FSLI a transmis autorităților Rezoluția „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a adoptat în cadrul Conferinței Naționale, care a avut loc în perioada 16-18 noiembrie, Rezoluția „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!”, prin care solicită rezolvarea mai multor probleme Continuare »

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și-a ales noua conducere

În perioada 16-18 noiembrie 2017 a avut loc Conferinţa Naţională a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere. Vă prezentăm mai jos lista membrilor Biroului Operativ Continuare »

Raportul de activitate al FSLI în perioada 2012-2017

Raportul de activitate al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ din perioada 2012-2017 a fost prezentat în Conferința de alegeri care a avut loc în perioada 16-18 noiembrie 2017. Raportul poate fi descărcat Continuare »

Primul ministru obligat să corecteze anomaliile Legii salarizării

Din dorința de a remedia anomaliile survenite prin aplicarea prevederilor Legii cadru nr. 153/2017, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a înaintat Domnului Prim-ministru Mihai Tudose o solicitare privind acceptarea unei discuții pe Continuare »

Salarizarea în sistem de plata cu ora trebuie să beneficieze de gradație de merit

Începând cu 1 septembrie 2017, pentru a justifica neluarea în calcul a gradaţiei de merit la plata cu ora, MEN afirmă că există dispoziţie expresă în art. 3 din Metodologia şi criteriile Continuare »

 

HG nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev

HG nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per elev/preşcolar, pentru toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi confesional acreditat, precum şi pentru cei din învăţământul profesional şi liceal acreditat, particular şi confesional poate fi descărcată de aici (Hg Nr 1362016 Privind Aprobarea Normelor Metodologice Pentru Determinarea Costului Standard)