Tema care ar urma să fie abordată o reprezintă salarizarea personalului din învăţământul preuniversitar, atât a personalului didactic cât și nedidactic.

Salarizarea personalului didactic

Constrângerile impuse de organismele internaţionale în ceea ce priveşte cheltuielile de personal din domeniul public şi creşterea masivă a numărului de angajaţi din administraţia locală şi centrală au fost cauze care au condus la reducerea cheltuielilor de personal din învăţământ. Dacă în anul 2004 existau 823.393 salariaţi bugetari plătiţi integral de la bugetul de stat, din care 343.000 erau salariaţi din învăţământ şi 180.515 în administaţia publică, în anul 2013 erau 846.894 salariaţi bugetari, din care 295.473 salariaţi în învăţământul preuniversitar şi 222.494 în administraţia publică. Aşa s-a ajuns ca, prin legile de salarizare, personalul din învăţământ să se regăsească pe poziţiile inferioare ale grilei, ceea ce a condus la degradarea alarmantă a statutului social al personalului din învăţământ, categoria socio – profesională în care marea majoritate a salariaţilor au studii superioare.

In România, salariul mediu orar din sistemul de educaţie este de 13 lei brut (2,92 euro) şi 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câştigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro), iar un profesor cu gradul I şi o vechime de 25 de ani câştigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) şi 9,73 lei net (2,18 euro). Cu alte cuvinte, un profesor în România câştigă într-o lună cam tot atât cât câştigă un profesor din Luxemburg în patru ore sau cât unul din Polonia în 14 ore!

La o analiză a câştigurilor salariale medii nete, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică, se constată că, în momentul de faţă, câştigurile salariale sunt în administraţie cu 50% mai mari decât cele din învăţământ, în condiţiile în care, aşa cum am mai menţionat, învăţământul este sectorul de activitate cu cel mai mare număr de salariaţi cu studii superioare!

Trebuie avut în vedere şi faptul că, în urma reducerii în anul 2010, în medie, cu 40% a veniturilor personalului din învăţământ, în ultimii ani s-a recuperat numai 20% (o indexare de 25% aplicată la salariile de bază diminuate cu 25% înseamnă recuperarea a 95% din salariile de bază), iar inflaţia – neacoperită prin indexare în aceşti ani – a fost de aproape 10%, astfel încât, în prezent, veniturile reale ale salariaţilor din educaţie ar trebui să fie mai mari cu aproximativ 30%, pentru a se reajunge la puterea de cumpărare din anul 2009.

Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ apreciază că singura soluţie este adoptarea unui act normativ în domeniul salarizării personalului didactic, prin care, în perioada 2015-2017, să se asigure o creştere anuală, cu 10%, a salariilor acestor categorii de personal.
Nu se poate vorbi de un învăţământ de calitate, fără resursă umană motivată financiar.

Salarizarea personalului nedidactic

Începând cu anul 2010 s-a produs treptat o aplatizare a grilei de salarizare a personalului nedidactic, în condiţiile creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

La 1 ianuarie 2009 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată era de 600 de lei ( H.G. nr. 1051/2008), la 1 ianuarie 2011 a fost de 670 de lei (H.G. nr. 1193/2010), de la 1 ianuarie 2012 a fost stabilit la 700 de lei, iar prin H.G. nr. 23/2013, acesta a fost stabilit la 750 de lei, de la 1 februarie 2013, şi la 800 de lei, de la 1 iulie 2013. Prin H.G. nr. 871/2013 s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 850 de lei, iar de la 1 iulie 2014 acesta este de 900 de lei lunar.

In condiţiile în care a avut loc o creştere a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, restul salariilor personalului bugetar (categorie în care este inclus şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar de stat) care depăşeau nivelul acestui salariu minim brut au rămas nemodificate.

Astfel, treptat, nu a mai existat nici un fel de diferenţiere – din punct de vedere salarial – între personalul nou angajat (care nu beneficiază de spor de vechime) şi salariaţii care beneficiau de sporul de vechime în muncă, corespunzător tranşelor de vechime.

Aplatizarea salarizării a avut la bază şi introducerea sporului de vechime în muncă în salariul de bază, prin Legea nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010. Primeşte sau nu spor de vechime o îngrijitoare care are 30 de ani de muncă, dacă salariul ei este identic cu al altei îngrijitoare nou angajată?

Blocarea ocupării posturilor vacante în ultimii ani a condus, în multe cazuri, la dublarea normei de muncă a personalului de îngrijire din unităţile de învăţământ, incapabil în aceste condiţii să asigure mininum de igienă în spaţiile şcolare, ceea ce periclitează starea de sănătate a elevilor (nu puţine fiind situaţiile în care au apărut focare de boli infecţioase şi paraziţi).

O altă cauză a veniturilor foarte mici ale personalului nedidactic o reprezintă amânarea nejustificată a aprobării Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia, de către conducerea Ministerul Educaţiei Naţionale. Deşi o mare parte din personalul nedidactic lucrează în condiţii deosebite de muncă – grele, periculoase sau penibile – aceştia nu sunt remuneraţi corespunzător, fiind discriminaţi faţă de alte categorii de salariaţi plătiţi din fonduri publice, a căror salarizare reflectă condiţiile efective de muncă, prin acordarea unor sporuri specifice, în baza Regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerelor coordonatoare.

Declaraţiile publice, din urma perioadă de timp, privind majorarea salariilor angajaţilor din alte sectoare bugetare, ne îndreptăţesc să credem că MFP va trata cu aceeaşi atenţie şi problema salarizării personalului din învăţământ, categorie socio-profesională recunoscută a fi extrem de importantă, dar umilită din punct de vedere al salarizării.