Category Archives: Demersuri
Profesorii trebuie să iasă cu 3 ani mai devreme la pensie, fără penalizare
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum
România, singura ţară din UE în care educaţia se face cu necalificaţi
În unităţile de învăţământ din România, în acest an şcolar, 2017-2018, la catedră au ajuns 4.500 de cadre didactice necalificate. România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există titulatura de
Nemulțumirile din educație au fost înaintate și Prefectului județului Suceava
În ziua de luni, 2 octombrie 2017, ora 13:30, a avut loc o întâlnire între membrii Biroului Operativ al Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava și doamna Mirela Elena Adomnicăi, Prefectul Județului Suceava.
Clarificări privind plata titlului stiintific de doctor și reducerea numărul de tranșe de vechime
În urma demersurilor F.S.L.I. pentru reglarea disfuncționalităților privind acordarea titlului de doctor și reducerea numărului de tranșe de vechime în învățământ Ministerul Muncii și Justiției Sociale a transmis clarificările de rigoare Ministerului
Ultimatum dat Guvernului, la început de an şcolar: din 2 octombrie profesorii încep protestele
Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, întrunit în şedinţă în data de 4.09.2017, a decis să înceapă protestele din 2 octombrie, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea
FSLI, avertisment pentru Guvern: Cinci probleme majore în educaţie
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat Premierului Mihai Tudose un memoriu privind situaţia sistemului de învăţământ din România. Atragem atenţia Executivului asupra programelor şcolare învechite, care suprasolicită elevii. Noul an şcolar
Demers al FSLI în problema pensionării
Ca urmare a numeroaselor demersuri întreprinse de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ în ultima săptămână, în vederea rezolvării problemelor generate de art. 18 din Legea nr. 7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de
E nevoie de hotărâre! E nevoie să ne ridicăm!
Trecem prin momente dificile. Legea Salarizării Unitare este, pentru cei din învățământ cel puțin, o BĂTAIE DE JOC. Toate apelurile la reprezentanții COALIȚIEI AFLATE LA PUTERE, LA PARLAMENTARII LOR ȘI LA PRESEDINȚII
Referendum cu privire la declanșarea Grevei Generale
Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, întrunit în data de 31.05.2017, în numele membrilor de sindicat nemulțumiți de prevederile Proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dar
Nemulţumită de Legea salarizării, FSLI pichetează sediul Parlamentului
Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ, cu sediul în Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, nr.32, Sector 5, Bucureşti, reprezentată prin Preşedinte prof. Hancescu Simion, vă face cunoscut că în ziua de 31.05. 2017, între