Camerele de supraveghere nu rezolvă problema violenței în spațiul școlar

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Hartet” nu susțin inițiativa Ministerului Educației privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice și Continuare »

Oferta de odihnă și tratament pentru anul 2024

După o perioadă plină de provocări și realizări, ca în fiecare an, vă oferim posibilitatea de a vă planifica concediul de odihnă. Tocmai de aceea, am pregătit o selecție de oferte concepute Continuare »

Școlile din România au nevoie urgentă de o strategie de combatere a violenței de orice gen

Sistemul de educație din România își arată din nou vulnerabilitatea în fața cazurilor de violență și abuz, fie că vorbim despre situația de la Școala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul Continuare »

FSLI condamnă consumul de droguri

Consumul de droguri trebuie stopat, iar cei implicaţi în traficul de substanţe, indiferent cine sunt, trebuie să răspundă în faţa legii! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă acţiunea persoanelor care au avut Continuare »

Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la MInisterul Muncii

  În data de 5 iulie 2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a fost înregistrat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar. Descarcă CCMUNSNCIP Continuare »

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație!

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație! Pentru că mi-am respectat elevii și pe părinții acestora! Pentru că m-am săturat de CONTINUA REFORMĂ, fără noimă, fără obiective, fără ținte strategice, Continuare »

Cuvântul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava își reiterează publicația ”Cuvântul Sindicatului” în contextul noilor provocări din domeniul educației. Cuvantul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023 Continuare »

A fost emis Ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anii 2023-2026

A fost emis Ordinul privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ se stat  în Minsterul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii Continuare »

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice! Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin complicii agresorilor din şcoli! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va depune din Continuare »

 

Revista presei – 5.03.2014

PREUNIVERSITAR

 

BACALAUREAT 2014 Miercuri începe runda a doua a simulărilor: Matematică şi Istorie

După proba la limba maternă de marţi, tinerii din ultimii doi ani de liceu trec miercuri prin simularea la Matematică sau la Istorie, în funcţie de profilul studiat, care se anunţă una dificilă, spun profesorii. Liceenii de clasa a XI-a şi a XII-a de la Uman dau miercuri simularea la Istorie pentru examenul de Bacalaureat, iar cei de la Real trec prin examenul la Matematică, care presupune mai multe variante de subiecte, în funcţie de profilul studiat (Mate-info, Ştiinţele Naturii, Tehnologic şi Vocaţional-pedagogic). Profesorii susţin că, dacă pentru elevii de clasa a XII-a, simularea va fi benefică pentru Bac-ul din vara lui 2014, pentru cei de clasa a XI-a testul introdus de anul acesta s-ar putea să nu fie la fel de util. „Simularea din clasa a XI-a la Istorie e o măsură bună în sine, pentru că îi pregăteşte din timp pe elevi, însă modalitatea de punere în aplicare o face inutilă, pentru că s-a stabilit ca subiectele să fie din lecţii care nu se găsesc în programa pentru Bacalaureat. Asta deşi  în clasa a XI-a se studiază o parte din materie care este şi la Bac şi pe care ar fi putut să o prevadă acum la simulare“, a explicat profesorul Corneliu Riegler de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“ din Capitală. De altfel, ordinul Ministerului Educaţiei specifică faptul că simularea va verifica nu conţinutul din programa de Bac, ci competenţele prevăzute de aceeaşi programă. Mai multă materie la clasa a XII-a Profesorul de istorie Corneliu Riegler a mai spus că nu va fi uşor nici pentru cei din clasa a XII-a, pentru că, în acelaşi ordin oficial publicat la mijlocul lui februarie, a fost suplimentată materia de la simulare, fiind adăugată o temă vastă: „Statul român modern, de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)“. În ceea ce priveşte Matematica, aici profesorii spun că elevii „nu mai mai au cum să îngraşe porcul în Ajun“, materia trebuia învăţată şi repetată până acum. „Înainte de ziua examenului, elevii ar trebui să se odihnească, iar la testare să gândească“, a spus profesorul Adrian Troie, directorul-adjunct al Colegiului Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti. Mai greu este însă pentru liceenii din clasa a XI-a, pentru că dau Bac-ul tocmai în 2015 şi mulţi nu au apucat sau nu au fost motivaţi să repete materia din primii doi ani de liceu. Cei doi profesori, Corneliu Riegler şi Adrian Troie vor rezolva miercuri, la Adevărul Live, subiectele primite de elevi la proba obligatorie a profilului: Istorie de la ora 12.00 şi Matematică de la ora 15.00. Lista Continuturi Simulare Bac clasa XI Lista Continuturi Simulare Bac clasa XII Vineri urmează proba la alegere specifică profilului pe care elevii l-au urmat, un examen pe care îl dau doar elevii de clasa a XII-a. Pentru cei de clasa a XI-a, simularea se încheie miercuri. Rezultatele finale de la aceste simulări vor fi anunţate pe 14 martie. Anul acesta, în premieră, elevii din clasa a XI-a vor da şi ei aceste testări, însă doar la Limba şi literatura română şi la proba obligatorie a profilului, matematică (real) sau istorie (uman). Deşi notele nu vor fi trecute în catalog, dascălii spun că liceenii de clasa a XI-a nu se simt pregătiţi şi nici suficient de motivaţi, având în vedere că ar trebui să recapituleze şi materia din primii doi ani pentru un examen care va avea loc abia peste un an şi jumătate. Variantele de subiecte şi baremele de corectare pentru toate disciplinele, probele orale şi scrise:   BACALAUREAT 2014 Modelele de subiecte pentru Limba Română   BACALAUREAT 2014 Modelele de subiecte pentru Matematică   BACALAUREAT 2014 Modelul de subiecte pentru Istorie   BACALAUREAT 2014 Modelele de subiecte pentru proba la alegere   BACALAUREAT 2014 Modelele de subiecte pentru proba orală de Limbă Străină   Rata de promovare la Bac 2013: 57,69%   Anul trecut, procentul de promovare a examenului de Bacalaureat 2013 după cele trei sesiuni susţinute (sesiunea specială pentru participanţii la olimpiadele internaţionale şi în loturile naţionale, sesiunea iunie – iulie şi sesiunea august – septembrie) a fost de de 57,69%. În cifre, peste 113.900 de candidaţi au reuşit să promoveze Bacalaureatul, dintr-un total de aproximativ 197.400 de participanţi. Calendar Bacalaureat 2014   Simulări: • 3 martie – Limba şi literatura română • 4 martie –Limba şi literatura maternă • 5 martie –Proba obligatorie a profilului • 7 martie – Proba la alegere a profilului şi specializări • Rezultatele vor fi afişate pe 14 martie Examene: • 10-12 iunie – Proba orală la Limba Română • 11-13 iunie – Proba orală la Limba maternă • 16-20 iunie – Proba de Competenţe digitale • 23-27 iunie – Proba orală la o limbă străină • 30 iunie – Limba şi literatura română (proba scrisă) • 1 iulie – Limba şi literatura maternă (proba scrisă) • 2 iulie – Proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie (probe scrise) • 4 iulie – Proba la alegere a profilului: Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie sau Sociologie (probe scrise) • 11 iulie – afişarea rezultatelor finale

Sursa: Adevarul.ro

 

BACALAUREAT 2014 Rezolvarea subiectelor de la Istorie şi Matematică în direct la Adevărul Live de la 12:00 şi de la 15:00

Profesorul de Istorie Corneliu Riegler, de la Colegiul Naţional Bilingv “George Coşbuc” din Capitală va rezolva la Adevărul Live de la ora 12:00, subiectele pe care elevii de a XI-a şi a XII-a le-au primit la Istorie. De asemenea, de la ora 15:00, profesorul de matematică Adrian Troie, directorul-adjunct de la Colegiul Naţional “Sf. Sava” din Bucureşti, va rezolva în direct subiectele de la matematică. Liceenii de clasa a XI-a şi a XII-a de la Uman dau miercuri simularea la Istorie pentru examenul de Bacalaureat, iar cei de la Real trec prin examenul la Matematică, care presupune mai multe variante de subiecte, în funcţie de profilul studiat (Mate-info, Ştiinţele Naturii, Tehnologic şi Vocaţional-pedagogic). Simularea începe la ora 9:00 dimineaţa, durează trei ore şi respectă întru totul regulile organizării examenului de Bacalaureat din vară: camere de supraveghere, subiecte unice la nivel naţional. La clasa a XI-a, simularea de la Istorie testează competenţele din programa de Bac, nu conţinutul „Simularea din clasa a XI-a la Istorie e o măsură bună în sine, pentru că îi pregăteşte din timp pe elevi, însă modalitatea de punere în aplicare o face inutilă, pentru că s-a stabilit ca subiectele să fie din lecţii care nu se găsesc în programa pentru Bacalaureat. Asta deşi  în clasa a XI-a se studiază o parte din materie care este şi la Bac şi pe care ar fi putut să o prevadă acum la simulare“, a explicat profesorul Corneliu Riegler de la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“ din Capitală. De altfel, ordinul Ministerului Educaţiei specifică faptul că simularea va verifica nu conţinutul din programa de Bac, ci competenţele prevăzute de aceeaşi programă. Mai multă materie la clasa a XII-a Profesorul de istorie Corneliu Riegler a mai spus că nu va fi uşor nici pentru cei din clasa a XII-a, pentru că, în acelaşi ordin oficial publicat la mijlocul lui februarie, a fost suplimentată materia de la simulare, fiind adăugată o temă vastă: „Statul român modern, de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)“. În ceea ce priveşte Matematica, aici profesorii spun că elevii „nu mai mai au cum să îngraşe porcul în Ajun“, materia trebuia învăţată şi repetată până acum. „Înainte de ziua examenului, elevii ar trebui să se odihnească, iar la testare să gândească“, a spus profesorul Adrian Troie, directorul-adjunct al Colegiului Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti. Mai greu este însă pentru liceenii din clasa a XI-a, pentru că dau Bac-ul tocmai în 2015 şi mulţi nu au apucat sau nu au fost motivaţi să repete materia din primii doi ani de liceu. Vineri urmează proba la alegere specifică profilului pe care elevii l-au urmat, un examen pe care îl dau doar elevii de clasa a XII-a. Pentru cei de clasa a XI-a, simularea se încheie miercuri. Rezultatele finale de la aceste simulări vor fi anunţate pe 14 martie. Anul acesta, în premieră, elevii din clasa a XI-a vor da şi ei aceste testări, însă doar la Limba şi literatura română şi la proba obligatorie a profilului, matematică (real) sau istorie (uman). Deşi notele nu vor fi trecute în catalog, dascălii spun că liceenii de clasa a XI-a nu se simt pregătiţi şi nici suficient de motivaţi, având în vedere că ar trebui să recapituleze şi materia din primii doi ani pentru un examen care va avea loc abia peste un an şi jumătate. Variantele de subiecte şi baremele de corectare pentru toate disciplinele, probele orale şi scrise:   BACALAUREAT 2014 Modelele de subiecte pentru Limba Română   BACALAUREAT 2014 Modelele de subiecte pentru Matematică   BACALAUREAT 2014 Modelul de subiecte pentru Istorie   BACALAUREAT 2014 Modelele de subiecte pentru proba la alegere   BACALAUREAT 2014 Modelele de subiecte pentru proba orală de Limbă Străină   Rata de promovare la Bac 2013: 57,69%   Anul trecut, procentul de promovare a examenului de Bacalaureat 2013 după cele trei sesiuni susţinute (sesiunea specială pentru participanţii la olimpiadele internaţionale şi în loturile naţionale, sesiunea iunie – iulie şi sesiunea august – septembrie) a fost de de 57,69%. În cifre, peste 113.900 de candidaţi au reuşit să promoveze Bacalaureatul, dintr-un total de aproximativ 197.400 de participanţi. Calendar Bacalaureat 2014   Simulări: • 3 martie – Limba şi literatura română • 4 martie –Limba şi literatura maternă • 5 martie –Proba obligatorie a profilului • 7 martie – Proba la alegere a profilului şi specializări • Rezultatele vor fi afişate pe 14 martie Examene: • 10-12 iunie – Proba orală la Limba Română • 11-13 iunie – Proba orală la Limba maternă • 16-20 iunie – Proba de Competenţe digitale • 23-27 iunie – Proba orală la o limbă străină • 30 iunie – Limba şi literatura română (proba scrisă) • 1 iulie – Limba şi literatura maternă (proba scrisă) • 2 iulie – Proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie (probe scrise) • 4 iulie – Proba la alegere a profilului: Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie sau Sociologie (probe scrise) • 11 iulie – afişarea rezultatelor finale

Sursa: Adevarul.ro

 

Peste 100.000 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare, cele mai multe în Bucureşti, Iaşi şi Suceava

Peste 103.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate până luni seară, cele mai multe fiind în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Suceava, Constanţa, Prahova şi Timiş, potrivit Ministerului Educaţiei. Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia privind înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015, la nivel naţional, până luni, 3 martie, ora 20.00. Au fost completate 103.204 cereri de înscriere, dintre care 86.206 pentru copii care împlinesc şase ani înainte de 1 septembrie 2014, iar 16.998 pentru cei care împlinesc şase ani după această dată. Înscrierea la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015 a început luni şi se încheie pe 14 martie. Părinţii pot alege varianata depunerii cererii online, dar şi direct la unitatea de învăţământ. Cele mai multe cereri au fost înregistrate în Bucureşti (10.568) şi în judeţele Iaşi (4.909), Suceava (4.324), Constanţa (4.204), Prahova (3.639), Timiş (3.559), Cluj (3.335) şi Dolj (3.320), iar cele mai puţine, în Caraş-Severin (954), Vâlcea (1.095), Tulcea (1.158), Sălaj (1.188) şi Mehedinţi (1.252).

Sursa: Adevarul.ro

 

Probleme mari cu proiectele de buget întocmite de şcolile gălăţene

Contabilii se plâng că reprezentanţii consiliilor locale le refuză proiectele de buget, fundamentate pe situaţia din şcoli, şi îi pun să taie, fără a avea un document scris la mână. Reprezentanţii sindicatelor îi sfătuiesc pe contabili să accepte aceste tăieri doar dacă au argumente scrise la mână. Subiectul va fi discutat în cadrul unei dezbateri publice, la care sunt invitaţi şi reprezentanţii consiliilor locale. Concret, mulţi contabili îşi construiesc bugetele conform legislaţiei în vigoare, pe ceea ce ştiu că au nevoie şcolile, şi conform finanţării per elev. Se duc apoi cu ele la aprobare în consiliile locale, dar consiliile locale întorc bugetele şi spun contabililor să taie din ele, de oriunde pot, numai să fie mai mici. Aici apare problema: niciodată nu există o fundamentare scrisă a capitolelor de unde se taie. „Din păcate, colegii noştri acceptă să ia înapoi proiectul de buget. Noi i-am rugat pe colegii noştri să ia numere de înregistrare atunci când lasă bugetele şi să nu le mai ia înapoi la modificat. În cazul în care chiar este nevoie de o reducere a bugetului să ceară fundamentare scrisă pentru tăierea lui”, explica Lidia Antoniu, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi. Sunt şi şcoli care au ieşit cu deficit de 400.000 de lei într-un an, iar lumea le percepe ca pe nişte şcoli care nu au manageri buni. „Am făcut o prostie şi am acceptat să refac bugetul pentru 2013 şi m-am trezit la sfârşit cu un deficit de aproape 100.000 de lei. Nu ştiu ce se va întâmpla, eu voi prezenta la inspectorat situaţia”, ne spune contabila unei şcoli mari din Galaţi. Inspectoratul Şcolar Galaţi promite că va ancheta toate situatiile.

Sursa: Adevarul.ro

 

Bosch va sprijini adaptarea programei şcolare la cerinţele pieţei

Delegaţia Bosch, care a discutat astăzi cu prefectul Clujului, s-a arătat dispusă să sprijine o politică de şcolarizare în sistemul de învăţământ profesional dual, inclusiv prin finanţare, sugestii de adaptare a programei şcolare şi a pregătirii practice a elevilor la cerinţele specifice ale investitorilor, pe ramuri de activitate. Marţi, 4 martie a.c., la sediul Palatului Administrativ, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a primit vizita unei delegaţii Bosch, respectiv managerul general Konrad Kaschek, însoţit de managerul comercial Jürgen Ruprecht. În cadrul discuţiilor conducerea companiei germane a relatat evoluţia investiţiei în Fabrica de la Jucu, precum şi procedura extrem de riguroasă de selecţie şi recrutare a personalului care va deservi fabrica. În acest context s-a readus în discuţie nevoia forţei de muncă calificată, care să deservească atât companiile germane care investesc în Cluj cât şi alte companii care îşi arată interesul pentru a investi în zonă. Astfel, compania Bosch s-a arătat dispusă să sprijine în concret o politică de şcolarizare în sistemul de învăţământ profesional dual, inclusiv prin finanţare, sugestii de adaptare a programei şcolare şi a pregătirii practice a elevilor la cerinţele specifice ale investitorilor, pe ramuri de activitate. În contextul întâlnirilor avute de către prefectul judeţului Cluj cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri germani s-a căzut de comun acord că este absolut necesară strângerea relaţiilor între investitorii germani şi autorităţile judeţene clujene pentru identificare şi rezolvarea problemelor concrete cu care aceştia se confruntă.

Sursa: Adevarul.ro

 

Perle la simularea examenului de Bacalaureat

Elevii de clasa a XI-a și a XII-a, care au susținut simularea examenului de Bacalaureat la Limba Română, au reușit să-i uimească și de această dată pe profesorii corectori cu perlele scrise. Dacă pentru mulți liceni, Dl. Goe a rămas un personaj neînțeles, fiind asemuit cu “șmecherașii de Dorobanți”, nici subiectul despre Facebook nu putut fi abordat la nivelul baremurilor de corectare. “Mie mi-a plăcut de dl Goe pentru că era beton, frate, toate femeile alea din jurul lui stăteau drepți când deschidea el gura. Nu ca mama să mă certe mereu”, a scris unul dintre elevii participanți la simulare despre personajul creat de Ion Luca Caragiale, în timp ce un altul a ținut să scrie cum îl percepe el pe tănârul răsfățat dintotdeauna “un copil fitzos cum sunt șmecherașii de Dorobanți”. Au existat însă și elevi care au susținut că ei îl consideră un model pe Dl. Goe, scrie dcnews.ro, care citează  stirileprotv.ro. În cadrul aceleiași testări, liceenii nu s-au descurcat foarte bine nici cu explicarea rolului rețelelor de socializare. Unul dintre elevi a argumentat asupra dualitatii efectelor pe care Facebook le poate avea. “‘Eu am primit nota 4 la limba romana, pentru ca profesoara mi-a pus o intrebare din lectia pe care o preda si n-am stiut sa raspund, pentru ca nu fusesem atent. Eram pe Facebook, ma distram cu prietena mea. Dar mai bine o nota proasta, decat sa-mi pierd iubita. Prin urmare Facebook-ul are un rol pozitiv, dar si unul negativ”, a scris un elev, care a dorit să argumenteze dualitatea efectelor pe care această rețea de socializare le poate avea. “De pe retelele de socializare am aflat metode noi de copiat. Dar se pare ca si profu’ are cont de Facebook, ca s-a prins si mi-a dat 2. Eu le-as interzice profesorilor sa-si faca cont de Facebook’”, a scris un altul, în timp ce un alt elev a explicat ce a avut el de îndurat: ”Am zis odata la scoala ca sunt bolnav si am stat acasa o saptamana, dar am plecat in vacanta si am pus poze pe Facebook. Au aflat profesorii pentru ca nu si-au tinut gura colegii mei invidiosi si a iesit mare scandal”. Nici Liviu Rebreanu nu a reușit să capteze interesul liceenilor, din moment ce aceștia au explicat că: “Ion se iubea cu Florica noaptea pentru ca ziua era prea cald” sau că ”Ana era o femeie plictisitoare, nu stia sa-l atraga pe Ion si se lua mereu de el. Dar si el era prea obsedat sa lucreze pamantul, pentru ca era un taran in adevaratul sens al cuvantului si in plus avea si amanta”. În schimb, unul dintre elevi a identificat și motivul acțiunilor dramatice din romanul Ion: ”Daca aveau si ei un club in sat, un restaurant, ceva, sa se mai distreze poate ca nu se mai certau asa des si Ion nu ii mai facea felul”.

Sursa: Cotidianul.ro

 

Profesorii unui liceu din Covasna, în grevă japoneză din cauza unor prevederi ale Legii bugetului

Conducerea și profesorii Liceului Teoretic „Nagy Mozes” din Târgu Secuiesc se află în grevă japoneză, nemulțumiți de o prevedere a Legii bugetului care stipulează că în instituțiile de învățământ care nu se încadrează în bugetul alocat directorii trebuie să predea mai multe ore. Directorul Liceului Teoretic „Nagy Mozes” din Târgu Secuiesc, Bejan Andras, a declarat, marți, că membrii conducerii instituției au intrat, luni, în grevă japoneză, iar cadrele didactice au aderat la protest în semn de solidaritate. Bejan a explicat că prin această formă de protest vor să atragă atenția autorităților asupra unor prevederi ale Legii bugetului pe anul 2014 care stipulează că, în cazul în care o instituție de învățământ nu reușește să se încadreze în bugetul alocat, directorii sunt degrevați de mai puține ore, adică vor fi nevoiți să predea 14 ore. Bejan Andras a afirmat că această prevedere duce la imposibilitatea exercitării atribuțiilor manageriale, precizând, totodată, că astfel de probleme nu sunt doar la Liceul „Nagy Mozes”, ci peste tot în țară. „Credem că este o măsură discriminatorie pentru acele școli care nu au cum să scoată salariile sută la sută pe cap de elev. Prin această grevă japoneză vrem să atragem atenția și cerem să se găsească o soluție corectă”, a spus directorul unității de învățământ. Bejan a precizat că pe parcursul întregii săptămâni, cât timp va avea loc greva japoneză, procesul educațional și examenele de simulare a bacalaureatului se vor derula în condiții normale.

Sursa: Curentul.ro

 

Simulari Bacalaureat 2014 Elevii claselor a XI-a si a XII-a sustin miercuri simularea la Matematica si Istorie. Ce capitole sunt exceptate de la testare si cum este organizata simularea

Liceenii aflati in clasele a XI-a si a XII-a sustin miercuri simularea probei obligatorii a profilului din cadrul Bacalaureatului. Elevii de la profilul Real vor da simularea la Matematica, in timp ce elevii de la Uman vor sustine testarea la Istorie. Conform modificarii aduse anul trecut in desfasurarea bacalaureatului, elevii de la liceele Tehnologice, cu cele mai slabe rezultate la sesiunile de BAC, vor avea subiecte diferite de ale celorlalti elevi la Matematica. Liceenii au voie sa intre in salile de simulare pana la ora 8:30, simularea la Matematica si Istorie incepe la ora 9:00 si dureaza 3 ore. In liceele unde exista spatiul necesar, liceenii vor fi asezati cate unul in banca. Profesorii supraveghetori vor fi de alta specialitate decat cea de examen. • Descarca de aici Modele de Subiecte pentru BAC 2014 Simularea examenelor din cadrul Bacalaureatului 2014 continua miercuri, 5 martie, cu simularea probei obligatorii a profilului. Elevii de la real, tehnologic, militar si pedagogic vor da simularea examenului de Matematica, in timp ce elevii de la uman si de la filiera vocationala vor sustine simularea examenului de Istorie. Este pentru prima oara cand la simulare vor participa si elevii de clasa a XI-a, iar scopul acestei testari este familiarizarea elevilor cu rigorile examenului si optimizarea rezultatelor la bacalaureat, precizeaza Ministerul Educatiei Nationale.

Bacalaureat – Continuturi Simulari pentru elevii clasei a XI-a MATEMATICA programa M_mate-info Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora, corespunzatoare claselor a IX-a, a X-a si a XI-a, sunt cele prevazute in programa de bacalaureat. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi: • Sisteme liniare cu cel mult 4 necunoscute, sisteme de tip Cramer, rangul unei matrice • Studiul compatibilitatii si rezolvarea sistemelor: proprietatea Kroneker-Capelli, proprietatea Rouche, metoda Gauss din capitolul Sisteme de ecuatii liniare • capitolul Derivabilitate • capitolul Reprezentarea grafica a functiilor MATEMATICA programa M_st-nat Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora, corespunzatoare claselor a IX-a, a X-a si a XI-a, sunt cele prevazute in programa de bacalaureat. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi: • Sisteme liniare cu cel mult 3 necunoscute; forma matriceala a unui sistem liniar • Metoda Cramer de rezolvare a sistemelor liniare din capitolul Sisteme de ecuatii liniare • capitolul Functii derivabile • capitolul Studiul functiilor cu ajutorul derivatelor MATEMATICA programa M_tehnologic Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora, corespunzatoare claselor a IX-a, a X-a si a XI-a, sunt cele prevazute in programa de bacalaureat. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi: • Sisteme liniare cu cel mult 3 necunoscute; forma matriceala a unui sistem liniar • Metoda Cramer de rezolvare a sistemelor liniare din capitolul Sisteme de ecuatii liniare • capitolul Functii derivabile • capitolul Studiul functiilor cu ajutorul derivatelor MATEMATICA programa M_pedagogic Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora, corespunzatoare claselor a IX-a, a X-a si a XI-a, sunt cele prevazute in programa de bacalaureat. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi: • Structuri algebrice: inel, corp din capitolul Structuri algebrice ISTORIE

Popoare si spatii istorice • Europa si lumea in secolul XX – Probleme de atins: Europa contemporana (unitate, diversitate, integrare); Cultura romana – cultura europeana; Romania si Europa in secolul al XX-lea Oamenii, societatea si lumea ideilor • Economie si societate in lumea postbelica – Probleme de atins: Ocupatii si statute profesionale; Viata privata si viata publica; Economie rurala – economie urbana in Romania. • Stiinta si societatea – Probleme de atins: Impactul tehnologiei asupra vietii cotidiene si a mediului; Noile tehnologii si timpul liber. Statul si politica • Statele in perioada contemporana – Probleme de atins: Forme de organizare statala; Idei si regimuri politice.

NOTA: Continuturile de mai sus fac parte din Programa scolara pentru istorie – clasa a XI-a, fara a fi incluse in programa pentru examenul de bacalaureat national. Competentele evaluate sunt cele prevazute in programa pentru examenul de bacalaureat national, formate/dezvoltate pana la data sustinerii simularii.

Descarca de aici continuturile integrale pentru simularea Bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a in anul scolar 2013-2014

Bacalaureat – Continuturi Simulari pentru elevii clasei a XII-a MATEMATICA programa M_mate-info Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora sunt cele prevazute in programa de bacalaureat. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi: • capitolul Inele de polinoame cu coeficienti intr-un corp comutativ • capitolul Aplicatii ale integralei definite MATEMATICA programa M_st-nat Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora sunt cele prevazute in programa de bacalaureat. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi: • capitolul Inele de polinoame cu coeficienti intr-un corp comutativ • capitolul Aplicatii ale integralei definite MATEMATICA programa M_tehnologic Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora sunt cele prevazute in programa de bacalaureat. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi: • capitolul Inele de polinoame cu coeficienti intr-un corp comutativ • capitolul Aplicatii ale integralei definite MATEMATICA programa M_pedagogic Continuturile pentru simulare si competentele de evaluat asociate acestora sunt cele prevazute in programa de bacalaureat. Pentru simulare sunt exceptate urmatoarele continuturi: • Sisteme de ecuatii liniare cu cel mult 3 necunoscute; forma matriceala a unui sistem liniar • Metode de rezolvare a sistemelor liniare: metoda Cramer, metoda Gauss • Aplicatii: ecuatia unei drepte determinate de doua puncte distincte, aria unui triunghi si caracterizarea coliniaritatii a trei puncte in plan din capitolul Sisteme de ecuatii liniare ISTORIE

Domenii de continut /continuturi (clasa a XII-a) A. POPOARE SI SPATII ISTORICE – 1. Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor. B. OAMENII, SOCIETATEA SI LUMEA IDEILOR – 1. Secolul XX – intre democratie si totalitarism. Ideologii si practici politice in Romania si in Europa. 2. Constitutiile din Romania. C. STATUL SI POLITICA – 1. Autonomii locale si institutii centrale si in spatiul romanesc (secolele IX-XVIII). 2. Statul roman modern: de la proiect politic la realizarea Romaniei Mari. (secolele XVIII-XX) Descarca de aici continuturile integrale pentru simularea Bacalaureat pentru elevii clasei a XII-a in anul scolar 2013-2014 Regulile testarii – cum se desfasoara simularea Bacalaureatului 2014 Accesul elevilor in salile de clasa este permis pana la ora 8:30, iar simularea examenului de Matematica si simularea examenului de Istorie din cadrul Bacalaureatului incepe la ora 9:00, moment in care in fiecare sala se deschid plicurile sigilate care contin subiectul multiplicat. Este pentru prima oara cand simularea se realizeaza la nivel national, adica toti elevii de clasa a XI-a si a XII-a din tara vor avea de rezolvat in acelasi interval orar aceleasi subiecte, realizate de Ministerul Educatiei. In Bucuresti, Inspectoratul scolar a decis ca simularile sa se desfasoare in sali supravegheate video. Dupa ora 8:30, elevii nu vor mai avea voie sa paraseasca sala de simulare a examenului pana la 10:30. Elevii vor fi repartizati in clase in ordine alfabetica, listele vor fi publicate pe usa clasei, cate 1 elev in banca. In cazul in care un liceu nu are spatiul necesar, elevii pot fi asezati si cate 2 in banca, dar cu conditia ca elevii alaturati sa fie din ani de studiu diferiti. Timpul destinat rezolvarii subiectelor este de 3 ore, din momentul in care fiecare elev a primit subiectele fotocopiate. Elevii vor fi supravegheati in timpul simularii de cate 2 profesori pe clasa, care predau alta materie decat Matematica si Istorie. Profesorii supraveghetori provin din scoala in care elevii sustin simularea, iar presedintele comisiei de organizare a simularii este directorul liceului.

In cazul abaterilor, elevii pot fi sanctionati prin scaderea notei la purtare, precizeaza Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti. Corectarea lucrarilor este organizata de catre inspectoratele scolare si este realizata de profesori din localitatea in care elevii au sustinut simularile. Rezultatele obtinute de elevi la simularile Bacalaureatului 2014 NU se contesta si NU se trec in catalog. Ele sunt analizate la nivelul fiecarui liceu prin discutii individuale cu elevii, prin dezbateri la nivelul clasei, prin sedinte cu parintii si la nivelul consiliului profesoral. In urma acestor analize, fiecare scoala va trebui sa faca un raport pe care sa il transmita inspectoratului scolar. La scolile cu rezultate slabe, raportul va trebui sa includa si un plan de actiune cu masuri de remediere a situatiei. Mai departe, inspectoratele scolare vor realiza la randul lor cate un raport care va cuprinde planuri de actiune si masuri de monitorizare, raport pe care il vor trimite la Ministerul Educatiei Nationale in termen de maximum o luna de la ultima proba de simulare. Scolile sunt obligate sa ia toate masurile necesare pentru ca activitatea didactica a claselor a IX-a si a X-a, care nu sunt implicate in simulari, sa se desfasoare corespunzator, dupa un program stabilit de consiliul de administratie al scolii. Bacalaureat – Calendar Simulari – Clasele a XI-a si a XII-a 3 martie 2014        Simulare – proba scrisa – Limba si literatura romana 4 martie 2014        Simulare – proba scrisa – Limba si literatura materna 5 martie 2014        Simulare – proba scrisa – Proba obligatorie a profilului E)c) 7 martie 2014        Simulare – proba scrisa – Proba la alegere a profilului si specializarii E)d) 14 martie 2014      Afisarea rezultatelor Descarca de aici Calendarul Simularilor scolare 2014 Calendarul examenului de Bacalaureat 2014 – Sesiunea iunie-iulie 2014 26 – 30 mai 2014     Inscrierea candidatilor la prima sesiune de examen 30 mai 2014            Incheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a 10 – 12 iunie 2014   Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana – proba A 11 – 13 iunie 2014   Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna – proba B 16 – 20 iunie 2014   Evaluarea competentelor digitale – proba D 23 – 27 iunie 2013   Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala – proba C 30 iunie 2014          Limba si literatura romana – proba E)a) – proba scrisa 1 iulie 2014             Limba si literatura materna  proba E)b) – proba scrisa 2 iulie 2014             Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisa 4 iulie 2014             Proba la alegere a profilului si specializarii – proba E)d) – proba scrisa 7 iulie 2014             Afisarea rezultatelor (pana la ora 12:00) 7 iulie 2014             Depunerea contestatiilor (orele 12:00 – 16:00) 8 -10 iulie 2014      Rezolvarea contestatiilor 11 iulie 2014          Afisarea rezultatelor finale

Sursa: Hotnews.ro

 

BACALUREAT 2014. Simularea examenului continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului. Elevii de clasa a XII-a, vor susține examene, în funcție de profilul studiat, la: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie. Este pentru prima dată când Ministerul Educașiei organizează o simulare a examenului de baclaureat la nivel național. O altă premieră este și faptul că, pe lângă liceenii din clasa a XII-a, și cei de clasa a XI-a vor suține în această perioadă o simulare a bacalaureatului. Elevii de clasa a XI-a vor susține simularea la limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, matematică şi istorie, fiind evaluaţi din materia parcursă până la data susţinerii testului. Calendar simulare BACALAUREAT 2014 • 3 martie – Limba şi literatura română • 4 martie – Limba şi literatura maternă • 5 martie – Proba obligatorie a profilului • 7 martie – Proba la alegere a profilului şi specializări • 14 martie – Afișarea rezultatelor Calendar BACALAUREAT 2014 • 10-12 iunie – Proba orală la Limba Română • 11-13 iunie – Proba orală la Limba maternă • 16-20 iunie – Proba de Competenţe digitale • 23-27 iunie – Proba orală la o limbă străină • 30 iunie – Limba şi literatura română (proba scrisă) • 1 iulie – Limba şi literatura maternă (proba scrisă) • 2 iulie – Proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie (probe scrise) • 4 iulie – Proba la alegere a profilului: Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie sau Sociologie (probe scrise) • 11 iulie – Afişarea rezultatelor pe EDU.RO

Sursa: Evz.ro

 

Un elev din Bucureşti va fi ales vedetă

A doua ediţie a celui mai iubit show de talente destinat liceenilor din Capitală îşi propune să găsească următorul superstar al adolescenţilor. Peste 430 de elevi bucureşteni au venit la preselecţiile „Pun pariu pe talent”, concursul fenomen care îşi propune să transforme un elev într-o vedetă. Concursul este organizat de Asociaţia Jurnaliştilor Civici şi Evenimentul zilei şi este structurat în trei etape: preselecţii, semifinale şi finală. Prima etapă a fost un succes incontestabil, care a transformat competiţia într-un proiect educaţional lider pe segmentul de vârstă 14-18 ani. Liceenii au făcut coadă la preselecţii, dar dintre aceştia au trecut doar 85 care promit să facă spectacol în semifinale. Sunt programate cinci semifinale în cinci licee gazdă din Bucureşti, unde elevii semifinalişti vor face spectacol pentru colegi, profesori, dar şi pentru juriu. Un show pe cinste Juriul din acest an este format din specialişti: Cristi Stanciu şi Liviu Hodor, din partea Radio 21; Andrei Leonte (câştigător X-Factor România) şi Mircea Exarcu, coregraf. Prima semifinală este programată joi, 6 martie, ora 14.00, la Colegiul Naţional „Matei Basarb”. Îşi vor da măsura talentului elevii din Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Şcoala Centrală şi Colegiul Bilingv „George Coşbuc”. Se vor duela câte cinci concurenţi din fiecare liceu, iar în cele din urmă doar trei (un singur reprezentant/ liceu) vor ajunge în marea finală din luna mai. Oricare dintre aceştia are potenţialul de a deveni o vedetă. La eveniment va participa finalistul de anul trecut, Andrei Duţu, dar şi noi concurenţi: Lazăr Nicoleta Adriana, Abdel Hafiz Laila, Iova Maria Alexandra, Tudor Andra. Din „Coşsbuc”, vor fi prezenţi Gheorghe Marc, Diana Yu, Bica Raluca, Uncu Clara şi Dima Alexandru, cât şi una din semifinalistele ediţiei întâi, Fluture Laura. Şcoala Centrală defilează cu următorii concurenţi: Adriana Opriş, Ioan Grigore, Stephanie Camara, Andra Călin plus o semifinalistă a primei ediţii, Teodora Dinu. Organizatorii, concurenţii şi colegii au emoţii mari pentru reprezentanţii lor, dar abia aşteaptă să se bucure de un spectacol tânăr şi o adevărată explozie de energie.

Sursa: Evz.ro

 

CATASTROFĂ. Şcoli cu promovabilitate zero la simulările de Evaluare naţională

Niciun elev din şcolile din Delta Dunării nu a trecut la simulările de anul acesta. Este vorba de elevii care învaţă la unităţile de învăţământ din comunele CA Rosetti, Ceatalchioi şi Pardina din judeţul Tulcea. Catastrofa de la simulare a fost explicată de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean prin faptul că sunt profesori puţini la aceste şcoli, iar copiii învaţă laolaltă, indiferent de clasă. Proporţia de promovabilitate a simulării examenului de Evaluare naţională, respectiv 39,88%, obţinut de elevii din judeţul Tulcea anul acesta este mai mic decât cel obţinut anul trecut, respectiv 45,5%.

Sursa: Evz.ro

 

Profesorii de engleza mai au 3 zile în care se pot înscrie pentru ziua metodică Gateway to ELT

Pe lângă celelalte semnificaţii, ziua de 8 Martie a acestui an este dedicată tuturor cadrelor didactice care predau limba engleză în România. În această zi va avea loc în în sala “Aula Magna” a Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, simpozionul educaţional Gateway to ELT. Evenimentul este dedicat tuturor profesorilor de limba engleză, aducând la un loc formatori internaţionali, autori de programe educaţionale, materiale didactice şi alţi specialişti din domeniul predării limbii engleze. Un cunoscut specialist în domeniu, care a susţinut numeroase conferinţe în Europa, America Latină şi Orientul Mijlociu este Kostas Pexos licenţiat în literatură engleză. Cu o vastă experienţă în predarea limbii engleze ca limbă străină, la toate nivelurile, Kostas Pexos va pune accentul, în cadrul conferinţei, pe exersarea vorbirii limbii engleze, deseori neglijată la clasă din diferite motive, prezentarea sa fiind dedicată modalităţilor prin care profesorii le pot dezvolta elevilor abilitaţile de comunicare verbală într-o limbă străină. Un alt invitat de renume este John Petropoulos, coordonator al AEAfE (American European Alliance for Education), cu o experienţă de peste 30 de ani de predare a acestei limbi ca limbă străină. În ultimii 20 de ani, acesta a predat ore de scriitură, analiză literară, scriere creativă, ficţiune, vorbire în public şi comunicare în afaceri  la nivel de liceu şi facultate. Pe 8 martie, el le va vorbi profesorilor români despre tehnici de scriere şi abordări eficiente prin care le pot dezvolta elevilor abilităţile de scriere a eseurilor pentru examene, în special cele de obţinere a certificatelor internaţionale. Conferinţa este organizată de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României în parteneriat cu Fischer International şi Universitatea Româno – Americană şi are ca scop  facilitarea accesului profesorilor de limba engleză la cele mai recente informaţii şi resurse din domeniul predării acestei limbi. Simpozionul face parte din campania “Împreună pentru Educaţie” iniţiată de Fundaţia Dan Voiculescu cu scopul de a contribui la constientizarea rolului învăţământului şi al educatorului în societatea românească. Înscrierile se fac până în data de 7 martie 2014, pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro. Participarea este gratuită.

Sursa: Jurnalul.ro

 

Simularea bacalaureatului continuă azi cu proba scrisă obligatorie a profilului

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2013-2014 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, pe 7 martie va avea loc simularea probei scrise la alegere a profilului şi specializării iar rezultatele vor fi anunţate pe 14 martie. Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional pentru elevii clasei a XI-a în anul şcolar 2013-2014 sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale), Matematică şi Istorie. În cazul elevilor clasei a XII-a, disciplinele sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie. Rezultatele obţinute de elevi la simularea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat simulările naţionale din anul şcolar 2013-2014, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performantelor şcolare.

Sursa: Jurnalul.ro

 

Subiecte MATEMATICĂ BAC 2014. Ce subiecte s-au dat azi la simulare clasa a XI-a. Subiecte MATE-INFO, PEDAGOGIC, ŞTIINŢELE NATURII şi TEHNOLOGIC

Găseşti aici SUBIECTE BACALAUREAT 2014 MATEMATICĂ – profilul MATEMATICĂ – INFORMATICĂ, PEDAGOGIC, ŞTIINŢELE NATURII şi TEHNOLOGIC BACALAUREAT 2014 – SUBIECTE MATEMATICĂ BAC 2014 SIMULARE CLASA A XI-a. Elevii de clasa a XI-a susţin în premieră anul acesta simulare la BACALAUREAT 2014, dar  numai la două probe,  la limba română şi la matematică sau istorie. Elevii dau primesc acelaşi tip de subiecte ca la examenul de maturitate. Gândul va publica în timp real SUBIECTE MATEMATICĂ BAC 2014 SIMULARE  CLASA A XI-A – Toate profilurile La ora 15.00, Ministerul Educaţiei va publica baremele pentru exerciţiile primite de elevii de clasa a XII-a care participă la simulare BAC 2014. BACALAUREAT 2014 – SUBIECTE MATEMATICĂ BAC 2014 SIMULARE CLASA A XI-a.  La fel ca şi la proba scrisă de limba română, elevii vor primi  la MATEMATICĂ subiecte diferenţiate în funcţie de profil. Rezultatele la testările de la simulare BAC 2014 nu vor fi trecute în catalog, ci discutate cu fiecare elev în parte, a hotărât Ministerul Educaţiei. De asemenea, în 2014 elevii vor da SIMULARE BAC 2014 în acelaşi timp, spre deosebire de anul trecut când fiecare şcoală a organizat simularea când voia. BACALAUREAT 2014 – SUBIECTE MATEMATICĂ BAC 2014 SIMULARE CLASA A XI-a.  Anul acesta, în premieră, elevii de clasa a XI-a vor da simulări ale examenului de Bacalaureat. Astfel, simularea probelor scrise ale examenului de BAC 2014 entru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2013-2014 are loc după cum urmează: Limba şi literatura română – 3 martie (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) Limba şi literatura maternă – 4 martie (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) Proba obligatorie a profilului – 5 martie (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) Proba la alegere a profilului – 7 martie (numai clasa a XII-a) Pentru elevii de clasa a XII-a subiectele la ROMÂNĂ vor fi pentru: profilul real tehnologic şi filiera vocaţională – toate profilurile, cu excepţia celui pedagogic şi pentru profilul uman – filieră teoretică, şi profilul Pedagogic – filieră vocaţională. BACALAUREAT 2014 – SUBIECTE MATEMATICĂ BAC 2014 SIMULARE CLASA A XI-a. Examenul începe la ora 9.00 şi durează timp de trei ore, interval în care elevii şi de la Uman şi de la Real vor trebui să rezolve trei subiecte pe care le vor primi.

Sursa: Gandul.info

 

Ce idei mai au aleşii neamului: Vrea să introducă istoria totalitarismului ca materie obligatorie

Comisiile Camerei Deputaţilor analizează propunerea lui Dan Cristian Popescu, deputatul PDL susţinând că este necesar ca, în ultimul an de liceu, elevii să aibă ca materie obligatorie de studiu „Istoria totalitarismului în România”. Alesul argumentează propunerea sa deoarece „tânăra generaţie trebuie să perceapă istoria ca un exerciţiu de gândire asupra experienţelor traumatizante din trecutul României”. Acesta consideră că e absolut necesar ca programa şcolară să fie modificată, astfel încât elevii din clasa a XII-a să înveţe despre efectele regimurilor totalitare care au controlat România în ultimul secol. „Motivul pentru care Istoria totalitarismului trebuie să constituie o disciplină obligatorie, restructurând astfel programa disciplinei de istorie, constă în necesitatea de asumare a trecutului şi de prevenire a unor forme de regim ce îşi propun anihilarea demnităţii şi a individului”, mai spune Popescu în intenţia sa de a-şi pune amprenta pe sistemul de învăţământ, susţinând totodată că procesul de democratizare a României nu poate fi efectuat complet până când trecutul nu va fi asumat de noua generaţie.

Sursa: Puterea.ro

 

Şcoala de fiţe, produs al subfinanţării învăţământului

„Astea-s cadourile voastre?“ – aşa începea la sfârşitul anului trecut, pe un ton peiorativ, discuţia înregistrată dintre o învăţătoare şi câţiva părinţi, responsabili (deducem) cu achiziţionarea cadourilor pentru personalul şcolii. Odată depăşite emoţiile mediatice ale descoperirii faptului că în şcolile româneşti există sisteme organizate de colectare a şpăgii, lucrurile par să intre pe făgaşul firesc: poliţia a propus neînceperea urmăririi penale, învăţătoarea a dat în judecată conducerea şcolii care o concediase, iar părinţii continuă să strângă bani în tot felul de scopuri, însă de data aceasta cu chitanţă eliberată de Asociaţia Părinţilor.Până la urmă, învăţătoarea incriminată nu strânsese personal banii, nici nu rezulta din înregistrare că ar fi primit vreun cadou (deşi e greu de crezut că părinţii fuseseră „atenţi“ cu bibliotecara şi secretara şcolii, nu şi cu învăţătoarea) sau că ar fi obligat pe cineva să dea bani; atrăsese doar atenţia asupra unor erori de calibrare. Originea unor obiceiuri precum strângerea fondului clasei sau oferirea de cadouri colective cadrelor didactice este, în sine, nevinovată. Ştim cu toţii, şi ştiu şi miniştrii Educaţiei, că bugetul şcolii nu include bani pentru indispensabila cretă. Elevii contribuie dintotdeauna cu câţiva lei pentru a oferi „din partea clasei“ un buchet de flori fiecărui cadru didactic la sfârşitul anului şcolar. Nu gestul în sine e condamnabil, ci dimensiunea sa. Există şcoli unde părinţii ajung să plătească şi câteva mii de lei anual pentru fondul clasei sau al şcolii. Acestea sunt şcolile „de fiţe“. Aici, părinţii nu cotizează doar pentru cretă, ci şi pentru proiectoare, bănci speciale (mi s-a explicat că nu-s doar mai comode, ci permit şi aranjarea în diferite moduri, generând varii modalităţi de interacţiune necesare într un învăţământ modern), adaosuri la salariile personalului de întreţinere (e drept, cu o femeie de serviciu plătită cu jumătate de normă la câteva zeci de clase nu poţi pretinde cine ştie ce standarde de igienă), pagină de internet, table interactive şi alte minunăţii. Beneficiind de salariul de bază al personalului şi infrastructura furnizate gratuit de către stat, la care se adaugă contribuţiile substanţiale ale părinţilor, condiţiile de învăţământ din aceste şcoli ajung să fie comparabile cu cele din şcolile particulare. Şcoala „de fiţe“ este soluţia raţională pentru părintele aparţinând clasei de mijloc, care nu-şi permite taxa anuală de 10.000 de euro de la şcolile particulare, dar îşi doreşte un învăţământ de calitate pentru odrasla sa, fiind dispus să plătească pentru asta de zece ori mai puţin. Condiţia pentru ca sistemul să funcţioneze este ca toţi părinţii care au copii la o astfel de şcoală să fie capabili şi dispuşi să cotizeze. În acest context capătă conţinut acuzaţia învăţătoarei – „Nu ştiu dacă sunteţi săraci sau sunteţi nesimţiţi, pe bune“. Această selecţie se realizează, într-o primă fază, prin cartierul în care este amplasată şcoala – unul în care casele sunt scumpe, deci majoritatea rezidenţilor sunt „oameni cu bani“. În a doua fază intervin „plăţile informale“ de la înscriere (descrise în studiul Fundaţiei Soros „Alegerea şcolii, o necesară dezbatere de politici educaţionale“). Intruşii sunt marginalizaţi, copiii „necotizanţi“ (consideraţi nesimţiţi sau săraci, totuna) sunt puşi în situaţii imposibile de către propriii colegi şi de către cadrele didactice şi, până la urmă, părinţilor li se sugerează să-i mute în alte şcoli. Apariţia unor „revoltaţi“ care dezvăluie mecanismul nu e nici ea întâmplătoare. Şcoala nr. 10 e situată în zona cu străzi cu nume de compozitori din Floreasca – cartier construit în anii ’60 pentru nomenclatura de gradul doi a regimului (cea de prim rang locuia în apropiere, în Primăverii). Blocurile, cu două-trei etaje şi sub 10 apartamente pe scară, seamănă mai degrabă a vile, iar cartierul inundat de verdeaţă n are nimic în comun cu Pantelimon sau Berceni. Doar că locuinţele construite în urmă cu peste 50 de ani au început să se degradeze, populaţia care primise iniţial repartiţie a îmbătrânit şi astfel şi-au făcut apariţia „intruşii“ care înregistrează cu telefonul mobil şi dau fuga la presă. Nu-i problemă, sunt semne că şi acolo lucrurile revin la normal. Rezultatul fenomenului este accentuarea segregării populaţiei şcolare – copiii proveniţi din familiile care-şi pot permite asemenea şcoli au şanse sporite de a primi o educaţie de bună calitate şi deci vor fi mai bine plasaţi la startul competiţiilor viitoare. Ca efect pervers, apare iluzia că sistemul public de învăţământ este suficient finanţat. Şcolile „de fiţe“ vor fi evidenţiate de către inspectoratele şcolare, vor fi arătate la televizor, se va spune că, iată, unde există spirit gospodăresc… Şi vor fi date drept exemplu directorilor din şcolile unde părinţii abia îşi permit să cumpere rechizite. Aceştia vor renunţa să reclame că nu au bani de cretă. Născute din subfinanţarea sistemului, şcolile „de fiţe“ contribuie la perpetuarea acesteia.

Sursa: Romanialibera.ro

 

Un prim-ministru, zeci de miniştri. Ponta şi povestea numirilor sale triste (1)

Şase schimbări de ministru la Sănătate, cinci la Interne (plus o reorganizare), câte patru la Educaţie, Cultură, Economie şi Justiţie şi câte trei la Finanţe şi Transporturi – cam aşa au arătat cele două cabinete conduse de Victor Ponta. Prima echipă guvernamentală a şefului PSD pornea cu medicul Vasile Cepoi la SĂNĂTATE, însă acesta a fost schimbat în scurta vreme după ce Agenţia Naţională de Integritate l-a acuzat de deturnare de fonduri şi conflict de interese şi a trimis dosarul către Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA). Scandalul legat de ministrul Cepoi a început după ce autorităţile europene au decis îngheţarea finanţării proiectelor POSDRU.

Portofoliul a fost apoi preluat de Raed Arafat, ca interimar, însă în scurtă vreme premierul Ponta şi-a asumat interimatul, până la numirea lui Raed Arafat ca ministru. Acesta din urmă a rămas în funcţie până la alegerile din decembrie 2012. Vasile Cepoi a devenit, ulterior, consilier al prim-ministrului pe probleme de sănătate. În noul cabinet, portofoliul Sănătăţii a fost preluat de Eugen Nicolăescu, ulterior propus pentru funcţia de ministru al Finanţelor, în locul lui Daniel Chiţoiu. Şi niciodată numit, pentru că USL s-a destrămat. Nici la INTERNE nu a fost linişte. În primul cabinet, la Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost numit Ioan Rus, care mai ocupase funcţia şi în cabinetul Năstase. A plecat de la conducerea Internelor după un scandal legat de listele de alegători la referendumul pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, alături de secretarul de stat Victor Paul Dobre. A rămas celebră declaraţia ministrului Ioan Rus: Eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!

Cum se punea la cale falsificarea numărului de alegători În locul lui Rus a venit Mircea Duşa, iar în locul lui Dobre, Radu Stroe.

După alegeri, Radu Stroe a devenit ministru al Internelor. S-a certat puţin cu Germania, a dat un ordin care permitea unor persoane urmărite penal să ocupe funcţii de conducere în Ministerul de Interne, s-a certat puţin cu partenerii de guvernare pe Codul Rutier şi i-a acuzat de premeditare pe cei care au atacat maşina colegului său, Daniel Barbu. El a stat în funcţie până la accidentul aviatic din Apuseni, din ianuarie 2014. Deşi iniţial nu şi-a asumat nicio responsabilitate cu privire la bâlbâielile autorităţilor, ce n-au fost capabile să-i găsească pe surpavieţuitori şi i-a lăsat să moară de frig, până la urmă Stroe, care iniţial îşi exprima regretul că tragedia s-a petrecut în mandatul său, a fost convins de şeful său de partid, Crin Antonescu, să demisioneze. Locul a rămas gol până în prezent, iar propunerea primarului din Sibiu Klaus Iohannis pentru ministerul Internelor a determinat criza politică încheiată cu ruperea Uniunii Social Liberale. Ministerul EDUCAŢIEI a beneficiat, la rândul său, de mulţi şefi. Prima propunere, Corina Dumitrescu, a fost retrasă încă înainte de a fi făcută publică, iar noua nominalizare a fost Ioan Mang. N-a fost cu noroc nici această nominalizare, Imediat au apărut acuzaţii foarte serioase de plagiat în legătură cu Ioan Mang. Un răspuns la aceste acuzaţii a întârziat să apară, iar fostul premier Emil Boc a ieşit public cu noi dovezi pentru presupusul plagiat. Mang a replicat, până la urmă, spunând că Boc vrea să se răzbune pe el fiindcă a propus, la un moment dat, excluderea sa din învăţământ. Au apărut însă noi şi noi acuzaţii, una vizând-o pe soţia lui Ioan Mang, alta împotriva sa, din partea unui cercetător dinTaiwan. Şeful său de la Guvern, Victor Ponta, a cerut Academiei să se pronunţe, Mang a promis că dacă va fi găsit vinovat de plagiat va demisiona, premierul a promis, la rândul său, că-l va demite, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă câteva zile. Mang a declarat apoi că nu va demisiona, dar până la urmă, pe 15 mai, premierul a anunţat că-l va schimba pe Ioan Mang, la cererea acestuia, interimar devenind fostul sindicalist Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social la momentul respectiv. Academia Română a oprit investigaţia, în urma demisiei fostului ministru Mang, dar până la urmă Consiliul Naţional de Etică a decis: Ioan Mang a plagiat. Evident, fostul ministru a acuzat că este vorba de acuzaţii politice.

Nici mandatul lui Liviu Pop nu a fost lipsit de scandaluri. Întâi s-a aflat că ministrul interimar s-a aflat în conflict, în instanţă, cu ministerul pe care îl conduce, dar Pop a declarat că nu este parte în proces. Primul război pierdut de ministrul Pop a fost cel cu gramatica Limbii Române. Nici cu Matematica nu pare să fi fost foarte prieten, deşi a predat elevilor exact acest obiect de studiu, dacă ne gândim că a declarat, la un moment dat, că „la bacalaureat ar putea fi „aproximativ” 334.836 candidaţi”. Prima decizie majora a fostului sindicalist a fost reintroducerea, pentru profesori, a obligativităţii de a cotiza la fondurile sindicatelor, contribuţie eliminată de fostul ministru Funeriu. A urmat modificarea prevederilor privitoare la vârsta de pensionare a cadrelor universitare, dar şi schimbarea componenţei Consiliului Naţional de Etică, for ce se ocupa de verificarea acuzaţiilor de plagiat în cazul Ioan Mang.

A mai existat o decizie controversată privind universităţile private, însă apogeul carierei lui Liviu Pop a fost reprezentat de felul în care a administrat scandalul privind plagiatul premierului Victor Ponta.

Şi se pare că interimarul de la Educaţie s-a achitat cu succes de sarcini. Ministrul Pop a numit 11 noi membri în Consiliului de Etică, consiliu care nu a întreprins niciun demers, în ciuda scandalului public, afirmând că nu a fost sesizat. Un alt for care ar fi putut să se pronunţe pe cazul de plagiat al premierului, Consiliulului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost modificat prin cooptarea a 25 de noi membri pe lângă cei 20 deja existenţi, tot în mandatul lui Liviu Pop. Modificarea s-a dovedit utilă, pentru că deşi 13 membri ai CNATDCU au votat, în unanimitate, că Ponta a plagiat, ministrul Liviu Pop a declarat nulă decizia pe motiv că nu au fost 14 persoane prezente şi, deci, nu s-a realizat cvorumul.

În rest, ministerialtul lui Liviu Pop a mai consemnat nişte acuzaţii de incompatibilitate, un atac la adresa fostului ministru Funeriu, acuzat, via Antena 3, că nu şi-ar fi luat Bacalaureatul. Până la urmă povestea a fost închisă de Mariana Câmpeanu, ministru al Muncii. Ultima ispravă notabilă a interimarului la Educaţie a fost o bâlbâială la examenul de Bacalaureat din 2012.

În fine, interimatul lui Liviu Pop s-a încheiat, iar premierul Ponta a propus-o la conducerea Ministerului Educaţiei pe Ecaterina Andronescu, declarată incompatibilă de ANI, după o ezitare. Şi-a început mandatul cu o declaraţie şocantă, în legătură cu plagiatul şefului său: Dacă se decide că teza lui Ponta este plagiat, ar putea fi desfiinţată şcoala de doctorat. A făcut două schimbări importante, cu clasa 0 şi cu aşa-numitul Bacalaureat profesional, şi a avut de administrat scandalul Bioterra.

Zvonuri despre un plagiat al ministrului Andronescu au apărut la începutul lunii noiembrie 2012, iar câteva zile mai târziu, prestigioasa publicaţie ştiinţifică Nature scria despre o serie de nereguli şi plagiaturi în care ar fi fost implicată Ecaterina Andronescu.

Ministrul a replicat spunând: Nu permit să fiu murdărită de nimeni! Ea s-a apărat de acuzaţii susţinând că este vorba de fapt despre campania electorală. Scandalul de plagiat a rămas fără consecinţe, ca şi în celelalte cazuri, iar Ecaterina Andronescu a fost înlocuită, după alegeri, în noul cabinet, de fostul ei consilier, Remus Pricopie.

Noul ministru s-a remarcat printr-un CV cosmetizat, printr-o neînţelegere cu premierul pe tema clasei 0, dar mai ales prin cearta sa cu Limba Română. În timpul mandatului său a avut loc şi scandalul de la Liceul Bolintineanu, dar şi cel de la Şcoala 10, unde o învăţătoare a fost acuzată că cerea sume mari de bani părinţilor pentru cadouri. O poveste ceva mai scurtă o are lista de deţinători ai portofoliului JUSTIŢIEI. Prima alegere a lui Victor Ponta a fost colegul său de generaţie, şi de Cabinet Năstase, Titus Corlăţean. După doar câteva zile, noul ministru era deja acuzat că îi dă o mână de ajutor şefului său în scandalul Balaban – „Trofeul Calităţii” – Adrian Năstase. Era vorba de un gest al şefului Inspectoratului de Stat în Construcţii, Adrian Balaban-Grăjdan, care a trimis în afara cadrului legal o adresă Înaltei Curţi, anunţând astfel că ISC nu mai este parte civilă în dosarul „Trofeul Calităţii”.

La sfârşitul lunii mai 2012, Corlăţean îl demitea pe directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla, din cauza unor declaraţii privind reţele teroriste ce ar fi încercat să elibereze interlopi. Cu puţin înainte de prima condamnare definitivă la puşcărie a fostului premier Adrian Năstase, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a acuzat scurgerea unor informaţii din dosar către presă şi a cerut CSM să ia poziţie. El a revenit, câteva zile mai târziu, spunând că aşteaptă un răspuns scris. Însă cel mai mare dintre scandalurile scurtului ministeriat la Justiţie al lui Corlăţean a fost cel legat de Curtea Constituţională şi DNA. Întâi, ministrul i-a acuzat public pe judecătorii CCR Augustin Zegrean şi Iulia Moţoc de incompatibilitate, dar a fost contrazis de Agenţia Naţională de Integritate. Mai mult, Curtea Constituţională i-a replicat ministrului arătând că atacurile din partea Guvernului şi ale altor autorităţi publice sunt incompatibile cu exerciţiul democratic. Corlăţean, însă, a insistat, deşi instituţiile abilitate arătaseră deja că nu are dreptate. Până la urmă şi-a retras plângrea, mai ales că în presă apăruseră informaţii că ar putea avea soarta lui Chiuariu din pricina modificării unor legi privind CCR, declarate ulterior neconstituţionale.

Pe 13 iulie 2012, Corlăţean a stopat demersul Inspecţiei Judiciare de a verifica dacă judecătorii lui Năstase au comis vreo abatere motivând că un astfel de demers ar fi „susceptibil de interpretări eronate, mai ales în contextul intern şi extern actual, privind o aşa zisă interferenţă în independenţa actului de justiţie”. Marea problemă a mandatului său a venit însă odată cu raportul MCV. Deşi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, declarase că România s-a aflat pe marginea prăpastiei prin atacurile la statul de drept şi că politicienii nu trebuie să încerce să îi intimideze sau să îi atace pe judecători înaintea deciziilor care ar putea să nu le convină, iar componenţa Curţii Constituţionale nu poate fi schimbată peste noapte, Corlăţean a mutat responsabilitatea pentru raportul foarte negativ asupra preşedintelui Băsescu. Corlăţean s-a înscris, şi el, printre apărătorii şefului de la Palatul Victoria faţă de acuzaţiile de plagiat şi s-a mutat, până la urmă, la ministerul de externe, după discuţiile aprinse privind schimbarea şefilor parchetelor. Înlocuitoarea lui Corlăţean, Mona Pivniceru, fost preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România. Numirea pentru portofoliul Justiţiei a fost, în sine, o istorie complicată. S-a propus detaşarea ei de la Consiliul Superior al Magistraturii la Ministerul Justiţiei, propunere respinsă de CSM. Mona Pivniceru a declarat, după nominalizare, că a primit cu multă nelinişte propunerea de a ocupa funcţia de ministru al Justiţiei.

Ea a demisionat, până la urmă, din CSM, însă şi după acest gest s-a vorbit mult despre faptul că nu ar putea deveni ministru din cauza unor chestiuni de procedură. În plină discuţie pe proceduri, izbucneşte scandalul maşinii lui Andrei Năstase. Mona Pivniceru este fotografiată alături de fiul fostului premier, în automobilul acestuia, în timp ce Adrian Năstase îşi executa sentinţa. Au urmat alte acuzaţii. România liberă scria că Procurorii au interceptări cu Mona Pivniceru din care ar rezulta planul de subordonare a justiţiei, însă Pivniceru a replicat, spunând că nu ia în calcul renunţarea la MJ, întrucât nu toţi oamenii sunt şantajabili.

Până la urmă, Mona Pivniceru a demisionat şi din magistratură, au urmat o serie de scandaluri mai mici privind cvorumul şedinţei CSM care urma să o elibereze pe Pivniceru de obligaţiile de magistrat, scandal încheiat, până la urmă, pe 23 august, când fosta şefă a AMR a ajuns ministru. S-a aflat apoi că Mona Pivniceru se află în proces, la CEDO, cu ministerul pe care îl conduce. A început apoi lungul proces de schimbare a şefilor de parchete. Pivniceru declara, într-un răspuns pentru România liberă, că procedurile judiciare nu trebuie să fie blocate de factorul politic. A mai existat un scandal între Pivniceru şi membrii CSM, pornit de la procedura de selecţie a şefului DNA şi a procurorului general. Scandalul s-a amplificat, iar Pivniceru a contramandat o întâlnire cu comisarul european pe Justiţie, Viviane Reading, care a avut loc, până la urmă, ceva mai târziu.

O altă lovitură a venit din partea fostului şef al DNA, Daniel Morar, care a numit concursul organizat de minister o farsă. Laura Codruţa Kovesi şi-a depus însă, candidatura pentru şefia DNA.

Discuţia s-a complicat atunci când s-a aflat despre posibila prezenţă în comisia de examinare a unui procuror acuzat de scurgerea către presă a unor înregistrări din Dosarul Blejnar, în care apărea şi preşedintele Băsescu. Între timp, s-a vorbit şi despre o cerere de pensionare depusă de Mona Pivniceru la CSM.

Alegerea Monei Pivniceru pentru Parchetul General şi DNA au fost procurorii Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie. Mai mult, ministrul şi-a exprimat speranţa că cele două propuneri vor fi validate atât de CSM, cât şi de preşedinţie. Până la urmă, cei doi au fost respinşi de CSM, iar Pivniceru a anunţat că-i va propune pe următorii clasaţi. Lucrurile nu aveau să rămână aşa.

După alegeri s-a vorbit în continuare de Mona Pivniceru pentru portofoliul Justiţiei, şi ea a depus jurământul pe 21 decembrie 2012, iar discuţia despre şefii parchetelor s-a reluat, ministrul anunţând că nu renunţă la Niţu şi Irimie. Scandalul a devenit tot mai aprins, cu eliminări de persoane incomode din CSM, cu replici de cealaltă parte, cu discuţii dure între Mona Pivniceru şi secretarul general al CE.

Preşedintele Băsescu a respins, până la urmă, cele două nominalizări şi a cerut revizuirea procedurii. Mona Pivniceru a replicat cu un ultimatum, însă ulterior a acceptat interviuri publice. Înainte de a se termina numirea noilor şefi la PÎCCJ şi DNA, Pivniceru a fost propusă pentru un post de judecător la CCR, cu susţinerea PNL şi votată de Senat.

Mona Pivniceru a demisionat de la conducerea ministerului Justiţiei, după un mandat calificat de preşedintele Băsescu drept „o catastrofă”, iar în locul ei a venit, ca interimar, premierul Vitor Ponta. Care a şi făcut propuneri pentru şefia celor două parchete, în urma cărora şi-a atras critici. Porpunerile au fost: Niţu la Parchetul General, Kovesi la DNA.

Sursa: Romanialibera.ro

 

UNIVERSITAR

 

România, la coada clasamentului european în cercetare şi inovare

România se numără printre statele Uniunii Europene cel mai puţin inovatoare, fiind depăşită doar de Letonia şi Bulgaria, arată un raport publicat marţi de Comisia Europeană. Suedia ocupă primul loc la inovare şi cercetare, cu cele mai mari investiţii în acest domeniu, urmată de Danemarca, Germania şi Finlanda. „Europa recuperează din decalajul în domeniul inovării pe care îl are în raport cu Statele Unite şi cu Japonia, dar diferenţele de performanţă dintre statele membre ale UE continuă să fie mari şi se reduc cu mare greutate. La nivel regional, decalajul în domeniul inovării se măreşte, performanţele din acest sector scăzând în aproape o cincime dintre regiunile UE”, acestea sunt rezultatele principale ale tabloului de bord al Uniunii inovării 2014 şi ale tabloului de bord privind inovarea regională 2014 ale Comisiei Europene (CE), se arată într-un comunicat CE. ”Clasamentul general în interiorul UE a rămas relativ stabil, cu Suedia situându-se pe primul loc, urmată de Danemarca, Germania şi Finlanda, cele patru ţări care investesc cel mai mult în cercetare şi inovare. Ţările în care lucrurile s-au îmbunătăţit cel mai mult sunt Portugalia, Estonia şi Letonia”, mai arată raportul european. „Generalizarea inovării la întreaga Europă rămâne o prioritate, dacă se doreşte atingerea obiectivului nostru de politică industrială ca, până în 2020, cel puţin 20% din PIB-ul UE să fie generat de industria producătoare”, a declarat Antonio Tajani, vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisar pentru industrie şi antreprenoriat. Tabloul de bord al Uniunii inovării ediţia 2014 plasează statele membre în patru grupe de performanţă diferite: • Danemarca (DK), Finlanda (FI), Germania (DE) şi Suedia (SE) sunt „lideri în materie de inovare”, cu performanţe în inovare aflate cu mult deasupra mediei UE; • Austria (AT), Belgia (BE), Cipru (CY), Estonia (EE), Franţa (FR), Irlanda (IE), Luxemburg (LU), Olanda (NL), Slovenia (SI) şi Marea Britanie (UK) sunt „adepţi ai inovării” având o performanţă în materie de inovare deasupra mediei sau apropiată de media UE; • Performanţa Croaţiei (HR), Republicii Cehe (CZ), Greciei (EL), Ungariei (HU), Italiei (IT), Lituaniei (LT), Maltei (MT), Poloniei (PL), Portugaliei (PT), Slovaciei (SK) şi Spaniei (ES) este sub media UE. Aceste ţări sunt „inovatori moderaţi”. • Bulgaria (BG), Letonia (LV) şi România (RO) sunt „inovatori modeşti”, având o performanţă în materie de inovare semnificativ mai scăzută decât media UE. Topul statelor membre ale UE la capitolul inovare: 1. Suedia 2. Danemarca 3. Germania 4. Finlanda 5. Luxemburg 6. Olanda 7. Belgia 8. Marea Britanie 9. Irlanda 10. Austria 11. Franţa 12. Slovenia 13. Estonia 14. Cipru 15. Italia 16. Cehia 17. Spania 18. Portugalia 19. Grecia 20. Ungaria 21. Slovacia 22. Malta 23. Croaţia 24. Lituania 25. Polonia 26. România 27. Letonia 28. Bulgaria Beneficiile cercetării în economie. 80 de miliarde de euro investiţi în Orizont 2020 Comisarul pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, a declarat spune că acest tablou „confirmă, încă o dată, că investiţiile în cercetare şi dezvoltare aduc beneficii în ceea ce priveşte performanţa economică”. „Cu un buget de aproape 80 de miliarde de euro pentru următorii şapte ani, noul program de cercetare şi inovare Orizont 2020 ne va ajuta să menţinem această dinamică. Este nevoie să creştem acum investiţiile în inovare în întreaga UE, pentru ca, până în 2020, să ne atingem obiectivul de 3% din PIB”, a explicat comisarul. Johannes Hahn, comisarul pentru politică regională şi urbană, a adăugat că „din cadrul fondurilor structurale şi de investiţii europene (ESI), peste 100 de miliarde de euro vor fi direcţionaţi spre cercetare şi inovare, precum şi spre creşterea domeniului digital, spre întreprinderile mici şi mijlocii şi spre dezvoltarea surselor de energie ecologice şi eficiente”.

Sursa: Adevarul.ro

 

FOTO Tratarea cancerului cu particule de aur, soluţie testată la Cluj prin metoda „Frankenstein”.  Experimentele se fac pe organe extirpate

O echipă de medici clujeni lucrează în laborator la descoperirea unei posibile metode de vindecare a cancerului de ficat, cu ajutorul nanoparticulelor de aur. Echipa de cercetători a găsit o metodă, despre care spun că este în premieră mondială, mai eficientă de experimentare decât cea care foloseşte şoarecii, este vorba despre testarea direct pe organe umane extirpate. Statistica spune că 6 din 10 bolnavi de cancer la ficat nu pot fi operaţi, iar cifrele sunt şi mai sumbre în cazul cancerului la pancreas, 8 din 10 pacienţi fiind neoperabili. Răspunsul la această problemă poate fi aurul. Mai exact, nanoparticulele de aur care, odată ajunse la tumora canceroasă, vor fi încălzite cu ajutorul razelor laser şi vor necroza celulele bolnave. Aceasta este, pe scurt, descrierea a două dintre proiectele derulate la Centrul de Nanomedicină al Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Octavian Fodor“ din Cluj-Napoca. Proiectele demarate în 2012 (cel legat de pancreas) şi în 2013 (cel legat de ficat) beneficiază de finanţare din partea Ministerului Sănătăţii în valoare de două milioane de lei şi se vor încheia în 2015, respectiv în 2016. Rezultalele obţinute pe cobai şi pe organe extirpate sunt încurajatoare, spun specialiştii. Boli periculoase Coordonatorul proiectului şi preşedintele Societăţii Române de Nanomedicină, profesorul doctor Cornel Iancu, a explicat pentru „Adevărul“ de unde a pornit ideea proiectelor. Cele două tipuri de cancer, de ficat şi de pancreas, sunt extrem de periculoase, întrucât au un procent mic de operabilitate şi, chiar dacă sunt extirpate, durata de viaţă după operaţie este extrem de mică. „În momentul de faţă, singura soluţie de vindecare în aceste cazuri este intervenţia chirurgicală, restul sunt paleative. Astfel, 80% din bolnavii cu cancer la pancreas sunt inoperabili, iar la ficat vorbim de 60-70%. În plus, durata medie de supravieţuire după operaţie este la pancreas de circa 6-8 luni, iar la la ficat aceasta poate ajunge la ani de zile“, a explicat Iancu. În acest context, cercetătorii de la Centrul de Nanomedicină din Cluj-Napoca au conceput un sistem de a utiliza aurul pentru tratarea acestor tipuri de cancer. „Am imaginat un alt model experimental, pe care nu l-am întâlnit nicăieri în lume, care presupune specimene de organe extirpate. Astfel, piesa operatorie e păstrată şi apoi în aceasta se perfuzează nanoparticulele”, Cornel Iancu, coordonatorul proiectului   Noutăţile clujenilor   Folosirea nanoparticulelor de aur în tratarea diferitelor boli se experimentează în laboratoarele din toată lumea de circa 10 ani. „Am ales aurul pentru că nu e toxic pentru organism. În plus, e un material accesibil de procurat şi nu e scump pentru că trebuie foarte puţin“, a explicat Iancu. Noutăţile cu care au venit clujenii se referă la sistemul complex de a aduce nanoparticulele de aur la ţesutul canceros, iar apoi de a le activa, şi la o metodă inovativă de a realiza experimentele, care este mult mai eficientă decât cea care foloseşte cobai. Astfel, clujenii au brevetat un sistem prin care, teoretic, nanoparticulele de aur sunt injectate în sistemul circulator al pacientului şi sunt transportate de albumina din organism la tumora canceroasă din ficat. Odată ajunse aici şi odată ce sunt internalizate în tumoră, nanoparticulele sunt încălzite cu raze laser până la 42-43 de grade, operaţiune ce duce la necrozarea, distrugerea celulelor canceroase. „Partea dificilă este ca toate nanoparticulele de aur să ajungă în tumoră şi nu am reuşit încă acest obiectiv. Pentru aceasta e nevoie ca celula canceroasă să aibă un receptor pe care să se fixeze nanoparticulele“, a explicat Iancu.   Experimentul „Frankenstein“   O altă noutate a proiectului de la Cluj este faptul că  experimentele se fac pe organe sau părţi de organe umane extirpate în urma operaţiilor. „Am imaginat un alt model experimental, pe care nu l-am întâlnit nicăieri în lume, care presupune specimene de organe extirpate. Astfel, piesa operatorie e păstrată şi apoi în aceasta se perfuzează nanoparticulele. Am făcut un astfel de experiment pe pancreas şi rezultatele de laborator au fost bune. Modelul ne va ajuta foarte mult“, a susţinut Iancu.   Cât mai durează până la realizarea experimentelor pe oameni   Clujenii implicaţi în proiect au obţinut rezultate bune pe şoareci, pe ţesuturi şi pe organe extirpate, însă pentru a se utiliza în medicină sistemul trebuie testat pe oameni. „Eu cred că nu va mai dura foarte mult până să fie testată  soluţie pe oameni, deoarece nanoparticulele de aur sunt biocompatibile, au fost deja omologate şi există prin lege dreptul de a fi folosite la oameni, pentru că nu sunt toxice“, a explicat coordonatorul proiectului, Cornel Iancu. Totuşi, el nu a putut să precizeze câţi ani mai trebuie să treacă până la punerea în aplicare a metodei. „Trebuie să determinăm pe unde se elimină particulele care nu se fixează pe tumoră“, a mai spus cercetătorul.     Iancu e de părere că e posibil ca un alt laborator din lume să pună în practică ideea care a pornit de la Cluj. „În România se alocă în jur de 300 de milioane de euro pe an în cercetare, în timp ce numai la o universitate de prestigiu din SUA se alocă circa un miliard de dolari. Ideea noastră poate fi punctul de plecare pentru altcineva, important e că noi ne-am brevetat partea noastră de cercetare, care a fost recunoscută. În SUA au apărut articole elogioase pe această temă, la Bruxelles, de asemenea“, a concluzionat cercetătorul. El lucrează alături de o echipă de tineri, formată din Teodora Mocan (asistent universitar), Lucian Mocan (medic chirurg şi asistent universitar), Ioana Ilie (medic endocrinolog), Cristian Matea (inginer chimist), Flaviu Tăbăran (asistent universitar). Toţi se ocupă de cercetare în timpul liber, întrucât au fiecare slujbe în alte părţi. Din echipă fac parte şi studenţii Iulia Cojocaru, Anamaria Cobică, Coman Carina.

Sursa: Adevarul.ro

 

Volunteers Fest ajunge la o nouă ediţie. Festivalul pentru tineri voluntari vrea să se finanţeze cu ajutorul Internetului

Festivalul Volunteers Fest ajunge la o nouă ediţie şi pentru acest an anunţă lansarea unei campanii de strângere de fonduri online prin care să obţină resursele necesare pentru activităţile derulate. Acest festival e menit să răsplătească voluntarii şi să promoveze voluntariatul în rândul tinerilor din România. Volunteers Fest este un proiect sub egida Brigada de Voluntari, desfăşurat în perioada 24 martie – 6 aprilie. Festivalul are ca scop promovarea voluntarilor şi a acţiunilor pe care aceştia le fac, fie în cadrul grupurilor dornice să aducă o schimbare în societate. Campania de strângere de fonduri se derulează pe platforma Creştem Idei şi are ca scop obţinerea sumei de 2.000 de lei pentru organizarea ediţiei de anul acesta Evenimentul are în agendă activităţi creative, aplicative, educative şi sportive, iar startul festivalului este dat de filmele ce au rulat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est. La final, participanţii vor cânta şi vor dansa la Volunteers Fiesta, petrecerea de final. În timpul proiectului, publicului îi vor fi prezentate workshop-uri de reciclare creativă, dansuri şi jonglerie, space painting sau ateliere cu instrumente muzicale, traininguri de dezvoltare personală, un maraton de seminarii despre organizare de evenimente, cum să redacteze o scrisoare de intenţie şi un CV, gândire laterală sau antreprenoriat şi leadership şi un Treasure Hunt complex în cadrul capitalei unde concurenţii vor fi provocaţi să desluşească ghicitori întortocheate. În ultimul weekend, voluntari sunt provocaţi la o serie de activităţi sportive inedite, precum cel mai mare cros al voluntarilor, laser tag sau escaladă în sală. Volunteers Fest 2014 from alex tomescu on Vimeo. În cadrul primei ediţii, Volunteers Fest a adus celor 850 de voluntari peste 40 de activităţi creative, educative, aplicative şi sportive, dar şi două piese de teatru forum şi un concert. Volunteers Fest a funcţionat până acum cu fonduri extrem de mici, însă cu un capital de entuziasm, atât al echipei, al voluntarilor, al colaboratorilor şi al partenerilor, cât şi al publicului. Pentru mai multe detalii despre campania Volunteers Fest şi donaţii există site-ul oficial. Campania de strângere de fonduri are ca scop obţinerea sumei de 2.000 de lei pentru organizarea ediţiei din 2014 a festivalului, şi acoperirea unor costuri precum materiale pentru atelierele de creaţie şi trainingurile educative, echipamente pentru activităţile sportive, kit-uri de start pentru Treasure Hunt şi Crosul Voluntarilor şi diplomele pe care dorim să le oferim participanţilor la finalul seminariilor. În schimbul sumei donate, cei care aleg să sprijine festivalul vor fi recompensaţi de Volunteers Fest – cu mulţumiri speciale în publicaţiile festivalului, afişe, locuri asigurate în cadrul activităţilor desfăşurate, materiale promoţionale (tricouri, insigne, stickere), invitaţii la unele dintre cele mai mari evenimente din România pentru a experimenta voluntariatul în cadrul organizării de evenimente. Despre Volunteers Fest Volunteers Fest este un proiect dedicat tuturor voluntarilor, indiferent de domeniul în care activează. În acest an, festivalul se află la cea de-a doua ediţie, iar perioada de desfăşurare este 22 Martie – 6 Aprilie 2014. Publicul ţintă îl reprezintă voluntarii – liceenii şi studenţii interesaţi de evoluţia lor profesională, cât şi a societăţii de astăzi. Proiectul îşi propune să stimuleze dezvoltarea pe mai multe segmente a voluntarilor, facilitându-le accesul gratuit la diferite activităţi şi, în aceeaşi măsură, să promoveze şi să susţină voluntariatul în rândul tinerilor.

Sursa: Adevarul.ro

 

Premierul se dă adversarul înfiinţării unei universităţi maghiare la Târgu Mureş

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că prevederile din protocolul semnat cu UDMR sunt cele cuprinse în programul de guvernare, arătând că nu este vorba despre acceptarea unei descentralizări pe criterii etnice şi nici de înfiinţare a unei universităţi în limba maghiară la Târgu Mureş. Întrebat în legătură cu prevederile din protocolul cu UDMR în care problema reorganizării administrative teritoriale a României se va face ţinând cont de tradiţiile, cultura şi istoria diferitelor zone ale ţării, Ponta a spus: “Nu este vorba de criterii entice, nici UDMR nu a cerut aşa ceva. Nu există ideea de criterii entice”, informează Mediafax. El a adăugat că în protocol nu scrie nici despre înfiinţarea unei universităţi în limba maghiară al Târgu Mureş.”Nu scrie nicăieri de înfiinţare a unei Universităţi în limba maghiară la Târgu Mureş, nici de ceva cu steagul secuiesc. Nu se pune problema, nu scrie aşa ceva. E un acord care se încadrează sută la sută în programul de guvernare. E vorba de un acord între profesorii români şi maghiari de la Universitate, încheiat sub ministeriatul doamnei Andronescu şi acum îl punem în aplicare”, a explicat Ponta. Acordul semnat de liderii USD şi UDMR, luni, prevede reglementarea problemei drepturilor culturale ale minorităţilor naţionale, prin legislaţie adecvată, reprezentarea proporţională a maghiarilor în instituţii şi soluţionarea problemei înfiinţării liniei maghiare la UMF Târgu-Mureş. Părţile se angajează, de asemenea, să promoveze, în perioada 2014-2016, doar în baza acordului comun, iniţiativele politice referitoare la modificarea Constituţiei, problema reorganizării administrative teritoriale a României, ţinând cont de tradiţiile, cultura şi istoria diferitelor zone ale ţării, reglementarea problemei drepturilor culturale ale minorităţilor naţionale, printr-o legislaţie adecvată. Acordul mai prevede reprezentarea proporţională a cetăţenilor de etnie maghiară în diferitele instituţii, structuri deconcentrate şi instituţii la nivel judeţean şi local, dar şi soluţionarea problemei înfiinţării liniei maghiare prin departamente separate la UMF Târgu Mureş. Părţile semnatare se vor consulta, potrivit Acordului politic, în legătură cu toate problemele care ţin de identitatea culturală, lingvistică, educaţională a minorităţilor maghiare. În privinţa oricărei modificări a legii învăţământului, se precizează că părţile se vor consulta şi nu vor modifica legea decât cu acordul celor două părţi, în special capitolele privind minorităţile naţionale. Acordul semnat, luni, de USD şi UDMR mai prevede, la articolul 9, faptul că părţile vor susţine o iniţiativă legislativă care să reglementeze cadrul legal cu privire la posibilitatea autorităţilor locale de a arbora steaguri proprii pe instituţii, pe lângă cel al Uniunii Europene şi al României.

Sursa: Cronicaromana.ro