Spune nu discriminării cadrelor didactice!
Pornind de la o analiză a proiectului Legii – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava solicită membrilor săi de sindicat să susţină două amendamente la acest document, și anume:
- Existenţa a cel mult 7 trepte de salarizare raportate la vechimea în învăţământ (în prezent sunt 11 trepte de salarizare). Acestea ar fi: 0 – 3 ani, 3 – 5 ani, 5 – 10 ani, 10- 15 ani, 15 – 20 ani, 20 – 25 ani, peste 25 ani.
- Atingerea nivelului maxim de salarizare conform treptei profesionale corespunzătoare la o vechime în învăţământ de 25 de ani şi nu de 40 de ani ca în proiectul de lege.
În acest sens vă înaintăm o petiție on-line cu rugămintea de a o promova. Aceasta se numește „Spune nu discriminării cadrelo didactice”. http://www.petitieonline.com/spune_nu_discriminarii_cadrelor_didactice
Argumentele care se află la baza acestei propuneri sunt:
- principiile prevăzute în proiectul Legii – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care stipulează la art. 3 litera c) „echitatea si coerenţa prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală” iar la art. 5 litera a) „armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar,
- principiul constituţional al egalităţii în drepturi (art. 16. Egalitatea în drepturi din Constituţia României, litera (1) „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări”)
- necesitatea eliminării tuturor formelor de discriminare a unei categorii socio-profesionale în raport cu altele în cadrul sistemului bugetar, o nevoia de recunoaştere a educaţiei ca prioritate naţională,
- existenţa în proiectul Legii a prevederilor conform cărora în celelalte sectoare bugetare atingerea nivelului maxim al salarizării se face până la vechimea de cel mult 25 de ani, o la nivel european, media vechimii în muncă la care se atinge nivelul maxim al salarizării este de 25 de ani, conform studiului „Teachers and School Heads salaries and allowances in Europe 2014/15″ realizat de Education and Youth Policy Analyssis.
Dorim să vă atragem atenţia asupra următoarelor aspecte:
- Salariaţii ar beneficia de o perioadă de aproximativ 15 ani de salariul maxim în învăţământ şi nu doar 1-2 ani pentru cei care terminat facultatea la 23-24 ani (aici este vorba de bărbaţi căci femeile, care reprezintă ponderea cea mai mare din sistem, nici nu ajung la acest nivel de salarizare – cel de peste 40 ani vechime. Credem că este nerealist să stabileşti un nivel de salarizare care nu poate fi atins de majoritatea salariaţilor)
- In intervalul celor 15 ani amintiţi mai sus câştigurile salariale totalizate ar fi substanţial mai mari. Câştigurile salariale mai mari o perioadă mai lungă atrag după sine o contribuţie superioară la fondul de asigurări sociale având drept consecinţă, la final de carieră, o pensie mai mare.
- Reducerea treptelor de salarizare la 7 permite rearanjarea grilelor în interiorul sistemului şi pentru cadrele didactice cu o vechime mai mică de 25 de ani ceea ce ar conduce şi pentru aceştia la o creştere salarială mai mare decât cea prevăzută în actualul proiect.
- Fidelizarea personalului se face în primii ani de activitate (nicidecum la sfârşit de carieră). Credem că astfel se stabileşte un orizont de timp rezonabil la care salariatul poate atinge nivelul maxim de salarizare, iar creşterile salariale între trepte ar fi semnificative, ceea ce ar contribui la atragerea tinerilor în sistemul educaţional.