Oferta de odihnă și tratament pentru anul 2024

După o perioadă plină de provocări și realizări, ca în fiecare an, vă oferim posibilitatea de a vă planifica concediul de odihnă. Tocmai de aceea, am pregătit o selecție de oferte concepute Continuare »

Școlile din România au nevoie urgentă de o strategie de combatere a violenței de orice gen

Sistemul de educație din România își arată din nou vulnerabilitatea în fața cazurilor de violență și abuz, fie că vorbim despre situația de la Școala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul Continuare »

FSLI condamnă consumul de droguri

Consumul de droguri trebuie stopat, iar cei implicaţi în traficul de substanţe, indiferent cine sunt, trebuie să răspundă în faţa legii! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă acţiunea persoanelor care au avut Continuare »

Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la MInisterul Muncii

  În data de 5 iulie 2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a fost înregistrat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar. Descarcă CCMUNSNCIP Continuare »

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație!

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație! Pentru că mi-am respectat elevii și pe părinții acestora! Pentru că m-am săturat de CONTINUA REFORMĂ, fără noimă, fără obiective, fără ținte strategice, Continuare »

Cuvântul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava își reiterează publicația ”Cuvântul Sindicatului” în contextul noilor provocări din domeniul educației. Cuvantul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023 Continuare »

A fost emis Ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anii 2023-2026

A fost emis Ordinul privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ se stat  în Minsterul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii Continuare »

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice! Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin complicii agresorilor din şcoli! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va depune din Continuare »

Școlile din România pot deveni un spațiu periculos!

Elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ îşi exprimă îngrijorarea privind cazul petrecut astăzi într-o unitate de învăţământ din Capitală, unde o colegă, cadru didactic, Continuare »

 

Revista presei – 6.03.2013

http://adevarul.ro/educatie/scoala/analizAdirectorii-scoli-scapa-predat-1_5135a68500f5182b85ce5393/index.html

 ANALIZĂ Ce efecte ar avea degrevarea dascălilor-directori

Ministerul Educaţiei propune să-i degreveze pe directorii de instituţii de învăţământ de obligaţia de a preda, însă măsura ar genera angajări masive şi cheltuieli în sistem pentru că la nivel naţional sunt peste 18.000 de directori şi directori adjuncţi.

Ministerul Educaţiei a pus, ieri, în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care le permite profesorilor care deţin şi funcţii de conducere, îndrumare şi control în grădiniţe, şcoli şi licee să fie scutiţi total de la obligaţia de a preda, fără a li se tăia bani din salariul de dascăl, fondurile fiind asigurate de fiecare instituţie de învăţământ.

Dacă va fi aprobată de Guvern, de aceeaşi clemenţă vor beneficia şi dascălii-sindicalişti care participă la activităţi de monitorizare. Până acum, degrevarea era posibilă doar parţial, iar în cazul directorilor de grădiniţă nu era permisă nicio abatere de la norma didactică.

Scutirea totală de la orele de predare ar genera costuri uriaşe pentru minister, care ar trebui să angajeze mii de profesori, iar dascălii-directori şi-ar ieşi din mână, însă măsura ar putea îmbunătăţi modul în care sunt administrate şcolile şi ar putea introduce manageri privaţi şi în sistemul de educaţie, arată o analiză realizată de „Adevărul“.

Secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a explicat că nu crede că va fi vorba de degrevare totală în cazul directorilor de şcoală, ci numai în cazul celor de grădiniţă.

„Este vorba de degrevare totală sau parţială, aceasta din urmă deja există în sistem. Directorii de grădiniţă cu program prelungit ar putea beneficia de degrevare totală, dar în cazul directorilor de şcoli gimnaziale şi licee, dacă i-am scuti total de ore, ar însemna să angajăm noi profesori care să acopere acea normă, ori vorbim de circa 6.500 de directori. Degrevarea parţială înseamnă mai puţini profesori angajaţi, deci mai puţini bani cheltuiţi, dar oricum lucrul acesta se face deja. “, a explicat Stelian Fedorca.

Se deschide o uşă pentru managerii privaţi

Fostul secretar de stat pe învăţământ preuniversitar din minister, Oana Badea, spune că „degrevarea totală de ore în cazul directorilor de şcoală nu a fost o opţiune până acum fiindcă atunci când ne-am consultat cu profesorii, majoritatea ne-au spus că pierderea contactului direct este o greşeală”, idee susţinută de altfel şi de profesorul de istorie şi de liderul Sindicatului Tinerilor Profesori din România Cornelius Riegler, de la Colegiul Naţional bilingv „George Coşbuc“ din Capitală.

„Din punct de vedere educaţional, degrevarea totală duce la deprofesionalizarea acelor profesori care deţin funcţii de management în conducerea şcolii. Oricum, în momentul de faţă, degrevarea parţială le-a redus orele la patru pe săptămână, ceea ce nu îi încurcă în obligaţiile pe care le au în conducere. Cred că astfel se dechide uşa pentru managerii pivaţi. Dacă se va ajunge la asta, totul va depinde de recrutarea lor. Dacă se va face pe criterii de meritocraţie, va merge bine, dacă nu, va fi mai greu”, a spus Riegler.

„În momentul în care se implementează această măsură, se deschide o uşă pentru managerii privaţi, care nu sunt profesori şi nu au experienţă în sistemul românesc de învăţământ, ori o persoană care este în afara acestui sistem va avea probleme mari în luarea deciziilor. Sper doar că nu asistăm la ordonanţe de urgenţă care rezolvă problemele unor anumite persoane“, a avertizat Oana Badea. Însă, Fedorca a replicat că, „în momentul de faţă, nu se pune problema managerilor privaţi care să ajungă directori de şcoală“.

Directorii, înlocuiţi cu mii de profesori

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, susţine iniţiativa ministerului, pentru că „un director de şcoală ar trebui să fie numai manager pentru a putea face faţă cerinţelor şi situaţiilor, uneori neaşteptate, specifice postului“, însă atrage atenţia asupra impactului financiar.

„De scutire totală se poate vorbi numai la directori, pe când la directori adjuncţi ar trebui să vorbim doar de degrevare parţială. Avem circa 6.500 de directori şi 12.000 de directori-adjuncţi de instituţii de învăţământ preuniversitar în ţara asta, dacă degrevăm total, atunci apare o altă problemă majoră, trebuie angajaţi noi profesori. În cazul liderilor sindicali, nu ar fi o problemă aşa de mare, ei fiind în jur de 120“, a explicat Pop.

Şi liderii sindicali sunt de acord cu degrevarea totală, nu şi cu ideea managerilor privaţi. „Suntem de acord că trebuie să apară noţiunea de degrevare totală, fiindcă avem probleme cu directorii care nu-şi pot îndeplini funcţia din considerente de timp. În ceea ce priveşte managerii privaţi din sistemul de învăţământ, nu cred că România este pregătită pentru aşa ceva“, a declarat liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu.

La nivel mondial, cel mai cunoscut model de management privat al unei instituţii de învăţământ finanţate de stat este reprezentat de „charter schools“ din SUA, considerat unul de succes, potrivit expertului în educaţie Tincuţa Apăteanu, care consideră propunerea ministerului benefică: „Directorii vor avea timp să se ocupe de strategia de dezvoltare a instituţiei de învăţământ, ceea ce va duce la creşterea calităţii actului de management în general“. ;

Epopeea ordonanţelor din Educaţie

O altă ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, iniţiată de fostul ministru Ecaterina Andronescu şi aprobată de Guvern în decembrie 2012, se află chiar în aceste zile în dezbatere parlamentară, după ce noul ministru Remus Pricopie a venit săptămâna trecută cu o nouă serie de modificări.

Acestea vizează revenirea clasei a IX-a la liceu, reintroducerea poziţiilor de educatori cu studii medii în sistemul de învăţământ, eliminarea probei transdisciplinare la Evaluarea Naţională şi introducerea competenţelor lingvistice şi digitale pentru admiterea la liceu.

Printre amendamentele pe textul acestei ordonanţe care urmează să fie discutate şi votate de deputaţii din comisia de învăţământ în şedinţa de azi se numără inclusiv introducerea posibilităţii degrevării totale, nu doar parţiale, de la norma de predare, aplicabilă celor două categorii: personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, şi persoanelor desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ.

Însă, traseul acestei ordonanţe nu se încheie la Camera Deputaţilor, de unde va lua votul probabil săptămâna aceasta, ea trebuie să treacă şi prin dezbaterea Senatului, care este camera decizională.

 

 

http://adevarul.ro/educatie/scoala/doua-burse-19000-euro-anual-Scoala-americana-bucuresti-elevii-top-clasa-vii-a-viii-a-1_513608e100f5182b85d070e8/index.html

Două burse de 19.000 de euro anual la Şcoala Americană din Bucureşti pentru elevii de top din clasa a VII-a şi a VIII-a

Elevii de clasa a VII-a şi a VIII-a cu rezultate foarte bune la învăţătură, care vor să studieze la o facultate din străinătate, se pot înscrie pentru cele două burse de studiu, de câte 19.000 de euro anual, oferite de Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti, timp de patru sau cinci ani. Aceştia vor obţine la final diploma de Bacalaureat Internaţional, recunoscută de universităţile de top din lume.

Anul acesta, Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti a anunţat că oferă două burse pentru anul şcolar 2013-2014, pentru care pot candida elevi cu rezultate şcolare foarte bune din clasele a VII-a şi a VIII-a, până pe 28 martie, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Bursele oferite de Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti acoperă integral taxele de şcolarizare pe parcursul celor patru sau cinci ani de studiu, precum şi costurile activităţilor extra-şcolare. Valoarea anuală a unei burse este de peste 19.000 euro.

Aceste burse ”sunt oferite în fiecare an elevilor care doresc să îşi dezvolte aptitudinile urmând cursurile Bacalaureatului Internaţional, ce le oferă acces la o programă educaţională internaţională şi posibilitatea de a-şi continua studiile în universităţi de top din întreaga lume”, susţin reprezentanţii şcolii private.

Criteriile de selecţie a elevilor

De aceste burse pot beneficia elevi din orice instituţii de învăţământ care demonstrează abilităţi academice remarcabile, nevoia susţinerii din punct de vedere financiar, precum şi implicarea în activităţi extracuriculare, care să facă dovada unui comportament etic.

Câştigătorii burselor pentru cei patru sau cinci ani de studiu vor avea posibilitatea de a se pregăti pentru a obţine diploma Bacalaureat Internaţional în urma programului desfăşurat pe parcursul claselor a XI-a şi a XII-a.

Diplomă de Bac internaţional

”Bacalaureatul Internaţional reprezintă unul dintre cele mai riguroase cursuri pre-universitare şi se bazează pe un model universal ce cuprinde multiple elemente educaţionale specifice mai multor ţări”, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, toţi bursierii absolvenţi ai Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti care au obţinut o astfel de diplomă au fost acceptaţi cu bursă totală sau parţială de către universităţi de top din Europa, America de Nord sau Australia.

De asemenea, reprezentanţii şcolii spun că elevii interesaţi de aceste burse sunt invitaţi, împreună cu părinţii în data de 13 martie, la o sesiune de informare, pentru a obţine datele cu privire la programul de burse.

 

http://adevarul.ro/educatie/scoala/ce-recomanda-uniunea-europeana-imbunatatireasistemului-invatamant-1_5135d64300f5182b85cf5b4c/index.html#

Ce ne recomandă Uniunea Europeană pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ

Un document elaborat de Comisia Europeană cu recomandările pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie, care vizează în special pregătirea tinerilor pentru piaţa muncii, va fi dezbătut, marţi, în Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor.

Uniunea Europeană ne recomandă, prin documentul „Rethinking Education: Investing in skills for better socio-economic outcomes”, elaborat în noiembrie anul trecut şi pus marţi în dezbaterea comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, să implementăm în sistemul educaţional materii transdisciplinare, care contribuie la dezvoltarea abilităţilor pe mai multe arii, care creează şanse mai mari de angajare la sfârşitul studiilor.

De altfel, conform Legii Educaţiei Naţionale, materiile transdisciplinare urmau să fie introduse în curriculumul preuniversitar până în 2016, când ar fi ajuns şi probă la Evaluarea Naţională (Capacitate), însă lucrul acesta nu se va mai întâmpla după ce modificările aduse de Ministerul Educaţiei unei ordonanţe urgenţă din decembrie 2012 vor trece de Parlament, luna aceasta.

Comisia Europeană recomandă României şi celorlalte state membre să facă reforme în educaţie pentru a combate şomajul în rândul tinerilor şi pentru a-i ajuta să-şi dezvolte aptitudinile astfel încât să se poată angaja mai uşor.

Iată cele şase recomandări făcute de Comisie:

1. Promovarea excelenţei în educaţia vocaţională (profesională) şi training (VET). Este vorba de specializare pe domenii specifice, în anumite meserii, vizând în mod special domeniile unde nu sunt destui profesionişti şi este o cerere mare pe piaţă.

2. Creşterea performanţelor şcolare ale grupurilor de copii care abandonează şcoala şi nu au niciun fel de calificare care să-i recomande pe piaţa muncii în vreun domeniu anume.

Comisia ne recomandă să punem accent în special pe alfabetizarea copiilor şi identificarea de foarte devreme a celor care au probleme la scris, citit şi învăţarea noţiunilor matematice de bază şi acordarea de susţinere individuală, cât şi implementarea de strategii bazate pe studii care să ajute la prevenirea abandonului şcolar.

3. Promovarea acumulării de abilităţi transdisciplinare care cresc posibilitatea de angajare, cum ar fi iniţiative antreprenoriale, abilităţi digitale şi învăţarea de limbi străine. Abilităţile transdisciplinare trebuie promovate din fazele incipiente ale educaţiei şcolare şi până la sfârşitul facultăţii, recomandă Comisia Europeană.

De asemenea, trebuie formulate şi metode prin care se pot verifica abilităţile transdisciplinare.

Un alt lucru important este ca tinerii să nu părăsească sistemul de învăţământ fără să aibă măcar o experienţă antreprenorială, adică să facă practică într-o firmă, lucru care se aplică în special elevilor de la şcolile profesionale.

4. Reducerea numărului de adulţi necalificaţi. UE recomandă strategii la nivel naţional pentru a-i ajuta pe cei care au părăsit deja sistemul educaţional să se califice pe un domeniu. Este vorba tot de stagii de practică la companii şi experienţă acumulată în afara şcolii. De asemenea, Comisia mai recomandă formularea unui ghid educaţional care să ofere training specific pentru fiecare individ în funcţie de domeniu.

5. Comisia ne recomandă modernizarea şcolilor cu noile suporturi tehnologice (calculatoare, tablete) pentru a le facilita elevilor accesul mai rapid la informaţie şi concretizarea bazelor informatice educaţionale, un fel de biblioteci virtuale de unde elevii îşi pot procura materialele de curs şi de lectură de pe calculator sau tabletă.

6. Educarea profesorilor în ceea ce priveşte noile metode de predare. Este vorba despre calitatea actului pedagogic, celebrul „teacher training” din străinătate prin care se urmăreşte pregătirea constantă şi instruirea cadrelor didactice pentru a face faţă noutăţilor şi schimbărilor.

Pe scurt, Uniunea Europeană ne recomandă reforme care ne-ar aduce în pas cu Occidentul. Ţări precum Germania sau Marea Britanie deja aplică metode educaţionale inovatoare, în special cele de ordin tehnologic.

Universităţi din Anglia deja le dau studenţilor care învaţă la distanţă tablete prin care să acceseze biblioteci virtuale unde se află tot suportul material de care au nevoie.

Comisia Europeană atrage atenţia că nici una din aceste reforme nu se poate implementa dacă nu creşte bugetul educaţiei, care, în România, nici în momentul de faţă nu a ajuns la nivelul de 6%, prevăzut încă din 2008 în Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat de toate partidele politice.

Comisia mai recomandă dezbateri publice pe tema fondurilor pentru ca fiecare ţară membră să dezvolte mecanisme specifice pentru atragerea acestora pentru educaţie.

 

http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/aproape-450-elevi-mehedinteni-abandonat-scoala-1_513619e200f5182b85d0ca9c/index.html

Aproape 450 de elevi mehedinţeni au abandonat şcoala

De la un an la altul, numărul elevilor mehedinţeni care renunţă la şcoală este tot mai mare. Aproape 450 de elevi din judeţ au decis să nu se mai prezinte la cursuri în partea a doua a acestui an şcolar.Principalele motive, pentru care şcolarii aleg să nu mai urmeze cursurile unei unităţi de învăţământ, sunt dintre cele mai diverse. De cele mai multe ori însă, veniturile financiare ale părinţilor reprezintă principalul motiv pentru care copiii nu mai pot învăţa. Există şi cazuri în care, cei care le-au dat viaţă îi încurajează pe copii să muncească de la vârste fragede, în loc să studieze pentru a duce o viaţă mai bună, decât au avut-o până în acel moment.

În urma situaţiilor raportate de către unităţile şcolare din judeţul Mehedinţi, la sfârşitul semestrului I, din anul şcolar 2012-2013, se înregistrează 435 de elevi neşcolarizaţi. La clasele I –IV figurează un număr de 41 de elevi, la cei din clasele V-VIII sunt 80, în vreme ce 314 elevi provin din clasele IX-XIII.

Mulţi părinţi şi-au retras copiii de la şcoală fie pentru că nu au avut posibilităţi ca să îi întreţină sau au preferat să-i ţină acasă pentru a-i ajuta la treburile gospodăreşti. Hainele şi încălţămintea sunt scumpe iar bani de rechizite, transport şi pacheţel nici nu poate fi vorba. Aşa se face că numărul mare de tineri care renunţă la şcoală este întâlnit la elevii care provin din mediul rural, pentru că aici copiii sunt nevoiţi să înceapă şcoala vieţii.

„Motivele pentru faptul că nu mai vin la şcoală sunt cauzate, în principal, că provin din familii dezorganizate sau au părinţii plecaţi în străinătate. Altă cauză este condiţia socială, în sensul că sunt familii cu venituri mici şi nu îşi mai pot permite să îşi ţină copii la şcoală”, a spus Monica Ponea, inspector şcolar de specialitate pentru mentorat în cadrul IŞJ Mehedinţi. În perioada similară a anului trecut, peste 300 de tineri au renunţat la şcoală, majoritatea luând drumul străinătăţii.

 

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Soala-gimnaziala-ioan-opris-turda-scoala-verdecu-premiu-1_5135df9000f5182b85cf8f2d/index.html

Şcoala Gimnazială „Ioan Opriş” din Turda, şcoală „verde“ cu premiu

Clujul are premianţi la concursul naţional „Şcoli pentru un viitor verde – Edupet“. Şcoala Gimnazială „Ioan Opriş” din Turda s-a clasat pe locul al II-lea datorită proiectului inovativ prezentat.

“Unitatea a participat la secţiunea 7-11 ani şi s-a clasat pe a doua poziţie a podiumului graţie implicării deosebite a profesorilor coordonatori Stanca Baraian-Surd, Florentina Moldovan, Mariana Cosma, Liana Grecu şi Ioana Macavei“, anunţă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Andreea Coroian.

Şcoala Gimnazială „Ioan Opriş” Turda îşi va ridica premiul vineri, 15 martie, la ora 11, în cadrul unei festivităţi care va avea loc la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale.

 

http://adevarul.ro/locale/tulcea/foto-sigure-scolile-tulceae-300-incidente-semnalate-inspectoratului-Scolar-judetean-intr-un-singur-semestru-1_5135caea00f5182b85cf1cb8/index.html

FOTO Cât de sigure sunt şcolile din Tulcea? Peste 300 de incidente semnalate Inspectoratului Şcolar Judeţean într-un singur semestru

Bătăi în şcoală, bătăi în faţa şcolii, bătăi la evenimente organizate de şcoală, toate acestea s-au petrecut în numai câteva luni. Furturi, insulte, agresiuni, şantaj, distrugere, consum de alcool, chiar şi trafic de etnobotanice: acestea sunt incidentele semnalate pe primul semestru al anului şcolar 2012 -2013, conform unei analize a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Tulcea.

În cursul săptămânii trecute, în curtea Colegiului Tehnic Henri Coandă din Tulcea, Alexandru, un băiat de 19 ani care studiază la seral, a fost lovit de un grup de tineri, etnici romi. Unul dintre aceştia, Albert, de 16 ani, l-a lovit cu un cuţit în spate.

Nu este primul incident petrecut la această şcoală. În cursul anului trecut, un băiat de 17 ani, elev tot la Colegiul Henri Coandă, a folosit un spray paralizant în clasă, astfel că mai mulţi elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La un liceu de prestigiu, Spiru Haret, în cursul lunii trecute mai multe eleve s-au bătut iniţial în baie, după care au continuat bătaia în stradă (chiar pe aleea din faţa liceului).

La balul bobocilor, un profesor de la Colegiul Dobrogean Spiru Haret a fost lovit de un fost elev care venise să îşi ia prietena acasă.

Mama unei fetiţe de la şcoala 6 a reclamat, de curând, faptul că fiica ei, de 9 ani, a fost lovită de mai multe ori de un coleg de clasă.

Analiză a ISJ: 306 cazuri semnalate într-un semestru

Cele mai multe au fost cazuri de violenţă fizică uşoară, fără arme (lovire): 131 de astfel de situaţii au fost înregistrate în primul semestru, în şcolile din judeţul Tulcea. Au mai fost înregistrate 31 de cazuri de instigare la violenţă şi 28 de cazuri de distrugere a bunurilor şcolii.

Pe categorii, iată care sunt incidentele despre care fac vorbire reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea:

1. Cazuri de atac la persoană: patru situaţii de discriminare şi instigare la discriminare, 24 de situaţii de insulte grave, repetate, 23 de situaţii de ameninţări repetate, un caz de şantaj, 13 de înşelăciune, 31 de situaţii de instigare la violenţă, 131 de situaţii de lovire, două fapte privitoare la viaţa sexuală, două cazuri de violenţă fizică gravă, fără armă (vătămare corporală gravă).

2. Cazuri de atentate la securitatea unităţii şcolare: trei situaţii de introducere a unor persoane străine în curtea şcolii.

3. Cazuri de atentate la bunuri: 11 situaţii de însuşire a bunului găsit, patru situaţii de furt sau tentativă de furt, 28 de cazuri de ditrugere a bunurilor şcolii şi şapte cazuri de consum de alcool.
A mai fost înregistrat, de asemenea, un caz de trafic de stupefiante şi alte 21 de alte cazuri particulare.

http://www.cotidianul.ro/bugetarii-ar-putea-avea-o-minivacanta-208197/

Bugetarii ar putea avea o minivacanţă

Agenţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi Asociaţia Litoral – Delta Dunării propun ca bugetarii să aibă o minivacanţă în perioada 1 şi 6 mai, legând astfel 1 mai cu zilele libere de Paşte.

Propunerea agenţiilor a fost înaintată deja Ministrului Turismului şi în aceasta se sugerează ca 2 şi 3 mai să fie declarate zile libere la nivel naţional.

Cel mai probabil, propunerea va fi discutată miercuri în şedinţa de Guvern.

 

http://www.cotidianul.ro/revenirea-clasei-a-ix-a-la-liceu-aprobata-de-camera-deputatilor-208142/

Revenirea clasei a IX-a la liceu, aprobată de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 223 de voturi „pentru”, 90 de voturi „împotrivă” şi 5 abţineri, OUG 92/2012 privind unele măsuri în domeniul învăţământului, stabilind, între altele, revenirea clasei a IX a la liceu şi reintroducerea poziţiilor de educator şi învăţător cu studii medii.

Comisia de învăţământ a adus amendamente OUG 92/2012 referitoare la luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării şi plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de cadrele didactice, care au fost adoptate de plen.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a precizat în plen că este de acord cu amendamentele comisiei.

Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, Senatul fiind decizională.

 

 

 

http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013030683933/Social/Sindicalistii-din-Educatie-vor-salariu-de-profesor-pe-munca-de-sindicalist.html

Sindicaliștii din Educație vor salariu de profesor, pe muncă de sindicalist

„Prietenia“ ușor exagerată dintre Ministerul Educației și sindicaliștii din domeniu, naște legi cel puțin controversate și injuste, în favoarea clară a sindicaliștilor care sunt o clientelă veche a actualului Guvern. Astfel, a fost înfiripată o nouă ordonanță de urgență, aflată momentan în dezbatere publică și care definește o nouă funcție în învățământ, cea de profesor-sindicalist care este plătit fără să fie nevoit să predea măcar o oră din programa școlară, relatează un articol postat pe site-ul lacoltulstrăzii.ro.
Legea Educației Naționale, articolul 263, alineatul 10, prevede degrevarea parțială de norma didactică de predare a profesorilor care au și atribuții (conducere, îndrumare, control). Este o prevedere normală, pentru că aceste persoane îndeplinesc acele atribuții tot ca sarcină de serviciu, iar numărul total de ore muncite să rămână constant, deci orele folosite pentru alte activități se scad din norma didactică. Această formă inițială a legii, este modificată de ordonanța de urgență cu următoarea completare: „De același drepturi pot beneficia și persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative din învățământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ, aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. „. Totodată, ordonanța de urgență mai prevede și faptul că „pe perioada degrevării se păstrează drepturile salariale“. De asemenea, în ordonanța de urgență se mai specifică posibilitatea „degrevării totale sau parțiale, din norma didactică, respectiv din postul didactic, pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control, ca urmare a îndeplinirii unor responsabilități specifice funcțiilor de conducere, de îndrumare și de control, precum și pentru persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative din învățământ ca urmare a participării la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ“.
Cu alte cuvinte, conform ordonanței de urgență, degrevarea poate fi totală, nu doar parțială, ceea ce înseamnă că profesorii care își folosesc tot timpul în scopul activităților care prevăd alte arii profesionale decât predarea, vor beneficia în continuare de salariul de profesor. O întrebare retorică ar fi, dacă profesorul nu predă nici o oră de curs, de ce se mai numește profesor și de ce este remunerat ca atare? Miza întregului text nu este însă asta, ci introducerea unor persoane desemnate de sindicate pentru monitorizarea și evaluarea calității, care în virtutea acestei desemnări vor fi scutiți de munca la catedră, dar vor fi plătiți în continuare din bani publici. De precizat faptul că sindicatele sunt organizații private, participarea la activitățile lor de către membri se face prin voluntariat. Nu obligă nimeni acești profesori să fie voluntari la sindicat. În fapt, ei nici nu au cine știe ce responsabilități în domeniu. Vor fi pur și simplu niște funcționari ai sindicatelor plătiți din banii noștri, ai tuturor.

http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013030683959/Social/Clasa-a-IX-a-revine-la-liceu.html

Clasa a IX-a revine la liceu

Modificările din sistemul Educației se țin lanț, elevii fiind primii care au de suferit din cauza schimbărilor legislative făcute de Guvernul Ponta. Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, revenirea clasei a IX-a la licei și reintroducerea posturilor de învățător cu studii medii, cu 223 de voturi pentru, 5 abțineri și 90 de voturi împotrivă.
Comisia de învăţământ a adus amendamente OUG 92/2012 referitoare la luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării şi plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de cadrele didactice, care au fost adoptate de plen. Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a precizat în plen că este de acord cu amendamentele comisiei. Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, Senatul fiind decizională. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a propus, săptămâna trecută, modificarea Legii educaţiei în sensul menţinerii clasei a IX-a la liceu, demersul fiind agreat atât de sindicatelele din învăţământul preuniversitar şi universitar, cât şi de părinţi. Pricopie a declarat, atunci, pentru MEDIAFAX, că propunerea a fost avansată Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, urmând să fie parcurşi paşii necesari pentru legiferarea modificării.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/propaganda-religioasa-penibila-la-o-gradinita-din-capitala-copiii-intrebati-daca-nu-c.html

Propagandă RELIGIOASĂ penibilă la o grădiniță din Capitală. Copiii, întrebați dacă “nu cumva fac păcatul ONANIEI”

Un tătic care s-a dus să-și ia copilul de la grădiniță, a găsit în sala de clasă un “Îndreptar de spovedanie”, care conține întrebări total nepotrivite pentru niște micuți de 4-5 ani. Printre altele, cartea le cere copiilor să mărturisească dacă au “privit cu plăcere la împreunarea câinilor” sau la “filmele și revistele pornografice”.

Părintele care a făcut descoperirea apostat întregul text pe pagina sa de Facebook, de unde a fost imediat preluată de alți utilizatori, curioși să afle despre ce grădiniță este vorba. Bărbatul a precizat doar că a găsit cartea într-o sală de clasă unde învățaseră până acum câteva luni copiii din grupa mică și mijlocie. întrebându-se dacă nu cumva educatorii le-au pus micuților astfel de întrebări.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-14355481-macelarirea-legii-educatiei-camera-deputatilor.htm

Macelarirea Legii Educatiei in Camera Deputatilor

Inca de la promulgarea Legii Educatiei Nationale (LEN, nr. 1/2011) au fost grupuri de interese profund nemultumite de prevederile care aduceau mai multa transparenta si control mai usor al publicului asupra a ceea ce se intampla in scoli. In repetate randuri au fost incercari – unele reusite, altele nu – de a reformula aceste prevederi. Lucrul acesta s-a intamplat mai ales in Parlament, unde lobby-ul de acest tip are mare succes. In continuare se intampla la fel, scrie Ovidiu, pe blogul La Coltu’ Strazii.

Noul prilej este dat de ordonanta de urgenta a Guvernului 92/2012, care, in sine, prevedea mai multe schimbari discutabile (unele prorogari de termene, revenirea clasei a IX-a la liceu, reintroducerea functiei de educator si mai multe schimbari cu privire la asigurarea calitatii in invatamantul universitar). Deputatii au profitat de dezbaterea legii de aprobare a ordonantei pentru a adauga si alte modificari ale legii educatiei nationale.

In primul rand, se schimba componenta consiliilor de administratie (CA). A fost de la inceput un ghimpe in coasta celor mai conservatori dintre angajatii sistemului, pentru ca LEN aducea ca noutate ca majoritatea membrilor CA ai scolii urmau sa fie din randul comunitatii (reprezentanti ai parintilor sau ai autoritatilor locale). Comisia de educatie a Camerei Deputatilor a rasturnat aceasta prevedere, revenind la situatia anterioara, in care majoritatea CA este data de profesori. Mai mult, este eliminata si prevederea care spunea explicit ca presedintele CA este altul decat directorul. Se revine astfel la practica in care parintii sunt tinuti departe de deciziile scolii. Asa cum aratam intr-un articol anterior, opinia ca parintii sunt doar sursa de ‘fondul clasei’ si sprijin logistic este larg raspandita in scolile romanesti. Comisia isi motiveaza amendamentul prin argumentul ‘Pentru adecvarea structurii consiliului de administratie la specificul sistemului de invatamant’, sau altfel spus sa nu schimbam nimic ca stim noi mai bine.

Alte schimbari importante sunt la invatamantul universitar. Comisia de educatie a hotarat, fara a se consulta cu cineva, sa propuna eliminarea a celor mai importante sanctiuni pe care Ministerul le-ar putea da unor universitati ce incalca grav raspunderea publica asumata: suspendarea finantarii publice, respectiv propunerea unui proiect de lege privind reorganizarea sau chiar desfiintarea institutiei. Singura parghie pentru pedepsirea unei universitati care refuza sa respecte legea ramane schimbarea rectorului.

In aceeasi ordine de idei, este eliminat si articolul care spune prevede obligativitatea verificarii de catre Ministerul Educatiei a conformitatii legale a Cartei Universitare, inainte de intrarea acesteia in vigoare.

Sa mergem mai departe: comisia s-a gandit cu drag si la plagiatori, spre exemplu (pai se putea?). Conform LEN, Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diploma de studii atunci cand se dovedeste ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin inculcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara. Priviti acum cum arata articolul reformulat (sublinierile mele):

Rectorul, cu aprobarea senatului universitar, poate solicita instantei competente anularea unui certificat sau a unei diplome de studii atunci cand se dovedeste, prin actiuni de control intern, control al Ministerului Educatiei Nationale sau o constatare a organelor abilitate ale statului, ca s-a obtinut prin mijloace frauduloase sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara.

Adica la tribunal, domnule, nu asa, oricum!

O schimbare subtila este eliminarea prevederii care spune ca la constituirea societatilor comerciale, a fundatiilor sau a asociatiilor, institutia de invatamant superior de stat poate contribui exclusiv cu bani, brevete de inventie si alte drepturi de proprietate industriala. Acest articol impiedica ‘sifonarea’ patrimoniului universitatilor publice (spre exemplu, terenuri cu miza imobiliara) prin infiintarea de firme sau fundatii. De ce a fost ‘nevoie’ sa fie modificat e evident. Chestiunea patrimoniului este o durere mai veche a baronilor universitari.

Si inca. LEN prevede ca evaluarea scolilor doctorale (i.e. locurile alea unde plagiatorii iau diplome) se face de catre ARACIS sau alte agentii independente de evaluare a calitatii. Comisia a inlocuit ARACIS cu CNATDCU. Diferenta semnificativa este ca sub primul acronim gasim o institutie independenta, in timp ce sub cel de-al doilea este una controlata de Minister. Am vazut deja asta-vara ca, la nevoie, CNATDCU poate fi schimbat peste noapte, daca iese din cuvantul ministrului.

Si la final, bomboana de pe coliva: sunt incluse toate prevederile din proiectul de ordonanta de urgenta cu privire la degrevari, in beneficiul sindicalistilor, despre care vorbeam in articolul de ieri. Cu alte cuvinte, publicarea pe site-ul Ministerului a fost doar o gluma cinica, pentru ca aceste lucruri sunt cuvant cu cuvant in forma promovata de Camera Deputatilor.

Camera decizionala este Senatul, deci cel putin teoretic mai pot fi facute schimbari. Dar daca aruncam o privire la componenta comisiei de specialitate a Senatului, cu Andronescu presedinta, rezultatul este previzibil.

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14355489-simulare-bacalaureat-2013-promovabilitate-56-suceava-simularea-examenelor-bac-notele-fost-trecute-catalog.htm

Simulare Bacalaureat 2013: Promovabilitate de 56% in Suceava la simularea examenelor de BAC. Notele au fost trecute in catalog

Rezultatele simularii examenului de Bacalaureat au aratat ca in judetul Suceava promovabilitatea a fost de 56,06%, a declarat Gabriela Scutaru, inspectorul adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Suceava, citat de Agerpres. La simulare elevii au sustinut doar probele de Limba si literatura romana, Matematica si Istorie, iar notele au fost trecute in catalog.

Inspectorul adjunct a declarat ca la simulare s-au prezentat aproximativ 6.500 de elevi de clasa a XII-a. S-au inregistrat 1.404 de note intre 1,00 si 4,99 si 39 de note de 10. Cele mai bune rezultate s-au obtinut la colegiile nationale „Petru Rares”, „Stefan cel Mare” si „Mihai Eminescu”, toate din Suceava, la Scoala Crestina „Filadelfia” din Suceava si la Colegiul Militar „Stefan cel Mare” din Campulung Moldovenesc, scrie Agerpres.

O noua sesiune de simulare a examenului de Bacalaureat va avea loc in luna mai.

In 2012, promovabilitatea la Bacalaureat
in Suceava a fost de 46,98%, iar in 2011 a fost de 65,03%.

Botosani: Promovabilitate de 64% la simularea examenului de Limba romana din cadrul Evaluarii Nationale

In Botosani, promovabilitatea la simularea evaluarii nationale la Limba romana a fost de 64%, a anuntat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean, Catalina Lupascu, citat de Agerpres. Potrivit oficialului, la simulare au participat 4.526 de elevi, dintre care 2.897 au fost declarati promovati, obtinand note de peste 5,00.

Statisticile inspectoratului arata ca patru elevi au obtinut nota 10, iar 4% dintre participantii la examen au luat note intre 9,00 si 9,99.

Amintim ca in urma cu un an o treime dintre absolventii de clasa a VIII-a au luat note sub 5 la evaluarea nationala.

Botosani: Promovabilitate de 24,06% la simularea la Bacalaureat. In trei licee promovabilitatea la Matematica a fost zero

Procentul de promovabilitate la simularea examenului de Bacalaureat din luna februarie este de 24,06%, a anuntat pe 19 februarie Inspectoratul Scolar Judetean. La simularea Bacalaureatului la disciplinele Matematica si Istorie au fost inscrisi 3.738 de elevi de clasa a XII-a, iar dintre acestia doar 862 au fost declarati admisi, transmite Agerpres.

La istorie, promovabilitatea a fost de 46,21%, la matematica-informatica – 38,38%, matematica-stiinte ale naturii – 29,81%, matematica tehnologic – 6,41%, matematica-pedagogic – 28,57%.
In trei dintre liceele din judetul Botosani, promovabilitatea la matematica a fost zero.

In 2012, promovabilitatea la Bacalaureat in Botosani a fost de 38,9%.

Covasna: 21% dintre elevi au trecut proba de Matematica la simularea Evaluarii Nationale

La simularea Evaluarii Nationale, in judetul Covasna 21% dintre elevii prezenti la testare au obtinut nota de trecere la Matematica. Potrivit rezultatelor finale anuntate de Inspectoratul Scolar Judetean Covasna, promovabilitatea la cele trei probe – Limba romana, Limba maghiara si Matematica, a fost in medie de 50,15%.

La Matematica 374 de elevi, adica sub 21% din totalul candidatilor, au obtinut nota 5. La aceasta proba au fost 18 medii de 9 si trei de 10.

Proba de Limba si literatura romana a fost sustinuta de 1.809 elevi, dintre care 977 au luat note de trecere, promovabilitatea la aceasta proba fiind de 54%. Si aici au fost 114 note peste 9 si noua note maxime, scrie Agerpres.

La Limba maghiara, promovabilitatea a fost de peste 75%, din cei 953 elevi declarati admisi 83 au avut note peste 9, iar unul nota 10.

La examenul de Evaluare Nationala sustinut in vara anului trecut de elevii claselor a VIII-a procentul de promovabilitate a fost de aproape 45% la Matematica, de circa 58% la Limba si literatura romana si de 94% la proba de Limba materna sustinuta de elevii claselor cu predare in limba maghiara.
Rezultatele au fost mult mai slabe decat in anii anteriori, respectiv 2010 si 2011, cand promovabilitatea a fost de 76, respectiv 68,4% la Matematica, de 78, respectiv 79% la Limba si literatura romana si de 93,8, respectiv 96,7% la Limba maghiara.

Hunedoara: In noua licee, promovabilitate zero la simularea Bacalaureatului

17,76% dintre absolventii de liceu din Hunedoara care s-au inscris la testele de simulare a Bacalaureatului au obtinut medii de trecere la examen, in noua dintre liceele din judet procentul de promovabilitate fiind zero, transmite Agerpres.

La simulare s-au inscris 4.582 de elevi, dintre care doar 2.703 au participat la toate cele patru teste, trei dintre viitorii absolventi fiind eliminati din examen pentru ca au incercat sa copieze.

„Din cei 2.703 elevi care au participat la probele simulate pentru Bacalaureat, doar 480 au fost admisi, ei obtinand o medie peste 6,00. In general, matematica a fost disciplina din cauza careia s-au obtinut notele mici”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Hunedoara, prof. Marta Mate.

La matematica aproape o jumatate dintre lucrari au fost notate intre 1,00 si 1,99, in timp ce numai o singura teza a primit nota 10.

Deoarece din cele 36 de licee existente in judetul Hunedoara, in noua unitati de invatamant nu a promovat nici un elev, conducerea Inspectoratului Scolar Hunedoara a stabilit adoptarea mai multor masuri, printre care suplimentarea orelor de pregatire pentru Bacalaureat.

La Bacalaureatul din 2012, promovabilitatea a fost de 25,62%.

 

http://jurnalul.ro/stiri/observator/nu-se-modifica-modalitatea-de-admitere-in-clasa-a-ix-a-635991.html

Nu se modifică modalitatea de admitere în clasa a IX-a!

Elevii şi părinţii pot sta liniştiţi anul acesta, pentru că Ministerul Educaţiei Naţionale nu va modifica modalitatea de admitere în clasa a IX-a, pentru anul şcolar în curs, 2012-2013.
“Metodologia privind Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, aprobată prin OMECTS nr. 5.606/31.08.2012, care vizează accesul în învăţământul liceal, rămâne valabilă în forma în care a fost adoptată. Ministerul Educaţiei Naţionale nu a operat şi nici nu va opera vreo modificare pentru anul şcolar în curs. Elevii se vor pregăti pentru susţinerea examenelor naţionale aşa cum deja s-a prevăzut prin actele oficiale emise de instituţia noastră”, anunţă oficialii ministerului.

În deciziile sale, Ministerul Educaţiei Naţionale se bazează pe principiul stabilităţii, dar şi pe dialogul continuu şi constructiv cu toţi actorii implicaţi în sistemul de educaţie – elevi, studenţi, cadre didactice, sindicate şi părinţi. Drept urmare, orice modificare fundamentală pe care reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale o analizează va fi, înainte de toate, supusă dezbaterii publice.

http://www.puterea.ro/articol/senat_liviu_pop_a_obtinut_in_comisii_deblocarea_angajarilor_pentru_bugetari

SENAT: Liviu Pop a obţinut în comisii deblocarea angajărilor pentru bugetari

Comisia de buget-finanţe şi Comisia pentru muncă a Senatului reunite au hotărât, marţi, deblocarea angajărilor în sectorul bugetar (indiferent de domeniu), care au fost impuse pe timpul guvernului Boc. Iniţiativa aparţine chiar preşedintelui Comisiei de muncă, Liviu Pop (PSD), care a recunoscut ziariştilor prezenţi că nu s-a consultat cu premierul Victor Ponta înainte de a propune acest amendament.

În 2009, Guvernul României condus de Emil Boc a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care s-a limitat ocuparea posturilor de bugetari la doar 15% din funcţiile rămase libere din diverse motive şi „numai în cazuri temeinic justificate” sau după regula un angajat nou la şapte plecaţi şi doar prin memorandum aprobat de Executiv. Această măsură a fost prelungită şi în anii următori, ba chiar şi Cabinetul Ponta a menţinut-o, cu toate că vorbea despre o nuanţare a aplicării ei, pentru a evita blocajele cauzate de lipsa de personal

Iată că această limitare ar putea fi ridicată prin iniţiativa lui Pop, care şi-a explicat gestul prin faptul că învăţământul şi sănătatea nu pot să facă angajări şi sunt probleme mari în administraţiile locale. El a dat exemplu comuna Bogdan Vodă (5.000 de locuitori) unde a rămas doar primarul şi patru oameni şi nu au nici măcar contabil.

Finanţele avertizează că e vorba de 209.000 de posturi

Specialiştii Ministerului Finanţelor Publice veniţi la şedinţă, conduşi de secretarul de stat Ion Ghizdeanu, au încercat în zadar să îi explice senatorului PSD că există deja legislaţie specială pentru ocuparea posturilor din învăţământ şi sănătate, iar aşa-numitele „posturi unice” rămase libere, cum este şi cazul celui de contabil din primăria de la Bogdan Vodă, se pot ocupa fără probleme conform legislaţiei în vigoare, pentru că limitarea angajărilor nu le vizează. De altfel, ordonanţa lui Boc prevedea încă de la început că administraţiile locale care au până la 10 locuri pot să angajeze un om la două posturi vacantate. Respectarea înţelegerilor cu FMI a fost un alt argument invocat de trimişii MFP.

Cea mai interesantă obiecţie a reprezentanţilor Ministerului Finanţelor este aceea că se deblochează nu numai posturile de care vorbeşte Pop, ci 209.000 de locuri de muncă de bugetari vacantate din 2009 încoace. Liviu Pop a susţinut că se referă numai la posturile ce se vor vacanta în 2013, care sunt deja bugetate şi fără depăşirea numărului convenit cu FMI (1.187.000 de bugetari). „Lucrurile sunt foarte simple: se vacantează un post, există buget, se scoate la concurs. Nu e nevoie să se vacanteze şapte posturi pentru a angaja o persoană”, crede Pop.

Deputaţii au ultimul cuvânt

Senatorul PDL Marius Bălu a propus o deblocare selectivă, doar pe educaţie şi sănătate, şi a explicat că, din experienţa sa (fost prefect şi preşedinte de consiliu judeţean), „prefecturile şi consiliile judeţene funcţionau poate chiar mai bine cu doar 60-70% din angajaţi”. Colegul său de partid senatorul Ovidiu Isăilă a adăugat că ar fi bine să se permită angajări şi în alte domenii, acolo unde e nevoie, dar numai pe baza unei note de fundamentare aprobate de Guvern. Propunerile lor au fost respinse. La vot, doar democrat-liberalii Marius Bălu şi Andrei Volosevici au votat împotriva amendamentului lui Pop, iar Ovidiu Isăilă şi liberalul Edgar Petru s-au abţinut.

Măsura propusă de Liviu Pop, şeful Comisiei de muncă a Senatului, asumată şi de preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Cosmin Nicula (PSD), a trecut astfel de comisiile reunite şi urmează să fie aprobată de plenul Senatului, apoi şi de Camera Deputaţilor, care are decizia finală.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/modificarile-in-legea-educatiei-au-fost-adoptate-vezi-care-sunt-noutatile-295296.html

Modificările în Legea Educaţiei au fost adoptate. VEZI care sunt noutăţile

Clasa a noua rămâne la liceu, informează Realitatea.net. Este una dintre deciziile luate de deputaţii care au adoptat ieri în plen modificările aduse legii educaţiei în Comisia de învăţământ, la propunerea ministrului Educaţiei Remus Pricopie.

Ministrul susţine că trecerea clasei a noua la şcoala generală ar fi lăsat liceele cu prea multe spaţii goale, în timp ce gimnaziul ar fi devenit supraaglomerat.

O altă modificare îi vizează pe elevii din clasa a 8-a. Ei vor susţine la evaluarea finală, trei probe scrise: la limba română, limba maternă şi matematică.

Ministrul Pricopie a explicat că probele de limbă străină şi informatică vor fi susţinute în timpul anului şcolar. În plus, învăţătorii şi educatorii nu vor mai fi nevoiţi să urmeze o facultate până în 2018.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/incepe-simularea-pentru-examenul-de-bacalaureat-295252.html

PERIOADĂ. Probele vor fi susţinute între 11 şi 15 martie, în toate liceele din Constanţa

Începe simularea pentru examenul de bacalaureat

În perioada 11-15 martie 2013, va avea loc simularea examenului de bacalaureat organizată la nivel judeţean în toate unităţile de învăţământ liceal la care participă elevii din seria curentă şi absolvenţii din seriile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat.

Simulările organizate la probele scrise vor respecta precizările Ministerului Educaţiei Naţionale: subiectele vor fi diferenţiate pe filieră şi profil, elevii vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplină şi de tipul de subiect primit şi vor fi supravegheaţi video. Astfel, elevii din clasele a XII-a se vor familiariza cu atmosfera şi procedura de desfăşurare a bacalaureatului. Pentru fiecare disciplină, inspectorul şcolar de specialitate împreună cu membrii consiliului consultativ al disciplinei va realiza subiecte şi bareme de evaluare şi de notare în conformitate cu programele şcolare.

Evaluarea lucrărilor se realizează în fiecare unitate de învăţământ de către două cadre didactice (profesorul de la clasă şi un alt profesor), urmând ca lucrările să fie analizate şi discutate cu elevii de fiecare profesor. Decizia de trecere a notelor de la simulare în catalog va fi în responsabilitatea fiecărui cadru didactic. „Consider că aceste simulări au două scopuri: verificarea modului în care se organizează şi se desfăşoară examenul şi evidenţierea nivelului de pregătire atins de elevi până în acest moment. În funcţie de rezultatele obţinute, fiecare unitate şcolară trebuie să elaboreze un plan remedial, astfel încât rezultatele de la bacalaureat să fie optime”, a declarat inspectorul şcolar general, Răducu Popescu.

 

 

 

 

UNIVERSITAR

http://adevarul.ro/educatie/universitar/harvard-loc-clasamentul-universitatilor-cea-mai-reputatie-romanianu-figureaza-deloc-top-1_5136121800f5182b85d0a339/index.html

Harvard, pe primul loc în clasamentul universităţilor cu cea mai bună reputaţie. România nu figurează deloc în top

Statele Unite ale Americii domină clasamentul universităţilor cu cea mai bună reputaţie din lume realizat anual de de Times Higher Education. Nicio universitate din România nu figurează în topul celor 100 de instituţii de învăţământ superior cel mai bine văzute în lume.

Universităţile americane ocupă cele mai multe locuri în top , 43 din 100, cu 28 de instituţii în primele 50 de locuri.

Universitatea Harvard se află pe prima poziţie în top, urmată de Massachusetts Institute of Technology (MIT), Cambridge şi Oxford pe locul patru.

Raportul, realizat de publicaţia Times, se bazează pe un sondaj de opinie realizat în lunile martie şi aprilie 2012 la care au răspuns peste 16.600 de respondenţi din 144 de tari. Sondajul este efectuat doar pe baza de invitaţie făcută membrilor mediului universitar.

Prin comparaţie, studiul QS World University Rankings care arată clasamentul pe bază de calitate a învăţământului plasează MIT pe primul loc, Cambridge pe al doilea, urmată Harvard, University College of London şi abia pe locul cinci figurează Oxford.

Top 10 universităţi din lume ca renume:

1. Harvard University, SUA
2. Massachusetts Institute of Technology, SUA3. University of Cambridge, Marea Britanie
4. University of Oxford, Marea Britanie
5. University of California, Berkely (SUA)
6. Stanford University
7. Princeton University (SUA)
8. University of California, Los Angeles (SUA)
9. University din Tokio (Japonia)
10. Yale University, SUA

 

Cercetarile arată că reputaţia unei universităţi este cea mai importantă în alegerea pe care o fac viitorii studenţi, susţine editorul Times Higher Education, Phil Baty.

Topul se bazează pe un sondaj realizat de compania Ipsos MediaCT pentru Thomson Reuters.

În cadrul sondajului, universitarii nu sunt puşi să facă un top, ci să numească cel mult 15 instituţii pe care le consideră a fi cele mai bune, în funcţie de experienţa lor.

În realizarea clasamentului a mai fost luată în calcul şi reputaţia universităţilor în ceea ce priveşte cercetarea şi predarea.

 

http://adevarul.ro/educatie/universitar/cambridge-oxford-retrag-clasamentuluniversitar-anuntat-comisia-europeana-1_5136f01800f5182b85d4c0b8/index.html#

Cambridge şi Oxford se retrag din clasamentul universitar anunţat de Comisia Europeană

Liga Universităţilor Europene de Cercetare, din care fac parte 21 de universităţi de top care pun accent pe cercetare, cum ar fi Cambridge, Oxford sau Edingburgh, se retrag din proiectul european de clasificare a 500 de universităţi din toată lumea – U-Multirank.

Liga Universităţilor Europene de Cercetare (LERU), care reprezintă unele dintre cele mai prestigioase universităţi din Europa, printre care Cambridge şi Oxford, s-a retras din sistemul de clasificare U-Multirank, finanţat de Uniunea Europeană, avertizând că acesta reprezintă un pericol pentru învăţământul superior, scrie portalul Times Higher Education.

Reprezentanţii grupului LERU, din care fac parte 21 de universităţi de top care pun accent pe cercetare, au explicat refuzul de a participa la proiectul european U-Multirank, care ar trebui să publice rezultatele preliminare ale clasificării la începutul lui 2014, prin ”lipsa de date sigure pentru realizarea clasamentului şi a unei platforme care să verifice aceste informaţii.”

Proiectul Comisiei Europene (CE) de ierarhizare a celor 500 de universităţi din lume, care costă două milioane de euro, a fost gândit special pentru clasificarea universităţilor care sunt axate pe cercetare şi va clasifica instituţiile în funcţie de cinci arii: cercetare, predare, caracterul internaţional, schimbul de cunoştinţe şi contribuţia pe care o au la dezvoltarea regională.

Lansat în Dublin pe 30 ianuarie, sistemul de clasificare nu a fost gândit pentru universităţi, ci pentru potenţialii studenţi ai acestor instituţii, au susţinut atunci reprezentanţii CE.

Totuşi, mai multe universităţi de top refuză să contribuie cu date la studiu, iar secretarul general al LERU, Kurt Deketelaere, este de părere că ”proiectul nu este bine gândit”.

„Din punctul nostru de vedere, U-Multirank este, în cel mai rău caz, un pericol pentru învăţământul superior, iar UE nu are absolut nicio scuză pentru folosirea banilor contribuabililor în acest proiect. Liga Universităţilor Europene de Cercetare nu are încredere în credibilitatea studiului având în vedere lipsa de date sigure pentru realizarea clasamentului şi lipsa unei platforme care să verifice aceste informaţii. De asemenea, avem dubii şi în ceea ce priveşte comparaţiile care se fac între ţări la un astfel de studiu”, a declarat Deketelaere.

Comisia Europeană susţine proiectul U-Multirank

Pe de altă parte, Comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou, a spus că acest clasament va oferi informaţii foarte importante pentru public în ceea ce priveşte universităţile care pun accent pe cercetare.

„Raportul U-Multirank va contribui la modernizarea şi calitate învăţământului superior şi prin faptul că le oferă universităţilor o modalitate prin care îşi pot identifica punctele forte şi pe cele slabe, dar şi să înveţe din experienţa celuilalt”, a declarat Vassiliou.

Finanţare de două milioane de euro de la UE

U-Multirank este rezultatul unei iniţiative care îşi are originea într-o conferinţă organizată sub preşedinţia franceză din 2008 a Uniunii Europene, care a solicitat o nouă clasificare a universităţilor, bazată pe o metodologie ce reflectă o varietate de dimensiuni de excelenţă în context internaţional.

Ulterior, Comisia Europeană a comandat un studiu de fezabilitate care a fost efectuat de către un consorţiu de organizaţii din cadrul învăţământului superior şi al cercetării, cunoscut sub numele de CHERPA şi finalizat în 2011.

Studiul, bazat pe colaborarea cu 150 de instituţii de învăţământ superior din Europa şi din întreaga lume, a confirmat faptul că atât conceptul unei clasificări multidimensionale, cât şi punerea sa în practică sunt realiste.

U-Multirank va fi elaborată în 2013-2014 şi va primi o finanţare de două milioane de euro din partea UE în cadrul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii, cu posibilitatea de a prelungi cu doi ani finanţarea iniţială în 2015-2016. Obiectivul este ca o organizaţie independentă să realizeze, ulterior, clasificarea.

MIT, prima în topul mondial QS al universităţilor

La mijlocul lunii septembrie, universitatea americană Massachusetts Institute of Technology (MIT) a fost declarată ca cea mai bună universitate din lume în anul universitar 2012-2013, potrivit clasamentului anual realizat de QSTopUniversities.

MIT a detronat astfel universitatea Cambridge, iar rezultatul a fost surprinzător, mai ales că în urmă cu cinci ani instituţia ocupa doar locul 10 din top.

Patru universităţi din România au intrat în ultimul top 700 realizat la nivel mondial – Clasamentul QS World University Rankings pentru 2012, dar se regăsesc în coada clasamentului, ca în anii trecuţi.

Clasificarea universităţilor cu cea mai bună reputaţie

Un alt studiu al celor mai prestigioase universităţi din lume, realizat de Times Higher Education, este dominat de instituţii din Statele Unite ale Americii cu 43 din 100, dintre care 28 de instituţii sunt în primele 50 de locuri.

Universitatea Harvard se află pe prima poziţie în top, urmată de Massachusetts Institute of Technology (MIT), Cambridge şi Oxford pe locul patru. Nicio universitate din România nu figurează în topul celor 100 de instituţii de învăţământ superior cel mai bine văzute în lume.

Top 10 universităţi din lume ca renume:

  1. Harvard University,      SUA
  2. Massachusetts Institute of Technology, SUA
  3. University of Cambridge,      Marea Britanie
  4. University of Oxford, Marea Britanie
  5. University of California, Berkely (SUA)
  6. Stanford University
  7. Princeton University (SUA)
  8. University of California, Los Angeles (SUA)
  9. University din Tokio (Japonia)
  10. Yale University, SUA

http://adevarul.ro/news/eveniment/camera-deputatilor-aprobat-revenirea-clasei-ix-a-liceu-1_5135f39500f5182b85d00074/index.html

UPDATE Rectorii ar putea rămâne fără dreptul de a anula diplomele, prerogativă mutată la ”instanţele competente”

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 92 cu amendamente care schimbă din nou radical Legea Educaţiei Naţionale. În afară de modificările din sistemul preuniversitar, în învăţământul superior are loc o schimbare cu implicaţii majore: rectorilor ar putea să li se retragă dreptul de a anula o diplomă de studii dacă s-a dovedit că a fost obţinută fraudulos, prerogativă mutată către ”instanţa competentă”.

Printre cele mai importante amendamente la Legea Educaţiei introduse de Comisia de învăţământ de la Camera Deputaţilor, votate astăzi în plen, este cel care prevede că rectorul nu mai poate anula un certificat sau o diplomă de studii care au fost obţinute fraudulos ci, cu aprobarea senatului universitar, poate doar solicita ”instanţei competente” anularea acestuia.

”Rectorul, cu aprobarea senatului universitar, poate solicita instanţei competente anularea unui certificat sau a unei diplome de studii atunci când se dovedeşte, prin acţiuni de control intern, control al Ministerului Educaţiei Naţionale sau o constatare a organelor abilitate ale statului, că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară”, se arată în raportul Comisiei, obţinut de ”Adevărul”.

Potrivit senatorului Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, ar putea fi vorba despre ”instanţele judecătoreşti”, adică judecătorii, care să fie singurele abilitate să retragă titluri universitare în cazuri de plagiat, spre exemplu.

În prezent, Legea Educaţiei Naţionale prevede că ”rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară”.

O altă noutate este că, în cazul exercitării unei funcţii de demnitate publică, membrii consiliului de administraţie din cadrul universităţilor de stat au obligaţia de a se suspenda din calitatea de membrii ai consiliului de administraţie pe perioada exercitării respectivei demnităţi.

Profesorii, majoritari în managementul şcolilor

De asemenea, deputaţii au decis şi schimbarea componenţei consiliilor de administraţie ale şcolilor. Legea educaţiei prevede că majoritatea membrilor consiliilor trebuie să vină din rândul comunităţii, adică reprezentanţii părinţilor şi ai autoriăţilor locale.

Amendamentul introdus de Comisie schimbă lucrul acesta, revenind la situaţia anterioară, când profesorii alcătuiau majoritatea în comisii. De asemenea, Comisia a eliminat şi prevederea care spunea că preşedinţii comisiilor nu au voie să fie directorii şcolilor.

În plus, şi copiii dascălilor pensionaţi sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate. Legea Educaţiei actuală nu prevede scutirea de la plată decât pentru copiii profesorilor aflaţi încă la catedră.

Degrevare pentru dascălii-directori şi sindicaliştii-monitori

O altă modificare făcută de Comisie este desemnarea şi plata personalului universitar care desfăşoară activităţi de conducere precum şi activităţi de cercetare suplimentare normei didactice este reglementată prin decizia rectorului.

Dacă până acum norma personalului didactic cuprindea cel mult 30% din activitatea de conducere în cazul în care acesta ocupă funcţii de conducere la nivelul universităţii, de acum încolo, ea va fi de cel mult 25%, cu aprobarea senatului universitar.

Asemenea unei prevederi puse în dezbatere, luni, de Ministerul Educaţiei, deputaţii au aprobat marţi o modificare similară la Legea Educaţiei, care le va permite profesorilor care au şi funcţii de conducere în preuniversitar să poată fi scutiţi total, nu doar parţial, de la obligaţia de a preda, fără a li se tăia din salariul de dascăl.

De aceeaşi clemenţă ar urma să beneficieze şi sindicaliştii-dascăli care participă la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ.


Ordonanţa 92 a fost adoptată marţi de deputaţi cu 223 de voturi „pentru”, 90 de voturi „împotrivă” şi 5 abţineri. Comisia de învăţământ a adus amendamente la OUG 92 referitoare la luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării şi plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de cadrele didactice, care au fost adoptate de plen.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a precizat în plen că este de acord cu amendamentele comisiei.

Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, Senatul fiind Camera decizională.

Amendamentele votate săptămâna trecută

Revenirea clasei a IX-a la liceu, reintroducerea poziţiilor de educatori cu studii medii în sistemul de învăţământ, eliminarea probei transdisciplinare la Evaluarea Naţională şi introducerea competenţelor lingvistice şi digitale pentru admiterea la liceu, acestea sunt amendamentele pe care comisia de specialitate de la Camera Deputaţilor le-a adăugat la ordonanţa 92.

Schimbările vin în contextul în care actuala lege a Educaţiei prevede ca în anul 2016, clasa a IX-a să treacă de la liceu la gimnaziu, iar la Evaluarea Naţională (Capacitatea) să se introducă o probă scrisă transdisciplinară la matematică şi ştiinţe.

Prin modificările aprobate săptămâna trecută de Comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a primit aprobarea să trimită Ordonanţa de Urgenţă (OUG) 92/2012 spre dezbatere în plenul Senatului şi în cel al Camerei Deputaţilor. Dacă aceasta trece de ambele camere, atunci Legea Educaţiei Naţionale va fi modificată din nou.

http://jurnalul.ro/stiri/externe/harvard-cea-mai-buna-universitate-din-lume-in-top-100-nu-se-regasesste-nicio-institutie-de-invatamant-din-romania-638405.html

Harvard, cea mai bună universitate din lume. În top 100 nu se regăsesşte nicio instituţie de învăţământ din România

 

Universitatea Harvard este pe primul loc în topul celor mai prestigioase o sută de universităţi din lume. Nicio instituţie de învăţământ superior din România nu se află în topul publicat de www.timeshighereducation.co.uk.

Universitatea Harvard este urmată de Institutul de Tehnologie din Massachusetts, Cambridge şi Oxford din Marea Britanie, Universitatea Berkeley din California pe primele cinci poziţii în topul celor mai prestigioase o sută de universităţi din lume, potrivit site-ului www.timeshighereducation.co.uk.

Pe locul şase se află Universitatea Stanford, urmată de alte două unităţi de învăţământ din Statele Unite ale Americii, Stanford şi Princeton, locul nouă revenind Universităţii din Tokyo, în timp ce la poziţia zece este Universitatea americană Yale.

În topul celor o sută de universităţi, în primele cincizeci şi unu de poziţii se regăsesc 28 de universităţi americane (Universitatea Harvard, Institutul de Tehnologie din Massachusetts, Universitatea Berkeley din California, Universităţile Stanford şi Priceton, Universitatea California din Los Angeles, Universitatea Yale, Institutul de Tehnologie din California, Universitatea din Michigan, Universitatea din Columbia, Universitatea din Chicago, Universitatea Cornell, Universitatea din Pennsylvania, Universitatea „Johns Hopkins”, Universitatea din Illinois „Urbana Champaign”, Universitatea Carnegie Mellon, Universitatea Austin din Texas, Universitatea din Washington, Universitatea din New York, Universitatea Wisconsin din Madison, Univeristatea Duke, Universitatea California din San Diego, Universitatea Northwestern, Institutul de Tehnologie din Georgia, Universitatea California din San Francisco, Universitatea din Massachusetts, Universitatea California din Davis, Universitatea Purdue din West Lafayette).

Tot în primele cincizeci de poziţii, poziţia cincizeci fiind ocupată de două universităţi, sunt şapte universităţi din Marea Britanie (Cambridge, Oxford, Colegiul Imperial din Londra, University College London, Şcoala de ştiinţe Economice şi Politice din Londra, Universităţile din Edinburgh şi Manchester), câte trei din Canada (Universitatea din Toronto, British Columbia din Vancuver şi Universitatea McGill) şi Australia (Universitatea din Melbourne, Universitatea Naţională a Australiei, Universitatea din Sydney), câte două din Japonia (Universitatea din Tokyo şi cea din Kyoto) şi China (Universitatea din Tsinghua şi cea din Beijing), dar şi universităţi din Singapore (Universitatea Naţională din Singapore), Elveţia (Institutul de Tehnologie din Zurich), Hong Kong (Universitatea din Hong Kong), Germania (Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen), Coreea de Sud (Universitatea Naţională din Seul) sau Federaţia Rusă (Lomonosov Moscova).

Următoarele patruzeci de poziţii sunt ocupate de 17 universităţi americane, şase din Olanda, cinci din Franţa, câte trei din Germania, Japonia , Hong Kong şi Australia, câte una din Israel, Belgia, Elveţia, Turcia, Taiwan, Suedia, Marea Britanie, Corea, Brazilia şi Singapore.

Pe ultimele nouă poziţii în top se situează Universitatea Bristol din Marea Britanie, Universitatea Freie din Berlin – Germania, Universitatea Lund din Suedia, Universitatea Maryland din College Park – SUA, Universitatea Monash din Australia, Universitatea Paris-Sud din Franţa, Universitatea Texas A&M – SUA, Universitatea Uppsala din Suedia şi Centrul de Cercetări şi Universitatea Wageningen din Olanda.

Clasamentul mondial al instituţiilor de învăţământ superior în funcţie de reputaţie este elaborat pe baza unui studiu de opinii efectuat în mediile academice.

Studiul privind reputaţia academică, disponibil în zece limbi, utilizează datele Naţiunilor Unite pentru a se asigura că sunt luate în calcul criteriile demografice şi educaţionale corespunzătoare la nivel global. Studiul este realizat în mod egal din punctul de vedere al disciplinelor academice. Persoanele rugate să răspundă sunt reprezentative pentru ţările în care locuiesc şi pentru disciplinele predate în universităţi.

Chestionarul, gestionat de Institutul de sondare a opiniilor Ipsos MediaCT pentru furnizorul de date Thomson Reuters, are ca respondenţi doar membri ai mediilor academice experimentaţi şi cunoscuţi pentru articolele publicate.

Clasamentul pe anul 2013 a fost elaborat pe baza studiilor de opinie efectuate în intervalul martie – aprilie 2012, fiind primite 16.639 de răspunsuri din 144 de ţări. Au fost intervievaţi experţi care au lucrat în mediul academic în medie 17 ani.

Există răspunsuri echilibrate în funcţie de disciplinele de studiu. în 2013, cele mai multe răspunsuri (22,1 la sută) provin de la specialişti în ştiinţe sociale, urmate de experţi în inginerie şi tehnologie (21,3 la sută), ştiinţe fizice (18 la sută), specialişti în discipline medicale (15,4 la sută), ştiinţe despre viaţă şi actualitate (12,7 la sută), specialişti în arte şi ştiinţe umaniste (10,5 la sută).

Şi răspunsurile în funcţie de regiuni sunt echilibrate: 33 la sută din răspunsuri provin din America de Nord, 17 la sută din Europa Occidentală, 12 la sută din Estul Asiei, zece la sută din Oceania, şase la sută din Estul Europei, cinci la sută din America de Sud şi cinci la sută din Orientul Mijlociu.

Specialiştii nu sunt rugaţi să creeze o ierarhie a instituţiilor de învăţământ superior, ci să scrie principalele 15 universităţi pe care le consideră cele mai bune.

DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE F.S.L.I.