FSLI a transmis autorităților Rezoluția „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a adoptat în cadrul Conferinței Naționale, care a avut loc în perioada 16-18 noiembrie, Rezoluția „INVESTIȚIA ÎN EDUCAȚIE, CÂȘTIG GARANTAT!”, prin care solicită rezolvarea mai multor probleme
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și-a ales noua conducere
În perioada 16-18 noiembrie 2017 a avut loc Conferinţa Naţională a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ în cadrul căreia a fost aleasă noua conducere. Vă prezentăm mai jos lista membrilor Biroului Operativ
Raportul de activitate al FSLI în perioada 2012-2017
Raportul de activitate al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ din perioada 2012-2017 a fost prezentat în Conferința de alegeri care a avut loc în perioada 16-18 noiembrie 2017. Raportul poate fi descărcat
Primul ministru obligat să corecteze anomaliile Legii salarizării
Din dorința de a remedia anomaliile survenite prin aplicarea prevederilor Legii cadru nr. 153/2017, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a înaintat Domnului Prim-ministru Mihai Tudose o solicitare privind acceptarea unei discuții pe
Sindicaliștii din Educație, nemulțumiți de modul de calcul pentru acordarea gradației de merit
Sursa: obiectivdesuceava.ro Sindicaliștii din educație sunt nemulțumiți din cauza modului de calcul pentru acordarea gradației de merit, la acordarea căreia ar fi luate în calcul doar acele ore de curs pe care
Salarizarea în sistem de plata cu ora trebuie să beneficieze de gradație de merit
Începând cu 1 septembrie 2017, pentru a justifica neluarea în calcul a gradaţiei de merit la plata cu ora, MEN afirmă că există dispoziţie expresă în art. 3 din Metodologia şi criteriile
Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități școlare ale ISJ Suceava
Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități școlare ale ISJ Suceava a fost înregistrat la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social sub numărul 978 din data de 17.10.2017. Descarcă contractul
Profesorii trebuie să iasă cu 3 ani mai devreme la pensie, fără penalizare
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Guvernului României modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard. Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum
România, singura ţară din UE în care educaţia se face cu necalificaţi
În unităţile de învăţământ din România, în acest an şcolar, 2017-2018, la catedră au ajuns 4.500 de cadre didactice necalificate. România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există titulatura de
Dramele copiilor nu trebuie ignorate! În prezent, un consilier școlar are în grijă 800 de elevi!
Cazul elevului din Brăila, care a încercat să se sinucidă în faţa colegilor săi, este un semnal de alarmă pentru noi toţi, dar mai ales pentru cei care au putere de decizie.