Ratele CAR şi cotizaţia vor fi reţinute pe statul de plată
În urma discuţiilor avute cu dl. Liviu Marian Pop, ministru delegat pentru dialog social şi dl. Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, va fi distribuită în şcoli varianta programului EDUSAL care permite reţinerea ratelor CAR şi a cotizaţiei pe statul de plată.
Initiativa FSLI de modificare a Legii educatiei nationale
TEMATICĂ ȘI CALENDAR DESFĂȘURARE DEZBATERII LEN – „EDUCAȚIA, PE LOCUL I”
Sistemul de învățământ românesc a fost într-o permanentă criză: financiară, de resurse umane, de idei. Printr-un parteneriat solid și o dezbatere reală putem identifica problemele educației, ca apoi să oferim soluțiile și căile de rezolvare.
FSLI va merge în toate regiunile de dezvoltare și va dezbate, în cadrul unei caravane, problemele învățământului românesc. Concluziile dezbaterilor vor sta la baza unei inițiative legislative de modificare a LEN.
Încercăm prin aceste demersuri să aducem “EDUCAȚIA PE LOCUL I”, numele sub care se va desfășura această serie de dezbateri.
Calendarul pentru dezbateri:
București – 5 decembrie 2011
Constanța- 6 decembrie 2011
Galați- 9 decembrie 2011
Craiova- 15 decembrie 2011
Iași- 18 ianuarie 2012
Baia Mare- 20 ianuarie 2012
Sibiu- 25 ianuarie 2012
Timișoara- 27 ianuarie 2012
TEME:
1. Învățământul din România vs piața muncii;- București
2. Consiliul de administrație al unităților de învățământ să fie format în proporție de 50+1 cadre didactice ; –Constanța
3. Titularizarea în învățământul preuniversitar să fie doar cea în sistem;- Galați
4. Reducerea normei didactice pentru cadrele didactice cu grad I, 25 de ani vechime; - Craiova
5. Pensionarea anticipată a cadrelor didactice, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard; - Iași
6. Finanțarea de bază, asigurată de la bugetul de stat, a unităților de învățământ să se facă direct prin administrațiile financiare; -Sibiu
7. Finanțarea de la bugetul de stat a programului “Școală după școală”; - Timișoara
8. Durata studiilor la liceele teoretice să fie de patru ani. – Baia Mare
Personalul didactic auxiliar nu va mai beneficia de gradația de merit
Personalul didactic auxiliar din învățământ nu va mai beneficia începând cu anul 2012 de gradația de merit, potrivit metodologiei care reglementează acordarea acestui drept.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ condamnă decizia Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului de a îngrădi un drept al angajaților din învățământ, doar pentru a face economie la bugetul Statului.
În total, la nivelul unităților de învățământ din întreaga țară, vor fi afectați aproximativ 17.000 de angajați, reprezentând personalul didactic auxiliar, respectiv: bibliotecari, laboranți, informaticieni, secretari etc.
Gradația de merit reprezintă 25% din salariul de bază.
Federația noastră a făcut deja demersuri către Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Camera Deputaților, pentru modificarea actului normativ, prin care personalul didactic auxiliar nu mai beneficiază de gradația de merit. “Considerăm că este o discriminare și o lipsă de recunoaștere a importanței pe care o are personalul didactic auxiliar într-o unitate de învățământ. Gradația de merit se acorda pentru activitatea deosebită, iar efortul bugetar nu era atât de mare, însă pentru colegii noștri sumele primite în plus înseamnă foarte mult. Din păcate, Ministerul Educației continuă să își bată joc de angajații din învățământ”, a declarat Simion Hancescu, președintele FSLI.
Vom ilustra mai jos, cu câteva exemple
Bibliotecar
Salariu de bază – 940 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1175 lei
Informatician, grad I A
Salariu de bază – 992 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1240 lei
Laborant
Salariu de bază – 899 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1123 lei
Secretar
Salariu de bază- 964 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1205 lei
Contact :
Simion Hancescu, președinte FSLI – 0722.779.716
Marilena Gheorghiță, Departament Comunicare FSLI – 0728.999.847
Învățământul nu mai atrage oameni bine pregătiți, din cauza salariilor mici
Subfinanțarea sistemului de învățământ, salariile din care nu se poate trăi și lipsa modernizării unităților de învățământ sunt principalele motive care transformă acest sistem într-o „paria” pentru oamenii valoroși. Rezultatele concursului național de titularizare ne demonstrează faptul că spre acest domeniu nu se mai îndreaptă oamenii bine pregătiți profesional, întrucât nu sunt motivați să facă acest lucru. Grila de salarizare care pornește de la 660 de lei, echivalentul unui salariu pe care îl primește muncitorul necalificat, este principalul motiv care ține departe de sistemul de învățământ candidații competitivi.
Statisticile Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului arată că numărul tinerilor care se îndreaptă către o carieră profesională a scăzut de la un an la altul (Dacă în anul 2008, din numărul total al candidaților, aproximativ 10.000 erau absolvenți de studii superioare ai acelui an, în anul 2011 numărul lor s-a redus la jumătate). Și în acest caz, motivul este același: nu poți face performanță într-un sistem care nu își respectă salariații.
Facem apel către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Guvernul României ca, în baza rezultatelor acestui concurs național, să ia toate măsurile necesare astfel încât sistemul de învățământ să devină unul atractiv pentru oamenii de calitate. Altfel, pregătirea generațiilor viitoare de elevi va fi pusă sub semnul întrebării.
Simion Hancescu, Președinte FSLI- 0722779716
Marilena Gheorghiță, Departamentul de Comunicare FSLI- 0728999847
Informare DPT (Departamentul pentru Tineret)
În perioada 16-19 iunie 2011 a avut loc la Ocna Șugatag, întrunirea Departamentului pentru Tineret. Temele abordate la această întâlnire au fost următoarele:
1. Ghidul debutantului în învățământ – a fost redactat, urmând să fie discutat în cadrul ședințelor Biroului Operativ și Colegiului Național al Liderilor. Ghidul va fi tipărit în luna septembrie, după centralizarea numărului de debutanți din învățământ în anul școlar 2011-2012 și distribuit acestora în data de 5 octombrie 2011, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației;
2. Caravana DPT în universități: “Învață să-i înveți pe alții!” – va fi lansată în cea de-a doua parte a lunii octombrie și își propune să ofere informații utile absolvenților de învățământ superior care se pregătesc să profeseze în sistemul educațional. Caravana îi are ca parteneri pe membrii Clubului de Drept Social și se va desfășura în centrele universitare din: București, Arad, Pitești, Constanța, Oradea și Timișoara în urma acordului obținut din partea rectorilor;
3. Proiectul “Dezvoltarea competențelor profesioniștilor din educație pentru implementarea de sisteme de asigurare a calității în învățământul vocațional și tehnic prin transfer de bune practici inovante” – este un proiect cu finanțare europeană, care a fost câștigat de Departamentul pentru Tineret și se va desfășura pe o perioadă de 12 luni, în parteneriat cu Departamentul pentru învățământ tehnic, profesional și postliceal, Centrul Social al Muncitorilor, din Spania și CIVITA SRL, Italia. Grupul de participanți va fi format din 30 de persoane, membri ai Departamentului pentru Tineret și ai Departamentului pentru învățământ tehnic, profesional și postliceal; 4. Sondajul de opinie realizat în rândul angajaților din învățământ cu vârsta maximă de 35 de ani – analiza rezultatelor cre vor fi comunicate în perioada următoare tuturor organizațiilor sindicale județene afiliate.
Președinte, Simion Hancescu
Vicepreședinte, Coordonator DPT, Dănuț Ieneșescu