Oferta de odihnă și tratament pentru anul 2024

După o perioadă plină de provocări și realizări, ca în fiecare an, vă oferim posibilitatea de a vă planifica concediul de odihnă. Tocmai de aceea, am pregătit o selecție de oferte concepute Continuare »

Școlile din România au nevoie urgentă de o strategie de combatere a violenței de orice gen

Sistemul de educație din România își arată din nou vulnerabilitatea în fața cazurilor de violență și abuz, fie că vorbim despre situația de la Școala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul Continuare »

FSLI condamnă consumul de droguri

Consumul de droguri trebuie stopat, iar cei implicaţi în traficul de substanţe, indiferent cine sunt, trebuie să răspundă în faţa legii! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă acţiunea persoanelor care au avut Continuare »

Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la MInisterul Muncii

  În data de 5 iulie 2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a fost înregistrat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar. Descarcă CCMUNSNCIP Continuare »

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație!

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație! Pentru că mi-am respectat elevii și pe părinții acestora! Pentru că m-am săturat de CONTINUA REFORMĂ, fără noimă, fără obiective, fără ținte strategice, Continuare »

Cuvântul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava își reiterează publicația ”Cuvântul Sindicatului” în contextul noilor provocări din domeniul educației. Cuvantul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023 Continuare »

A fost emis Ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anii 2023-2026

A fost emis Ordinul privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ se stat  în Minsterul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii Continuare »

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice! Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin complicii agresorilor din şcoli! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va depune din Continuare »

Școlile din România pot deveni un spațiu periculos!

Elevii și angajații din învățământ au nevoie de protecție! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ îşi exprimă îngrijorarea privind cazul petrecut astăzi într-o unitate de învăţământ din Capitală, unde o colegă, cadru didactic, Continuare »

 

Revista presei – 22.11.2013

PREUNIVERSITAR

Educația, prioritate doar pe hârtie

FSLI: USL ignoră protestele angajaţilor din Educaţie şi îi împinge spre grevă generală

Reprezentanţii USL, aleşi şi de dascăli, ignoră sutele de educatori, profesori, personalul auxiliar şi nedidactic care au protestat trei zile consecutiv, atitudine care îi împinge spre grevă generală, arată miercuri Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Peste 400 de membri ai FSLI au pichetat, de luni până miercuri, sediile Guvernului şi USL, însă protestele nu au dus la niciun rezultat, susţin reprezentanţii federaţiei sindicale. „Această atitudine a guvernanţilor împinge profesorii spre protestul final, greva generală. Celor care ne guvernează nu le pasă de educaţie, doar pe hârtie aceasta este prioritate naţională. Dar acest lucru nu face decât să îi determine pe membrii noştri să oprească complet activitatea. Noi nu vrem să ajungem în această situaţie, pentru că au de suferit şi copiii. Dar cu salariul de mizerie şi condiţiile în care lucrăm, nu există altă cale”, a spus preşedintele FSLI, Simion Hancescu, potrivit Mediafax. În aceste condiţii, reprezentanţii FSLI au arătat că peste 10.000 de dascăli vor ieşi în stradă, în 6 noiembrie, la un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până în Piaţa Constituţiei, pentru a cere respectarea legii. „Dacă şi după această amplă acţiune vom fi trataţi cu aceeaşi ignoranţă, dascălii vor fi nevoiţi să închidă şcolile”, a mai spus liderul sindical. Sindicaliştii FSLI cer alocarea din 2014 a minimum 6% din PIB pentru educaţie, conform articolului 8 din Legea educaţiei, şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ în totalul cheltuielilor de personal din sectorul public. De asemenea, sindicaliştii cer modificarea Legii educaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent şi să ducă la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie şi a gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor.

Sursa: Cotidianul.ro

 

FSLI anunta organizarea unui referendum privind declansarea unei greve generale in educatie

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant va lansa „in perioada imediat urmatoare” un referendum prin care membrii de sindicat vor spune daca sunt sau nu de acord cu declansarea unei greve generale in educatie, a anuntat FSLI dupa organizarea la Parlament a dezbaterii „Educatia Romaniei – realitati si solutii”. Amintim ca liderul federatiei, Simion Hancescu, a declarat pentru HotNews.ro inainte de protestul din Bucuresti de pe 6 noiembrie ca toti membrii federatiei vor participa la un referendum in care vor spune daca doresc sa organizeze o greva generala in invatamant la alegerile europarlamentare. Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) a organizat astazi, 21 octombrie, o dezbatere la Parlament la care a participat si ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie. „Parlamentarii Romaniei din Comisiile pentru invatamant, stiinta, tineret si sport si cei din Comisiile pentru buget si finante din Senat si Camera Deputatilor au dovedit, inca o data, ca sunt total dezinteresati de soarta educatiei din aceasta tara, prin lipsa masiva de la dezbatere”, a comunicat Federatia la finalul evenimentului. FSLI a precizat ca din aproximativ 90 de parlamentari din aceste comisii care au fost invitati la dezbatere, doar trei au onorat invitatia: Angel Tilvar, presedintele Comisiei pentru invatamant din Camera Deputatilor,  alaturi de doi membri din Comisiile de invatamant din Senat si Camera Deputatilor, Catalin Croitoru si Ion Eparu.

„Aceasta invitatie a fost facuta in contextul inceperii, vineri, 22 noiembrie, a dezbaterii in Parlamentul Romaniei privind bugetul alocat educatiei in anul 2014 si, de asemenea, in contextul nemultumirilor tuturor salariatilor din invatamant, concretizate prin iesirea a 10.000 din randul acestora in strada, in data de 6 noiembrie a.c. Totodata, sunt tot mai multe voci din sistem care solicita declansarea Grevei Generale”, a anuntat FSLI. Simion Hancescu, presedintele FSLI, a declarat ca „se pare ca aceste contexte nu sunt suficiente pentru ca domnii si doamnele senatori si deputati sa ne onoreze cu prezenta la o discutie pe tema educatiei, domeniu legiferat ca prioritate nationala si caruia, tot prin lege, ar trebui sa i se acorde anual 6% din PIB”. Acesta a sustinut ca toti salariatii din invatamant au venituri cu 20% mai mici fata de cele din 2009, inainte de taierea cu 25% a salariilor, in ciuda faptului ca reprezentantii Guvernului spun ca au reintregit veniturile salariatilor din educatie.

„Daca nu se va gasi o solutie ca salariile sa creasca, lucrurile se vor complica foarte mult. Acum mai este o sansa, la votul in Parlament privind bugetul pentru anul 2014. Sansa unei educatii performante este in mainile senatorilor si deputatilor, daca intr-adevar vor binele acestui sector”, a declarat Simion Hancescu, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro. „In acest context, in perioada imediat urmatoare, va avea loc un referendum prin care membrii de sindicat sunt consultati pentru a-si exprima optiunea daca sunt sau nu de acord cu declansarea unei greve generale in educatie”,  anunta FSLI. Simion Hancescu, FSLI: Ne gandim sa declansam greva generala in invatamant la alegerile europarlamentare Amintim ca in urma cu doua saptamani aproximativ 5.500 de profesori au participat la un mars de protest in Capitala si au cerut alocarea a 6% din PIB pentru educatie. Simion Hancescu, presedintele FSLI, a declarat atunci pentru HotNews.ro ca daca nici dupa acest protest guvernul nu va incerca sa gaseasca solutii, toti membrii federatiei vor participa la un referendum in care vor spune daca doresc sa organizeze o greva generala in invatamant si cand.

„Sunt doua variante propuse de colegi: greva generala in preajma europarlamentarelor sau greva generala undeva spre sfarsitul anului scolar, in iunie”, a afirmat pentru HotNews.ro, pe 6 noiembrie, Hancescu. Acesta a precizat ca „daca vom avea cel putin jumatate dintre membri care vor dori aceasta greva, o vom declansa”.

Liderul Federatiei a explicat pentru HotNews.ro ca daca greva generala va fi declansata cu ocazia alegerilor europarlamentare, „este vorba despre un boicot si vom monitoriza toti profesorii participanti la alegeri. Ideea e sa nu fie votati de catre cadrele didactice, care sa nu uitam ca sunt 300.000”. „Nu cred ca actuala putere se va simti confortabil daca va fi o greva generala in preajma unor alegeri sau o greva la sfarsitul anului scolar care poate sa conduca la neincheierea situatiei scolare”, a precizat Simion Hancescu.

Finantarea educatiei in Romania ultimilor ani si comparatii cu alte state

In cadrul dezbaterii de joi, 21 noiembrie, de la Parlament, presedintele FSLI Simion Hancescu a prezentat o serie de date privind finantarea educatiei in ultimii ani, precum si comparatii cu alte state europene. Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, si-a exprimat insa rezerva cu privire la aceste informatii, spunand ca va cere la randul sau statisticile referitoare la finantarea invatamantului.

Ministrul Educatiei a declarat ca anul acesta „am plecat de la 3,20% [procente din PIB alocate educatiei – n.red.], speram sa avem o executie de peste 3,20% in 2013 si sa vorbim in 2014 de un planificat 3,4%, iar eu sper ca in interiorul anului financiar 2014 bugetul educatiei sa creasca”.   PIB alocat pentru educatie (2011), conform unui raport Eurostat publicat in mai 2013 / Sursa FSLI

Sursa: Hotnews.ro

 

Ministrul Educatiei despre manualele digitale: Sunt anumiti actori pe piata editorilor care au interesul sa se conserve ceea ce exista acum, pentru ca orice modificare le afecteaza afacerile

Ministerul Educatiei Nationale va aproba astazi prin ordin metodologia privind evaluarea si achizitionarea manualelor scolare pentru clasele I si a II-a, a declarat ministrul Remus Pricopie. Conform calendarului, maine, 22 noiembrie, va fi lansata licitatia pentru manualele clasice si digitale. „Sunt anumiti actori pe piata care au interesul sa se conserve ceea ce exista acum, pentru ca orice modificare le afecteaza afacerile. Pe mine nu ma intereseaza afacerile nimanui”, a declarat ministrul Educatiei Nationale. Potrivit lui Pricopie, „calendarul este acelasi: la 5 septembrie 2014 eu imi doresc manualele pe bancile scolii”. Metodologia finala privind evaluarea/reevaluarea, aprobarea, achizitionarea si gestiunea manualelor scolare in invatamantul preuniversitar va fi aprobata astazi, 21 noiembrie, prin ordin de ministru, a declarat Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale. Acesta a precizat ca se mentine calendarul publicat in urma cu o saptamana de catre Minister, iar „la 5 septembrie eu imi doresc manualele pe bancile scolii”. Aflat in Parlament, la dezbaterea organizata de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) pe tema „Educatia Romaniei – realitati si solutii”, ministrul Remus Pricopie a declarat la intrebarile jurnalistilor: „Mi se pare interesant ca a existat de-a lungul timpului din partea unor editori o serie de comentarii. Dar comentariile ajung la dumneavoastra, la Ministerul Educatiei nu ajung. Deci noi tot ce am primit la nivelul Ministerului Educatiei am analizat.” „Dar eu va spun un lucru: sunt anumiti actori pe piata care au interesul sa se conserve ceea ce exista acum, pentru ca orice modificare le afecteaza afacerile. Pe mine nu ma intereseaza afacerile nimanui. Pe mine ma intereseaza ca pe bancile copiilor nostri sa fie manuale de calitate”, a afirmat ministrul Educatiei Nationale. Oficialul a precizat ca nu a aprobat pana acum metodologia privind realizarea manualelor digitale „pentru a lasa timp suficient sa se exprime toata lumea, sa se trimita observatii, puncte de vedere”. „Unde au fost observatiile pana acum? Azi, in ultima zi, cand am anuntat ca aprobam ordinul deja sunt noi observatii? Eu va spun ca acest proces se va incheia si de acum incolo privim catre o noua etapa”, a continuat Remus Pricopie. Acesta a declarat ca „in momentul de fata daca ne uitam in jurul Romaniei vom constata ca in Turcia exista manuale digitale si, culmea, in multe dintre aceste proiecte sunt implicate firme romanesti pentru ca in Romania nu ai ce sa faci pentru ca procesul a fost blocat. In Polonia sunt manuale digitale, in Albania se piloteaza manuale digitale, in Bulgaria incepe sa apara aceasta discutie, iar noi ne chinuim de 6 luni sa aprobam o metodologie pentru ca intotdeauna sunt comentarii”. Ministrul Educatiei Nationale a declarat ca s-a intalnit cu asociatia editorilor „inainte de a declansa orice procedura si eu le-am prezentat ceea ce urmeaza sa se intample, le-am cerut parerea, le-am spus ca vreau sa fim parteneri in acest proces. Dumnealor au transmis cateva mesaje: mi-au multumit pentru intalnire, au spus ca nu s-au mai intalnit cu un ministru al Educatiei de mult timp, ceea ce pe mine m-a surprins”. Un alt mesaj transmis de editori a fost ca „preturile la care sunt cumparate manualele de catre Ministerul Educatiei sunt pur si simplu preturi derizorii”. „Si ne-am uitat la cifre, am spus ca tind sa le dau dreptate si ca ma intereseaza sa existe o piata a manualelor asezata pe principii corecte, nu pe principiul subfinantarii. Prin urmare, pentru bugetul din 2013 a existat o suma ceva mai mare pentru manuale fata de anii anteriori”, a explicat Pricopie. Oficialul a sustinut ca, in ciuda discutiilor de la Minister, „la nici 10 zile a inceput acea pozitie extrem de radicala din partea unui reprezentant al editorilor. Am ascultat punctele dumnealor de vedere, am extins perioada pentru ca s-a spus ca perioada este mult prea scurta si sunt scosi din competitie pentru simplul fapt ca nu au fost informati. Ganditi-va ca avem 1 an si 6 luni cred din momentul in care am inceput discutia. Nu cred ca mai poate cineva sa spuna ca timpul este prea scurt, nu cred ca mai poate cineva sa spuna ca au fost informatii pe care nu le-au avut pe masa. Am avut 4 consultari publice, ultima este cea din ultimele 10 zile. La un moment dat trebuie sa iei decizia”. Ministrul a declarat ca exista bani pentru realizarea acestor manuale, insa nu poate spune care este suma „pentru ca daca as spune acest lucru inseamna ca as orienta deja competitia care urmeaza sa aiba loc”. „Ceea ce pot sa va spun este ca Ministerul Educatiei va declansa procedura de licitatie. (…) Prin urmare, pretul manualelor si bugetul asociat manualelor va rezulta in urma licitatiei care urmeaza sa aiba loc. Estimarile noastre sunt facute deja, ne vom incadra in bugetul pe care il avem la dispozitie si avem chiar rezerva sa folosim fonduri structurale. In cazul in care sa zicem ca nu ne ajung banii de la buget, sa avem fonduri structurale pe care sa le accesam si sa acoperim valoarea acestor manuale”, a afirmat Remus Pricopie. In Calendarul privind asigurarea cu manuale scolare pentru clasele I si a II-a pentru anul scolar 2014-2015, se mentioneaza ca profesorii vor fi consultati pentru a selecta manualele pe care le vor folosi in perioada 1-11 iulie 2014. Intrebat cum se va face aceasta consultare, in conditiile in care profesorii sunt in vacanta in iulie, ministrul Educatiei Nationale a declarat: „se poate”. „Noi prima data am spus ca vom face in asa fel incat profesorii sa aiba un timp cat mai larg la dispozitie pentru a consulta aceste manuale. Dupa care s-a spus ca acordam un timp mult prea scurt pentru dezbaterea metodologiei. Calendarul este acelasi: la 5 septembrie eu imi doresc manualele pe bancile scolii. Eu cred ca va exista timpul necesar, inclusiv pentru consultare”, a sustinut Pricopie.

Informatii de background Amintim ca pe 13 noiembrie 2013 Ministerul Educatiei Nationale a publicat Calendarul privind asigurarea cu manuale scolare pentru clasele I si a II-a pentru anul scolar 2014-2015, Specificatiile tehnice pentru realizarea manualelor si Metodologia. Potrivit acestor documente, elevii vor primi manualele in doua formate, un format imprimat si un format digital, la urmatoarele discipline: Comunicare in limba romana, Comunicare in limba materna, Matematica si explorarea mediului, Limba moderna, Religie. Manualele digitale trebuie sa fie dezvoltate folosind urmatoarele tehnologii web: HTML5, CSS3, JavaScript, SVG, MathML sau sisteme de redare a formulelor matematice echivalente, potrivit caietului de sarcini. In caietul de sarcini se arata ca cerintele pentru mediul de lucru sunt urmatoarele: • Sistem de operare: Windows, Android, Linux, OS X, iOS • Browser: Cerinte minime: Google Chrome 26+, Mozilla Firefox 20+, Internet Explorer 8+ • Hardware: Cerinte minime: PC/tableta cu procesor minim de 800 MHz, 512 MB RAM, 1 GB spatiu disponibil de stocare • Rezolutie: Minimum 1024×768 pixeli

Sursa: Hotnews.ro

 

Remus Pricopie, ministrul Educatiei: Premierul nu mi-a cerut niciodata nimic din perspectiva politica

„Mie, premierul nu mi-a cerut niciodata nimic din perspectiva politica. Nu mi-a dat un nume sa imi spuna: numeste-l pe cutare mai stiu eu unde”, a declarat joi ministrul Educatiei, Remus Pricopie. Prezent la Parlament in cadrul unei dezbateri organizate de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), ministrul le-a spus sindicalistilor: „este nedrept sa vorbiti despre depolitizare in momentul in care sunt doi ministri, un ministru si un ministru delegat, care nu sunt membri de partid”.   Referitor la bugetul educatiei, Pricopie a afirmat ca „Mihnea Costoiu a spus ca el este primul nemultumit pentru bugetul cercetarii. Eu, fara sa intru in opozitie cu el, (…) ca ministru al Educatiei stiu ca am avut aproape 20 de miliarde RON total buget educatie in 2013 si ca in 2014 avem aproape 22 de miliarde”.   Remus Pricopie, ministrul Educatiei Nationale, a participat joi, 21 noiembrie, la Parlament la dezbaterea cu tema „Educatia romaneasca – realitati si solutii”, organizata de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).   Cele mai importante declaratii ale ministrului Educatiei, Remus Pricopie, la dezbaterea organizata de FSLI: • In primul rand ma bucur sa va revad, pentru ca m-am saturat sa-l tot vad pe domnul Hancescu saptamanal la Ministerul Educatiei, vreau sa va mai vad si pe dumneavoastra, si cred ca si domnul Hancescu uneori s-a saturat sa ma tot vada pe mine. • Cu domnul presedinte Simion Hancescu m-am vazut saptamanal, chiar si in perioada in care dvs ati organizat o serie de manifestatii. Am fost si sunt alaturi de dvs, inclusiv atunci cand dumneavoasta sunteti in strada, pentru ca eu cred ca in sectorul educatiei sunt foarte multe probleme care s-au acumulat de-a lungul timpului. Unele le-am rezolvat in ultima perioada si altele sunt in curs de rezolvare. • Debirocratizarea chiar este un lucru pe care l-am convenit intr-o anumita masura si evident, pentru a scadea numarul de comisii, primul lucru pe care l-am facut a fost sa infiintam o comisie care sa se uite la toate celelalte comisii pe care trebuie sa le desfiintam. • Eu sunt de acord ca e bine sa vorbim despre debirocratizare pana cand debirocratizarea se produce. Dar cred ca este cinstit sa mentionam ca noi am convenit deja o procedura pe acest lucru. •  Debirocratizarea inseamna in primul rand – iar aceasta comisie este formata din juristi de la Minister si de la sindicate si deja au lucrat separat si acum urmeaza sa se intalneasca – o re-vedere a legislatiei. Birocratia apare ca urmare a unor obligatii legale sau in urma unor hotarari de guvern sau in urma unor regulamente. Prin urmare nu este un proces pe care poti sa il faci dintr-o bataie din deget. Despre bugetul Educatiei pe 2014 • Din datele pe care noi la avem, la Ministerul Educatiei, am avut planificat 3,21% din PIB pentru educatie, iar in interiorul anului bugetul educatiei a crescut. Am plecat la inceputul anului de exemplu intr-un capitol care viza transportul elevilor si achizitia de microbuze, am plecat cu o suma care echivala cu achizitionarea a 40 de microbuze si am ajuns sa avem o suma de 76 de milioane de RON care echivaleaza cu aproximativ 600 de microbuze. Am plecat cu 20 de milioane pe proiectele de reabilitare scoli inca in derulare la MEN si am ajuns acum sa avem 40 de milioane, iar executia bugetara este destul de buna. • Pentru 2014 proiectul de buget este public, dar bugetul educatiei nu inseamna bugetul derulat de Ministerul Educatiei. Conform legislatiei, banii pentru procesul de educatie se deruleaza prin mai multe autoritati. Ministerul Educatiei este una dintre aceste autoritati, dar componenta cea mai mare a banilor se deruleaza prin autoritatile locale si in acelasi timp tot ce inseamna educatie militara, diferite proiecte sau obligatii pe zona de educatie care vin prin Ministerul de Externe, toate acestea se aduna la PIB. • Stiti bine ca s-a luat decizia si eu cred ca este o decizie corecta ca Ministerul Educatiei sa se ocupe de procesul de educatie, iar ceea ce inseamna infrastructura, intrucat oricum scolile sunt in proprietatea autoritatilor locale, sa fie responsabilitatea autoritatilor locale. Daca va veti uita in bugetul Ministerului Dezvoltarii, veti vedea sume dedicate infrastructurii scolare. • Toate aceste sume, inclusiv fondurile structurale reprezinta pentru 2014 – 3,4% din PIB. Deci am plecat de la 3,20%, speram sa avem o executie de peste 3,20% in 2013 si sa vorbim in 2014 de un planificat 3,4%, iar eu sper ca in interiorul anului financiar 2014 bugetul educatiei sa creasca. • Eu cred ca uitandu-ne pur si simplu pe date vedem ca este o evolutie pozitiva. Ne multumeste aceasta evolutie? Sigur ca asta este prima intrebare. • Colegul meu Mihnea Costoiu a spus ca el este primul nemultumit pentru bugetul cercetarii. • Eu, fara sa intru in opozitie cu el, nu este vorba despre asa ceva, eu as intoarce un pic fraza si as spune ca in calitate de ministru al Educatiei, daca esti realist – eu nu sunt aici sa va cer votul, prin urmare cred ca ma credeti ca vorbesc cat se poate de sincer si tehnic – eu ca ministru al Educatiei stiu ca am avut aproape 20 de miliarde RON total buget educatie in 2013 si ca in 2014 avem aproape 22 de miliarde. • Daca punem aceste cifre in euro, avem aproape jumatate de miliard de euro in plus. Sigur ca aceasta jumatate de miliard de euro in plus in procent nu exprima raportat la procentul din 2013 o crestere corespunzatoare, pentru ca PIB-ul este estimat sa creasca in 2014. • Ok, atunci care sunt optiunile unui ministru, indiferent cum il cheama pe acel ministru? Optiunile sunt, dupa parerea mea, reduse. Si anume: ancorarea in realitate pe date reale si sa incerci sa mentii trendul pozitiv al acestei evolutii financiare. • Pe 1 februarie se vor implini 18 ani de cand am fost angajat prima data in Ministerul Educatiei. Nu vorbesc din notite si nici din ceea ce mi-a suflat unul sau altul. Vorbesc dintr-o experienta de multi ani, si la catedra, dar si in Ministerul Educatiei. In 2007-2008, eram secretar de stat si raspundeam printre altele si de buget. • Ce optiuni are Ministerul: poate sa construiasca acele politici prin care bugetul educatiei, inclusiv veniturile cadrelor didactice sa creasca. • Va prezint niste date pe care eu, in calitatea de ministru, le vad altfel. Vad o masa cu ministri in timpul guvernului, vad o discutie pentru buget si vad ca, dintre toate ministerele, Ministerul Educatiei si Ministerul Sanatatii primesc de departe cea mai mare crestere, atat ca s-a considerat fezabil in 2014. Vad in acelasi timp un premier care a spus de la bun inceput ca daca va avea un plus de bani ii va aloca educatiei si sanatatii, atatia cati are. • Daca revenim la 2008, am avut peste 5% din PIB, dar in 2008 am avut 8% din PIB imprumuturi. Prin urmare este o chestiune de optiuni: ce vrem noi sa facem, ca tara? Vrem sa avem un buget care este pe datorie tot sau vrem sa avem o crestere sustenabila, graduala? •  Premierul a spus ca daca are un ban in puls la nivelul guvernului il va da educatiei si sanatatii, lucru pe care l-a facut. Mai vad ca exista obligatii care revin din procese. Intr-o tara normala nu ar fi trebuit sa ajungem la procese. Dar stiti ca au fost situatii in care desi a existat o decizie judecatoreasca, s-a amanat punerea in practica cat s-a putut de mult. Actualul guvern a preluat un calendar de punere in practica a acelor decizii judecatoresti si il respecta. Iar eu as vrea sa vedem ca din cele 2 miliarde care sunt pentru plata deciziilor judecatoresti, 1 miliard se refera strict la sectorul educatiei. • Am incercat, desi exista inca anumite dificultati, sa rezolvam problema navetei cadrelor didactice si in actualul proiect de lege este prevazuta o schema de decontare pe baza unor plafoane, exact dupa acelasi model ca pentru elevi, pentru cadrele didactice navetiste. Acest subiect era pe agenda noastra mult timp, acum incercam sa dam o prima forma si o solutie. Despre depolitizarea educatiei: • Dintre toate, subiectul la care sunt cel mai sensibil, chiar mai sensibil decat la subiectul legat de buget, este subiectul depolitizarii. Este nedrept sa vorbiti despre depolitizare in momentul in care sunt doi ministri, un ministru si un ministru delegat, care nu sunt membri de partid. Premierul si-a asumat acest lucru pentru ca presupun ca nu este usor ca sef de partid si apoi viitor prim-ministru sa vii cu solutii de tehnocrati, si cu toate astea premierul si-a asumat acest lucru. • Iar mie, premierul – si o spun public prima data – nu mi-a cerut niciodata nimic din perspectiva politica. Nu mi-a dat un nume sa imi spuna: numeste-l pe cutare mai stiu eu unde. Nu mi-a cerut absolut nicio chestiune. Ceea ce imi cere premierul si mi-o cere constant este ca scoala sa mearga bine. • Mai departe, la randul meu, am folosit toate instrumentele pentru a opri un val care a existat si poate ca la nivel local inca se mai manifesta si sunt cazuri unde a fost nevoie eu sa intervin si sa spun: nu accept o astfel de discutie. Pe mine ma intereseaza ca in fruntea unei scoli sa fie profesionisti. Si acolo unde am aflat ca nu sunt profesionisti si se ocupa de alte lucruri, de activitati politice, au plecat. • N-am iesit public sa fac conferinte de presa sa spun cati inspectori sau directori au fost eliberati din functie pentru ca am considerat ca interesul dumnealor este mai mult politic decat educational. Cel putin eu cred ca daca va uitati pe date si veti vedea cati directori au fost schimbati in august, comparativ cu august anul trecut, acum doi ani, veti vedea ca procentual este cel mai mic procent din ultimii ani. • Problema depolitizarii nu merge doar la nivelul numirilor cu delegatie. Problema depolitizarii merge de fapt la radacina, si anume procedura de scoatere la concurs. Am avut discutii inclusiv cu premierul, am stabilit ca ne mai uitam un pic pe consiliul de administratie, pentru ca de acolo pleaca o serie de probleme asa cum este asezat consiliul de administratie in lege astazi, dupa care vom da drumul la concursuri astfel incat dimensiunea politica sa nu fie prezenta. Despre curriculumul scolar • Intotdeauna curriculumul este o problema pentru care trebuie sa gasesti linia de mijloc. Pe de o parte, curriculumul se schimba periodic, societatea se schimba. Totusi plecand de la curriculumul actual sunt voci care spun: aerisiti programele, dar sunt voci care spun: deja ati diluat manualele, te uiti in ele si nu mai invata copiii nimic. Sunt voci care spun aveti prea multe ore, sunt voci care spun prea putine ore. • Ne mai uitam in alte tari si constatam de exemplu ca in Marea Britanie se introduc elemente de programare la ciclul primar. Prima data cand am aflat acest lucru m-am uitat si eu, am analizat. Nu am luat o decizie, dar incep sa apara si alte state europene care isi problema ca lumea in care vor trai copiii care azi intra in ciclul primar va fi total diferita de azi. • Prin urmare, daca noi gandim curriculumul cu mintea de azi, gresim fundamental. Problema curriculumului trebuie abordata cat se poate de cumpatat, am aprobat programele pentru ciclul primar. • Dar sa nu plecam de la ideea nici ca trebuie sa facem programatori dupa ciclul primar, dar nici ca trebuie sa ii lasam pe copii sa nu se streseze si sa ajungem la concluzia peste 20 de ani ca au pierdut orice competitie internationala pentru ca de fapt noi ii pregatim sub nivelul a ceea ce se face in alte state. • Introducerea instrumentelor digitale – nu sunt un fan al digitalizarii 100%, neconditionat. Sunt constient de faptul ca digitalizarea claselor si a manualelor poate sa reprezinte un pas inainte, dar daca nu este bine gestionat poate sa reprezinte si un pas inapoi. Dar cu echilibru, cu masura cred ca si digitalizarea continuturilor va ajuta copiii sa invete mai bine si sa invete chiar mai mult. • Am promis public ca nu va exista o decizie majora semnata de mine pe care reprezentantii sindicatelor sa nu o cunoasca inainte in forma de draft. Va rog, insa, sa intelegeti ca mi-am asumat aceasta pozitie de ministru, inclusiv bugetele, pentru ca stiam ce bugete avem si probabil ce bugete ne asteapta, gandindu-ma ca putem sa facem in fiecare an un pas. Iar pasul pe care il facem sa fie solid, sa nu fie un pas pe care dupa aceea sa il retragem, asa cum s-a intamplat atunci cand s-a votat de exemplu cresterea salariala. Cred ca trebuie sa ne privim in ochi si cu datele pe masa sa incercam sa gasim cele mai bune solutii pentru profesori. Despre fondurile europene • Azi-dimineata de la 7:30 am avut o intalnire pe problema fondurilor structurale, inclusiv cu colegi de la Bruxelles. Noi ne aflam intr-o situatie absolut paradoxala. Pe de o parte spunem ca nu avem bani, pe de alta parte avem 2,4 miliarde de euro necheltuite. • Daca incep sa spun care e cauza, s-ar putea ca discursul meu care pana acum a fost unul cat se poate de tehnic sa devina unul politic, si nu vreau. Banii acestia au fost pentru 2007-2013. Din fericire s-a reusit o extensie de un an, mai avem conform regulilor doi ani din care putem sa cheltuim banii, iar anul acesta nu vom pierde niciun ban. Pentru ca daca nu s-ar fi negociat acea extensie de un an, eram in situatia sa pierdem cred ca 600 de milioane de euro. • Incercam sa ne punem mintea la contributie si asa cum anul acesta am crescut absorbtia de la 6 la 26%, anul viitor sa reusim sa acoperim multe dintre problemele pe care le avem din fonduri europene si atunci banii nationali, care nu sunt conditionati, si la rectificari sa fim pe plus. Atata timp cat vad ca acea curba creste, eu vad partea pozitiva a lucrurilor.

Sursa: Hotnews.ro

 

Licitaţia pentru primele manuale digitale, lansată vineri. Pricopie: pe mine nu mă interesează afacerile numănui

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi că astăzi va aproba prin ordin metodologia privind evaluarea şi achiziţionarea manualelor şcolare pentru clasele I si a II-a, iar vineri va fi lansată licitaţia pentru noile manuale clasice şi digitale, potrivit calendarului anunţat acum o săptămână. Ministrul Educaţiei a atras însă atenţia că există interese în piaţă privind stoparea acestei reforme a manualelor. „Sunt anumiţi actori pe piaţă care au interesul să se conserve ceea ce există acum, pentru că orice modificare le afectează afacerile. Pe mine nu mă interesează afacerile nimănui. Pe mine ma intereseaza ca pe bancile copiilor nostri sa fie manuale de calitate”, a declarat ministrul Remus Pricopie, la o conferinţă organizată la Parlament de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), potrivit HotNews.ro. Oficialul a subliniat că este valabil calendarul anunţat: ”la 5 septembrie 2014 eu îmi doresc manualele pe băncile şcolii”. Pricopie a precizat că nu a aprobat până acum metodologia privind noile manuale şcolare pentru clasele I şi II ”pentru a lăsa timp suficient să se exprime toată lumea, să se trimită observaţii, puncte de vedere” şi că au analizat toate propunerile primite, inclusiv de la asociaţia editorilor. Acesta a mai declarat că „în momentul de faţă, dacă ne uităm în jurul României vom constata ca în Turcia există manuale digitale şi, culmea, în multe dintre aceste proiecte sunt implicate firme româneşti pentru că în România nu ai ce să faci pentru ca procesul a fost blocat. În Polonia sunt manuale digitale, în Albania se pilotează manuale digitale, în Bulgaria începe să apară această discuţie, iar noi ne chinuim de şase luni să aprobăm o metodologie pentru că întotdeauna sunt comentarii”. Editorii reclamă preţuri ”derizorii” Pricopie a mai declarat joi la parlament că editorii s-au plâns şi de „preţurile la care sunt cumpărate manualele de către Ministerul Educaţiei, spunând că sunt pur şi simplu preţuri derizorii”. „Ne-am uitat la cifre, am spus că tind să le dau dreptate şi că mă interesează să existe o piaţă a manualelor aşezată pe principii corecte, nu pe principiul subfinanţării. Prin urmare, pentru bugetul din 2013 a existat o sumă ceva mai mare pentru manuale faţă de anii anteriori”, a explicat Pricopie. Însă, oficialul a reiterat că nu va mai accepta nicio nouă amânare, susţinând că de un an şi jumătate se discută pe tema noilor manuale. ”Nu cred că mai poate cineva să spună că timpul este prea scurt, nu cred că mai poate cineva să spună că au fost informaţii pe care nu le-au avut pe masă. Am avut patru consultări publice, ultima este cea din ultimele 10 zile. La un moment dat trebuie să iei decizia”, a explicat Pricopie. Ministrul a declarat că există bani pentru realizarea acestor manuale, însă a evitat să dea o sumă „pentru că dacă ar spune acest lucru, înseamnă că ar orienta deja competiţia care urmează să aibă loc”. „Ceea ce pot să vă spun este că Ministerul Educaţiei va declanşa procedura de licitaţie. (…) Prin urmare, preţul manualelor şi bugetul asociat manualelor va rezulta în urma licitaţiei care urmează să aibă loc. Estimările noastre sunt făcute deja, ne vom încadra în bugetul pe care îl avem la dispoziţie şi avem chiar rezerva să folosim fonduri structurale. În cazul în care să zicem că nu ne ajung banii de la buget, să avem fonduri structurale pe care să le accesăm şi să acoperim valoarea acestor manuale”, a explicat Pricopie. Ministrul a adăugat că, deşi calendarul prevede consultarea profesorilor în perioada 1-11 iulie 2014, când sunt în vacanţă teoretic, se va putea realiza şi această etapă. „Noi prima dată am spus că vom face în aşa fel încât profesorii să aibă un timp cât mai larg la dispoziţie pentru a consulta aceste manuale. După care s-a spus că acordăm un timp mult prea scurt pentru dezbaterea metodologiei. Calendarul este acelaşi: la 5 septembrie eu îmi doresc manualele pe băncile şcolii. Eu cred că va exista timpul necesar, inclusiv pentru consultare”, este de părere Remus Pricopie. Ce vor învăţa elevii din manualele digitale De anul viitor, elevii din clasele I şi a II-a vor învăţa să scrie, să citească, să calculeze, dar şi despre natură şi religie din manuale digitale. Ei vor învăţa Religia, Matematica, Ştiinţele Naturii, dar şi Comunicarea cu ajutorul filmuleţelor, hărţilor şi al exerciţiilor interactive. „Manualele digitale vor cuprinde atât conţinutul celor tipărite, cât şi exerciţii interactive, jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări”, a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Practic, noile manuale le vor completa pe cele de la materiile obligatorii: Comunicare în limba română/maternă, Matematică şi Explorarea mediului, Limba modernă şi Religie, şi ar trebui să ajungă în şcoli cel târziu pe 5 septembrie 2014, potrivit documentelor publicate de Ministerul Educaţiei Naţionale. În documentele publicate de MEN, mai exact în Caietul de sarcini, este menţionat că manualele digitale vor putea fi accesate de pe platforma manuale.edu.ro, care momentan nu este funcţională. Pentru aceasta se vor crea trei tipuri de utilizatori care vor putea intra pe site fiecare cu o parolă: elevul, părintele şi profesorul.

Sursa: Adevarul.ro

 

Încă o şcoală amendată de CNCD, pentru tentativa de a forma o clasă „de elită”

O şcoală generală din Capitală a fost amendată cu 1.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că a organizat un concurs în urma căruia elevii mai buni la matematică să facă parte dintr-o clasă „de elită”. Luna aceasta, CNCD a mai amendat-o cu aceeaşi sumă şi pe directoarea unei şcoli din Bucureşti pentru discriminarea unui copil cu sindromul Asperger. Potrivit CNCD, în cadrul Şcolii Generale nr. 81 din Bucureşti a fost organizat un concurs pentru ca elevii aparţinând aceleiaşi specializări (matematică) să fie împărţiţi în două clase, dintre care una „de elită”, potrivit Mediafax. Ulterior, unul dintre părinţii elevilor de la matematică a făcut sesizare la CNCD. Membrii Colegiului director al CNCD au decis în unanimitate că organizarea concursului respectiv reprezintă discriminare. Ca atare, CNCD a decis ca şcoala să fie amendată cu 1.000 de lei. O decizie similară a fost luată pe 12 noiembrie, când Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat-o cu 1.000 de lei pe directoarea unei şcoli din Capitală, care ar fi făcut presiuni pentru mutarea de la clasă a unui elev cu sindromul Asperger, informează Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD). Directoarea Speranţa Cojocaru de la Şcoala nr. 59 din Drumul Taberei a primit amenda şi recomandarea de a-i informa pe părinţii că presiunile exercitate au reprezentat discriminare şi de sancţiunea primită, informează CEDCD, potrivit Mediafax.

Sursa: Adevarul.ro

 

30 de şcoli şi universităţi britanice vor participa la târgul organizat la Bucureşti de ambasadă şi British Council

În acest weekend are loc, la Hotelul Howard Johnson din Bucureşti, singurul târg educaţional dedicat exclusiv instituţiilor de învăţământ britanice, Expoziţia Educaţia în Marea Britanie (Education UK Exhibition), organizat de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti şi de British Council. Peste 50 de reprezentanţi ai universităţilor şi şcolilor britanice sunt aşteptaţi la târgul ”Educaţia în Marea Britanie” în zilele de 23 şi 24 noiembrie, între orele 11:30 – 18:00 sâmbătă şi între 10:00-17:00 duminică, împreună cu specialişti în domeniul educaţiei internaţionale din România care vor contribui la seminariile de dezvoltare personală, conferinţele şi prezentările organizate în cadrul expoziţiei. Intrarea la târg este liberă. În cadrul evenimentul va avea loc şi conferinţa „Internaţionalizarea Educaţiei: Studiile în Marea Britanie şi întoarcerea acasă” organizată de Liga Studenţilor Români din Străinătate în parteneriat cu British Council. Aceasta se va desfăşura în data de 23 noiembrie şi va reuni factori de decizie şi experţi în domeniul educaţiei, elevi, studenţi, cadre didactice, absolvenţi ai unor universităţi britanice cu reuşite importante în carieră, precum şi reprezentanţi ai sectorului neguvernamental şi ai mediului de afaceri. Prima parte a conferinţei se va concentra asupra studiului în Marea Britanie şi a dezvoltării parteneriatelor româno-britanice la nivel universitar, iar a doua parte va aborda subiectul întoarcerii acasă, al oportunităţilor de carieră din România şi va include prezentări din partea unor manageri români de succes. Participarea la conferinţă se face pe baza de invitaţie. Prezentări şi consiliere pentru viitorii studenţi Tinerii interesaţi să exploreze opţiunile pe care li le oferă universităţile britanice vor putea de asemenea să discute în cadrul expoziţiei cu consilierii EDMUNDO şi UNIVERSALIO. La standul şi prezentarea EDMUNDO, vizitatorii vor putea afla de la consilieri despre sprijnul pe care îl pot obţine în procesul de aplicare la o universitate britanică, iar la evenimentul UNIVERSALIO de duminică, ei vor putea descoperi poveştile absolvenţilor unor universităţi de top din Marea Britanie. Universităţile britanice expozante vor avea şi un program de prezentări pe temele: angajabilitatea proaspeţilor absolvenţi într-un mediu economic extrem de competitiv, avantajele de a studia Marketing şi Business în Marea Britanie şi impactul industriilor creative în economia Marii Britanii.  Unele dintre universităţi vor face admitere pe loc, în cadrul evenimentului, în funcţie de performanţele candidaţilor. De asemenea, va avea loc şi o conferinţă organizată de British Council împreună cu Asociaţia Liderii Mileniului Trei, care va aduce în discuţie bacalaureatul internaţional, ca o nouă abordare a strategiei pentru internaţionalizarea curriculumului învăţământului preuniversitar din România.

Sursa: Adevarul.ro

 

VIDEO Bac 2014, la Adevărul Live. Tincuţa Apăteanu: Avem o generaţie de elevi care nu mai au încredere în sine şi pornesc la luptă direct înfrânţi

Elevii au început deja pregătirea pentru examenul de Bacalaureat din 2014. Prezenţi joi la emisiunea Adevărul Live de la ora 12.00, profesori şi experţi în educaţie au atras atenţia că liceenii trebuie să înveţe din timp pentru acest examen, iar promovarea la bac nu trebuie să fie un scop în sine, ci mai degrabă abilitatea de a învăţa să înveţi, astfel încât să se poată adapta la cerinţele din viitor, după ce ies de pe băncile şcolilor. Ritu Cazacu: Sunt în România aproape de 17 ani, invitată de soţul meu cu care m-am căsătorit în India. Am veni aici în 1999. În prima fază am continuat cu ce făceam în India, Marketing şi Sales, până în 2010 am lucrat pentru multinaţionale. După peste 20 de ani de carieră aici am simţit nevoia de o schimbare, un fel de reprofilare şi aproape un an am analizat multe direcţii şi am ales educaţia. Trendul global arată că educaţia este un domeniu care caută o schimbare, nu doar îăn România, ci peste tot în lume. Educaţia e într-un blocaj acum, peste tot în lume, nicăieri nu a putut să ţină pasul cu schimbarea globală economică şi asta e o mare provocare pentru oricare sistem economic. Trebuie să ne gândim cum ne putem adapta la noile tehnologii, cum ne adaptăm nevoilor pieţei muncii. Care e diferenţa faţă de India, unde aţi studiat? Ritu Cazacu: Aici e o problemă, lipseşte consilierea în carieră, asta e cea mai mare diferenţă pe care am simţit-o. Aici educaţia e teorie, obiectivul final e să iei o notă, 7,8, 9 10 să iei Bac-ul sau să intre la facultate. Dar întrebarea e ce faci mai departe, ce vrei să faci în faţă? Definiţia carierei e să faci ceva prin care să-ţi câştigi existenţa şi să faci asta cu plăcere. cei patru ani de liceu se bazează toată viaţa noastră şi trebuie să luăm nişte decizii foarte importante. Care e diferenţa dintre meditaţii şi pregătire? Ritu Cazacu: E nevoie de o atenţie deosebită. Pregătirea înseamnă sa pleci de la nivelul copilului. Dacă e în clasa a XII-a nu înseamnă că are toate conceptele şi cunoştinţele clare, erau unii care nu ştiau matematică de clasa a VI-a şi de acolo a trebuit să-i luăm practic. Trebuie să pleci de la nivelul copilului, sa te adaptezi la nevoile copilului. Noi facem la centru şi un test psihologic, sa vedem cum e copilul, dacă poate şi ii place sa comunice. Toate lucrurile trebuie observate foarte atent şi făcută această strategie pentru fiecare copil. Fiecare copil are parte şi de 5 şedinţe de consiliere. Şi în şcolile din România exista un consilier, dar noi trebuie sa ne dam seama care e rolul lui, el trebuie să ştie foarte bine ce se aşteaptă de la acel copil după 5 ani, când va ajunge în piaţă, trebuie să cunoască economia locala şi globală, trebuie sa fii foarte bine pregătiţi ca sa fii un consilier bun. Am avut cazuri în care copilul a rămas blocat în faţa examenului, fiind foarte obosit, de aceea e nevoie şi de o consiliere pe parte de nutriţie. Florin Balotescu: Fiind foarte mulţi copii în clase în şcolile clasice, 30 de copii, cursurile au ajuns să semene foarte mult cu nişte cursuri universitare. M-a interesat acest tip de pregătire separată, pentru ştiu că acel elev are parte şi de o consiliere interioară şi terenul este mai bine pregătit.   Cum să te pregăteşti pentru Bacalaureat 2014. Povestea indiencei care îi meditează pe copiii români Tincuţa Apăteanu: E o problemă de timp aici, adică este foarte important ca pregătirea pentru Bac să înceapă în clasa a XI-a. Meditaţiile sunt peste tot în lume, însă există state unde meditaţiile nu sunt aşa necesare, cum e Finlanda, unde sunt mulţi, dar e o piaţă internaţională, afară e o piaţă de online tutoring acum, meditaţii online, care încă nu a ajuns la noi. Elevii ar trebui să se apuce din timp de învăţat, zilnic, sistematic, să lase telefoanele şi orice ditracţie la o parte. Să înceapă cu lucrurile complicate şi apoi cele uşoare şi funcţionează foarte bine învăţatul în grup, e bine să fie şi unii foarte foarte buni, le place să se simtă în competiţie, nu vor să rămână în urmă, e nevoie de microcomunităţi de învăţare. Simulările sunt o idee bună, dar dacă sunt prea dificile îi pot demotiva şi mulţi nu se mai prezintă apoi la examen. Oricum, ministerul publică variantele de subiecte înainte, deci pot începe să lucreze din timp.   Florin Balotescu: În sistemul nostru lipseşte mult partea de laborator, noi nu avem de exemplu partea de creative writing care este foarte bine dezvoltată afară. Eu cred că scrisul şi cititul sunt instincte care trebuie dezvoltate de la vârste foarte mici. Aceste două abilităţi trebuie dezvoltate. Copilul când capătă încredere în scris şi citit devin mai maleabili, au mai multă încredere, pot vedea ce fraze pot şi ei să dezvolte cu limbajul unui scriitor. Nu toţi devin critici literari, dar unii ajung experţi în comunicare, jurnalişti, ei au nevoie de limbaj, parte ce poate fi dezvoltată de literatură. Poţi să ai reticenţă faţă de citit, dar o poţi face pe ideea de atletism al limbajului, ca un exerciţiu. Gramatica este iar foarte importantă şi elevii nu ştiu să caute, nu cunosc sursele oficiale, academice. Modul de a practica limba e foarte important în viaţă, elevii trebuie să ştie să jongleze cu diverse zone ale limbajului, să citească. Ei încep cu începutul unui roman, dar pot să încerce altfel: să cunoască volumul, să se uite la structură, la cuprins.   Ritu Cazacu: Am făcut un experiment şi am făcut o scurtă listă a cărţilor străine care au fost şi ecranizate pe care elevii noştri ar vrea să le citească şi le-am dat să traducă un capitol şi apoi să mergem şi la filmul respectiv, apoi urmează să discutăm despre carte şi despre film. Noi nu încurajăm monologul, am vrut să aflăm care e părerea lor, vrem să-i încurajăm să comunice fără frică, şi în română şi în engleză, pentru că engleza deja nu mai e o limbă străină.   Cum am putea creşte rata de promovare la BAC şi dacă e de fapt asta o miză?   Ritu Cazacu: Să iei sau nu bac-ul nu e obiectivul final în sine. Am citit un articol în care managerii de HR din multinaţionale din România se plângeau de faptul că elevii nu vin cu această cultură de a învăţa, sunt obişnuiţi să caute scurtătura. Deci nu contează bac-ul în sine, ci dacă i-am pregătit pentru ce se cere. Trebuie să ai acel minim de cultură de a învăţa, asta e cel mai important. E un examen de maturitate, dar chiar e aşa? Ăi vedem pe cei care au absolvit maturi? Nu, ei nu sunt maturi, când ies din băncile şcolii, nu au încredere că sunt pregătiţi.   Tincuţa Apăteanu: Din păcate, elevii români consideră acest examen irelevant pentru că trebuie să înveţe lucruri pe care nu le vor mai folosi după Bac. E un examen pur teoretic, ca întregul sistem educaţional. iar piaţa muncii e foarte dinamică, deci ceea ce învăţăm e posibil să nu ne ajute la angajare, e mai mult un bilet de intrare. Nu există alternativă, şcoala profesională la noi e o glumă. Noi vom prospera dacă vom avea mai mulţi tineri bine educaţi şi, contrar opiniei, cei care termină studii superioare se angajează mai repede şi câştigă mai mulţi bani. Deci hai să nu mai trântim elevii la Bac pe ideea că nu toţi trebuie să meargă la facultate. Se vorbeşte mult de educaţie vocaţională. În Finlanda 40% aleg acest sistem, dar acolo înseamnă inclusiv IT, antreprenoriat pentru mediul rural, meserii din mediul sanitar, la noi învăţământul se limitează la câteva categorii. electrician, strungar etc, deci trebuie să creştem reputaţia conceptului de învăţământ vocaţional şi atunci tinerii se vor simţi atraşi de acest sistem. Dar atâta vreme cât acum e un sistem al ratării, al celor care nu sunt în stare să ajungă la facultate, nu vom face mare lucru. Trebuie să pregătim nişte tineri flexibili, adaptabili, cu o bază solidă şi care să ştie să înveţe alte lucruri de care vor avea nevoie în viaţă. Pentru că ce învaţă în şcoală nu ştiu cât va mai fi de actualitate, trebuie să înveţe să înveţe de fapt. Acum pregătim tineri obedienţi, cărora le e ruşine să vorbească şi nu suntem pe drumul cel bun din acest punct de vedere.   Ritu Cazacu: Noi am plecat de la şcoală, în India, cu un bagaj foarte bogat, ştiam că ne putem potrivi în orice mediu, aveam acea încredere în noi că ştiam ceva şi această încredere vine numai dintr-o educaţie făcută bine în şcoală. E vorba de relaţia elev-profesor, profesorul era un fel de prieten şi mentor, eu şi acum pot să mă duc la profesorii mei din şcoală. Noi nu aveam nicio frică de ei, însă nu înseamnă că nu aveam respect, pentru că îi admiram, pentru că aveau ceva ce tu încă nu ai şi vrei să fii ca ei. Ceea ce le spun eu elevilor de la centru este: ”Dacă pui întrebarea, atunci eşti prost pentru cinci minute, dar dacă rămâi cu întrebarea în tine şi nu afli răspunsul esti prost toată viaţa”. La noi sunt descurajaţi acum în şcoală să pună întrebări. Copiii care sunt încurajaţi să fie curioşi au avut o rată de succes mai mare decât cei descurajaţi să pună întrebări, astea sunt lucruri de bază în educaţie. Educaţia nu înseamnă doar materiile predate, ci şi cum e copilul în interior.   Tincuţa Apăteanu: Avem un corp profesoral foarte supărat şi foarte frustrat în general, excepţie fac liceele foarte bun. Se simt devalorizaţi, sunt extrem de prost plătiţi şi îşi varsă supărarea şi pe elevi. Avem o generaţie care nu mai are încrerede în sine si pornesc la luptă direct înfrânţi, fără încredere, fără aspiraţii. Există diferenţe foarte mari între public-privat şi rural-urban.   Florin Balotescu: Copiii vin la şcoală cu un milion de probleme, de multe ori nu sunt problemele lor, familia se implică foarte puţin. Interesul e dincolo de a-i duce la şcoală şi a le pune la dispoziţie lucrurile materiale. Bac-ul este o poartă, trebuie să dovedeşti că poţi să dai un test interesant în limba română, cred că am putea fi şi noi mai permisivi în ceea ce priveşte limba şi literatura română.

Elevii au început deja să se pregătească pentru Bacalaureatul de anul viitor, cei mai mulţi optând pentru varianta meditaţiilor chiar cu profesorii de la clasă. Despre pregătirea pentru examenul de Bac 2014 am discutat la Adevărul Live, joi, de la ora 12:00, cu profesorul de română Florin Balotescu de la Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu din Bucureşti şi cu indianca Ritu Cazacu, cea care a înfiinţat la Bucureşti un centru de pregătire pentru Bac. De asemenea, prin Skype ni s-a alăturat bloggerul adevarul.ro şi expertul în educaţie Tincuţa Apăteanu, care a vorbit despre tradiţia meditaţiilor atât de răspândită la noi şi le-a dat elevilor sfaturi despre cum să se pregătească pentru examen. A fost dezbătută şi ideea dacă este bine sau nu ca elevii să ia meditaţii pentru Bac. „Weekend Adevărul” a publicat recent povestea lui Ritu Cazacu, care s-a stabilit în România acum 15 ani, împreună cu soţul ei, iar în 2011 a pus bazele unui Centru de pregătire pentru bac unde predau profesori din licee de top ale Capitalei. Şedinţele costă 50 de lei, iar cei care aleg pachetul complet plătesc de la 2.100 de lei, pentru o materie, până la 5.600 de lei, pentru trei materii, sume ce pot fi achitate şi în rate. Prima promoţie de elevi ai centrului, în jur de 30, care a dat examenul maturităţii vara aceasta, a înregistrat o rată de promovare de invidiat, susţine indianca: 98% au trecut Bac-ul. „ Când am văzut rezultatele dezastruoase de la Bac în primul an când au fost introduse camerele video, în 2011, nu înţelegeam de ce nu vine nimeni cu soluţii. M-am gândit că soluţia poate trebuie să vină din sistemul privat şi am încercat prima dată într-o formulă pilot, pornind de la ideea că ţelul nu este neapărat ca aceşti copii să ia Bac-ul, ci să ajungă să fie pe picioarele lor, să aibă o carieră”, a explicat Ritu Cazacu motivul pentru care a deschis Centrul de pregătire pentru Bac. Rezultate dezastruoase la Bacalaureat Procentul de promovare a examenului de Bacalaureat 2013, după cele 3 sesiuni susţinute (sesiunea specială pentru participanţii la olimpiadele internaţionale şi în loturile naţionale, sesiunea iunie – iulie şi sesiunea august – septembrie) este de 57,69%. În total, peste 113.900 de candidaţi au reuşit să promoveze Bacalaureatul, dintr-un total de peste 197.400 de participanţi, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.

Sursa: Adevarul.ro

 

Elevii români care îşi doresc să studieze în Marea Britanie nu sunt afectaţi de suspendarea împrumuturilor

Pe data de 18 noiembrie în publicaţia The Guardian şi pe 19 noiembrie, în publicaţia The Telegraph din Marea Britanie apăreau articole care anunţau “Student loans to Bulgarians and Romanians frozen” – “Împrumuturile pentru studenţii bulgari şi români sunt suspendate”. Pentru a clarifica nelămuririle, în paragrafele de mai jos urmează un răspuns al consilierilor EDMUNDO care  detaliază situaţia aşa cum ar trebui ea înţeleasă de potentialii studenţi români. Informaţia principală prezentată de cotidianul The Telegraph este că din pricina unui volum mult mai mare de împrumuturi acordate românilor şi bulgarilor, comparativ cu anii precedenţi, a fost tras un semnal de alarmă cu privire la eligibilitatea acestora în ceea ce priveşte împrumuturile. Exista o diferenţă în profilul persoanelor care sunt în pericol de a nu li se mai acorda aceste împrumuturi şi exista doua împrumuturi diferite. În Marea Britanie există două tipuri de împrumuturi la care studenţii au acces: 1.       Tuition Fee Loan (împrumut pentru taxele de şcolarizare): acest împrumut se acorda în mod automat, oricărui student european admis la o instituţie de învăţământ superior din Marea Britanie acreditată şi poate acoperi până la 9.000 GBP pe an. Condiţiile principale de eligibilitate pentru acest tip de împrumut sunt: a.       Studentul trebuie să fie admis la cursuri de licenţă la o instituţie de învăţământ superior din Anglia acreditată b.      Studentul trebuie să facă dovada cetăţeniei al unei ţări din Uniunea Europeana sau Comunităţii Economice Europene – EEC (inclusiv Elveţia sau Norvegia) c.       Studentul nu a mai absolvit până în momentul admiterii la studii în Marea Britanie nici o altă instituţie echivalentă într-o altă ţară Europeană. 2.       Maintenance Loan (împrumut pentru costurile de trai): acest împrumut NU se acorda pe aceleaşi criterii ca Tuition Fee Loan, diferenţă fundamentala fiind că cel mai important criteriu pentru eligibilitate este ca studentul să poată demonstra rezidenţa în Marea Britanie pe o perioadă de cel puţin 3 ani anterior momentului în care solicită împrumutul. Bazat pe cele de mai sus, prima concluzie citind articolul original este că DOAR acei studenţi care au aplicat pentru acest al doilea tip de împrumut se află în situaţia de a li se suspenda împrumutul. Pentru toţi absolvenţii de liceu care vor fi admişi la studii universitare de licenţă acreditate în Marea Britanie, Tuition Fee Loan (Împrumutul pentru taxele de şcolarizare) se va acorda în continuare fără nicio întrerupere. Această concluzie este confirmată şi de instituţii publice din Marea Britanie care au directă implicare în procesul obţinerii acestui împrumut pentru taxa de şcolarizare: •         Consultanţii EDMUNDO au discutat la telefon cu reprezentanţii Student Loans Company (organismul care administrează şi acordă aceste împrumuturi) iar aceştia au confirmat faptul că nu există nici o schimbare în ceea ce priveşte Tuition Fee Loan. •         Reprezentanţi ai universităţilor din Marea Britanie asigură studenţii români de faptul că Tuition Fee Loan se acordă în continuare şi că din păcate articolul original nu evidenţiază clar diferenţa dintre cele două tipuri de împrumuturi. Spun acest lucru Dl. Mark Blakemore, International Regional Director la Greenwich University din Londra (reprezentanţi ai cărei universităţi vor fi prezenţi în perioada 23-24 noiembrie la Bucureşti putând da declaraţii oficiale) şi pe Jonathan Fisher-Jones, International Officer la Coventry University (în acest moment, universitatea din Marea Britanie  cu cei mai mulţi studenţi români în campus). Totuşi, articolul din The Telegraph spune despre un număr de 5.500 de studenţi români şi bulgari care vor fi afectaţi de această decizie de a înceta acordarea împrumuturilor pentru costuri de trai. Foarte important de menţionat este că aceşti studenţi români sunt înrolaţi în cadrul colegiilor universitare private din Marea Britanie care oferă diplome intermediare şi, adesea, nu au dreptul de a acorda diplome de licenţă. Cunoştinţele şi experienţa noastră cu acest fenomen arată că numărul acestor studenţi este de fapt unul foarte mic, nici pe departe cel anunţat de The Telegraph. Posibile explicaţii ale acestui număr aparent mare de studenţi la aceste colegii ar fi: •         Aceşti aşa zişi studenţi sunt de fapt persoane căutând o cale uşoara de emigrare în Marea Britanie. E posibil ca ei să fi apelat la instituţii „flexibile” precum unele dintre aceste colegii private pentru a determina un răspuns favorabil aplicaţiilor lor pentru acest Maintenance Loan. •         Unii dintre aceşti studenţi, români sau bulgari, pot fi de fapt emigranţi din ţări asiatice cu acte falsificate dornici de o cale de emigrare rapidă în Marea Britanie ca cetăţeni UE, aşa cum de altfel ilustrează şi un reportaj făcut de Sky 1 în Marea Britanie în 2011: www.youtube.com/watch?v=zgv6nJiDmiM. Consultanţii EDMUNDO, serviciul gratuit de consiliere educaţională pentru studii în străinătate al Grupului EDUCATIVA, au convingerea că Tuition Fee Loan nu este afectat de decizia curentă a guvernului Marii Britanii. Tuition Fee Loan este accesat de majoritatea absolvenţilor de liceu care sunt admişi la studii în Marea Britanie pentru a îşi subvenţiona costul studiilor în această ţară. Mai multe despre acest tip de împrumut şi modul de rambursare extrem de avantajos puteţi găsi în cadrul articolului de pe Adevarul.ro: adevarul.ro/educatie/studii-in-strainatate/cum-obtine-finantarepentru-studiile-licenta-marea-britanie-1_5192121b053c7dd83f98b4ba/index.html. EDMUNDO oferă consiliere gratuită tuturor elevilor şi studenţilor care îşi doresc să studieze în străinătate asistându-i în demersul acestora în procesul de alegere a universităţilor, procesul de admitere şi posibilele interviuri, aplicarea pentru finanţare şi aplicarea pentru cazare pe timpul studiilor. În ultimii 3 ani, EDMUNDO a consiliat peste 800 de studenţi care şi-au început studiile în Marea Britanie şi alţi 600 în alte ţări europene. Pentru a intra în contact cu un consultant EDMUNDO puteţi scrie la adresa edmundo@educativa.ro sau vizita site-ul www.edmundo.ro.

Sursa: Adevarul.ro

 

Bursă parţială pentru elevii români oferită de CATS Cambridge College la Boarding Day 2013 (21-23 noiembrie)

Mai multe şcoli de elită din Austria, Elveţia, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite vin în România pentru a recruta cei mai buni elevi români. Pe 21 noiembrie 2013, ora 14.00-19.00 la Iaşi la Hotel International (Palas Mall) şi pe 23 noiembrie 2013, ora 10.00-15.00 la Bucureşti la Hotel Hilton, elevii şi părinţii români vor putea discuta direct cu reprezentanţii unor prestigioase instituţii preuniversitare din Europa pentru a afla informaţii de la prima sursă despre programele de studiu, admitere, costuri de şcolarizare dar şi despre condiţiile de obţinere a unei burse de studiu. RTM-Romanian Testing Management organizează cu ocazia acestei ediţii o testare gratuită la limba engleză pentru elevii interesaţi care le va permite să candideze pentru o bursă parţială oferită de către reputata CATS Cambridge College din Marea Britanie. Printre şcolile participante la Boarding Day 2013 se numără Berlin Brandeburg International School, Salem School (Germania), American International School Salzburg (Austria), CATS Colleges, Queen Elisabeth’s, Bosworth, Scarborough College (Marea Britanie) etc. Aceste şcoli sunt reprezentate în România de către IEC-International Education Center (www.iec.ro), o instituţie abilitată să ofere suport în consilierea familiilor, organizarea sesiunilor de testări şi interviuri şi realizarea dosarului de admitere. Şcolile de elită din străinătate, numite boarding schools, sunt şcoli de tip internat, în care elevii petrec 24 de ore din 24 şi 7 zile pe săptămână. Elevii admişi în aceste instituţii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani beneficiază de excelente condiţii de studiu, au parte de facilităţi de excepţie şi sunt implicaţi în variate activităţi extracurriculare precum excursii, cluburi tematice, voluntariat, fotografie, design, pictură, şah etc. Aceste şcoli oferă posibilitatea de a obţine diplome de absolvire recunoscute internaţional precum Bacalaureat Britanic (A Levels) sau Bacalaureat Internaţional (IB), care asigură acceptarea ulterioară a elevului în universităţi de top din lume. Boarding Day face parte din seria de evenimente organizate cu prilejul Education on Tour organizat în perioada 18-23 noiembrie 2013 în mai multe oraşe din România de către IEC-International Education Center şi EDvisory Education şi precede ediţia din 2014 a EEF-European Education Fair (www.eef.ro), Danish Day (www.danish-day.com), Holland-Day (www.holland-day.com) ce vor avea loc în februarie în Bucureşti şi Cluj. Mai multe informaţii pe www.boarding.ro.

Sursa: Adevarul.ro

 

Caz de TBC la o şcoală din Alexandria

Un cadru didactic de la Şcoala nr. 6 din Alexandria a fost depistat cu TBC. Profesorii şi elevii de aici vor face analize. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman a luat toate măsurile care se impun în această situaţie, pentru a evita răspândirea bolii. Cazul profesoarei bolnave de TBC a fost raportat de conducerea unităţii şcolare către Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman. ” A fost anunţat şi Sanepidul şi s-au luat toate măsurile necesare”, a declarat inspectorul general adjunct Emilian Vrăjitoarea.

Profesorii şi elevii care au avut ore cu respectivul cadrul didactic vor face analize. Părinţii copiiilor au fost şi ei informaţi cu privire la această problemă. ” Au fost anunţaţi părinţii , copiii au fost programaţi la analize cu acordul lor”, a mai spus adjunctul ISJ. Un laborator ambulant se va prezenta, mâine , la şcoală pentru efectuarea analizelor.

Tuberculoza (TBC) este o boala infectioasa contagioasa, produsa de un germene numit Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch. Aceasta se transmite “pe cale aeriana”, prin inspirarea aerului infectat cu bacili tuberculosi. Desi exista programe de combatere si control,tuberculoza rămane o problema in Teleorman.

Conform datelor statistice judetul Teleorman ocupa primul loc pe tara in primele 6 luni ale anului 2013  în ceea ce priveşte cazurile de de tuberculoza.

Sursa: Adevarul.ro

 

Reguli de penitenciar în şcolile din Capitală

În plin proces de revizuire a Legii privind drepturile copilului, care permite dascălilor mult prea aspri să fie amendaţi, inspectorii din Bucureşti le dau profesorilor mână liberă la abuzuri. Scandalul iscat recent la Şcoala Nr. 113 din Capitală, unde o învăţătoare şi-a ţinut unul dintre elevi patru zile la rând cu faţa la perete, ca pedeapsă, scoate la iveală şi alte nereguli referitoare la regulamentele de ordine interioară din unităţile bucureştene de învăţământ. Şcoala ca o puşcărie Iar sursa acestor erori pare să fie chiar „Îndrumarul pentru întocmirea regulamentului de ordine interioară”, lansat în luna septembrie, de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). Documentul le dă profesorilor dreptul să-i per cheziţioneze pe elevi, să le umble în ghiozdane, dar şi să-i sancţioneze dându-le teme suplimentare şi nu numai. Măsuri care, spun specialiştii, nu doar că încalcă drepturi fundamentale ale copilului, însă pot lăsa traume psihologice pe viaţă. „Înţeleg nevoia de siguranţă în şcoli, dar scopul nu scuză mijloacele. Percheziţiile în ghiozdan reprezintă violarea dreptului copilului la intimitate, iar folosirea temelor ca pedeapsă nu este decât o condiţionare a actului educaţional. Plus că dascălii folosesc temele pentru a le face copiilor o invitaţie la meditaţii”, este de părere Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru. Potrivit acestuia, astfel de sancţiuni sunt „poliţieneşti” şi ar trebui înlocuite cu pedepse rezonabile după modelul occidental: „Acolo se folosesc de zeci de ani camerele de detenţie, unde elevul care a greşit în timpul orelor merge şi discută despre comportamentul lui cu un psiholog şcolar”. Deşi dascălii abuzatori pot fi amendaţi cu sume până la 2.500 de lei, graţie modificărilor recente aduse Legii privind protecţia drepturilor copilului, psihiatrul crede că nu aceasta este soluţia. Propunerea lui: un set de sancţiuni transparente pe care dascălii le pot aplica elevilor. Elevii: „Este încălcată Constituţia” Şi Consiliul Elevilor din Capitală respinge cu vehemenţă recomandările inspectorilor. „La ultimul capitol din regulament se încalcă Constituţia. Se spune că elevii au drept de liberă exprimare numai în anumite circumstanţe”, explică Tudor Stomff, unul dintre liderii elevilor bucureşteni. Întâmplător sau nu, îndrumarul trimis şcolilor din Capitală a fost realizat în colaborare cu Poliţia Muncipiului Bucureşti. „Sunt recomandări făcute la sugestia celor de la poliţie. Fiecare şcoală va lua de acolo ce crede de cuviinţă”, comentează Constantin Trăistaru, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Sursa: Evz.ro

 

Sorin Oprescu: “100 de şcoli rebilitate prin BEI, predate la cheie”

Unităţile de învăţământ nu mai fuseseră reabilitate de zeci de ani, unele din 1960. Sorin Oprescu, edilul Capitalei, a declarat, ieri, că proiectul legat de reabilitarea şcolilor prin programul BEI este aproape finalizat. Astfel, la 80 de şcoli, printre care şi Şcoala de Muzică şi Arte, lucrările sunt finalizate, iar la alte 19 au rămas de executat doar amenajările interioare. Aceste unităţi de învăţământ nu mai fuseseră reabilitate de zeci de ani, unele din 1960. Deşi, pe hârtie, programul de reabilitare a început în anul 2000, lucrările au început efectiv în 2008. Programul de reabilitare derulat de Primăria Municipiului Bucureşti cu Banca Europeană de Investiţii are o valoare de 233,58 milioane de euro, din care 112,2 milioane de euro sunt bani proveniţi prin finanţarea BEI, iar 121,38 milioane de euro, la care se adaugă TVA, şi alte taxe, provin din surse locale. Totodată, prin acest program au fost finalizate şi 41 de săli de sport, bazinul semiolimpic care se construieşte la Şcoala nr. 311 fiind realizat în proporţie de 85 la sută. Şcoli consolidate şi reabilitate „Proiectul legat de reabilitarea şcolilor este aproape gata. Bucureştiul are în acest moment 100 de şcoli la cheie. De reţinut că aceste şcoli sunt în primul rând consolidate şi reabilitate, dar şi modernizate. Au laboratoare, cabinete, săli de sport, mobilier de ultima generaţie, echipamente de înalta tehnologie. Doar în 19 unităţi de învăţământ se mai lucreaza la finisaje şi la corpurile nou construite, procesul de învăţămând nefiind afectat” a spus Sorin Oprescu, după vizita la Şcoala de Muzică şi Arte nr. 3. Clădirea Şcolii de Muzică şi Arte din strada Ştirbei Vodă nr.101 a fost construită în anul 1881, împreuna cu Biserica Sfântul Ştefan (monument de arhitectură din secolul XVIII), şcoala fiind inclusă în ansamblul ” Cuibul cu Barza”. Unitatea de învăţământ este formată din două corpuri de clădire, dintre care unul este nou construit. Şcoala are 24 de săli de studiu, trei săli de modelaj şi o sală de audiţie, iar în corpul nou construit vor funcţiona alte două săli de studiu, biblioteca şi arhiva, o sală de uscare a lutului şi o sală de expoziţii. Valoarea lucrărilor desfăşurate la Şcoala de Muzică şi Arte a fost de 798.319,87 de euro. Şcoala a fost dotată cu instrumente muzicale. Grădiniţă nouă în Sectorul 5 Sorin Oprescu a vizitat, ieri, şi Grădiniţa nr.73 din Splaiul Independenţei nr. 68, din Sectorul 5 al Capitalei. Primarul General a declarat că, după ce municipalitatea a câştigat procesul privind proprietatea imobilului, având în vedere că funcţiunea iniţială era cea de locuinţă, iar prin transformarea sa forţată ulterior în grădiniţă s-a obţinut un spaţiu impropiu pentru desfăşurarea acestei activităţi, fără spaţii suficiente care sa respecte condiţiile legale igienico-sanitare, s-a impus ca unică soluţie demolarea tuturor anexelor improvizate şi realizarea unei nou corp, perfect integrat construcţiei iniţiale cu subsol, parter şi două etaje. Grădiniţa a fost dotată cu mobilier, calculatoare, aparatură electronică, sistem de supraveghere, valoarea totală a investiţiilor fiind de 1.558.043,86 de euro.

Sursa: Jurnalul.ro

 

 UNIVERSITAR

Rectorii, mai degrabă manageri decât cercetători reputaţi

O analiză realizată de Liviu Giosan, fondator al Asociaţiei cercetărilor români din pretutindeni, arată că, din 31 de rectori, peste jumătate au cel mult cinci lucrări publicate. Rectorii sunt de părere că este nevoie mai degrabă de competenţe manageriale pentru această funcţie. Analiza fondatorului Ad Astra (Asociaţia cercetărilor români din pretutindeni), Liviu Giosan, intitulată „Un ministru de şcoală nouă: 2. La ce buni rectorii?“ şi publicată în exclusivitate pe blogul său de pe adevarul.ro, a plecat de la ideea de a verifica dacă rectorii aleşi după noua Lege a Educaţiei, promovata de fostul ministru Daniel Funeriu în 2011, s-au „distins prin excelenţă înainte de a fi aleşi“. Cercetarea bazată pe numărul de lucrări publicate în reviste cotate internaţional, numărul de autocitări şi de citări, adică preluări în lucrările altor colegi cercetători, a vizat 31 de rectori, cei din domeniul ştiinţelor exacte, nu şi cei din domeniile umaniste, cărora nu li se aplică acest tip de instrumente, explică Giosan. Concluzia: doar 15 dintre ei se pot lăuda cu 10 sau mai mult de 10 lucrări publicate şi foarte puţini cu faptul de a fi fost citaţi în alte lucrări. Rectorii susţin însă că modelul pe care se merge, inclusiv la nivel internaţional, este ca rectorul să fie în primul rând un bun manager, mai degrabă decât un cercetător, în condiţiile în care majoritatea universităţilor se luptă cu fonduri din ce în ce mai puţine. Analiza realizată de Liviu Giosan cu ajutorul bazei de date ISI Web of Science mai arată că şase rectori nu au publicat niciun articol de cercetare cotat internaţional: Mihai Pascu Coloja, rectorul Universităţii de Petrol Gaze din Ploieşti, Iohan Neuner, de la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Constantin Bungău, de la Universitatea din Oradea, Vali Violeta Ciucur, de la Universitatea Maritimă din Constanţa, Aron Poanta, rector la Universitatea din Petroşani şi Ioan Bondrea, de la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, apare în tabelul lui Giosan cu o singură lucrare cotată internaţional şi un indice 1, minimum-ul, al citării în alte surse ştiinţifice. Cel mai bine la capitolul cantitate, adică număr de lucrări de cercetare publicate, stau rectorii universităţilor de medicină din ţară, cu peste 25 de texte. Pe primul loc apare academicianul Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila“ , cu 96 de articole, urmat de Marius Raica, de la UMF „Victor Babeş“ din Timişoara (92), Alexandru Irimie, de la UMF „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca (60), Doru Pamfil – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (31) şi Vasile Astărăstoae – UMF „Gr. T. Popa“ din Iaşi (29). Manageri buni versus „rectori de carton“ În timp ce rectorii sunt de părere că au fost aleşi în funcţie de ce abilităţi manageriale au, părere împărtăşită de altfel şi de ministrul Costoiu, Liviu Giosan, cercetator la Woods Hole Oceanographic Institution şi profesor în programul comun cu Massachussetts Institute of Technology (MIT), arată că funcţia de rector înseamnă mult mai mult de atât. „A conduce o universitate este doar cu o treaptă mai jos de a conduce un minister, adică ceva greu, foarte greu. O universitate care se respectă şi îşi respectă studenţii nu alege şi nici nu angajează rectori de carton“, susţine Giosan. Acesta mai spune că situaţia nu s-a schimbat foarte mult faţă de rectorii analizaţi similar în 2011, an în care Giosan a concluzionat că „niciun rector nu putea fi considerat un profesionist de talie internaţională“. Acum, „din 31 de rectori luaţi în considerare de analiză, aproape jumătate au publicat maximum cinci articole în toată viaţa lor. Dacă aşa ceva ar fi acceptabil pentru un Einstein, care cu un articol a schimbat lumea, nu este permis unor muritori de rând. E ca şi cum un ţăran şi-ar fi cules recolta odată la 10 ani şi drept răsplată ar fi ales să conducă Facultatea de Agronomie! Ba chiar în acest „distins” grup există şi rectori care nu au publicat niciodată nimic“, explică cercetătorul. Giosan este de părere că s-a ajuns la această situaţie „în primul rând din cauza unor prevederi complet aiuristice din lege, care nu cere experienţă profesională de înalt nivel pentru candidatţi la această funcţie de importanţă extremă pentru o universitate“ . Pe de altă parte, întrebat de Giosan într-o emisiune Adevărul Live dacă e nevoie şi de experienţă în cercetare, ministrul Costoiu a declarat că „evident că o experienţă în plus e în folosul oricărei persoane care conduce acest sistem“ , dar a susţinut că este mai importantă calitatea de manager, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări. „Eu nu am avut şi nu am pretenţia că sunt un academician, ceea ce nu sunt, deci nu-mi pot permite să afirm asta. Ceea ce afirm despre mine, cu scuzele pentru modestie, e că vin dintr-o universitate în care am demonstrat că pot să fiu un bun manager, în cea mai importantă universitate tehnică din România. (…) Am demonstrat că sunt în stare să manageriez o universitate care are cea mai mare forţă ştiinţifică din România, motiv pentru care colegii au considerat că pot să o conduc nu doar ca director general, ci şi ca rector“, a explicat ministrul delegat pentru Cercetare şi Învăţământ Superior. Alegeri conform legii Mihai Pascu Coloja, rectorul Universităţii de Petrol Gaze din Ploieşti, cel care apare în tabelul lui Giosan cu 0 lucrări publicate, susţine că alegerile din universitate s-au făcut conform legii. „Fiecare are dreptul să aibă o opinie, dar în universităţile din România, rectorii sunt aleşi în conformitate şi cu respectarea legii. Nici un candidat cu mai multe articole publicate sau o activitate ştiinţifică bogată nu a fost împiedicat să vină la concursul de rector al UPG. Am fost doi candidaţi, iar eu am câştigat concursul în condiţiile legii“, a declarat Coloja. „Cum nu am avut încă acces la raportul realizat de dl. Giosan, nu putem şti ce criterii a luat în considerare şi care au fost sursele de informare. Cert este că activitatea ştiinţifică a domnului prof. Univ. dr. Ing. Ioan Bondrea este de necontestat, incluzând 96 de lucrări ştiinţifice, o citare şi patru cărţi publicate, la care se adaugă şi cursurile universitare. De asemenea, există articole în curs de indexare ISI, cum ar fi cele de la conferinţa Proceedings of the The 6th Balkan Region Conference on Engineering and Business Education, The 5th International Conference on Engineering and Business Education, The 4th International Conference on Innovation and Entrepreneurship”, au declarat pentru Adevărul reprezentanţii Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. „Din punctul meu de vedere, cel puţin în condiţiile în care universităţile devin tot mai mult antreprenoriale, rectorul trebuie să fie mai degrabă un bun manager şi mai puţin un om de ştiinţă. Din păcate, în situaţia socială şi economică actuală, cred că asta contează cei mult, trebuie să fii capabil să menţii şcoala pe linia de plutire”, a declarat Paul Pîrşan, rector la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) „Regele Mihai I al României” din Timişoara, ales în 2012 şi care apare în analiza Ad Astra cu patru articole cotate internaţional. Înainte de a deveni rector a fost decanul Facultăţii de Agronomie de la USAMVB, iar între anii 2005 şi 2009 a a avut funcţia de director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş. O ”chestiune de autoritate” Şi Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) şi rectorul UMF ”Gr. T. Popa” din Iaşi, susţine această idee că rectorul unei instituţii de învăţământ superior trebuie să fie în primul rând un bun manager, mergând pe un astfel de model ce funcţionează la nivel internaţional. ”Avem experienţa universităţilor antreprenoriale, pe modelul din Marea Britanie, SUA sau Australia, unde rectorul este un manager la bază, iar alegerea rectorului se face în funcţie de calităţile manageriale, iar pe perioada cât ocupă această funcţie administrativă, este scutit de orice activitate de cercetare. Cred că rectorul trebuie să fie un bun manager, însă cred de asemenea că este bine ca rector să ai totuşi o anumită autoritate în faţa colegilor de universitate, adică să ai şi o activitate de cercetare în spate, mai ales dacă vrei să impulsionezi acest domeniu şi să poţi fi un exemplu, un model”, explică Astărăstoae rolul activităţii de cercetare în CV-ul unui rector. În ceea ce priveşte plasarea sa în partea superioară a tabelului privind activitatea de cercetare a celor care conduc universităţile de stat din sfera ştiinţelor exacte, preşedintele CMR se declară sincer ”avantajat” în raport cu ceilalţi de noutatea domeniului său de cercetare: bioetica. ”Eu sut pe un domeniu nou şi mă număr printre fondatorii bioeticii, am avut această oportunitate, pentru că este un domeniu de avânt şi sunt multe de descoperit”, susţine Astărăstoae. Ca reacţie la declaraţiile rectorilor, Giosan a spus că îi invită pe aceştia „să aducă exemple de rectori din universităţi bune, care nu au excelat înainte de fi rectori într-o meserie universitară de bază”. „Din păcate, aşa ceva nu există, iar declaraţiile domnilor rectori sunt praf in ochi”, este de părere fondatorul Ad Astra.

Sursa: Adevarul.ro

 

Ministerul de Interne, amendat pentru discriminare. „Infracţiunea”, înscrierea la şcoala de poliţie în funcţie de înălţime

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat Ministerul Afacerilor Interne (MAI) cu o mie de lei pentru condiţionarea înscrierii la Şcoala de agenţi de poliţie din Câmpina în funcţie de înălţimea candidatului. Pentru înscrierea la examenul de admitere la Şcoala de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, candidaţii trebuie să aibă o înălţime minimă de 165 de centimetri (fetele) şi de 170 de centimetri (băieţii).

Dosarul de înscriere se depune la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) unde îşi are domiciliul candidatul.

Astfel, o candidată din Argeş a făcut plângere la CNCD după ce a fost măsurată de mai multe ori, rezultatul fiind fie puţin sub, fie puţin peste limita de înălţime stabilită. Acest criteriu a fost aprobat printr-un ordin al ministrului de Interne.

Colegiul director al CNCD a stabilit, cu unanimitate de voturi, că a condiţiona înscrierea la examenul de admitere la Şcoala de agenţi de poliţie din Câmpina în funcţie de înălţimea candidatului constituie o faptă de discriminare. Astfel, CNCD a decis să sancţioneze Ministerul Afacerilor Interne şi IPJ Argeş cu câte o amendă de o mie de lei.

Sursa: Adevarul.ro

 

Sfarsitul universitatilor de provincie

Cu câtva timp în urmă, înainte de finele anului universitar, facultatea în cadrul căreia activez şi-a sărbătorit un deceniu de existenţă. Aşa cum se cuvine unei asemenea aniversări, s-a organizat o mare festivitate, undeva la jumătatea drumului dintre congresele tovărăşeşti şi ceremoniile de lansare a unui nou “concept” de produs în capitalismul triumfător. Iarăşi aşa cum se obişuieşte, la această ceremonie au fost invitate notabilităţile universităţii şi cele ale judeţului (genul acela de persoane care participă la toate “evenimentele” locale şi-şi încep – invariabil – discursurile declarându-se “onorate să se afle în acest loc”, de aşa manieră că ne putem întreba dacă nu cumva va fi fost inclusă în nomenclatorul meseriilor şi aceea de “onorat”). Întâmplarea a făcut ca una dintre aceste figuri marcante ale judeţului să fi absolvit, pe vremuri, una din formele de învăţământ ale facultăţii noastre – fapt asupra căruia a insistat, cu vădită mândrie (căci, neîndoielnic, e o cinste pentru întreaga facultate să aibă studenţi cu astfel de carieră), unul dintre profesorii noştri. Iarăşi întâmplarea a făcut să mă aflu, în sală, vis-à-vis de omul în care facultatea îşi vedea realizat programul. Şi, mi s-a părut, că – o clipă – înainte de-a se simţi “onorat de această apreciere”, marele personaj a făcut o grimasă ciudată. Am înţeles că, în lumea lui, se poartă Stan(d)ford-ul sau măcar acel mediu de relaţionare între oameni cu un anumit profil care e Colegiul Naţional de Apărare Carol I şi că ar fi preferat să nu i se amintească acum, când e deasupra noastră, că a fost odată unul dintre noi. Ca mulţi alţii, e “absolvent de studii universitare şi postuniversitare, cu multiple specializări în ţară şi în străinătate”. Atât e suficient. Şi atunci am mai înţeles un lucru: că timpul nostru se apropie de sfârşit. Abia după ce noi vom fi sfârşit şi nimeni nu-i va mai evoca domnului în cauză locul studiilor lui, dânsul va putea spune, uşor nostalgic: “am făcut facultatea pe vremea când şcoala era şcoală”. Atâta timp cât noi suntem unde suntem riscăm să-i amintim – nu doar dumnealui, ci oricui – că şcoala nu e şcoală. Acesta e secretul lui Polichinelle pe care-l târăsc după ele universităţile de provincie postdecembriste: faptul că – spre a întrebuinţa o expresie aristotelică – ele sunt universităţi doar prin omonimie cu universităţile propriu-zise. Oricât de naiv sau de patetic ar suna, o universitate este – mai înainte de orice – o comunitate de oameni angajaţi în căutarea adevărului care e accesibil raţiunii. Regulile vieţii academice decurg pe de o parte din onestitatea angajamentului fiecăruia în deschiderea către adevăr şi, pe de altă parte, din caracterul comun al acestei căutări a cărei expresie e încrederea (bazată întotdeauna pe verificarea prin examen critic) în cuvântul celor angajaţi în acelaşi parcurs. Numirea precisă şi clară a evidenţelor accesibile raţiunii umane – numire care se poate face în moduri diferite, după cum diferite sunt instrumentele cunoaşterii – defineşte domeniul realului accesibil înţelegerii la un moment dat, pe care şcoala şi media îl universalizează ca pe un bun comun. Oricât de diferite ar fi domeniile de studiu din cadrul unei universităţi şi oricât de practic ar fi caracterul unora dintre ele, toate rămân unite de aceeaşi pasiune a căutării şi de acelaşi orizont comun al adevărului care poate fi sesizat raţional. De aceea universitatea are o dublă funcţie: în primul rând aceea de a defini principiile cunoaşterii şi, în al doilea rând, aceea de a “produce” realul “decupând” experienţa pe care o avem asupra lumii potrivit acestor principii. Mi se pare esenţial faptul că această “producere” a realului (care se exprimă în diviziunea domenială, apoi în descrierea secvenţială şi recompunerea funcţională a unităţilor domeniale şi, în sfârşit, în încorporarea realităţilor domeniale într-o tehnologie menită a le pune în slujba omului) nu se poate realiza fără efortul – mereu reînoit – de a defini cât mai adecvat cu putinţă regulile de bază ale cunoaşterii. Aceasta e raţiunea pentru care, într-o universitate veritabilă, accentul cade în chip esenţial pe cunoaştere şi, abia secund, pe producere (şi pe pregătirea pentru aceasta: pe calificare). Universitatea se deosebeşte de şcoala profesională prin aceea că cea din urmă acceptă ca fiind certe (în numele principiului autorităţii) cunoştinţele fundamentale ale domeniului său şi se mişcă doar în orizontul optimizării aplicării acestora la un context particular. Cunoştinţele care sunt deprinse într-o şcoală profesională trebuie să fie certe (pentru a putea produce imediat ceva pe baza lor) şi reduse (proporţional cu experienţa efectivă a actului producerii). Invers, universitatea deprinde lucrurile certe în vederea problematizării pe care o pune în joc cunoaşterea autentică şi, pe măsură ce această cunoaştere îşi focalizează obiectivul, ea devine tot mai deschisă şi mai “interdisciplinară”. Ar mai fi de spus un lucru: ceea ce îi uneşte – într-o universitate – pe profesori şi pe studenţi este pasiunea comună a căutării adevărului şi a definirii realului. Expresia efectivă a acestei pasiuni o reprezintă admiraţia faţă de cel care este capabil să jaloneze precis – oferind repere celorlalţi – drumul ce duce la limita exprimabilului. Însoţindu-şi profesorul pe acest parcurs, studentul ajunge şi el în acel punct în care adevărul se descoperă ca nou permanent iar actul cunoaşterii se împlineşte deopotrivă în sondarea realului şi în construcţia sinelui propriu. Acela e momentul în care învăţăcelul devine el însuşi maestru şi se poate desprinde de profesorii săi pentru a duce mai departe pasiunea cunoaşterii şi lumina adevărului. E de la sine înţeles că aceasta este o cale a celor puţini şi nu toţi studenţii ajung în acest punct, dar sunt mereu suficienţi pentru a perpetua comunitatea celor uniţi de căutarea comună a adevărului. Mi se poate imediat obiecta că acestea sunt nişte consideraţii filosofice generale şi cât de poate de criticabile; pe pământ lucrurile arată cu totului altfel. Ceea ce e riguros adevărat. Unui tânăr nimerit într-o universitate periferică nu-i e dat a găsi nici pasiunea căutării adevărului, nici momentul în care structurile raţiunii informează realul, nici pe cel menit a-l duce – printr-un parcurs riguros – la limita exprimabilului. Va găsi, în schimb, un bazar de lucruri vetuste şi cu desăvârşire inutile, cursuri fade (atunci când se fac), ce repetă taxonomii fără rost, persoane absente, prinse în grijile lor şi – mai ales – celebrul “serviciu de taxe” pe care e invitat a-l vizita cu statornicie. Va semna “contracte” cărora nu le înţelege raţiunea, va vedea că poate să se descurce fără nici un fel de cunoştinţe şi, într-o zi, va ieşi din Facultate alături de alţii, pe care nu i-a văzut decât la banchet, nu înainte de-a plăti o ultimă taxă pe o foaie de carton gălbuie şi cu imprimeuri. Dacă – o, condiţie visată! – are şansa de-a ajunge să lucreze în universitate va găsi, ca peste tot, o administraţie atotputernică, câţiva oameni bine înfipţi “pe poziţii”, invidiaţi şi huliţi de toţi ceilalţi, va participa la sute de şedinţe în care se va discuta doar despre “măsuri” şi “tăieri”, i se vor cere mereu alte şi alte de foi cu elucubraţii menite a “sparia gândul” şi va fi trimis să-şi caute studenţii pe care – de ceva vreme – nu i-a mai văzut nimeni. Va învăţa să predea lucruri pentru care nu s-a pregătit niciodată, le va uita pe cele pentru care s-a pregătit (şi de care era foarte mândru), va învăţa să scrie pentru publicaţii pe care tot el le va cumpăra şi să-şi citeze – în mod obligatoriu – colegii, va începe (precum fac copiii de grădiniţă cu abţibildurile) să “adune puncte” în autoevaluări, va declara ce declară toţi şi va descoperi că poate să pună note unor oameni pe care nu i-a văzut nici măcar în ziua examenului. Nimeni nu-i va vorbi despre cărţi (decât – poate – un alt rătăcit ca şi el), în schimb i se vor arăta, cu degetul, exemple de oameni care-au trecut, într-un singur mandat administrativ, de la apartament la casă pe pământ. Oameni foarte ocupaţi, care nu (mai) au timp să citească, prinşi cum sunt în stabilirea “normelor” şi aplicarea “deciziilor”, dar care – în ciuda acestui impediment – publică mai mult decât orice cercetător consacrat. Şi, bineînţeles, sunt şi în boardul ISI-urilor în care publică. Şi în comitetul de peer-review, şi în Comisia de Acreditare a revistelor în cauză şi în multe, multe ale comitete şi comisii. I se va explica faptul că a trecut vremea teoriilor şi că acum omenirea a intrat în zodia “implementării”; asta vor cei de la Bruxelles. Trei cărţi de autor sunt mai puţin decât utilarea unui cabinet cu calculatoare. Iar culmea activităţii universitare poate fi sintetizată în trei cuvinte: “atragerea de fonduri”. Apoi, pe culoar, cu un ton mai jos, i se va spune că – de fapt – asta e o perioadă de criză, că atunci când lucrurile se vor stabiliza (şi învăţământul va primi mult promişii 6 %), lumea se va întoarce la carte, greutăţile trecutului vor fi uitate, iar universitatea va fi iarăşi ce-a fost. Şi poate mai mult decât atât. Teza mea e următoarea: acest moment auroral nu va exista deloc pentru cele mai multe universităţi româneşti, din simplul motiv că nu-l vor mai apuca. Până la mult visatul răsărit al învăţământului superior pe meleagurile noastre, cele mai multe se vor închide. S-ar putea ca tocmai această închidere a universităţilor periferice să asaneze “sistemul” şi să le permită celor care vor rămâne să fie cu adevărat ceea ce ar trebui să fie ca Universităţi. Problema celor de acum nu e numai aceea că nu vor apuca să ajungă universităţi respectabile, ci – în primul rând – aceea că nu au fost niciodată universităţi în accepţiunea efectivă a termenului. Din anumite raţiuni – în principal administrative – li s-a spus astfel, iar locatarii lor, asemeni “regilor” rromilor, dacă tot li s-a repetat un apelativ (în acest caz acela de “profesori universitari”), au ajuns să-l şi ia în serios. Ceea ce noi numim “cadre universitare” au fost, în fapt, nişte persoane comune – care până pe la 40 – 50 de ani nici măcar n-au visat la o carieră universitară –  şi pe care o mutaţie istorică (asupra căreia n-au avut nici o influenţă) i-a promovat la situaţia de funcţionari de stat privilegiaţi. Aportul lor la cunoaştere, la căutarea adevărului şi la numirea realului e, cel mai adesea, sublim în inexistenţa lui. Pentru a ne lămuri cu privire la acest lucru se cuvine să răspundem, fiecare, la trei seturi de întrebări. Mai întâi: spuneţi-mi, vă rog, în domeniile umane (la cele ştiinţifice nu mă pricep) câţi universitari români cunoaşteţi care să participe activ la discuţia internaţională asupra problemelor semnificative ale domeniilor pe care le ilustrează? Aţi auzit de vre-o lucrare românească din ultimele decenii în istoriografie, filosofie, psihologie, antropologie, ştiinţe politice sau economice care să fi determinat o mutaţie în structura acestor domenii? În al doilea rând: câţi universitari cunoaşteţi ale căror lucrări să ne fi făcut să înţelegem altfel, mai bine şi mai adecvat, lumea bizară în care trăim de două decenii şi jumătate? Gândiţi-vă la faptul că – pe plan economic şi social – lumea noastră a cunoscut în ultimele decenii mutaţii (care vor fi considerate peste un veac sau două) decisive în istoria noastră: destructurarea ruralului, urbanizarea, industrializarea, apoi dezindustrializarea, migrarea masivă a mâinii de lucru în străinătate, etc. Puteţi să-mi spuneţi care sunt, în cultura noastră, monografiile de bază asupra acestor subiecte? În fine: câţi sunt intelectualii locali al căror nume e rostit de concitadinii lor cu admiraţie atunci când îşi îndeamnă copiii să înveţe? Câţi sunt cei ai căror nume se leagă nu de afaceri necurate şi de prezenţa la toate tribunele, ci de gândirea (căci acesta e propriul universităţii: faptul de a gândi) unei soluţii proprii la problemele locale ale ultimilor ani? Nu sunt nişte întrebări teoretice, ci, dimpotrivă, nişte întrebări simple. Precum la fel de simplă e şi constatarea că, pe măsură ce s-au înmulţit universităţile, a scăzut nivelul de pregătire deopotrivă al studenţilor şi al profesorilor, spaţiul comun a fost invadat de vulgaritate, iar cultura a devenit tot mai mult un refugiu pentru inapţii sociali. Mă tem că oricum am cosmetiza lucrurile acestea – cu clasamente tot mai sofisticate şi munţi de maculatură produsă de administraţiile facultăţilor – un fapt e cert: universităţile nu şi-au făcut datoria, adică nu au funcţionat ca universităţi. Spre deosebire de cei care consideră că acest lucru se datorează unor conjuncturi contingente (tranziţie, criză, cădere demografică, etc.) eu cred că raţiunea lui este una principială: Universităţile româneşti de provincie nu au fost nici gândite, nici făcute ca universităţi. Atunci ca ce? După înţeleapta vorbă a poetului, astăzi, când lucrurile au ajuns la capăt, putem – în sfârşit – vedea clar începutul. Care este azi problema universităţilor? Una cât se poate de banală, v-o poate spune orice “cadru”: împuţinarea studenţilor. Nouă ni se recomandă – explicit – să ne înscriem rudele la diversele forme de învăţământ ale facultăţii. Orice tânăr (sau mai puţin tânăr) pescuit în apele tulburi ale societăţii româneşti şi “convins” să plătească taxă universităţii noastre e – ni se explică – un procent din salariul nostru. Cam aceasta e problema, singura care contează cu adevărat, în universităţile de provincie. Restul sunt detalii: dacă ai studenţi, ai bani; deci îţi poţi finanţa creditele. Sau te poţi gândi la avansare pe post; eventual, chiar şi la o funcţie în paradisul administrativ (adică acolo unde funcţia se converteşte în privilegii). Iar când ajungi acolo, fatalitatea face să te întâlneşti cu alţii – de pe la alte asemenea universităţi – şi, din vorbă în vorba, să se pună la cale o afacere adevărată, pe “fonduri europene” (în general una cu nume ciudat, având ca scop “implementarea” a ceva prin “conferinţe internaţionale” şi broşurele, şi – evident – salarii consistente şi “stagii de documentare” în Occident). Cam acesta e visul universitarului periferic, iar somniferul lui e numărul de studenţi. Numărul acesta e criteriul decisiv în tot şi-n toate: în comisiile de calitate, la vizitele ARACIS, în rapoartele interne ale universităţii şi în deschiderea acesteia către media publică. Numărul acesta contează atât de mult nu pentru că ne-a ajuns şi pe noi criza şi, de câţiva ani, totul e mai puţin, ci pentru că el e temelia universităţilor de provincie. Acestea s-au clădit pe două lucruri: pe de o parte pe nevoia concretă de a “încadra” zeci de mii de tineri care – după 1989 – nu mai erau obligaţi să muncească şi din viaţa cărora dispăruseră “organizaţiile obşteşti” menite a-i controla şi disciplina. Piaţa Universităţii din primăvara lui 1990 a arătat manifest potenţialul destabilizator al acestor tineri şi, ca o consecinţă, a şters toate scrupulele guvernanţilor de atunci cu privire la învăţământului privat. Pe de altă parte a fost vorba de taxarea unor mase de oameni din judeţele de provincie, care permitea banilor casnici din toate cătunele patriei să ajungă în municipiile reşedinţă de judeţ şi, apoi, în marile centre regionale pe vremea când nu exista o infrastructura bancară credibilă pentru asemenea operaţiuni. Aşa cum am arătat cu altă ocazie, acest sistem a funcţionat ca o industrie în cea mai obişnuită accepţiune a termenului: tratarea mecanică (pe baza unor proceduri elementare) a unei mase apreciabile de clienţi şi scoaterea acestora, după o minimă fasonare, “pe bandă rulantă”, ca funcţionari ai noului stat ce se construia sub imperativul “integrării erupene”. Tinerii au făcut universitatea nu pentru a răspunde unei nevoi economice, ci pentru a accede la un alt statut social (a cărui primă – şi cea mai vizibilă – formă e mutarea de sat la oraş, sau dintr-un oraş periferic într-unul major). Statul de după ’90 le-a acceptat – şi, uneori, încurajat – această dinamică din mai multe motive; probabil cel mai important a fost acela că nu (mai) dispunea de forţa necesară pentru a-i ţine mai departe în rural sau în provincie (interzicându-le – prin “buletinul de oraş” – intrarea în marile centre urbane). Dar, onest vorbind, statul nu mai avea nici un interes de a se opune acestei mişcări. Căci tot în acel timp, în care frontierele erau închise (de sistemul vizelor) şi emigraţia efectivă era un vis de nerealizat, iar industriile se descompuneau cu o viteză incredibilă, oraşele jucau – în exces, am spune cu mintea de astăzi – pe cartea sectorului terţiar. Nu ce faci la oraş conta în acel timp (căci fiecare găsea ceva de făcut, de regulă în servicii: de lucru într-o primărie sau într-o agenţie, de cumpărat şi de revândut mai scump, şi altele la fel), ci faptul de a fi în oraş; astfel se explică escaladarea preţului imobiliarului în urban, care crea iluzia prosperităţii oraşelor. Iar personalul serviciilor presupune, dacă nu o calificare efectivă, atunci măcar o acreditare oficială a acesteia. Astfel că drumul spre oraş trecea, aproape invariabil, prin universitate. Cu o generaţie în urmă, foamea de urbanizare se împlinea – dată fiind limitarea drastică a locurilor din învăţământul superior pe perioada comunismului – mai curând în licee şi, în mod particular, în trei dintre acestea: Liceul Pedagogic, cel Sanitar şi cel Economic. Din raţiuni de distribuţie teritorială a forţei de muncă, acest tip de licee existau – în 1990 – practic în toate muncipiile reşedinţă de judeţ. Nu întâmplător, cu personalul (şi, adesea, cu infrastructura) lor se constituie primele “colegii” şi apoi “facultăţi” din cadrul noilor universităţi. În euforia acelui timp, nimeni nu părea atent la faptul – banal în ultimă instanţă – că, preluând aceste licee (indiferent sub ce formă) în structura lor, noile universităţi îşi asumă şi funcţia acestora: în speţă un învăţământ bazat pe calificare şi nu unul bazat pe cercetare. Atunci se credea, probabil, că timpul le rezolvă pe toate; astăzi vedem clar că acel pattern nu a fost niciodată amendat şi că, în fapt, dincolo de denumiri şi de “profesorii invitaţi”, fostele licee au rămas exact aşa cum erau şi, mai mult, au format universităţile de provincie după chipul şi asemănarea lor. Supus “reformelor” fără direcţie şi fără obiective clare, învăţământul liceal serios a intrat în recul din a doua jumătate a anilor ’90. Astfel că noile facultăţi (provenite din licee) au rămas în aceeaşi nişă pe care o ocupau înainte: erau licee onorabile care, în plus, dădeau diplomă universitară. În acest fapt a constat reala lor atractivitate. Nimeni nu şi-a făcut vreodată iluzii cu privire la “calitatea” învăţământului şi, mai ales, a cercetării pe care ele o dispensau. Orice persoană lucidă – şi vor fi fiind şi din aceştia prin ministere – realizează cu uşurinţă că, beneficiind de aceeaşi oameni şi de aceleaşi mijloace (în primul rând la nivelul dotărilor şi, în mod particular, al bibliotecilor) ca şi fostele licee, noile universităţi sunt condamnate să facă tot ceea ce făceau liceele respective. Atuul lor era faptul că eliberau o diplomă universitară care imediat era convertibilă într-un post în administraţie. Iar această administraţie evolua ea însăşi cu o asemenea viteză că nimeni nu putea spune la un moment dat care sunt cunoştinţele efective care ar trebui cerute unui potenţial angajat al ei. Faptul că universităţile acestea nu au depăşit statutul unor licee (sau, cel mult, şcoli postliceale) e atestat de eşecul cvasi-general al ideii de masterat. Cu rare – şi cu atât mai lăudabile – excepţii, masteratele reprezintă în România actuală cea mai slabă treaptă a întregului învăţământ, de la gradiniţă la doctorat. Fără o examinare riguroasă a candidaţilor, fără o distincţie clară a cursurilor oferite (în raport cu cele de licenţă), fără o infrasctructură adecvată specializării, făcute în regim “modular” (adică ocazional şi de regulă în week-end-uri) masteratele au ajuns un soi de învăţământ prin corespondenţă – lipsit de orice orizont şi orice calitate – al cărui singur criteriu e achitarea taxei de către student. Având în vedere acest fapt, restructurarea învăţământului potrivit criteriilor de la Bologna a avut ca singur efect palpabil trecerea de la studiile superioare de patru ani, la cele de trei ani. Dacă ar fi să judecăm serios, cred că nimeni nu îşi imaginează că aglomerând materii de an într-un semestru, nişte elevi – ce ies din licee aflate în cădere liberă – pot fi transformaţi, în trei ani, în oameni ale căror cunoştinţe să le permită o angajare de “înaltă specializare”. În cele mai multe cazuri, cei trei ani de facultate suplinesc – aproximativ – un liceu prost făcut, iar absolvenţii universităţilor beneficiază de acelaşi nivel de pregătire (generală, inadecvată nu economiei, ci prezentului, incompletă şi incapabilă de o gândire domenială) precum elevii de liceu. Un alt efect pervers al Bologniei a fost suprimarea tuturor materiilor care nu sunt făcute de profesori din interiorul facultăţii pe care o absolvă studentul, astfel că din deschiderea pe care se presupune că o oferă universitatea a rămas – în fapt – mai puţin decât din cea pe care o oferă liceul. Pe acest fond, masteratele se fac nu pentru că proaspeţii licenţiaţi ar fi apţi de spcializare, ci pur şi simplu pentru că sunt cerute, în mod obligatoriu, la angajare (aproape nimeni nu se poate angaja cu cei trei ani de licenţă). Şi de vreme ce “trebuie făcute” se fac la fel ca toate lucrurile obligatorii din România: formal şi fără nici un interes. Din punctul de vedere al oricărui angajator – cu excepţia statului, căci pentru acesta calitatea nu a fost şi nu este un criteriu – absolvenţii acestor forme de învăţământ nu sunt pregătiţi decât pentru funcţii subalterne şi care nu cer calificare. Dacă se pune problema calificării, atunci angajatorul trebuie să o plătească (sub forma stagiilor, a trainingurilor, etc.) din propriu-i buzunar. În vremuri normale poate că problema fondurilor pentru “pregătirea personalului” nu risca să ruineze firmele, dar pe vreme de criză – când sunt la modă “tăierile” – orice bănuţ economisit contează şi “cheltuielile cu personalul” sunt domeniul predilect al “restrângerilor”. Să mai adăugăm un lucru: prăbuşirea industriilor şi revenirea la agricultura de subzistenţă îi obligă pe absolvenţilor să preseze şi (dacă au noroc) să paraziteze în exces sistemul de stat. Se vorbeşte mereu de “specializările cerute pe piaţă” însa, din păcate, piaţa noastră productivă e atât de anemică încât – aproape indiferent de domeniu – e suprasaturată cu specialişti. Ceea ce cere ea sunt, de fapt, oameni cu o minimă calificare – sau chiar necalificaţi – dispuşi la munca brută şi slab plătită a angajatului cu ora. Însă tocmai pentru că nimeni nu vrea să presteaze această munca, piaţa îşi declară, repetitiv (pe la târgurile de job-uri), necesarul de personal. E normal ca o firmă, care trăieşte din ce produce, să nu aibă nevoie prioritar de comunicatori, piari, psihologi, ingineri de sistem şi alţii asemenea, ci de oameni dispuşi să muncească – în regim “flexibil” – cu mâinile şi cu spatele pentru a face banul ce se împarte între profit şi salarii. Calate pe modelul deceniului de aur 1997 – 2007, universităţile noastre (în particular cele de provincie) produc o suprastructură necesară fie unui stat lipsit de instituţii (cum a fost cazul României, fie unui stat foarte bogat. În nici un caz nu par a fi adaptate unui stat sărac şi cu “instituţii obeze”. Mai rău e faptul că înlăuntrul lor schimbarea, atâta câtă a fost, a fost mai curând în rău. Lipsite de un personal adecvat şi de biblioteci demne de acest nume, cu profesori improvizaţi şi mai totul (de la programe şi cursuri, la articole) copiat grosier, universităţile de provincie nu au oferit decât un simulacru de cunoaştere pe toată durata lor. După Bologna şi după explozia masteratelor (consecutivă conştientizării declinului demografic) locul materiilor fundamentale – menite a-i da studentului o deschidere şi o gândire domenială a fost luat de tot soiul de forme ale “cunoaşterii fără memorie”: proceduri de întocmire a formularelor (mai ales pentru fonduri europene), protocoale a tot soiul de gestiuni, papagaliceala unei legislaţii în permanentă schimbare, etc. Dacă materiile clasice cereau profesorului să aibă el însuşi altitudinea cuprinderii unui domeniu, noile discipline consacră definitiv degradarea profesorului în funcţionar şi reduc universităţile la ceva inferior şcolilor profesionale de secretariat din alte vremuri. În această nouă variantă de “cunoaştere”, nu (doar) studenţii au puţin de învăţat, ci (în primul rând) profesorii. Calitatea lor nu mai ţine de pregătirea de specialitate, ci de conexiunea – cel mai adesea informală – la istituţiile publice care sunt sursa schimbărilor administrative. Pe deasupra această tristă realitate întâlneşte şi trend-ul global şi postmodern al (des)calificării “marilor teorii” ca fiind sursa tuturor dezastrelor: de la pedagogia coercitivă la totalitarism. Ca atare sloganul – în universităţi – e: jos teoriile, vrem practică! E dureros faptul că nimeni nu le explică studenţilor că, într-o universitate, practica provine tocmai din exerciţiul gândirii care, la rândul ei, se formează asemeni mâinii pictorului, învăţând de la marii maeştri. Să nu ne înşelăm: dincolo de vituperaţiile împotriva “teoriilor” e discreditul întregii cunoaşteri, a cărei inutilitate e patentă într-o lume care valorizează doar cea mai elementară capacitate de supravieţuire. Nu are rost să ne imaginăm că putem deduce din şmecherie “competenţe” şi “abilităţi adaptative”. Şmecheria îşi este autosuficientă şi nu e funcţională decât în măsura în care ignoră cu cinism orice artificii teoretice. Oricât de dramatică ar fi situaţia lumii în care trăim, nu e menirea universităţilor aceea de a-i învăţa pe tineri descurcăreala. Dimpotrivă, ea ar trebui să le ofere – şi în exemplu, şi în discurs – reperele stabile ale cunoaşterii ce informează lumea. La fel, nu e menirea universităţii aceea de a-şi abandona disciplinele fundamentale în favoarea fatalităţii momentului: arta completării formularelor şi derivatele ei metodice. Când punem accentul pe “metode şi tehnici” (în dauna istoriilor domeniale făcute umăr la umar, în seminarii, cu studentul), riscăm să uităm că – mai devreme sau mai târziu – acestea se vor împlini în simple tehnologii sau protocoale. Poate la început acest lucru nu e evident, însă reducând cunoaşterea, reducem implicit şi rolul profesorului. Dacă profesorul e secund în medierea cunoştinţelor în raport cu “suportul de curs”, power-point-uri şi altele asemenea (ce adună în formule mnemotehnice simple banalităţile “cunoaşetrii fără memorie), atunci nu mai e decât o problemă de timp până când va putea fi înlocuit efectiv cu acestea. Şi-n acest ultim caz, prezenţa lui efectivă nu are nevoie de mai mult de 3 – 4 zile; timpul necesar unui training, cu un uşor aer de show, în mediul agreabil al unei staţiuni montane. Adică exact ceea ce firmele au înţeles de mult. Cam din orice direcţie am lua-o, concluzia e aceeaşi: universităţile nu fac ceea ce ar trebui să facă în calitatea lor de universităţi – nu dau acea cunoaştere adecvată (deopotrivă specializată şi deschisă reflexivităţii) care ar face inteligibilă lumea în care trăim şi, tocmai prin aceasta, ar deschide către schimbarea ei în bine. România actuală e – literalmente – o ţară guvernată de televiziune, dat fiind că opiniei pe care aceasta o exaltă (dealtminteri foarte interesat), mediul academic şi şcoala în general nu au fost în măsură a-i opune autoritatea epistemică a unei cunoaşteri capabilă a ridica la nivelul sensului problemele cotidianului. Lipsită de o economie suficient de puternică pentru a comanda universităţilor şi întregului sistem de învăţământ formarea acelui tip de calitate care îi e necesar, România zilei de azi e într-o totală degringoladă a proiectului educaţional. Dovada cea mai patentă sunt nesfârşitele modificări ale Legii Educaţiei şi sarabanda ordinelor, ordonanţelor, procedurilor, criteriilor şi comisiilor care, nemaiştiind nici ele care le e obiectivul, se grupează treptat în jurul singurei certitudini a vremurilor de criză: sustenabilitatea financiară. Altfel spus, singurul criteriu real care contează cu adevărat în stabilirea sorţii acestor universităţi este deja, şi va fi tot mai mult, capacitatea lor de a se descurca pe cont propriu. Ori tocmai aceasta e problema lor actuală: trecută fiind vremea “fabricilor de diplome”, universităţile de provincie nu sunt, nici în această ordine, producători de beneficii, ci de pagubă. Decenii întregi de angajări cu nemiluita – adesea în virtutea regulilor de clan care domină viaţa colectivităţilor locale; cu o schemă de posturi (supra)dimensionată pe vremea asaltului facultăţilor, dar exagerată astăzi; beneficiind de un sistem de administraţie superioară (bazată pe indemnizarea funcţiei) conceput în vremea creşterii permanente a taxelor şi a taxaţilor şi cu nesfârşite proiecte imobiliare (dar şi cu afacerile conexe acestora) cărora nu mai sunt capabile a le face faţă, universităţile de provincie sunt în situaţia de a cere permanent suplimentări de fonduri de la bugetul ministerului. În aceste condiţii, faimoasa lor autonomie nu e nimic mai mult decât o simplă vorbă. Căci cum ar putea ele să înfrunte ministerul care le finanţează? (La fel cum, în interiorul lor, cum ar putea sindicatele sau asociaţiile studenţeşti să se ridice împotriva conducerilor universitare, atunci când acestea le dau sedii precum şi bani de deplasări şi de cazare pentru “activităţi specifice” şi “evenimente”?) Tot ceea ce mai produc aceste universităţi în ziua de azi se rezumă la munţi de maculatură (celebrele reviste “cotate”), precum şi la neîncetata falsificare a actelor administrative justificată de imperativul “supravieţuirii”. Nu cred că aceste lucruri nu sunt cunoscute la Bucureşti. Dimpotrivă, cred că ele au fost întotdeauna bine cunoscute şi atent supravegheate de la centru. Nu “calitatea învăţământului” în universităţile periferice a fost problema cea mai importantă din punctul de vedere al decidenţilor centrali, ci capacitatea acestor universităţi de-a absorbi (fie şi un timp scurt) masa şomerilor de pe piaţa forţei de muncă şi, în acelaşi timp, capacitatea lor de a fi un debuşeu de funcţii pentru persoanele necooptate în mecanismul judeţean al partidelor. E o banalitate faptul că funcţiile crează privilegii, iar ansamblul privilegiaţiilor de la un anumit nivel crează o castă; în fine scopul castelor îl reprezintă perpetuarea privilegiilor. Funcţiile cele mai importante – la scară locală – au fost şi sunt cele politico- administrative. Deoarece nu toată lumea doritoare putea fi integrată acestui eşalon, s-au constituit trepte intermendiare, dintre care aceea de universitar cu funcţii pare a fi cea imediat premergătoare “reprezentativităţii” politice. Aceasta vrea să spună, implicit, faptul că există o importantă conexiune a universităţilor de provincie cu politica (cât se poate de transpartinic). Nu e exclus ca tocmai această conexiune să justifice, încă, existenţa lor. Totuşi, în ceea ce mă priveşte, cred că oricât de importantă ar fi această legătură, argumentul economic va fi cel decisiv. Şi, din punct de vedere economic, universităţile răsfirate pe tot patriei sunt o problemă a cărei tratare e din ce în ce mai imperioasă, cu atât mai mult cu cât sunt unul din puţinele domenii la care se pot face “tăieri”, fără a afecta în nici un fel alte sectoare economice (şi, în egală măsură, fără a pune în primejdie conexiunile la care mă refeream anterior). Problema guvernului, în acest moment, e aceea că nu dispune de o lege a disponibilizării în masă care i-ar putea permite să închidă aceste universităţi fie printr-o ordonanţă de urgenţă, fie – şi mai simplu – printr-o măsură administrativă hotărâtă la nivelul Ministerului Educaţiei. Şi, din raţiuni sociale cât se poate de evidente (toate celelalte categorii de anagajaţi ar simţi că sunt vizate şi ar ieşi în stradă), nici nu poate da o asemenea lege. Ca atare, guvernul trebuie să lucreze indirect, prin intermediul Ministerului: acesta multiplică la nesfârşit comisiile de “acreditare”, “evaluare”, “auditare”, precum şi procedurile de urmat, distrăgând atenţia universităţilor care sunt lăsate să se scufunde în datorii. Funcţia Ministerului Educaţiei e – în această etapă – aceea a călăului binevoitor: e de acord că situaţia universităţilor e foarte grea, însă nu are de unde să le dea nomic, dar, în acelaşi timp – în numele “normelor europene” – trebuie să le ceară respectarea unor criterii (mai ales de ordin administrativ) pe care aceste universităţi nu le pot respecta. Totuşi, “pentru a supravieţui”, vor face hârtiile neceasare, vor semna orice, doar cu gândul la banii pe care i-ar primi. Ministerul nu le va da nimic (sau doar sume derizorii), în schimb va păstra – legal, timp de 10 ani – toate aceste hârtii. La momentul potrivit, ele vor fi puse pe masă pentru a-i convinge (cu argumentul că semnătura oficială atrage responsabilitatea penală) pe cei care (mai) au dubii cu privire la sensul istoriei. Dar, cel mai probabil, nu se va ajunge aici. “Înalta” administraţie a universităţilor din teritoriu va fi convinsă să le lichideze cu entuziasm, fiind cumpărată la bucată de adevăraţii lichidatori. Drama celor care conduc universităţile de azi nu constă în faptul de-a se vinde, ci în acela că nu îşi găsesc cumpărător. Totuşi, eu unul cred că o mare şansă le surâde: pentru a-i convinge să aplice ei înşişi “măsurile necesare” (degrevând astfel statul de orice responsabilitate în ceea ce priveşte sfârşitul acestor universităţi), cred că vor fi cooptaţi la conducerea a nenumărate “agenţii teritoritale” – de regulă “europene” – deja existente sau care vor apărea în viitorul proxim. Nu trebuie să ne facem prea multe iluzii nici în privinţa Europei: dincolo de clivajul dintre socialişti şi populari, cred adevăratul (şi singurul) partid continental e acela al administraţiei europene. Şi, ca orice partid, şi acesta va trebui să aibe filiale pretutindeni. Aşa cum ştie toată lumea, de la începuturile statului nostru modern, în România condiţia de funcţionar a fost întotdeauna superioară celei de profesor (mai ales dacă vom compara vârfurile celor două domenii). Profesorii actuali ai universităţilor de provincie nu aşteaptă decât semnalul pentru a trece, in corpore, la statutul de “înalţi” funcţionari administrativi. Vor face acest pas cu bucurie, lăsând în urma lor un trecut pe care timpul îl va colora cu tenta sepia a marilor nostalgii. Parafrazându-l pe Nietzsche, universităţile au fost pentru ei o coardă întinsă între două abisuri: birocraţia comunistă şi aceea europeană.

Sursa: Hotnews.ro