Monthly Archives: aprilie 2014
OUG nr. 16 din 2014 modificare art 253 din LEN
Ordonanţa de urgenţă nr. 16/2014 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 266 din 10.04.2014. Ţinând seama de necesitatea sprijinirii educaţiei, a creşterii
Revista presei – 10.04.2014
PREUNIVERSITAR Guvernul modifică Legea educaţiei după decizia CCR privind titularizarea Guvernul a decis să modifice prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de miercuri, Legea Educaţiei, după ce Curtea Constituţională a României
Este posibilă titularizarea cadrelor didactice în baza art.253 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011
În şedinţa de Guvern din data de 09 aprilie 2014 s-a aprobat o ordonanţă de urgenţă care va permite titularizarea cadrelor didactice în baza art.253 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, articol a
Revista presei – 9.04.2014
PREUNIVERSITAR Pricopie: Codul Etic în Educaţie are nevoie de mai mult timp de dezbatere Codul etic pentru învăţământul preuniversitar, care trebuie să răspundă unor situaţii ce nu pot fi prevăzute în
Revista presei – 8.04.2014
PREUNIVERSITAR DEZBATERE Cât de oportun e să meargă obligatoriu copiii la grupa mare la 5 ani Premierul Victor Ponta şi-a dat girul ieri pe ideea introducerii învăţământului obligatoriu de la 5
Revista presei – 7.04.2014
PREUNIVERSITAR Elevii intră luni în săptămâna de „Şcoală altfel”. Urmează vacanţa de primăvară Elevii intră, luni, în săptămâna numită „Şcoala altfel”, în care nu vor merge la ore, ci ar trebui
Revista presei – 4.04.2014
PREUNIVERSITAR Cum motiveaza Curtea Constitutionala faptul ca profesorii nu se pot titulariza pe baza notei obtinute in anii anteriori la examenul de titularizare / Ministerul Educatiei: Textul din lege este suspendat
Revista presei – 3.04.2014
PREUNIVERSITAR Un elev român de 11 ani stabilit în Marea Britanie, în topul celor mai inteligenţi britanici, depăşind IQ-ul lui Einstein Mihail Iulian Bărăscu are 11 ani, locuieşte din 2009 în
Revista presei -2.04.2014
PREUNIVERSITAR VIDEO Ce probleme ridică testele pe care le vor primi în mai elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a, la Adevărul Live Toţi elevii din clasele a
Revista presei – 1.04.2014
PREUNIVERSITAR VIDEO Elevii de la Şaguna au câştigat un concurs organizat de NASA şi au fost invitaţi în SUA să-i cunoască pe astronauţi Un grup de opt elevi din clasa a