Inechități existente în salarizarea personalului cu funcții de conducere

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a sesizat Guvernul României și Partidul Social Democrat despre inechitățile salarizării personalului de conducere. Factorii care au condus la aceste anomalii, dar și soluția propusă reies din Continuare »

MMJS confirmă că drepturile salariale trebuie calculate raportat salariul de bază efectiv în plată

Urmare a demersului Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Ministerul Muncii și Justiției Sociale confirmă faptul că stabilirea cuantumului tuturor majorărilor salariului de bază trebuie realizată prin raportarea la salariul de bază efectiv Continuare »

Uite sporu’! Nu e sporu’!

Luni, 11 martie 2019, Ministerul Educației Naționale a transmis în școli varianta 2.33 a programului EDUSAL, aplicație care realizează salarizarea în sistemul preuniversitar. Constatăm că sporul pentru învățământ special, de 15%, acordat Continuare »

Informare privind dezbaterea între reprezentații directorilor și MEN

Luni, 04.03.2019, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, a organizat dezbaterea cu tema „Îmbunătățirea managementului unităților de învățământ – prioritate pentru partenerii de dialog social”. La această dezbatere, din partea Ministerului Educației Naționale Continuare »

Concluziile ședinței Colegiului Național al Liderilor FSLI

Miercuri, 27.02.2019, a avut loc ședința Colegiului Național al Liderilor FSLI, ședință la care a participat și ministrul educației naționale, doamna Ecaterina Andronescu. În cadrul ședinței au fost abordate toate problemele discutate Continuare »

 

MEN are în intenție recuperarea unor sume de bani în mod ilegal

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a înaintat Ministerului Educației Naționale o adresă prin care trage un semnal de alarmă asupra intenției MEN de a recupera în mod ilegal niște sume de bani.

Practic, prin adresa nr. 310 IFL/31.05.2018, invocându-se prevederile art. 5 al Lit. B „Reglementări specifice personalului din învățământ” și prevederile Metodologiei și criteriilor de acordare a gradației de merit, aprobată prin O.M.E.N.C.Ș. nr. 6161/2016, Ministerul Educației Naționale a dispus inspectoratelor școlare

„…vă facem cunoscut că personalul didactic nominalizat nu poate beneficia de gradație de merit decât la funcția de bază… vă rugăm să verificați pentru funcțiile de mai sus, cazurile în care aceasta a fost acordată și persoanelor încadrate în regim de cumul/plata cu ora, și să procedați la recuperarea sumelor conform legislației în vigoare.”

În baza acestei adrese a Ministerului Educației Naționale, adresă care nu face nici un fel de trimitere la prevederile Legii nr. 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, inspectoratele școlare au dispus unităților de învățământ să procedeze la recuperarea unor sume reprezentând gradația de merit pe ultimii 3 ani.

În condițiile în care, demersurile inspectoratelor școlare au la bază adresa M.E.N. nr. 310 IFL/31.05.2018, este absolut necesar ca Ministerul Educației Naționale să transmită în teritoriu o Notă în care să se precizeze expres faptul că, în raport de dispozițiile Legii nr. 78/2018 (care a intrat în vigoare la data de 31.03.2018), SUNT EXONERATE DE LA PLATĂ SUMELE REPREZENTÂND GRADAȚIA DE MERIT ACORDATĂ ÎN REGIM DE CUMUL SAU PLATA CU ORA ANTERIOR DATEI DE 31 MARTIE 2018, urmând a se proceda la recuperarea sumelor încasate după data de 1 aprilie 2018.