A fost semnat ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2020

Astăzi a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social de la MEC, în cadrul căreia a fost avizat Proiectul de OMEC privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2020. Tot astăzi, Ordinul Continuare »

Atitudinea iresponsabilă a MEC produce consecințe

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava a atras atenția, în nenumărate rânduri, asupra riscului mare de răspândire a virusului COVID-19 în școli, dacă acestea vor fi deschise în perioada 2-12 iunie 2020. Această Continuare »

Criza COVID-19: Concluzii seminarului organizat de ETUCE

În data de 25 mai 2020, ETUCE (European Trade Union Committee for Education) – Comitetul European Sindical pentru Educație, instituție la care la care FSLI este afiliată, a organizat un seminar în cadrul Continuare »

Lipsa de respect la adresa salariaților din învățământ capătă noi valențe

Într-un total dispreț față de instituția dialogului social, fără o minimă consultare publica privind intențiile legate de modalitățile și modurile de finalizare a parcursului școlar de către elevii din clasele terminale,  doua Continuare »

FSLI solicită MEC revocarea măsurii privind reducerea posturilor din CJRAE

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ solicită Ministerului Educației și Cercetării, Monica Anisie, revocarea măsurii privind reducerea numărului de posturi finanțate din bugetul de stat pentru unitățile de învățământ special și centrele județene/al Continuare »

 

Sindicaliştii din învăţământul sucevean vor salarii majorate cu 30% până în 2017

Reprezentanţii Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS) atrag din nou atenţia asupra unor probleme cu care se confruntă angajaţii din sistemul de învăţământ preuniversitar, atât cei de la catedră, cât şi personalul TESA.

Cât priveşte prima categorie, Giani Leonte, liderul ASIS, oferă ca soluţie o creştere anuală de 10% a salariilor, în perioada 2015-2017, motivând că nu se poate vorbi de un învăţământ de calitate fără o resursă umană motivată financiar.

Mai mult de atât, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, structură la care este afiliat şi sindicatul sucevean, solicită o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, pentru a dezbate tema privind salarizarea personalului didactic și nedidactic din învăţământul preuniversitar.

Leonte: „Statutul social al personalului din învăţământ s-a degradat alarmant”

Preşedintele sindicatului sucevean, prof. Giani Leonte, evidenţiază faptul că în ultimii ani s-a degradat alarmant statutul social al personalului din învăţământ, categoria socio-profesională în care marea majoritate a salariaţilor au studii superioare.

„În România, salariul mediu din sistemul de educaţie este de 13 lei/oră brut (2,92 de euro) şi 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câştigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 de euro), iar un profesor cu gradul I şi o vechime de 25 de ani câştigă 14 lei/oră brut (3,14 euro) şi 9,73 de lei net (2,18 euro). Cu alte cuvinte, un profesor în România câştigă într-o lună cam tot atât cât câştigă un profesor din Luxemburg în patru ore sau cât unul din Polonia în 14 ore, transmite ASIS.

Cât priveşte salarizarea personalului nedidactic, sindicaliştii suceveni spun că în cazul acestuia sporul de vechime este inclus în salariul de bază şi nu se adaugă la leafa lunară, aşa cum este normal. Prin urmare, salariile pe care aceştia le încasează sunt în jurul a 650-700 de lei.

„Primeşte sau nu spor de vechime o îngrijitoare care are 30 de ani de muncă, dacă salariul ei este identic cu al altei îngrijitoare nou angajată?”, se întreabă retoric sindicaliştii.

Giani Leonte a mai adăugat că blocarea ocupării posturilor vacante în ultimii ani a condus, în multe cazuri, la dublarea normei de muncă a personalului de îngrijire din unităţile de învăţământ, incapabil să asigure minimum de igienă în spaţiile şcolare.

„Deşi o mare parte din personalul nedidactic lucrează în condiţii deosebite de muncă – grele sau periculoase – acesta nu sunt remunerat corespunzător, fiind discriminat faţă de alte categorii de salariaţi plătiţi din fonduri publice, a căror salarizare reflectă condiţiile efective de muncă, prin acordarea unor sporuri specifice”, conchide liderul salariaţilor din învăţământul sucevean.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: Monitorulsv.ro