Păltinoasa și Volovăț, singurele localități din județ în care NU se decontează naveta personalului didactic
Urmare a solicitării Instituție Prefectului – Județul Suceava, exprimată în Ședința Comisiei de Dialog Social – Subcomisia învățământ, care a avut loc în data de 5 aprilie 2017, ASI Suceava a înaintat astăzi, 12 aprilie 2017, situația sumelor reprezentând dobânzi legale calculate la diferențe salariale. Această situație cuprinde centralizat sumele necesare, achitate și restante pentru fiecare unitate școlară, afiliată la Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava.
Legat de decontarea cheltuielilor privind naveta personalului didactic și didactic auxiliar, centralizând situația la nivelul județului, am constatat faptul că doar două unități administrativ-teritoriale, comunele Păltinoasa și Volovăț, nu au decontat niciodată aceste sume, deși personalul didactic și didactic auxiliar este îndreptățit să le primească încă din iulie 2015, conform HG 569/2015. La momentul centralizării situației, majoritatea unităților administrative-teritoriale din județ au achitat integral aceste sume. În celelalte unități administrativ-teritoriale există întârzieri de maxim două luni, dar sumele au fost cuprinse în Bugetul local și vor fi achitate la zi.
Am înaintat aceste situații Instituției Prefectului, cu speranța că, în ședința Comisiei de Dialog Social – Subcomisia învățământ din luna mai 2017, vom găsi soluții pentru punerea în plată a drepturilor bănești – dobânzi legale calculate la diferențe de drepturi salariale, precum și pentru decontarea cheltuielilor privind naveta personalului didactic și didactic-auxiliar în comunele Păltinoasa și Volovăț.