PREUNIVERSITAR

Ultima săptămână de şcoală înainte de Sărbători. Ce îi aşteaptă pe elevi în 2014

Elevii intră în vacanţa de Sărbători pe 21 decembrie, sâmbăta viitoare, şi se vor întoarce la cursuri luni, 6 ianuarie. Din ianuarie, copiii vor mai merge o lună la şcoală după care vor intra într-o nouă vacanţă, de această dată doar o săptămână. Până atunci, însă, cei din şcoala gimnazială şi liceenii vor continua să dea teze şi în ultima săptămână din luna decembrie, până iau vacanţă. Anul acesta, Ministerul Educaţiei a decis ca Semestrul I să nu se mai termine înainte de Crăciun, ci la sfârşitul lunii ianuarie, după vacanţa de iarnă. „De regulă se dau teze în luna decembrie, până pe 20. Din fericire, anul acesta nu se mai termină semestrul înainte de Crăciun. Era greu şi pentru profesori şi pentru elevi, un stres în plus, aşa mai avem timp pentru încheierea mediilor în ianuarie”, a explicat profesorul de istorie Corneliu Riegler, de la Colegiul Naţional bilingv „George Coşbuc”. Ministerul Educaţiei a anunţat în luna iulie că semestrul I va fi mai lung în anul şcolar 2013-2014, egalând astfel durata celor două semestre şcolare.  Astfel, s-a adăugat o perioadă de studiu (6 ian. – 31 ian.) după vacanţa de iarnă, ce nu a existat în anii şcolari 2011 – 2012 şi 2012 – 2013, când semestrul al doilea a început imediat după vacanţa de iarnă. Următoarea vacanţă a elevilor este cea intertrimestrială, care începe sâmbătă, 1 februarie, şi se termină duminică, 9 februarie 2014. Din 10 februarie copiii intră din nou la ore. În săptămâna 7–11 aprilie se vor desfăşura activităţi extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Imediat după „Şcoala altfel”, elevii intră în vacanţa de primăvară (12 – 22 aprilie). Aceasta ar putea fi prelungită o zi sau două având în vedere ca anul acesta Paştele va fi pe 20 aprilie. Cursurile se reiau pe 23 aprilie, iar anul şcolar se va încheia pe 21 iunie, când începe vacanţa de vară. Tezele din semestrul al II-lea se susţin, de regulă, până la data de 23 mai 2014. Ce trebuie să ştie elevii din clasele terminale În 2014, elevii din clasa a XII-a şi din clasa a XI-a vor susţine o simulare pentru Bacalaureat organizată la nivel naţional de către Ministerul Educaţiei, iar la sfârşitul anului, se vor organiza pentru prima dată Evaluările de la clasele a II-a, a II-a şi a IV-a. Elevii din clasa a XII-a termină cursurile mai devreme, pe 30 mai, iar cei din clasa a VIII-a, pe 13 iunie, având în vedere că vor susţine Evaluarea Naţională, Bacalaureatul în vară. Potrivit calendarului Bacalaureatului din 2014, publicat de Ministerul Educaţiei, examenele orale încep pe 10 iunie, iar cele scrise pe 30 iunie. Notele finale se afişează pe 11 iulie. După această dată începe a doua sesiune de Bac, destinată candidaţilor care nu au trecut de toate examenele în vară şi celor care au avut de dat corijenţe.

Sursa: Adevarul.ro

Colegiul Naţional „Spiru Haret”, la 100 de ani de la înfiinţare. Ce au spus absolvenţii de renume ai liceului

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a afirmat, vineri, la festivitatea aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Colegiul Naţional „Spiru Haret”, că îl aşteaptă pe viitorul preşedinte al României de la şcoala cu acest nume, potrivit Agerpres. Şi marile personalităţi care au ieşit de pe băncile liceului au rememorat experienţa celor mai frumoşi ani trăită aici. „Aşteptăm următorul preşedinte de la Spiru Haret”, a spus Pricopie, la sala ArCuB, după ce, în prealabil, a vorbit despre istoria Colegiului, aşezată „în context istoric”, şi a evocat personalităţile care au absolvit aici, inclusiv pe Ion Iliescu, „un preşedinte de ţară, într-un moment extrem de complicat”, relatează Agerpres. Despre perioada când a fost elev la „Spiru Haret”, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat presei că o consideră drept perioada cea mai vie, „anii cei mai interesaţi, cei mai frumoşi”. „Eu am făcut secţia reală, deci mergeam pe ştiinţe, pe matematică, pe fizică, pe chimie” a spus Iliescu, evocând amintirea directorului liceului de atunci (1944), George Şerban, unchiul scriitorului Octavian Paler, el însuşi elev la „Spiru Haret”. Fostul preşedinte a menţionat că „nu a fost niciodată şeful clasei” şi că atunci „nu era la modă” să te „lupţi pentru 10 pe linie” şi a recunoscut că la „Spiru Haret”, un liceu de băieţi, „se copia”. Pleşu: ”Aveam mereu complexul că sunt prea cuminte” Şi scriitorul Andrei Pleşu a declarat că „un liceu este totuşi o comunitate care trece dincolo de ideea de generaţie” şi faptul că în acest liceu au fost Mircea Eliade, Barbu Brezianu şi atâţia alţii, şi că revista şcolii — „Vlăstarul”—s-a născut în acest liceu, incluzând şi texte semnate de autorul „Istoriei religiilor” e de natură să te facă „să nu te simţi bătrân”. „Eu am venit aici când eram în clasa a treia. Şi veneam de la ţară şi aveam toate deprinderile şi veştmintele unui băiat care vine de la ţară. Şi când m-am trezit într-o clasă de 56 de orăşeni, am fost destul de crispat, ei au fost destul de ironici, dar ne-am împrietenit repede şi am avut un excelent coleg de bancă”, a spus Pleşu. El a mărturisit „cu sinceră jenă” că, „din păcate” nu a făcut „destule boacăne”. „Aveam mereu complexul că sunt prea cuminte, probabil că sunt zodia Fecioarei, ăştia sunt întotdeauna mai aşezaţi”, a spus Pleşu, aducându-şi totuşi aminte că, în cursul primar, a „fugărit în mod inocent, până acasă”, împreună cu alţi colegi, o colegă. Andrei Pleşu a mai spus că a luat şi note mai mici, la limba rusă, şi că nu era la fel de bun la matematică precum era la disciplinele umaniste. Tatăl matematicianului Moisil, profesorul academicianului Dan Berindei Academicianul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, elev al Colegiului, a rememorat figura profesorului Constantin Moisil, tatăl marelui matematician, care i-a fost un îndrumător către istorie, la începutul carierei sale, ca şi pe aceea a primului director al şcolii, profesorul Dimitrie Focşa, matematician, „un om deosebit foarte distant, dar foarte apropiat de cei mici”. „Îl ţin minte şi astăzi îi mulţumesc”, a spus acad. Berindei, amintindu-l şi pe profesorul de geografie, Teofănescu, „foarte interesant”, pentru că ştia să-şi atragă elevii spre domeniu, prezentându-le „geografia în mişcare”. Ministrul Educaţiei a dăruit Colegiului 12 volume din seria Opere complete Spiru Haret, despre care a spus că a fost editat „în urmă cu mai mulţi ani la SNSPA”, şi a oferit, la 100 de ani de existenţă, potrivit cutumei, placheta şi diploma aniversară „Spiru Haret”. Colegiul Naţional „Spiru Haret” a sărbătorit, vineri, împreună cu mai multe generaţii de elevi şi profesori ai prestigioasei instituţii, 100 de ani de la înfiinţarea şcolii cu acest nume, prilej cu care la sediul colegiului a fost dezvelită o placă aniversară, eveniment urmat de un spectacol artistic, găzduit de sala ArCuB.

Sursa: Adevarul.ro

Abecedarul tactil: cum este afectat creierul copiilor de tabletele digitale

Tabletele pentru copii par să ia locul jocurilor şi activităţilor specifice vârstei. Ministerul Educaţiei se gândeşte chiar să înlocuiască manualele pe hârtie cu noile instrumente. Cât de folositoare sau nocive sunt însă acestea? Şi cum am ajuns să credem că un copil care stă ore bune pe zi cu ochii într-un monitor poate deveni mai inteligent decât altul? Ruxandra are 35 de ani şi un loc de muncă bun, la o multinaţională din Bucureşti. Câştigă bani serioşi, nu are grija zilei de mâine. În schimb, munceşte pe măsură, iar la finalul unei zile istovitoare la birou nu vrea decât puţină linişte acasă. Uneori, intenţiile ei interferează cu dorul extrem al băieţelului de 4 ani, pentru care momentul revederii cu mama sa, din timpul serii, pare să dea sens întregii zile. „Când mă simt foarte obosită îi mai dau tableta mea, să se joace. Nu-l las mai mult de o oră. Nu mă lua şi tu cu «ai grijă, că-i face rău», că oricum mă simt super vinovată!“, mi-a spus. Am vrut să vorbim mai mult despre asta. Mă fascina amestecătura asta de gânduri, de-a dreptul conflictuale, din mintea unui părinte: nevoia de intimitate, senzaţia de vinovăţie şi, în acelaşi timp, convingerea că tableta nu poate decât să ajute la dezvoltarea intelectuală a propriului copil. Nu a mai fost nevoie. Data următoare când ne-am văzut, eram la o masă, alături de copil. Puştiul intrase într-o serie de întrebări „în cascadă“, parţial urlate, adresate mamei sale. Apoi, a avut loc un moment de magie. Mama sa a scos tableta şi s-a făcut linişte. Până am plecat. „Tu ştii câte chestii a învăţat de când o foloseşte?“, mi-a spus Ruxandra, începând o listă impunătoare. Pentru ca tot ea să mă întrebe, privind la faţa pierdută a copilului în momentul în care i-a cerut să-i returneze „jucăria“: „Auzi, tu crezi că-i poate face rău?“. N-am ştiut ce să-i răspund.     Să zâmbim. „Epidemie de telefoane mobile scăpate în toaletă“, titra publicaţia americană „Boston Globe“, în martie 2012, citând chiar şi un instalator: „Se întâmplă tot timpul“. Lângă, o statistică pe care nu te prinzi cum să o apuci: 91% din tinerii americani merg la toaletă însoţiţi de telefonul mobil. În 1998, lângă locul unde se află Librăria „Dalles“ şi unde astăzi se găsesc cărţi vechi, de anticariat, se întindea o coadă enormă, răsucită de-a lungul unui sfert din bulevardul Magheru. Se vindeau telefoane mobile, printre primele modele populare ajunse în România, cele mari, care, puse la ureche, îţi ocupau un sfert din faţă. România intra într-o nouă eră tehnologică, la ceva mai bine de opt ani de la momentul în care reperele noastre în acest domeniu erau „cuplajul“ de la telefonul fix şi televizorul alb-negru, cu tub. Însă câţi dintre cei care stăteau înfriguraţi la coadă în acel an ar fi prezis situaţia de astăzi? Cercetătorii sud-coreeni au numit-o „demenţa digitală“. Sună îngrozitor.  Prestigioasa publicaţie franceză „Philosophie magazine“ publica, în octombrie 2013, cifrele din spatele acestui concept: aruncăm o privire asupra smartphone-ului la fiecare 6 minute, îl utilizăm aproximativ 2 ore şi 8 minute în fiecare zi, dintre care doar 12 minute sunt rezervate scopului său primar: de a da şi a primi apeluri de la alţii. „Le Nouvel Observateur“ folosea cuvântul „nebunie“, într-un dosar, publicat pe 17 octombrie 2013, dedicat modului în care noua tehnologie ne-a ocupat viaţa. „Internetul activează aceleaşi zone cerebrale precum drogurile. Iar ecranul este ca zahărul. Îţi provoacă o plăcere imediată şi dependenţă pe măsură“, declara, în dosarul citat, Cristophe André, medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne, din Paris. Priviţi atent în jur, în orice loc v-aţi afla, de-a lungul unei zile. Inevitabil, la o scară mai mică sau mai mare, veţi vedea următoarea imagine: oameni în toată firea, cu aparate în mâini, trimiţând mailuri, verificând profiluri, modificând status-uri pe Facebook, răspunzând la mesaje pe Twitter. Secvenţe cu oameni aflaţi în acelaşi loc, însă, chiar şi pentru câteva secunde, într-o perfectă izolare de sine şi de lumea din jur. Iar când tehnologia a intrat atât de puternic în viaţa oamenilor mari, era o chestiune de timp până ce mica generaţie va deveni expusă.  Da, şi creierul creşte În faza preşcolară, copilul învaţă prin cuvânt. De altfel, cercetătorii pun dezvoltatea intelectuală a copilului pe seama numărului de cuvinte utile (pe care le poate reproduce şi folosi în context) pe care le aude până la vârsta de 3 ani. Înlocuiţi cuvântul cu televizorul şi rezultatele vor scădea dramatic. În fapt, nu este vorba despre televizor ca mediu de difuzare a unei informaţii, ci despre însuşi conceptul de „imagine“. Despre ceea ce îţi este expus în faţă, vizibil şi invizibil în acelaşi timp, aproape de tine şi, totuşi, imposibil de atins. Un studiu realizat, în 2004, de University College din Londra, mătura pe jos cu o prejudecată educativă la modă în momentul respectiv, mai ales în SUA. Cea potrivit căreia tentaţia părinţilor de a a-i învăţa pe copii cât mai multe limbi străine este extrem de dăunătoare, pe termen lung, putând conduce la confuzie, declin intelectual sau dublă personalitate. Ei bine, studiul respectiv demonstra că un flux mai mare de cuvinte asimilate conduce, în mod direct, la mărirea în volum a creierului. Da, pare o idee desprinsă din desenele animate, însă experimentele au demonstrat că deprinderea şi folosirea unor cuvinte măresc densitatea cortexului cerebral responsabil pentru capacităţile cognitive. Imaginea este la opusul acestei demonstraţii. Tot ce produce ea este iluzia unei prezenţe, în condiţiile în care ştiinţele neurologice par să fie de acord cu faptul că, pentru a-şi dezvolta individualitatea, copiii au nevoie de momente de singurătate şi plictis. Cu alte cuvinte, de momente în care trebuie să-şi caute singuri stabilitatea emoţională. Prioritatea părinţilor este cea de a-şi învăţa copiii să se descurce singuri, în orice situaţie. Pe de altă parte, tableta oferă exact inversul, creează dependenţă. Andreea Obreja, psiholog Majoritatea părinţilor recurg la tabletă pentru că e mai comod aşa: îi dau o ocupaţie copilului şi câştigă ceva timp liber Andreea Obreja, psiholog „Creierul copiilor nu este vulnerabil, ci este sensibil. Copiii au ajuns să-şi piardă până şi orientarea în mediul real, lucru care trebuie să dea de gândit, din cauza timpul petrecut în mediul virtual. Sistemul electronic informaţional actual este la un nivel cum nu a mai fost. Dar poate creierul uman să se compare cu un calculator? Diferenţa între calculator şi creierul uman este cea care ne dă bucuria de a fi. Din punct de vedere cantitativ, în mod cert, calculatoarele vor avea o bază de date infinită, dar nu vor fi în stare să facă o poezie pentru că acea bază de date este este «nevie»“, spune profesor doctor Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla“ din Bucureşti. Lupta emisferelor Acelaşi Leon Zăgrean este şi iniţiatorul primului laborator din România dedicat exclusiv neuroştiinţelor, un Centru de Excelenţă în ţară. Numele disciplinei pare desprins din filosofie sau cel puţin dintr-o disciplină ce operează, mai degrabă, cu concepte, decât cu experimente, dar ilustrează destul de bine situaţia actuală a cercetărilor asupra creierului. În timp ce restul medicinei a luat un avânt fenomenal în ultimii ani, realizând proceduri ce păreau de-a dreptul imposibile în trecut, creierul uman continuă să rămână un mare mister. Şi atunci, având atât de puţine date concrete, cum putem defini termenii problemei? De unde putem porni pentru a crea ipoteze şi a încerca să obţinem rezultate ce ar ajuta cercetarea ştiinţifică viitoare? Prima variantă ar fi experimentul în condiţii de laborator şi concluziile acestuia. Iar acestea sunt clare: utilizarea instrumentelor de tipul computerului sau a tabletei conduce la supradezvoltarea emisferei cerebrale stângi, în detrimentul celei din dreapta. Emisfera stângă este partea „digitală“ a creierului nostru, cea responsabilă de aritmetică, limbaj, cifre, categorii. Emisfera dreaptă este partea „analogică“, cea a culorilor, formelor, înţelegerii metaforelor şi a nuanţelor. Supradezvoltând inteligenţa numerică, acei expuşi conţinutului furnizat de tablete trec printr-un proces asemănător celui suferit de persoanele autiste. „Calculatorul este benefic până la un punct. El dezvoltă noi capacităţi ale creierului şi noi circuite în munca directă, abstractă, cu computerul. Dar copiii de azi nu putem spune că sunt mai deştepţi fiindcă sunt conectaţi mereu la computer. Poate că sunt mai pricepuţi în a face nişte lucruri, dar, uneori, partea emoţională este afectată şi acest lucru va fi pe nota de plată pentru generaţiile viitoare: amputarea afectivă, lucrul şi interacţiunea scăzută cu semenii, diminuarea vieţii reale“, explică profesor doctor Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România. Ipoteza „Sartori“ Potrivit autorului Giovanni Sartori, autor al lucrării „Homo videns“, ceea ce diferenţiază omul de celelalte animale este capacitatea unică de a abstractiza. Prin natura lui, omul nu poate dobândi cunoştinţe altfel decât prin cuvânt, acesta fiind singurul vehicul care îi stimulează această capacitate unică. În locul lui însă, omenirea a instalat imaginea, făcând astfel ca vizibilul să ia locul inteligibilului. Din păcate însă, afirmă Sartori, imaginea este un fapt mediat, ce necesită clarificări, clarificări ce au loc tot prin cuvânt. Aceasta ar fi şi explicaţia pentru care tinerii crescuţi în faţa ecranelor par să aibă probleme de integrare în lumea înconjurătoare. CE SE DEZVOLTĂ ŞI CE SE PIERDE UTILIZÂND TABLETA  Iată cum funcţionează emisferele cerebrale. Pe albastru, emisfera stângă, pe roşu, emisfera dreaptă. INFOGRAFIE: DANA DONCIU Da, e posibil să vă gândiţi că lucrurile menţionate anterior sunt grave, însă, cel puţin aparent, inofensive. Că se întâmplă „pe afară“, unde părinţii au bani să le cumpere copiilor tot felul de cadouri cu dichis sau unde există o cultură virtuală îndeajuns de puternică încât tabletele, telefoanele mobile şi alte accesorii de acest fel să ajungă şi în mâinile odraslelor. Ei bine, nu. Potrivit unei cercetări realizate de  BitDefender, în 2013, 28% din copiii români, cu vârsta cuprinsă între 9 şi 16 ani, au un smartphone conectat la internet. În plus, 10% din aceştia au propria tabletă şi accesează internetul încă de la 9 ani. Nici părinţii nu sunt mai prejos: le oferă cadou primul telefon la 9 ani, iar la 12 ani este rândul primului smartphone. Iar 17% din copiii de 10 ani aveau cont de Facebook, în condiţiile în care vârsta minimă pentru a fi înregistrat pe această reţea socială este de 13 ani. Un fenomen în creştere Ana Drăghici mi-a fost profesoară în ciclul primar. Continuă şi astăzi să ocupe aceeaşi funcţie, la Şcoala Generală nr. 3, din Târgu-Mureş. La începutul anilor 1990 nu existau tablete, desigur, singurele lucruri pe care le purtam în ghiozdane erau penarele grele, din lemn, şi sandvişurile de acasă. Dar m-a interesat cum se prezintă situaţia astăzi, la o şcoală mică, dintr-un oraş de provincie care, cu toată dezvoltarea din ultimii ani, rămâne, sub raportul salariilor lunare şi a puterii de cumpărare, mult sub Bucureşti. „Există câţiva copii ai căror părinţi le-au cumpărat tablete. Din ce am observat, le folosesc mai mult pentru jocuri. Se adună în pauze în jurul celui care are tableta şi se joacă împreună. Însă sunt cazuri mai mult izolate. Şcoala a rămas cumva la fel de tradiţionalistă, la fel şi părinţii. La ciclul primar, rar vezi copii cu tablete sau telefoane mobile la şcoală“, spune Ana Drăghici. Situaţia se schimbă diametral în Bucureşti. Treceţi pe lângă o şcoală primară (să nu vorbim despre liceu) în timpul recreaţiei şi veţi avea dimensiunea fenomenului. Efectele se desprind şi din cifrele vânzărilor la astfel de produse, tot mai mari, an de an, şi în numărul de promoţii ale magazinelor de profil. „Tabletele pentru copii sunt printre cele mai vândute produse, mai ales în perioada asta, a sărbătorilor. Au fost situaţii în care a trebuit să refacem stocurile şi la două-trei zile“, spune Marius Stancu, angajat al unui magazin de produse electronice, situat într-un hipermarket din Bucureşti. Testele unui profesor De ce le cumpără părinţii propriilor copii tablete electronice? Primul răspuns, şi cel mai des întâlnit, este, desigur, că îi fac mai inteligenţi. Am cunoscut părinţi care spun că băiatul sau fata a învăţat formele geometrice, numerele sau literele de pe tabletă. Timpul petrecut de cei mici în faţa unui ecran este scuzat prin acest concept: „educaţie“. Toţi aceşti părinţi ar radia de fericire dacă ar avea cunoştinţă de testele realizate de Philippe Meirieu, un profesor de ştiinţele educaţiei din Franţa. Acesta şi-a îndemnat elevii, majoritatea utilizatori de tablete, să parcurgă o serie de teste, datând din 1935, bazate pe conceptul de „puzzle“. Prima concluzie a fost că, spre deosebire de elevii interbelici, cei de astăzi reuşesc mult mai greu să-şi menţină trează atenţia. În schimb, ceea ce elevii din 1935 făceau în 15 minute, cei din zilele noastre rezolvă, chiar mai bine, în numai 5 minute. Problema apărea ulterior, în momentul în care elevii erau rugaţi, la câteva zile distanţă, să explice metoda de lucru prin care au rezolvat problema. Extrem de puţini îşi mai aminteau. Cercetătorii pun această piedere a memoriei tocmai pe seama ecranului, a trecerii de la un hypertext la un altul, spre un loc final care nu mai are nicio legătură cu cercetarea iniţială. Or, ceea ce dă forţă memoriei este tocmai coerenţa. Iar fără memorie, avem parte de „executanţi“ buni, dar fără metodă, fără logică de sistem.

DE LA TĂBLIŢĂ LA TABLETĂ Deşi a propus introducerea tabletelor în învăţământul primar, Ministerul Educaţiei nu are niciun studiu despre posibilele efecte asupra copiilor Pe 17 septembrie 2013, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, făcea anunţul: „Anul viitor, când vor intra primele manuale digitale în clase, toate clasele I şi a II-a vor avea la dispoziţie un videoproiector şi un calculator sau laptop şi un ecran. Digitalizăm întreaga clasă, adică toţi copiii vor avea în clasă, pe bancă, tablete conectate la calculatorul profesorului“. Iniţiativa găsea pe post de destinatar o Românie perplexă, cu un învăţământ subdezvoltat în mediul rural, şcoli la un pas de prăbuşire sau desfiinţare peste tot şi părinţi circumspecţi, crescuţi cu manuale clasice, pe hârtie, creioane şi stilouri. Desprinzând ideile din discursurile oficialilor de până la acest moment, decizia ministrului pare să aibă o dublă intenţie. În primul rând, ar fi vorba despre o eficientizare a procesului de predare-învăţare: vechile manuale, uzate, scumpe şi depăşite, vor fi înlocuite cu tematici de lucru noi, banii cheltuiţi vor fi, pe termen lung, mai puţini, iar interactivitatea dată de noul proces îi va determina pe cei mici să fie mai atenţi şi mai interesaţi. În al doilea rând, ar fi vorba despre alinierea României la standardele europene în domeniu. Astfel de sisteme interactive, în care computerul şi tableta joacă un rol fundamental, se practică de ani buni în învăţământul de elită din restul lumii. Primul test a fost făcut la Liceul Kretzulescu din Capitală, unde a fost creată prima clasă „inteligentă“ din România. Într-o sală cu zece mese, fiecare cu trei locuri, elevii, fiecare dotat cu propria tabletă conectată la întregul sistem, au scris pe ecrane tactile. A fost primul semn al dispariţiei celebrei table, a cărei ştergere cu buretele îţi lăsa degetele albe de la cretă. „Am fost cu toţii foarte entuziasmaţi, şi eu, şi elevii, desigur. Nu a fost greu să ne acomodăm cu noul mod de a interacţiona prin intermediul tehnologiei, tabletele au fost principala noutate. Am vrea să implementăm în toată şcoala astfel de clase“, spune Maria Dinică, directorul-adjunct de la Liceul Kretzulescu. Sistemul expus anterior se adresează însă elevilor de la clasa a XII-a, ieşiţi de ceva vreme din perioada „bastonaşelor“ şi a Abecedarului. Cum poate fi implementată o astfel de iniţiativă în cazul copiilor de 6-7 ani, aflaţi în clasa I, pentru care priorităţile ţin de noţiunile de bază ale procesului de învăţământ, precum scrisul de mână sau citirea? Creierul şi litera Aflaţi în faţa ecranului, avem o singură alternativă de scriere: la tastatură. Scrisul de mână pare să rămână, încet-încet, o simplă amintire, o curiozitate a modului în care oamenii scrijeleau cândva hârtia, lăsând în urma lor semne. Un sondaj realizat în Marea Britanie la începutul acestui an arăta că 40% dintre persoanele chestionate nu mai scriseseră nimic de mână de peste 6 luni. Veţi spune că este vorba despre adulţi, cu muncă la birou, ale căror activităţi presupun utilizarea calculatorului. Datele ne arată însă că înlocuirea scrisului de mână cu cel la tastatură este o tendinţă mondială, aplicabilă încă din copilărie. În SUA, 45 de state americane au transformat scrisul de mână în disciplină opţională la şcoli. În locul caligrafiei, elevii vor studia, pe post de disciplină şcolară obligatorie, programul de tehnoredactare „Word“.  Ce se pierde în acest proces de substituire? În anii 2000, cercetătorii Jean-Luc Velay şi Marie¬ke Longcamp descopereau un efect surprinzător: când o persoană complet imobilă priveşte o literă, zonele funcţiilor motrice ale creierului se activează. Ce înseamnă asta? Creierul face legătura între imaginea citită şi mişcarea pe care o persoană o face cu mâna pentru a scrie această imagine. Cei doi cercetători şi-au exemplificat materialele analizând rezultatele a două grupe de copii. Una formată din persoane ce deprinseseră scrisul pe tabletă, cealaltă învăţată să scrie utilizând metoda tradiţională. La final, oamenii de ştiinţă le-au arătat literele copiilor, întrebându-i dacă erau aceleaşi cu cele pe care tocmai le scriseseră. Rezultatele grupei formate din cei ce scriseseră de mână au fost net superioare. Pentru că, urma concluzia experimentului, „activarea memoriei motrice duce la recunoaşterea mentală a literelor“. „Copiii digitali“ Astfel de experimente nu sunt o noutate pentru cercetătorii din România. „Cititul pe hârtie şi scrisul de mână menţin active nişte zone ale creierului care altfel se «atrofiază», cu consecinţe vizibile mai ales în comportamentul copiilor şi adulţilor, şi mai ales în declinul cognitiv al vârstnicilor. Mai puţin va suferi de demenţă creierul unei persoane care citeşte în fiecare zi măcar ziarul pe hârtie, decât una care nu citeşte deloc sau care îşi petrece tot timpul pe calculator ori la televizor, unde domină imaginea în dauna cuvântului. Tinereţea mentală este menţinută prin citit, pentru că activează anumite circuite din creier“, spune doctorul Dafin Mureşanu. Cu ce rămânem din astfel de studii? Cu avertismentele oamenilor de ştiinţă sau cu ideea că tehnologia avansează într-un ritm căruia nu-i mai putem ţine piept şi că va trebui să ne pliem pe spiritul vremurilor în care trăim? „Aceşti copii nu îşi imaginează cum arăta lumea înainte de apariţia internetului, nu au experimen¬tat-o. S-au născut având în casă un computer şi acces la internet şi, de multe ori, cred că lumea a fost întotdeauna aşa“, spune Tincuţa Apăteanu, fondatoarea Asociaţiei Edusfera, cea care demarat un proiect în cadrul căruia, anunţă iniţiatorii, „copiii învaţă să stăpânească tehnologia şi să o folosească într-un mod responsabil“. Tincuţa Apăteanu foloseşte o sintagmă nouă: „copiii digitali“. Cu alte cuvinte, acei copii pe care îi vedem astăzi manevrând tablete, telefoane mobile şi computere cu o viteză şi abilitate care te lasă perplex. „Adevărata problemă nu este însă că aceşti copii sunt diferiţi, problema este că noi nu îi înţelegem şi avem aşteptări nerealiste. Am vrea să fie ca noi, să înveţe ca noi şi să se poarte ca noi, însă acest lucru nu mai este posibil, ei au crescut într-un mediu profund diferit de cel în care ne-am dezvoltat noi. Mai trebuie, de asemenea, să acceptăm că, în viitoarea lor viaţă profesională şi personală, vor avea nevoie de alte competenţe şi abilităţi decât cele de care am avut noi nevoie şi care au început deja să îşi arate neajunsurile“, crede Tincuţa Apăteanu. Întrebarea este cum putem concepe educaţia acestor copii? Către una revendicată ca fiind „sănătoasă“, sprijinindu-se pe principiile sistemul de învăţământ clasic, sau ţinând cont de lumea din jur, într-o ipoteză în care tehnologia ar fi preluată şi transformată în avantaj şi beneficiu? „ASCULTAŢI-MĂ, NE ÎMPOTRIVIM DE POMANĂ! NEPOTUL MEU ÎMI DĂ LECŢII PE TABLETĂ!“ Marian Banu este inspector, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Crede în tablete, crede în viitorul tehnologic, crede în capacitatea copiilor de a se plia pe noile sisteme de învăţământ. Crede că educaţia românească poate mai mult decât arată. Marian Banu mai crede că, dacă nepotul dumnealui îi dă lecţii pe gadgeturi moderne, ar fi o prostie să ne împotrivim timpurilor. Singura problemă este că astfel de convingeri ar trebui susţinute, măcar pe alocuri, şi de studii şi concluzii ştiinţifice. Iar instrumentarul de acest fel se află, la momentul actual, la nivelul unei deja celebre sintagme româneşti: „Ar trebui făcut“.     De ce este impetuos necesară introducerea tabletelor în ciclul primar? Domnule ziarist, vă spun din toată inima mea de dascăl, după 40 de ani petrecuţi în spatele catedrei. Am intrat într-o nouă etapă. Că vrem, că nu vrem, este adevărat. S-au schimbat vremurile, copiii sunt diferiţi, bagajul de cunoştinţe este diferit faţă de cel din urmă cu câţiva ani, deci trebuia să modificăm şi metodele de predare. Există mulţi cercetători şi studii care afirmă că tabletele ar avea o influenţă mai degrabă nefastă asupra creierelor copiilor. Eu cred că astfel de influenţe sunt cauzate, mai degrabă, de statul cu ochii în computer, nu de tabletele educative. Păi, nu e vorba despre un ecran şi aici? Cu ce este diferită situaţia? Am rezerve faţă de astfel de teorii. Haideţi să reformulăm puţin problema. Din câte aveţi cunoştinţă, a existat vreun studiu realizat de Ministerul Educaţiei, sau de către o instituţie abilitată în acest sens, care să ne spună dacă introducerea tabletelor în învăţământ, la o vârstă atât de fragedă, ar putea avea efecte negative asupra copiilor? Din câte ştiu eu, nu. Nu există un astfel de studiu. Studiul în sine ar trebui făcut. Dar, v-am spus, am rezerve faţă de astfel de ipoteze. Astfel de sisteme de educaţie, bazate pe tablete, se practică de multă vreme în străinătate. Intenţionaţi să scoateţi complet caietul, creionul, stiloul şi să le înlocuiţi cu tableta, sau doar să le combinaţi? Categoric cele despre care spuneţi nu vor fi scoase. Se va scrie în continuare pe caiet, la tablă. Scrisul de mână va fi predat în paralel. Adică metodele tradiţionale vor rămâne în continuare. Încercăm să oferim un plus de atractivitate pentru copii, să fie totul mai interactiv. Temele pentru acasă pot fi trimise prin tablete? Da. Se poate şi cred că ar fi mai bine. Ascultaţi-mă, ne împotrivim de pomană! Nepotul meu îmi dă lecţii pe tabletă! Dumneavoastră n-aţi văzut copiii mici de astăzi cum manevrează instrumentele astea noi? Le cunosc la perfecţie, aşa că le putem folosi şi noi. În ajutorul lor. Există vreun plan despre cum va arăta viitoarea tabletă pentru copiii din ciclul primar? De exemplu, mărimea m-ar interesa. Nu ştiu să existe. Dacă mă întrebaţi pe mine, n-aş recomanda tabletele mici, care să forţeze ochii şi atenţia celor mici. Ar trebui să fie de minimum 12-14 inci, nu mai mici de atât. Cele de 7-8 inci cred că sunt nepotrivite. Dacă ar fi după mine, aş propune, şi chiar propun, ca tabletele să fie exact de mărimea unei coli de hârtie standard, A4. Asta este foaia de hârtie, atât ar trebui să fie şi ecranul, în aşa fel încât copilul să aibă un termen de comparaţie. Deci nu sunt încă stabilite specificaţiile tehnice. Nu, dar ascultaţi-mă! Am fost de curând în Italia. Am văzut cum se întâmplă acolo. Vă spun, şi credeţi-mă pe cuvânt, suntem mult peste ei la învăţământul primar! Iar lucrurile vor fi mult mai bune cu noul sistem tehnologic. Mă puteţi cita. TABLETELE POT AJUTA ÎN LUPTA CU AUTISMUL O echipă de cercetători de la colegiul american „Vanderbilt Peabody“ a confirmat faptul că micuţii care suferă de autism ar putea fi ajutaţi să vorbească mai repede de tehnologiile prezente în tabletele electronice. Copiii de 5-8 ani, care au urmat un curs intensiv cu ajutorul tabletelor, au învăţat cuvinte noi, comunicarea cu părinţii lor fiind posibilă, în cazul unora, pentru prima dată. Astfel, în cazul metodei directe de predare / învăţare, copiii au deprins o parte din abilităţile necesare comunicării (potrivirea de obiecte, imitaţia verbală şi motorie), dar şi abilităţi de comunicare de bază (cum ar fi cererea de obiecte), de-a lungul unui plan de intervenţie expus pe tablete electronice. Părinţii, fiecare dotat cu un dispozitiv electronic, au făcut solicitări simple celor mici, indicând obiectele dorite pe ecranul din faţa lor. Şi în cazul învăţării naturale, copiii au atins de mai multe ori obiectele şi simbolurile de pe ecran, în locul celor fizice, aşezate lângă ei, şi au preferat ascultarea cuvintelor înregistrate pe tablete, ajungând chiar să repete câteva dintre ele, în mod natural. Potrivit cercetătorilor, lucrul cu tabletele electronice i-a încurajat pe copii să depăşească, fie şi parţial, una dintre cele mai dure bariere impuse de autism, folosindu-şi limbajul verbal pentru a comunica. PĂREREA SPECIALISTULUI Beneficiile calculatorului sunt de necontestat Cunoaşterea a evoluat odată cu organizarea materiei vii. Este o cunoaştere pe care orice individ o dobândeşte în raport cu ceea ce are în jur, într-o măsură mai mult sau mai puţin conştientă. Ideea este să putem realiza un fir al cunoaşterii tot mai consistent. Cunoaşterea fiecăruia se bazează şi pe conexiunea a ceea ce ştiam înainte, dar şi pe ajutorul celor din jur. Utilizate aşa cum trebuie, beneficiile calculatorului sunt de necontestat. Instrumentele electronice ar trebui să fie privite ca viitoare mijloace de a învăţa. Treptat, se va produce o deplasare a educaţiei instituţionale spre cea de tip privat, la domiciliu. Manualele digitale vor deveni un lucru care se va înstăpâni în timp. Copiii de astăzi au o deschidere mai mare, o capacitate mai mare de a înţelege lucrurile, aspect care poate să fie transmis şi pe cale genetică. Experienţa este cheia de boltă a cunoaşterii, nu numai a indivizilor din prezent, ci şi a celor din trecut, care au asigurat un bagaj genetic şi de informaţii. Prof. dr. Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davilla“ din Bucureşti.

Sursa: Adevarul.ro

Elevii Liceului Tehnologic “Al. I. Cuza” din Panciu au propria agenţie de turism

În cadrul acesteia îşi desfăşoară activitatea cursanţii primei clase de la şcoala postliceală, cu specializarea Agent de turism, profil înfiinţat în toamnă la Panciu. Autorităţile locale din Panciu au tăiat panglica inaugurală de la agenţia de turism în care îşi vor desfăşura activitatea cursanţii primei clase de la şcoala postliceală, cu specializarea Agent de turism, înfiinţată în această toamnă, în cadrul Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza“. În acelaşi timp, edilul din Panciu şi directorul Valeriu Jalbă Bandrabur au inaugurat şi filtrul de decontaminare şi igienizare al laboratorului de alimentaţie publică de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“ din Panciu. Investiţia era absolut necesară în vederea acreditării liceului care, în prezent, este autorizat pentru specializările tehnician în gastronomie, tehnician în turism şi organizator de bancheting.   “Oraşul Panciu are nevoie de oameni bine pregătiţi şi am convingerea că, datorită eforturilor şi muncii dumneavoastră, absolvenţii acestui liceu vor contribui, în viitorul apropiat, la prosperitatea comunităţii noastre. Primăria oraşului Panciu va fi, în continuare, alături de profesorii şi elevii Liceului Tehnologic «Al. I. Cuza» şi va susţine toate iniţiativele care au ca scop asigurarea condiţiilor optime de studiu şi îmbunătăţirea calitatea actului instructiv-educativ“, a declarat viceprimarul Iulian Nica.

Sursa: Adevarul.ro

De ce tratăm elevii ca pe nişte puşcăriaşi?

Incidentul petrecut joi seară la Internatul Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău, când o elevă de 15 ani a ajuns în comă la spital după ce încercat să părăsească incinta pe fereastră, aduce în prim-plan o problemă reală din învăţământul preuniversitar. Chiar dacă ce urmează să vă relatez pare desprins din filme, faptele sunt următoarele. Pentru că părăsirea internatului este interzisă după ora 22:30 fără acordul pedagogului, uşa de la intrare fiind încuiată, două eleve din clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău au vrut să plece din cămin folosind metoda „amantul”.   Cele două fete au improvizat o frânghie din cearşafuri, au legat-o de calorifer, au deschis geamul şi au trecut la acţiune. Prima a reuşit să ajungă jos fără probleme, însă, din nefericire, cea de-a doua a căzut de la câţiva metri, fiind transportată în stare critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Prima a ajuns şi ea la spital, însă cu atac de panică.   Poate că, aşa cum spune conducerea liceului, fetele nu erau din cele mai disciplinate. Poate că se duceau să mănânce. Poate că se duceau să se distreze. Poate că se duceau să îşi cumpere ţigări. Nu în jurul a ceea ce voiau să facă în oraş trebuie să existe o dezbatere, ci, cred eu, pe marginea următoarei întrebări: este normal ca elevilor să li se interzică părăsirea internatului după o anumită oră? Dar a şcolii în timpul orelor de curs?   Am terminat liceul în 2012, deci memoria e proaspătă, şi vă pot spune că ieşirile pe fereastră sunt ceva obişnuit. Unii o fac ca să se amuze, alţii pentru că vor să meargă până la patiseria de la colţul străzii şi paznicii nu le permit să părăsească incinta şcolii nici măcar în pauze.   Acum s-a întâmplat la un internat, dar gândiţi-vă că, dacă vom ţine în continuare elevii închişi în şcoală, fără a le permite să iasă din instituţia de învăţământ nici măcar în pauze, astfel de accidente nu sunt departe de a se repeta. Din păcate, o mare parte dintre liceele şi şcolile din România au adoptat această măsura.   Am activat în Consiliul elevilor, mi-am reprezentat colegii atât la nivel de liceu, cât şi la nivel judeţean. Dacă atunci ar fi existat astfel de reguli, care limitează libertatea individuală a elevilor, aş fi luat atitudine.   Le cerem elevilor să ia decizii privind viitorul lor, dar îi ţinem închişi în şcoli ca pe nişte animale, sub pretextul că aşa vom combate absenteismul. Vom reuşi să ne ţinem adolescenţii la şcoală numai atunci când le vom oferi acestora un sistem educaţional care să alterneze „toceala” cu metodele non-formale şi cu învăţarea prin experimentare.

Sursa: Adevarul.ro

VIDEO Eleve din Râmnicu Vâlcea, bătaie cu pumni şi picioare în plină zi

Mai multe eleve din Râmnicu Vâlcea şi-au aplicat pumni şi picioare în spatele unor blocuri din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, foarte aproape de C.N „Alexandru Lahovari” şi C.N „Mircea cel Bătrân”. Se ştie că protagonistele bătăii sunt eleve în Râmnicu Vâlcea, dar conducerea Inspectoratului Şcolar nu a luat nicio măsură faţă de acestea pentru că episodul a avut loc în afara şcolii. Mai mult, inspectorul şcolar general Ion Gherghinaru aşteaptă ca poliţiştii să le identifice pe bătăuşe în condiţiile în care nimeni nu a sesizat Inspectoratul de Poliţie.   Potrivit Alinei Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea, până în prezent nu s-a primit nicio sesizare privind încăierarea care a avut loc foarte aproape de sediul celor mai bune două şcoli  din Râmnicu Vâlcea.

Sursa: Adevarul.ro

Bani pentru bursele elevilor buzoieni

Veste bună pentru elevii buzoieni beneficiari ai burselor profesionale şi ai banilor de liceu. Zilele trecute, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău a primit de la Ministerul Educaţiei sumele necesare pentru achitarea tuturor burselor pe care le încasează elevii buzoieni.   Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, cei 326 de beneficiari ai burselor profesionale dar şi cei aproape 2.500 de elevi buzoieni înscrişi în programul „Bani de liceu” au intrat deja în posesia banilor pentru luna noiembrie, iar zilele următoare, ei urmează să primească şi banii aferenţi lunii decembrie.   Veşti la fel de bune sunt şi pentru elevii buzoieni care sunt nevoiţi să facă naveta. În conturile Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău au fost virate de către Ministerul Educaţiei şi sumele pentru decontarea abonamentelor de transport pentru lunile septembrie şi octombrie. Pentru luna noiembrie, sumele pentru decontarea abonamentelor vor fi distribuite în luna ianuarie 2014.

Sursa: Adevarul.ro

Chevron a impartit rucsacuri cu rechizite, dulciuri si scrisori „de curtoazie” catre 600 de elevi din Bacesti

Reprezentantii Chevron Romania au impartit rucsacuri cu rechizite, dulciuri si scrisori „de curtoazie” catre 600 de elevi ai scolilor din comuna vasluiana Bacesti, unde compania petroliera a obtinut acordul de mediu pentru explorarea gazelor de sist, transmite Mediafax. Pe langa o punga cu dulciuri, rucsacurile impartite elevilor contin caiete de limba romana, matematica si biologie, un penar si acuarele, precum si o scrisoare in care compania americana sustine, printre altele, ca „Chevron a fost intotdeauna un sustinator al educatiei” si este placerea companiei sa ofere „o mana de ajutor in realizarea activitatilor scolare de zi cu zi”. In aceste conditii, reprezentantii Chevron sustin ca aceasta campanie derulata in scolile din Bacesti nu are nicio legatura cu explorarea sau exploatarea gazelor de sist. Contactat, sambata, de corespondentul Mediafax, purtatorul de cuvant al Chevron Romania, Razvan Mitroi, a declarat ca rucsacurile au cuprins rechizite si dulciuri pentru 600 de elevi si ca aceasta actiune „nu poate fi tratata ca o propaganda in ceea ce priveste gazele de sist”. „Derularea acestui program nu poate fi tratata ca o propaganda in ceea ce priveste gazele de sist, in conditiile in care in acele scrisori de curtoazie nu vorbim despre asa ceva. Evident, distribuirea acelor rucsacuri cu rechizite si dulciuri s-a facut cu acordul directorului de scoala coordonatoare din comuna Bacesti”, a declarat purtatorul de cuvant al Chevron Romania. De altfel, compania Chevron arata, intr-un comunicat de presa, ca isi reitereaza angajamentul de a avea relatii constructive cu comunitatile unde isi desfasoara activitatea. „Chevron are o istorie vasta in ceea ce priveste sustinerea comunitatilor prin investitii de natura sociala si prin activitatile de voluntariat ale angajatilor nostri. Compania noastra construieste parteneriate pe termen lung cu comunitatile in care ne desfasuram activitatea. Ne propunem sa fim vecini buni pe intreaga durata a proiectelor noastre si sa sustinem activitatile care sunt importante pentru comunitatile in care operam. Avand in vedere acest angajament, Chevron investeste in programele axate pe trei domenii strategice: sanatate, educatie si dezvoltare economica. Compania noastra colaboreaza cu comunitatile vizate pentru a directiona resurse catre proiectele importante pentru localnici, in functie de nevoile lor. In urma unor consultari cu comunitatile locale, Chevron sustine accesul copiilor la educatie, prin sprijinirea acestora cu rechizite necesare in activitatile scolare. Chevron isi reitereaza angajamentul de a avea relatii constructive si pozitive cu comunitatile unde isi desfasoara activitatea si de a continua dialogul cu publicul interesat, comunitatile locale si autoritatile, despre proiectele sale”, se arata in comunicatul Chevron. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui nu au putut fi contactati pentru a-si exprima un punct de vedere legat de campania derulata de Chevron in unitatile de invatamant din comuna Bacesti, noteaza Mediafax. Chevron a obtinut acordul de mediu pentru explorarea gazelor de sist in trei localitati vasluiene – comuna Bacesti, satul Paltinis, comuna Pungesti, sat Silistea si comuna Gagesti, sat Popeni. Pana in prezent, compania a inceput lucrarile pentru amenajarea platformei petroliere pe care urmeaza sa fie amplasata sonda de explorare a gezelor de sist doar la Pungesti. In 19 decembrie, Chevron va organiza o dezbatere publica in localitatea Puiesti, pentru obtinerea unui nou acord de mediu pentru explorarea gazelor de sist si in aceasta comuna. In comuna Pungesti au avut loc mai multe actiuni de protest ale localnicilor fata de proiectul Chevron de explorare a gazelor de sist, ultimele actiuni de protest fiind inregistrate in 7 decembrie. Atunci, aproape 400 de persoane au protestat pe drumul judetean Vaslui-Garceni, in zona in care se afla terenul de 20.000 de metri patrati luat in concesiune de catre compania petroliera. Initial, protestul a fost pasnic, insa la un moment dat protestatarii au trecut drumul judetean si au ajuns in poarta suprafetei ingradite detinuta de catre Chevron, o parte dintre ei intrand pe terenul companiei petroliere si aruncand cu pietre in camioanele frmei angajate de catre Chevron. Totodata, oamenii au inceput sa traga de gardurile imprejmuitoare, reusind sa le darame aproape in totalitate. Cativa dintre protestatari au fost ridicati si dusi in masinile Jandarmeriei pentru a da declaratii, in timp ce altii s-au intins pe jos, pe sosea, pentru a nu permite acestor autovehicule sa iasa din zona, manifestantii imbrancindu-se cu jandarmii. Protestatarii care s-au intins pe sosea au fost luati pe sus de catre jadarmi si dusi pe marginea soselei. In urma acestor incidente, Politia a constituit o „zona speciala de siguranta” in localitatile Silistea si Pungesti, iar printr-o dispozitie a sefului Politiei Municipale Vaslui in cele doua localitati, precum si pe sectorul de drum judetean care leaga cele doua sate, a fost suplimentat considerabil numarul fortelor de ordine care patruleaza, fiind vorba in special de jandarmi. De asemenea, Jandarmeria si Politia au instituit filtre pe drumul judetean Vaslui – Garceni, la Silistea si la Pungesti, iar orice persoana care trece prin zona este legitimata de catre fortele de ordine. Totodata, jandarmii nu permit oprirea masinilor sau a persoanelor care merg pe jos in dreptul perimetrului detinut de Chevron. Intr-un comunicat transmis sambata, Avocatul Poporului anunta ca s-a sesizat din oficiu in legatura cu situatia de la Pungesti, unde reprezentantii institutiei s-au deplasat pentru a discuta cu oficialitatile din cadrul primariei, cu reprezentantii Jandarmeriei si cu participantii la proteste, verificarile fiind in curs de desfasurare.

Sursa: Hotnews.ro

Mii de persoane au manifestat la Madrid impotriva reducerilor bugetare

Mii de persoane au manifestat duminica, la Madrid, impotriva reducerilor bugetare din sistemele publice de educatie si sanatate si pentru a sustine acordarea ajutorului de stat pentru cercetarile stiintifice, potrivit Mediafax. „Fara educatie nu exista stiinta, iar fara stiinta, nu exista sanatate”, au scandat manifestantii, marsaluind pe strazile din centrul capitalei Spaniei cu pancarte pe care scria: „O sanatate publica, gratuita si de calitate”, „Vrem sa ne debarasam de privatizari”. Manifestantii, imbracati in haine de culori specifice fiecarui domeniu – camasi verzi pentru aparatorii dreptului la educatie, bluze albe pentru cei care apara dreptul la sanatate si rosii pentru cercetatori, – au denuntat reducerile bugetare. Guvernul lui Mariano Rajoy, venit la putere la sfarsitul lui 2011, a aplicat taieri in bugetele mai multor ministere, cel al Educatiei fiind redus cu 14 la suta intre 2012 si 2013.

Sursa: Hotnews.ro

LECŢII PE SCENĂ. Prima serbare organizată de părinţi pentru copii

Elevii unei clase de pregătitoare din Capitală vor avea parte, astăzi, de surpriza vieţii lor: un spectacol de teatru în care joacă mama, tata şi doamna învăţătoare. Andreea Puiu (27 de ani), o învăţătoare nonconformistă din Bucureşti, a vrut ca elevii săi de clasă pregătitoare să aibă parte, anul acesta, de o serbare de Crăciun memorabilă. Dascălul i-a convins pe părinţi să joace alături de ea într-o piesă de teatru, în faţa propriilor copii. Actori de dragul copiilor Obişnuiţi să fie cel mult „designeri vestimentari” la serbările micuţilor lor, părinţii au fost sceptici că pot deveni peste noapte actori în piesa „Grinciul care a furat Crăciunul”. Andreea, învăţătoare copiilor, „boboci” de pregătitoare la Şcoala „Pia Brătianu” din Bucureşti, i-a convins însă de impactul pe care îl vor avea în educaţia acestora. „Prima oară când am auzit am spus: «Ok, le doresc succes părinţilor destul de curajoşi încât să participe». Apoi m-am gândit că pot fi un exemplu pentru băieţelul meu Tudor, care este o fire mai timidă, ca şi mine”, povesteşte Simona Vasile, una dintre mămici, distribuită în rolul bulgăraşului „Rostogol”. Spectacolul a fost gândit ca o adaptare a celebrei piese americane, astfel încât să fie pe gustul copiilor. „Oraşul se numeşte Bulgăreşti, pentru că aici locuiesc bulgăraşii care iubesc extrem de tare sărbătorile, mai ales Crăciunul. Personajul negativ este Grinci. Ca să le strice bucuria, acesta le fură toate cadourile, brazii şi jucăriile. Până la urmă este iertat, căci bulgăraşii îşi dau seama că bucuria Crăciunului nu stă în lucrurile materiale”, face rezumatul regizoarea Selma Dragoş, care a acceptat să se alăture proiectului. Repetiţii cu sacrificii Mai mult, în scenariu au fost incluse versuri pe unele dintre melodiile preferate ale copiilor, cântate de Smiley sau Voltaj. La rândul ei mama unui băieţel de grădiniţă, Selma a fost uimită să vadă cât de receptivi au fost părinţii: „Unul dintre ei venise cu avionul din Austria, la ora şase seara, iar la şapte era la repetiţii. Şi-au făcut singuri costumele şi decorul, iar cei care nu au putut juca au ajutat altfel. Un tătic pianist, spre exemplu, va cânta în scena de final”. Copiii nu mai au răbdare să vadă ce li se pregăteşte şi nu trece o zi fără să-şi tragă părinţii de limbă. „O fetiţă m-a rugat să-i spun măcar un cuvânt din piesă”, îşi aminteşte amuzată regizoarea. Testul suprem de curaj Spectacolul, care va avea loc astăzi, începând cu ora 17.00, la teatrul „Mignon” din Capitală, îşi va deschide porţile pentru publicul larg pe data de 22 decembrie, iar banii vor fi folosiţi în scop caritabil. „Am încredere că va fi un prim început pentru mai multe evenimente asemănătoare. Am vrut să arăt că părinţii pot avea un aport uriaş la dezvoltarea copiilor, prin puterea exemplului personal”, spune învăţătoarea Andreea Puiu, cea care va juca rolul primăriţei oraşului din poveste.

Sursa: Evz.ro

INCREDIBIL. Elevii de la Muzică studiază pe o HARPĂ din timpul Războiului, cu corzile RUPTE

O harpă nouă costă 18.000 de euro, dar nu sunt bani, la fel cum nu sunt nici măcar 3.000 de euro, costul unei reparații. Elevii Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu” ( unul din cele cinci locuri din țară unde se poate studia acest instrument muzical) cântă la fiecare concert cu inima strânsă deoarece harpei ”străvechi” cu care sunt dotați i se rup în permanență corzile. Cei 13 elevi care studiază harpa la Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu” din Timişoara au un singur instrument, vechi de 70 de ani. Instrumentul muzical este mai potrivit într-un muzeu. “Pedalele sunt rupte, le-am prins cum am putut, dar de abia mai pot fi mişcate, şi corzile s-au tot rupt, le-am cârpit”, explică Didina Oniga, profesoara de harpă a colegiului. Harpa  fabricată în timpul celui de-al doilea Război mondial a fost primită cadou în urmă cu 16 ani de la Cluj. O harpă nouă costă 18.000 de euro, însă Ministerul  Educației nu a alocat în niciun an banii necesari. Oficialii nu s-au gândit nici măcar să ajute școala cu banii de reparații – 3.000 de euro. La această sumă a fost evaluată lucrarea de recondiționare a harpei, la singura firmă de profil, din Italia. Elevii au decis să organizeze concerte caritabile pentru harpă și așteaptă donații. “Singura soluţie ar fi să trimitem harpa la firma producătoare, în Italia, dar şi pentru asta avem nevoie de o sumă de bani. Am reuşit până acum să strângem 500 de lei, iar copiii vor să organizeze concerte caritabile ca să salveze harpa”, spune Didina Oniga.

Sursa: Evz.ro

Nu se vor mai da note la muzică, desen, sport şi religie

Muzica, desenul, religia şi educaţia fizică erau până acum disciplinele şcolare cele mai îndrăgite de elevi din mai multe motive. În primul rând, ei ştiau că la aceste materii, numite vocaţionale, se obţineau note bune, care îi ajutau la media finală. Apoi, la aceste ore se relaxau şi îşi etalau talentele şi aptitudinile. În al treilea rând, dascălii voiau să le cultive interesul pentru aceste materii şi îi încurajau pe copii. De anul viitor, Ministerul Educaţiei ar putea scoate notarea la disciplinele vocaţionale, în corinţa de a avea o evaluare mai clară a şcolarilor. Astfel, muzica, desenul, sportul şi religia ar putea fi notate doar cu admis/respins. Propunerea vine chiar din partea preşedintei Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Mihaela Gună, care susţine că vine în întâmpinarea dorinţelor pe care şi le-au exprimat părinţii. Un studio recent făcut în şcolile româneşti arată că, la nivel naţional, nota 10 înseamnă, în cel mai bun caz, nota 8. Recordul îl deţine oraşul Galaţi, unde există o şcoală în care, în 2012, diferenţa dintre mediile copiilor din gimnaziu şi media rezultatelor la Evaluarea Naţională e de 5,32 puncte.

Sursa: Puterea.ro

INIŢIATIVĂ. World Vision România face apel pentru sprijinirea micuţilor din mediul rural

Investiţie naţională pentru copiii de la sate Schimbaţi destinul copiilor din mediul rural! Este apelul la solidaritate al World Vision România, care a lansat un ambiţios program – „Donator pentru viitor”. Micuţii din familiile sărace vor fi sprijiniţi, în special, pentru a merge la şcoală, de cei care doresc să ofere suportul material în acest sens. Se încearcă reaprinderea tradiţiei interbelice a solidarităţii în jurul valorilor care merită o şansă pentru afirmare. Ar trebui să ne întrebăm câţi copii din România nu vor primi în acest an vizita lui Moş Crăciun. Copii din mediul rural, în special, pentru că asta arată şi statisticile – în sate e sărăcia cea mai mare şi totodată cele mai mici şanse pentru micuţi de-a se bucura de copilărie. „Sunt copii nevoiţi să abandoneze şcoala, pentru că părinţii nu au bani să-i trimită la cursuri. Există copii nevoiţi să muncească, pentru a-şi ajuta familia. Sunt familii care şi-au redus drastic cheltuielile, nu mai cumpără îmbrăcăminte, încălţăminte, iar hrana e la limita minimă. Familii care ajung în situaţia de a-şi vinde mijloacele de bază ale existenţei – uneltele agricole şi în ultimă instanţă pământul”, povesteşte Nina Petre, doctor în sociologie, unul dintre oamenii de la World Vision România care de ani şi ani merge prin satele acestei ţări, participând la studii despre starea de viaţă, dacă se mai poate numi viaţă, a celor din cătune uitate parcă şi de Dumnezeu. Unul din zece copii de la ţară se culcă seara înfometat Câteva cifre despre cum trăiesc copiii din mediul rural sunt elocvente – unul din doi minori se trage dintr-o familie confruntată cu lipsuri materiale severe. Din acest punct de vedere, suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Pe primul loc în UE ne aflăm, în schimb, la rata mortalităţii în privinţa copiilor sub un an – nouă cazuri la 100.000 de nou-veniţi pe lume. Una dintre principalele cauze ale deceselor se leagă de afecţiunile aparatului respirator. Iar aici trebuie vorbit şi de lipsa de educaţie a părinţilor, alte statistici arătând că 20% din mame nu recunosc în febra mare un pericol pentru odraslele lor. La fel cum 40% din mame nu-şi dau seama că respiraţia şuierătoare a copilaşului poate ascunde un pericol fatal. De-a dreptul înfiorătoare este statistica legată de faptul că unul din zece copii din mediul rural spune că se duce seara la culcare fără să fi mâncat pe săturate. Pentru că părinţii lui n-au ce pune pe masă. Proiectul unei şanse Apelul la solidaritate pe care l-a făcut Worl Vision România către oamenii din ţara asta e legat de implicare. Nu e nevoie să fii bogat, ci doar să ai suflet. Nenumărate proiecte au fost desfăşurate de această organizaţie în ţara noastră, în opt judeţe, de peste 23 de ani încoace, bazându-se în mare măsură pe donatori internaţionali, scopul principal fiind de-a scoate din letargie comunităţile rurale, pe primul plan fiind bunăstarea copiilor. Beneficiari au fost peste 350.000 de oameni din 394 de comunităţi. A venit însă momentul, spun cei de la Worl Vision, ca şi românii să se implice, motiv pentru care a fost lansat programul „Donator de viitor”. Un proiect aplicat, pentru început, în judeţul Dolj. Pe lângă faptul că e un judeţ în care această organizaţie are deja programe în desfăşurare şi lucrători comunitari pe teren, mai trebuie spus că este şi una dintre cele mai sărace zone ale ţării. Statisticile de până acum au plasat Doljul pe unul dintre locurile „fruntaşe” între judeţele cu risc de abandon şcolar – 1.320 de cazuri în 2008, în timp ce în acest an s-au înregistrat 2.066 de asemenea situaţii. Alegeţi copilul căruia i se va schimba destinul Dar să vedem concret în ce constă programul. Au fost aleşi 600 de copii, cu vârste de la un an la 14 ani, din 13 comunităţi ale judeţului Dolj. Lista lor se găseşte pe site-ul donatordeviitor.ro, dar şi la worldvision.ro puteţi obţine informaţii. Alegeţi un copil şi pentru el veţi oferi, lună de lună, câte 68 de lei. Banii astfel colectaţi vor fi folosiţi de World Vision în satul de unde provine acel copil, pentru dotarea cu tot ce-i necesar în grădiniţă şi şcoală, pentru canalizare şi apă curentă în acele instituţii de învăţământ, organizarea de puncte sanitare, asigurarea transportului copiilor de acasă până la grădiniţă sau şcoală, dar şi pentru diverse programe educative destinate celor mici. Dacă ai ales să fii în acest fel donator, World Vision îşi va trimite în mod constant informaţii despre copilul pe care-l susţii, ca să vezi, din fotografii şi filmuleţe, cum evoluează micuţul. Ba chiar se vor organiza întâlniri între donatori şi beneficiari, intermediate de organizaţia umanitară. Ocazie cu care părinţii vor putea cunoaşte pe cel ce este sprijin pentru copilul lor. Mesaj pentru copiii de la sate Programul a început în luna octombrie, acest an, şi deja s-au găsit donatori pentru 162 de copii. Cei care doresc informaţii în plus pot să telefoneze la 0731.444.648. – număr la care au sunat, până în prezent, oameni din toate categoriile sociale. Cineva a dorit să devină donator pentru şapte copii. Un caz aparte este al unui liceu din Constanţa – elevii de acolo fac chetă pentru a dărui sprijin colegilor lor din Dolj. Acest proiect va fi extins şi la alte judeţe, în cazul în care va avea succes, spune Daniela Buzducea, director Advocacy în cadrul World Vision România. Nu banii sunt atât de importanţi, spun oficialii acestei organizaţii, cât mai ales mesajul pe care copiii din comunităţile sărace îl primesc – faptul că acolo, undeva, cineva se gândeşte şi la ei. Şi că n-au fost daţi uitării. Tradiţia solidarităţii Ceea ce se încearcă acum este refacerea unei tradiţii a solidarităţii, aşa cum era şi în perioada interbelică. Nici atunci copiii din mediul rural n-o duceau bine, un procent insignifiant ajungând la liceu. S-au găsit însă resurse pentru combaterea sărăciei prin bunăvoinţa anonimilor din ţara asta. Bursele private pentru copiii de la ţară au schimbat atunci, în bine, multe destine. Pe lângă implicarea oamenilor simpli, mai erau fundaţiile care ofereau fonduri pentru elevi şi studenţi. De remarcat este exemplul Societăţii „Cantina şcolară” din Iaşi. Aceasta asigura hrana zilnică pentru 15 cantine în care veneau cu regularitate 231 de elevi. Sistemul era susţinut cu ajutorul donaţiilor. Exista, pe lângă toate acestea, o solidaritate între elevi şi profesori. Se cunosc situaţii în care foşti dascăli au lăsat în urma lor fonduri din care să fie alimentate burse pentru învăţăceii eminenţi. Ba chiar şi elevii între ei se ajutau. Cei care absolveau şcoala, având deja locul de muncă asigurat, nu uitau de unde au plecat şi donau bani pentru susţinerea următoarelor generaţii de elevi. Cu siguranţă că Moş Crăciun există Cei care doresc să sprijine copiii din mediul rural pot schimba, în viitor, statisticile care azi sunt devastatoare. Doar câteva exemple – numai 80% dintre micuţi absolvă gimnaziul, şi doar unul din doi copii merge la liceu. Se adaugă datele oficialilor Educaţiei, din urmă cu câţiva ani, care arătau că, din totalul studenţilor din România, numai 1% provin de la ţară. Nimeni nu poate contabiliza câte valori ale neamului românesc se pot pierde, cauza fiind că acei copii, cu potenţial intelectual de excepţie, au avut neşansa de-a se naşte în locuri excluse de pe harta civilizaţiei. Putem demonstra astfel că Moş Crăciun nu e acolo, departe, în Laponia, ci mult mai aproape, în sufletul fiecăruia dintre noi…

Sursa: Romanialibera.ro

Autocar plin cu elevi, înzăpezit pe Transalpina

Un autocar plin cu elevi a rămaqs înzăpezit, duminică, pe Transalpina. Salvamontiştii au fost aletaţi şi au plecat în căutarea lor. În autocar se află 20 de elevi din Bucureşti. Ei mergeau în excursie la Rânca. Se pare că grupul a rămas înzăpezit la o altitudine de peste 1600 de m în păsul Tărtărău lângă lacul Oaşa la granţia dintre juţele Alba şi Vâlcea, informează B1TV. “Am avut două echipe care au plecta din Obârşia lotrului spre Rânca şi Lacul Oaşa şi deocamdată nu au găsit urmă de maşină. Acţiunea se va muta pe judeţul Alba. Din păcat s-a lăsat întunericul, va fi tot mai greu să-i găsim pentru că nu este semnal la telefon , nu putem să-i contactăm” , a spus Mircea Lera, şeful Salvamont Vâlcea. Grupul a plecat din Bucureşti pe ruta Obârşia Lotrului – Rânca cu traversarea muntilor pe şoseaua Transalpina cu un autocar neechipat de iarnă. “Cei care au organizat excursia au trimis la moarte nişte elevi, nu au ţinut cont de faptul că drumul este unul de mare risc din cauza troienelor de peste un metru dar şi a pericolului de avalanşe. Nu se poate deszăpezii pentru că viscoleşte frecvent şi este foarte , foarte periculos pentru turişti”, a mai spus Mircea Lera.

Sursa: Romanialibera.ro

CLUJ. Concursul a fost organizat de compania Carrefour

10.000 de copii au participat la un concurs de desene Marele premiu este reprezentat de o excursie la Disneyland Paris 10.000 de elevi clujeni au participat la unul dintre cele mai mari concursuri şcolare, organizat de retailerul Carrefour cu ocazia Crăciunului. Copiii de la şcolile din Cluj-Napoca, Suceag, Baciu, Floreşti şi Luna au primit planşe pe care au trebuit să deseneze. Apoi, au fost premiaţi 15 norocoşi care au fost traşi la sorţi pentru a primi premiile pregătite de Carrefour. Premiul cel mare a fost o excursie la Disneyland Paris. Premiile au constat, printre altele, în cupoane de magazin, o bicicletă, o tabletă, un laptop sau un MP4 player. Premiul cel mare, excursia la Disneyland a fost câştigată de un băieţel de 10 ani din Cluj-Napoca, Sebastian Michi. Acesta va merge la Paris să îl întâlnească pe tizul său, Mickey Mouse împreună cu mama şi cu învăţătoarea sa. „Acest concurs nu este o probă de talent, ci este o loterie. Câştigătorii se aleg prin tragere la sorţi. Aşadar, pentru copii cel mai important este să participe. Anul acesta este a şasea ediţie a concursului organizat de noi. Pot să spun că anul acesta am avut o participare foarte bună datorită colaborării cu şcolile din judeţ. Am avut susţinerea cadrelor didactice, a profesorilor şi a Inspectoratului Şcolar care au vazut că există seriozitate şi continuitate”, a declarat Diana Popescu, PR al Carrefour Cluj. Carrefour îşi aşteaptă clienţii în săptămâna de dinaintea Crăciunului cu concerte de colinde. De asemenea, echipe ale Carrefour vor duce cadouri famiilor cu venituri reduse din oraş. „Weekendul de dinaintea Crăciunului va fi unul plin de surprize atât pentru părinţi, cât şi pentru copii”, a mai spus Diana Popescu.

Sursa: Romanialibera.ro

UNIVERSITAR

Vlad Nistor, drept la replică: „Suferinţele democraţiei universitare”

Decanul Facultăţii de Istorie, Vlad Nistor, şi unul dintre numele speculate ca posibili înlocuitori ai lui Daniel Barbu la cârma Ministerului Culturii, după demisia acestuia, a cerut dreptul la replică pentru un articol publicat de istoricul Marius Diaconescu pe blogul său de pe adevarul.ro. Publicăm în întregime replica lui Vlad Nistor la textul intitulat „Azi, Senatul Universităţii din Bucureşti decide secesiunea Facultăţii de Istorie”, din data de 27 noiembrie 2013, semnat de istoricul Marius Diaconescu şi publicat pe blogul său de pe adevarul.ro. Suferinţele democraţiei universitare În ultimii ani, preocupat de situaţia democraţiei româneşti în ansamblul ei, cred că m-am gândit mai puţin la democraţia specifică universităţilor. Poate şi din cauză că am privit reflexele democratice ale mediului universitar ca pe un un bun câştigat. Iată de ce, un eveniment foarte recent mi-a provocat aceste reflecţii. Ieri am avut, pentru prima dată de când am onoarea de a fi preşedinte al Senatului Universităţii din Bucureşti, experienţa unei demonstraţii contestatare studenţeşti. Sigur că, raportat la cei aproximativ 34 000 de studenţi ai universităţii, cei prezenţi la manifestaţia de ieri erau puţin numeroşi. Abia cât să umple un amfiteatru. Totuşi, nu numărul contează atât de mult în astfel de situaţii, cât mesajul. Ori, mesajul a fost unul surprinzător de confuz. Diverse  revendicări, fără legătură cu atribuţiile mele în universitate, precum bursele, managementul sau taxele, stăteau alături de afirmaţii de-a dreptul false şi în mod evident neverificate.  Desigur, chiar şi în această situaţie, nu am evitat discuţia cu studenţii, nici eu şi nici responsabilii universităţii, mai avizaţi decât mine şi cu atribuţii în majoritatea problemelor invocate. Sunt istoric, aşadar mereu tentat să compar situaţii şi probleme actuale cu cele din trecut. Ori, în cele aproape trei decenii de carieră universitară, manifestaţii studenţeşti am văzut destul de multe. I-am văzut acţionând, cu un uluitor curaj, pe  cei câţiva studenţi ai Facultăţii de Istorie, din generaţia lui Marius Oprea, care, în anii 80, răspândeau manifeste contra comunismului. Apoi pe studenţii anilor 1989-1990, cei care au fost partenerii fără cusur ai corpului didactic în efortul pentru redobândirea autonomiei universitare, confruntându-se cu probleme sociale, economice şi politice de o complexitate şi gravitate excepţionale şi răspunzându-le cu maturitate. Anii tranziţiei nu au fost lipsiţi nici ei de activism studenţesc. Ne amintim cu toţii coloanele de studenţi defilând pe străzile marilor oraşe, pentru revendicări de natură socială, sau chiar pentru decizii care ţineau de politica naţională a României. Toată această experienţă mi-a creat obişnuinţa de a trata cu studenţii aşteptându-mă deopotrivă la o viziune logică, bine închegată, precum şi la maturitate şi generozitate în reacţii şi obiective. Nu vreau să spun că studenţii pe care i-am întâlnit ieri nu sunt maturi, dar, din păcate, este greu de înţeles maniera în care şi-au construit discursul, cu argumente care nu se  susţin în realitate, prin fapte şi date. Din vehemenţa câtorva lideri am realizat că nemulţumirile sunt mai degrabă de natură personală.  De exemplu, un tânăr s-a considerat persiflat pentru că i-am explicat (poate pe un ton mai apăsat, recunosc), într-o şedinţă, care este deosebirea dintre majoritatea simplă şi cea calificată. Pe de altă parte, cum poate cu bună-credinţă cineva să reproşeze că problemele sale, sau ale celor pe care-i reprezintă, nu sunt discutate într-o adunare, dacă de-a lungul unui întreg mandat nu a propus niciodată o temă spre dezbatere? La fel de greu de apărat este şi dorinţa de a-ţi înlătura proprii colegi, membri ai altor asociaţii, de la organizarea procesului electoral în care sunt aleşi reprezentanţii tuturor studenţilor. Dincolo de surprinderea în faţa acestei situaţii, am convingerea că studenţii nu s-au schimbat atât de mult, iar o dată ce preocuparea legată de momentul alegerilor pentru reprezentanţii în consilii şi senat va fi depăşită, vor reuşi să aducă în discuţie şi o agendă bine structurată. Reprezentarea studenţilor este importantă pentru ei înşişi, dar, din perpectiva anilor de experienţă pe care-i am, pot spune că este esenţială pentru democraţia universitară în ansamblul ei. De altfel, mobilizarea recentă a studenţilor din multe centre universitare, pentru a solicita o mai bună finanţare a învăţământului este foarte normală şi lăudabilă, chiar dacă subiectul rămâne încă un ideal greu de atins, mai ales în contextul economiei româneşti actuale. Rândurile acestea îmi sunt, însă, inspirate de observarea reacţiilor unor lideri ai organizaţiilor studenţeşti în contextul electoral intern, din Universitatea din Bucureşti. Sănatatea democraţiei studenţeşti este inseparabilă de buna funcţionare a universităţii. Universitatea are nevoie şi de profesorii şi de studenţii săi pentru a se apăra de procesele de degradare care au afectat, în ultimii patru-cinci ani, viaţa publică românească. Este dificil pentru toţi cei care sunt conştienţi de constanta alterare a relaţiilor din societate, devenită spectacol mediatic mai mult decît obiect de îngrijorare, să îşi păstreze idealismul. Cu atât mai mult pentru un tânăr preocupat de viitoarea sa carieră. Chiar şi înţelegând relaţia dintre aceste lucruri, este tulburător pentru mine să văd cum anumite comportamente, pe care le combat pe scena politică, se străduiesc să pătrundă şi în mediul academic. Cel mai îngrijorător, însă, este faptul că unii dintre studenţii pe care i-am întâlnit ieri, mai ales cei care au calităţi de lider, sunt, cel mai probabil, viitoarea generaţie politică a ţării.  Pentru mulţi, terenul vieţii universitare nu este decât pista de încercare pentru o viitoare carieră publică. Este limpede că trebuie să ne străduim mai mult, profesori şi studenţi, şi să întărim, în primul rând în interiorul universităţii, încrederea faţă de procesul democratic, de la înţelegerea chestiunii reprezentativităţii, la cea a binelui public, a respectului faţă de lege şi a exercitării mature a drepturilor şi a îndatoririlor. Dacă vom eşua, suferinţele democraţiei universitare, care este parte a democraţiei româneşti, se vor agrava an după an, mai repede, chiar, decât ne-am fi aşteptat. Vlad Nistor

Sursa: Adevarul.ro

Noutăţi în dosarul şpăgii de la Universitatea Ovidius. Sărbători în arest pentru fostul rector Dănuţ Epure

Fostul rector al Universităţii Ovidius din Constanţa. Dănuţ Epure, rămâne de Sărbători în arestul Penitenciarului Jilava din Ilfov. Procesul avea vineri, 13 decembrie, termen de judecată, dar magistraţii au decis amânarea cauzei. Dosarul lui Dănuţ Epure a fost disjuns de cauza iniţială, în care era judecat pentru corupţie, alături de fostul prorector Gabriela Stanciu, Lucica Toader (mama unei candidate la Farmacie) şi Stere Tala (taximetristul care intermedia vânzarea locurilor la Farmacie). Ultimul a recunoscut faptele de mită, astfel că a fost judecat separat, primind o pedeapsă micşorată datorită înţelegerii cu anchetatorii. La 21 noiembrie, Stere Tala a fost condamnat de Tribunalul Ilfov la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, sentinţă care putea fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la pronunţare. La 26 noiembrie, Tala a declarat apel considerând că sentinţa este nedreaptă. Procesul său va fi judecat la 24 ianuarie 2014. Ceilalţi 3 inculpaţi au rămas să fie judecaţi, astfel că dosarul lor, fiind disjuns de al lui Tala, a primit un nou număr de înregistrare. La 3 decembrie, judecătorul Mihai Radu Roman a înaintat o cerere de abţinere în dosar, astfel că speţa a fost repartizată pe criteriul aleatoriu altui magistrat. La termenul de vineri, 13 decembrie, procesul a fost amânat pentru ca noii intraţi în dosar să aibă timp să-l studieze. Noul termen a fost fixat la data de 10 ianuarie 2014.

Sursa: Adevarul.ro

GENII DE EXPORT. Aurora Simionescu, românca de la Agenţia Spaţială Japoneză

Aurora Simionescu a lucrat pentru NASA, iar acum este cercetător astrofizician la Agenţia Spaţială Japoneză. Înainte de asta a obţinut licenţa în geoştiinţe şi astrofizică la Jacobs University din Bremen şi a colaborat la Stanford. Colaborează cu platforma online UPC Smart Nation. Pentru unii români succesul se măsoară altfel. Să închidem puţin televizorul şi să vedem cum gândeşte o astfel de persoană.

Faptul că te-ai născut în România poate fi privit ca un handicap sau ca o oportunitate?

Cred că, pentru a avea cu adevărat succes, trebuie să învăţam că diferenta dintre obstacol şi oportunitate este de fapt foarte mică – fiecare obstacol poate fi transformat în oportunitatea de a învăţa cum să-l depăşim şi fiecare oportunitate poate deveni un obstacol atunci când nu ştim cum să o valorificam în modul cel mai productiv. În România, am avut parte de o educaţie excelentă în fizica şi matematica la liceu, dar pentru a folosi această oportunitate la maximum după bacalaureat, cursul cel mai bun pentru ceea ce mi-am dorit eu să realizez, respectiv cercetarea în astrofizica, m-a dus departe de casă, în alte ţări şi pe alte continente.

Te consideri un patriot? Ce reprezinta pentru tine, acum, România? Mă consider un cetăţean global, care a trebuit să înveţe să se simtă „acasă” şi în Europa , şi în America, şi in Asia. România reprezintă şi va reprezenta întotdeauna ţara mea de origine, poate că singurul punct stabil, la care ma întorc mereu de oriunde în lume m-aş afla în momentul respectiv.

Ai ajuns la NASA, apoi la Agentia Spatiala Japoneză… Da, am primit o bursa de la NASA în 2009 şi acum în 2013 o alta bursă de la JAXA, unde voi contribui la lansarea unui nou satelit în 2015. În domeniul meu de activitate, nu este atât de neobişnuit să fim angajaţi sau cel puţin să colaboram cu cele mai importante agenţii spaţiale – de fapt, este necesar. În viitor, sper să colaborez şi cu ESA (Agenţia Spaţială Europeană).

Ce-şi spunea micuţa Aurora la vârsta de 5 ani? Ce vroia să fie? Dar la 10 ani? La 5-6 ani voiam să fiu ambasador. Aveam un atlas acasă şi, mai târziu, un glob pământesc primit de la bunicul din partea mamei. Îmi plăcea să învârt globul atât de repede, până când nu mai puteam desluşi ţările şi, apoi, să îl opresc şi să îmi imaginez cum ar fi să călătoresc în ţara unde pusesem degetul la întâmplare. Într-un fel, cred că acest vis mi s-a îndeplinit indirect prin profesia pe care o am acum. La 10 ani voiam să fiu actriţă. În clasa a IV-a, am primit o diplomă pentru talent la recitarea de poezii pe scena teatrului brăilean. Ţin minte că prima poezie a fost „Greierele” de Tudor Arghezi, mi-a placut foarte mult să o interpretez. Dar apoi la un spectacol de Crăciun trebuia să recit „Iarna” de Vasile Alecsandri şi, la mijloc, pe când un jurnalist îmi facea o fotografie cu blitz, m-am încurcat şi am uitat versurile. Acum, când ţin o prelegere la câte o conferinţă de astronomie, încă mi se mai spune din cand în când că am prezenţă scenică. (râde)

Lucrezi într-o meserie în care matematica este amestecată cu visarea. Te-a tentat vreodată să ajungi la stele?

La stele poate că nu, pentru că sunt mult prea departe, dar mi-ar placea desigur măcar să pot vedea Pământul din spaţiu, ca o sferă albastră, eventual cu un cerc vernil în dreptul polilor datorat aurorei boreale sau australe.

Lucrand cu ştiinţele exacte mai crezi în noroc?

De fapt, statistica este un element principal al analizei de date pe care o fac în fiecare zi, aşa că da, trebuie să ma gândesc întotdeauna la şanse şi probabilităţi. Iar în carieră (şi în viaţa personala), norocul îşi are desigur rolul său important. Atunci când concurezi cu sute de alţi candidati pentru un post, iar calificările lor sunt la fel de impresionante, dar diferite, deci greu de comparat cu ale tale, nu există „cel mai bun”, exista mai degrabă „cel mai norocos dintre cei mai calificaţi”.

Ce-ti place să faci atunci când te relaxezi?

Îmi plac foarte mult dansul şi fotografia. Începand din clasa a XI-a am învăţat diferite tipuri de dans, de la jazz şi salsa până la dans de societate. La Stanford am participat chiar şi la concursuri de dans sportiv, în special vals, foxtrot şi tango. Nu am fost niciodată foarte atrasă de sport , aşa că dansul este forma mea preferată de exerciţiu fizic. În Japonia nu am găsit încă un nou partener de dans, deci mă concentrez pe celalalt hobby, fotografia, hobby pe care il practic de aproape 7 ani. De curand, am creat un blog de fotografie, earthinpink.com, unde încerc să arăt frumuseţea planetei noastre. Blogul combină impresii din călătoriile mele, comparând aspecte ale vieţii în colţuri diferite de pe glob – în ton, poate, cu aspiraţia mea de a fi ambasador de când aveam 5 ani. Şi tot în timpul meu liber mă destinde să fiu mentor pentru tinerii din Smart Nation. De altfel, pe blogul personal din cadrul platformei, ţin în permanenţă legătura cu aceştia. Am fost foarte impresionată de cunoştinţele lor anul trecut, când am avut ocazia să îi întâlnesc în persoană la un workshop „Cool School”. Sunt elevi talentaţi, pasionati, creativi, dedicati şi la curent cu tehnologia modernă. Ştiu ce e fezabil şi ce îşi doresc să realizeze. În acest sens, cred că programul Smart Nation le da un ajutor nepreţuit în a-i incuraja să îşi transforme ideile în realitate.

Ce le poti spune compatriotilor care vor sa ajunga „departe”?

Nu va plafonati singuri. Daca am remarcat ceva negativ la români, este faptul că în loc să îşi concentreze efortul spre a obţine ceea ce vor cu adevarat, unii dintre noi şi-l risipesc – fie că ne pierdem timpul fiind geloşi pe altcineva pentru realizarile lui/ei, fie că ne plângem de milă că nu avem aceleaşi resurse ca şi alte persoane care au realizat ceva, căci dacă am fi avut noi resursele respective, ce departe am fi ajuns până acum… La ce folosesc aceste gânduri negative? Dacă cineva şi-a îndeplinit visul – bravo! E visul lor, nu al nostru, de ce să fim geloşi? Nu ar fi mai bine să ne cheltuim energia încercand să descoperim care este chemarea noastra şi să o urmăm? Şi, chiar presupunând că altcineva a avut mai multe resurse decat noi, cu ce ne ajută să folosim asta ca o scuză de ce noi nici macar nu încercam să ne realizam visurile? Poate că visurile noastre nu necesită resursele de care a avut parte altcineva. Şi oricum e mult mai productiv să facem efortul să obţinem resursele care ne lipsesc, decât să regretam că nu le avem. Bineînţeles, nu putem să generalizăm, sunt şi romani care ştiu ce vor şsi lupta din răsputeri pentru asta. Spre exemplu, tinerii din Smart Nation, pe care nu pot decât să îi admir pentru entuziasmul şi devotamentul cu care îşi construiesc viitorul.

Ce urmeaza în cariera ta?

Aştept cu mare nerăbdare lansarea noului satelit japonez la care lucrez acum şi care ne va oferi date complet noi faţă de capabilităţile satelitilor curenţi. Sper că asta va da năştere la multe descoperiri importante în viitorul apropiat.

Cum te vezi peste, sa zicem, zece ani?

Nu se ştie niciodata. Mi-as dori să devin profesor la o universitate de renume, dar vom vedea cum stau cu norocul în privinţa asta. Deocamdata ma bucur sa fiu mentor pentru tinerii talentati din Smart Nation. (râde) Una peste alta, printre toate mutările necesare carierei, la un moment dat sper să se ivească şi ocazia de a avea copii.

Un scurt mesaj pentru tinerii români, precum şi pentru comunitatea de pasionaţi formată în programul Smart Nation. Da, ceea ce vreţi cu adevarat să faceti este posibil şi contează. Nu lăsaţi pe nimeni altcineva să aleaga în locul vostru ce veţi realiza în viaţă!

Ce este Smart Nation!

UPC Smart Nation este o platformă online dedicată tuturor celor pasionaţi de tehnologie, pe care îşi propune să îi inspire şi să îi ţină conectaţi la tendinţele globale. Pe platforma smartnation.ro, vizitatorii au acces instant la invenţii şi descoperiri extraordinare, beneficiind totodată de recomandări şi sfaturi practice pentru a utiliza tehnologiile digitale. De asemenea, platforma are ca scop creşterea apetitului tinerilor pentru ştiinţele exacte, oferindu-le acestora posibilitatea să intre în legătură şi să îi aibă ca mentori pe cei mai importanţi oameni de ştiinţă şi vizionari români. Nu în ultimul rând, UPC Smart Nation îi încurajează pe tineri să îşi înscrie ideile spectaculoase din domeniile viitorului – aplicaţii, gaming, digital media, robotică şi astronomie – în concursul Tech School, răsplătindu-i pe câştigători cu 25.000 de Euro .

Sursa: Jurnalul.ro

STUDII. Singurul ajutor constant pe care România l-a acordat de-a lungul anilor moldovenilor îl reprezintă bursele studenţeşti

Efectul burselor pentru basarabeni Din 2007, când România a devenit stat donator pentru ţările în curs de dezvoltare, aceste burse sunt acordate cu scopul de a ajuta pe termen lung piaţa muncii din Republica Moldova, prin instruirea cetăţenilor ei. Strategia are însă efecte inverse: majoritatea studenţilor moldoveni nu se mai întorc în ţara lor, generând astfel fenomenul de exod al creierelor. Bursele de studii şi facilităţile financiare acordate studenţilor din statele în curs de dezvoltare constituie, din anul 2007, principala contribuţie a României pentru asistenţă pentru dezvoltare în ţările în curs de dezvoltare. Aceste fonduri s-au ridicat anul trecut, potrivit unui raport al Ministerului de Externe, la 22,5 milioane euro, mai mult de 50% din ele fiind destinate Republicii Moldova (12,8 milioane euro). Cu toate că aceste burse sunt acordate cu scopul de a ajuta piaţa forţei de muncă din Republica Moldova, prin instruirea cetăţenilor ei, Ministerul Educaţiei nu a făcut niciodată un studiu care să analizeze cât de eficient este acest ajutor. Deşi, la nivel oficial, nu există statistici sau un mecanism de monitorizare postuniversitară, un fost oficial al Ministerului Educaţiei din Republica Moldova, citat într-un studiu al Centrului Român de Politici Europene (CRPE), susţine că doar 10% din studenţii plecaţi la studiu în România se mai întorc acasă. „Nu sunt disponibile date care să ne indice câţi dintre absolvenţii de studii superioare din România se întorc în Republica Moldova şi câţi dintre ei se stabilesc în România. Cu toate acestea, există percepţia printre cei intervievaţi că mai mulţi absolvenţi aleg să se stabilească în România decât să se întoarcă în R. Moldova. La Chişinău există percepţia că procentajul celor întorşi este chiar destul de mic“, arată studiul CRPE. „Nu avem nişte statistici clare, dar presupunem că doar 10% din studenţii plecaţi în România se mai întorc acasă“, a declarat un fost oficial în Ministerul Educaţiei din R. Moldova. Centrul Român de Politici Europene (CRPE) şi reprezentanţa sa din Chişinău au lansat recent un raport ce analizează politica Guvernului român de acordare a burselor studenţilor moldoveni şi pune în discuţie efectele acesteia asupra dezvoltării Republicii Moldova. „Majoritatea burselor sunt pentru studenţii din Republica Moldova. Aici există însă două probleme. La nivel internaţional există discuţii dacă aceste burse trebuie considerate ca asistenţă oficială pentru dezvoltare, bursele acestea nu înseamnă un ajutor direct pentru proiectele de dezvoltare în ţara respectivă. Mulţi studenţi nu se mai întorc în ţara lor şi atunci apare fenomenul numit «exodul creierelor»“, a comentat, pentru RL, Codrat-Alin Teclu, doctorand pentru Fondul de Cercetare Ştiinţifică (FRS-FNRS) la Universitatea din Liège. Preşedintele CRPE, Cristian Ghinea, consideră că acordarea acestor burse studenţilor străini respectă standardele internaţionale, programul însă are nevoie de îmbunătăţiri. „Nu există o evaluare certă a ratei de neîntoarcere. Apoi, cei care se întorc totuşi contribuie la dezvoltarea ţării lor. Sunt multe exemple de oameni educaţi în România, în poziţii-cheie, care susţin transformarea Moldovei. Bursele sunt un program foarte util, noi propunem soluţii ca să-l facem şi mai bun“, a spus Ghinea. „În Moldova mă simt ca într-o cutie de carton“ Tinerii intervievaţi de CRPE s-au arătat dezamăgiţi de situaţia socio-economică din ţara lor şi consideră exodul tinerilor un proces natural. „Exodul de tineri din Moldova mi se pare un proces natural, având în vedere cum stau lucrurile aici. Nu se va schimba degrabă acest lucru. Deci e normal să plece tinerii şi să revină atunci când văd nişte posibilităţi reale de dezvoltare. Tinerii nu pleacă de bine. Pleacă pentru că nu văd oportunităţi şi nu sunt valorificaţi. Totuşi, cu mult noroc şi insistenţă, poate reuşeşti ceva şi la noi“, spune un alt moldovean. „Pentru mine a te întoarce în Moldova înseamnă şi un regres profesional. Când merg în Moldova, mă simt ca într-o cutie de carton şi simt că vreau să o rup şi să evadez din ea. Mă limitează“, a declarat un alt tânăr angajat în România, de 26 ani. Potrivit studiului CRPE, în unanimitate, tinerii din R. Moldova intervievaţi consideră că politica de acordare a burselor este benefică pentru cei care doresc să studieze. Ei spun că tinerii se întorc cu altă mentalitate („una europeană“), altă educaţie, superioară celei din Republica Moldova, şi pot contribui la dezvoltarea ţării. Pe de altă parte, tot ei spun că sunt puţini aceia care doresc să se întoarcă în ţara de origine, motivaţiile fiind legate mai ales de oferta scăzută a locurilor de muncă şi de salarizarea slabă, dar şi de incapacitatea de readaptare la mediul social din Republica Moldova. „Interlocutorii noştri din universităţile din R. Moldova au ridicat şi alte obiecţii faţă de programul de burse româneşti. Ei pun la îndoială chiar motivaţia României în a acorda aceste burse, spunând că nu este o politică de sprijin pentru R. Moldova, ci o formă de atragere a forţei de muncă în România, bursele fiind o formă de integrare mai rapidă a tinerilor bine pregătiţi în societatea românească şi în beneficiul economiei din România“, mai arată studiul. „România are probleme de ordin demografic. Prin invitarea cetăţenilor Moldovei la studii se rezolvă problemele de ordin demografic“, a fost părerea unui reprezentant al unei universităţi din Republica Moldova.

Sursa: Romanialibera.ro