În atenția membrilor de sindicat care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07.2017

În ultima perioadă, am primit numeroase sesizări referitoare la intenția cadrelor didactice care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I înainte de data de 01.07.2017- data intrării în vigoare Continuare »

Plângere prealabilă privind echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I

Federatiile sindicale formulează plângere prealabilă împotriva OME nr. 3993/2021- privind echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I. Descarcă documentul aici! Continuare »

Modificări aduse LEN cu privire la ocuparea funcțiilor de director

Începând cu data de 31 mai 2021 a intrat în vigoare modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, privind ocuparea funcțiilor de Continuare »

Demers privind respectarea legii în privința salarizării

Federația Sindicatelor Libere din învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au revenit la MEN cu solicitarea de a dispune măsurile ce se impun pentru a se asigura calculul corect al Continuare »

Cursurile în școli vor funcționa după două scenarii

Astăzi, 28 aprilie 2021, au fost aduse modificări Ordinul Comun Ministerul Educației – Ministerul Sănătății privind măsurile aplicabile în contextul prevenirii infecției cu SARS-COV2. Practic, începând cu data de 5 mai 2021, Continuare »

Acrediat: Lecția în on-line!

Află mai multe și completează Formularul de preînscriere pe: www.fsli.ro/index.php/lectia-in-on-line/ Este un program educațional destinat profesorilor, bazat pe exerciții practice interactivitate și sprijin constant în scopul: dobândirii rapide de competențe digitale cu Continuare »

Modificări aduse Calendarului evaluărilor naționale la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 12 aprilie 2021 a fost publicat  Ordinul nr. 3647/2021 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.462/2021 privind aprobarea Calendarului de administrare a evaluărilor naționale Continuare »

Dreptul la concediul de odihnă trebuie respectat conform legii, nu după cum ”vrea” EDUSAL

În ultima perioadă s-au primit numeroase sesizări că programul EDUSAL obligă unitățile de învățământ ca „pe perioada vacanțelor, întregul personal didactic de predare, inclusiv personalul de conducere, să se afle în concediu Continuare »

Uniunea Europeană – Sinteza discuțiilor din cadrul CDS pentru Educație

Sinteza discuțiilor din cadrul Comisiei de Dialog Social pentru Educație de la nivelul UE din  9 martie 2021 Subiectul principal l-a reprezentat PLANURILE NATIONALE DE RECUPERARE ȘI REZILIENȚĂ. Reprezentantul Comisiei Europene dl. Continuare »

 

LEGEA nr. 53 din 14 martie 2013 privind instituirea Zilei Limbii Române

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1
(1)Se instituie ziua de 31 august ca Ziua Limbii Române.
(2)Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.

Art. 2
(1)Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
(2)Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor prevăzute la art. 1 alin. (2).
(3)Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC

PREŞEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 145 din data de 19 martie 2013