http://adevarul.ro/locale/ploiesti/foto-profesorii-prahova-greva-japoneza-protestul-dureaza-trei-zile-1_5252b7dec7b855ff560d7404/index.html

FOTO Profesorii din Prahova sunt în grevă japoneză. Protestul durează trei zile

Aproximativ 7.300 de angajaţi din sistemul de învăţământ din Prahova sunt în grevă de avertisment, de luni până miercuri inclusiv. Profesorii au intrat la ore cu banderole albe în semn de protest pentru nivelul de salarizare şi alocările bugetare pentru educaţie

Orele au început luni în Prahova cu o grevă de avertisment, un prim protest dintr-o serie de mişcări sindicale, programate în şcolile din judeţ, dar şi la nivel naţional. Profesorii au intrat la ore cu banderole la braţ, iar personalul auxiliar şi-a manifestat nemulţumirile în acelaşi mod.

Aproximativ 7.300 de angajaţi, membri ai Sindicatului Şcoala Prahovei, au participat luni la acţiunile de protest. „Au fost şi profesori, aproximativ 1.000 din cei înscrişi în Sindicatul Şcoala Prahovei, care nu au intrat cu banderole la ore şi care ne-au spus că demersul este inutil. De exemplu, la Liceul Tehnologic 1 Mai din Ploieşti sau şcoala Nestor Urechia din Buşteni. Greva de avertisment s-a desfăşurat în aproximativ 85% din unităţile de învăţământ din judeţ“, ne-a spus Ion Duţă, preşedintele Sindicatului Şcoala Prahovei, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

La şcoala „Sfântul Vasile“ din Ploieşti, de exemplu, toţi cei 60 de membri de sindicat, de la personal auxiliar până la profesori, au fost luni în grevă japoneză. Spre mirarea elevilor, au intrat la ore cu baderole albe la braţ, dar activitatea a decurs ca într-o zi obişnuită. „Încercăm să atragem astfel atenţia asupra nevoilor noastre şi ale copiilor, de la decontarea banilor de navetă la mărirea salariilor debutanţilor şi până la lucruri mai banale, cum ar fi volumul mare de hârtii pe care trebuie să le completăm în fiecare zi şi care, de multe ori, ne fură din timpul pe care ar trebui să-l petrecem cu elevii“, spune Iuliana Mihăilescu, învăţător la gimnaziul ploieştean şi lider de sindicat al şcolii.

Profesorii solicită Guvernului României şi Ministerului Educaţiei Naţionale alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din P.I.B. pentru educaţie, conform art.8 din Legea Educaţiei Naţionale, reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I, decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice, care să se facă de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei Naţionale, reintroducerea prevederilor Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic, adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 %, depolitizarea învăţământului în sensul că, în dobândirea funcţiei de director al unităţii de învăţământ, rolul determinant să revină colectivului unităţii şi nu factorilor politici, regândirea  programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor.

Greva japoneză va dura până miercuri inclusiv, iar protestul va fi urmat de redactarea şi depunerea unor scrisori de protest adresate parlamentarilor prahoveni şi partidelor politice, iar pe 24 octombrie de pichetarea Prefecturii Prahova.

Profesorii spun că, în eventualitatea în care aceste revendicări nu vor fi soluţionate, se vor uni într-o acţiune de protest care se va desfăşura la nivel naţional şi care va consta într-un miting de protest în faţa Guvernului.

http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013100891871/Social/Cadrele-didactice-din-Prahova-au-declansat-o-greva-de-avertisment.html

Cadrele didactice din Prahova au declanșat o grevă de avertisment

Peste 7.000 de sindicaliști, cadre didactice și personal auxiliar din Prahova, au declanșat, luni, o grevă de avertisment, care constă în purtarea unor banderole albe pe braț, fără întreruperea cursurilor, aceasta fiind, potrivit liderilor sindicali, prima etapă dintr-un amplu calendar de proteste.

Peste 7.000 de membri ai sindicatului „Școala Prahovei”, cel mai mare sindicat din învățământul prahovean, care are 8.214 membri, se află în grevă de avertisment pentru trei zile, timp în care vor purta pe braț banderole albe, fără a întrerupe însă cursurile.

Potrivit liderului sindicatului „Școala Prahovei“, Ion Duță, începând de luni și până miercuri cadrele didactice și cele nedidactice vor purta pe braț banderole albe. Ei solicită alocarea a 6 la sută din PIB pentru educație, modificarea Legii Educației, inclusiv a statutului personalului didactic „astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent“, adoptarea unei noi legi de salarizare prin care să crească cu 50 la sută salariile profesorilor debutanți, dar și „depolitizarea învățământului, în sensul că, pentru dobândirea funcției de director al unității de învățământ rolul determinant să revină colectivului unității, și nu factorilor politici“, se arată într-un comunicat dat publicității de sindicatul „Școala Prahovei“.

Fiecare solicitare este însoțită și de termene până la care membrii de sindicat cer adoptarea de măsuri care să ducă la îndeplinirea doleanțelor lor.
Conform sursei citate, greva de avertisment de trei zile va fi urmată de alte forme de protest, care includ scrisori adresate parlamentarilor prahoveni și partidelor politice, dar și un protest de stradă în fața sediului Prefecturii Prahova, în 24 octombrie.
Liderul sindicatului „Școala Prahovei“, Ion Duță, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, cel puțin deocamdată, nu se pune problema unui protest care să ducă la suspendarea cursurilor.

 

http://adevarul.ro/educatie/scoala/adevArul-live-In-noiembrie-lanseaza-programul-national-educatie-fericire-scoli-1_5252853fc7b855ff560c485c/index.html#

VIDEO Adevărul Live Banii nu aduc fericirea: japonezii, cei mai nefericiţi bogaţi ai lumii, danezii, cei mai fericiţi

România, considerată în 2012 cea mai nefericită ţară din UE, a avut parte în weekend de prima conferinţă despre fericire din Estul Europei, în care conceptul a fost demitizat şi explicat de experţi români şi străini. Ideea aparţine Asociaţiei Iniţiativa pentru Fericire, care va lansa din noiembrie Programul naţional de educaţie pentru fericire în şcoli.

Programul naţional de educaţie pentru fericire va fi lansat luna viitoare, după ce în weekend cei de la Asociaţia Iniţiativa pentru Fericire au organizat în weekend prima conferinţă despre fericire din Estul Europei, şi vizează 600 de elevi de liceu din cele şase oraşe cuprinse în proiect (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova şi Baia Mare).

Ei vor afla ce înseamnă fericirea, cum pot avea parte de ea la şcoală, în familie şi în comunitate, materiale pe care le vor primi în cadrul unor seminarii. Apoi vor discuta soluţiile în cadrul grupurilor de dezbatere din fiecare şcoală. Iar la finalul anului, cel mai bun elev din fiecare oraş va primi gratuit un loc în tabăra de educaţie pentru fericire, timp de o săptămână, iar şcoala de care aparţine va primi obiecte pentru educaţie.

Acelaşi program se va aplica şi pentru 600 de studenţi din cele şase oraşe, în total 2.400 de studenţi, alături de cei 2.400 de elevi instruiţi pe tematica fericirii la orele de dirigenţie. În program vor intra şi 750 de membri ai comunităţii din aceste oraşe, adică 4.500 de persoane.

La discuţia despre fericire şi cum îşi pot face viaţa mai frumoasă, la şcoală şi nu numai, au luat parte, în platoul Adevărul Live, Mălina Chirea, cofondator al Asociatiei Initiativa pentru Fericire şi Eiji Han Shimizu, Producător Happy Movie, cunoscut autor şi trainer japonez şi unul dintre oamenii care vorbesc despre fericire în lumea întreagă, inclusiv la TED Talks, prezent şi la evenimentul din România.

De asemenea, am discutat despre Programul naţional de educaţie pentru fericire în şcoli şi cu George Trifan, profesor la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Iar prin telefon ni s-a alăturat Dr. Antonela Ştefănescu, mama unui elev de clasa a V-a, de asemenea psihiatru infantil.

Cum şi unde se învaţă fericirea

 

Cele mai importante declaraţii:

Mălina Chirea, cofondantorul Asociaţiei Iniţiativa pentru Fericire, este de părere că educaţia primită în timpul regimului comuinist a afectat mult percepţia românilor despre fericire.

„Până în 1989 situaţia a fost destul de grea, mai ales că românii nu dispuneau de independenţă. Trebuie să ne schimbăm percepţia mai întâi, să învăţăm să fim liberi, libertatea fiind un pilon fundamental al fericirii. Este o chestiune de timp până când vom înţelege că fericirea este chiar simplă şi la îndmâna oricui. Este, mai mult,o chestiune de asumare“, crede Mălina. Aceasta a adăugat că, dacă în 2012, eram în coada clasamentului fericirii la nivel european, anul acesta am mai urcat, devansând Bulgari.

Adevărul: Cât de receptivi au fost românii la această conferinţă?

„Noi am mers foarte mult pe partea ştiinţifică. Există foarte multe studii care vorbesc despre fericire. Pot să zic că am lăsat un pic deoparte partea filozofică şi am mers mai mult pe cifre. La conferinţă au venit peste 200 de persoane şi am avut şi foarte mulţi parteneri. Este un început promiţător, cred că românii încep să fie din ce în ce mai deschişi la asta“, a declarat Mălina Chirea.

În studioul Adevărul a fost prezent şi Eiji Han Shimizu, Producător Happy Movie, cunoscut autor şi trainer japonez şi unul dintre oamenii care vorbesc despre fericire în lumea întreagă, inclusiv la TED Talks.

Adevărul: Cum pot să fie oamenii fericiţi? Cum ajută comunitatea, respeciv platform educaţională aceste studii?

„Oamenii trebuie să se întâlnească şi să vorbească despre fericire, motiv pentru care iniţiativa Mălinei a fost una utilă societăţii. Pe fondul industrializării şi al culturalizării muzicii pop, copiii uită care este cultura şi educaţia lor. Filmul „Happy Movie“ şi cărţile mele îi ajută să se reîntoarcă la identitatea naţională“, a explicat Eiji Han Shimizu.

Cursurile despre fericire îi ajută pe adolescenţi

„Ne dorim să facem o măsurătoare înainte şi după aceste cursuri să înţelegem în ce măsură le-a crescut nivelul de fericire şi care este impactul asupra tinerilor. Am avut cazuri de profesori care ne-au mulţumit şi ne-au spus că nu ştiau că în liceul lor sunt copii atât de speciali. La finalul lecţiei îi întrebăm pe copii ce este fericirea pentru ei şi am văzut că ei le mulţumeau profesorilor fiindcă le aduceau fericire în viaţă. Sunt unele lucruri pe care oamenii le uită în viaţa lor grăbită de zi cu zi”, spune Mălina Chirea.

Elevii plătesc cinci lei pe biletele pentru fiecare documentar pe care îl văd, adică licenţa pentru difuzarea acestora. În general, elevii nu au refuzat să participle la acest program, a mai explicat Chirea.

George Trifan, profesor de informatică la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, spune că problema principală cu implementarea unui opţional de fericire este birocraţia din sistem. „Deseori vezi că adolescenţii sunt deprimaţi, trişti, nu se pot concentra la ore şi categoric un astfel de curs este binevenit la vârsta lor. Desigur că şi noi îi consiliem, când vezi că au o problemă, încerci să-i ajuţi”, spune el.

Psihiatrul Antonela Ştefănescu şi părintele unui elev olimpic de clasa a VI-a spune că i se pare o idee bună organizarea cursurilor de fericire în şcoli, dar crede ar trebui implicaţi atât părinţii, cât şi profesorii. ”De multe ori copiii nu sunt înţeleşi, din păcate există şi profesori care nu realizează întotdeauna că pot provoca traume emoţionale copiilor, se dau pedepse poate nepotrivite pentru greşeala elevilor. Uneori pedepsele se pot folosi în mod abuziv şi de multe ori îi afectează pe copii. Putem învăţa să fim mai empatici, să ne punem în locul elevului, în locul copilului, un om empatic este mai fericit”, spune ea.

Adevărul: Ce este fericirea?

„Este capacitatea de a te conecta cu tine, cu alţi oameni şi cu mediul înconjurător, din ce am văzut toţi oamenii fericiţi au aceste abilităţi”, a răspuns Shimizu.

Cât de fericiţi sunt japonezii?

„Există statistici care arată că Japonia este cea mai puţin fericită ţară dintre toate statele foarte dezvoltate din lume. Noi am pierdut echilibrul după al Doilea Război Mondial, fiindcă am muncit foarte mult pentru a ne dezvolta, focusul întregii naţiuni a fost creşterea economiei şi a companiilor”, a explicat Shimizu.

Adevărul: Care este cea mai fericită ţară din lume?

”Foarte multe studii arată către Danemarca, deşi în alte ţări scandinave nivelul de trai este mai ridicat, se pare că danezii sunt cei mai fericiţi oameni din lume”, spune Shimizu.

Adevărul: Cât de nefericiţi sunt oamenii?

„Până în 2020, studiile arată că depresia va fi cea mai răspândită boală, momentan 27% din europeni sunt nefericiţi până în punctul de a fi depresivi, potrivit unui studiu ONU. Practic omul acela trece prin toată viaţa lui fără să ajungă niciodată la adevăratul lui potenţial”, spune Chirea.

Adevărul: Aţi găsit astfel de programe, de educaţie pentru fericire în şcoli, în străinătate?

„Da, în Marea Britanie. Ei au mai mulţi specialişti care stau de vorbă cu ei încă de la grădiniţă, sunt programe facultative. Şi în Australia există deja „directori de fericire” în şcoli, care stau şi se întreabă cum fac să le fie elevilor mai bine şi au ajuns aici cam în trei ani de când s-au lansat astfel de programe pentru fericire”, a explicat Chirea. Un alt exemplu este modelul american, cel deja patentat la Stanford, pe care l-au şi adus în România. În SUA, acestea au ajuns la nivel de politici publice pentru că există o mare problemă cu hărţuirea elevilor în şcoli, cazuri de copii care s-au sinucis din cauza acestui fenomen.

Adevărul: S-ar putea ajunge la modelul din Australia şi în România?

„În şcolile private, se poate. Ceea ce facem noi este de multe ori gratuit fiindcă atunci când faci ceva pentru fericirea oamenilor, nu îţi vine să ceri bani pentru asta. E un număr de oameni la nivel mondial care trag în direcţia schimbării pozitive”, spune Chirea.

În mediul corporativ se cultivă fericirea

George Trifan spune că în ziua de astăzi, marile corporaţii precum Google se preocupă de fericirea angajaţilor fiindcă au înţeles că un angajat fericit produce mai mult. „Google chiar acordă o zi liberă pe săptămână angajaţilor ca să se gândească la un proiect propriu şi aşa a apărut Goggle+ sau Gmail”, spune Trifan.

Adevărul: Cum ţi se pare România acum, având în vedere că ai mai fost aici acum şapte ani. Cum a evoluat ţara?

„Acum şapte ani am fost pentru trei zile aici. Din punctul meu de vedere, România o să fie o ţară bogată, iar ţara a devenit mai fericită decât era înainte. Însă este de văzut cum o să reuşiţi să conservaţi această stare de spirit dacă veţi ajunge o ţară industrializată, cum veţi menţine acest echilibru, pentru a nu a ajunge la răscrucea în care se află acum Japonia, de exemplu”, spune Shimizu.

Adevărul: Cum ar trebui să se menţină o stare de fericire, să se păstreze un echilibru?

„Multe ţări dezvoltate se confruntă cu asta acum. Nu ştiu cum se va dezvolta conceptul de fericire în economie, dar în experienţa mea, fericirea este o muncă de colaborare, nu poţi să stai pe margine şi să te uiţi la suferinţa altora fără să faci nimic. Eu am ajuns la o stare de prosperitate şi am putut face multe dintre lucrurile care fac un om fericit şi am vrut să-i fac şi pe alţii fericiţi, fiindcă mă bucură să le dau şi altora”, a mai spus Shimizu.

„M-a întrebat odată un prieten cât câştig de când m-am mutat în Bali faţă de cât câştigam în Tokio şi cât cheltuiesc. I-am spus că acum câştig cam o treime, chetuiesc mai puţin cu o treime, însă am de trei ori mai mult timp pentru viaţă, pentru mine, pentru prieteni. Sunt un om fericit”, mai spune Shimizu.

De ce un program naţional pentru fericire

Programul Naţional de Educaţie pentru Fericire este compus dintr-o serie de întâlniri şi dezbateri organizate în întreaga ţară, între persoane interesate să obţină o mentalitate pozitivă şi o viaţă fericită.

Într-un studiu făcut de Gallup World Poll pentru Organizaţia Naţiunilor Unite în 2012, România apare ca fiind cea mai nefercită ţară din Uniunea Europeană, fiind surclasată la nivel mondial de state precum Kuwait, Vietnam, Myanmar sau Kosovo. Astfel, o Conferinţă despre Fericire pare bine venită în acest mediu.

Ce spun cei de la aşa-numitul Institut pentru fericire:

”Fericirea este cauza unei vieţi împlinite şi rezultatul unei mentalităţi potrivite. Este dovedit faptul că oamenii fericiţi au relaţii mai strânse, mai mulţi prieteni, câştigă mai mulţi bani şi au cariere de succes. De asemenea, oamenii fericiţi nu devin infractori, nu îşi abandonează familiile şi sunt, în general, membri activi în comunităţile lor. Oamenii fericiţi sunt mai empatici, solidari, iubitori şi toleranţi”.

”Fericirea a devenit un domeniu de studiu încă din anii 80, în prezent fiind o materie predată la universităţi de renume precum Harvard University, Stanford University sau Pennsylvania University. Ştiinţa care studiază fericirea şi comportamentele comune ale persoanelor fericite este denumită psihologie pozitivă, iar părintele ei fondator este considerat a fi Martin Seligman”.

http://adevarul.ro/educatie/scoala/lacrimi-elev-vs-lacrimi-profesor-1_5252acefc7b855ff560d2fd9/index.html

Lacrimi de elev vs lacrimi de profesor

Nu am auzit niciodată până acum pe cineva spunând că profesorii care iau mită şi elevii care o dau sau care copiază ar trebui să ajungă puţin pe la închisoare. Nu contează cât: o zi, o săptămână, o lună, un an, dar să treacă pe acolo şi să se oprească puţin, nu „să fie daţi afară din învăţământ”, cum se tot sugerează, sau să fie daţi afară din examen şi să nu mai fie primiţi « nici la toamnă », în cazul elevilor.

Vecinul maica-mii, care a furat două găini şi un cocoş, a stat închis un an. Însă o loază de elev, care nu are chef să înveţe, împreună cu « dascalul » aferent, care fură locul altui copil la un liceu mai bun sau la o facultate care te poate face om în viaţă, sunt daţi afară din examen sau din învăţământ, în cel mai rău caz. Viitorul ratat al celuilalt copil, şansele irosite, plânsul lui când s-a văzut primul sub linie, suferinţa părinţilor, fiindcă o loază de elev, ajutat de un profesor infractor, i-au furat locul, viitorul lui ratat, deci, nu fac nici măcar cât cocoşul şi cele două găini, în mintea guvernanţilor noştri. Nici pe departe.

Cu toate că aici nu e niciun dubiu în privinţa anvergurii şi a naturii răului făcut: orice examen furat de cineva înseamnă punerea în pericol a viitorului altcuiva. Simplu, clar, fără echivoc! Şi aici « viitor » ar putea să însemne toată viaţa, adică o viaţă care o poate lua într-o cu totul altă direcţie doar pentru că altul a fost ajutat la copiat. Ca să nu mai vorbim şi de exemplul pe care îl dă, din poziţia sa de „educator” şi de formator de caractere.

Şi apare şeful de sindicat la televizor, probabil că tot profesor şi el, şi zice că de ce să fie daţi afară din învăţământ cei care îi lasă pe elevi să copieze, cei care îi ajută sau chiar cei care mai primesc şi niscaiva bani pentru asta. Că profesorii trebuie motivaţi, adică să li se dea lefuri mai mari, pentru că altfel refuză să fie civilizaţi.

Sigur, nu sunt deloc puţini nici acei profesori care au minte doar cu câteva grame în plus faţă de loazele de elevi pe care îi ajută dezinteresat să copieze, din preaplin sufletesc, neavând habar măcar de cui şi cât de mare rău fac prin asta. În prostia lui, « dascălul » cu pricina crede că face bine. Dacă nu îl vede în faţa ochilor pe cel căruia îi face rău şi dacă acesta nu zice « au! », el nu există, şi se poate duce liniştit acasă, să se uite la serial. Sigur, de „dascal” vorbesc. Şi dacă aş încerca să-i argumentez că, după cea mai elementară logică, el ar trebui să stea puţin la închisoare pentru asta, ar rămâne trăznit! Uluit, stupefiat! Şi s-ar întrista foarte tare, ar zice că iată în ce lume nedreaptă trăim. Şi i-ar da lacrimile dacă ar sta o noapte în închisoare, chiar şi doar una singură! Dar eu tare aş vrea să văd o mie de astfel de lacrimi în locul uneia singure a copilului care a ajuns pe nedrept sub linie…

http://adevarul.ro/locale/zalau/top-tare-difera-notele-elevilor-clasa-cele-examene-1_5252ced8c7b855ff560df9c4/index.html

TOP Cât de tare diferă notele elevilor de la clasă de cele de la examene

O analiză efectuată de Ministerul Educaţiei Naţionale pune în evidenţă diferenţe  semnificative între notele obţinute de elevi la clasă şi rezultatele lor la examenele naţionale.

Analiza s-a bazat pe o comparaţie între media de absolvire a ciclului gimnazial (clasele V-VIII) şi media notelor obţinute la Evaluarea Naţională la sfârşitul clasei a VIII-a. Această diferenţă a fost calculată pentru fiecare elev, apoi centralizată pe şcoală, pe judeţ şi pe ţară. Dacă la nivel naţional analiza a relevat că există şi şcoli la care, în medie, rezultatele la Evaluarea Naţională sunt mai bune decât cele obţinute pe parcursul anului şcolar, ceea ce indică exigenţă pe parcursul anului şcolar şi corelarea notelor cu nivelul real al elevilor, în Sălaj în absolut toate cele 98 de învăţământ gimnazial notele de la clasă sunt semnificativ mai bune decât cele de la Evaluare Naţională, ceea ce, în opinia specialiştilor ministerului, denotă lipsă de exigenţă, uşurinţă în acordarea notelor mari.

De altfel, potrivit analizei, Sălajul se situează peste media pe ţară în ceea ce priveşte diferenţa dintre cele două tipuri de evaluare (la clasă şi prin examene), rezultatele de la Evaluarea Naţională fiind, în medie, mai slabe cu 2,32 de puncte faţă de cele de la clasă, în vreme ce la nivel naţional această medie este de 2,16.
Cea mai mică diferenţă, de 0,71 puncte, a fost înregistrată la Şcoala „Simion Bărnuţiu” din Zalău şi la Şcoala Şimişna. La prima, media claselor V-VIII a fost de 9,20, iar cea de la Evaluarea Naţională de 8,49, în timp ce la Şimişna elevii au scos o medie de 8,88 în gimnaziu şi 8,17 la Evaluarea Naţională.

Urmează şcoala din Valcău de Jos, cu o diferenţă de 0,77, Şcoala „Gheorghe Lazăr” Zalău, cu o diferenţă de 0,82, şi Şcoala „Corneliu Coposu” Zalău, cu 1,03.

La polul opus sunt şapte şcoli la care diferenţele dintre cele două seturi de rezultate depăşesc valoarea de patru puncte. Cea mai mare diferenţă se înregistrează la Şcoala Pustă, 4,67 de puncte.

http://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/video-ministrul-educatiei-avem-1-400-santiere-incepute-neterminate-1_5252bc1ec7b855ff560d8bdb/index.html

VIDEO Ministrul Educaţiei: “Avem 1 400 de şantiere începute şi neterminate”

Ministrul Remus Pricopie susţine că în acest moment, în România, sunt 1 400 de şantiere pentru care nu s-au mai alocat fonduri în vederea continuării investiţiilor.  Este vorba despre lucrări la şcoli, grădiniţe şi campusuri şcolare.

În cadrul unei întâlniri cu directorii şcolilor din judeţul Vâlcea, Ministrul Educaţiei a admis că, în 2013, investiţiile în infrastructura şcolară nu au reprezentant o prioritate pentru guvernanţi.

 

„Sunt 1 400 de şantiere începute şi neterminate din bugetul statului, avem şi aici în Vâlcea exemple, mai sunt 680 de şantiere pe BERD şi Banca Mondială, mă refer la extinderi de grădiniţe, şi mai sunt o serie de şantiere în lichidare. Din păcate, anul acesta nu am avut bani pentru aceste investiţii, ştiţi că nu există vreun proiect cu bani de la guvern care să fi primit finanţare”, a declarat Remus Pricopie.

 

Dată fiind situaţia, ministrul Educaţiei a spus că unele lucrări ar putea fi continuate doar cu fonduri de la Uniunea Europeană. Astfel, sumele necheltuite în cadrul Programului Operaţional Regional, respectiv 200 milioane euro, ar putea fi realocate pentru finanţarea investiţiilor din învăţământ.

 

„Acum s-a identificat o soluţie, cred că e una viabilă. Este vorba despre fondurile structurale pe REGIO, un program prin care s-au făcut şcoli şi spitale. Avem surse necheltuite pe POS Mediu şi Transport, 200 sau 300 de milioane euro. Pentru prima dată, cei de la Bruxelles au fost de acord mutăm aceşti bani şi să finanţăm obiective începute şi neterminate”, a mai spus Remus Pricopie.

 

În judeţul Vâlcea, trei campusuri şcolare a căror construcţie a început în urmă cu mai bine de patru ani nu au mai fost bugetate. Din cauza stagnării lucrărilor, la Grupul Şcolar “Căpitan Nicolae Pleşoianu” există pericolul producerii unor alunecări de teren.

 

 Ministrul Educaţiei vrea digitalizarea sistemului de învăţământ

 

În cadrul aceleiaşi întâlniri, Remus Pricopie le-a vorbit directorilor de şcoli despre un proiect privind digitalizarea sistemului de învăţămât din România. Pentru că bugetul statului nu poate susţine financiar cumpărarea a peste trei milioane de tablete pentru elevi, ministrul Educaţiei vrea ca, pentru început, să doteze şcolile cu videoproiectoare şi laptopuri.

 

„Vom începe cu lucruri simple, mai ales la clasa I, cu mici aplicaţii.  În primul rând, vor fi cuplate şcolile la internet, pentru că există foarte multe unităţi care nu au acces la internet. În al doilea rând, fiecare clasă I şi a II-a va avea anul viitor laptopuri, videoproiectoare şi ecrane. Sunt bani pe fonduri structurale pentru echiparea claselor. Digitalizarea clasei e o altă fază pe care încercăm să o dezvoltăm printr-un proiect similar laserului de la Măgurele finalizat de UE”, a conchis Remus Pricopie.

 

Remus Pricopie a vorbit la Râmnicu Vâlcea şi despre introducerea manualelor digitale.  Deocamdată, editurile nu s-au grăbit să dea curs cererii ministrului Educaţiei de a scoate pe piaţă manuale şcolare pe suport digital.

 

http://adevarul.ro/tech/gadget/video-functioneaza-platforma-digitala-clasa-inteligenta-imbunatati-educatia-1_52525c51c7b855ff560b579f/index.html

VIDEO Cum funcţionează platforma digitală pentru prima clasă „inteligentă“ şi cum poate îmbunătăţi educaţia

Liceul „Nicolae Kretzulescu“ din Bucureşti are, odată cu începutul acestui an şcolar, o clasă „inteligentă“. Este dotată de Samsung cu diverse echipamente şi în care elevii vor avea acces la o platformă dedicată educaţiei dezvoltată de ReadForward. Am discutat cu creatorii acestei platforme şi ce au urmărit ei să reuşească cu aceasta.

Clasa „inteligentă“ de la „Nicolae Kretzulescu“ a fost dotată de Samsung, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, cu 31 de tablete Galaxy Note 10.1, un E-Board (tabla care poate înregistra atingerea cu degetul), un Smart TV şi două laptopuri. Tabletele au fost alese pentru a ţine loc de caiet elevilor, iar modelul Note 10 a fost preferat de către Samsung pentru că oferă şi un stylus care ajută în cazul desenării sau scrierii unor formule matematice.

Tabletele sunt dotate şi cu un program de recunoaştere a scrisului de mână care poate transpune în format digital formule matematice sau alte caractere. Sistemul de operare pe care îl folosesc tabletele este Android „Jelly Bean“, cu o interfaţă proprie a Samsung. Însă tehnologia a pătruns în clasele de liceu din România de câţiva ani buni, cum s-a întâmplat şi în sălile sau laboratoarele din facultăţi, numai că acest fapt nu a adus automat şi integrarea acestora în programa existentă.

Profesorii, în special cei de la liceu, s-au obişnuit să-şi facă singuri materialele, eventual să-şi aducă şi un proiector sau să împrumute unul din şcoală şi să încerce să aducă în faţa elevilor materialele aparent interactive.

Paul Balogh, managing partner Read Forward, găseşte această integrare drept un semn de malformare generată de sistem, dar una benefică pentru mediul educaţional. „Ei au încercat să profite în acest fel de avansul tehnologic şi au ajuns să aibă foarte multe materiale de prezentare, fie că e vorba de prezentări tip PowerPoint, fie că e vorba de videoclipuri găsite pe tot felul de site-uri“, susţine el.

Platforma creată pentru prima clasă „inteligentă“ din România poate primi şi astfel de materiale proprii ale profesorilor. „Explică un videoclip ce se întâmplă într-un vulcan sau cum se manifestă un tsunami şi pot să integreze foarte uşor în manual acel video“, mai spune acesta.

Accesibilă tuturor

Platforma dezvoltată de Read Forward este gândită în primul rând să fie accesibilă fiecărui elev sau profesor fără să necesite vreo aplicaţie dependentă de un dispozitiv. Ei au gândit-o să fie structurată pe HTML, unul dintre limbajele de programare ale Internetului şi cel mai uşor de folosit.

Există, astăzi, o migrare masivă a materialelor educaţionale de la Flash către soluţii bazate pe tehnologii web. ePub3 e HTML. Formatul iBooks al lui Apple este tot HTML. „ePub3 nu a reuşit incă să se impună de facto ca standard în acest război al formatelor: nu există cititoare de referinţă pentru acest format, specificaţiile nu sunt finale, nu ai soft-uri în care să produci ePub3, etc. Pe scurt: e prea complicat. Şi de vreme ce tehnologia de bază este tot HTML5, CSS3 şi JavaScript putem construi manuale electronice mai simple, gata să fie utilizate de oricine“, afirmă Balogh.

Dezvoltatorii s-au uitat şi la Facebook pentru inspiraţie. „Pe Facebook nu există reîmprospătarea paginii, apeşi un buton şi te duci în altă parte, deschizi un mesaj, o notificare şi deja s-au schimbat informaţiile afişate“, explică Balogh ideea lor. Iar platforma este „făr’ de reîmprospătare“, totul se întâmplă în timp real, iar profesorul este cel care are acces la informaţii.

Spre exemplu, profesorul le poate cere elevilor să spună ce au făcut în vacanţă sau să răspundă la o întrebare care ţine de materie. Copiii răspund independent, iar la dascăl ajung toate răspunsurile şi, dacă vrea, poate afişa unul principal pe tabletă. „Era enervant în şcoală când profesorul întreba ceva şi tu ştiai răspunsul, stăteai cu mâna sus şi răspundea altcineva. Aici nu mai e problema asta, răspunsurile sunt invidivuale şi pot fi date în acelaşi timp“, susţine Cristian Dinu, colegul lui Paul Balogh de la Read Forward.

Cristian Dinu a vorbit şi despre un anumit schimb de putere simbolică între profesori şi elevi, cei din urmă fiind învăţaţi deja să umble pe astfel de echipamente, pe când unii profesori abia fac tranziţia spre lumea digitală, spre învăţământul tehnologizat. Totuşi, consideră că asta îi va apropia, colaborarea se va îmbunătăţi în anii următori. Înainte de asta, însă, cei de la ReadForward spun că sistemul va oferi control deplin profesorului prin această platformă. Există trei roluri implementate. Unul este cel al profesorului, un al doilea este cel de student, iar cel din urmă este cel pasiv, de „ecran“.

Mai precis, pe E-Board este afişată materia de parcurs sau documentele de prezentat, iar profesorul poate interacţiona direct acolo cu acestea, dar doar pentru a le prezenta. Când este cineva în rolul profesorului, poate bloca celelalte dispozitive sau poate să afişeze aceeaşi informaţie pe toate ecranele, fără ca elevii sau studenţii să poată interacţiona cu conţinutul.

Ca ultim lucru de precizat despre platforma aceasta e că răspunsurile pe care elevii le dau sunt salvate şi online. Este şi aceasta o componentă a ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept „Internet of Things“, în care dispozitivele sunt interconectate între ele, dar şi conectate la Internet. Datorită stocării datelor în Cloud, scalabilitatea sau actualizările nu sunt o problemă, cum se întâmplă la aplicaţiile obişnuite pentru care dezvoltatorii trebuie să aştepte aprobarea magazinelor de aplicaţii.

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15748767-domnule-ministru-folosesc-aceste-hartii-scrisoare-deschisa.htm

Domnule Ministru, la ce folosesc aceste hartii? Scrisoare deschisa

Scrisoare deschisă adresată Domnului Ministru al Educaţiei Naţionale Remus Pricopie

Stimate Domnule Ministru,

un prieten, căruia i s-a întâmplat să aibă parte de câţiva ani de facultate înainte de 1989 (şi restul după), mi-a povestit un episod semnificativ din vremea studiilor sale predecembriste: pe vremea aceea se preda o disciplină numită “Socialism ştiinţific” la care, printre altele se vorbea şi de caracterul de partid unic al Partidului Comunist din România. Ei bine, când profesorul le-a spus studenţilor că în România există un singur partid, unul dintre ei a întrebat: da’ de ce? Întrebarea a produs rumoare, cu atât mai mult cu cât cel care-o pusese nu era cunoscut ca “element duşmănos”, ci pur şi simplu formulase o întrebare candidă: de ce la noi e un singur partid, în vreme ce la alţii sunt mai multe? Ei bine, reacţia profesorului a fost pe măsura întrebării: la fel de candid, şi acesta s-a blocat şi n-a ştiut ce să răspundă. Era absolut evident – pentru toţi cei de faţă – că el, profesorul, nu-şi pusese niciodată această întrebare. Poate cândva, la începuturile comunismului, oamenilor li se explicase (cu argumente sau ad baculum) că în România trebuie să existe un singur partid, cert e că în anii din urmă ai ceauşismului toată lumea lua acest lucru ca pe o evidenţă. Şi, aşa cum ştim cu toţii, evidenţele sunt exact acele lucruri care nu trebuie demonstrate. Singurul lucru pe care îl ştim despre ele este faptul că sunt acolo, inconturnabile şi că trebuie să ne supunem lor la fel ca unei fatalităţi insondabile.

De când mi-a spus-o prietenul meu, această istorie îmi revine în minte la fiecare început de an universitar când, cu cadenţa fatum-ului, asupra noastră se revarsă tot soiul de evidenţe inconturnabile. Îmi permit să vă anexez şi Dumneavoastră două astfel de evidenţe – “Fişa individuală a postului” şi “Procedura pentru evalurea şi asigurarea calităţii cadrelor didactice şi a disciplinelor de studiu” – ale începutului de an universitar (şi îmi îngădui să fac apel la colegii din preuniversitar să vi le trimită şi dânşii pe ale lor). Dat fiind că, înainte de a fi Ministru, sunteţi cadru universitar, vă rog să le acordaţi câteva momente din timpul D-voastră mult prea drămuit şi să încercaţi (fie şi doar ca un exerciţiu mental) să puneţi ceva în nesfârşitele lor rubrici. V-aş ruga, de asemenea, ca după ce terminaţi acest exerciţiu (a cărui efectuare, ce presupune mai multe ore în mai multe zile, nu intră – probabil pentru a evita paradoxele autoreferenţialităţii – la nici o rubrică a lor), v-aş ruga aşadar, să vă gândiţi, ca om şi ca profesor, ce anume din lucrurile scrise pe aceste foi vă reprezintă. În fine, aş dori să vă pun şi eu – fără nici o intenţie de trouble-fête – o întrebare simplă: la ce folosesc toate acestea? Armata m-a învăţat că, atunci când sunt parte a unui sistem, dacă am de pus o întrebare să procedez respectând ordinea ierarhiei. Exact aşa am procedat: mi-am întrebat superiorii până la cel mai înalt de la nivel local (Rectorul Universităţii) şi nu am primit decât două răspunsuri (ambele, trebuie să recunoaştem, nesatisfăcătoare pentru un cercetător): “că aşa trebuie” sau “că le cere Ministerul”. Înlăturând fatalitatea (ca apanaj al unei lumi premoderne – şi în nici un caz europene), rămâneţi D-voastră, ca autoritate ultimă a Ministerului Educaţiei Naţionale.

Aşadar, Domnule Ministru, la ce folosesc aceste hârtii?

Nu aş vrea să credeţi că simulez naivitatea; mi-am pus şi eu această întrebare şi voi încerca să vă prezint răspunsurile mele, cu deplina conştiinţă a parţialităţii lor (datorată, inevitabil, faptului că – prin poziţia mea – eu nu sunt în situaţia de a sesiza decât o mică parte a problemelor educaţiei româneşti contemporane). Mi-am spus, mai înainte de toate, că merită luate în serios: poate o fişă de evaluare chiar are menirea de a evalua, adică de a stabili nivelul profesional a celui care o completează. Numai că, cel puţin la noi – nu ştiu cum e prin alte părţi – rezultatele evaluării se suprapun miraculos (ca dovadă că există şi miracole laice) cu ierarhia administrativă a Universităţii: cel mai mare punctaj îl are Rectorul, urmează Preşedintele Senatului, Prorectorii, şefii comisiilor din Senat, Decanii, Prodecanii, membrii Consiliului Facultăţii, Profesorii fără funcţii, Conferenţiarii, Lectorii şi Asistenţii. E drept, trebuie să recunosc, în funcţie de granturi sau de publicaţii, există anual o oarecare variaţie la nivelul Lectorilor sau la cel al Asistenţilor (unii trec înaintea altora, alţii îşi păstrează poziţia). Dar, în general, clasamentul e incredibil de stabil în timp. (Puteţi cere aceste evaluari şi verifica – cu ajutorul unui mic program matematic – rata de variaţie de la un an la altul în raport cu funcţiile şi gradele universitare.) Numai că dacă lucrurile stau aşa, atunci evaluarea nu mai e evaluare, ci e un plebiscit anual al conducerii Universităţii. În acest caz cred că s-ar cuveni să ni se spună deschis despre ce e vorba, ca să ne dăm acordul în cunoştinţă de cauză. Şi mai cred că – dacă tot se repetă povestea cu “evaluarea” – ar trebui să ni se spună, de pildă, ce ar putea face un tânăr asistent pentru a depăşi punctajul unui prorector. Dacă m-aţi întreba pe mine, aş răspunde fără să ezit: să ia două premii Nobel, ca Doamna Curie sau ca Linus Pauling. Cred că în această situaţie ar avea oarecare şanse să surclaseze în punctaj un reprezentant al administraţiei centrale. Altfel mă tem că ordinea funcţiilor şi a gradelor va rămâne de-a pururi la fel de stabilă precum aceea a titlurilor feudale. Nu asta e problema; putem cu toţii admite că devreme ce Rectorul a fost ales prin vot universal, liber şi secret iar preşedintele Senatului a fost ales prin votul colegilor săi, ei sunt cei mai buni dintre noi. La fel, putem admite că, devreme ce cel mai bun şi-a ales colaboratorii şi a numit decanii, aceştia sunt următoarea treaptă a binelui care ne devine accesibil sub forma organizării şi a administraţiei. Oricât am cârti, noi suntem cei care i-am ales şi ştim bine acest lucru. Numai tocmai pentru că ştim nu văd nici o utilitate în a ni se aminti anual cine e stăpânul. Singura utilitate evaluativă a fişelor acestora e aceea de-a confirma ordinea ierarhică existentă. Completându-le e ca şi cum, într-un ritual anual, ne-am pleca – în cercuri concentrice – în faţa celor doi consuli care (potrivit actualei legi) conduc Universitatea.

Mi-am spus apoi că, poate, miza cea mare nu e nivel individual (unde ierarhia e clară şi, în funcţie de ea, clară va fi şi ordinea disponibilizărilor), ci pentru Universitate în ansamblul ei – potrivit faimoasei teorii a clasificării Universităţilor de acum câţiva ani. Aici, trebuie să recunosc, mi se pare că fişele acestea mai mult încurcă lucrurile. După cum vedeţi, ele au zeci de rubrici, de aşa manieră încât fiecare poate găsi o căsuţă în care să se strecoare şi nu mă îndoiesc că asta şi fac şi oamenii concreţi, şi Departamentele şi Universităţile în ansamblul lor. Ca atare îmi imaginez că toate Universităţile sunt – potrivit acestor punctaje – undeva în jurul unei medii comune iar departajarea, ca în sporturile olimpice, se face la sutimi, ceea ce, evident, creează nemulţumiri şi suspiciuni. După părerea mea lucrurile ar putea fi mult simplificate; de pildă D-voastră – în vizită la Universitatea noastră – aţi putea să faceţi (neînsoţit) un popas de vreo oră la Biblioteca Universităţii şi să vă uitaţi pe rafturile de carte din domeniul D-voastră. Apoi – ca un om competent şi responsabil în profesia lui – ne-aţi putea spune tuturor ce studii şi ce cercetare se poate face cu această bibliografie (sau, dacă doriţi, ce notă i-aţi da la licenţă unui tânăr ale cărui referinţe se rezumă la cărţile în cauză). Mi se pare un criteriu foarte onest, dat fiind că studenţii noştri la Biblioteca Universităţii se duc să-şi ia cărţile după care învaţă. În fine, tot pe domeniul D-voastră aţi putea cere cursurile şi revistele editate de Facultate şi, pe drumul de retur la Bucureşti le-aţi putea răsfoi (dacă doriţi s-o faceţi, mă oblig eu să vi le găsesc). Iar apoi v-aţi putea pronunţa public – căci cuvântul public angajează – asupra calităţii, adecvării şi rostului acestor lucrări. Altminteri ele nu sunt decât nişte abstracţii: o cifră, un titlu (din ce în ce mai mult în engleză) şi un număr de pagini în statisticile ce urcă şi coboară în administraţie. Iar când vine ceasul cel rău ne întrebăm cu toţii cum a fost cu putinţă ca – în babelicele biblioteci universitare – cărţile să comunice (fără ştirea autorilor) împrumutându-şi pagini unele altora. Sigur, editurile au referenţi iar revistele (neapărat cotate) au comitete de peer review şi dacă le-aţi răsfoi, aţi avea o bună ocazie să vă faceţi o idee şi despre calitatea acestora. Vă mărturisesc că adesea mi se pare că aceste fişe (şi statisticile aferente, căci, cel puţin semestrial, trebuie să ne declarăm publicaţiile, participările la conferinţe – deşi nici măcar drumul nu ni se decontează, proiectele, etc.) nu au alt rol decât acela de a elimina aproape complet orice contact direct al evaluatorilor cu omul şi cu lucrările evaluate. Totul se petrece sub semnul lui “ca şi cum”: ca şi cum teribilele puncte ar avea o realitate de sine stătătoare şi singura problemă ar constitui-o numărarea şi dispunerea lor în grafice colorate. Pe plan local mie, care sunt absolvent de Filosofie, mi-a verificat dosarul un inginer, absolvent de Politehnică. Evident, nu-l interesa ce am scris, ci dacă am făcut corect o împărţire legată de numărul de pagini într-un volum colectiv. În ce priveşte comisiile “de la centru”, indiferent de numele lor, acestea îşi încasează sutele de milioane (e vorba de taxele legale de acreditare şi/sau evaluare), vizitează staţiunile balneare din apropiere (ca să înţeleagă mai bine contextul lucrurilor pe care le evaluează), zâmbesc leonardesc şi vorbesc sibilinic. Sub ele, toate lumea tremură: dar dacă punctele nu sunt atâtea câte trebuie, acolo unde trebuie şi aşa cum trebuie?! Nu se obişnuiesc, în asemenea cazuri, alte contacte între evaluatori şi evaluaţi (exceptându-le, bineînţeles, pe cele cu conducerea Universităţii) decât cele în “cadru organizat”: în sala festivă, sala sporturilor sau amfiteatrul mare al unei Facultăţi. Şi, cel puţin la întâlnirile la care am fost eu, doar înalţii oaspeţi vorbesc; de regulă despre perspectivele viitoarelor “programe cadru”. Atât cât am putut eu să văd (căci eram, noi, auditorii, cam înghesuiţi), vorbitorii păreau a avea un aer obosit – probabil de vină va fi fost diferenţa de fus orar a avionului – şi plictisit: era limpede că noi nu suntem făcuţi să înţelegem asemenea mutaţii istorice. Unii mai glumeau, alţii ameninţau, alţii mai săreau cuvinte, dar mi s-a părut că-n cazul tuturor partea aceasta de întâlnire cu noi era secvenţa cea mai dezagreabilă a misiunii lor. Îmi permit să sper că aceste lucruri nu se petrec doar la Universitatea la care lucrez eu şi dacă e aşa, atunci înseamnă că suntem ca-n istoria aceea pe care Vitali Şentalinski spunea ca văzut-o în dosarele KGB-ului cu privire la Isac Babel: în timpul timpul interogatoriilor (a se deosebi de interviuri!) dosarul scriitorului arestat a fost trimis de la un depertament al onorabilei instituţii la altul. Şi un funcţionar scrupulos a scris pe mapa dosarului: “alăturat vă trimitem omul”. Pe vremea aceea omul era agrafat la dosar; astăzi se pare că e înconjurat de un nimb de puncte ce se ridică din nenumăratele evaluări şi autoevaluări. Iar vrednicia lui, ca şi a întregii Universităţi, e dată de mărimea nimbului care-şi ocultează, apofatic, locatarul.

Aşa o fi, poate că nu am eu suficientă capacitate de înţelegere a lucrurilor ce se petrec în învăţământul actual, dar – după cât pot eu înţelege – genul acesta de evaluare are efecte ciudate. De pildă se întâmplă să avem Departamente sau Facultăţi cu minusuri strigătoare la cer, în vreme ce cei aflaţi în fruntea lor se situează în topul (pozitiv) al clasamentelor. Se întâmplă iarăşi să ni fixeze o cotă de puncte sub care, ni se atrage atenţia, nu mai sunt decât cele trei (sau cinci?) suliţe ale mesagerilor către Zamolxis. Nu ştiu cum – nu ştiu nici în cazul meu – dar o realizăm! Se-ntâmplă iarăşi să ne simţim, sub ochii nemiloaselor comisii (locale sau ministeriale), asemeni unor infractori pe punctul de-a fi scoşi de păr din ultima lor vizuină. Dar, lucru ciudat, se-ntâmplă şi ca oameni dovediţi a fi încălcat legea sau deontologia profesională (ori nedovediţi, dar ştiuţi de toţi ca atare) să fie, în aceste epoci, cei mai destinşi dintre noi; ba se-ntâmplă chiar ca unii să ne vorbească – cu patos născut, nu făcut – despre onestitatea autoevaluărilor. Se mai întâmplă iarăşi şi “să luăm” toate punctele, dar asta să nu ne scutească de “sacrificii” salariale. Şi s-a întâmplat – bănuiesc pe baza acestor evaluări (căci altfel cum?) – ca un Domn Profesor (sper să nu mă înşel) de Ştiinţe Economice de la o mare Universitate să ia un salariu lunar echivalent cu salariul a 30 (trei zeci) de lectori ca şi mine (am citit asta în presă şi dacă greşeşte presa, greşesc şi eu). Dat fiind că D-voastră cunoaşteţi aceste lucruri cu mult mai bine decât mine, îmi permit să vă întreb dacă ştiţi vre-un laureat al Premiului Nobel pentru Economie care să ia 12 000 de dolari lunar doar din activităţi didactice? În câte luni primea banii aceştia – în America – marele nostru compatriot Nicholas Georgescu-Roegen? Şi îngăduiţi-mi, pentru o dată, să-i întreb şi pe ceilalţi cititori ai acestei misive: cunoaşteţi numele acestui luceafăr al ştiinţei româneşti (că după venituri nu poate fi decât un “savant de talie mondială”)? Dacă nu i-l cunoaşteţi, atunci una din două: ori nu e ce-l fac veniturile să pară, ori avem un motiv în plus să ne întristăm cu privire la şcoala românească, ce nu “promovează” suficiente “modele” şi “valori”de acest tip. Într-un cuvânt, Domnule Minstru: se întâmplă multe, poate chiar prea multe, dar nimic nu pare a fi clar. Ori – eu cel puţin aşa gândeam – menirea acestor evaluări ar fi tocmai aceea de-a clarifica lucrurile din învăţământul nostru superior. Mi s-a spus şi că destinaţia adevărată a acestor clasificări nu e una de uz intern, ci una “de export”: trebuie să arătăm Europei că avem şi noi mândria noastră şi că, deşi săraci, învăţăm şi cercetăm cu dăruire. Numai că, după ştiinţa mea, ieşim mereu la coada clasamentelor performaţelor din învăţământul preuniversiar. Poate că – pe principiul enormităţii acceptabile – europenii cred în Dracula, dar mă îndoiesc c-ar crede că pe-aici oamenii se convertesc brusc, o dată cu majoratul, la învăţătură. (Pe de altă parte însă, devin tot mai convins că birocraţiei bruxelleze îi plac teribil dosarele şi formularele interminabile; la capitolul acesta nu-mi e deloc clar dacă – pe măsură ce trece timpul – noi semănăm tot mai mult cu ei sau ei cu noi.)

În fine, mai e un lucru la care m-am gândit, şi el e legat de faptul că hîrtiile acestea se schimbă de la un an la altul: devin tot mai stufoase, se adaugă nu rubrici, ci pagini întregi; se trece de la aritmetică la algebră în calculul mediilor, iar despre anexe nici nu îndrăznesc – din superstiţie! – a vorbi. Era o vreme când ni se cereau anual şi copii după actele elementare: buletin, certificat de naştere, diplome. În zilele când completez aceste hârtii nu mă pot împiedica să mă întreb: care e soarta lor? Unde se duc ele, atât de repede încât peste doar 12 luni trebuie reluat, sisific, totul de la început? Mă gândesc şi la pădurile rase de pe suprafaţa Pământului – dar pe care nimeni nu le plânge – pentru a ni se înmulţi nouă foile în formulare. Şi, de asemenea, la arhivele Universităţilor (nu mai vorbesc de cea a Ministerului), care trebuie că arată ca reversul subpământean al lumii în care trăim. Şi mai ales mă gândesc la partea nevăzută a lucrurilor: la faptul că “procesarea” acestei enorme mase de maculatură împestriţată cu puncte trebuie să dea de lucru, săptămâni întregi, la zeci de oameni doar în Universitatea noastră. Înţeleg că sunt câteva zeci de Universităţi în România. La care se adaugă – cred că numărul acestora nu vă e necunoscut – cei din Minister. În total sute (cine ştie? – poate mii) de oameni, care confruntă rubrici, numără puncte şi fac tabele şi grafice. Cine sunt aceşti oameni? Sunt cadre didactice, ca şi noi? Mai au şi alte activităţi în afară de aceasta (de pildă să publice articole de specialitate)? Şi pot să le facă? Se poate trăi – în România eternei crize – doar din număratul punctelor în statistici? Atenţie, nu e vorba de un om sau de doi, ci de sute sau poate mii. Când desfiinţăm secţii întregi, când declarăm suveran că filosofia nu mai e la modă şi că lectura e o activitate privată, Ministerul nostru – al Educaţiei – îşi poate permite să întreţină sute (ba chiar mii) de oameni care să numere puncte şi să deseneze grafice? Când nici un profesor cu notorietate recunoscută, nici un absolvent strălucit al unei Universităţi de prestigiu din lume nu au loc “în sistem” (unul din cauza vîrstei, celălalt pur şi simplu pentru că nu are), noi înmulţim de la an la an adaugătorii de rubrici şi numărătorii de puncte? Când Bibliotecile noastre nu-şi pot permite să achiziţioneze o carte mai de Doamne-ajută publicată în ţară (nu vorbesc de ISI-urile în care ni se cere să publicăm fără a le fi văzut), Senatele noastre deliberează angelic asupra “noilor criterii de evaluare”. Nu vi se pare ciudat?! Şi nu vi se bizară această struţocămilă: nici om de carte (cu pasiunea studiului), nici înalt funcţionar (supus eticii datoriei), ci ceva cu un loc incert între cel mai bun profesor dintre funcţionari şi cel mai bun funcţionar dintre profesori? Înţeleg că fiecare dintre noi e un homo ludens şi că, odată ce ni s-au dat regulile din formulare, ne-am apucat – unii frenetic, alţii fără interes – de jocul acesta cu puncte în statistici. Şi totuşi, şi totuşi… E un lucru pe care sper că nu-l veţi nega (cel puţin, până acum, nu l-a negat nici unul din predecesorii D-voastră): calitatea învăţământului de toate nivelele se degradează ameţitor de la un an la altul iar şmecheria (ba ocazional descoperim că frauda şi impostura) au devenit regula ”în sistem”. Puteţi citi aceasta în statisticile pe care le facem noi? Se vede această degringoladă în raportările ce vă parvin? Bănuiesc că nu. Şi aceasta dintr-o raţiune simplă: mie mi se cere – la fel ca şi colegilor mei – să-mi fac “cota” de puncte în statistică. Ne-o facem cu toţii. Şi-o face şi Universitatea şi, cred, şi celelalte Universităţi. Şi atunci D-voastră ce vedeţi?

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15747764-remus-pricopie-ministrul-educatiei-noi-suntem-vina-scolile-pentru-nu-stim-pregatim-copiii-pentru-confruntarea-examenele.htm

Remus Pricopie, ministrul Educatiei: Noi suntem de vina, scolile, pentru ca nu stim sa pregatim copiii pentru confruntarea cu examenele

Rezultatele de la examenul de Evaluare Nationala de anul acesta „sunt proaste”. „Noi suntem de vina, scolile, pentru ca nu stim sa pregatim copiii pentru confruntarea cu examenele”, a declarat ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, in cadrul unei intalniri la Ramnicu Valcea cu directorii scolilor din judet, transmite Agerpres.

Ministrul a sustinut ca „un copil care merge la olimpiade din clasa I si pana in a VIII-a ar fi obisnuit cu emotiile unui examen si ar putea, evident, sa aiba alte performante„.

Remus Pricopie i-a anuntat pe directori care sunt prioritatile sale: „Pe listuta mea de prioritati as putea incepe cu primul aspect, care se refera la stabilitatea invatamantului din Romania. Eu nu am venit in ianuarie – februarie cu modificari sau alte demersuri la nivel educational, ci am vrut sa asigur o coerenta si o stabilitate la nivelul implementarii Legii educatiei. Consider ca stabilitatea este o prioritate in acest moment in procesul educational din Romania„.

„Al doilea aspect este lipsa politizarii, sa facem educatie si nu politica. In acelasi timp, insa, exista si o alta coordonata a politicului, pentru ca managerii unitatilor scolare trebuie sa colaboreze, evident, cu primarii sau autoritatile locale pe diferite probleme care privesc strict procesul de invatamant„, a afirmat ministrul Educatiei Nationale, citat de Agerpres.

Oficialul a precizat ca „sunt trei aspecte pe care Uniunea Europeana ni le-a cerut pentru urmatorii 10 ani. Acestea ar fi abandonul scolar, unde cu o cifra de aproximativ 16% la varste timpurii ne aflam, din pacate, pe locul patru din coada clasamentului. Al doilea aspect ar fi continuitatea formarii profesionale pana la 60 de ani si aici avem un procent de doar 2%, iar al treilea aspect se refera la numarul persoanelor cu studii superioare, care in Romania, in acest moment, este de 21% la intervalul de varsta 30 – 35 de ani. Aici ar trebui sa ajungem in urmatorii 10 ani, la un procent de 40%, dar sper ca vom ajunge macar la un 28%„, a mai spus ministrul Educatiei.

Referitor la rezultatele inregistrate de elevi anul acesta la Evaluarea Nationala, ministrul Remus Pricopie a declarat: „Atat timp cat 35.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au reusit sa obtina nota cinci, inseamna ca rezultatele sunt proaste. Noi suntem de vina, scolile, pentru ca nu stim sa pregatim copiii pentru confruntarea cu examenele. Un copil care merge la olimpiade din clasa I pana intr-a VIII-a ar fi obisnuit cu emotiile unui examen si ar putea, evident, sa aiba alte performante„.

Remus Pricopie mai are in program, in cadrul vizitei din judetul Valcea, deplasari in teritoriu, in orasele Horezu si Dragasani si in comuna Slatioara, scrie Agerpres.

La Vladesti ar putea fi amenajat un centru de excelenta pentru elevii olimpici
Pricopie a anuntat ca Ministerul Educatiei Nationale are un proiect privind crearea in zona Vladesti a unui centru de excelenta pentru olimpicii din Romania. „Elevii care merg la olimpiada au o cu totul alta abordare a programei scolare. Acestia au nevoie de alte conditii de educatie, care sa le stimuleze performantele. Aici, la Ramnicu Valcea, la sediul fostei unitati militare din Vladesti, exista un campus in care, in urma unui proiect la care lucram, va exista un centru de excelenta pentru acesti tineri de exceptie„, a declarat ministrul.

Acesta a precizat ca „evident ca trebuie investitii in ceea ce priveste constructia unui hotel, a unor sali de clasa, a unui teren de sport, spatiu verde. Dar este un proiect de care valcenii ar putea fi mandri, toti olimpicii din Romania urmand sa studieze aici, la Ramnicu Valcea„.

Terenul mentionat de ministrul Remus Pricopie a fost donat in urma cu 7 ani Ministerului Educatiei de catre Ministerul Apararii, noteaza Agerpres. In zona a functionat o unitate militara, existand mai multe cladiri, inclusiv o constructie din 1925 si un spatiu verde de aproximativ 40 de hectare. In prezent la Vladesti functioneaza o filiala a Universitatii de Stat din Pitesti, cu patru facultati.

Amintim ca la Evaluarea Nationala din acest an 75,89% dintre elevi au obtinut note peste 5, cu aproape 10 puncte procentuale mai multi decat in 2012. Cresterea substantiala a promovabilitatii a venit pe fondul acuzelor ca subiectele au fost mult mai usoare decat anul trecut.

In cadrul unei intalniri online cu cititorii HotNews.ro, fostul ministru al Educatiei Mircea Miclea a declarat ca „invatamintul gimnazial e in metastaza” si ca marea problema de la Evaluarea Nationala 2013 „nu sunt notele prea mari, ci faptul ca 1 din 4 elevi nu a promovat nici macar un examen cu subiecte usoare”.
„Rezultatele din acest an arata, in primul rind, calitatea foarte slaba a profesorilor„, a avertizat Miclea, precizand ca „trebuie scurtate vacantele si intensificata munca cu elevii in scoala, altfel nu vom mai conta pe piata globala a muncii. Avem cel mai scurt an scolar din Europa!”.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/targul-world-education-vine-in-weekend-la-bucuresti-1060906.html

Târgul World Education vine în weekend la Bucureşti

La Bucureşti, târgul va fi organizat pe 12 și 13 Octombrie la Hotel Athenee Palace Hilton, pe 14 Octombrie în Constanţa şi pe 16 Octombrie în Timişoara.

Oorganizatorii Proiectului Internaţional World Education – „IntegralEdu” le vor face cunoscute studenţilor modificările apărute în procedeele de admitere în universităţile străine în 2014.

Ediţia de toamnă a târgului de consultanţă educaţională va avea loc în București, Constanța și Timișoara cu participarea personală a coordonatorilor departamentelor de admitere a unor universități de elită din Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Italia și altele.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/anuntul-important-al-sefilor-din-educatie-ne-gandim-sa-crestem-salariile-1060782.html

Anunțul IMPORTANT al șefilor din Educație: “Ne gândim să CREȘTEM SALARIILE”

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că s-au efectuat mai multe simulări legate de creșterea salariilor și nu este exclus ca în viitorul apropiat acest lucru să devină realitate.

Aflat la Râmnicu Vâlcea, unde a participat la mai multe întâlniri cu autorităţile locale, manageri de unităţi şcolare şi cadre didactice, Pricopie a declarat că salariile din învățământ nu vor scădea, ba dimpotrivă.

“Au existat mai multe simulări cu ce ar însemna creşterile salariilor din sistemul educaţional. Vă spun că se are în vedere creşterea salariilor, în niciun caz nu va exista o diminuare a acestora. Dacă ar fi după mine, aş scădea salariile unor angajaţi de la Finanţe. În schimb, e o problemă: de exemplu, dacă am creşte salariul unei educatoare debutante de la 560 de lei la 900 de lei, am ajunge la un salariu echivalent unei educatoare cu vechime în profesie, ceea ce ar duce la discrepanţe în sistem”, a spus Remus Pricopie.

http://jurnalul.ro/stiri/observator/europa-pune-la-bataie-700-000-de-euro-pentru-a-favoriza-accesul-romilor-la-locuri-de-munca-educatie-si-sanatate-652771.html

Europa pune la bătaie 700.000 de euro pentru a favoriza accesul romilor la locuri de muncă, educaţie şi sănătate

Comisia Europeană şi Consiliul Europei au lansat un program în valoare de 700.000 de euro pentru favorizarea accesului minorităţii rome la locuinţe, educaţie, sănătate şi locuri de muncă în cinci ţări – Ungaria, Bulgaria, Italia, România şi Slovacia.

„Integrarea romilor nu este doar o problemă care trebuie rezolvate, ci şi o oportunitate pentru dezvoltarea economică şi socială”, a declarat, vineri, la Budapesta, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune Laszlo Andor, cu ocazia lansării oficiale a programului Romact.

Finanţat de Consiliul Europei, Comisia Europeană şi Fundaţia „Open Society” a filantropului american de origine ungară George Soros, programul îşi propune să realizeze o punte între romi şi restul societăţii în diferite domenii, venind în ajutorul municipalităţilor şi administraţiilor.

Proiectul se axează pe pregătirea autorităţilor locale şi regionale implicate în politicile de integrare a romilor.

Pe parcursul unui an, programul va fi implementat simultan în Ungaria, Bulgaria, România, Italia şi Slovacia, unde trăiesc comunităţi importante de romi.

În Ungaria — unde trăiesc între 650.000 şi 750.000 de romi — opt municipalităţi participă la program. Autorităţile locale din celelalte ţări participante vor demara proiectele în următoarele luni.

În Europa trăiesc între 10 şi 12 milioane de romi, cea mai mare minoritate etnică din Europa, majoritatea fiind cetăţeni ai UE.

 

UNIVERSITAR

http://adevarul.ro/educatie/universitar/prima-scoala-postuniversitara-formeaza-diplomati-economici-1_5252c69ac7b855ff560dc8ab/index.html

Prima şcoală postuniversitară care formează diplomaţi economici

Colegiul Naţional de Comerţ şi Diplomaţia Relaţiilor Economice (CNCDRE), prima şcoală postuniversitară din România care va forma şi va educa viitorii diplomaţi economici ai României, a fost lansat luni de Uniunea Camerelor de Comerţ Bilaterale din România.

La eveniment au fost prezenţi ambasadori şi personalităţi, dar şi studenţii care vor participa începând de pe 11 octombrie şi până februarie, la cursurile despre diplomaţie în mediul economic şi afaceri internaţionale. A doua serie de cursuri va începe în martie, va fi despre diplomaţie publică şi comerţ exterior şi va dura tot patru luni.

În total, CNCDRE va forma anual 80 de diplomaţi economici, selectaţi după depunerea candidaturilor şi susţinerea unui examen de selecţie.

Un astfel de modul de curs costă 60 de milioane şi nu există burse. Primul curs de leadership din 11 octombrie va fi predat de Prinţul Radu Duda, soţul principesei Margareta, fiica Regelui Mihai al României.

Curricula Programului de Învăţământ Afaceri Internaţionale şi Diplomaţie Economică este adaptată cerinţelor de pregătire elitistă a diplomaţilor şi-i va pregăti pe viitorii diplomaţi în domenii precum: politica externă , politici de protecţie a concurenţei şi de control al ajutoarelor de stat din Uniunea Europeană, psihologia integrativă şi formarea profesională în diplomaţie, problematica psihologică a loialităţii şi scurgerii de informaţie, comunicarea publică în diplomaţia economică, drept diplomatic şi consular, drept internaţional privat, protocol şi ceremonial pentru vizitele de Stat şi de Guvern, corespondenţa diplomatică, diplomaţie publică.

„Până acum, instituţional vorbind, nu exista o şcoală de diplomaţie românească adevărată care într-adevăr să corespundă standardelor din exterior. Am pus bazele proiectului împreună cu Universitatea din Transilvania, când Uniunea Camerelor de Comerţ Bilaterale din România şi-a dat seama de lipsa de specialişti în mediul diplomatic economic. Cursanţii sunt specialişti din diferite domenii, absolvenţi de facultăţi, care activează în economie şi care doresc să îşi însuşească un anumit specific comportamental şi profesionist în legătură cu domeniul”, a explicat pentru adevarul.ro, Nasty Vlădoiu, preşedintele UCCBR şi CNCDRE.

Printre cursanţii care au fost acceptaţi în urma unui interviu în Colegiul Naţional de Comerţ şi Diplomaţia Relaţiilor Economice este şi Alexandra Moise, în vârstă de 29 de ani, care este director de dezvoltare la o companie farmaceutică din România. „Cursurile mi-au fost recomandate de ministrul plenipotenţiar Gabriel Micu şi  sunt rare ocaziile în care poţi să participi şi să ai parte de profesori şi de îndrumători atât de valoroşi cum sunt cei de aici. Mă ajută pe mine în dezvoltarea personală, dar şi în dezvoltarea companiei”, spune Moise.

Ministrul plenipotenţiar Gabriel Micu, de la Ministerul Afacerilor Externe, cel care i-a recomandat Alexandrei Moise cursurile de la CNCDR s-a înscris şi el la cursuri. „Un bun diplomat trebuie să aibă cunoştinţe din toate domeniile, din drept, din politică externă, din economie, în special într-o perioadă când diplomaţia s-a nişat pe mai multe sectoare, cum este diplomaţia economică. Pentru a fi un bun diplomat, ai nevoie de o aprofundare a diferitelor elemente care compun diplomaţia”, a explicat Micu pentru adevărul.ro.

Printre personalităţile prezente la eveniment a fost şi ambasadorul Ucrainei, Teofil Bauer, care spune că diplomaţia economică este motorul care împinge relaţiile internaţionale şi dezvoltă comerţul internaţional şi de aceea este impoportant să avem specialişti în acest domeniu.

http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013100891874/Social/Nicolae-Manolescu-a-fost-reales-presedinte-al-Uniunii-Scriitorilor-pentru-a-treia-oara.html

Nicolae Manolescu a fost reales președinte al Uniunii Scriitorilor, pentru a treia oară

Criticul Nicolae Manolescu a fost ales, luni, președinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), pentru a treia oară consecutiv, a declarat  Nicolae Prelipceanu, directorul de imagine al instituției.

Nicolae Prelipceanu a declarat pentru MEDIAFAX că Nicolae Manolescu a fost ales președintele USR cu 705 voturi, în timp ce contracandidatul său, Dan Mircea Cipariu, a obținut 196 de voturi. Totodată, 37 de voturi au fost anulate.
După ce și-a depus candidatura, Nicolae Manolescu a anunțat că îl va propune pe Varujan Vosganian în funcția de prim-vicepreședinte și pe Gabriel Chifu în funcția de vicepreședinte.

Statutul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a fost modificat pe 12 martie și i-a permis lui Nicolae Manolescu, care se afla la al doilea mandat la conducerea USR, să candideze pentru un al treilea mandat în funcția de președinte al uniunii.
Nicolae Manolescu a fost ales inițial în funcția de președinte al USR în anul 2005 și a fost reales în această funcție în noiembrie 2009. Cel de-al doilea mandat al lui Nicolae Manolescu în fruntea Uniunii Scriitorilor expiră în noiembrie 2013.
Nicolae Manolescu, născut în 1939, este membru corespondent al Academiei Române, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar și fost politician. Ambasador al României la UNESCO, el este considerat a fi unul dintre cei mai importanți critici literari contemporani. Din 1990, Manolescu este director al publicației România literară.

În prezent, USR are 2.400 de membri, care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România și în filiala Chișinău.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/examen-2013-la-institutul-national-de-magistratura-doi-absolventi-ai-universitatii-danub-1060990.html

Examen 2013 la Institutul Naţional de Magistratură: Doi absolvenţi ai Universităţii „Danubius” admişi

Pentru Facultatea de Drept a Universităţii „Danubius” noul an universitar a început cu veşti bune. La doar o zi după ce şi-a premiat studenţii de excepţie , cu ocazia festivităţii de deschidere, Facultatea de Drept primeşte cel mai valoros premiu de la absolvenţii săi: ADMIS la Institutul Naţional de Magistratură.

Este visul devenit realitate pentru studenţii OANA ALINA CHIRIAC şi GHINGHILOSCHI BLĂNARU DAN, treapta supremă a profesiei absolvenţilor de ştiinţe juridice.

Cifra de aproape 4000 de candidaţi la cele 200 de locuri scoase la concurs indică fără prea multe explicaţii faptul că profesiile de procuror şi de judecător sunt încă în vârful clasamentului opţiunilor juriştilor.

Baza profesiei de procuror

CHIRIAC OANA ALINA, absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Danubius”, promoţia 2008, şi a programului de masterat Drept şi Administraţie Publică din cadrul aceleiaşi facultăţi în anul 2010, a pornit la drumul către INM pe parcursul anilor de studii, când i-a surâs ideea de a deveni procuror. „Profesorii sunt foarte buni la Danubius. Dreptul civil a fost disciplina mea preferată. Poate şi modalitatea de a prezenta cursurile de către domnul Profesor Macovei Dumitru mi-a creat această atracţie pentru dreptul civil. În mod clar, profesorii mi-au format baza!”

Dorinţa Oanei este de a ajunge procuror. Nu ştie ce s-a întâmplat în decursul anilor, dar atracţia pentru dreptul civil este însoţită acum şi de pasiunea pentru Dreptul penal.

În ultimii trei ani, Oana Alina CHIRIAC s-a implicat intens în activităţi de voluntariat în cadrul organizaţiei nonguvernamentale ANA (Administraţia Naţională Administraţia), lucrând intens la rezumatul actelor normative publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Trebuia să umple cumva golul tuturor tinerilor proaspeţi absolvenţi: lipsa de experienţă.

La finalul interviului, domnişoara viitor procuror Oana Alina CHIRIAC, transmite studenţilor danubieni mesajul de a nu renunţa nicio clipă la ceea ce şi-au propus şi îi asigură de toată disponibilitatea de a-i susţine în acest demers.

Rampă de lansare a profesiei de judecător

GHINGHILOSCHI BLĂNARU DAN, a absolvit Facultatea de Drept în anul 2012 şi a reuşit din prima încercare să fie admis la INM. „Deşi din Suceava, m-am îndreptat către Facultatea de Drept a Universităţii „Danubius” din Galaţi pentru că mi-a fost recomandată de cunoştinţe care absolviseră această facultate şi care mi-au oferit suficiente argumente referitoare la suportul deosebit de care au beneficiat în timpul anilor de studenţie. M-am înscris şi la Drept, eu fiind deja student la aceeaşi Universitate la Facultatea de Ştiinţe Economice, la specializarea Economia Comerţului, Turismului şi Serviciilor, facultate care îmi era necesară profesiei din domeniul vânzărilor.

Pot spune că Dreptul a fost o pasiune accentuată treptat de cursurile electronice puse la dispoziţie pe platforma Sakai, materiale indispensabile pentru a-ţi clădi baza. Pe la jumătatea anului doi de studii s-a născut ideea de a deveni judecător şi începusem să fiu întotdeauna înaintea materiei, citind numeroase tratate de specialitate recomandate de profesori. Domnul Profesor Ioan RUSU a fost îndrumătorul lucrării mele de licenţă ulterior înscriindu-mă şi la programul de masterat Ştiinţe Penale. Universitatea „Danubius” a fost rampa de lansare a profesiei de judecător, pentru care voi opta peste un an.”

Pentru studenţii care doresc să se înscrie la examenul de la INM, Facultatea de Drept organizează sesiuni de pregătire speciale în cadrul cărora este discutată rezolvarea subiectelor din anii trecuţi şi sunt dezbătute sute de speţe controversate. În cadrul acestor cursuri, manualele universitare sunt dublate de culegerile pentru examenul INM.

Felicitări şi mult succes !

http://www.evz.ro/detalii/stiri/specializari-care-vor-fi-in-top-si-in-urmatorul-deceniu-1060781.html

Specializări care vor fi în top și în următorul deceniu

Specialiștii în recrutare explică dacă și cât contează, în momentul angajării, profilul facultății urmate și care sunt domeniile în care se vor face angajări și în următorii 10 ani, iar veniturile sunt decente

Mulţi dintre tinerii licenţiaţi întâmpină dificultăţi atunci când vine vorba despre ocuparea unui loc de muncă. Angajatorii sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de diplomă, mizând mai degrabă pe ce pot face candidaţii.

„Mai puțin de 20% din joburi necesită o certificare academică completă (o licență «full» adică încă de la primul ciclu de facultate: medicina, arhitectura, dreptul, o parte din inginerie). Pentru unele joburi e suficient masteratul, iar pentru majoritatea (HR, IT, vânzări, marketing, operare) nu contează ce facultate faci în primul ciclu, şi, adesea, nici în al doilea”, explică recruterul George Butunoiu.

„Firmele serioase vor absolvenți inteligenți”

Acesta adaugă că pentru angajatori, şi în special pentru instituţii şi corporaţii multinaţionale care sunt cele mai dorite de absolvenţi, e mult mai important profilul candidatului, impresia pe care o lasă în ansamblu, cultura generală, potenţialul şi încrederea pe care o inspiră mai degrabă decât cunoştinţele tehnice. „Eu nu am auzit de vreun interviu de angajare a unui proaspăt absolvent în care acesta să fi fost întrebat de vreo formulă învățată în facultate. Dimpotrivă, se pun întotdeauna întrebări generale, se dau teste de logică, de personalitate, de cultură generală, de perspicacitate, de seriozitate. Pe scurt, firmele serioase vor tineri absolvenţi inteligenţi, civilizaţi şi morali şi nu mari specialişti într-un domeniu îngust”, argumentează Butunoiu.

Or, în aceste condiţii, alegerea universităţii devine mai importantă decât cea a facultăţii, a specializării: „Nivelul general al studenților, imaginea și valoarea lor pe piață sunt specifice universității în ansamblu și nu fiecărei facultăți în parte”.
Butunoiu mai spune că  toate acestea îţi asigură un succes aproape garantat pe piaţa de top a muncii, indiferent de domeniu şi de ce se va întâmpla în viitor pe această piaţă: „Eu insist cât pot de tare pe lângă părinții îngrijorați care vin la mine să le spun ce trebuie să facă ăla micu’ pentru a avea o leafă mai mare la absolvire ca să-l lase să se ducă unde-i place lui mai mult, cu condiția să fie la o universitate serioasă și, dacă se poate, la una prestigioasă. Dacă lui îi place istoria sau geografia, să se ducă la Istorie, la Geografie, sau oriunde altundeva îl «trage aţa»”, conchide Butunoiu.

Unde e musai nevoie de diplome

Sunt însă şi specializări unde nu se poate fără certificarea dată de o diplomă, iar IT-ul e una dintre acestea, dacă nu te mulţumeşti cu un post de junior.
Şerban Mrejeriu, consultant AIMS România, detaliază care sunt specializările care vor fi foarte căutate pe piaţa muncii în următorul deceniu.  „Sectorul WEB/IT este în creştere în România şi se va dezvolta spectaculos în următorii 10 ani. Orice job în domeniu dezvoltării de site-uri , administrare de baze de date, comerț online, marketing online ne aduce într-un domeniu dinamic, cu perspective serioase de creștere”, a spus acesta.

Serviciile financiare vor continua să se dezvolte

Chiar dacă recesiunea economică din 2008-2012 a afectat industria bancară și cea a asigurărilor, acestea își vor reveni în următorii ani a dat asigurări Şerban Mrejeriu. Deși în aceste industrii joburile de bază sunt relativ modest plătite, perspectivele de promovare și de dezvoltare pe termen lung sunt atrăgătoare. Un job în banking, asigurări, consultanță financiară sau în audit reprezintă o decizie bună pe termen lung.

Industria farmaceutică

La nivel global, sănătatea este unul dintre domeniile cel mai bine finanțate, iar preocuparea pentru sănătate și creșterea bunăstării individuale este în expansiune în toate statele dezvoltate. Industria farmaceutică și tot lanțul de distribuție a produselor beneficiază de finanțare generoasă în multe țări și au un viitor sigur înainte. Oamenii vor consuma bani pe sănătate, orice job în acest sistem, de la cercetător la producător și până la cei implicați în vânzări și marketing, fiind plătit peste medie. Un reprezentant de vânzări, spre exemplu, cu facultate, este plătit cu 500-600 de euro, la începutul carierei, și poate ajunge la peste 1.000 de euro.

Cercetarea software

Impactul tehnologiei asupra vieții noastre e din ce în ce mai mare. Astfel, nu e deloc surprinzător că numeroase cereri de angajați în momentul de față vin din industria de dezvoltare software, dar, de asemenea, și din alte ramuri ale cercetării și dezvoltării ca de exemplu proiectare electrică, proiectare mecanică sau design de produs. De cele mai multe ori, aceste joburi sunt în cadrul companiilor multinaționale, beneficiarii proiectelor de cercetare sunt consumatori globali, iar productivitatea per angajat este mult mai ridicată decât în alte sectoare, salarizarea în aceste domenii fiind peste medie. Salariul de pornire este de 700 de euro, putând ajunge la 2.000-3.000 pe lună, în funcție de post și de companie.

Care au fost principalele surse de joburi în ultimii trei ani și ce oferă viitorul

Un studiu privind necesarul de forţă de muncă calificată realizat între 2010-2013 de firma de recrutare Profiles International, printre altele pe baza analizei datelor ANOFM şi INS, stabileşte o listă cu 500 de meserii preponderente pe piaţa forţei de muncă.

Astfel, potrivit via-consiliere.ro, principalele surse de locuri de muncă au fost și vor rămâne vânzările, unde și numărul de aplicații este mare. Principalele joburi în care se caută oameni sunt cele de reprezentant în vânzări, consilier, dar și de contabil și reprezentant executor.

Pe locul doi se plasează companiile care oferă servicii de business şi servicii clienţi.
Inginerii în construcţii, de dezvoltare, proiectare, tehnicienii şi inginerii IT mai ales software sunt posturi pentru care va exista cerere în viitorul apropiat. Inginerii cu dublă pregătire tehnică şi comercială îşi găsesc şi acum şi îşi vor găsi uşor de lucru  şi în viitor deoarece există un grad de mobilitate profesională pronunţat în poziţiile foarte specializate.

Industria IT&C va continua să fie în topul celor care angajează în România. Cele mai frecvente joburi pentru care există cerere sunt cele de programator de sistem, web developer, consultant IT, tester aplicaţii software. „Un tânăr candidat pentru aceste poziții nu ar trebui să se limiteze la cunoștințele de software, ci să se specializeze în domeniile care necesită în prezent specialiști IT: telecomunicații, banking sau domeniu medical”, e de părere Mădălina Smeureanu, specialist în recrutare la firma Profiles International.  În acest fel, şansele de angajare cresc substanțial.

Probleme la angajare

Cercetările din ultimii ani au arătat că pentru a fi capabili să se adapteze cerințelor unui job absolvenții trebuie incluși în programe de tranziție de la școală la locul de muncă. Angajatorii consideră că nu există o corelare a cerințelor pieței muncii cu programele de educație. Se menționează concret vechimea conținuturilor cursurilor și rata mică de schimbare a acestora raportată la dinamica pieței și a domeniului IT, îmbătrânirea dotărilor din școli (hardware și software), insuficienta acoperire a cursurilor predate cu personal de specialitate, lipsa de armonizare cu training-urile interne  ale companiilor pentru
„entry level”.

http://www.gandul.info/stiri/targ-de-masterate-in-bucuresti-vezi-care-este-oferta-unora-dintre-cele-mai-bune-universitati-din-lume-11473726

Târg de masterate în Bucureşti. Vezi care este oferta unora dintre cele mai bune universităţi din lume

Peste 20 de universităţi din întreaga lume vin miercuri, 9 octombrie, la Bucureşti, unde vor participa la târgul de masterate QS World Grad School Tour. Evenimentul are loc la Athenee Palace Hilton din Bucureşti, între orele 15.30 -20.00.

În cadrul târgului, studenţii pot primi informaţii despre programele de studii din domenii precum finanţe şi management, inginerie şi IT, marketing şi comunicare sau afaceri internaţionale.

De asemenea, participanţii pot aplica pentru burse în valoare de 1,2 milioane de dolari, pot participa gratuit la workshopuri despre masterat şi pot primi consiliere privind cariera oferită de eJob.

Printre universităţile care participă la târg Universităţile care participă sunt unele aflate în top 100 QS mondial:

Universitatea George Washington -SUA

Hult International Business School- SUA

Universitatea Pepperdine , School of Public Policy

University of Kent- Marea Britanie

London School of Economics LSE- Marea Britanie

Universitatea College London – Marea Britanie

Universitatea St Andrews – Marea Britanie

Universitatea Essex – Marea Britanie

King’s College London – Marea Britanie

Manchester Business School – Marea Britanie

Universitatea Malmo – Suedia

HEC Şcoala de Management – Paris

EMLYON Business School – Franţa

Universitatea Webster – Vienna

Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie Hong Kong

Universitatea Politehnică din Hong Kong – Facultatea de  Business

Universitatea din  Utrecht – Olanda

University of Geneva – Elveţia

Brunel Business School – Marea Britanie

Masdar Institute of Science and Technology – Emiratele Arabe Unite

Participanţii care accesează site-ul topuniversities.com se vor putea înscrie pentru burse însumând 1,2 milioane de dolari, printre care: QS Leadership Scholarship – 10.000 de dolari , QS Scholarship for Academic Excellence – 10.000 de dolari, QS Community Scholarship sau burse oferite în parteneriat cu universităţi de prestigiu.