureşti se întorc luni la cursuri, iar următoarea sesiune de examen va fi între 24 mai – 13 iunie pentru studenţii din anii I, II şi III de la licenţă, iar studenţii din anul IV de la licenţă şi masteranzii vor avea examene între 24 mai – 6 iunie.

Sursa: Adevarul.ro

 

O temă care ne doare: exodul capitalului uman românesc

„O temă care ne doare, o realitate pe care o plătim scump;- Va rămâne România doar un exportator de inteligenţe?, Cine şi cum poate atenua criza muncitorilor calificaţi şi a competenţelor în domeniile de vârf?” Acestea sunt câteva dintre subiectele abordate în cadrul dezbateri cu tema „Impactul liberalizării pieţei europene a muncii: România- exportator net de inteligenţă”, desfăşurată sub egida „Fundaţiei Europene Titulescu”.Dezbaterea, avându-l ca moderator pe Adrian Marius Dobre, secretarul general al fundaţiei, a reunit reprezentani ai mediului diplomatic şi ştiinţific, precum şi (fapt semnificativ!) mulţi tineri. Principalele coordonate ale abordării au fost prezentate de către  ambasadorul Valeriu Tudor, recunoscut specialist în studierea fenomenelor de migraţiune şi schimbări demografice. Asfel, în cei aproape 25 de ani de la căderea regimului politic monopartid, cu precădere în perioada numită  în mod curent „perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană” şi, desigur, în cea care a urmat deciziei în baza căreia ţara noastră a devenit stat membru al UE, fenomenul exodului de capitalul uman a înregistrat cote ridicate, aşa încât, în anul 2013, unul din şase români lucra în afara ţării, începând cu domeniile de vârf  dar şi în agricultură, construcţii şi în sfera serviciilor. Principalele ţări spre care se canalizează fluxurile migraţiei sunt cele din Uniunia Europeană:Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, cărora li se adaugă  SUA, Elveţia, Canada, Australia sau Japonia. într-un raport al OECD se precizează că România se situează pe locul doi în lume între ţările exportatoare de forţă de muncă ieftină, în vreme ce potrivit unui alt raport, de data aceasta un raport ONU,  până în anul 2050, ţara noastră va pierde  15 % din locuitori. Ca  principale cauze ale fenomenului, au fost evidenţiate:- starea generală a economiei şi societăţii româneşti dominate de o „tranziţie” imprecisă, de pe urma căreia a rezultat scăderea  dramatică a capacităţii productive proprii(industrie, agricultură şi inovaţie ştiinţifică şi tehnologică) şi care s-a acutizat prin criza economică şi financiară de după 2008;- reducerea dramatică a locurilor de muncă, absenţa unor perspective sigure şi stabile de angajare şi de afirmare pentru muncitorii şi tinerii cu studii medii şi  superioare;-  scăzuta capacitate a sistemului de învăţământ de a asigura pregătirea necesară tinerilor, orientarea lor către domenii şi profesiuni în care să îşi poată pune în valoare calităţile ( în acest context a fost evidenţiată decizia greşită de închidere a şcolilor de pregătire profesională);- diminuarea drastică a fondurilor alocate activităţii de cercetare, ceea ce a avut ca efect  reducereaa numărului unităţilor de cercetare ştiinţifică;- nivelul în continuare scăzut al salarizării: de pildă dacă în România mâna de lucru costă 4,4 euro/ora , în Suedia această cotă atinge 39 euro/oră , iar în alte 17 state membre ajunge la 28 euro/oraă, nivelul UE fiind de 23,4 euro/oră.. Acestor cauze de ordin general, li s-au adăugat unelr de natură personală, cum ar fi:- dorinţa partenerilor de viaţă de a-şi urma soţul/soţia la muncă în străinătate;- dorinţa de a cunoaşte alte ţări cu un standard superior de viaţă; – speranţa de a beneficia, în alte ţări, de avantaje sociale şi o viaţă mai bună, mai decentă şi mai sigură decât ceea ce acestor oameni, în mare parte tineri, li se oferă, în prezent, în România… Pe bună dreptate se pune întrebarea: cine pierde şi cine câtşigă de pe urma exodului forţei de muncă din România, în special al forţei  de muncă tinere şi cu un nivel ridicat de pregătire ? La prima vedere, ţara noastră ar fi înregistrat un cert profit, în primul rând prin sumele de bani pe care cei plecaţi”afară” le-au trimis acasă. Sume variind  de la 2,2 miliarde euro, în 2012 şi 2011, respectiv 4, 5 miliarde euro în 2010, scăderea datorându-se, după cum lesne se poate bănui, crizei financiare şi economice declaşată în anul 2008. (Fireşte, nu au fost luaţi în calcul românii care lucrează „la negru” sau care nu au un loc de muncă.) Pentru o simplă comparaţie, sunt de reţinut câteva date extrase dintr-o evaluare a sumelor pe care le-au trimis acasă străinii care lucrează în România. De pildă, în 2012, aceşia au trimis spre ţările lor peste 173 miliarde euro, sumă superioară celei trimise în 2011, când s-au trimis numai 168 miliarde euro. şi tot la acest capitol înregistrăm un alt fapt semnificativ: din cei 173 miliarde euro, aproape 86 de miliarde euro au mers spre state membre ale UE, iar 88 miliarde, în state non-UE..

La capitolul beneficii pentru ţările spre care se orientează fluxul migraţiilor ar fi de reţinut în principal:- prezenţa pe piaţa muncii a unei forţe de muncă bine calificate, de regulă; – ocuparea unor locuri de muncă pentru care în ţările respective nu există cadre suficiente sau, pur şi simplu, forţa de muncă locală nu este interesată;- atragerea studenţilor sau elevilor cu aptitudini certe pentru studii superioare/post-universitare, respectiv studii medii, ale căror cheltuieli sunt acoperite, în bună măsură, din surse din România sau din munca prestată, în ţările respective, de către studenţi, în afara orelor de studiu. în schimb, România, are ( sau ar putea avea?!) o serie de beneficii, ca de pildă:- reducerea, relativă,a ratei şomajului;- primirea în ţară a uor importante sume de bani ;- întoarcerea  în ţară a unor români care au dobândit o bună experienţă şi care, odată reveniţi, s-ar putea angaja în iniţiative cu eficienţă economică şi cu impact social. După cum se poate, însă, lesne observa, asemenea avantaje stau tot mai mult sub semnul ipotezelor, de vreme ce, pe de o parte, sumele trimise acasă sunt într-o accentuată scădere, iar, pe de altă parte, persistă o serioasă neîncredere a concetăţenilor noştri care lucrează peste hotare în şansele de redresare şi de stabilitate a economiei româneşti. Semnificatice date au fost relevate şi privitor la balanţa dezavantajelor/pierderilor pe care le aduce fenomenul migraţiei forţei de muncă atât pentru ţările de imigraţie cât şi pentru România. Dacă pentru ţările de imigraţie dezavantajele constau în:- prezenţa pe teritoriul acestor ţări a unor persoane fără ocupaţie care creează probleme ( cereşetorie, delicvenţă, trafic de persoane);- creşterea  cheltuielilor sociale pentru incluziune, sănătate, serviciu pentru nou-născuţi, în schimb, pentru România dezavantajele sunt mult mai mari şi(de ce nu am spune-o ?) dureroase. Menţionăm:- pierderea valorii adăugate a forţei de muncă pregătite pentru care s-au folosit substanţiale fonduri;- dezintegrarea unor familii, abandonarea copiilor care rămân, de regulă, în grija bunicilor sau a altor rude, de cele mai multe ori persoane de vârsta a III-a care nu îi pot suprveghea şi sprijini; -scăderea drastică a natalităţii şi, implicit, a populaţiei, în primul rând, a populaţiei active; -deteriorarea imaginii externe a României prin fapte antisociale săvârşite de şomeri şi cerşetori, dar care este abil şi cinic explotată de către anumite partide sau grupări extremiste din state occidentale;- aducerea în ţară a unor practici şi filiere mafiote sau ale crimei organizate, dar şi a unor boli cum ar fi noua variantă a HIV/SIDA apărută reent în peninsula iberică. Pe bună dreptate, moderatorul dezbaterilor, Adrian Marius Dobre(el însuşi autor al unor substanţiale abordări ale temei) a punctat: „Migraţia forţei de muncă este asemenea comerţului liber şi urmează principiul vaselor comunicante. Oamenii calificaţi pleacă spre alte orizonturi. Singura realitate pentru schimbarea  acestui lucru este reorientarea economiei naţionale la una bazată pe valoare adăugată. Aceasta se poate face prin creşterea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare , respectiv printr-un sistem de educaţie vocaţional, orientat către piaţa forţei de muncă”. şi, ai departe: „Oamenii nu pleacă neapărat din cauza lipsei banilor. Mulţi pleacă din cauza lipsei de respect, a lipsei de viitor şi din cauza lipsei unui statut profesional adecvat şi a lipsei respectului societăţii faţă de ei.” Dintre concluziile dezbaterii am reţinut câteva menţiona care au vizat punctual:- adaptarea curriculei şcolare aşa încât tinerii să dobândească seturi de competenţe solicitate de mediul de afaceri , în primul rând de strategiile de relansare a producţiei;- reconsiderarea sistemului învăţământului profesional;-  finanţarea adecvată a programelor de cercetare şi inovaţie;-instituirea unui  mecanism stabil de conlucare şi de comunicare  între mediul universitar şi cel antreprenorial;- elaborarea unei strategii guvernamentale pragmatice pentru  menţinerea şi integrarea tinerilor înzestraţi în programele de dezvoltare a economiei şi a societăţii. Având în vedere compexitatea condiţiei de stat membru al Uniunii Europene a ţării noastre, a fost avansată sugestia ca la nivelul innstituţiilor comunitare decidente să fie elaborate şi puse în aplicare mecanisme de natură să reglementeze ( nu să restricţioneze!) secătuirea resurselor de competenţe ale unor ţări în favoarea celor mai puternic dezvoltate state din uniune. în context s-a sugerat examinarea unor modalităţi operante prin care ţările care au pregătit cadrele calificate  angajate să fie  recomapensate.  Sugestii care s-ar putea afla în atenţia viitorilor reprezentanţi ai României în  Parlamentul European ce va fi ales în luna mai la „europarlamentare.”.

Sursa: Jurnalul.ro