Category Archives: Comunicate

Un sfert de secol împreună!

La puţin timp după evenimentele din ’89, când zorii democraţiei mijeau şi pentru România, câţiva dascăli au înţeles perfect că punerea temeliei unei democraţii adevărate este de neconceput fără existenţa unei organizaţii

Directorul este obligat să convoace în CA, liderul de sindicat

Conform prevederilor Art. 96 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 așa cum a fost modificată prin OUG nr. 49/2014, președintele consiliului de administrație are obligația de a convoca reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative

Ziua de 14 aprilie 2015 este zi nelucrătoare

Conform ART. 28 alin. 4 din Contractul  Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar:  (4) sunt zile nelucrătoare: zile de repaus săptămânal; 1 şi 2 ianuarie; prima, a doua şi a

Întâlnire la Ministerul Finanţelor Publice

Marți, 24 februarie 2015, ora 830, la sediul Ministerului Finanțelor Publice a avut loc o întâlnire a ministrului finanțelor publice, domnul Darius – Bogdan Vâlcov, cu Președintele F.S.L.I., domnul Simion Hancescu, în

Normativele emise de MECS sunt inacceptabile

În data de 11.02.2015, am intrat în posesia proiectului Ordinului privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare la catedră, a structurilor funcţionale pentru personalul de conducere şi a criteriilor

CCM va fi negociat la nivelul grupelor sindicale

În datele de 9 ianuarie și 4 februarie 2015, la convocarea Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean, ședințele Comisiei Paritare, având ca punct unic pe

FSLI atrage atentia asupra nerespectării prevederilor Acordului din octombrie 2014

În data de 2.02.2015, liderii federaţiilor din învăţământ au avut o întrevedere cu conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (M.E.C.S.), respectiv cu ministrul educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu şi cu noul secretar de

FSLI solicită o întâlnire cu Rovana Plumb

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţiei „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” solicită o întâlnire între Rovana Plumb și reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector

Propunere legislativă privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic

Ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop, în calitate de senator, a înregistrat la Senat pentru dezbatere o propunere legislativă care prevede plata diferențelor de drepturi salariale pentru tot personalul didactic și

Bugetele locale trebuie să cuprindă bani pentru decontarea navetei

Conform Art. 37, alin. (2) din OUG 83/2014 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice) publicată în Monitorul Oficial 925 din 18 decembrie 2014, autorităţile