Camerele de supraveghere nu rezolvă problema violenței în spațiul școlar

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Hartet” nu susțin inițiativa Ministerului Educației privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice și Continuare »

Oferta de odihnă și tratament pentru anul 2024

După o perioadă plină de provocări și realizări, ca în fiecare an, vă oferim posibilitatea de a vă planifica concediul de odihnă. Tocmai de aceea, am pregătit o selecție de oferte concepute Continuare »

Școlile din România au nevoie urgentă de o strategie de combatere a violenței de orice gen

Sistemul de educație din România își arată din nou vulnerabilitatea în fața cazurilor de violență și abuz, fie că vorbim despre situația de la Școala “Nicolae Titulescu” din Capitală sau de cazul Continuare »

FSLI condamnă consumul de droguri

Consumul de droguri trebuie stopat, iar cei implicaţi în traficul de substanţe, indiferent cine sunt, trebuie să răspundă în faţa legii! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ condamnă acţiunea persoanelor care au avut Continuare »

Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la MInisterul Muncii

  În data de 5 iulie 2023, la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a fost înregistrat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar. Descarcă CCMUNSNCIP Continuare »

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație!

SUNT ÎN GREVĂ! Pentru că îmi pasă de educație! Pentru că mi-am respectat elevii și pe părinții acestora! Pentru că m-am săturat de CONTINUA REFORMĂ, fără noimă, fără obiective, fără ținte strategice, Continuare »

Cuvântul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava își reiterează publicația ”Cuvântul Sindicatului” în contextul noilor provocări din domeniul educației. Cuvantul Sindicatului – Anul VIII, Nr. 1 (13), mai 2023 Continuare »

A fost emis Ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru anii 2023-2026

A fost emis Ordinul privind aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învățământ se stat  în Minsterul Educației și în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii Continuare »

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice

FSLI depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecția cadrelor didactice! Parlamentarii care refuză adoptarea acestei legi devin complicii agresorilor din şcoli! Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va depune din Continuare »

 

Revista presei – 9.05.2014

PREUNIVERSITAR

 

FSLI: Programele şcolare sunt învechite şi trebuie să pună accent pe partea aplicativă. Pricopie: evaluările trebuie să cuprindă şi o limbă străină

Programele şcolare trebuie regândite complet, astfel încât să pună accent pe partea practică, pentru ca România să aibă absolvenţi cu calificare corespunzătoare cerinţelor pieţei muncii, a declarat, joi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, într-o dezbatere despre politicile educaţionale actuale, potrivit Agerpres. Specialiştii din educaţie au concluzionat că scopul nu este să predai, ci să educi. „Programele şcolare utilizate la ora actuală nu mai ţin pasul cu realităţile din România. Agenţii economici se plâng tot mai des că forţa de muncă e slab pregătită, iar acest lucru se produce deoarece şcoala face cu totul altceva decât are nevoie piaţa muncii. Liceele industriale şi şcolile profesionale nu funcţionează la parametrii normali, iar din acest motiv nu mai avem maiştri sau muncitori bine pregătiţi, aşa cum se întâmpla înainte de 1989. Şi la nivelul învăţământului teoretic predomină, din păcate, tot informaţia. De aceea, programele şcolare trebuie regândite complet, astfel încât să pună accent pe partea aplicativă şi nu pe cea teoretică”, a spus Simion Hancescu, potrivit Agerpres. Deşi în ultimii 12 ani au solicitat constant guvernanţilor modificarea programelor şcolare, nu s-au văzut schimbările aşteptate, a adăugat liderul FSLI.

Matematica şi fizica, predate practic „De 12 ani solicităm constant Ministerului Educaţiei modificarea programelor şcolare, însă, până acum, nu s-a luat nicio măsură în acest sens. Din punctul nostru de vedere, în procesul de modificare a unei programe şcolare, trebuie să existe o colaborare între educator, învăţător, profesor de gimnaziu şi de liceu, astfel încât să se traseze o linie continuă în abordarea materiilor pe parcursul anilor de învăţământ. Atât matematica, cât şi fizica, de exemplu, pot fi abordate din punct de vedere practic, materiile fiind astfel mult mai uşor de abordat de către elevi”, a explicat acesta. Inspectorul şcolar general de la Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Constantin Trăistaru, a declarat că nu există analize în baza cărora să se creioneze direcţii pe termen mediu şi lung, ceea ce înseamnă, în opinia lui, că nu există interes pentru ca o structură creată să aibă un program bine definit, potrivit Mediafax. „Mi-am propus ca ISMB să-şi urmeze un plan propriu. Evaluarea trebuie regândită în perspectiva evaluării europene, de a promova un program de antrenare a copiilor, şi voi propune acest lucru ministrului, cu un deadline anul viitor. Programele şcolare realizate în conformitate cu ariile curriculare trebuie realizate. Formarea continuă a profesorilor este foarte necesară pentru a face faţă cerinţelor UE. Trebuie să lucrăm într-un sistem integrat, nu fiecare de capul lui”, a spus inspectorul şcolar general. Directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Ciprian Fartuşnic, a explicat că miza unei astfel de schimbări este stabilirea unui reper de la început, adică „să ştim ce fel de elevi ne dorim la finalul învăţământului obligatoriu”.

„Nu trebuie să predai o disciplină, ci să educi printr-o disciplină” El a vorbit despre cele opt domenii de competenţe marcate într-un raport al CE, respectiv comunicarea în limba maternă, comunicarea într-o limbă străină, competenţă matematică şi de bază în ştiinţe şi tehnologie, competenţe digitale, competenţe sociale şi civice, a învăţa să înveţi, spirit de iniţiativă şi antreprenoriat, sensibilizare şi exprimare culturală. „În viaţa reală, trebuie să pui la lucru toate aceste competenţe pentru a rezolva o problemă, nu doar cunoştinţele de matematică. Nu trebuie să predai o disciplină, ci să educi printr-o disciplină, iar asta nu e uşor de realizat. Un cadru didactic are nevoie de un sprinjin consistent. Competenţele-cheie nu le sunt explicate în demersul didactic decât în proporţie de 50 la sută”, a spus directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. La dezbaterea organizată de FSLI, parte a Conferinţei naţionale „Dezvoltarea competenţelor cheie în şcolile din România: provocări şi oportunităţi pentru actualele politici educaţionale”, organizată de FSLI pe 8 şi 9 mai, vor fi prezentate şi o serie de studii internaţionale destinate evaluării competenţelor elevilor şi practicilor la clasă ale cadrelor didactice.

Pricopie: Evaluarea elevilor de clasa a VIII-a ar trebui să cuprindă şi o limbă străină Evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a trebuie să vizeze şi o limba străină, iar Ministerul Educaţiei intenţionează să introducă testarea acestei competenţe, însă nu în 2014 şi nici anul viitor, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, potrivit Mediafax. Ministrul a precizat, în acelaşi context, că testarea competenţelor într-o limbă străină va fi introdusă, anul acesta, la evaluarea elevilor de clasa a VI-a, fiind vorba despre o premieră. „Nu evaluăm competenţa într-o limbă străină decât la bacalaureat. În acest an, încercăm la testul de clasa a VI-a, este prima dată când facem aşa ceva, până acum nu aveam. Dar nu este un examen, ci un test, la evaluarea de clasa a VI-a. În mod normal, la examenul de clasa a VIII-a trebuia să fie şi limba străină şi de mult timp trebuia să fie acest lucru. Nu o să fie anul acesta, nu o să fie la anul, dar începem să facem şi acest lucru”, a spus Pricopie, la dezbaterea FSLI. Remus Pricopie a subliniat că testarea competenţelor într-o limbă străină va trebuie făcută, gradual, şi la clasele mai mici. „Aceste competenţe de limbă sunt evaluate la nivelul clasei a VI-a. Încet, gradual, va trebui să le testăm şi pe clasele mai mici. Ştiţi că aveam obligativitatea unei limbi străine începând cu clasa a III-a. Am făcut ordinul şi acum există obligativitatea primei limbi străine începând cu clasa I. Am vrut să dau ordin cu obligativitatea celei de-a doua limbi străine începând cu clasa a III-a. În urma discuţiei cu colegii din minister, am spus: ‘Hai, mai întâi, să anunţăm şi să ne asigurăm că în mediul rural, despre care s-a vorbit că există un decalaj foarte mare, avem profesorii necesari’. Ei, pe hârtie, există, dar în practică, atunci când te duci în anumite zone izolate, constaţi că nu există”, a mai spus ministrul Educaţiei. Evaluările care se fac în premieră anul acesta la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor derula între 28 şi 30 mai pentru elevii de clasa a IV-a, între 2 şi 4 iunie pentru cei din clasa a II-a şi în 5 – 6 iunie pentru elevii de a VI-a. Calificativele obţinute de către elevi la evaluare nu vor fi trecute în catalog. Notele la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a, în schimb, contează la media pentru admiterea în liceu.

Sursa: Adevarul.ro

 

Pricopie: Evaluarea elevilor de clasa a VIII-a ar trebui să cuprindă şi o limbă străină

Evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a trebuie să vizeze şi o limba străină, iar Ministerul Educaţiei intenţionează să introducă testarea acestei competenţe, însă nu în 2014 şi nici anul viitor, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.   Ministrul a precizat, în acelaşi context, că testarea competenţelor într-o limbă străină va fi introdusă, anul acesta, la evaluarea elevilor de clasa a VI-a, fiind vorba despre o premieră. „Nu evaluăm competenţa într-o limbă străină decât la bacalaureat. În acest an, încercăm la testul de clasa a VI-a, este prima dată când facem aşa ceva, până acum nu aveam. Dar nu este un examen, ci un test, la evaluarea de clasa a VI-a. În mod normal, la examenul de clasa a VIII-a trebuia să fie şi limba străină şi de mult timp trebuia să fie acest lucru. Nu o să fie anul acesta, nu o să fie la anul, dar începem să facem şi acest lucru”, a spus Pricopie, la dezbaterea cu tema „Dezvoltarea competenţelor cheie în şcolile din România. Provocări şi oportunităţi pentru actualele politici educaţionale”, organizată de FSLI. Remus Pricopie a subliniat că testarea competenţelor într-o limbă străină va trebuie făcută, gradual, şi la clasele mai mici. „Aceste competenţe de limbă sunt evaluate la nivelul clasei a VI-a. Încet, gradual, va trebui să le testăm şi pe clasele mai mici. Ştiţi că aveam obligativitatea unei limbi străine începând cu clasa a III-a. Am făcut ordinul şi acum există obligativitatea primei limbi străine începând cu clasa I. Am vrut să dau ordin cu obligativitatea celei de-a doua limbi străine începând cu clasa a III-a. În urma discuţiei cu colegii din minister, am spus: ‘Hai, mai întâi, să anunţăm şi să ne asigurăm că în mediul rural, despre care s-a vorbit că există un decalaj foarte mare, avem profesorii necesari’. Ei, pe hârtie, există, dar în practică, atunci când te duci în anumite zone izolate, constaţi că nu există”, a mai spus ministrul Educaţiei. Evaluările care se fac în premieră anul acesta la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor derula între 28 şi 30 mai pentru elevii de clasa a IV-a, între 2 şi 4 iunie pentru cei din clasa a II-a şi în 5 – 6 iunie pentru elevii de a VI-a. Calificativele obţinute de către elevi la evaluare nu vor fi trecute în catalog. Notele la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a, în schimb, contează la media pentru admiterea în liceu.

Sursa: Gandul.info

 

Lecţii la şcoală cu Google Apps for Education. Pricopie: „O să cumpărăm tablete când vom avea softuri educaţionale şi conectivitate“

Tinerii învaţă mai uşor cu ajutorul noilor tehnologii dintr-o clasă digitală, sunt mai atenţi la ore, nu trebuie să ia notiţe tot timpul şi vizualizează mai bine lecţiile, spun atât profesorii, cât şi elevii de la Liceul tehnologic „Doamna Chiajna” din Comuna Chiajna de lângă Bucureşti, care au luat parte la un program pilot de digitalizare a clasei, iniţiat de Google. Una din clasele liceului a fost dotată cu o tablă interactivă la care profesorii prezintă lecţii realizate cu ajutorul Google Apps for Education (aplicaţii Google pentru educaţie). Spre exemplu, la ora de limba Română de la clasa a V-a, profesoara Mihaela Coman a prezentat o lecţie din „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” de Nicolae Bălcescu, în care le-a explicat elevilor cum să identifice trăsăturile fizice şi morale ale personajului principal. Astfel, prin intermediul tablei digitale, Coman a prezentat o scenă de pe Youtube din filmul Mihai Viteazul, iar elevii s-au folosit de Google Search pentru a se informa despre domnia lui Mihai Viteazul, de pe Wikipedia. Textul lecţiei a fost transpus apoi într-un fişier Google Docs, însoţit de imagini reprezentative. „Am utilizat Google Forms pentru teme, iar elevii sunt chiar atraşi de această modalitate de a lucra de acasă. Tehnologia aceasta ne ajută să fim mai aproape de elevi, să comunicăm mai bine cu ei şi să-i aducem mai aproape de şcoală”, a spus profesoara de Română la ora demonstartivă ţinută joi la liceu, în prezenţa ministrului Educaţiei, Remus Pricopie. Şi elevii se declară încântaţi să înveţe într-un mod atât de modern. Marian Barbu este în clasa a X-a şi de o săptămână învaţă în noua clasă digitală a şcolii. „E mai simplu decât la orele normale, suntem mai atenţi fiindcă nu trebuie să luăm notiţe tot timpul, primim mai multă informaţie într-un timp mai scurt”, a spus elevul. Elevii ar putea avea note mai bune Profesorul de fizică Dumitru Sandu a explicat la rândul său, pentru adevarul.ro, că poate câştiga timp la ore utilizând instrumentele oferite de Google. „La materia pe care o predau sunt foarte importante experimentele virtuale care îi ajută pe elevi să vizualizeze ceea ce învaţă. Cred că până în 2020 vom vedea acest sistem în multe şcoli din ţară, este o prioritate naţională”, a spus Sandu. In ceea ce priveşte pregătirea profesorilor pentru a utiliza noile tehnologii, ei spun că nu au avut dificultăţi. „Eu sunt şi profesoară de Electronică, deci nu a fost greu. Tehnologia aceasta îi face mai curioşi pe elevi şi aş fi surprinsă dacă peste câteva luni de predare cu ajutorul ei elevii nu vor avea note mai bune”, a spus profesoara Niculina Bădălan. Elisabeta Moraru, Industry Manager la Google, a explicat pentru adevărul.ro că acest proiect a început în urmă cu un an, când cei de la Google au abordat Ministerul Educaţiei. „I-am întrebat unde ar avea nevoie de ajutorul şi expertiza noastră, aşa au început discuţiile, iar în septembrie 2013 am concretizat paşii. Profesorii au fost cei care şi-au ales aplicaţiile, ei fiind adevăraţii artizani ai proiectului. Am fost surprinşi să vedem profesori care nu numai că au vrut să participe, dar au venit şi cu idei despre cum să predea lecţiile cu ajutorul Google Apps for Education”, a spus Moraru.

Viitorul educaţiei: digitalizarea claselor La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că a încurajat toate firmele, în special cele care au reprezentanţă în România şi firmele româneşti din zona IT să îi ajute în construirea clasei viitorului. „Este foarte clar că peste 10 ani, şcoala şi clasa nu are cum să mai arate aşa cum arată astăzi şi aşa cu arăta acum 50 de ani. Ne-am propus să introducem noile mijloace digitale de comunicare în clase prin existenţa laptopurilor, tabletelor, tablelor digitale, aplicaţiilor lecţiilor digitale, dar vrem să mergem şi mai departe, spre conceptul de management digital al clasei şi al şcolilor. În momentul în care am teme pe care le fac pe tabletă, asta înseamnă că un cadru didactic, înainte să intre la oră, ar putea să ştie cine şi-a pregătit tema şi cine nu, prin urmare îşi poate pregăti întâlnirea cu elevii mult mai bine, concentrându-se pe cei care nu au reuşit să parcurgă lecţiile acasă. Cu ajutorul instrumentelor digitale poţi să îţi dai seama unde să intervii suplimentar înainte de a intra în clasă”, a spus Pricopie. În ceea ce priveşte alegerea şcolilor, Pricopie a cerut ca acestea să fie din mediul rural, Ministerul Educaţiei a venit cu şase propuneri dintre care cei de la Google au ales două şcoli: Liceul Tehnologic “Doamna Chiajna” din comuna Chiajna, Liceul Teoretic „Jean Bart” din Sulina, judeţul Tulcea, iar a treia şcoală va fi selectată printr-un concurs de proiecte dintre şcolile care implementează Google Apps for Education până la 31 august 2014. Echipamentele din clasa digitală de la „Doamna Chiajna” au fost oferite de Google şi partenerii lor în acest proiect: Lenovo, Avitech, Intel, Siveco şi Indilis. „Va urma un studiu de fezabilitate pe care îl vom lansa cât de curând în parteneriat cu toate firmele interesate să participe, va reprezenta probabil baza celui mai mare proiect de modernizare a şcolii româneşti din punct de vedere al conţinutului şi metodelor didactice”, a declarat Remus Pricopie, care a mai menţionat că în prezent, 2.500 de şcoli sunt în proces de conectare la internet. Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, din cele 20.000 de clădiri şcolare, 11.000 sunt deja conectate, iar restul vor fi şi ele conecatte până în 2020. „Vom asigura conectivitatea, softul educaţional, pregătirea cadrelor didactice şi în ultimul rând, ca să nu mai primesc întrebarea dacă o să cumpăr mâine trei milioane de tablete, o să cumpărăm tablete atunci când o să avem softuri educaţionale şi celelalte condiţii îndeplinite, dar probabil că peste patru-cinci ani, ceea ce vedeţi aici va fi la nivelul unei cohorte, adică la nivelul claselor I-II, V şi IX vor fi generalizate”, a spus Pricopie.

Elevii nu vor susţine Bacalaureatul pe calculator în viitorul apropiat Întrebat dacă într-un viitor nu prea îndepărtat vom vedea şi examenele naţionale de Bacalaureat şi Capacitate susţinute pe calculator, Pricopie a zis că în niciun caz nu se va întâmpla asta în următorii cinci-şase ani, dar spre direcţia aceasta ne îndreptăm. „Cred că mai întâi trebuie să vedem cum se asimilează această tehnologie la nivelul clasei. Numai după câţiva ani buni de predate într-un sistem digital putem discuta de o evaluare în sistem digitalizat. Nu se va întâmpla acest lucru în România în următorii 5-6 ani în ceea ce priveşte examenele naţionale, dar aceasta este direcţia spre care ne îndreptăm”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Google Apps for Education sunt gratuite Google pune la dispoziţie, gratuit, suita de aplicaţii Apps for Education, tuturor unităţilor de învăţământ din România interesate să o implementeze. Astfel, toţi elevii şi studenţii din instituţiile de învăţământ vor putea folosi gratuit unelte colaborative de genul foilor de calcul tabelar (Google Sheets), prezentărilor online (Google Slides) sau documentelor partajate (Google Docs) precum şi a altor aplicaţii consacrate precum Youtube, Google Maps, Google Hangouts şi multe altele. O componentă vitală a proiectului este programul de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din întreaga ţară. Aceasta îşi propune instruirea unui număr considerabil de profesori din toată ţara în folosirea resurselor şi a aplicaţiilor online. Se urmăreşte astfel formarea unui nucleu de cadre didactice (Google Educators Group) care să susţină adoptarea tehnologiilor digitale de învăţare. Programele de instruire se vor desfăşura prin colaborarea cu Junior Achievement, pe parcursul următorilor doi ani.

Ce capacităţi şi servicii conţine Google Apps: Google Apps cuprinde: Gmail – serviciu de e-mail pe bază de web – şi o suită de soluţii suplimentare de colaborare şi productivitate, printre care: Google Calendar – partajarea calendarului, programarea şi gestionarea întâlnirilor Google Drive – crearea şi distribuirea online a documentelor, tabelelor, prezentărilor şi formularelor Google Sites – crearea şi distribuirea paginilor web, cu capacităţi de integrare a materialelor video, imaginilor, gadget-urilor şi documentelor Google Apps oferă şi acces la zeci de alte servicii Google (printre care Blogger, Picassa şi Google Voice), precum şi la instrumente administrative, asistenţă clienţi şi acces la API-uri care integrează Google Apps cu sistemele informatice existente.

Sursa: Adevarul.ro

 

Despre dezvoltarea personală la şcoală: „Şcoala ne învaţă să ne temem. E năucitor că putem lua Insuficient la desen în clasa I”

Ce ar însemna dacă elevii ar învăţa la şcoală despre dezvoltarea personală, despre visuri şi ţinte stabilite şi atinse, şi cum i-ar ajuta mai târziu să devină adulţi de succes? Despre această iniţiativă, pe care cel mai tânăr speaker din ţară o împărtăşeşte românilor printr-un cross în 50 de oraşe, discutăm azi, la Adevărul Live, de la ora 14.00. Paul Olteanu, public speaker, despre utilitatea unui curs de acest fel în şcolile din România „Ar fi cel mai util pe care l-am putea avea în şcoală, un curs de educaţie alternativă. Pe la vârstă de 14-15 ani şi pe mine tot jucând Counter Strike mă găsea mama. Când am descoperit educaţia non-formală, mi-am schimbat viaţa. O să spun ceva extrem de concret. Eu am făcut opt ani volei. Am fost în Ploieşti la un colegiu cu profil sportiv. Ce făceam la şcoală mi se părea foarte neinteresant. Nu ştiu dacă din pricina curriculumului, ci din cauza felului în care învăţam. În clasa a 10-a a intrat la noi primul trainer pe care l-am cunoscut. Asta se întâmpla în 2005 – 2006 şi am aflat despre Liderii Mileniului 3. Am mers acolo ca să o liniştesc pe mama. Când am mers la acele cursuri, am fost teleportat într-o lume foarte relevantă pentru mine. Învăţam să comunicăm pe bune, învăţam inteligenţă emoţională. Lucruri care sunt acum cap de listă pentru cei care recrutează oameni în companii”. „Interacţiunea cu genul acesta de cunoştinţe mi-a arătat că traiectoria profesională mi-o construiesc eu. M-am raportat la viitorul profesional, nu în virtutea materiilor de la şcoală, ci mai degrabă în virtutea mea şi a valorilor mele. Asta mi s-a părut absolut genial. Undeva la 15-16 ani, dacă ţi se întâmplă asta, e minunat pentru că poţi să alegi o organizaţie, o facultate, care sunt portale către altă lume”, spune Olteanu.

Paul Ardeleanu, speaker profesionist, despre educaţia nonformală şi vârsta potrivită „Atunci e vârsta potrivită, la 15-16 ani, când ai întrebări. Dacă vine mesajul vine la momentul potrivit, schimbăm direcţia. Unul dintre mesajele mele consecvente este că nu poţi să faci minuni peste noapte. Nu se întâmplă nimic dacă la 17 ani te uiţi la prezentarea mea sau citeşti o carte pentru dezvoltare personală. Schimbarea acelei direcţii înseamnă să te duci către ceea ce îţi doreşti cu adevărat”, a spus Ardeleanu. „Am observat că mulţi tineri se raportează la materiile de la şcoală. Mie mi se pare absolut incredibil. Eu predau cinci exemple simple – responsabilitate, stabilirea de obiective, să faci alegeri simple şi corecte (teme, să citeşti), să te educi pe tine însuţi, să acţionezi în direcţia obiectivelor tale personale. Sunt lucruri simple. Sunt uimit când vin tinerii la mine şi îmi spun că nu au mai auzit aşa ceva şi că le-a schimbat perspectiva. Lucrurile acestea mi se par incredibile”, a adăugat Ardeleanu. „Un organism îl schimbi de la celulă. Elevul este celula. Elevul va cere dezvoltarea personală dacă i-o oferi înainte. Vor veni de la celule schimbări. Cursurile trebuie să fie practice”, spune Ardeleanu.

Reacţiile tinerilor la cursurile pentru dezvoltare personală „Am primit foarte multe reacţii pe Facebook după prezentările pe care le susţin. O persoană mi-a scris că ziua în care i-am vorbit a fost ziua schimbării. Eu merg la şcoli şi elevii vin la mine la sfârşit sau îmi trimit reacţii pe Facebook. Observ că sunt anumite momente când în sală nu se aude nimic şi ascultă cu cea mai mare atenţie. La începutul prezentării sunt miştocari, gălăgioşi. După ce am trecut de acel început şi au învăţat cine sunt, la mijlocul prezentării mă ascultau doar pe mine. Îşi dau seama că informaţiile acelea îi ajută enorm”, a spus Ardeleanu. „Mă adresez în principal studenţilor şi elevilor de liceu. Cam acesta este targetul, pentru că ei sunt cei mai receptivi la acest mesaj. Este perioada căutărilor”, a adăugat speakerul.

Cornelia Constantinescu, coach „De la şapte ani în sus, începem să judecăm. Judecăm, reluând din urmă toate credinţele din subconştient. Pentru mine, dezvoltarea personală este din burta mamei. Văd pe cele două fete ale mele ce înseamnă că eu am lucrat cu mine când le-am avut pe ele. Cea mai eficientă metodă este EFT – se bate pe puncte energetice. Fetele repetă după mine, la trei ani. Şi noi ca părinţi trebuie să le oferim acest dar copiilor, să nu crească exact cu toate credinţele pe care le-am învăţat noi”, a explicat Cornelia Constantinescu.

Când ar trebui să înceapă cursul pentru dezvoltare personală? „Cursurile ar trebui să înceapă de la grădiniţă. Metodele se pot diversifica. Pentru grădiniţă se poate folosi un joc pe tablă, prin care să înveţe despre inteligenţa financiară şi cum să-şi gestioneze banii. Metodele pot fi foarte diverse şi adaptate la vârstă. Avem metode pentru orice fel de vârstă. „, explică Ardeleanu. El menţionează că nu a vorbit doar la licee celebre, ci şi la case de copii. Acolo a adaptat mesajul pentru a fi potrivit. E destul de dificil să recomanzi anumite cărţi, când jumătate dintre tineri puteau să citească.

Cum poate un curs pentru dezvoltare personală să ne ajute pe partea antreprenorială Mircea Brânzei: „În şcoală nu învăţăm educaţie financiară, nu învăţăm legile banilor. În urmă cu ceva ani am făcut să fac o sumă foarte mare de bani, dar pentru că nu am ştiut legile banilor, i-am pierdut imediat. Mulţi oameni se aşteaptă să aibă bani ca să-şi facă o afacere. Ca să-şi facă o afacere nu trebuie să ai bani. Trebuie să cunoşti legile şi să ştii cum funcţionează. Dacă am lua toţi oamenii de pe pământ şi să le dăm bani tuturor, o sumă egală. În trei luni cei care aveau bani înainte, vor avea bani în continuare, cei care nu aveau, nu îi vor mai avea. Pentru asta trebuie să ne pregătim”, explică Brânzei. „De când suntem mici primim bani. Dacă am şti să-i gestionăm, lucrurile s-ar schimba pe parcurs. Dacă ştii să gestionezi 10 lei, poţi să gestionezi 100.000 de euro”, a adăugat Brânzei.

Unde sunt sursele de informare pentru această educaţie antreprenorială? Sunt profesorii pregătiţi? Paul Olteanu: „Schimbarea nu pleacă de la o celulă, ci de la două celule. Îmi amintesc că organizam şcoli de vară. Veneau tineri din toată ţara, trăiau experienţe care-i scoteau din zona de confort. Când se întorceau acasă se întorceau fix la aceiaşi formatori de opinii – profesori, părinţi, bunici. Unii erau norocoşi, pentru că părinţii voiau ca ei să înveţe ceva despre viaţă, nu să ia note neapărat mari. Dar aceştia erau foarte rari. Efortul trebuie să plece de la elevi. Eu sunt curios nu ce spun profesorii despre un eveniment de public speaking, ci ce vor face după. Dacă vor veni tinerii care-l ascultă pe Paul Ardeleanu la un director şi îl vor ruga să se învoiască o zi pentru a planta copaci, atunci vom vedea dacă avem rezultate”. „Subiectul antreprenoriatului – antreprenoriatului este despre a rezolva probleme. Noi în şcoală învăţăm să rezolvăm problemele la final, printr-o singură metodă. În viaţă nu e aşa. Lucrurile se schimbă. Nu e o soluţie unică. Educaţia nonformală pleacă de când te naşti şi ar trebui să fie pe tot parcursul vieţii. România e pe ultimul loc în educaţia continuă din timpul vieţii. Cred că e despre a învăţa probleme încă de la cele mai fragede vârste”, a adăugat Olteanu. MIrcea Brânzei: „La şcoală suntem învăţaţi să lucrăm individual şi în competiţie .În viaţă lucrezi în echipă. La şcoală suntem obligaţi, suntem pedepsiţi dacă vrem să colaborăm cu colegul sau încercăm să ne ajutăm. Într-un business ai nevoie de o echipă”.

Despre educaţia emoţională Paul Olteanu: „Experienţele noastre emoţionale sunt proaste. Şcoala ne învaţă teama. Să înveţi să te exprimi în faţa oamenilor, e mult mai important decât să ştii detalii tehnice despre un rinichi. Cursurile pentru dezvoltare ar trebui să fie despre abilităţi şi emoţii”. Cornelia Constantinescu „Suntem învăţaţi mereu să fim în competiţie. Atunci ne izolăm şi ne uităm dacă celălalt este mai bun. Te uiţi că nu eşti la fel ca celălalt. O idee pentru profesori ar fi să-i lase liberi, să fie buni la ceea ce le place. Am foarte multe clienţi că făcutul banilor este greu. Asta-i mentalitatea – ca să faci bani, trebuie să fie greu”. Paul Olteanu „În sistemul finlandez, până la vârsta de 16 ani nu există note. Nu poţi să fii mai prost decât cineva. Nu ai cum să te compari. Nu poţi să evaluezi cine ştie ceva mai bine. Mie mi se pare halucinant că pot să iau Insuficient la desenat bastonaşe sau la desen în clasa 1. Mi se pare năucitor. Poţi să fii mereu mai puţin” Călin Donca „Primul lucru pe care-l recomand persoanelor este să devină foarte bun în vânzări. Un profesor bun în vânzări ştie să-ţi vândă o materie. În şcoala pe care eu am urmat-o a lipsit cu desăvârşire. Noi am fost obligaţi să învăţăm. Planul este de a începe cu trei şcoli private. Nu ştiu dacă se va aproba un proiect care să ofere o materie suplimentară în învăţământ, dar trebuie să luăm prin exemplu, să putem schimba sistemul de învăţământ clasic. Aş desfiinţa cu totul sistemul de învăţământ actual”, a spus Donca. „Sistemul nostru e adaptat unei ere industriale, în care trebuia doar să facem, nu să gândim”

Pe 1 mai a fost lansată campania „Alergăm pentru educaţie”, menită să arate de ce este importantă educaţia nonformală în şcoli şi cum i-ar ajuta pe elevi un curs de dezvoltare personală. Cel mai tânăr speaker profesionist din România, Paul Ardeleanu, va parcurge 50 de semimaratoane în 50 de oraşe distincte din România şi va susţine 50 de discursuri inspiraţionale pe parcursul a 50 de zile consecutive, până pe 19 iunie. Ideea este de a promova educaţia nonformale în şcoli, licee şi universităţi, pe de o parte, şi de a semnala importanţa descoperirii timpurii a principiilor dezvoltării personale. Despre importanţa unui astfel de curs opţional de dezvoltare în şcoli, dar şi despre plusurile aduse elevilor de tot ceea ce înseamnă educaţie nonformală vom discuta alături de specialiştii implicaţi în acest proiect inedit. În platou se vor afla Paul Olteanu, specializat pe Public Speaking, el însuşi un ”produs” al educaţiei alternative, Cornelia Constantinescu, psiholog şi specialist în dezvoltare personală, şi Mircea Brânzei, promotor al educaţiei pentru dezvoltare personală şi fondatorul primei televiziuni online dedicate acestui domeniu, EvoBiz TV. Prin Skype, se vor alătura discuţiei Paul Ardeleanu, aflat astăzi în Craiova, şi Călin Donca, preşedintele Asociaţiei E31 pentru Viitor, co-organizatorul acestui maraton, organizaţie axată pe dezvoltarea personală a tinerilor, şi mai ales a celor din centrele de plasament.

Sursa: Adevarul.ro

 

Admiterea la liceu ilustrează impasul în care se găseşte învăţământul românesc

Răsfoind Broşura cu admiterea la liceu, publicată pe site-ul ISMB, (Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti), descoperim aceeaşi prăpastie între şcoală şi piaţa muncii, pe care am evidenţiat-o an de an. Noutatea constă în faptul că, în sfârşit, Şcoala Profesională nu mai este ascunsă în debara, are un capitol special şi i se alocă cifre de şcolarizare. Fenomenul abandonului şcolar, recunoscut şi de ministrul Pricopie, la cifre de ordinul 16-18%, este în realitate mai mare. Anul trecut, din cohorta de 205.000 de elevi, existenţi în clasa a VIII-a, s-au prezentat la admiterea computerizată pentru clasa a IX-a 145.000, 71%, adică un abandon şcolar de 29%, mult mai mult faţă de ce spune ministrul. Dacă adauagam şi elevii „fantomă”, plecaţi de mult din şcoală, dar menţinuţi în cataloage doar pentru a se încasa banii din „finanţarea per capita”, fenomen pe care nimeni nu vrea să-l controleze, ajungem la procente chiar mai mari de abandon şcolar, adevarata plagă a învăţământului românesc, pe care n-o analizează şi contracarează nimeni din instituţiile decidente. Până la urmă aceasta este consecinţa politicilor neghioabe din educaţie, în ultimii 20 de ani. Legea Educaţiei Naţionale a fost şi ea măcelărită de către actuala putere, aşa că nu prea îşi mai produce efecte. Piaţa muncii se dovedeşte un reglator de ultimă instanţă, care spune elevilor şi părinţilor că geaba ai diplome lustruite şi frumoase, nu te angajează nimeni fără să ai şi competentele presupuse de aceste diplome. Agenţii economici privaţi nu angajează pe ochi frumoşi şi cartoane ştampilate, doar pe ce ştii să faci să le aduci profit. Cea mai mare dezamăgire o reprezintă Şcoala Profesională, care oferă, la Bucureşti, doar 900 de locuri, în 36 de clase. Deşi Bucureştiul este cel mai important centru economic, industrial, al ţării şi are circa 7% dintre elevii de clasa a VIII-a la nivel de ţară, din cele 51.000 de locuri la Şcoala Profesională la nivel naţional, Bucureştiul ocupă doar 1,7%! Extrapolând şi la alte judeţe, putem concluziona ca nu se vor ocupa mai mult de 25.000 de locuri. Condiţia contractului tripartit, şcoală, părinţi, agent economic a fost, se pare, piedica în calea unei propuneri mai generoase la Şcoala Profesională. Pe de o parte companiile, mai mici sau mai mari, nu au suficiente stimulente fiscale pentru a se implica în formarea profesională, elevii nu sunt suficient informaţi asupra avantajelor acestei forme de învăţământ (faptul că au 200 lei/lună bursa de şcolarizare), iar directorii de Licee şi Colegii Tehnice nu s-au dat peste cap să contacteze agenţi economici, mulţumindu-se cu clase liceale, în profil tehnologic şi chiar teoretic, că e mai comod. O condiţie esenţială pentru intrarea la liceu ar fi fost media de admitere minimă 5 la Testarea Naţională, pentru ca să nu ajungă la liceu şi elevi cu medii de 3-4, care n-au nicio şansă să ia bacalaureatul. Deşi s-a discutat, nu s-a aplicat, ar fi fost o barieră importantă, care ar fi îndrumat elevii spre Şcoală Profesională. O altă posibilitate ar fi fost introducerea a încă două trasee educaţionale. O Şcoală Profesională simplificată, de doi ani, fără contract cu agenţii economici, mai ales că elevii de 14 ani, absolvenţi de clasa a VIII-a, nu sunt primiţi în unităţi economice şi datorită protecţiei muncii. Aceştia ar fi urmat o pregătire teoretică şi practică generală, în atelierele scoală ale şcolilor, după o minimă reechipare a a cestora şi angajare de maiştri instructori competenţi, urmând ca apoi să-şi continuie pregătirea în sistem non-formal sau informal. Eventual prin ucenicie la locul de muncă. Un alt traseu educaţional ar fi o filieră profesională liceală, de 4 ani, pentru meserii pretenţioase, cum este aceea de „electrician-electronist auto”, încheiată cu Bacalaureat Profesional, fără acces la facultate, cu mai puţine ore teoretice şi 60% practică. În felul acesta ar fi crescut numărul traseelor educaţionale, de unde elevii de clasa a VIII-a să aleagă pe acela care se potriveşte inclinaţiilor şi talentelor proprii. Deşi Broşura de admitere nu dă cifre recapitulative, iată o comparaţie, fie şi aproximativă, a locurilor de la clasa a IX-a. Total clase, 515, reprezentând 14.420 elevi, o cifră mult prea optimistă, dacă anul trecut s-au prezentat 12.200 elevi la repartiţia computerizată, cu tot cu cei din provincie. Filiera teoretică 280 clase, 55% Filiera tehnologică 180 clase, 35% Filiera vocaţională 54 clase, 10% Dacă reducem la realitate numărul candidaţilor, adică circa 12.000, la filiera tehnologică se vor face aproximativ 100 clase, adică 20%, circa 2800 elevi. Şi asta în condiţiile în care la oferta de joburi avem invers, 80% în profil tehnic şi de servicii. Fie şi numai aceste cifre ilustrează foarte bine prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii. Regăsim, ca şi în anii trecuţi, circa 20 de clase în profil teoretic, la anumite Licee şi Colegii Tehnice, deşi la Bacalaureat a fost dezastru exact la acest tip de clase, iar mediile ultimilor intraţi de anul trecut, la aceste clase, sunt sub 5. Care este logică pentru care ISMB şi Ministerul aprobă astfel de clase? La dezbaterile publice organizate de instituţii media ar trebui să răspundă şi la astfel de întrebări. Concluzii şi soluţii Deşi familiile şi elevii s-au mai trezit la realitate, şi nu se mai înghesuie să obţină diplome nevalorizate de piaţa muncii, politicile statului sunt mai departe reactive, în loc să fie proactive. Instrumentul cel mai eficace îl reprezintă cifrele de şcolarizare, iar cele prezentate mai sus nu demonstreaza că statul înţelege ce se întâmplă în educaţie

1. Liceele şi Colegiile Tehnice care au obţinut sub 15% procent de promovare la Bacalaureat trebuiau transformate în Şcoli Profesionale, obligând conducerile acestor şcoli să caute agenţi economici pentru continuarea activităţii. 2. Agenţii economici, (patronatele), trebuie stimulaţi fiscal şi prin alte pârghii, pentru a se implica în formarea profesională. De lipsa forţei de muncă mediu şi înalt calificate se plâng, dar nu contribuie cu mai nimic pentru ameliorarea situaţiei. 3. Adăugarea a încă două trasee educaţionale, Scoala profesională redusă, fără contracte cu agenţi economici şi filiera liceală profesională. 4. Media de admitere la liceu să conţină bariera de minimum 5 la Testarea Naţională. Altfel vom plânge la infinit după rezultatele catastrofale de la Bacalaureat 5. Scoaterea la concurs naţional a noului Curriculum Şcolar 6. Implementarea unui sistem de evaluare unitar la nivel naţional, standardizat, bazat pe aplicaţii informatice cu bazine de itemi unici la nivel de ţară, fără intervenţia profesorilor, care să dea „progresul şcolar” al elevilor. 7. Pornirea motorului motivării salariale, veniturile profesorilor să fie strict corelate cu performanţa, rezultatele muncii, măsurate prin progresul şcolar al elevilor.

Fără cel puţin aceste măsuri vom bălti în continuare, cu sisteme de educaţie şi formare profesionale neperformante, ultimii în clasamentele internaţionale credibile, cu o economie neatractivă, necompetitivă, exact din cauza unei pieţe a muncii improprie unei economii performante.

Sursa: Adevarul.ro

 

Traian Băsescu va participa la târgul internaţional de educaţie şi locuri de muncă – EDU2JOB, de la Expo Arad

Prima ediţie a târgului internaţional de educaţie şi locuri de muncă – EDU2JOB se va desfăşura în perioada 09-10 mai 2014 la Expo Arad. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele României, Traian Băsescu. Târgul, cu un impact deosebit asupra mediului social şi economic, urmăreşte să realizeze o conjuncţie între oferte optime şi diversificate de pregătire profesională a tinerilor respectiv oferta locurilor de muncă din partea unor mari angajatori, sau firme de recrutare din Vestul României. „În cadrul evenimentului şi-a anunţat prezenţa preşedintele României, Traian Băsescu, care va participa în cursul zilei de sâmbătă, 10 mai la Expo Arad, la o dezbatere pe teme economice şi de educaţie, alături de importanţi oameni de afaceri şi personalităţi cu putere de decizie la nivel local şi naţional. EDU2JOB sperăm să aibă un impact deosebit asupra mediului economic general, consolidând puterea judeţului nostru, atunci când vorbim de contribuţia la întregul sistem naţional”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad. În cadrul evenimentului vor fi prezentate oferte ale companiilor naţionale şi multinaţionale, companii de recrutare, bănci, firme de consultanţă şi de asigurări care vor pune la dispoziţie vizitatorilor peste 2.500 de locuri de muncă în ţară şi 18.000 în străinătate. La capitolul educaţie, cei interesaţi vor găsi o gamă variată de oferte din cadrul celor mai puternice universităţi din zona de Vest a ţării: Arad, Timiş şi Cluj, împreună cu ofertele universităţilor şi liceelor de elită din Europa. „EDU2JOB este mai mult decât un un eveniment de locuri de muncă şi educaţie, este o necesitate a mediului socio-economic. Întrunind actorii principali din cele două domenii complementare, educaţie şi locuri de muncă, vom reuşi să identificăm care sunt necesităţile clare de ambele părţi, ceea ce va aduce beneficii imediate. Vom asigura cadrul optim de desfăşurare a întâlnirilor de afaceri între participanţi, ceea ce va conferi plusvaloare acestui eveniment şi va pune bazele unui brand unic în acest domeniu“, a declarat Adrian S. Negrau, directorul CCIA Arad. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean – C.J.R.A.E., în parteneriat cu Consulatul Britanic şi Camera de Comerţ Italiană pentru România. Intrarea la târg este liberă. Program de vizitare este următorul: vineri între 10-19, iar sâmbătă între 11-18. Se asigură transport gratuit pentru vizitatori după orarul: Ruta Podgoria – Expo (9 mai 2014): Plecare Podgoria: 11.00, 13.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00 Plecare Expo: 12.00, 14.00, 16.00, 17.30, 18.30 În data de 10 mai: Plecare Podgoria: 11.00, 12.00, 13.00, 14.00, 16.00, 17.00 Plecare Expo: 11.30, 12.30, 13.30, 15.00, 16.30, 17.30

Sursa: Adevarul.ro

 

Primăria vrea să reabiliteze fostul liceul Hidromecanica cu bani europenei

Clădirea unităţii de învăţământ a început să fie modernizată în anul 2007, iar Ministerul Educaţiei trebuia să asigure finanţarea. Banii însă nu au mai venit, iar lucrările au fost abandonate. Pentru finalizarea lor este nevoie de 5,6 milioane de lei. Corpului B al fostului Liceu Hidromecanica, actualul Colegiu Transilvania atre nevoie de urgent de reparaţii. Primăria a reuşit din propriul buget să facă modernizări de peste 2 milioane de lei, dar mai este nevoie de alte 5,6 milioane de lei pentru ca investiţia să fie finalizată. Primăria speră să obţină bani eurpeni. „Pentru Corpul B al Colegiului Transilvania am identifiat o altă resursă : economiile rezultate din implementarea Programului Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013. În ultima şedinţă de Consiliul Local a fost aprobat proiectul pentru solicitarea finanţării şi sperăm să obţinem fondurile necesare pentru a finaliza aceste lucrări. Este vorba de o investiţie necesară pentru buna funcţionare a acestui liceu, având în vedere că, în prezent, o parte din activitate se desfăşoară la fostul Liceu Astra“, a precizat primarul George Scripcaru, citat de newsbv.ro.

Sursa: Adevarul.ro

 

Târg inedit! Aglomerație de firme create și întreținute de elevi

90 de firme se întrec zilele acestea la un eveniment special dedicat liceenilor. Tinerii s-au implicat trup și suflet în firmele virtuale pe care le-au gândit. Elevi din toată țara își expun afacerile la Târgul Internațional al Firmelor de Exercițiu, care se desfășoară în mall Plaza din București între 7 și 9 mai. Firmele pe care le-au gândit și dezvoltat elevii de la liceele cu profil economic sunt doar de exercițiu. Practic, tinerii învață toți pașii care trebuie făcuți într-o afacere, de la depunerea actelor la negocierea contractelor, dar nu obțin venituri. Sursă de inspirație pentru antreprenori Printre ideile lor poți găsi firme de ceramică, design, panificație sau produse ecologice. Multe dintre afaceri sunt la cheie și pot deveni o sursă de inspirație pentru antreprenori. Pentru târg fiecare liceu economic din țară și-a pregătit un stand de prezentare. La intrare te întâmpină „Cocoșul de Hurez SRL”, unde elevele sunt îmbrăcate în port popular. Firma promovează produse tradiționale din ceramică, au liste de prețuri, facturi și chiar o strategie de promovare atent gândită.

Sursa: Evz.ro

 

Google a încheiat un parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Cum se va schimba viața elevilor români

Google împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă încheierea unui parteneriat la nivel național care are ca obiectiv facilitarea accesului elevilor și profesorilor români la noi tehnologii, contribuind astfel la creşterea calităţii actului de învăţare. Proiectul se va desfășura în mai multe etape și este structurat pe trei componente. În primul rând Google pune la dispoziţie, gratuit, suita de aplicaţii Apps for Education, tuturor unităţilor de învăţământ din România interesate să o implementeze. Astfel, toţi elevii şi studenţii din aceste instituţii de învăţământ vor putea folosi gratuit unelte colaborative de genul foilor de calcul tabelar (Google Sheets), prezentărilor online (Google Slides) sau documentelor partajate (Google Docs) precum şi a altor aplicaţii consacrate precum Youtube, Google Maps, Google Hangouts şi multe altele. O componentă vitală a proiectului este programul de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din întreaga țară. Aceasta își propune instruirea unui număr considerabil de profesori din toată țara în folosirea resurselor și a aplicaţiilor online. Se urmărește astfel formarea unui nucleu de cadre didactice (Google Educators Group) care să susțină adoptarea tehnologiilor digitale de învățare. Programele de instruire se vor desfășura prin colaborarea cu Junior Achievement, pe parcursul următorilor 2 ani.

Sursa: Evz.ro

 

Ce opţiuni de carieră au tinerii români cu experienţă internaţională?

În fiecare an, 5.000 de tineri pleacă în străinătate la studii. La terminarea facultăţii, când vine vorba de opţiunile de angajare, studenţii şi absolvenţii universităţilor internaţionale se confruntă cu lipsa de informaţie despre oportunităţile disponibile în România, despre unde ar putea aplica ce au învăţat şi cerinţele angajatorilor.

O mare parte dintre cei care decid să se întoarcă acasă pentru a începe o carieră nu sunt conectaţi la realitatea de business şi sunt slab susţinuţi în a găsi joburile potrivite pentru ei. Grupul EDUCATIVA, care trimite anual tineri la studii în străinătate, a observat această problemă recurentă. Ca soluţie, grupul a creat Reviro, un serviciu de recrutare care îşi propune să le faciliteze tinerilor români cu pregătire internaţională accesul la oportunităţi de carieră la companii din România. „Misiunea Reviro este de a conecta potenţialul tinerilor români cu pregătire internaţională la organizaţii din România care să le pună în valoare abilităţile dobândite la studii în cadrul universităţilor internaţionale”, spune Alexandru Ghiţă, preşedinte EDUCATIVA. El explică modul în care activitatea Reviro completează scopul EDUCATIVA. „Din 2005 trimitem la şcoală în străinătate mii de oameni, prin târgurile de universităţi, prin EDMUNDO, serviciul nostru de consiliere. Însă miza nu a fost doar de a-i trimite în străinătate, ci a fost să-i şi aducem înapoi”, detaliază el. „Experienţa de studii în străinătate poate să contribuie foarte mult la dezvoltarea personală şi profesională a oamenilor. Pe de altă parte, cred şi că această dezvoltare e cel mai bine pusă în practică într-o cultură de care aparţii, pe care o înţelegi foarte bine. Pe termen lung, viziunea e ca oamenii să vină şi să pornească lucruri noi aici, să se uite la modelele pe care le-au văzut în ţările în care au trăit câţiva ani şi să pornească aici afaceri noi, ONG-uri noi, proiecte sociale, iniţiative guvernamentale”.

Sursa: Evz.ro

 

Circa 40.000 de profesori vor fi instruiti in urmatorii 2 ani sa predea elevilor folosind suita de aplicatii online Google pentru un invatamant dinamic si interactiv 

Google si Ministerul Educatiei au semnat joi un acord la nivel national prin care circa 40.000 de profesori, aproximativ 10% din totalul cadrelor didactice din tara, vor fi instruiti in urmatorii doi ani sa foloseasca suita gratuita de aplicatii Google pentru educatie care le-ar permite elevilor sa invete intr-un mod dinamic interactiv. Scolile si Universitatile au acces gratuit la aceste aplicatii dar au nevoie de internet si echipamente, iar Ministrul Educatiei, Remus Pricopie a tinut sa precizeze ca in prezent circa 2500 de scoli se conecteaza la internet broadband de mare viteza prin fonduri europene, proces care va continua. Programul de dezvoltare profesionala a cadrelor didactice din intreaga tara este dezvoltat de Google in parteneriat cu organizatia non-guvernamentala Junior Achievement si urmareste instruirea unui numar considerabil de profesori in folosirea resurselor si a aplicatiilor online. Se urmareste astfel formarea unui nucleu de cadre didactice (Google Educators Group) care sa sustina adoptarea tehnologiilor digitale de invatare. Programele de instruire se vor desfasura prin colaborarea cu Junior Achievement, pe parcursul urmatorilor 2 ani. Parteneriatul vizeaza si lansarea a trei proiecte pilot privind introducerea noilor tehnologii in educatie, in trei unitati de invatamant din Romania: Liceul Tehnologic ‘Doamna Chiajna’ din satul Rosu, comuna Chiajna, Liceul Teoretic ‘Jean Bart’ din Sulina, judetul Tulcea, iar a treia scoala va fi selectata printr-un concurs de proiecte dintre scolile care implementeaza Google Apps for Education pana la 31 august 2014. Proiectele pilot sunt realizate cu sprijinul partenerilor: Avitech care ofera scolilor table interactive cu videoproiector (sisteme integrate), camere de documente si o suita de aplicatii software dedicate, Idilis (marca sub care opereaza 2K Telecom, firma controlata de fratele deputatului PSD de Prahova Sebastian Ghita) care a asigurat conexiunile Internet, Intel care faciliteaza accesul la ultimele tehnologii si completeaza seria de traininguri adresate profesorilor pentru transformarea educatiei in Romania, Lenovo, care asigura dispozitivele Chromebook pe care le vor utiliza elevii pentru a accesa aplicatiile online si celelalte instrumente de invatare online si Siveco, care va oferi continutul digital interactiv adaptat cerintelor curriculei nationale. • Iata un exemplu de utilizare la clasa a tehnologiei puse la dispozitia scolii din comuna Chiajna:

Disciplina: Limba si literatura romana Lectia: Mihai Viteazul, de Nicolae Balcescu Clasa a V-a Obiective educationale Prin intermediul acestei lectii: identifica trasaturile fizice si morale ale personajului principal, extragand din text caracterizarea personajului stabilesc relatia dintre doua personaje si sa empatizeze cu acestea

Etapa I – Captarea atentiei elevilor Profesorul prezinta prin intermediul tablei digitale o scena disponibila pe Youtube din filmul artistic Mihai Viteazul, lasandu-i pe elevi sa descopere inca din acest moment al lectiei trasaturi fizice si morale ale personajului. Elevii folosesc apoi Google Search pentru a se informa despre domnia lui Mihai Viteazul, accesand Wikipedia. Etapa II – Citirea si analizarea textului Profesorul afiseaza textul lectiei transpus intr-un fisier Google Docs, insotit de imagini reprezentative. Elevii lectureaza impreuna lectia si subliniaza trasaturile personajului, in timp ce profesorul foloseste tabla interactiva pentru a sublinia segmentele cheie si citatele importante pentru scopul lectiei. Etapa III – Analiza comparative Facand o paralela cu informatiile obtinute de pe Internet, profesorul puncteaza principalele diferente dintre textul lui Nicolae Balcescu si informatiile istorice (Wikipedia). Elevii prezinta in paralel trasaturile fizice si morele ale personajului intelegand diferentele dintre aceste tipuri de trasaturi. Comparatia se face printr-o discutie facilitata de catre profesor, care foloseste tabla  pentru a centraliza cele doua perspective (istorica si literara) intr-o diagrama Venn. Etapa IV – Analiza relatiilor cu celelalte personaje Elevii identifica si relatiile stabilite intre Mihai Viteazul si celelalte personaje, analizand faptele din multiple perspective, prezentandu-le la finalul lectiei printr-un joc de rol. • Ministrul Remus Pricopie: In acest moment circa 2500 de scoli din Romania se conecteaza la internet de mare viteza prin fonduri UE „Am creat un program larg de cursuri prin care toti profesorii sa inteleaga uneltele pe care le au la dispozitie si care vor permite invatamantului sa evolueze. Am vrea ca in urmatorii 2 ani, circa 10% din cadrele din Romania, aproximativ 40.000 de profesori, sa fi trecut prin aceste cursuri astfel incat la randul lor prin intermediul unor comunicari pe care le vom crea sa poata transmite aceasta informatie mai departe. Stim ca este un efort pe termen lung si angajamentul nostru este pe termen lung, a declarat Dan Bulucea, seful Google Romania.

Intrebat despre costurile proiectelor pilor, Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a precizat ca acestea sunt suportate de Google si partenerii sai.

„Ministerul Educatiei nu va cumpara maine calculatoare sau echipamenele pe care le veti vedea in aceste scoli pilot, dar sa nu uitam ca in momentul de fata in Romania se conecteaza la internet de mare viteza circa 2500 de unitati de invatamant la internet prin fonduri structurale. Acesta este un prim proces, pentru ca nu toate scolile sunt conectate la internet. Internetul este platit pentru 5 ani, deci toate scolile care vor fi conectate anul acesta vor avea internet gratuit pentru 5 ani. Urmeaza sa folosim alte fonduri UE pentru a conecta si celelalte scoli care nu dispun inca de internet si gradual sa asiguram in primul rand conectivitatea, software-ul educational, pregatirea cadrelor didactice si in ultimul rand vom cumpara tablete cand vor fi toate aceste conditii indeplinite”, a declarat ministrul Remus Pricopie.

Google Apps for Education este un pachet gratuit de unelte de comunicare si colaborare special create pentru scoli si universitati. Suita include Google Mail, Google Calendar, Google Docs, si Google Sites precum si unelte administrative, serviciu de suport clienti si diverse aplicatii pentru integrarea pachetului cu sistemele IT existente. Academia de Studii Economice din Bucuresti precum si colegii si universitati din intreaga lume, cum ar fi Universitatea din Westminster sau Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, folosesc deja Google Apps for Education.

Unitatile de invatamant din Romania interesate sa adopte Google Apps for Education pot accesa site-ul Ministerului Educatiei Nationale la adresa http://licente.edu.ro.

Sursa: Hotnews.ro

 

Pricopie: În viitor, profesorii vor şti înainte să intre în clasă dacă elevii nu şi-au făcut tema

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că managementul digital care va fi introdus în curând la clasă va permite monitorizarea mai atentă a temelor elevilor.   „Introducerea managementului digital al clasei va permite profesorilor să afle înainte de a intra la ore dacă elevii şi-au făcut tema şi să se comporte în consecinţă, a declarat, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie cu ocazia semnării unui parteneriat cu Google. „Am încurajat toate firmele care au reprezentanţă în România şi pe cele româneşti să vină să construiască alături de noi şcoala viitorului sau clasa viitorului. Ieri am văzut un raport în care tinerii din România sunt pe primul loc la acces, pe baza telefonului, la internet. Ceea ce poate să fie şi bine şi poate să fie şi rău. Pentru că accesul necontrolat, nedirecţionat către materiale educaţionale ar putea să facă mai mult rău decât bine. Ne-am propus introducerea acestor mijloace în clasă – table digitale, lecţii digitale, managementul digital al claselor şi al şcolilor, pentru că, dacă am teme pe care mi le fac pe tabletă, asta înseamnă că profesorul, înainte să intre la oră, ar putea să ştie cine şi-a făcut tema şi cine nu şi-a făcut tema şi să pregătească întâlnirea cu elevii mult mai bine”, a declarat Remus Pricopie. Google împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un parteneriat la nivel naţional care are ca obiectiv facilitarea accesului elevilor şi profesorilor români la noi tehnologii, contribuind astfel la creşterea calităţii actului de învăţare. Proiectul se va desfăşura în mai multe etape şi este structurat pe trei componente. În primul rând, Google pune la dispoziţie, gratuit, suita de aplicaţii Apps for Education, tuturor unităţilor de învăţământ din România interesate să o implementeze. Astfel, toţi elevii şi studenţii din aceste instituţii de învăţământ vor putea folosi gratuit unelte colaborative de genul foilor de calcul tabelar (Google Sheets), prezentărilor online (Google Slides) sau documentelor partajate (Google Docs), precum şi a altor aplicaţii consacrate precum Youtube, Google Maps, Google Hangouts şi multe altele. O altă componentă a proiectului este programul de dezvoltare profesională a cadrelor didactice din întreaga ţară. Aceasta îşi propune instruirea unui număr considerabil de profesori în folosirea resurselor şi a aplicaţiilor online. Se urmăreşte astfel formarea unui nucleu de cadre didactice (Google Educators Group) care să susţină adoptarea tehnologiilor digitale de învăţare. Programele de instruire se vor desfăşura prin colaborarea cu Junior Achievement, pe parcursul următorilor doi ani. A treia componentă vizează lansarea a trei proiecte-pilot privind introducerea noilor tehnologii în educaţie în trei unităţi de învăţământ din România: Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna” din satul Roşu, comuna Chiajna, Liceul Teoretic „Jean Bart” din Sulina, judeţul Tulcea, şi o a treia şcoală ce va fi selectată printr-un concurs de proiecte dintre şcolile care implementează Google Apps for Education până la 31 august 2014. Vor fi dezvoltate trei modele de predare, fiecare dintre ele centrat pe folosirea, în diverse forme şi modalităţi, a multiplelor unelte educaţionale disponibile online şi utilizate de profesori din întreaga lume. „Parteneriatul încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale constituie încă un pas în utilizarea uneltelor digitale în învăţământul din România. Ne dorim ca acest proiect să trezească interesul cât mai multor şcoli care să aducă în sala de clasă cele mai noi tehnologii digitale, transformând procesul de învăţare într-unul modern, dinamic, interactiv. Google Apps for Education oferă gratuit instrumente online de comunicare şi colaborare ce pot fi accesate oricând şi de oriunde”, a declarat Dan Bulucea, Country Manager Google Romania. Unităţile de învăţământ din România interesate să adopte Google Apps for Education pot accesa site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale la adresa http://licente.edu.ro.

Sursa: Gandul.info