Toți salariații primesc vouchere în valoare de 1450 lei

Soluția propusă de FSLI, pentru a ieși din impasul legat de vouchere, de a se acorda suma de 1450 lei, indiferent dacă salariații au lucrat un an sau mai puțin, în intervalul Continuare »

Regulamentul privind acordarea voucherelor de vacanță

În ședința Comisiei paritare de la nivelul ISJ Suceava a fost aprobat Regulamentul privind acordarea voucherelor de vacanță. Prezentul Regulament reprezintă cadrul general care reglementează acordarea voucherelor de vacanță salariaților din cadrul unităților/instituțiilor Continuare »

Guvernul României încalcă prevederile Constituţiei şi intervine în deciziile instanţelor de judecată

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia asupra faptului că Guvernul României încalcă prevederile Constituţiei, privind separaţia puterilor în stat, întrucât intervine în deciziile instanţelor de judecată. FSLI a solicitat Avocatului Poporului Continuare »

Campanie de strângere de semnături pentru majorarea salariilor personalului nedidactic din şcoli

Membrii Alianței Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava, personal didactic şi didactic auxiliar, se alătură campaniei naționale de strângere de semnături pentru susținerea personalului nedidactic din şcoli.. Citeşte mai mult pe Monitorul de Continuare »

Angajații CCD trebuie să beneficieze de majorările salariale de la 1 martie 2018

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că personalul didactic angajat al caselor corpului didactic nu a beneficiat de majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor Continuare »

 

Mesajul Președintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Președintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ

Astăzi sărbătorim 159 de ani de la Mica Unire, Unirea Principatelor Române din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Un pas extrem de important pentru români și un pas esențial pentru învățământul românesc.

Mica Unire a însemnat înnoirea societății românești. Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza învățământul a devenit gratuit și obligatoriu, situând România înaintea Italiei, Angliei sau Elveției. Este adevărat că Legea instrucțiunii, prima prin care învățământul a fost organizat unitar, a fost promulgată în 1864, dar Unirea a făcut posibilă această schimbare. O schimbare care se vede și în zilele noastre. Principatele Române au avut primii dascăli pregătiți special pentru a preda elevilor și o programă școlară unică. Până la Mica Unire, de învățământ beneficiau doar cei bogați, iar profesori erau, în general, preoții.

Astăzi, la mai bine de o sută cincizeci de ani, avem datoria morală de a-i pomeni și venera pe înaintașii noștri care au lăsat ceva în urma lor, dar trebuie să ne și întrebăm: noi ce lăsăm în urma noastră?

Am evoluat în tot acest timp, asta este clar. Avem profesori pregătiți, avem elevi eminenți, sunt școli cu medaliați la olimpiadele internaționale. Da, trebuie să ne mândrim cu toate aceste lucruri. Mai ales, astăzi, la ceas de sărbătoare, să știe că munca lor nu este în zadar dar, din păcate, aceasta nu este recunoscută și apreciată la adevărata ei valoare.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ poate ține capul sus pentru eforturile depuse pentru a se ajunge la un învățământ de calitate. În ciuda eforturilor și evidentei dorințe de a reda demnitatea cadrelor didactice, de a aduce învățământul acolo unde îi este locul și de a readuce ordinea, respectul și disciplina în spațiul școlar, sunt încă foarte multe de făcut. Sistemul de educație trebuie să fie în atenția tuturor celor care se ocupă de treburile acestei țări. Eșecul unei reforme reale în educație apasă pe întreaga societate, iar consecințele acestui eșec vor fi suportate de generațiile viitoare. Să nu uităm totuși că e sărbătoare. Nu dăm cu pietre, dar nici nu ne putem face că nu vedem că mai este de muncă până vom reuși să ne ridicam la înălțimea lor, a înaintașilor care au reformat în mod organic educația.

Preşedinte FSLI,

Simion HANCESCU