Norma de predare a directorilor unităţilor de învăţământ rămâne cea stabilită prin Legea Educaţiei Naţionale
Ministerul Educaţiei Naţionale a decis, în urma solicitării Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ prin scrisoarea trimisă Prim-ministrului Victor Ponta, să amâne, până la data de 1 septembrie 2014, aplicarea prevederilor anexei 5, nota nr. 4, din Legea Bugetului de stat pe anul 2014.
Astfel, norma de predare a directorilor unităţilor de învăţământ rămâne cea stabilită prin Legea Educaţiei Naţionale.
În perioada următoare, Ministerul Educaţiei Naţionale intenţionează să stabilească noi criterii privind degrevarea directorilor de şcoli şi licee, invocându-se faptul că au fost depistate o serie de anomalii în ceea ce priveşte acordarea degrevărilor.
Vă reamintim că, în conformitate cu prevederile Anexei nr. 5., Nota nr. din Legea Bugetului de stat, „La unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care nu se încadrează în bugetul aprobat, calculat conform reglementărilor legale în vigoare, degrevările parţiale de post/normă prevăzute la alin. (10) al art. 263 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, pot fi de până la 4 ore din normă/post didactic.”