Oferta de bilete de odihna si tratament pentru anul 2017
Toţi membrii Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, indiferent de nivelul salariilor sau de vechimea în sistemul educaţional, se bucură, împreună cu familiile lor, de ofertele promoţionale negociate, pentru concedii la mare sau în staţiuni balneoclimaterice, pentru odihnă sau pentru refacerea capacităţii de muncă.
Alianţa Sindicatelor din Învățământ Suceava are parteneriate cu unităţi de cazare din aceste staţiuni, pentru ca oamenii şcolii să meargă în concedii la preţuri avantajoase. Hotelurile sunt aceleaşi din oferta anilor trecuţi. Sunt vechi parteneri, serioşi. Cei care au mers în concedii acolo au fost mulţumiţi, dat fiind faptul că hotelurile au fost renovate, au mobilier nou și aer condiţionat.
Oferta poate fi descărcată aici: Olimp – Hotel Pam Beach, Eforie Nord – Hotel Traian, Caciulata – Hotel Traian, Felix – Hotel Padiș, Eforie Nord – Hotel Petrolul, Olanesti – Hotel Parâng