Oferta de odihnă și tratament pentru anul 2024

După o perioadă plină de provocări și realizări, ca în fiecare an, vă oferim posibilitatea de a vă planifica concediul de odihnă. Tocmai de aceea, am pregătit o selecție de oferte concepute Continuare »

Școlile din România au nevoie urgentă de o strategie de combatere a violenței de orice gen

Sistemul de educație din România își arată din nou vulnerabilitatea în fața cazurilor de violență și abuz, fie că vorbim despre situația de la Școala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul Continuare »

FSLI condamnă consumul de droguri

Consumul de droguri trebuie stopat, iar cei implicaţi în traficul de substanţe, indiferent cine sunt, trebuie să răspundă în faţa legii! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă acţiunea persoanelor care au avut Continuare »

Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la MInisterul Muncii

  În data de 5 iulie 2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a fost înregistrat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar. Descarcă CCMUNSNCIP Continuare »

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație!

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație! Pentru că mi-am respectat elevii și pe părinții acestora! Pentru că m-am săturat de CONTINUA REFORMĂ, fără noimă, fără obiective, fără ținte strategice, Continuare »

Cuvântul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava își reiterează publicația ”Cuvântul Sindicatului” în contextul noilor provocări din domeniul educației. Cuvantul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023 Continuare »

A fost emis Ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anii 2023-2026

A fost emis Ordinul privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ se stat  în Minsterul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii Continuare »

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice! Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin complicii agresorilor din şcoli! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va depune din Continuare »

Școlile din România pot deveni un spațiu periculos!

Elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ îşi exprimă îngrijorarea privind cazul petrecut astăzi într-o unitate de învăţământ din Capitală, unde o colegă, cadru didactic, Continuare »

 

Revista presei – 29.01.2014

PREUNIVERSITAR

 

Elevii din Capitală şi din 19 judeţe stau acasă miercuri. Pricopie: mediile se pot încheia şi după vacanţă

Inspectoratele şcolare judeţene au decis închiderea tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru miercuri, 29 ianuarie, în Capitală şi în alte 19 judeţe: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Olt, Tulcea, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, a anunţat Ministerul Educaţiei. În Vaslui şi Iaşi, sunt închise doar şcolile de la ţară. Ştiri pe aceeaşi temă Sunt aşteptate noi avertizări de cod galben şi portocaliu de vreme rea…

UPDATE Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a discutat, marţi, în cadrul videoconferinţelor organizate la ora 9.30 şi la ora 13.00, la sediul MEN, cu reprezentanţii tuturor inspectoratelor şcolare generale, despre situaţia unităţilor de învăţământ din zonele aflate sub cod de avertizare meteorologică.

„În urma avertizărilor primite de la ANM privind instituirea codului portocaliu şi a codului galben pentru Bucureşti şi alte 24 de judeţe, inspectoratele şcolare judeţene au decis închiderea tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru miercuri, 29 ianuarie, în Capitală şi în alte 19 judeţe: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Olt, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea”, se arată în comunicatul ministerului. În judeţul Vaslui şi Iaşi vor fi închise doar unităţile de învăţământ preuniversitar din mediul rural.

Iar în judeţele Braşov, Covasna, Gorj şi Mehedinţi unităţile de învăţământ vor fi deschise pentru elevi şi profesori, chiar dacă acestea se află sub cod galben, deoarece condiţiile create permit acest lucru, mai spun reprezentanţii instituţiei. Botoşani, două şcoli închise de codul din alte judeţe O situaţie excepţională o reprezintă judeţul Botoşani, potrivit ministrului Pricopie, care, deşi nu se află sub niciun cod de avertizare meteorologică, va avea două şcoli închise pentru că elevii vin din localităţi aflate sub cod de avertizare. Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a cerut fiecărui inspectorat şcolar să informeze opinia publică în privinţa situaţiei tuturor unităţilor de învăţământ din judeţele lor. Studenţiii, sfătuiţi să verifice programul la secretariatele universităţilor „Din cauza condiţiilor meteorologice improprii, Universitatea Bucureşti a decis sistarea tuturor activităţilor pentru zilele de miercuri, 29 ianuarie, şi joi, 30 ianuarie. La rândul lor, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi Universitatea din Piteşti au decis să suspende activităţie didactice pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie”, se mai arată în comunicat.

Hotărârea de întrerupere temporară a activităţii este exclusiv la latitudinea conducerilor instituţiilor de învăţământ superior, în virtutea autonomiei universitare. Ca atare, Ministerul Educaţiei Naţionale recomandă tuturor studenţilor să ia legătura cu secretariatele universităţilor şi să consulte paginile de internet ale acestora.

UPDATE Toate unităţile de învăţământ din judeţele avertizate cu cod portocaliu de viscol rămân închise miercuri, iar situaţia şcolilor din zonele atenţionate cu cod galben va fi anunţată în funcţie de fiecare situaţie în parte, potrivit Ministerului Educaţiei.

Ministerul Educaţiei va centraliza, marţi, situaţia transmisă de inspectoratele şcolare privind închiderea unor şcoli. Inspectoratele şcolare din judeţele avertizate cu cod galben de viscol vor decide dacă închid sau nu şcolile miercuri, au precizat oficiali din Ministerul Educaţiei, citaţi de Mediafax. „Am avut două videoconferinţe cu inspectorii şcolari, la 9.30 şi la 13.00. În urma discuţiilor cu inspectoratele şcolare şi cu autorităţile locale au fost identificate situaţii diferite în judeţe. Astfel, toate şcolile vor fi închise în judeţele Dolj şi Olt, unde este cod portocoaliu, dar şi în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, unde este şi cod galben şi portocaliu în zona de munte”, a declarat Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Situaţia şcolară din primul semestru ar putea fi încheiată după vacanţă

Situaţia şcolară pe semestrul I poate fi încheiată şi în prima săptămână din semestrul al II-lea, iar vacanţa şi structura anului şcolar nu vor fi afectate de zilele libere ca urmare a vremii rele, a mai declarat ministrul Educaţiei.

„Aş vrea să clarific unele aspecte legate de situaţia la învăţătură de la sfârşitul semestrului. Situaţia şcolară a elevilor pote fi încheiată şi în prima săptămână din semestrul al II-lea, în cazul în care acest lucru nu poate fi realizat până vineri. Acum suntem foarte interesaţi de siguranţa elevilor şi a profesorilor”, a precizat Pricopie, în contextul întreruperii cursurilor în Bucureşti şi în mai multe judeţe aflate sub avertizări meteo, începând de luni, în ultima săptămână din semestrul I.

Totodată ministrul Educaţiei a ţinut să precizeze că structura anului şcolar nu va fi modificată din cauza suspendării cursurilor.

„Nu se modifică structura anului şcolar. Vacanţa durează, aşa cum prevede structura anului şcolar, din 1 februarie şi până în 9 februarie”, a adăugat Pricopie.

Nu s-a luat o decizie în privinţa recuperării orelor

Legat de recuperarea orelor, ministrul a spus că nu s-a luat nicio decizie.

„Am avut cu totul alte preocupări şi nu am discutat despre recuperări. Aceste lucruri vor fi clarificate pe parcursul semestrului al II-lea de către inspectoratele şcolare. Fiecare judeţ va decide recuperarea în funcţie de problemele specifice cu care s-a confruntat”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Autorităţile locale din majoritatea judeţelor vizate de avertizările meteo de vreme rea, valabile de miercuri dimineaţă până joi la ora 10.00, au decis să suspende cursurile, în special acolo unde a fost decretat codul portocaliu.

Miercuri, şcolile vor rămâne închise în Bucureşti din cauza codului portocaliu de ninsoare şi viscol, potrivit inspectorul şcolar Maian Banu. Pentru joi nu s-a luat încă o decizie, abia mâine la prânz ISMB-ul va comunica dacă se vor face sau nu ore poimâine. Miercuri, ISMB va explica cum se vor încheia mediile şi recupera orele din ultima săptămână a semestrului doi, a explicat Banu la Realitatea TV.

„Având în vedere securitatea şi sănătatea elevilor şi ţinând cont de atenţionarea de cod portocaliu transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, caracterizat prin viteze mari ale vântului, ninsori abundente şi vizibilitate redusă, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis sistarea cursurilor (învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie 2014”, se arată într-un comunicat al ISMB.

În judeţul Prahova, care se va afla sub cod portocaliu de ninsoare miercuri, toate unităţile şcolare vor rămâne închise. „Mâine (miercuri – n.r.) anunţăm dacă le vom deschide sau nu joi”, a spus inspectorul general Victor Toma.

Şi în Constanţa, şcolile vor fi închise miercuri din cauza codului portocaliu. Excepţie fac grădiniţele cu program prelungit din municipiul şi judeţul Constanţa care rămân deschise pentru a veni în întâmpinarea părinţilor.

În Vrancea, prefectul a hotărât, de comun acord cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, să suspende miercuri si joi cursurile la toate unităţile de învăţământ din judeţul Vrancea.

„Ca urmare a prelungirii atenţionării de cod portocaliu de ninsoare şi viscol, se suspendă cursurile în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Vrancea, în zilele de miercuri şi joi – 29 şi 30 ianuarie 2014″, se arată în comunicatul de presă al ISJ Vrancea.„Şcolile rămân închise miercuri şi în Tulcea. Noi vom fi sub cod portocaliu două zile, însă şi s-ar putea să rămână închise şi joi, dar nu s-a decis încă”, a declarat pentru adevarul.ro inspectorul general Damian Dumitru.

Cursurile în unităţile de învăţământ preuniversitar şi din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa vor fi suspendate, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, autorităţile spunând că nu vor să pună în pericol „integritatea” copiilor în condiţiile în care meteorologii anunţă că ninsorile vor reveni, potrivit Mediafax.

Grădiniţe deschise

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman a luat decizia suspendării cursurilor şcolare miercuri, 29 ianuarie, având în vedere avertizarea meteo privind instituirea codului portocaliu. Conducerea ISJ Teleorman a luat această hotărâre , ţinând cont de avertizarea emisă de ANM.

„Având în vedere avertizările meteorologilor, pentru siguranţa copiilor şi a cadrelor didactice, se decide suspendarea cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Teleorman pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie 2014. Rugăm grădiniţele cu program prelungit să vină în întâmpinarea părinţilor şi să asigure permanenţa”, a transmis Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman.

Nu se ţin cursuri nici pe cod galben

De asemenea, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a decis că toate unităţile de învăţământ vor fi închise miercuri, unul din judeţele afectate de cod galben.

Şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt a hotărât să suspende cursurile şcolare în toate unităţile de învăţământ preuniversitar în ziua de miercuri – 29 ianuarie. Decizia a fost luată ca urmare a noului cod galben de viscol şi ninsori prognozat de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru ziua menţionată. În funcţie de evoluţia vremii, mâine se va analiza dacă orele vor fi suspendate şi joi, sau elevii vor reveni la cursuri.

În judeţul Iaşi, care se va afla sub cod galben de ninsoare miercuri, şcolile din localităţile fără probleme vor fi deschise pentru a se putea încheia mediile. „La noi se mai stabilizează situaţia şi, acolo unde se poate, vom deschide şcolile, fiindcă trebuie încheiate mediile din primul semestru. Miercuri vom vedea dacă vom închide sau nu şcolile şi joi”, a declarat inspectorul general din Iaşi, Camelia Gavrilă.

De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a anunţat, în această după-amiază, că toate şcolile din mediul rural îşi vor suspenda cursurile şi pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie.

Viscol şi ninsori de miercuri până joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi avertizări de vreme rea în Oltenia, Muntenia, Sudul Moldovei, Sud-estul Transilvaniei şi în Dobrogea.

Astfel, de miercuri dimineaţă până joi la ora 10.00, Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării vor fi sub cod portocaliu de viscol, iar 10 judeţe vor fi sub cod galben de ninsori, potrivit ANM. Joi şi vineri vom avea parte de ger.

Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi jumătatea de sud a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa.

Miercuri vor fi sub avertizare cod galben de viscol judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj şi Mehedinţi, precum şi jumătatea de nord a judeţelor Dâmboviţa şi Argeş.

Sursa: Adevarul.ro

 

Inspectoratul Şcolar al Capitalei a decis comasarea liceului de coregrafie „Floria Capsali” cu „Dinu Lipatti”

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 (PS4) au declarat pentru Mediafax că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a decis comasarea liceelor „Floria Capsali” şi „Dinu Lipatti”, în ciuda protestelor organizate de părinţii elevilor liceului de coregrafie care au înţeles luni, în urma dialogului purtat cu conducerea ISMB, că lucrul acesta nu se va mai întâmpla. Reprezentanţii primăriei au spus că au primit de la ISMB proiectul de reorganizare a reţelei de învăţământ la nivelul Sectorului 4, ca în fiecare an, incluzând şi măsura comasării Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” cu Colegiul de Arte „Dinu Lipatti”. Viceprimarul Sectorului 4 a semnat expunerea de motive a proiectului de hotărâre, pe care a trimis-o pe data de 11 decembrie 2013 ISMB. Documentul „nu reprezenta o propunere proprie, ci era, în fapt, expunerea de motive pentru introducerea pe ordinea de zi a proiectului, în urma propunerilor transmise anterior de la inspectorat”, se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 4. „Autoritatea locală Sector 4 nu poate interveni în modul de organizare şi funcţionare a unităţilor şcolare, în modul în care se desfăşoară procesul educaţional, ci poate doar susţine iniţiativele inspectoratului, plecând de la premisa că acestea reprezintă rodul unor consultări succesive, cu aportul şi acordul tuturor factorilor implicaţi. Eventualele disensiuni legate de iniţiativele inspectoratului nu pot fi imputate autorităţii locale, care este doar un administrator”, se mai spune în comunicat.

Piedone nu este de acord cu comasarea

Totuşi, în urma consultării cu reprezentanţii comitetului de părinţi, primarul Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a retras de pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Consiliului Local, programată în 30 ianuarie, proiectul privind aprobarea reorganizării reţelei de învăţământ Sector 4, „recomandând totodată factorilor responsabili asumarea deciziei, o comunicare mai eficientă, nemijlocită şi iniţierea unor discuţii care să conducă la rezolvarea situaţiei”, mai arată reprezentanţii primăriei. „Este singura măsură pe care autoritatea locală Sector 4 o putea adopta în sprijinul elevilor de la Liceul «Floria Capsali», în baza atribuţiilor legale ce îi revin”, conchid aceştia. În ianuarie, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a comunicat Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” că urmează să fie desfiinţat şi comasat cu Colegiul de Arte „Dinu Lipatti”. Elevi, părinţi, profesori, dar şi foşti elevi, în prezent dansatori în teatre sau la operă, s-au mobilizat pentru a împiedica desfiinţarea unităţii de învăţământ. Printre ei sunt personalităţi precum Simona Şomăcescu, coordonatorul companiei de balet a Operei Naţionale Bucureşti, şi Sergiu Anghel, coregraf şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC). În petiţia înaintată luni la ISMB şi PS4, părinţi şi alţi susţinători ai Liceului Capsali, care numără 260 de elevi, cer menţinerea organizării acestuia „ca unitate de învăţământ cu personalitate juridică”.

Oră de balet în zăpadă

În jur de 150 de elevi, profesori şi părinţi au protestat şi duminică, în faţa Liceului de Coregrafie într-un mod inedit: elevii au făcut o oră de balet în zăpadă. În ciuda gerului şi a viscolului din Capitală, protestatarii au anunţat că vor continua să îşi ceară drepturile indiferent de condiţiile meteorologice. „Am făcut o oră de balet în zapadă în semn de protest faţă de comasarea Liceului Floria Capsali cu Liceul Dinu Lipatti. Părinţii şi copiii nu sunt de acord pentru că ne pierdem identitatea, nu o să mai fim şcoală de balet cu personalitate juridică. Ca liceu de balet de sine stătător suntem pe acelaşi calapod cu toate celelalte şcoli de balet din lume, dar de la toamnă o să devenim o simplă secţie dintr-un liceu mai mare”, a declarat profesoara de balet Anca Niţescu, fostă directoare a Liceului Floria Capsali.

De unde a venit decizia comasării

Pe de altă parte, încă de anul trecut, părinţii elevilor de la Capsali au trimis o petiţie la Primăria Sectorului 4 în care au solicitat un sediu adecvat pentru liceu. „Copiii au nevoie de săli mari, înalte, care nu se regăsesc în actualul sediu. Sunt obligaţi să se deplaseze la Operă, la Tinerimea Română, unde sunt spaţii închiriate, fac naveta, pierd timp pe drum”, a explicat pentru Mediafax mama unei eleve, Mirela Olărescu, precizând că actualul sediu al Liceului „Floria Capsali” aparţine Colegiului de Arte „Dinu Lipatti”, care îşi desfăşoară activitatea în altă clădire, în aceeaşi curte. Ca răspuns la solicitarea unui sediu adecvat, a venit decizia comasării, a mai arătat părintele.

Sursa: Adevarul.ro

 

Manualele digitale ar putea să nu mai ajungă pe băncile elevilor în septembrie

Elevii din clasele întâi şi a II-a ar putea să nu mai primească manuale digitale în septembrie 2014, fiindcă nici până acum nu s-a semnat ordinul de ministru pentru organizarea licitaţiei, spun reprezentanţii editorilor şi ai celor care digitalizează manuale. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, anunţa în noiembrie că manualele vor ajunge în şcoli pe 5 septembrie 2014. Fiindcă licitaţia pentru manualele digitale nu a fost demarată de Ministerul Educaţiei, ordinul de ministru nefiind semnat nici până acum, reprezentanţii editurilor atrag atenţia că este deja prea târziu să mai producă manuale digitale la timp, până la începerea anului şcolar 2014-2015. Sacrificate ar fi chiar primele manuale digitale care ar fi trebuit să ajungă pe băncile elevilor care la anul intră în clasa întâi şi a II-a. „Chiar dacă, să spunem, ordinul se aprobă pe 1 februarie, iar evaluarea manualelor propuse s-ar face în iunie, deci în cinci luni de la aprobare, în loc de şase cum ar trebui, verdictul ar veni în iulie… putem spune că deja e prea târziu. Doar dacă se renunţă la formatul digital am reuşi să avem la anul manuale noi în formatul printat pentru clasele I şi a II-a”, a declarat pentru adevarul.ro, Claudiu Istrate, reprezentant al Uniunii Editorilor din România.

Peste 500.000 de elevi afectaţi

Şi Paul Balogh, partener la Readforward, companie care digitalizează manuale, crede că „pentru anul şcolar 2014-2015, este deja prea târziu şi susţine că elevii nu vor avea manuale aprobate de minister, ceea ce ar afecta peste 500.000 de elevi”. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu au putut fi contactaţi deocamdată pentru a oferi un punct de vedere. El a mai precizat, într-o cronologie a evenimentelor din 2013 legate de digitalizarea manualelor şcolare, publicată pe site-ul lor, că, în decembrie 2013, o parte din editurile educaţionale au primit o adresă oficială de la Ministerul Educaţiei, în care li se cere să trimită o ofertă de preţ „în vederea demarării achiziţiei de manuale”.

O parte din editurile educaţionale au primit o adresă oficială de la Minister

„Sunt cerute ambele formate – fizic şi digital. Nu sunt cunoscute criteriile de selecţie a editurilor care au primit cererea de ofertă. Formulările ambigue au speriat destui editori, care au refuzat să trimită aceste preţuri în condiţiile în care nu există criterii finale de evaluare a manualelor şi nici datele tehnice. Cei care au răspuns au oferit preţuri aliniate costurilor estimate. Aceste preţuri nu mai sunt sub 2 lei pe exemplar (ca la licitaţiile anterioare, de prin 2003-2007), ci în jurul sumei de 20 de lei / exemplar de manual fizic + digital”, se arată în cronologia Readforward. Totuşi, reprezentanţii de la Readforward spun că există însă lucruri pozitive obţinute în anul 2013: – s-a dovedit că există competiţie economică în acest sector, firme mai mici şi mai mari se întrec pentru a oferi soluţii mai bune – există dezbatere publică (cursuri, conferinţe, luări de cuvânt, opinii, dezbateri) – există şi consultare între minister şi edituri – editurile au început să se teamă mai puţin de lumea tehnică, înţeleg necesitatea parteneriatelor pentru manuale digitale – la final de an există totuşi un draft de condiţii tehnice dinspre minister supuse discuţiei

Licitaţie întârziată

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, declara, pe 21 noiembrie, că va aproba prin ordin metodologia privind evaluarea şi achiziţionarea manualelor şcolare pentru clasele I si a II-a, urmând ca a doua să lanseze licitaţia pentru noile manuale clasice şi digitale, potrivit calendarului anunţat acum o săptămână. Oficialul a subliniat că este valabil calendarul anunţat: ”la 5 septembrie 2014 eu îmi doresc manualele pe băncile şcolii”. Pricopie a precizat că nu a aprobat până acum metodologia privind noile manuale şcolare pentru clasele I şi II ”pentru a lăsa timp suficient să se exprime toată lumea, să se trimită observaţii, puncte de vedere” şi că au analizat toate propunerile primite, inclusiv de la asociaţia editorilor.

Ce vor învăţa elevii din manualele digitale De anul viitor, elevii din clasele I şi a II-a vor învăţa să scrie, să citească, să calculeze, dar şi despre natură şi religie din manuale digitale. Ei vor învăţa Religia, Matematica, Ştiinţele Naturii, dar şi Comunicarea cu ajutorul filmuleţelor, hărţilor şi al exerciţiilor interactive. „Manualele digitale vor cuprinde atât conţinutul celor tipărite, cât şi exerciţii interactive, jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări”, a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Practic, noile manuale le vor completa pe cele de la materiile obligatorii: Comunicare în limba română/maternă, Matematică şi Explorarea mediului, Limba modernă şi Religie, şi ar trebui să ajungă în şcoli cel târziu pe 5 septembrie 2014, potrivit documentelor publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale. În documentele publicate de MEN, mai exact în Caietul de sarcini, este menţionat că manualele digitale vor putea fi accesate de pe platforma manuale.edu.ro, care momentan nu este funcţională. Pentru aceasta se vor crea trei tipuri de utilizatori care vor putea intra pe site fiecare cu o parolă: elevul, părintele şi profesorul.

Sursa: Adevarul.ro

 

Analiză: Promisiunile candidaţilor la preşedinţia Consiliului Naţional al Elevilor

Marţi, 4 februarie 2014, în cadrul Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor, care se va desfăşura în perioada 3-7 februarie, la Braşov, vor avea loc alegeri pentru funcţiile de conducere ale structurii reprezentative a elevilor din România, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE). Pentru preşedinţie se luptă Cleopatra Nestor (Bucureşti), Eduard Mititelu (Botoşani) şi Ioanis Divoiu (Cluj-Napoca). Pe baza platformelor de program de pe Wedu.ro, platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor, am comparat cele trei candidaturi pentru preşedinţia Consiliului Elevilor şi am pus totul pe hârtie. Am realizat o analiză extinsă, obiectivă, dar în care nu am evitat să fac anumite remarci şi paralele cu trecutul Consiliului Naţional al Elevilor, structură în care am activat doi ani de zile şi pe care astăzi o sprijin din postura de senior CNE (Alumnus CNE). Este al doilea articol al meu despre alegerile din acest an de la vârful CNE, după ce în urmă cu 10 zile am trecut în revistă starea de fapt a structurii, în cadrul căreia la momentul respectiv planau suspiciuni privind aranjamente care să faciliteze lăsarea funcţiei drept moştenire. La momentul acela, se vorbea despre candidaturi unice. Iată că reprezentanţii elevilor au prins curaj, nu s-au lăsat intimidaţi de presiunile celor care voiau să lase succesorilor funcţia drept moştenire şi au candidat.

Astfel, trei elevi candidează la şefia CNE: Cleopatra Nestor (preşedinte CME Bucureşti şi preşedinte CRE Bucureşti-Ilfov); Eduard Mititelu (preşedinte CJE Botoşani şi preşedinte CRE Nord-Est); Ioanis Divoiu (preşedinte CJE Cluj şi preşedinte CRE Nord-Vest). 5 secţiuni, 3 candidaţi, sute de fraze analizate şi puse cap la cap au dat naştere unei vaste analize. Este destul de tehnic materialul, dar sper ca elevii, părinţii şi profesorii să fie interesaţi şi să citească ce promit candidaţii pentru cea mai importantă funcţie reprezentativă pe care un licean o poate avea în liceu, preşedinţia Consiliului Naţional al Elevilor. 1. Descrieţi pe scurt cele mai importante caracteristici ale voastre, relevante pentru preşedinţia Consiliului Naţional al Elevilor Toti trei se consideră “implicaţi” şi oameni de echipă. Ce ii diferenţiază, conform candidaturilor lor? Cleopatra Nestor este membru al Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor de 2 ani, demonstrându-şi astfel experienţa în Consiliu. Eduard Mititelu a fost la început voluntar al Consiliului Şcolar al Elevilor. I-a plăcut, a luat decizia de a merge mai departe şi a candidat pe judeţ. A urmat apoi regiunea, iar acum vrea să conducă structura la nivel naţional. Aşadar, perseverenţa este cuvântul de ordine în ceea ce îl priveşte pe Eduard Mititelu. Ioanis Divoiu se consideră organizat şi susţine că ia decizii cu obiectivitate, reuşind de fiecare dată să apeleze la calm. 2. Trei valori europene pe care le vreţi implementate în învăţământ cu ajutorul prin Consiliul Elevilor? Unitatea (solidaritatea) o întâlnim la toţi trei, democraţia la Cleopatra Nestor şi Ioanis Divoiu, transparenţa (comunicarea) – care oarecum este inclusă în democraţie – este prezentă la Cleopatra şi Eduard. Ce îmi sare în ochi este “demnitatea” lui Ioanis Divoiu. Sper că o înţelege altfel decât predecesoroarea lui de la Cluj care, pe parcursul mandatului de preşedinte CNE (vorbim despre Iulia Miron, da?), l-a sunat la un moment dat pe ministrul Educaţiei pe telefonul personal la ora la care se trezesc gâinile, adică pe la 6 dimineaţa. 3. Care au fost principalele activităţi comunitare în care aţi fost implicaţi? Cleopatra Nestor a relatatat două activităţi în care a fost implicată. Proiecte care, zic eu, nu numai că sunt emblematice pentru activitatea sa de reprezentant al CME Bucureşti, dar care sunt foarte relevante pentru experienţa pe partea de reprezentare a Cleopatrei. A participat la Forumul Naţional al Copiilor 2013, proiect organizat de Salvaţi Copiii, reprezentând elevii bucureşteni. Dacă n-ar fi apelat la uzitata practică de copy-paste din comunicatele de presă ale Salvaţi Copiii, probabil că Cleopatra Nestor ar fi punctat în candidatură că a avut ocazia, la Forumul Naţional al Copiilor, să se întâlnească cu domnul Remus Pricopie şi că, alături de alţi participanţi la Forum, a avut ocazia să îi prezinte ministrului Educaţiei propuneri de soluţii pentru combaterea violenţei împotriva copiilor. Urmează apoi bifarea în aplicaţie a Conferinţei Naţionale a Preşedinţilor din cadrul proiectului “CiNE votează”, un proiect pe care Asociaţia Elevilor Mehedinţeni l-a oferit la cheie Consiliului Elevilor la nivel national şi care a avut ca scop promovarea importanţei dreptului de vot al elevilor în consillile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ. Participând şi eu la acest proiect ca speaker în cadrul dezbaterii organizate de CJE Bacău, ştiu că cea mai importantă parte a proiectului a fost organizarea de evenimente locale pentru dezbaterea modului de reprezentare în consiliile de administraţie. CME Bucureşti, care a fost reprezentat de Cleopatra Nestor la Conferinţa naţională, a organizat vreo dezbatere pe această temă? Am intrat pe pagina de Facebook a structurii – se pare că nu. Am intrat pe site-ul oficial al CME Bucureşti, neactualizat din toamna anului 2012, şi nici aici nu am găsit vreo informaţie în acest sens. În schimb, foarte bine punctat la caracterul inovator al proiectului: s-a organizat o acţiune naţională. Are dreptate. Consiliului Naţional al Elevilor i-au lipsit iniţiativele naţionale în ultimele 12 luni, iar Cleopatra Nestor a simţit-o pe pielea ei, ca reprezentant al CME Bucureşti. Eduard Mititelu scoate în evidenţă un proiect Comenius la care a participat în Turcia, „This is ability, not disability”, care a reunit elevi din 3 ţări cu scopul de a le arăta acestora cum pot fi integrate persoanele cu dizabilităţi în sistemele educaţionale internaţionale. Se potriveşte perfect cu egalitatea de şanse, valoare care a spus că îl recomandă pentru preşedinţia CNE. Mai mult de atât, este evident faptul că persoanele cu handicap sunt în continuare marginalizate în sistemul educaţional. Din păcate, majoritatea instituţiilor de învăţământ nu dispun de rampe de acces pentru persoanele cu handicap locomotor. Consiliul Naţional al Elevilor poate lua atitudine în acest sens, zic eu, nu numai să facă nişte sondaje care să se întindă pe durata unui semestru. A doua activitate punctată de Eduard Mititelu în aplicaţie este Conferinţa Regională “CRE N-E 2.0” din 2012. A avut loc la Botoşani, deci acasă la el. Sunt sigur că celor cărora le cere votul le-ar fi plăcut să cunoască rolul pe care l-a avut la eveniment. Eu, unul, sunt sigur că participarea la Conferinţă l-a făcut să îşi dorească mai mult decât să fie voluntar la nivel de şcoală. Iată, a reuşit. A ajuns să candideze la nivel naţional. Ioanis Divoiu nu s-a rezumat la două activităţi şi, mergând pe ideea că o calitate în sine este cantitatea, a menţionat 5 proiecte în care a fost implicat: Histroniada Liceenilor, două conferinţe regionale (nu spune care, oferindu-le celor care ar trebui să îl voteze şansa de a ghici), Adunarea Generală a CNE de la Cluj Napoca (desigur, „membrii” în loc de “membri”), Team-building pentru CJE Cluj şi distribuirea cardurilor StudCard Omnipass. Am o veste proastă: am intrat pe site-ul StudCard şi am descoperit că aceste carduri sunt, după cum şi numele lor o spune, dedicate exclusive studenţilor. Ups. De asemenea, elevii trebuie să ştie că au la dispoziţie, în regim gratuit, carduri Euro<26. Am distribuit astfel de carduri eu, cu mâinile mele, în 2011, când eram vicepreşedinte al CJE Bacău, elevilor băcăuani. Cel puţin în momentul de faţă, carduri Omnipass pentru elevi nu există. Asta spune site-ul oficial, care îl contrazice pe Ioanis. Ioanis a specificat o perioadă mare de desfăşurare a proiectelor, interval în care să intre toate activităţile descrise. Totuşi, nu a menţionat calitatea în care a participat la ele şi nici rolul său în cele 5 acţiuni. Era membru al Consiliului Elevilor? Cu siguranţă, nu. Conform Wedu.ro, prima candidatura a acestuia pentru funcţiile din Consiliul Elevilor a fost cea pentru Consiliul Şcolar al Elevilor în toamna anului 2013. În concluzie, se consideră ambiţios, determinat, profesionist şi organizat, dar nu are experienţă în CNE. 4. Priorităţile pentru dezvoltarea Consiliului Naţional al Elevilor (strategia)? În ceea ce priveşte strategia celor trei candidaţi, adică priorităţile pentru dezvoltarea Consiliului Naţional al Elevilor, Eduard Mititelu şi Ioanis Divoiu au fiecare câte 6 obiective, în timp ce Cleopatra Nestor s-a întins la 16 obiective, structurate pe 3 axe: sporirea vizibilităţii CNE, întărirea capacităţii de consultare şi reprezentare, respectiv formare şi dezvoltare organizaţională prin resursa umană. Încep cu cea mai importantă responsabilitate a Consiliului Naţional al Elevilor: reprezentarea elevilor, care include, fireşte, consultarea acestora. Toţi trei vor o colaborare mai bună cu Ministerul Educaţiei Naţionale pentru “îmbunătăţirea sistemului educaţional” (n-ai cum să nu foloseşti formularea asta într-o candidatură pentru Consiliul Elevilor), toţi promit stabilirea unor colaborări cu ONG-uri şi alte structuri ce pot ajuta elevii (sper ca viitorii lideri ai elevilor să aibă în vedere colaborarea cu toate federaţiile studenţeşti, nu numai cu ANOSR), însă aceştia se diferenţiază când este vorba de modalităţile prin care vor să ducă la îndeplinire obiectivele. Eduard Mititelu vrea implementarea principiilor democraţiei participative, un parteneriat interesant cu structura reprezentativă a elevilor in Republica Moldova, respectiv definirea şi, atenţie, stabilizarea relaţiei cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Ar fi cazul! Între CNE şi MEN nu trebuie să există o relaţie de tensiune, CNE fiind o structură reprezentativă a Ministerului. Direct de la Cluj, Ioanis Divoiu are în plan elaborarea unor politici educaţionale şi colaborarea cu Ministerul Educaţiei Naţionale, fără să ne spună ce politici, şi reprezentarea elevilor la nivel european cu ajutorul apartenenţei cu drepturi depline a CNE la OBESSU, punct prezent şi în platforma program a botoşăneanului Eduard Mititelu. Cleopatra Nestor nu menţionează OBESSU în mod special în aplicaţie, dar bifează o politică de dezvoltare de parteneriate internaţionale. Mergând mai departe, îşi doreşte ca CNE să ia parte la luarea deciziilor ce privesc elevii, să iniţieze dezbateri naţionale cu teme deloc comode Ministerului Educaţiei (subfinanţare, abandonul şcolar, corupţia, sistemul de evaluare), ceea ce e benefic pentru reprezentarea elevilor, să aplice chestionare în rândul elevilor şi, nu în ultimul rând, să continue demersurile pentru obţinerea dreptului de vot al reprezentanţilor elevilor în consillile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ. Acesta din urmă este, cred eu, un punct foarte important pentru Consiliul Elevilor, care a apărut în aplicaţia Cleopatrei, cel mai probabil, ca urmare a participării la proiectul “CiNE votează”. N-a făcut dezbatere pe această temă la Bucureşti, dar se revanşează trecând dreptul de vot al elevilor în C.A. în candidatură. Trebuie să dau Cezarului ce-i al Cezarului şi s-o spun: Eduard Mititelu n-a punctat nimic la capitolul promovare, în timp ce Ioanis Divoiu şi Cleopatra Nestor nu au ratat subiectul. Ba mai mult, Cleopatra Nestor dă o mare atenţie sporirii vizibilităţii CNE, explicând cum vrea să promoveze structura: birouri de presă în toate judeţele, grupuri de Facebook în sistem piramidal pentru distribuirea informaţiilor către elevi, panouri de informare în toate şcolile (am făcut-o în 2011 la nivelul judeţului Bacău şi a dat rezultate semnificative), sprijinirea realizării de site-uri pentru toate organizaţiile judeţene, newslettere care să fie trimise tuturor elevilor din baza de date a Consiliului, coordonatori regionali pe promovare etc. Închei analiza strategiilor celor trei candidaţi cu dezvoltarea organizaţională, care pune accent pe chestiunile interne din CNE şi pe formarea membrilor structurii. Cleopatra Nestor şi Eduard Mititelu scot în evidenţă importanţa reviziurii Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Naţional al Elevilor, dar Ioanis Divoiu, care spune că a participat la Adunarea Generală a CNE de la Cluj-Napoca, în cadrul căreia nu s-a reuşit reviziurea documentului, nu consideră regulamentul CNE o prioritate. În schimb, Ioanis Divoiu recunoaşte nevoia îmbunătăţirii comunicării dintre CNE şi structurile regionale şi judeţene, lucru pe care îl susţine şi Cleopatra Nestor, ea plusând cu sprijinirea Consiliilor Regionale ale Elevilor pentru o mai bună coordonare a structurilor judeţene. Ce lipseşte din programele lui Eduard Mititelu şi Ioanis Divoiu pe partea de dezvoltare organizaţională şi apare la Cleopatra Nestor este Statutul Elevului. De asemenea, ea este singura care îi menţionează pe seniorii CNE în strategie, susţinând că noi, seniorii, am fi de folos Consiliului Elevilor prin consolidarea conceptului de cultură organizaţională, la care s-ar ajunge cu ajutorul relaţiei seniori – membri actuali – viitori membri CNE. Cu părere de rău, lipsesc formatorii din programe. Niciunul dintre candidaţi nu i-a adus în discuţie. Aveţi la dispoziţie o reţea generoasă şi întinsă pe tot teritoriul ţării de profesori formatori care sprijină de ani de zile Consiliul Elevilor pro bono. E păcat să nu valorificaţi sfaturile şi experienţa zecilor de formatori CNE din toată ţara! 5. Planul de acţiune pentru Consiliul Naţional al Elevilor? Vorbind pe baza celor doi ani pe care i-am petrecut în şi alături de Consiliul Elevilor, planul de acţiune din candidaturi conţine activităţi specifice care menite să aplice strategia de la punctul 4. Eduard Mititelu şi Ioanis Divoiu au dezvoltat în această secţiune ceea de fapt trebuia să apară în strategie (punctul 4 al candidaturii). Totuşi, n-am să fiu absurd şi voi puncta ceea ce au scris aceştia aici, chiar dacă nu au propus elevilor proiecte clar definite. Eduard Mititelu propune discuţii şi dezbateri în licee despre sistemul educational, întâlniri consultative cu reprezentanţii partenerilor CNE, un parteneriat scris între CNE şi Ministerul Educaţiei pentru definirea relaţiilor dintre cele două structuri (nu există deja un regulament şi o lege în acest sens?), videoconferinţe periodice ale reprezentanţilor elevilor cu ISJ-urile şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, program de lucru săptămânal cu Ministerul Educaţiei, protocol de colaborare cu seniorii CNE, acţiuni de mentorat pentru asigurarea legalităţii documentelor, cod etic pentru membrii Consiliului Elevilor, şedinţe de lucru cu OBESSU, activităţi comune cu structura reprezentativă a elevilor din Republica Moldova, obţinerea de finanţări pentru proiecte, promovarea CNE (menţionează reţelele de socializare, site-ul ConsiliulElevilor.org, platform Wedu, articole în mass-media, comunicate de presă etc.), training-uri susţinute de reţeaua de formatori (în sfârşit, îi bagă şi pe ei cineva în seamă!), seniori şi ONG-uri, consultanţă din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, adoptarea Statutului elevului, ghid de promovare a activităţilor consiliilor elevilor, broşură de promovare a training-urilor oferite de formatorii CNE. Pe scurt, destul de multă birocraţie. Eduard urmăreşte creşterea vizibilităţii implicării elevilor în forurile decizionale, recunoaşterea de către părinţi a impactului pozitiv al activităţilor şi metodelor non-formale promovate de CNE (obiectiv măsurabil?), recunoaşterea statului consultativ al structurilor Consiliului Elevilor de către autorităţile locale, regionale şi naţionale, dar şi creşterea vizibilităţii CNE în mass-media. Ioanis Divoiu vrea informarea constantă a elevilor cu privire la activităţile implementate de către CNE, dar nu spune cum are de gând să facă asta, întâlniri ale CJE-urilor cu seniorii, asociaţie suport pentru fiecare consiliu judeţean al elevilor din ţară, iarăşi politici educaţionale neprecizate, dialog permanent cu Ministerul Educaţiei, parteneriate media, actualizarea paginilor CJE/CNE în timp real, birou de presă pentru fiecare CJE, poziţii care să reflecte întocmai opinia elevilor. Caracterul inovator? “Este oferit de faptul că obiectivele de mai sus sunt obiective de pe urma cărora structura va avea de câştigat, Consiliul Naţional al Elevilor urmând să fie cu adevărat vocea colegilor nostril.” Până în momentul de faţă nu a fost? Nu în ultimul rând, având în vedere că a punctat deja obiectivele strategice la punctul 4, Cleopatra Nestor a propus două proiecte pentru planul de acţiune: 1. Conferinţa Naţională a Elevilor (CNE) – pentru realizarea unei strategii naţionale de rezolvare a problemelor din sistemul educaţional şi încurajarea implicării tuturor actorilor sistemului de învăţământ în realizarea unor proiecte care să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor. 2. Summer Academy – Leadership prin sport şi dezvoltare personală. O tabără de vară care să crească interesul elevilor pentru activităţi sportive, să promoveze un stil de viaţă sănătos prin sport şi să atragă personalităţi marcante din România pentru sprijinirea initiaţivei. Cele două acţiuni sunt dedicate atât reprezentanţilor elevilor, dar şi elevilor care nu fac parte din structurile Consiliului Elevilor. Îmi doresc, pentru structura care m-a format şi în care am învăţat ce este leadership-ul, un proces electoral corect şi transparent. Să câştige cel mai bun!

Sursa: Adevarul.ro

 

La Buzău, şcolile rămân închise şi miercuri

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au anunţat astăzi că, în judeţul Buzău, cursurile vor rămâne suspendate şi în ziua de miercuri. Este a treia zi la rând când elevii buzoieni nu merg la şcoală. Decizia Inspectoratului Şcolar Buzău de astăzi vine cel mai probabil în urma avertizărilor meteorologice care arată că viscolul şi ninsoare vor afecta din nou judeţul începând de miercuri. În ceea ce priveşte situaţia zilelor următoare, reprezentanţii IŞJ Buzău au spus că vor reveni cu amănunte în cursul zilei de mâine. Cursurile au fost întrerupte la Buzău în şcoli şi licee începând de luni. Singurelele deschise sunt grădiniţele care funcţionează cu program special, dascălii venind în ajutorul părinţilor care nu au cu cine lăsa copiii.

Sursa: Adevarul.ro

 

Elevii din Sălaj primesc din nou mere la şcoală

După o pauză de mai bine de două săptămâni, în şcolile din Sălaj în care furnizarea merelor era asigurată, potrivit rezultatelor licitaţiei, de Pomicola SRL Zalău, a fost reluată, astăzi, furnizarea fructelor. Consiliul Judeţean Sălaj a finalizat negocierea fără publicarea unui anunţ de participare pentru încheierea pe perioadă determinată a contractelor de furnizare a fructelor proaspete în şcoli pentru zonele vizate de contractul reziliat SC Pomicola SRL Zalău, încheind un nou contract de furnizare cu SC Zad Tiara SRL Arad, firmă ce realizează actualmente distribuţia de mere în întreg judeţul, precizează reprezentanţii instituţiei. În paralel, Consiliul Judeţean Sălaj a demarat licitaţia publică privind încheierea contractelor de furnizare a fructelor proaspete în şcoli. Consiliul Judeţean Sălaj a decis ca începând cu data de 22 ianuarie să rezilieze contractele încheiate cu SC Pomicola SRL Zalău pentru furnizarea de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2013-2014, societatea menţionată solicitând întreruperea relaţiilor contractuale datorită problemelor existente la depozitul din Hereclean. Contractele reziliate au vizat un număr de 13.633 de elevi, dintr-un total de 20.897 beneficiari la nivel judeţean.

Sursa: Adevarul.ro

 

Grădiniţele şi şcolile din Argeş rămân închise şi miercuri

Având în vedere avertizarea ANM de cod galben şi cod portocaliu pentru judeţul nostru în perioada imediat următoare, Comandamentul de urgenţă a hotărât suspendarea cursurilor şi pentru ziua 29 ianuarie 2014. Toate unităţile de învăţământ din judeţ vor rămâne închise miercuri. Anunţul a fost făcut public pe site-ul inspectoratului Şcolar Judeţean şi au fost anunţaţi telefonic toţi directorii unităţilor de învăţământ, pentru a aduce la cunoştinţa elevilor şi cadrelor didactice decizia Comadamentului de urgenţă.

Sursa: Adevarul.ro

 

Elevii din Mehedinţi se întorc miercuri la şcoală

Cei peste 40 000 de preşcolari şi elevi din judeţul Mehedinţi se întorc miercuri la şcoală, după ce două zile au stat acasă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Inspectoratul Judeţean Şcolar Judeţean Mehedinţi a anunţat astăzi că şcolile şi grădiniţele se deschid miercuri în tot judeţul. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, în urma consultărilor cu Prefectura Mehedinţi şi Consiliul Judeţean, a decis ca elevii din toate cele 353 de unităţi de învăţământ din judeţ să nu meargă luni şi marţi la şcoală din cauza ninsorilor care în multe zone nu permiteau deplasarea în condiţii de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice către şcoli.

Sursa: Adevarul.ro

 

Concursul naţional „Euroscola” – parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale

Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi Ministerul Educaţiei Naţionale au încheiat, marţi, 27 ianuarie, un protocol de colaborare pentru organizarea în anul 2014, în parteneriat, a concursului naţional pentru liceeni „Euroscola”. Prin participarea la concursul Euroscola elevii vor dobândi o mai bună cunoaştere a instituţiilor europene şi a rolului Parlamentului European în viaţa cetăţenilor europeni, îşi vor dezvolta abilităţile de a concepe si de a realiza proiecte durabile în beneficiul comunităţii în care trăiesc şi îşi vor dezvolta abilităţile de comunicare şi de lucru în echipă. Echipele de elevi care vor fi desemnate câştigătoare ale concursului Euroscola vor participa în cursul anului 2015, pe rând, la câte o Zi Euroscola organizată la Strasbourg de Parlamentul European. Ediţia 2014 a concursului Euroscola va fi lansată în luna martie a.c. Toate informaţiile despre concursul naţional Euroscola sunt disponibile pe site-ul Biroului de Informare al Parlamentului European.

Sursa: Adevarul.ro

 

Vremea rea dă peste cap învățământul: Situația școlară pe semestrul I, încheiată în semestrul II

Situația școlară pe semestrul I poate fi încheiată și în prima săptămână din semestrul al II-lea iar vacanța și structura anului școlar nu vor fi afectate de zilele libere, a declarat pentru Mediafax ministrul Educației Remus Pricopie, în contextul întreruperii cursurilor. „Aș vrea să clarific unele aspecte legate de situația la învățătură de la sfârșitul semestrului. Situația școlară a elevilor poate fi încheiată și în prima săptămână din semestrul al II-lea, în cazul în care acest lucru nu poate fi realizat până vineri. Acum suntem foarte interesați de siguranța elevilor și a profesorilor”, a precizat Pricopie, în contextul întreruperii cursurilor în București și în mai multe județe aflate sub avertizări meteo, începând de luni, în ultima săptămână din semestrul I. Totodată ministrul Educației a ținut să precizeze că structura anului școlar nu va fi modificată din cauza suspendării cursurilor. „Nu se modifică structura anului școlar. Vacanța durează, așa cum prevede structura anului școlar, din 1 februarie și până în 9 februarie”, a adăugat Pricopie. Legat de recuperarea orelor, ministrul a spus că nu s-a luat nicio decizie. „Am avut cu totul alte preocupări și nu am discutat despre recuperări. Aceste lucruri vor fi clarificate pe parcursul semestrului al II-lea de către inspectoratele școlare. Fiecare județ va decide recuperarea în funcție de problemele specifice cu care s-a confruntat”, a mai spus ministrul Educației. Cursurile școlare au fost suspendate luni în București și județele aflate sub avertizări de cod portocaliu sau galben. Școlile au rămas închise și marți, în București și 12 județe, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Tulcea, Vâlcea și Vrancea, și parțial în Buzău, Giurgiu, Brăila, Bacău, Botoșani, Dâmbovița și Vaslui. Miercuri, toate unitățile de învățământ din județele avertizate cu cod portocaliu de viscol rămân închise, iar situația școlilor din zonele atenționate cu cod galben va fi anunțată în funcție de fiecare caz în parte, potrivit Ministerului Educației. Bucureștiul și 14 județe din sudul și estul țării vor fi, miercuri, între orele 06.00 și 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece județe a fost emisă o avertizare cod galben. Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru București și județele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați și jumătatea de sud a județelor Argeș și Dâmbovița. Sub avertizare cod galben de viscol vor fi miercuri județele Iași, Vaslui, Bacău, Covasna, Brașov, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj și Mehedinți, precum și jumătatea de nord a județelor Dâmbovița și Argeș.

Sursa: Curentul.ro

 

Istoria manualelor digitale in Romania (anul 2013)

Inca de la preluarea mandatului de ministru al Educatiei, Remus Pricopie anunta ca instrumentele informatice trebuie folosite mult mai mult in scoala. In martie 2013, ministrul Pricopie anunta manuale.ro ca platforma pentru manuale digitale deschisa inclusiv romanilor plecati in strainatate, iar in aprilie declara ca „din toamna lui 2013 elevii vor beneficia de manuale digitale: Abecedar si Matematica”. Suntem la inceputul lui 2014, iar elevii nu au manuale digitale. Vezi in articol o retrospectiva pe anul 2013 in ce priveste introducerea in scoli a manualelor digitale, realizata de Paul Balogh, managing partner la Read Forward.

2012, Decembrie 21

Remus Pricopie este propus si apoi confirmat ca Ministru al Educatiei. Acesta mentioneaza tehnologia in declaratiile de la preluarea mandatului: „Utilizarea instrumentelor informatice: trebuie sa fie folosite mult mai mult.”

2013, Martie 25

Ministrul Educatiei promite o biblioteca virtuala cu toate manualele scolare, de Ioana Nicolescu

Ministrul Pricopie anunta manuale.ro ca platforma pentru manuale digitale deschisa inclusiv romanilor plecati in strainatate, care vor sa-si invete copiii limba romana. Anunta ca exista studii pilot pe doua clase, dar nu ofera alte detalii despre acestea (ex: cine le conduce, ce rezultate sunt asteptate, care sunt conditiile?). Precizeaza necesitatea unei noi programe pentru manualele digitale:

„Primele lucruri pe care trebuie sa le facem in momentul de fata este sa improspatam manualele. Am mai spus lucrul asta, avem manuale vechi si de 10-12 ani, trebuie sa aducem la zi curriculum-ul, sa gandim noi manuale care sa aiba o structura mult mai flexibila, in sensul ca, in orice moment, daca doresti sa actualizezi o sectiune din manual, sa o poti face.”

2013, Martie 27

Apare Lectia verde, primul manual digital din Romania, finantat de Holcim si dezvoltat de Read Forward. Manualul este disponibil gratuit pentru iPad; mai nou si pentru Mac OSX. Ministrul Pricopie este prezent si confirma faptul ca Lectia verde este primul manual digital din Romania si ca poate fi folosit ca atare in scoli.

Reitereaza de asemenea interesul pentru manualele digitale: „Cred ca sistemul educational romanesc trebuie sa priveasca spre viitor. Tehnologia, telefoanele inteligente, tabletele, calculatoarele fac parte din viata noastra si a copiilor nostri. Forma de exprimare a informatiei este din ce in ce mai importanta pentru noi, adultii, si cu atat mai importanta pentru copiii nostri. Mediul digital permite interactivitatea si dinamismul pe care il asteapta tinerii si consider acest proiect un inceput promitator”.

Platforma este acum „manuale.edu.ro” si spera sa fie facuta cu sprijinul fondurilor structurale Cu cateva exceptii, comunitatea si presa saluta initiativa. Cele cateva critici acuza manualul cum ca ar fi prea putin diferit de PDF, desi este un manual interactiv, facut in HTML si care ruleaza exclusiv pe tableta. Insa televiziunile, presa si blogosfera au reflectat subiectul pe larg, pozitiv si cu convingerea ca initiativa este doar inceputul unei schimbari binevenite in educatie.

2013, Aprilie 5

Remus Pricopie, ministrul Educatiei: manualele digitale la clasa I, Abecedarul si Matematica, pe banci din toamna, de Oana Balan

Ministrul Pricopie declara, intr-o vizita la Bistrita: „din toamna lui 2013 elevii vor beneficia de manuale digitale: Abecedar si Matematica”.

2013, Aprilie 17

La ZF Mobilio Siveco lanseaza Primele manuale digitale create de Siveco. Nu se ofera prea multe detalii tehnice, insa din fotografii se intelege ca tabletele prezentate ruleaza sistemul de operare Android de la Google. Din pacate, manualele nu au fost demonstrate integral, nu sunt disponibile pentru download, dar au fost relansate cu mai multe ocazii.

2013, Aprilie 25

Ministerul Educatiei publica planul final pentru invatamantul primar si noile programe scoalare pentru clasele I si a II-a. Programele pentru clasa pregatitoare + I se aplica din toamna lui 2013, desi nu exista manuale conform noilor programe.

2013, Aprilie 28

La Pro TV ministrul Pricopie discuta despre manuale digitale. Apare pentru prima oara ideea ca PDF-ul este formatul folosit pentru manualele digitale, insotit de aplicatii multimedia, fara sa se precizeze cum poate fi facut PDF-ul interactiv sau lucruri specifice despre aplicatiile insotitoare.

„Noi trebuie sa vorbim despre era digitala, si nu despre tableta. De ce spun asta? Pentru ca peste doi ani, peste trei ani, cand ministerul Educatiei ar putea sa identifice resursele necesare pentru a cumpara terminalul, s-ar putea sa nu fie tableta, s-ar putea sa fie altceva. Dar in primul si in primul rand noi trebuie sa definim continutul in format digital.

Din septembrie, copiii vor avea manualul in format clasic, pe masa, iar pe pagina de internet manuale.edu.ro vor exista manualele in format digital. Care digital inseamna pdf pe de-o parte, pe de alta parte inseamna aplicatie multimedia. Deci un program, un mic program.

La ce ne ajuta acest lucru? Pai noi daca traim intr-o era digitala nu poti sa nu adaptezi scoala in concordanta cu aceasta era. Pe de-o parte. Pe de alta parte cercetarile ne arata ca procesul de invatare atunci cand se folosesc instrumentele digitale este mult mai rapid.”

Site-ul manuale.edu.ro nu exista nici atunci, nici la data crearii acestui sumar (14 ianuarie 2014).

2013, Aprilie 30

Uniunea Editorilor din Romania reactioneaza cerand prelungirea termenului de la care vor fi folosite noile manuale, reclamand lipsa metodologiei pentru licitatie, perioada mai-septembrie fiind extrem de scurta pentru crearea noilor manuale (tiparite si in format digital) dupa o alta programa.

UER reclama cateva lucruri: • ministerul a refuzat dialogul cerut de UER in lunile anterioare pe seama manualelor • timpul ipotetic intre publicarea noilor programe si data la care ar trebui sa existe noile manuale in scoli e prea mic • documentele pentru licitatie inca nu exista (metodologia, de exemplu) • UER cere renuntarea la criteriul pretului cel mai mic • UER suspecteaza ca perioada prea scurta pentru licitatie este o forma mascata de a face „o licitatie cu dedicatie” • zvonurile erau ca unele edituri fara istoric convingator stiau care sunt criteriile pentru licitatie de mai mult timp si vor fura startul In replica ministerul declara: • Ca are in curs de aprobare o metodologie privind evaluarea proiectelor de manuale scolare pentru invatamantul preuniversitar • Ca intentioneaza sa introduca in sistemul de invatamant preuniversitar manuale scolare noi, incepand cu anul scolar 2013-2014 Victor Ponta intervine si creeaza o sintagma devenita celebra de atunci: baronii manualelor. Erau vizate editurile din UER probabil. Victor Ponta catre ministrul Educatiei:

„Va sustin in totalitate in razboiul pe care in mod sigur o sa-l aveti cu baronii manualelor. Am vazut ca acum sunt nemultumiti ca vreti sa faceti manuale electronice.

Vreau sa va anunt public ca va sustin in totalitate in razboiul pe care in mod sigur o sa-l aveti cu o alta categorie de baroni din Romania, ‘baronii’ manualelor, ca in Romania in toate domeniile sunt niste baroni care au pus stapanire pe ceva. Inteleg ca acum sunt nemultumiti ca vreti sa faceti manuale electronice. Foarte bine, faceti-le, domnule ministru. O sa piarda unii care sunt obisnuiti sa faca aceleasi manuale de 10-15 ani. Nu mai au nicio legatura cu realitatea in care traim, dar ei tot incaseaza bani de la parinti si de la scoli. O sa va certe, o sa va critice, va sustin in totalitate.

Nu ratati aceasta ocazie sa mai spargeti un monopol din Romania, cel legat de manuale. Am copii de scoala, vreau sa vad ca invata dupa niste manuale care arata cum sunt prin tarile acelea spre care ne uitam, nu cum vor unii care le scriu de 10 ani si iau bani pentru ele. Deci va sustin. O sa va certe, o sa va injure, asta e viata. Eu cred ca faceti un lucru bun.”

2013, Mai 18

Ministrul Educatiei: Schimbarea manualelor scolare se va incheia in 2017

„Saptamana viitoare, vom supune dezbaterii publice metodologia privind noile manunale, plus componenta digitala, si calendarul pentru schimbarea acestora. Potrivit calendarului, schimbarea manualelor este prevazuta sa se incheie in 2017.

Vom avea atat carti in format pdf, dar si de aplicatii multimedia. Studiile au aratat ca elevii invata mai rapid atunci cand se folosesc instrumentele digitale. Atunci cand copiii vad intr-un film cum functioneaza sistemul solar, inteleg mai usor lectia decat atunci cand privesc o poza dintr-o carte”

2013, Mai 22

Ministerul publica caietul de sarcini si specificatiile tehnice si cere consultare publica. In sfarsit apar detalii oficiale despre formatul digital: • formatul ales este PDF • manualele vor trebui sa includa AMII-uri (Activitati multimedia interactive de invatare) in formatul PDF • PDF-ul trebuie sa ruleze (SIC) pe: Sistem de operare: Windows 7 si superior; Browser: Google Chrome 20+, Mozila Firefox 5+, Internet Explorer 9+; Hardware: Sisteme tip desktop cu procesoare minim x86 la 800 MHz, 512 MB RAM, 1 GB spatiu disponibil de stocare; Rezolutie: Minim 1024 768  2013, Iunie 14

Ministerul Educatiei semneaza un parteneriat cu Intel (in standul Siveco din cadrul Targului Educatiei). Continutul protocolului nu este un document public, nu este clar ce contine. Peste cateva luni domnul Adrian Cioroianu da niste explicatii prin Hotnews in articolul In ce consta parteneriatul semnat de Intel cu autoritatile romane pentru introducerea in scoli a predarii cu laptop si tableta, de Vlad Barza • domnul Cioroianu confirma semnarea unui ‘protocol de colaborare pentru evaluarea, conceperea si implementarea programului de 1 :1 (un copil – un calculator; un profesor – un calculator) E-Learning la nivel national.’ • doua scopuri sunt marturisite: 1. consultanta in privinta intocmirii unui proiect national pentru programul de digitalizare a claselor si 2. scrierea unui proiect pentru obtinerea banilor europeni • apar si estimarile pe bani europeni pentru proiect. Nu este clar ce cuprinde un proiect care isi propune sa „digitalizeze complet clasele I-XII”: hardware? software? training? software include si facerea manualelor sau doar training? „Estimarile Intel arata ca un program complet de digitalizare a claselor I – XII ar costa 8-9 miliarde euro fiindca vorbim de 250.000 de profesori si un total de 3,3 milioane elevi. Programul ar urma sa fie implementat gradual, profesorii vor trebui si ei pregatiti, iar intervalul de derulare va fi de minim patru – cinci ani.” • raspunsul in ceea ce priveste rezultatele concrete: s-au digitalizat cateva clase ca proiect pilot. Nu se precizeaza insa cate clase sunt, unde exista ele, ce se intampla cu ele. Este indicat judetul Bihor, unde Intel ar desfasura un program pilot de studiu cu ajutorul laptop-urilor si al tabletelor. Nu au fost gasite in presa alte informatii legate de acest proiect. • Intel argumenteaza parteneriatul cu Ministerul Educatiei ca fiind posibil tocmai naturii neutre a lui Intel pe piata din Romania: astfel Intel nu vinde direct nimic ministerului (ei producand de fapt procesoarele care apar in mai toate computerele). Merita totusi mentionat ca Intel Capital detine 10% procente din compania Siveco. 2013, Iunie 26 • la sediul Ministerului Educatiei are loc o consultare cu editurile in privinta proiectului de manuale (fizice + digitale), la care sunt invitate entitatile interesate. • reprezentantii Read Forward aduc amendamente serioase cu privire la formatul cerut si insista asupra tehnologiei HTML (open, adoptie universala, usurinta programare) • Read Forward trimite ulterior Ministerului, conform cererii acestuia, si catre participantii la consultare un document cu explicatii si recomandari tehnice. Acesta este destinat imbunatatirii specificatiilor de format al manualelor digitale din documentatia pentru licitatie 2013, Iulie 26

HotNews.ro dezvaluie unul din marile scandaluri din 2013, in care Ministerul se pregatea sa faca o licitatie ascunsa pentru selectia partenerilor pentru proiecte cu fonduri de ordinul sutelor de milioane de euro. Termenul de depunere prevazut pentru depunerea documentelor in vederea selectiei a fost de 2 zile, in conditiile in care aceste documente sunt complexe si laborios de creat sau obtinut – certificat constatator, CV-uri etc. Cateva zile mai tarziu, probabil in urma dezvaluirilor publice, initiativa este anulata. Ministerul a refuzat sa ofere informatii legate de graba aratata, modul de anuntare al licitatiei si a mai refuzat si dezvaluirea numelor firmelor care au trimis propuneri in termenul de doua zile.

Citam din articol:

„Proiecte POSDRU in valoare de aproximativ 100 de milioane de euro au fost anuntate de Ministerul Educatiei pe 23 iulie, cu termen limita de depunere a ofertelor 2 zile mai tarziu. Este vorba despre 51 de anunturi de selectare de parteneri, entitati private, pe care Ministerul le-a facut publice pe edu.ro marti si miercuri, in vederea depunerii de proiecte finantate prin POSDRU, in care Ministerul Educatiei Nationale are calitatea de beneficiar. „Dosarele se depun pana joi, 25.07.2013”, anunta Ministerul pentru 46 din cele 51 de proiecte.

Printre aceste proiecte se numara si diferite curriculumuri pentru discipline optionale. Spre exemplu, proiectul cu titlul „Istoria stiintelor. Curriculum optional integrat transdisciplinar si pachet educational cu resurse digitale de invatare” costa 3 milioane de euro.

HotNews.ro a transmis ieri o solicitare Ministerului Educatiei, in care a intrebat de ce a acordat un termen atat de scurt intre publicarea anunturilor pentru selectarea partenerilor si ziua limita de depunere a dosarelor de participare. Ministerul ne-a anuntat ca vom primi raspuns in termenul prevazut de legea 544/2001 (adica in maximum 30 de zile).

Ministerul Educatiei Nationale a publicat pe edu.ro marti, 23 iulie, 46 de anunturi pentru selectarea de parteneri, entitati private, in vederea depunerii de proiecte finantate din fonduri structurale nerambursabile, in care Ministerul Educatiei Nationale are calitatea de beneficiar. In anunturi se arata care sunt conditiile pe care participantii trebuie sa le indeplineasca, ce trebuie sa contina dosarul de participare. „Dosarele se depun pana joi, 25.07.2013-ora 16:00, zilnic in intervalul 09:00-16:00, la sediul Ministerului Educatiei Nationale”, precizeaza Ministerul Educatiei.

Miercuri, 24 iulie, Ministerul Educatiei a mai publicat pe edu.ro 5 anunturi pentru selectarea de parteneri, entitati private, in vederea depunerii de proiecte finantate din fonduri structurale nerambursabile, in care Ministerul Educatiei Nationale are calitatea de beneficiar. Si in cazul acestor 5 proiecte, termenul intre anuntarea lor si primirea ofertelor este de doua zile: „Dosarele se depun zilnic in intervalul 09:00-16:00, pana vineri, 26.07.2013-ora 14:00, la sediul Ministerului Educatiei Nationale”.

In total, valoarea celor 51 de proiecte care ar urma sa fie finantate prin POSDRU se ridica la aproximativ 100.000.000 de euro.”

2013, Septembrie 17

Interviu Adevarul Live cu ministrul Pricopie: „De anul viitor vom avea manuale digitale”

Anul viitor vom avea manuale digitale. Am fost exagerat de optimist si am anuntat ca de anul acesta le introducem. (…) Tocmai pentru a demonstra disponibilitatea la dialog, transparenta, am amanat procesul cu exact atatea luni cu cat au cerut reprezentantii editorilor, au spus ca au nevoie intre 6-9 luni din momentul in care cunosc programa, care a fost aprobata in primavara si eu am spus ok. In martie-aprilie vom avea manualele castigatoare si vor putea fi incarcate pe manuale.edu.ro. Estimam ca anul viitor vom avea manuale digitale pentru clasele I si a II-a si va fi timp suficient pentru profesori sa se uite la manuale, sa se obisnuiasca cu ele, in plus vom face cursuri cu toti profesorii, pentru ca este o abordare noua si trebuie sa inteleaga acest lucru.

2013, Septembrie 17

Samsung inaugureaza o clasa digitala la liceul Kretzulescu. Proiectul Samsung include un manual Succesul profesional dezvoltat de Junior Achievement si utilizeaza platforma LearnFwd dezvoltata de Read Forward.

Pricopie: Digitalizarea scolilor va face obiectul unui proiect pe fonduri structurale care este pregatit acum la minister, proiect de peste 100 milioane euro.

Despre licitatia de manuale, amanata fara explicatie: Sunt finalizate, avem metodologia, de doua ori au fost puse in dezbatere publica atat metodologia, cat si calendarul. Editorii au cerut un timp pentru a avea posibilitatea sa dezvolte aceste manuale digitale, noi le-am acordat timpul si acum in septembrie supunem lucrurile a treia oara dezbaterii publice pentru a ne asigura ca nu mai sunt neintelegeri si neclaritati, iar cand demaram procesul vrem ca traseul sa fie foarte bine inteles.

2013, Septembrie 28

Siveco lanseaza manuale digitale. Nu sunt disponibile pe piata.

2013, Octombrie 24

UER anunta temerile sale: Exista ingrijorarea ca nici la anul nu vor fi manuale noi pe bancile elevilor.

Claudiu Istrate, reprezentant Uniunea Editorilor din Romania (UER): Pana la aceasta ora nu avem metodologia aprobata, nu cunoastem calendarul.

Softwin: Nu stim de fapt ce vrea Ministerul

Boris Singer, Sigma: Posibil MEN intentioneaza sa acorde intreaga comanda unei companii care sa faca de toate.

Mihai Penescu, Editura All: Se face aproape un an de cand discutam si intrebam aproape saptamanal Ministerul Educatiei ce se intampla si nu primim niciun raspuns

2013, Noiembrie 13

Ministerul publica un nou calendar si un nou caiet de sarcini pentru elaborarea noilor manuale. Schimbarea majora fiind abandonarea PDF-ului si adoptarea formatului deschis HTML

„Manualele digitale vor rula in cadrul platformei www.manuale.edu.eu. Manualele digitale vor fi accesate prin autentificare, in baza unor credentiale. Utilizatorii vor fi impartiti pe roluri si vor avea drepturi diferite: elev, profesor sau parinte.

Cerinte pentru mediul de lucru au fost si corectate: • Sistem de operare: Windows, Android, Linux, OS X, iOS • Browser: Cerinte minime: Google Chrome 26+, Mozilla Firefox 20+, Internet Explorer 8+ • Hardware: Cerinte minime: PC/tableta cu procesor minim de 800 MHz, 512 MB RAM, 1 GB spatiu disponibil de stocare • Rezolutie: Minimum 1024×768 pixeli Manualele digitale trebuie sa fie dezvoltate folosind urmatoarele tehnologii web: HTML5, CSS3, JavaScript, SVG, MathML sau sisteme de redare a formulelor matematice echivalente.”

Se reduce, de asemenea, numarul de AMII-uri. Ordinul de ministru prin care este inceputa licitatia inca nu este semnat si publicat.

2013, Noiembrie 21 – dimineata

Cu o zi inainte de incheierea celei de a doua runde de consultari publice, UER trimite observatiile sale. Cele mai importante sunt: • timpul, conform calendarului, s-a scurtat cu o luna, lucru care face imposibila realizarea unor manuale de calitate, mai ales ca intarzierile se datoreaza ministerului • conditiile tehnice inca au nevoie de clarificari (nu e limpede ce functionalitati tin de platforma si care tin de manual) • probabil cea mai importanta observatie: nu e limpede cadrul legal al licitatiei. Lipseste, de exemplu, mentionarea bugetului proiectului pentru care se face licitatia. 2013, Noiembrie 21 – seara

Ministrul Educatiei despre manualele digitale: Sunt anumiti actori pe piata editorilor care au interesul sa se conserve ceea ce exista acum, pentru ca orice modificare le afecteaza afacerile

2013, Decembrie

Licitatia nu este inceputa. Ordinul Ministrului nu este semnat.

O parte din editurile educationale primesc o adresa oficiala de la Minister in care li se cere sa trimita o oferta de pret „in vederea demararii achizitiei de manuale”. Sunt cerute ambele formate – fizic si digital. Nu sunt cunoscute criteriile de selectie ale editurilor care au primit cererea de oferta. Formularile ambigue au speriat destui editori, care au refuzat sa trimita aceste preturi in conditiile in care nu exista criterii finale de evaluare a manualelor si nici datele tehnice. Cei care au raspuns, au oferit preturi aliniate costurilor estimate. Aceste preturi nu mai sunt sub 2 lei pe exemplar (ca la licitatiile anterioare de prin 2003-2007) ci in jurul sumei de 20 de lei / exemplar de manual fizic + digital.

Concluzie 2013

Pana la finalul anului 2013 Ministerul nu a mai intreprins sau comunicat nimic privitor la manualele digitale in contradictie cu propriul calendar aflat la a 4-a revizuire.

Un lucru foarte grav este ca probabil nici in anul scolar 2014-2015 elevii din clasele pregatitoare, I si a II-a nu vor avea materiale educationale (manuale) aprobate de minister, ceea ce ar afecta peste 500.000 de elevi.

Exista insa lucruri pozitive obtinute in anul 2013: – s-a dovedit ca exista competitie economica in acest sector, firme mai mici si mai mari se intrec pentru a oferi solutii mai bune – exista dezbatere publica (cursuri, conferinte, luari de cuvant, opinii, dezbateri) – exista si consultare intre minister si edituri – editurile au inceput sa se teama mai putin de lumea tehnica, inteleg necesitatea parteneriatelor pentru manuale digitale – la final de an exista totusi un draft de conditii tehnice dinspre minister supuse discutiei.

Sursa: Hotnews.ro

 

De ce nu a fost decalată vacanţa

Astăzi este a treia zi de vacanţă spontană pentru elevii bucureşteni şi cei din judeţele aflate sub atenţionare de Cod Galben, Portocaliu şi Roşu, iar cel mai probabil orele pierdute vor fi recuperate sâmbăta. Pentru a-i scăpa pe micuţi de o bătaie de cap, părinţii au venit cu soluţia ca întreaga săptămână să fie considerată vacanţă intersemestrială, care era planificată în perioada 1-9 februarie. „Luăm decizii pentru fiecare zi în parte” Deşi au luat în calcul şi această variantă, şefii de la Educaţie sunt hotărâţi să respecte structura anului şcolar. „Ne-am gândit şi noi la soluţia asta, dar până nu se încheie povestea asta cu avertizările meteo nu putem decât să luăm decizii pentru fiecare zi în parte. Un lucru este sigur: săptămâna viitoare toţi elevii au vacanţă. Mediile se pot încheia şi în primele zile ale semestrului doi, regulamentul permite”, ne-a declarat Valentina Duminică, secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat ieri că astăzi rămân închise şcolile în judeţele Dolj şi Olt, unde este Cod Portocaliu, dar şi în judeţele Argeş şi Dâmboviţa (au Cod Galben şi Portocaliu). Precedentul Abramburica Programul anului şcolar a mai fost decalat şi în 2012, când Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei de la acea vreme, a amânat începutul şcolii cu o săptămână, pentru că mare parte din şcoli nu terminaseră amenajările în clasele destinate elevilor de pregătitoare. Ulterior s-a dovedit că acestă decizie a creat haos în sistem.

Sursa: Evz.ro

 

Puştimea a dat internetul pe săniuş | GALERIE FOTO

Aflaţi într-o nesperată vacanţă cauzată de ninsoarea aşternută peste Bucureşti, copiii au uitat de jocurile pe calculator şi au năpădit derdeluşurile. Dacă tot e zăpadă, să mai fi e și vacanță, că, până acum, iarnă n-a prea fost! Principalele derdeluşuri ale Capitalei, din Parcurile Tineretului, Circului şi de pe „Ţăcălia” de lângă Academia Militară din parcul Romniceanu, din Politehnică sau de pe străzile Demostene Botez sau Ana Davila, din dealul Cotrocenilor, au luat locul filmelor de la mall. Şi mai ales al orelor pierdute pe reţelele de socializare sau pe jocurile de pe calculatoare ca NBA 2014, Counterstrike, Mind Craft, World of Tanks sau League of Legends. Roşii în obraji şi transpiraţi de plăcere, care pe sănii, saci de plastic, snowboard-uri sau chiar pe capace de WC, copiii au invadat pârtiile Capitalei. Ieri, la prânz, Ştefan Negru, elev într-a XI-a la Liceul „Traian Vuia”, împreună cu Laura Rus – prietena sa dintra X-a de la Liceul „Ion Creangă” – s-au dat cu celofanul pe derdeluşul din Tineretului până şi-au rupt blugii. Îmbujoraţi, adolescenţii se ţin în braţe: „E mai bine decât cu sania, că-i mai rapid!”. Ciprian Mazilu tocmai o consolează pe prietena sa, Simona Corcău. Ambii au 15 ani, sunt la prima iubire şi s-au dat cu un sac de plastic. Mai urât este că fata şi-a spart buza într-un carambol de săniuţe. Adrenalina copilăriei De departe, „cascadorul” pârtiei este Bubu, adică aurel Necula, elev într-a VII-a la Şcoala 74 „Ienăchiţă Văcărescu”. Puştiul a sărit cu sania vreo doi metri, după ce s-a proptit într-un dâmb din baza pârtiei. „E mai tare ca pe FB! Aici ai adrenalină, nene!”, îţi arată puştiul că a învăţat cuvinte noi. Dar părinţii ştiu unde este şi ce face? „Păi, de ce credeţi că am venit singur! Că nu mă mai lăsau să fac nimic!”, bravează Bubu. Oricum, la orele prânzului, pe derdeluşurile din Tineretului nu prea erau adulţi, semn că părinţii copiilor mai mici nu s-au încumetat să vină cu odraslele lor la primul săniuş din acest an. Iar concluzia comună a tuturor adolescenţilor este că, dacă tot vine viscolul din nou, mai bine le-ar mai da o săptămână de vacanţă.

Sursa: Evz.ro

 

Vacanţa intersemestrială începe vineri. Când revin la şcoală elevii şi preşcolarii

Elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţa intersemestrială începând de vineri 31 ianuarie, după terminarea cursurilor, şi se vor întoarce la şcoală luni 10 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Vacanţa de primăvară este cuprinsă între 12 şi 22 aprilie, iar cursurile se vor desfăşura din 23 aprilie până pe 20 iunie. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie, şi se va încheia duminică, 14 septembrie.

„În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 iunie – Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar. Săptămâna 7 – 11 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit <Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!>, având un orar specific”, a precizat MEN. Tezele din semestrul al II-lea se vor susţine până la data de 23 mai. În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Sursa: Jurnalul.ro

 

Grecia: Bani proveniţi din activităţi de corupţie, alocaţi sănătăţii şi educaţiei

O sumă de 17,6 milioane de euro, provenind din activităţi de corupţie, va permite acoperirea nevoilor urgente în materie de sănătate şi educaţie, a anunţat marţi Ministerul grec de Finanţe. ”La ordinul premierului Antonis Samaras, o primă sumă de 17,6 milioane de euro, provenind din activităţi ilegale împotriva statului, va fi redată societăţii elene, sănătăţii şi educaţiei”, se afirmă într-un comunicat al ministerului, precizând că 13 milioane de euro vor merge la sistemul de sănătate publică pentru a finanţa intervenţiile chirurgicale la persoanele care n-au asigurare de sănătate şi 4 milioane de euro sunt destinaţi nevoilor de cazare a 3.000 de studenţi cu venituri reduse şi achiziţionării de calculatoare pentru nevăzători.

Grecia, lovită de criză de patru ani, s-a lansat în lupta împotriva corupţiei, o problemă endemică a ţării. Recent, Grecia a fost zguduită de un scandal în legătură cu mita percepută de responsabili politici în cadrul unei afaceri cu contracte de armament, care a adus câteva milioane de euro în visteria ţării.

Acest scandal a ieşit la iveală după arestarea, în decembrie 2012, a fostului director-adjunct pe probleme de armament din cadrul Ministerului Apărării din perioada 1997-2000, după ce justiţia a localizat 13,7 milioane de euro pe care acesta îi ascundea într-o bancă din Singapore. El a mărturisit c-a luat mită în cadrul unor importante tranzacţii cu armament cu societăţi străine, îndeosebi din Germania, Franţa şi Rusia, iar până în prezent a returnat statului circa nouă milioane de euro.

Sursa: Jurnalul.ro

 

COD PORTOCALIU. Şcolile din Bucureşti şi 19 judeţe rămân închise şi miercuri. UPDATE

Toate unităţile de învăţământ din judeţele avertizate cu cod portocaliu până miercuri la ora 23.00 rămân închise şi mâine, iar situaţia şcolilor din zonele atenţionate cu cod galben va fi anunţată în funcţie de fiecare situaţie în parte, potrivit Ministerului Educaţiei. De asemenea, şcolile rămân închise mâine şi în Bucureşti. Astfel, în judeţele Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Bucureşti, Ilfov, Ialomiţa, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Tulcea. Potrivit inspectoratului judeţean Galaţi, aici vor fi deschise grădiniţele cu program prelungit. UPDATE 16.30 Ministerul Educaţiei a actualizat lista judeţelor  în care şcolile rămân închise şi miercuri, 29 ianuarie.  Asftel, instituţiile de învăţământ din Capitala şi în alte 19 judeţe nu organizează cursuri: Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Olt, Tulcea, Teleorman, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. În judeţul Iaşi, cursurile vor fi suspendate doar în mediul rural, iar în judeţele Braşov, Covasna, Gorj şi Mehedinţi unităţile de învăţământ vor fi deschise pentru elevi şi profesori, chiar dacă acestea se află sub cod galben, deoarece condiţiile create permit acest lucru. Potrivit Ministerului Educaţiei, o situaţie excepţională o reprezintă judeţul Botoşani, care, deşi nu se află sub niciun cod de avertizare meteorologică, va avea două şcoli închise din cauza faptului că elevii vin din localităţi aflate sub cod de avertizare. Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a cerut fiecărui inspectorat şcolar să informeze opinia publică în privinţa situaţiei tuturor unităţilor de învăţământ din judeţele lor. Din cauza condiţiilor meteorologice improprii, Universitatea Bucureşti a decis sistarea tuturor activităţilor pentru zilele de miercuri, 29 ianuarie, şi joi, 30 ianuarie. La rândul lor, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi Universitatea din Piteşti au decis să suspende activităţie didactice pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie. UPDATE 14:55 Situaţia şcolară pe semestrul I poate fi încheiată şi în prima săptămână din semestrul al II-lea iar vacanţa şi structura anului şcolar nu vor fi afectate de zilele libere, a declarat Remus Pricopie. Vedeţi aici întreaga declaraţie. UPDATE: 14:20 Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat pentru MEDIAFAX că toate şcolile vor fi închise în judeţele Dolj şi Olt, unde este cod portocaliu, dar şi în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, unde sunt şi cod galben şi portocaliu. „Am avut două videoconferinţe cu inspectorii şcolari, la 9.30 şi la 13.00. În urma discuţiilor cu inspectoratele şcolare şi cu autorităţile locale au fost identificate situaţii diferite în judeţe. Astfel, toate şcolile vor fi închise în judeţele Dolj şi Olt, unde este cod portocoaliu, dar şi în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, unde este şi cod galben şi portocaliu în zona de munte”, a precizat ministrul Educaţiei. De asemenea, o altă situaţie este cea a judeţelor la limita între coduri. Inspectoratele şcolare din judeţele avertizate cu cod galben de viscol vor decide dacă închid sau nu şcolile miercuri, a mai spus ministrul Educaţiei. „În aceste cazuri deciziile le iau inspectoratele şcolare judeţene. De exemplu, în judeţul Botoşani este cod verde, dar vor fi două licee închise”, a precizat Pricopie. Şcolile şi grădiniţele din Bucureşti rămân închise şi mâine, potrivit inspectorului general Constantin Trăistaru, decizia pentru celelalte judeţe urmând a fi luată în cadrul comandamentului de iarnă. „Propunerea noastra este ca sigur mâine cursurile să fie suspendate. Din ce mi-au trimis mie cei de la ISU, o să fie prăpăd”, a declarat pentru gândul Constantin Trăistaru. De asemenea, cursurile în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţele Prahova, Călăraşi şi Ialomiţa vor fi suspendate, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, autorităţile spunând că nu vor să pună în pericol „integritatea” copiilor în condiţiile în care meteorologii anunţă că ninsorile vor reveni. Decizia privind suspendarea cursurilor este luată în contextul în care în Prahova încă mai există localităţi fără energie electrică, iar circulaţia rutieră pe unele drumuri judeţene şi comunale se desfăşoară cu dificultate, potrivit Mediafax. Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean ca unităţile de învăţământ din municipiu să rămână închise şi joi, în contextul în care judeţul Prahova se află sub avertizare cod portocaliu, însă deocamdată nu a fost luată o decizie în acest sens. Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării vor fi, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare cod galben. Avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi jumătatea de sud a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa. Vremea rea închide şi universităţile Universitatea din Bucureşti a anunţat că în zilele de 29 şi 30 ianuarie îşi suspendă cursurile. Măsura a fost luată ca urmare a condiţiilor meteo nevaforabile previzionate pentru următoarele zile. Examenele si cursurile stabilite pentru aceste zile vor fi reprogramate de comun acord între cadrele didactice şi studenţi. Vacanţă de două săptămâni În acest moment, la minister se analizează posibilitatea ca în zonele afectate de ninsori şi viscol, elevii să rămână acasă toată săptămâna şi, astfel, vacanţa intersemestrială să fie de două săptămâni, în condiţiile în care, potrivit structurii anului şcolar 2014-2015, în săptămâna 3-10 februarie, elevii trebuiau să intre în vancanţă. Legea Educaţiei prevede ca în cazul unor situaţii speciale, structura anului şcolar să poată fi modificată. Elevii cărora nu li se poate încheia situaţia şcolară cu notele pe care le-au obţinut până acum, vor avea mediile încheiate în prima săptămână al celui de-al doilea semestru.  Mediile care nu se încheie în primul semestru se vor închide în prima săptămână. Ministerul Educaţiei a actualizat ieri după-amiază lista cu judeţele unde şcolile rămân închise. Astfel, cursurile au rămas suspendate integral în Bucureşti şi alte 12 judeţe: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea; Cursuri sunt suspendate integral şi în judeţele Buzău, Giurgiu şi Brăila, cu excepţia grădiniţelor din oraşele Buzău şi Giurgiu, care rămân deschise pentru a veni în întâmpinarea părinţilor, şi cu excepţia unităţilor de învăţământ din municipiul Brăila, care rămân deschise. Cursurile sunt suspendate parţial în 5 judeţe: Bacău (cu 3 unităţi închise), Botoşani (cu 3 unităţi închise), Dâmboviţa (cu 46 de unităţi închise), Suceava (pentru 5 unităţi de învăţământ există probleme de acces pentru o parte dintre elevii care vin din alte localităţi, dar aceste unităţi rămân deschise), Vaslui (cu 26 de unităţi închise, cu două mai mult, decât situaţia înregistrată până la ora 13.00). STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR PREUNIVERSITAR 2013-2014. Primul semestru se încheie pe 31 ianuarie. Între 1 februarie 2014 şi 9 februarie 2014  va fi vacanţa intersemestrială. SEMESTRUL al II-lea           10 februarie 2014 –  11 aprilie 2014 -CURSURI 12 aprilie 2014 –  22 aprilie 2014 – VACANŢA DE PRIMĂVARĂ 23 aprilie 2014 –  20 iunie 2014 – CURSURI 21 iunie 2014 – 14 septembrie 2014 – VACANŢA DE VARĂ

Sursa: Gandul.info

 

CONSTANŢA. Unităţile de învăţământ sunt închise de trei zile.

Cum se recuperează zilele pierdute de şcoală Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a decis, ieri, să ţină închise şcolile din întregul judeţ. ”Având în vedere avertizarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru data de 29 ianuarie 2014, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a hotărât suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ  din judeţul Constanţa”, a precizat inspectorul Cristina Ivan, din partea ISJ. Astăzi este a treia zi la rând de când se aplică acestă măsură, pe care nu multă lume o înţelege. Ieri, efectele ninsorilor trecuseră. Un singur drum naţional mai era închis, de dimineaţă, iar în municipiul Constanţa mijloacele de transport în comun circulau normal. Pentru astăzi, însă, se anunţă o revenire a viscolului în întreaga regiune. Cristian Ivan a precizat că ISJ nu a decis încă modul cum se vor recupera aceste (deocamdată) trei zile în care nu s-au ţinut cursuri. Există posibilitatea de a se face recuperări în zilele de sâmbătă, dar şi cea de a prelungi programul în timpul săptămânii. Un lucru este clar: este exclusă chemarea din vacanţa de la începutul lunii februarie. Până atunci, mulţi profesori au fost la şcoală ieri, deşi nu au făcut cursuri. Este final de semestru şi ei trebuie să încheie mediile. Dacă atenţionările meteo se menţin şi şcolile rămân închise, cadrele didactice trebuie să găsească soluţii pentru definitivarea situaţiei pe primul semestru. Nu toate instituţiile de învăţământ sunt închise. ”Excepţie fac grădiniţele cu program prelungit din municipiul şi judeţul Constanţa care rămân deschise pentru a veni în întâmpinarea părinţilor”, au precizat reprezentanţii ISJ Constanţa.

Sursa: Romanialibera.ro

 

Profesoara din Constanta, implicata intr-o retea de prostitutie

O profesoara de informatica din Constanta este acuzata ca ar face parte dintr-o grupare ce scotea sume uriase de bani din traficul de minori si din proxenetism. Margareta Dragut, care preda la un liceu de prestigiu din Constanta, Colegiul National „Mihai Eminescu”, are 41 de ani si este concubina liderului retelei, Claudiu-Giorsan Belecciu, informeaza Telegraf. Anchetatorii spun ca aceasta ar fi postat pe Internet anunturi si fotografii cu mai multe tinere, unele dintre ele minore, ce practicau prostitutia intr-un salon de masaj din oras, dar si in alte amplasamente din Navodari si Eforie. Reteaua avea legaturi si in Politie si Jandarmerie, un angajat al fiecarei institutii avand rolul de a le escorta pe tinere la intalnirile cu clientii. Reteaua cuprindea 19 persoane. O descindere a ofiterilor din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Constanta si procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Constanta in locuintele a cinci sefi ai gruparii, dar si la sediul salonului s-a finalizat cu aducerea la sediul Parchetului a 20 de persoane, pentru audieri. Sapte dintre acestea au fost retinute in baza unor ordonante de 24 de ore si au fost prezentate Tribunalului Constanta cu propunere de arestare preventiva. Noua tinere suspectate de prostitutie sunt cercetate in stare de libertate.

Sursa: Ziare.com

 

UNIVERSITAR

 

Universitatea din Bucuresti suspenda cursurile si examenele din zilele de 29 si 30 ianuarie

Universitatea din Bucuresti anunta ca suspenda activitatea didactica in zilele de 29 si 30 ianuarie 2014. „Ca urmare a conditiilor meteo nevaforabile previzionate pentru urmatoarele zile si avand in vedere traficul ingreunat ce ar putea impiedica studentii din provincie sa ajunga in capitala, conducerea Universitatii din Bucuresti a hotarat suspendarea activitatii didactice (cursuri, examene) in zilele de 29 si 30 ianuarie 2014”, informeaza Universitatea intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Examenele si cursurile stabilite pentru aceste zile vor fi reprogramate de comun acord intre cadrele didactice si studenti, precizeaza Universitatea din Bucuresti.

Amintim ca activitatea Universitatii din Bucuresti a fost suspendata si luni, 27 ianuarie, dupa care universitatea a anuntat ca isi redeschide portile pe 28 ianuarie.

Astazi, 28 ianuarie, Universitatea din Pitesti, Universitatea Valahia din Targoviste, Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti si Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA) din Bucuresti au activitatea didactica suspendata, dupa cum a anuntat in urma cu o zi Ministerul Educatiei Nationale.

Conform reglementarilor in vigoare, hotararea de intrerupere temporara a activitatii este exclusiv la latitudinea conducerilor institutiilor de invatamant superior, in virtutea autonomiei universitare, a informat Ministerul Educatiei Nationale (MEN).

Ministerul Educatiei Nationale le recomanda tuturor studentilor sa ia legatura cu secretariatele universitatilor si sa consulte paginile de internet ale acestora.

Sursa: Hotnews.ro