Angajații CCD trebuie să beneficieze de majorările salariale de la 1 martie 2018
Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava a fost sesizată cu privire la faptul că personalul didactic angajat al caselor corpului didactic nu a beneficiat de majorarea cu 20% a cuantumului brut al salariilor de bază, respectiv a cuantumului brut al sporurilor, începând cu luna martie 2018, față de nivelul acordat pentru luna februarie 2018.
Potrivit prevederilor art. 38 alin. 3 lit. d) din Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 80/2018:
„d) prin excepție de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de baza, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat, inclusiv unitățile conexe, precum și personalul din cadrul Agenției Române de Asigurare a Calității în învățământul Superior, se majorează cu 20% față de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6);”
Precizăm de asemenea că, potrivit art. 99 alin. 1 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, casele corpului didactic fac parte din categoria unităților conexe la care face referire art. 38 alin. 3 lit. d) mai sus menționat.
Forma actuală a dispozițiilor art. 38 alin. 3 lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017 a intrat în vigoare la data de 31.03.2018, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, în consecință, la momentul calculării și plății salariilor aferente lunii martie 2018, respectiv la data de 14 aprilie 2018, aceste dispoziții produceau efecte juridice și trebuiau avute în vedere la stabilirea salariilor personalului didactic din casele corpului didactic, având în vedere caracterul imperativ al acestora.
În raport de dispozițiile exprese ale art. 99 alin. 1 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare și de cele ale art. 38 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a transmis Ministerului Educației Naționale, rugămintea de a dispune, într-un timp cât mai scurt, măsurile care se impun, pentru a se asigura calculul și plata diferențelor corespunzătoare drepturilor salariale majorate din luna martie 2018, personalului didactic din casele corpului didactic.
Descarcă adresa aici: Adresa Nemajorare CCD