Daily Archives: 6 octombrie 2014
Suma de peste 160 de euro, se va acorda întregului personal didactic, indiferent de federația la care sunt afiliați
În ultima perioadă, primim tot mai multe informații potrivit cărora unele organizații sindicale, neafiliate la F.S.L.I., își arogă meritul pentru cei 150 de euro pe care urmează să îi primească toți dascălii
CLASAMENTE „SPARTACHIADA PROFESORILOR” 2014
Prezentăm în continuare pe cei care s-au clasat pe primele patru locuri în disciplinele sportive alese cu mentiunea ca toti participantii sunt castigatori indiferent de locul ocupat intr-un clasament de moment. Întrecerile
Spartachiada Profesorilor 2014
În fiecare an, pe data de 5 octombrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Educației. La Suceava, Alianța Sindicatelor din Învațământ Suceava în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a organizat, în cinstea