Vineri, 20 mai 2016, a avut loc o întâlnire între reprezentanții federațiilor care vor organiza marșul din 1 iunie 2016 și reprezentanții elevilor și ai părinților, care doresc să protesteze alături de salariații din învățământ.

Urmare a deciziei Consiliului Național al Elevilor, în zilele de 25 și 27 mai 2016, în toate unitățile de învățământ, în pauza mare, elevii vor ieși în curte în semn de protest față de subfinanțarea învățământului. Pe toată perioada pauzei va suna clopoțelul. Tot personalul unității trebuie să susțină această acțiune și să participe, alături de elevi, în curtea școlii.

Învățământul românesc a fost constant subfinanțat de toate guvernările

În timp ce în țările membre ale Uniunii Europene se alocă, în medie, 5,2% din P.I.B., pentru finanțarea învățământului, România  a alocat pentru acest sector strategic doar 3,6% din P.I.B. Așa cum rezultă și din execuțiile bugetare, în ultimii 26 de ani, învățământul românesc a fost în permanență subfinanțat, iar „roadele” acestei politici iresponsabile le culegem acum. Prea mulţi ani s-a amânat alocarea unor resurse bugetare, care, în mod normal, ar fi trebuit să crească an de an, pentru a se putea atinge, într-un orizont de timp previzibil, standardele europene.

Deşi Legea educaţiei naţionale instituie caracterul de prioritate naţională a învăţământului şi prevede alocarea anuală din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru educație, prin Legea bugetului de stat pentru anul 2016 s-a acordat numai 3,6 %  din P.I.B. Efectele insuficientei alocări de fonduri pentru educație sunt tot mai vizibile şi adâncesc decalajul nu numai faţă de şcolile ţărilor dezvoltate, dar şi faţă de cel al ţărilor admise în Uniunea Europeană odată cu România, ţări care alocă pentru învăţământ procente din P.I.B. mult mai mari decât România.

Fără bani se poate face doar o pseudoreformă, iar învăţământul are nevoie de fonduri suplimentare pentru a oferi şanse egale tuturor copiilor şi pentru a putea limita efectele sărăciei prin condiţii mai bune de studiu, prin acordarea unor facilităţi care să compenseze inegalităţile și să limiteze, în mod real, analfabetismul şi tendinţa de abandon şcolar care duc inevitabil la marginalizare socială, la creşterea numărului celor care nu se pot integra pe piaţa muncii.

Cum putem construi o Românie așa cum ne-o dorim, dacă nu avem bani de cercetare, de burse doctorale, de salarii pentru profesori și investiții în infrastructura precară din învățământ?

Cum putem avansa în ierarhiile internaționale universitare, când banii pentru tinerii cercetători ”sunt prioritari”, dar lipsesc cu desăvârșire?

Cum putem atrage tinerii către studiu, profesorii către catedre, când principala lor grijă rămâne subzistența cotidiană?