Umilitor – Secretare şi şoferi din primării, plătiţi mai bine decât profesorii

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia că angajaţii din educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, în ciuda majorărilor anunţate în acest an. Avem profesori care sunt plătiţi Continuare »

FSLI solicită convocarea Comisiei paritare de pe lângă MEN

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a solicitat MEN, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 coroborate cu cele ale Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare Continuare »

Cuvântul Sindicatului – Anul III, Nr. 3 (10), noiembrie-decembrie 2017

Cuvântul Sindicatului – Anul III, Nr. 3 (10), noiembrie-decembrie 2017 Continuare »

Mesajul Președintelui  Federaţiei Sindicatelor Libere din Învățământ cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

Dragi colegi, elevi și părinți, Ne apropiem de o perioadă în care ceea ce contează cel mai mult sunt iubirea, liniştea şi cei dragi. Familia este cea spre care ne îndreptăm cu Continuare »

Sistemul de educaţie din România are nevoie de investiţii serioase, pentru a permite elevilor să facă performanţă şi, mai ales, pentru a ţine pasul cu schimbările acestui secol. Nu putem tolera la Continuare »

 

Category Archives: Proiecte

Gala ”10 pentru folclor!”, ediția a II-a

Demarat anul trecut, împreună cu Televiziunea Intermedia Suceava, proiectul ”10 pentru folclor!” a dovedit reușita unei acțiuni unice în România. Contextul în care Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava s-a angajat în dezvoltarea

„Marii campioni nu sunt făloşi, dar eu cred că doresc să fie cunoscuţi”

Sursa: crainou.ro Ieri, în prezenţa câtorva zeci de persoane care şi-au trăit, îşi trăiesc sau au legături strânse cu lumea sportului, s-a lansat volumul „Elite sportive de pe Valea Soloneţului”, realizat sub

Cenaclul literar al ASI Suceava dă roade! A doua lansare de carte!

Atmosfera plină de emoție, plină deƒ istorie a sportului sucevean a caracterizat lansarea volumului ”Elite sportive de pe valea Solonețului”, avându-i ca autori pe prof. Strugariu Neculai, Kineto-terapeut  Strugariu Cezar Vasile și

Circa 700 de cadre didactice sunt aşteptate la „Spartachiada profesorilor”

Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS) pregăteşte, pentru al cincilea an consecutiv, competiţia sportivă „Spartachiada profesorilor”, eveniment dedicat angajaţilor din învăţământul preuniversitar. Evenimentul se desfăşoară în perioada 7-9 septembrie, iar organizatorii preconizează

„Spartachiada Profesorilor”, ediţia a V-a

Activitatea sportivă “Spartachiada profesorilor”, organizată de către Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, va avea loc în perioada 7 – 9 septembrie 2017, la Suceava. Ajuns la a

La start, ediţia a II-a a proiectului ”10 pentru folclor!”

Proiectul „10 pentru folclor” debutează luni 20 februarie în sala de sport a Scolii Gimnaziale Nr. 9 ”Ion Creangă” din Municipiul Suceava. Evenimentul va debuta cu o ceremonie de premiere . Organizatorii

Cea de-a patra ediţie a „Spartachiadei profesorilor”, sub semnul îndemnului la mişcare

sursa: monitorulsv.ro Sute de profesori din Suceava, Vrancea, Neamţ şi Bacău au fost prezenţi, timp de trei zile, în bazele sportive din oraş, concurând în cadrul celei de-a patra ediţii a „Spartachiadei

Reușită unică în România – ”10 pentru folclor!”

Când am pornit la drum cu acest proiect, aveam o oarecare îndoială că opționalul de folclor va fi predat în toate cele zece unități școlare în care am dus mesajul nostru prin

Ziua Veteranilor de Război, celebrată în comuna Bosanci

sursa: monitorulsv.ro În ziua de 29 aprilie, în Vinerea Patimilor, Primăria Comunei Bosanci şi Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava au celebrat Ziua Veteranilor de Război. Slujbă de pomenire şi coroane cu flori la

De Ziua Veteranilor de război

S-a nimerit, ca, în acest an, Vinerea Patimilor să fie în ziua de 29 aprilie, dată, când se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. La Bosanci acest lucru nu a trecut neobservat. Alianța