În atenția membrilor de sindicat care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07.2017

În ultima perioadă, am primit numeroase sesizări referitoare la intenția cadrelor didactice care și-au echivalat titlul științific de doctor cu gradul didactic I înainte de data de 01.07.2017- data intrării în vigoare Continuare »

Plângere prealabilă privind echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I

Federatiile sindicale formulează plângere prealabilă împotriva OME nr. 3993/2021- privind echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I. Descarcă documentul aici! Continuare »

Modificări aduse LEN cu privire la ocuparea funcțiilor de director

Începând cu data de 31 mai 2021 a intrat în vigoare modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, privind ocuparea funcțiilor de Continuare »

Demers privind respectarea legii în privința salarizării

Federația Sindicatelor Libere din învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au revenit la MEN cu solicitarea de a dispune măsurile ce se impun pentru a se asigura calculul corect al Continuare »

Cursurile în școli vor funcționa după două scenarii

Astăzi, 28 aprilie 2021, au fost aduse modificări Ordinul Comun Ministerul Educației – Ministerul Sănătății privind măsurile aplicabile în contextul prevenirii infecției cu SARS-COV2. Practic, începând cu data de 5 mai 2021, Continuare »

Acrediat: Lecția în on-line!

Află mai multe și completează Formularul de preînscriere pe: www.fsli.ro/index.php/lectia-in-on-line/ Este un program educațional destinat profesorilor, bazat pe exerciții practice interactivitate și sprijin constant în scopul: dobândirii rapide de competențe digitale cu Continuare »

Modificări aduse Calendarului evaluărilor naționale la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 12 aprilie 2021 a fost publicat  Ordinul nr. 3647/2021 pentru modificarea Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.462/2021 privind aprobarea Calendarului de administrare a evaluărilor naționale Continuare »

Dreptul la concediul de odihnă trebuie respectat conform legii, nu după cum ”vrea” EDUSAL

În ultima perioadă s-au primit numeroase sesizări că programul EDUSAL obligă unitățile de învățământ ca „pe perioada vacanțelor, întregul personal didactic de predare, inclusiv personalul de conducere, să se afle în concediu Continuare »

Uniunea Europeană – Sinteza discuțiilor din cadrul CDS pentru Educație

Sinteza discuțiilor din cadrul Comisiei de Dialog Social pentru Educație de la nivelul UE din  9 martie 2021 Subiectul principal l-a reprezentat PLANURILE NATIONALE DE RECUPERARE ȘI REZILIENȚĂ. Reprezentantul Comisiei Europene dl. Continuare »

 

Monthly Archives: septembrie 2018

Educaţia are nevoie de coerenţă şi stabilitate pentru o reformă reală

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia asupra faptului că prin demisia ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, sistemul naţional de învăţământ nu trebuie să fie destabilizat. Considerăm că educaţia din România are

Mesajul Președintelui FSLI cu ocazia începutului de an şcolar 2018-2019

Emoţia, încrederea, speranţa, vibraţia, zâmbetul, toate acestea văzute în prima zi de şcoală pe chipurile elevilor, care deschid uşile sălilor de clasă închise atâtea zile peste vară, sunt hrană pentru cei care

Peste 50% dintre angajaţii din educaţie cer dotarea şcolilor cu materiale didactice şi mijloace moderne de predare

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a realizat un sondaj de opinie în rândul angajaţilor din sistemul de educaţie privind situaţia în care se află în acest moment unităţile de învăţământ din România.