FSLI reacționează la nerespectarea legii privind plata dobânzilor
Nesocotind atribuțiile constituționale care îi revin, Guvernul României schimbă natura juridică a dobânzii legale acordate prin hotărâri judecătorești definitive de către instanțele naționale, în baza Deciziilor pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece în conținutul OUG 25/2018 (Art. XII) se precizează că se plătesc „daune interese moratorii sub forma dobânzii legale remuneratorii”, în condițiile în care dobânda legală care se cuvine prin hotărâri judecătorești este dobânda legală penalizatoare.
De aceea, FSLI s-a adresat Preşedintelui României, Avocatului Poporului şi Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii cu rugămintea de a sesiza Curtea Constituțională, în vederea soluționării conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, reprezentat de Primul – ministru și autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție și instanțele naționale.
Adresele pot fi descărcate de aici: Adresa_Avocatul-Poporului, Adresa_CSM, Adresa_Presedinte-KW