Apel către Ministerul Sănătăţii: Elevii ar trebui să facă orele de educaţie fizică fără mască!

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER” consideră că măsura impusă de Ministerul Sănătăţii de a obliga elevii să poarte mască la orele de educaţie fizică este excesivă şi susţin propunerea Ministerului Educaţiei de a fi eliminată această interdicţie.
Este inexplicabil faptul că, atunci când s-au stabilit măsurile prin ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au afirmat că s-au inspirat din deciziile luate de alte ţări, nu însă şi în ceea ce priveşte purtarea măştilor de către elevi la orele de educaţie fizică. Şi atunci, şi în prezent, elevii din majoritatea ţărilor membre UE nu sunt obligaţi să poarte mască la orele de educaţie fizică. Greşesc specialiştii din aceste ţări sau noi avem o problemă?!
Se pune întrebarea: când este mai mare riscul transmiterii coronavirusului, atunci când elevii îşi petrec timpul liber în mall-uri, în staţiuni, în mijloacele de transport în comun sau la orele de educaţie fizică, păstrând distanţa corespunzătoare?
Semnatarii acestui comunicat consideră că, după o perioadă atât de îndelungată în care elevii au stat departe de şcoală, orele de educaţie fizică, acolo unde există condiţii optime de desfăşurare a acestora, sunt mai mult decât binevenite dacă se fac fără mască şi reprezintă o revigorare fizică şi psihică.
Mai mult, oficialii din Ministerul Sănătăţii ar trebui să ţină cont de riscurile la care sunt expuşi elevii care fac orele de educaţie fizică cu masca pe faţă, având în vedere că masca afectează capacitatea de efort, iar hiperventilaţia pe o durată mai mare de 15 minute cu masca pe faţă nu este indicată, după cum arată specialiştii.
Orele de educaţie fizică se pot organiza, astfel încât să fie evitate sporturile de echipă în spaţiile închise, acestea putând să se desfăşoare în aer liber, pe terenuri de sport corespunzătoare şi cu păstrarea distanţei. Elevilor li se poate impune să poarte mască atunci când se deplasează către şi de la locul de desfăşurare a activităţilor fizice şi până la momentul începerii orei, precum şi după finalizarea orei.
Avem ferma convingere că profesorii de educaţie fizică sunt capabili să-şi organizeze orele, în aşa fel încât să reducă la minimum riscul ca elevii să contacteze virusul.